Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 25 martie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., obligarea acesteia la plata drepturilor salariale în cuantum de 1.920 RON, pentru perioada 01.07.2015 - 14.09.2015, a sumei de 717 RON, aferente concediului de odihnă neefectuat, precum şi a sumei de 4.170 RON, reprezentând despăgubiri corespunzătoare prejudiciului suferit urmare neexecutării de către pârâtă a obligaţiilor contractuale cu privire la plata salariului.
În drept, a invocat incidenţa art. 82, art. 112 şi art. 274 C. proc. civ., art. 281 - 291, art. 154 - 166 din Codul muncii coroborate cu art. I, art. J cu modificările ulterioare pct. 1 şi pct. 4 din Contractul individual de muncă nr. x/02.10.2014 şi art. 85 alin. (1), (2) şi 4 din Legea nr. 76/2002.
La data de 22 aprilie 2016, pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 1.364 RON, reprezentând drepturi salariale ridicate în avans de la societate.
Prin Sentinţa civilă nr. 2894 din 12 septembrie 2017, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă. A dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 2.572 RON, din care 1.896 RON, reprezentând salariu şi 676 RON, constând în indemnizaţie concediu de odihnă neefectuat. A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 4.710 RON, reprezentând despăgubiri pentru neexecutarea contractului individual de muncă. A respins cererea reconvenţională formulată de pârâtă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta la data de 5 octombrie 2017. Apelul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, la 12 octombrie 2017, sub acelaşi număr de dosar.
Prin Decizia nr. 1202 din 17 aprilie 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a admis apelul declarat de S.C. B. S.R.L. împotriva Sentinţei civile nr. 2894 din 12 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale. A schimbat în parte sentinţa, în sensul că a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 2.384 RON către reclamantă, reprezentând drepturi salariale şi indemnizaţie de concediu. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta la data de 11 mai 2018. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 23 iulie 2018, sub acelaşi număr de dosar, fiind repartizat aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 11 filtru.
Prin rezoluţia completului din 3 august 2018, s-a dispus, conform prevederilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Prin raportul întocmit s-a reţinut că hotărârea atacată nu este supusă recursului, faţă de dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., decizia fiind definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
Constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin rezoluţia din 6 noiembrie 2018, Completul de filtru nr. 11 a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) din cod.
Raportul a fost comunicat părţilor la 19 noiembrie 2018, respectiv la 20 noiembrie 2018, conform dovezilor de înmânare aflate la dosarul de recurs.
La 3 decembrie 2018, recurenta a depus un punct de vedere la raport, prin care a susţinut că îşi însuşeşte concluziile raportorului cu privire la inadmisibilitatea recursului. Astfel, recurenta a solicitat recalificarea căii de atac din recurs în revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., şi înaintarea cererii, spre competentă soluţionare, Curţii de Apel Craiova. În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 22 alin. (4), art. 152 şi art. 457 alin. (1) C. proc. civ.
Intimata nu şi-au exprimat poziţia procesuală prin formularea unui punct de vedere cu privire la raport.
Prin rezoluţia din 13 decembrie 2018, Completul de filtru nr. 11 a stabilit termen de judecată pentru soluţionarea recursului, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., la data de 14 februarie 2019.
În raport de prevederile art. 248 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din acelaşi act normativ, Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, admisibilitatea recursului, faţă de care constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, republicată, stipulând în sensul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de normele legale, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
În cauză, litigiul dedus judecăţii are ca obiect cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 25 martie 2016, sub nr. x/2016, prin care reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., obligarea acesteia la plata drepturilor salariale în cuantum de 1.920 RON, pentru perioada 01.07.2015 - 14.09.2015, a sumei de 717 RON, aferente concediului de odihnă neefectuat, şi a sumei de 4.170 RON, reprezentând despăgubiri corespunzătoare prejudiciului suferit, urmare neexecutării de către pârâtă a obligaţiilor contractuale cu privire la plata salariului.
Faţă de natura pretenţiilor deduse judecăţii, Înalta Curte reţine că acestea izvorăsc dintr-un conflict de muncă.
Conform dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi (15 februarie 2013) şi până la data de 31 decembrie 2015 (termen care, prin O.U.G. nr. 62/2015, a fost extins până la data de 31 decembrie 2016, iar prin O.U.G. nr. 95/2016, până la data de 31 decembrie 2018) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."
Pentru această categorie de litigii, Legea nr. 2/2013 a instituit două grade de jurisdicţie, respectiv fond şi apel.
Conform art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".
Prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
Din coroborarea prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., rezultă că Decizia civilă nr. 1202 din data de 17 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunţată în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.
Prin urmare, Decizia nr. 1202 din data de 17 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, este definitivă, în înţelesul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., motiv pentru care împotriva acesteia nu poate fi exercitată calea de atac a recursului.
Cât priveşte solicitarea recurentei pârâte privind recalificarea căii de atac, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (4) teza I C. proc. civ., invocate de aceasta în susţinerea cererii, "judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire".
În ceea ce priveşte posibilitatea părţilor de a determina calificarea juridică şi motivele de drept asupra cărora au înţeles să limiteze dezbaterile, se constată că a fost reglementată prin alin. (5) al art. 22 C. proc. civ. Această situaţie este, însă, de strictă interpretare, fiind necesar un acord expres al părţilor în sensul arătat, ceea ce nu este cazul în speţă.
Pe de altă parte, alin. (6) al aceluiaşi articol prevede că judecătorul este obligat să se pronunţe în limitele învestirii sale. Or, ceea ce recurenta a dedus judecăţii în această etapă procesuală este o cerere de recurs, întemeiată în drept pe cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ.
Faptul că prin punctul de vedere la raport aceasta a înţeles, faţă de concluziile de inadmisibilitate a recursului din cuprinsul acestuia, să solicite recalificarea căii de atac exercitate, ca fiind cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., de competenţa Curţii de Apel Craiova, nu poate fi primită la acest moment procesual, întrucât, în cauză, a fost epuizată procedura de filtrare a recursului, prevăzută de art. 493 din actul normativ menţionat.
Prin urmare, nu poate fi reţinută nici incidenţa dispoziţiilor art. 152 C. proc. civ., astfel cum a solicitat recurenta, întrucât dreptul de calificare a cererii presupune dreptul instanţei de a da denumirea legală unei cereri intitulate greşit de părţi, dar fundamentate corect în raport de situaţia de fapt şi de stadiul judecăţii.
Pentru considerentele expuse şi având în vedere dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 1202 din data de 17 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 1202 din data de 17 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2019.
Procesat de GGC - NN