Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 56/RC/2019

Şedinţa publică din data de 14 februarie 2019

Asupra recursului în casaţie de faţă, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 95/25 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia penală în Dosarul nr. x/2015, s-a constatat că legea penală mai favorabilă este, pentru toţi inculpaţii, C. pen. din 1969.

În baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 13 C. pen. din 1969 a condamnat pe inculpata A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene.

A aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpata pentru săvârşirea infracţiunii pe durată de 1 an, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei principale.

A aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpata pentru săvârşirea infracţiunii, pedeapsă ce se execută pe durata executarea pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen. din 1969 a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatei A. pe termen de încercare de 4 ani conform art. 82 C. pen. din 1969.

S-a dispus ca, în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 83 C. pen., art. 84 C. pen. şi art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatei asupra revocării suspendării condiţionate în cazul comiterii unei noi infracţiuni intenţionate sau a neîndeplinirii obligaţiilor civile, pe durata termenului de încercare.

În baza art. 386 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B. după cum urmează:

- din infracţiunea prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. din 1969, raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 13 C. pen. din 1969;

- din infracţiunea prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 13 C. pen. din 1969;

- din infracţiunea prev. de art. 301 alin. (1) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 253 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 13 C. pen. din 1969.

În baza art. 26 C. pen. din 1969, raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 13 C. pen. din 1969 a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene.

A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii pe durată de 2 ani, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei principale.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii, pedeapsă ce se execută pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 13 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 13 C. pen. din 1969 a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de un an închisoare pentru infracţiunea de abuz în serviciu.

În baza art. 253 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 13 C. pen. din 1969 a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru infracţiunea de conflict de interese.

În baza art. 268 alin. (1) şi (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de un an închisoare pentru infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare.

În baza art. 33 lit. b) din C. pen. din 1969, art. 38 alin. (1) din C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 10 din Legea nr. 187/2012 a aplicat inculpatului B. pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, acela de 11 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani şi 11 luni închisoare.

S-a dispus ca inculpatul să execute şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii pe durată de 2 ani.

S-a dispus ca inculpatul să execute şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii, pedeapsă ce se execută pe durata executarea pedepsei principale.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei principale de 2 ani şi 11 luni închisoare aplicată inculpatului B., pe termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a obligat pe inculpatul B. ca pe durata termenului de supraveghere de 3 ani să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;

S-a dispus ca, în baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Cochirleanca, pe o perioadă de 80 de zile.

Conform art. 96 C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executării acesteia în regim de detenţie în situaţia în care, cu rea - credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre ori comite o nouă infracţiune.

În baza art. 386 C. proc. pen.. a schimbat încadrarea juridică a infracţiunilor pentru care a fost trimisă în judecată inculpata C. după cum urmează:

- din infracţiunea prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. din 1969, raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 13 C. pen. din 1969;

- din infracţiunea prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen., raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 13 C. pen. din 1969.

În baza art. 26 C. pen. din 1969, raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 13 C. pen. din 1969 a condamnat pe inculpata C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene.

A aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpata pentru săvârşirea infracţiunii pe durată de 1 an, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei principale.

A aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpata pentru săvârşirea infracţiunii, pedeapsă ce se execută pe durata executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 13 C. pen. din 1969 a condamnat pe inculpata C. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În baza art. 33 lit. b) C. pen. din 1969, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 a aplicat inculpatei C. pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.

S-a dispus ca, în baza art. 35 C. pen. inculpata C. să execute şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpata pentru săvârşirea infracţiunii pe durată de 1 an, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei principale.

S-a dispus ca inculpata să execute şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpata pentru săvârşirea infracţiunii, pedeapsă ce se execută pe durata executarea pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatei C. pe termen de încercare de 4 ani.

S-a dispus ca, în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 83 C. pen., art. 84 C. pen. şi art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatei asupra revocării suspendării condiţionate în cazul comiterii unei noi infracţiuni intenţionate sau a neîndeplinirii obligaţiilor civile, pe durata termenului de încercare.

A obligat, în solidar, pe inculpaţii B., A. şi C., iar pe inculpata A. în solidar şi cu partea responsabilă civilmente D. la plata sumei de 89.346,20 RON către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Buzău.

A obligat pe inculpaţii B. şi C., în solidar, la plata sumei de 52.446,20 RON către Unitatea Administrativ-Teritorială a Localităţii Cochirleanca.

A menţinut măsura sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor A. şi B. precum şi a măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea prin instituirea popririi asupra veniturilor salariale încasate de la Primăria com. Cochirleanca (în cuantum de 1/3) de către inculpatul B. şi inculpata C., până la concurenţa sumei de 142.623,7 RON, reprezentând prejudiciului cauzat bugetului Uniunii Europene (89.346,2) RON precum şi Primăriei com. Cochirleanca (53.277,7 RON) dispusă în cursul urmăririi penale conform Ordonanţelor nr. 14/P/2015 din data de 14 mai 2015 şi din data de 5 iunie 2015 ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie- Serviciul Teritorial Ploieşti, respectiv:

- apartament situat în mun. Buzău, Cartier Episcopiei str. x, jud. Buzău compus din 4 camere şi dependinţe în suprafaţă de 76 mp respectiv cotă teren aferent în suprafaţă de 18,89 mp, număr cadastral x, carte funciară nr. x-C1-U4, cota 1/1, aparţinând inculpatei A., până la concurenţa sumei de 89.346,2 RON, reprezentând plată pe suprafaţă (SAPS) obţinută ilicit prejudiciu cauzat bugetului Uniunii Europene.

- autoturism marca E., culoare albastru, an fabricaţie 1999, serie şasiu x, nr. de înmatriculare x, aparţinând inculpatului B., până la concurenţa sumei de 142.623,7 RON reprezentând prejudiciului cauzat bugetului Uniunii Europene (89.346,2 RON) precum şi Primăriei com. Cochirleanca 52.446,2 RON.

A obligat pe inculpaţii B., A. şi C. la câte 1.500 RON fiecare cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în esenţă că în şedinţa Consiliului local al comunei Cochirleanca din data de 30 aprilie 2013, consilierii locali au hotărât, în unanimitate, ca închirierea islazului comunal să se facă pentru un preţ egal cu subvenţia pe care o acorda APIA Buzău la acea dată pentru un ha de islaz. Consilierii nu au hotărât ca închirierea (arendarea cum se menţiona în hotărârea de consiliu) să se facă unei asociaţii anume, fiind o aprobare de principiu; în consecinţă, se impunea a se urma procedura prevăzută de art. 15 alin. (1) din Lega nr. 214/2011 care prevedea că se atribuie prin licitaţie când sunt mai mulţi solicitanţi sau prin atribuire directă în cazul unuia singur.

Contractul de închiriere a fost încheiat de către inculpatul B., în calitate de primar şi D. la data de 7 mai 2013, pentru un preţ de 50 de euro - chirie pentru un ha de păşune.

Deşi a fost încheiat la data de 7 mai 2013, contractul a primit acelaşi număr de înregistrare cu cererea formulată de către martora F., respectiv nr. de 2193 din 30 aprilie 2013. Probatoriul administrat a demonstrat că actul de închiriere a fost antedatat de către inculpata C. care a luat cunoştinţă cu ocazia înregistrării despre preţul chiriei şi despre faptul că nu coincidea cu cel votat de către consilieri.

Prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii". De asemenea, Curtea Constituţională a reţinut că "neîndeplinirea unui act ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului (paragraful 60).

Din analiza conţinutului constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 248 C. pen. din 1969, se reţine că existenţa infracţiunii este condiţionată de o situaţie premisă, respectiv fapta să fie comisă în exercitarea atribuţiilor de serviciu de către un funcţionar public, condiţii ce sunt îndeplinite în cauză întrucât inculpatul B. a acţionat în calitate de primar, fiind întrunite condiţiile prev. de art. 147 cu referire la art. 145 din C. pen. din 1969 şi art. 4 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali care prevede că, "în asigurarea liberului exerciţiu al mandatului lor, aleşii locali îndeplinesc o funcţie de autoritate publică şi sunt ocrotiţi de lege".

De asemenea, art. 61 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 prevede că "primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate publică."

Elementul material al laturii obiective cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu se poate realiza alternativ printr-o acţiune (comisiune) sau inacţiune (omisiune), respectiv, fie îndeplinirea actului cu încălcarea legii, fie neîndeplinirea actului prevăzut de dispoziţiile legale.

Termenul "act" este folosit în conţinutul dispoziţiei de incriminare în înţelesul de operaţie care trebuie efectuată de funcţionar potrivit solicitării făcute de o persoană şi conform atribuţiilor sale de serviciu.

Inculpatul B. a comis infracţiunea de abuz în serviciu prin îndeplinirea unui act cu încălcarea legii, respectiv a încheiat contractul de închiriere a izlazului comunal Cochirleanca la preţul de 50 euro/ha, contrar Hotărârii Consiliului Local al comunei Cochirleanca nr. 13 din 30 aprilie 2013 în care se menţiona că preţul închirierii să fie stabilit la o valoare egală cu valoarea plăţilor efectuate de A.P.I.A. pe suprafaţă (139,17 euro/ha).

Dispoziţiile legale ce au fost încălcate de către inculpat sunt prevederile art. 61 alin. (2) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 potrivit cărora "primarul asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, a hotărârilor consiliului local; dispune măsurile necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi instrucţiunilor cu caracter normativ ale miniştrilor, ale celorlalţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, ale prefectului, precum şi a hotărârilor consiliului judeţean, în condiţiile legii."

În consecinţă, mai reţine prima instanţă, faţă de aceste prevederi legale, inculpatul B., în calitate de primar, avea obligaţia de a respecta hotărârea Consiliului Local din data de 30 aprilie 2013, încheierea contractului de închiriere a islazului comunal făcându-se cu încălcarea acestei hotărâri şi a dispoziţiilor art. 61 alin. (2) din Legea nr. 215/2001.

Infracţiunea de abuz în serviciu este o infracţiune de rezultat, se mai arată în considerentele sentinţei apelate, astfel încât consumarea ei este legată de producerea uneia dintre urmările prevăzute de dispoziţiile legale ce incriminează fapta, respectiv atât urmările prevăzute de art. 248 din C. pen. din 1969 cât şi cele prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 (dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit).

Prin fapta inculpatului s-a cauzat o pagubă patrimoniului Primăriei Cochirleanca în sumă de 52.446,2 RON, reprezentând diferenţa dintre suma de 89.346,2 RON încasată cu titlul de subvenţie de la APIA de către "D." şi suma plătită cu titlul de chirie - 36.900 RON.

"D." a beneficiat de un folos necuvenit în sumă de 52.446,2 RON.

Inculpatul B. este autorul infracţiunii de conflict de interese, prev. de art. 253 din C. pen. din 1969, faptă ce s-a realizat prin încheierea contractului de închiriere a izlazului comunal, înregistrat cu nr. x din 30 aprilie 2013, cu D., reprezentată de inculpata A., soţia sa, cea din urmă beneficiind de un folos patrimonial în sumă de 89.346,2 RON reprezentând plată în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţa (S.A.P.S.). Potrivit acestor dispoziţii legale, constituie infracţiune "fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv."

Din verificarea mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal a rezultat că pe rolul Judecătoriei Buzău s-a aflat cererea de divorţ formulată la data de 8 iulie 2011 de către inculpata A., înregistrată sub nr. de Dosar x/2011. La termenul de judecată din 25 aprilie 2013 instanţa a suspendat cauza pentru lipsa nejustificată a părţilor iar la data de 5 iunie 2013, prin Sentinţa civilă nr. 9463 s-a constatat perimată cererea de divorţ.

S-a reţinut că infracţiunile de abuz în serviciu, conflict de interese şi complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prev. de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. sunt comise de către inculpatul B. în concurs formal, astfel cum prevede art. 38 din C. pen. Acelaşi act săvârşit de către inculpatul B. datorită împrejurărilor în care s-a comis şi urmărilor pe care le-a produs întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor menţionate mai sus.

Sub aspect subiectiv, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B., reţinerea formei de vinovăţie cu care au fost comise infracţiunile s-a făcut având în vedere atitudinea psihică a inculpatului ce s-a exteriorizat în conduita sa atât anterior cât şi la data comiterii faptelor, modul şi mijloacele prin care a acţionat inculpatul.

Prima instanţă a reţinut că inculpatul a comis infracţiunile cu intenţie directă, astfel cum prevede art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., respectiv a prevăzut rezultatul faptelor sale şi a urmărit producerea rezultatului. Rezultatul urmărit de către inculpat a fost acela ca asociaţia al cărei preşedinte era soţia sa să obţină subvenţia pentru păşunea închiriată.

S-a mai arătat în considerentele sentinţei apelate cu privire la închirierea islazului comunal faptul că inculpatul B. cunoştea ce au hotărât consilierii locali, fiind prezent la şedinţa de consiliu şi iniţiator al proiectului de hotărâre, iar din declaraţia martorului G. a rezultat că inculpatul cunoştea caracterul nereal al procesului-verbal olograf pe care l-a depus la organele de urmărire penală. La aceste aspecte se adaugă şi susţinerile martorului, coroborat cu conţinutul transcrierii audio-video, potrivit cărora inculpatul i-a solicit secretarei C. să consemneze pe ciorna de şedinţă că s-a aprobat închirierea islazului D.

Faţă de aceste considerente, reţinându-se vinovăţia inculpatului pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, prima instanţă a dispus condamnarea acestora, reţinând că legea penală mai favorabilă pentru toţi inculpaţii este C. pen. din 1969 sub aspectul regimului sancţionator al concursului de infracţiuni, al limitelor de pedeapsă şi al suspendării condiţionate a executării pedepsei.

La individualizarea sancţiunilor aplicate inculpatului, prima instanţă a avut în vedere împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea socială ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs, scopul urmărit, precum şi datele ce caracterizează persoana inculpatului.

Inculpatul B. a comis infracţiunile în calitatea de primar, a urmărit ca prin actele infracţionale comise să se obţină un folos necuvenit de către soţia sa şi asociaţia pe care o conducea aceasta. Inculpatul a încălcat în mod repetat atribuţiile de serviciu şi a cauzat un prejudiciu şi Primăriei Cochirleanca.

II. Prin Decizia penală nr. 996 din data de 17 octombrie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen.:

A fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA Serviciul Teritorial Ploieşti, împotriva Sentinţei penale nr. 95 din 25 octombrie 2017 pronunţate de Tribunalul Buzău, secţia penală în Dosarul nr. x/2015, privind pe inculpaţii intimaţi A., B. şi C..

A fost desfiinţată în parte sentinţa penală apelată şi a fost pronunţată o nouă hotărâre după urmează:

În temeiul art. 5 C. pen.:

A. S-a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatei A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 13 C. pen. din 1969 de la 2 ani, la 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 81 C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatei A. pe termen de încercare de 5 ani conform art. 82 C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale de 3 ani închisoare s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

B. S-a înlăturat din sentinţa penală apelată dispoziţiile art. 386 din C. proc. pen. referitoare la schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului B.

În temeiul art. 48 C. pen., raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul B. la o pedeapsă de 2 (ani) închisoare pentru complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene.

A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în alte funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii pe durată de 2 ani, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei principale.

Conform art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pedeapsă ce se execută pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 13 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare pentru infracţiunea de abuz în serviciu.

A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., respectiv dreptul de a ocupa o funcţie publică pe durată de 2 ani, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei principale.

Conform art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., pedeapsă ce se execută pe durata executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 301 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru infracţiunea de conflict de interese.

A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. raportat la art. 301 alin. (1) C. pen., respectiv dreptul de a ocupa o funcţie publică pe durată de 2 ani, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei principale.

Conform art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. raportat la art. 301 alin. (1) C. pen., pedeapsă ce se execută pe durata executării pedepsei principale.

A menţinut pedeapsa de un an închisoare aplicată inculpatului B. pentru infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare, prevăzută de art. 268 alin. (1) şi (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. b) din C. pen. din 1969, art. 38 alin. (1) din C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 10 din Legea nr. 187/2012 a aplicat inculpatului B. pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani şi 8 luni închisoare, la care a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, acela de 16 luni închisoare (1 an şi 4 luni), inculpatul urmând să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.

S-a menţionat că, în temeiul art. 45 alin. (2) C. pen., inculpatul execută şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în alte funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii pe durată de 2 ani, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei principale.

Conform art. 45 alin. (5) C. pen., inculpatul execută şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pedeapsă ce se execută pe durata executarea pedepsei principale.

A înlăturat din sentinţa penală apelată dispoziţiile art. 91 C. pen., referitoare la suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei principale.

C. A majorat pedeapsa principală aplicată inculpatei C. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. din 1969, raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 13 C. pen. din 1969 de la 2 ani, la 3 (trei) ani închisoare.

A majorat pedeapsa principală aplicată inculpatei C. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen., raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 13 C. pen. din 1969 de la 8 luni, la 3 (trei) ani închisoare

În baza art. 33 lit. b) C. pen. din 1969, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 a aplicat inculpatei C. pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.

În baza art. 86 C. pen. 1969, a dispus suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Buzău, pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art. 86 C. pen. 1969.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen. 1969, pe durata termenului de încercare condamnata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, lunar, la Serviciul de Probaţiune Buzău;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. 1969, a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 86 şi art. 83 C. pen. 1969.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate, care nu sunt contrare prezentei.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate, corespunzătoare apelului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA Serviciul Teritorial Ploieşti, au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţii apelanţi A., B. şi C., precum şi de apelanta parte responsabilă civilmente D. împotriva Sentinţei penale nr. 95 din 25 octombrie 2017 pronunţate de Tribunalul Buzău, secţia penală în Dosarul nr. x/2015.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., a obligat pe inculpaţii apelanţi B., A. şi C., precum şi apelanta parte responsabilă civilmente D. la câte 500 RON fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî în acest sens a reţinut că urmare a faptului că în primăvara anului 2013 crescătorii de animale din comuna Cochirleanca, judeţul Buzău au solicitat închirierea islazului comunal, au avut loc mai multe dezbateri în şedinţele consiliului local din 28 februarie 2013, 29 martie 2013 şi 30 aprilie 2013, în şedinţa din data de 30 aprilie 2013 a Consiliului Local al comunei Cochirleanca, la punctul 3 al ordinii de zi, fiind inclus proiectul de "hotărâre privind organizarea păşunatului şi stabilirea unei taxe de păşunat" pentru suprafaţa de 161,61 hectare izlaz situat pe raza comunei Cochirleanca, judeţul Buzău.

La această şedinţă a Consiliului Local a fost prezentă şi martora F., crescător de animale şi membru fondator al "D.", care a prezentat cererea acestei asociaţii privind arendarea izlazului comunal. Cererea sa a fost înregistrată la data de 30 aprilie 2013, sub nr. 2193, făcându-se menţiunea în conţinutul cererii că asociaţia este formată din 7 membri iar preşedinte este F. Cererea formulată de către martora F. nu a fost inclusă pe ordinea de zi, însă prezenţa martorei la şedinţă şi susţinerea cererii respective a dus la discutarea acesteia de către consilierii locali.

În cuprinsul procesului-verbal tehnoredactat al şedinţei consiliului local s-a menţionat că proiectul de hotărâre a fost aprobat în unanimitate iar arenda pentru un hectar să fie egală cu suma încasată de la APIA pentru suprafaţa de izlaz/ha. Aspectele stabilite în şedinţa consiliului local au fost transpuse în Hotărârea nr. 13 din 30 aprilie 2013 a Consiliului Local Cochirleanca .

Probatoriul administrat a demonstrat că în şedinţa consiliului local nu s-a aprobat arendarea islazului comunal pentru o anume asociaţie, ci s-a aprobat în principiu, urmând ca atribuirea să se facă potrivit dispoziţiilor legale, iar taxa pe care urma să o plătească beneficiarul contractului de arendare să fie egală cu subvenţia pe care o va primi de la APIA Buzău pentru un hectar de păşune.

Din verificarea conţinutului contractului de închiriere a rezultat că a fost încheiat la data de 30.04.2013 între Primăria Comunei Cochirleanca, reprezentată de către primar, inculpatul B. şi D. şi D., reprezentată de F., având în acel moment funcţia de preşedinte al asociaţiei.

Contractul avea ca obiect închirierea izlazului comunal Cochirleanca, în suprafaţă de 161,67 ha pentru păşunat, pe o durată de 12 luni şi o chirie de 50 de euro pe lună, plătită lunar.

În concluzie, s-a reţinut, contrar apărărilor formulate de inculpaţii apelanţi, că acel contract de închiriere a fost încheiat de către inculpatul B., în calitate de primar şi D. la data de 7 mai 2013, pentru un preţ de 50 de euro- chirie pentru un ha de păşune. Acest contract a fost încheiat la data de 7 mai 2013, primind însă acelaşi număr de înregistrare cu cererea formulată de către martora F., respectiv nr. de 2193 din 30 aprilie 2013.

Astfel s-a menţionat că, rezultă cu certitudine, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, că actul (instrumentum probationis) a fost antedatat de către inculpata apelantă C. care a luat cunoştinţă cu ocazia înregistrării despre preţul chiriei şi despre faptul că nu coincidea cu preţul votat de către consilieri.

Or, mijloacele de probă administrate în cauză demonstrează dincolo de orice dubiu rezonabil că inculpatul apelant B., deşi avea cunoştinţă cu certitudine de preţul stabilit prin hotărârea consilierilor locali, a încheiat un contract de închiriere, cu încălcarea intenţionată a acestei hotărâri, acceptând un preţ inferior, încheind acest contract cu o asociaţie din care făcea parte şi soţia sa, inculpata A.

S-a menţionat că, având în vedere elementele constitutive ale activităţilor ilicite reţinute în sarcina inculpatului apelant B., în mod pe deplin întemeiat, solicitările de reţinere a lipsei probatoriului care să înlăture prezumţia de nevinovăţie, nu pot fi primite, rezultând cu evidenţă din modul de desfăşurare a activităţii frauduloase că inculpatul a acţionat, cel puţin cu intenţie indirectă, prevăzând rezultatul faptei sale şi, chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat, de vreme ce a acceptat să procedeze de o manieră incorectă, chiar el recunoscând că a efectuat activităţi incorecte, acceptând să semneze contractul la un preţ inferior celui stabilit prin hotărârea consiliului local şi aducând astfel un prejudiciu evaluabil consiliului local.

Pentru a stabili însă, dacă acţiunile concrete, de care este acuzat inculpatul apelant B., în materialitatea lor, se circumscriu elementului material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 248 C. pen. 1969, respectiv, art. 297 alin. (1) C. pen.- curtea a avut în vedere reglementarea din cele două coduri, analizată din perspectiva constituţionalităţii conţinutului lor. Aceasta, deoarece, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale care reglementează infracţiunea de abuz în serviciu - prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016.

Or, neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act, afirmă instanţa de contencios constituţional, trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului.

Potrivit art. 61 alin. (2) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 "primarul asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, a hotărârilor consiliului local; dispune măsurile necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi instrucţiunilor cu caracter normativ ale miniştrilor, ale celorlalţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, ale prefectului, precum şi a hotărârilor consiliului judeţean, în condiţiile legii."

Faţă de aceste prevederi legale, inculpatul apelant B., în calitate de primar, deci de persoană aleasă într-o funcţie electivă publică, avea obligaţia de a respecta hotărârea Consiliului Local din data de 30 aprilie 2013, încheierea contractului de închiriere a islazului comunal făcându-se cu încălcarea acestei hotărâri şi a dispoziţiilor art. 61 alin. (2) din Legea nr. 215/2001.

Cum prin activitatea infracţională constând în încheierea contractului de închiriere, inculpatul apelant B. a sprijinit o asociaţie din care făcea parte şi soţia sa, respectiv inculpata apelanta A., cererea de desfacere a căsătoriei prin divorţ fiind suspendată şi împlinindu-se între timp termenul de perimare, rezultă că în cauză sunt întrunite şi elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese, astfel cum în mod legal şi temeinic a reţinut şi prima instanţă.

Pentru existenţa infracţiunii de conflict de interese, este necesară o situaţie premisă constând în aceea că funcţionarul public are competenţa îndeplinirii actului sau a participării la luarea unei decizii. În speţă, inculpatul apelant B., în calitate de primar, avea competenţa de a încheia contractul de închiriere a izlazului comunal, având însă obligaţia de a respecta întocmai hotărârea de consiliu local prin care erau stabilite condiţiile pentru încheierea acestui contract

Latura obiectivă a infracţiunii de conflict de interese se realizează prin două modalităţi alternative, fie prin îndeplinirea unui act, fie prin participarea la luarea unei decizii. În ambele cazuri, acţiunile trebuie să se realizeze în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ceea ce înseamnă că îndeplinirea actului sau participarea la luarea deciziei intră în competenţele funcţiei.

Termenul de act este folosit în descrierea faptei de conflict de interese în sensul de operaţie care trebuie efectuată de funcţionarul public, conform atribuţiilor acestuia de serviciu, şi poate consta, spre exemplu, în întocmirea unui înscris, în elaborarea unor acte juridice, în efectuarea unei constatări cu efecte juridice sau a altor activităţi date în competenţa unui serviciu al persoanei juridice de drept public.

Spre deosebire de îndeplinirea unui act care este acţiunea exclusiv personală a funcţionarului public, participarea la luarea unei decizii semnifică îndeplinirea unei atribuţii de serviciu în situaţia în care decizia nu aparţine în totalitate funcţionarului, ci aceasta trebuie luată, în colectiv, de mai multe persoane (spre exemplu, o comisie sau un consiliu de administraţie). În această calitate, împreună cu ceilalţi membri, ia decizii păgubitoare pentru instituţie, unitate etc. şi aducătoare de beneficii familiei sale sau unei alte persoane cu care s-a aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură. Actele pe care le îndeplineşte ori deciziile la care participă funcţionarul public, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, trebuie să fie acte administrative individuale sau colective, dar fără caracter normativ - în speţă încheierea contractului de arendare a izlazului cu asociaţia din care făcea parte şi soţia inculpatului apelant.

Aşa cum s-a susţinut şi în literatura de specialitate, pe lângă efectuarea actului sau participarea la luarea unei decizii în exercitarea atribuţiilor de serviciu, o altă condiţie care trebuie îndeplinită în mod cumulativ este şi obţinerea directă sau indirectă a unui folos patrimonial în favoarea unor persoane.

Prin urmare, cum la data încheierii contractului de arendare a izlazului comunal, inculpatul apelant era căsătorit cu apelanta A., neexistând o sentinţă prin care căsătoria acestora să fie desfăcută în mod definitiv, iar din depoziţiile martorilor a rezultat că aceştia locuiau şi gospodăreau împreună, nu se poate reţine în apărarea inculpatului B. faptul că acesta nu ar fi cunoscut că actul de închiriere a izlazului comunal ar fi profitat inclusiv soţiei sale. Probatoriul administrat sub aspectul infracţiunii prev. de art. 18 al Legii nr. 78/2000 confirmă din plin acest aspect.

Sub aspectul infracţiunii de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prev. de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, Curtea a reţinut că baza legală de acordare a sprijinului financiar către fermieri şi care reglementează aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale complementare care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, este dată de următoarele acte normative:

Legea nr. 1/2004 privind înfiinţarea şi organizarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cu modificările şi completările ulterioare;

O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură;

Legea nr. 139/2007 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură;

Ordinul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nr. 118 din 31 martie 2009 pentru modificarea şi completarea OMAPDR nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare a condiţiilor specifice şi a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu şi zone defavorizate;

Ordinul comun al MAPDR nr. 541/2009 şi MAI nr. 210/2009, pentru modificarea şi completarea Strategiei privind organizarea activităţii de îmbunătăţire şi exploatare a pajiştilor la nivel naţional, pe termen mediu şi lung, aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor şi al ministrului administraţiei publice nr. 226/235/2003, publicat în MO nr. 640 din 29 septembrie 2009.

Regulamentul CE nr. 73/2009 cu modificările şi completările ulterioare privind bunele condiţii agricole şi de mediu pe suprafeţele agricole ale exploataţiilor (GAEC 7 şi GAEC 10).

S-a reţinut, că folosirea contractului de arendare încheiat cu încălcarea hotărârii consiliului local din 30 aprilie 2013 pentru a produce efecte juridice la APIA Buzău, în condiţiile în care martora F. i-a solicitat inculpatei A. să facă parte din asociaţia agricolă pe care dorea să o înfiinţeze la sugestia primarului B., demonstrează că inculpatul apelant B. a sprijinit material activitatea soţiei sale care a acţionat în calitate de autor în comiterea infracţiunii de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prev. de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Sub aspectul infracţiunii prev. de art. 268 alin. (1) şi (2) C. pen., pe baza mijloacelor de probă administrate, inclusiv a declaraţiilor consilierilor locali audiaţi în calitate de martori, Curtea a reţinut că menţiunile din cele două procese-verbale de şedinţă cu privire la închirierea islazului comunal şi preţul ce trebuia plătit sunt reale, astfel încât procesul-verbal olograf depus de către inculpatul B. în care se menţionează că preţul ce trebuia plătit era de 70 de euro/ha nu reflectă realitatea, fiind o probă nereală ce a fost produsă pentru a dovedi săvârşirea infracţiunilor de către inculpata C.. Prin săvârşirea acestei infracţiuni, inculpatul apelant B. a încercat să scape de orice formă de răspundere, încercând în mod nereal să acrediteze ideea conform căreia întreaga răspundere ar trebui stabilită în sarcina inculpatei C..

Inculpatul B. cunoştea ce au hotărât consilierii locali cu privire la închirierea islazului comunal, fiind prezent la şedinţa de consiliu şi iniţiator al proiectului de hotărâre. În plus, din declaraţia martorului G. a rezultat că inculpatul cunoştea caracterul nereal al procesului-verbal olograf pe care l-a depus la organele de urmărire penală. La aceste aspecte se adaugă şi susţinerile martorului, coroborat cu conţinutul transcrierii audio-video, potrivit cărora inculpatul i-a solicit secretarei C. să consemneze pe ciorna de şedinţă că s-a aprobat închirierea islazului D..

În ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă, instanţa de control judiciar a apreciat, în concordanţă cu jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional că în cauză nu pot fi combinate dispoziţiile din legile succesive considerate mai favorabile cu privire la fiecare instituţie aplicabilă, fiind posibilă doar aplicarea globală a fiecăreia dintre legile în vigoare şi stabilirea în urma acestei operaţiuni a acelei dintre cele două legi care permite o soluţie mai favorabilă situaţiei fiecărui inculpat, în raport de instituţiile concret aplicabile în cauză.

O combinare a dispoziţiilor din mai multe legi succesive contravine atât principiului separaţiei puterilor în stat (subrogând judecătorul puterii legiuitoare care a înţeles să adopte o lege în ansamblul său, subordonând modalitatea de reglementare unor obiective finale de politică penală), dar şi principiului egalităţii în faţa legii (prin stabilirea unei situaţii mai bune inculpaţilor care sunt judecaţi în această perioadă şi în raport de cei care au săvârşit faptele anterior intrării în vigoare a legii noi şi au fost deja condamnaţi definitiv anterior acestui moment şi faţă de cei care au săvârşit faptele integral după intrarea în vigoare a legii noi).

De altfel, în Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 5 din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, reţinând în considerente că interpretarea potrivit căreia legea penală mai favorabilă presupune aplicarea instituţiilor autonome mai favorabile, este de natură să înfrângă exigenţele constituţionale, deoarece, în caz contrar s-ar rupe legătura organică dintre instituţiile de drept penal aparţinând fiecărei legi succesive, cu consecinţa directă a schimbării conţinutului şi sensului actelor normative adoptate de către legiuitor.

Cu privire la legea penală mai favorabilă incidentă în cazul inculpatului B., Curtea a avut în vedere faptul că faţă de acesta tratamentul penal este cel reglementat de art. 10 al Legii nr. 187/2012. Conform acestui text de lege:

"Tratamentul sancţionar al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă"

Identificarea legii penale mai favorabile în cazul inculpatului B. a avut ca premisă faptul că pentru concursul de infracţiuni, unicul tratament penal este cel constând în aplicarea obligatorie a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. Or, în condiţiile aplicării obligatorii a sporului de pedeapsă, consecinţă a comiterii infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare după intrarea în vigoare a C. pen., se impune ca legea penală mai favorabilă să fie identificată în primul rând prin raportare la limitele de pedeapsă prevăzute de lege.

Conform legislaţiei incidente anterior datei de 1 februarie 2014, art. 13 din Legea nr. 78/2000 avea următorul conţinut:

"infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani." Conform reglementării în vigoare începând cu data de 1 februarie 2014:

"în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime." În noul C. pen., pentru infracţiunea de abuz în serviciu, limitele de pedeapsă sunt de la 2 la 7 ani, ceea ce înseamnă că limita minimă a pedepsei aplicabile inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 este de 2 ani şi 8 luni, în timp ce sub imperiul C. pen. din 1969, limitele de pedeapsă erau de la 3 la 15 ani.

Nu se poate accepta aplicarea tratamentului sancţionator prevăzut de legea nouă, constând în majorarea limitelor speciale de pedeapsă cu o treime, raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de C. pen. din 1969, deoarece ar fi combinate două legi diferite.

Atât în cazul infracţiunii de abuz în serviciu cât şi a infracţiunii prev. de art. 18 din Legea nr. 78/2000, limitele de pedeapsă sunt mai reduse în noua lege penală, iar pentru infracţiunea de conflict de interese, art. 301 din C. pen. prevede pedepse de la 1 la 5 ani.

Infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 alin. (1) şi (2) C. pen. a fost comisă după intrarea în vigoare a C. pen., fiind infracţiunea care atrage incidenţa aplicării sporului obligatoriu prevăzut ca sistem unic de tratament penal pentru concursul de infracţiuni.

Reţinând că în cazul inculpatului B., prima instanţă a aplicat pedepse individualizate cu încălcarea limitele legale, iar noul C. pen. este legea penală mai favorabilă, Curtea a înlăturat din sentinţa penală apelată dispoziţiile art. 386 C. proc. pen.. referitoare la schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului B..

În temeiul art. 48 C. pen., raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul B. la o pedeapsă de 2 (ani) închisoare pentru complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene.

A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în alte funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii pe durată de 2 ani, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei principale.

Conform art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pedeapsă ce se execută pe durata executarea pedepsei principale.

În baza art. 13 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare pentru infracţiunea de abuz în serviciu.

A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., respectiv dreptul de a ocupa o funcţie publică pe durată de 2 ani, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei principale.

Conform art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., pedeapsă ce se execută pe durata executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 301 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru infracţiunea de conflict de interese.

A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. raportat la art. 301 alin. (1) C. pen., respectiv dreptul de a ocupa o funcţie publică pe durată de 2 ani, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei principale.

Conform art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. raportat la art. 301 alin. (1) C. pen., pedeapsă ce se execută pe durata executarea pedepsei principale.

A menţinut pedeapsa de un an închisoare aplicată inculpatului B. pentru infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare, prevăzută de art. 268 alin. (1) şi (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. b) din C. pen. din 1969, art. 38 alin. (1) din C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 10 din Legea nr. 187/2012 a aplicat inculpatului B. pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani şi 8 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, acela de 16 luni închisoare (1an şi 4 luni), inculpatul urmând să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (2) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în alte funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii pe durată de 2 ani, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei principale.

Conform art. 45 alin. (5) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pedeapsă ce se execută pe durata executarea pedepsei principale.

Având în vedere cuantumul pedepsei principale rezultante aplicate inculpatului B., Curtea a înlăturat din sentinţa penală apelată dispoziţiile art. 91 C. pen., referitoare la suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei principale.

III. Împotriva deciziei penale nr. 996 din data de 17 octombrie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs în casaţie inculpatul B..

În motivarea cererii, recurentul inculpat a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen.

Referitor la motivul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. a susţinut ca a fost condamnat pentru pretinsa comitere a infracţiunii de abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen., deşi această faptă nu mai este prevăzută de legea penală, sens în care a menţionat că Decizia CCR nr. 405 din 15.06.2016 a stabilit că infracţiunea de abuz în serviciu există doar atunci când au fost încălcate prevederi din legislaţia primară (legi sau ordonanţe), nu şi atunci când au fost încălcate hotărâri ale consiliilor locale.

A mai arătat inculpatul că, prin expirarea termenului de 45 de zile în care legiuitorul trebuia sa pună în acord dispoziţiile art. 297 C. pen. cu prevederile Deciziei CCR nr. 405/2016, a intervenit sancţiunea prev. de art. 147 alin. (1) din Constituţia României şi de art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, sancţiune în raport cu care, începând cu data de 20.08.2016, prevederile art. 297 C. pen. au încetat să mai producă efecte juridice.

Referitor la motivul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. a susţinut că pentru 3 dintre infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, apreciind că, din punctul său de vedere, legea penală mai favorabilă este vechiul C. pen. şi nu noul Cod, după cum în mod eronat a stabilit Curtea de Apel Ploieşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 17 decembrie 2018.

Constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul B. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 şi art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din data de 17 ianuarie 2019, judecătorul de filtru a admis-o, în principiu, dispunând trimiterea cauzei la completul de trei judecători, în vederea judecării ei pe fond.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul B. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că, potrivit C. proc. pen.., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

În acelaşi sens, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să se poată invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a prevăzut în mod expres.

Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, inculpatul B. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Referitor la motivul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. a susţinut ca a fost condamnat pentru pretinsa comitere a infracţiunii de abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen., deşi această faptă nu mai este prevăzută de legea penală, sens în care a menţionat că Decizia CCR nr. 405 din 15 iunie 2016 a stabilit că infracţiunea de abuz în serviciu există doar atunci când au fost încălcate prevederi din legislaţia primară (legi sau ordonanţe), nu şi atunci când au fost încălcate hotărâri ale consiliilor locale.

Cazul de casare invocat se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

Înalta Curte reţine că, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din 8 iulie 2016, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 246 C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

Curtea Constituţională a apreciat că dispoziţiile, anterior menţionate, încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie - deoarece sintagma din cuprinsul acestora "îndeplineşte în mod defectuos" nu prevede în mod expres elementul, în legătură cu care defectuozitatea este analizată, ceea ce determină lipsa de claritate şi previzibilitate a acestora. Or, persoana care are calitatea de funcţionar, în sensul legii penale, trebuie să poată determina, fără echivoc, care este comportamentul ce poate avea semnificaţie penală, mai ales în cazul neîndeplinirii unui act, ştiut fiind că în domeniul penal, o inacţiune dobândeşte semnificaţie ilicită doar dacă aceasta reprezintă o încălcare a unei prevederi legale exprese, care obligă la un anumit comportament într-o situaţie determinată. În concluzie, s-a statuat că principiul legalităţii incriminării impune ca doar legiuitorul primar să poată stabili conduita, pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar supunându-se sancţiunii penale, deci, comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înţeleasă ca act formal adoptat de Parlament, precum şi ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative, respectiv, prin ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă).

Aşa fiind, neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului.

Totodată, acesta a criticat şi faptul că, prin expirarea termenului de 45 de zile în care legiuitorul trebuia sa pună în acord dispoziţiile art. 297 C. pen. cu prevederile Deciziei CCR nr. 405/2016, a intervenit sancţiunea prev. de art. 147 alin. (1) din Constituţia României şi de art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, sancţiune în raport cu care, începând cu data de 20 august 2016, prevederile art. 297 C. pen. au încetat să mai producă efecte juridice.

Or, în condiţiile în care nici Parlamentul şi nici Guvernul nu au intervenit pentru modificarea dispoziţiilor art. 246 C. pen. din 1969 şi a art. 297 alin. (1) C. pen., în conformitate cu art. 147 alin. (1) din Constituţie, iar prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016 s-a realizat o reconfigurare a laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu sub aspectul elementului material, în sensul restrângerii sferei de incidenţă a infracţiunii în limite constituţionale, respectiv numai la încălcările atribuţiilor de serviciu stabilite expres prin legislaţia primară, Înalta Curte menţionează că fapta de abuz în serviciu nu a fost dezincriminată, ci doar s-a interpretat o sintagmă din cuprinsul normei prin care este reglementată această infracţiune, pentru ca aceasta să fie concordantă cu dispoziţiile constituţionale.

În acest context şi faţă de precizările menţionate anterior, Înalta Curte aminteşte, în acest sens, faptul că, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel, au reţinut că inculpatul B., în calitate de primar, deci de persoană aleasă într-o funcţie electivă publică, avea obligaţia de a respecta hotărârea Consiliului Local din data de 30 aprilie 2013, încheierea contractului de închiriere a islazului comunal făcându-se cu încălcarea acestei hotărâri şi a dispoziţiilor art. 61 alin. (2) din Legea nr. 215/2001.

În ceea ce priveşte motivul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. s-a susţinut că pentru trei dintre infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, apreciind că, din punctul său de vedere, legea penală mai favorabilă este vechiul C. pen. şi nu noul cod, după cum în mod eronat a stabilit Curtea de Apel Ploieşti.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. o hotărâre este supusă casării în situaţia în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Astfel, în raport cu acest aspect, Înalta Curte constată că, în privinţa legii penale mai favorabile incidentă în cazul inculpatului B., Curtea de Apel Ploieşti a avut în vedere faptul că faţă de acesta tratamentul penal este cel reglementat de art. 10 al Legii nr. 187/2012.

Astfel, identificarea legii penale mai favorabile în cazul inculpatului B. a avut ca premisă faptul că pentru concursul de infracţiuni, unicul tratament penal este cel constând în aplicarea obligatorie a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. Or, în condiţiile aplicării obligatorii a sporului de pedeapsă, consecinţă a comiterii infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare după intrarea în vigoare a C. pen., se impune ca legea penală mai favorabilă să fie identificată în primul rând prin raportare la limitele de pedeapsă prevăzute de lege.

Totodată, curtea a reţinut că potrivit legislaţiei incidente anterior datei de 1 februarie 2014, art. 13 din Legea nr. 78/2000 avea următorul conţinut:

"infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani." Conform reglementării în vigoare începând cu data de 1 februarie 2014:

"în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime." În noul C. pen., pentru infracţiunea de abuz în serviciu, limitele de pedeapsă sunt de la 2 la 7 ani, ceea ce înseamnă că limita minimă a pedepsei aplicabile inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 este de 2 ani şi 8 luni, în timp ce sub imperiul C. pen. din 1969, limitele de pedeapsă erau de la 3 la 15 ani.

Or, s-a apreciat că nu se poate accepta aplicarea tratamentului sancţionator prevăzut de legea nouă, constând în majorarea limitelor speciale de pedeapsă cu o treime, raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de C. pen. din 1969, deoarece ar fi combinate două legi diferite.

Astfel, atât în cazul infracţiunii de abuz în serviciu cât şi a infracţiunii prev. de art. 18 din Legea nr. 78/2000, limitele de pedeapsă sunt mai reduse în noua lege penală, iar pentru infracţiunea de conflict de interese, art. 301 din C. pen. prevede pedepse de la 1 la 5 ani, iar infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 alin. (1) şi (2) C. pen. este comisă după intrarea în vigoare a C. pen., aceasta fiind infracţiunea care atrage incidenţa aplicării sporului obligatoriu prevăzut ca sistem unic de tratament penal pentru concursul de infracţiuni.

În această ordine de idei, Înalta Curte apreciază criticile inculpatului ca fiind nefondate, astfel că va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 996 din data de 17 octombrie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat B., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 RON, va rămâne în sarcina statului, iar onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi A. şi H., în sumă de câte 260 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 996 din data de 17 octombrie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat B., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi A. şi H., în sumă de câte 260 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 februarie 2019.

Procesat de GGC - LM