Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 60/2019

Şedinţa publică din data de 30 ianuarie 2019

Asupra contestaţiei de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 98/F/DL din 11 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/2015, în baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a admis cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare albaneze, privind persoana solicitată A. cu respectarea principiului specialităţii, în sensul că persoana solicitată să nu fie judecată pentru aceleaşi infracţiuni ce fac obiectul Dosarului de urmărire penală nr. 2931/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

În temeiul art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate până la soluţionarea definitivă a Dosarului de urmărire penală nr. 2931/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Potrivit art. 58 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, începând de la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.

S-a dispus emiterea mandatului de arestare provizorie în vederea predării care se va pune în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.

S-a constatat că persoana solicitată a fost arestată provizoriu în vederea extrădării de la data de 7 mai 2015 până la zi.

S-a revocat măsura arestării provizorii dispusă faţă de persoana solicitată.

S-a dispus punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate, dacă nu este reţinută sau arestată în altă cauză.

În baza art. 16 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

În baza art. 16 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit interpretului de limba engleză a rămas în sarcina statului.

În esenţă, pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, că în cauză sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile prevăzute de lege în vederea admiterii cererii de extrădare şi a dispunerii amânării predării persoanei solicitate până la soluţionarea definitivă a Dosarului de urmărire penală nr. 2931/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Faptele reţinute în sarcina persoanei extrădabile, astfel cum au fost expuse în cuprinsul sentinţei penale de condamnare - Sentinţa nr. 1547-134 din 4 decembrie 2012 pronunţată de Judecătoria Districtului Judiciar Pogradec, permit predarea în condiţiile prevăzute de art. 96 alin. (1) pct. 20 din Legea nr. 302/2004 republicată, având în vedere că faptele reţinute în sarcina persoanei extrădabile întrunesc, conform legii penale române, conţinutul constitutiv al infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen.

S-a reţinut că în cauză nu există niciun motiv întemeiat de opoziţie la extrădare în sensul art. 49 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Astfel, referitor la opoziţia la extrădare formulată de persoana extrădabilă, Curtea a apreciat că motivul, invocat în baza art. 49 alin. (3) teza a II-a cu referire la art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 referitor la principiul "Non bis in idem", este nefondat, având în vedere că prin sentinţa din data de 7 martie 2012, pronunţată de Judecătoria Munchen - Departamentul pentru fapte penale şi amenzi în Dosarul nr. x Ls 244 Js 208707/07, rămasă definitivă în data de 7 august 2012, persoana extrădabilă a fost condamnată la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu urmări grave, executarea pedepsei fiind suspendată pe o perioadă de probaţiune de 4 ani, calculată din momentul în care sentinţa a rămas definitivă. Rezultă, aşadar, că perioada de probaţiune este cuprinsă în intervalul 7 august 2012 - 7 august 2016.

Având în vedere situaţia de fapt mai sus descrisă, Curtea a constatat că în cauză nu este incident principiul "Non bis in idem", nefiind îndeplinită condiţia expres prevăzută în art. 8 alin. (1) lit. b) teza finală din Legea nr. 302/2004, întrucât în cauză, la acest moment procesual, al pronunţării asupra cererii de extrădare, termenul de probaţiune de 4 ani nu este împlinit.

În acest context particular, Curtea a constatat că, şi în ipoteza în care în cauză ar putea fi vorba despre pronunţarea de către autorităţile albaneze a unei sentinţe de condamnare la pedeapsa închisorii, pentru săvârşirea de către persoana extrădabilă a - eventual - aceleiaşi infracţiuni pentru care această persoană a fost condamnată de către autorităţile germane, totuşi, aşa cum s-a precizat anterior, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cumulativ prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 pentru aplicarea principiului "Non bis in idem", ca urmare a faptului că termenul de probaţiune de 4 ani nu s-a împlinit încă.

Prin Decizia penală nr. 972 din 2 iulie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2015, s-a admis contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 98/F/DL din 11 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

În baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a admis cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare albaneze, privind persoana solicitată A. cu respectarea principiului specialităţii, în condiţiile art. 74 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată şi republicată.

În temeiul art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate până la soluţionarea cauzei pentru care persoana solicitată este cercetată penal în România (Dos. nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti).

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

S-a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

A fost obligată persoana solicitată la plata sume de 600 RON din care suma de 320 RON onorariu cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei. Onorariul pentru traducătorul de limbă greacă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Împotriva Sentinţei penale nr. 98/F/DL din data de 11 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a penală în Dosarul nr. x/2015, modificată prin Decizia penală nr. 972 din 2 iulie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a formulat contestaţie la executare persoana solicitată B., solicitând desfiinţarea sentinţei atacate şi, pe fond, respingerea cererii de extrădare formulată de autorităţile judiciare albaneze.

În motivarea contestaţiei la executare, contestatorul a arătat că de la data rămânerii definitive a hotărârii de extrădare şi până la momentul formulării contestaţiei au intervenit împrejurări care împiedică executarea hotărârii de extrădare/predare, împrejurări circumscrise scurgerii timpului şi executării pedepsei aplicate prin hotărâre definitivă de către autorităţile judiciare germane pentru aceeaşi faptă care a dus la condamnarea în Albania şi respectiv la formularea cererii de extrădare de către autorităţile albaneze în vederea executării pedepsei.

În subsidiar, contestatorul a solicitat să se constate că hotărârea penală pe care s-a fundamentat cererea de extrădare şi care a fost avută în vedere de autorităţile judiciare române atunci când au judecat cererea de extrădare nu mai are caracter definitiv, întrucât, împotriva ei, persoana extrădabilă a declarat apel peste termen, declarat admisibil de către autorităţile judiciare albaneze la data de 13 octombrie 2017, astfel încât, mandatul de executare a pedepsei cu închisoare nu mai produce efecte.

Prin Sentinţa penală nr. 239/F din data de 5 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a penală, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. s-a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 98/F/DL din 11 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 972 din 2 iulie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală nr. 2771/2/2015.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut următoarele:

Referitor la motivul invocat în subsidiar de către contestator, Curtea a reţinut că, într-adevăr, prin Hotărârea nr. (939) - 58 din data de 13 octombrie 2017 pronunţată de Judecătoria Districtului Judicial Pogradec s-a hotărât acceptarea cererii pentru a face contestaţie împotriva Hotărârii penale cu nr. 1547-134 din 4 decembrie 2012, pronunţată de Judecătoria Districtului Judiciar Pogradec şi acceptarea depunerii contestaţiei împotriva aceleiaşi sentinţe.

Însă, prin Decizia nr. 53 din 21 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Korce s-a hotărât lăsarea în vigoare a Deciziei nr. 134 din data de 4 decembrie 2012 a Judecătoriei Districtului Judicial Pogradec privind pe inculpatul A. acuzat de infracţiunea de trafic de vehicule prevăzută de articolul 141/a/1 din C. pen.

Din informaţiile comunicate de autoritatea judiciară albaneză, a rezultat că Decizia nr. 53 din 21 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Korce este definitivă şi executorie deja. Ulterior din Parchetul de pe lângă Prima Instanţă din Pogradec a ieşit şi ordonanţa relevantă a procurorului pentru executarea sentinţei definitive a Curţii, Ordonanţa nr. 137 din 27 aprilie 2018.

În aceste condiţii, se cere extrădarea cetăţeanului grec C. în scopul executării sentinţei judecătoreşti a Judecătoriei Districtului Judiciar Pogradec nr. 1574-134 din data de 4 decembrie 2012.

Astfel fiind, Curtea a găsit ca fiind neîntemeiată susţinerea contestatorului persoană solicitată A. în sensul că hotărârea penală pe care s-a fundamentat cererea de extrădare şi care a fost avută în vedere de autorităţile judiciare române atunci când au fost sesizate şi au judecat cererea de extrădare, nu mai are caracter definitiv, astfel încât mandatul de executare al pedepsei cu închisoarea, respectiv ordinul emis pentru executarea sentinţei penale de condamnare, nu mai produc efecte.

Cu privire la incidenţa în cauză a principiului "non bis in idem" prevăzut de dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. b) din legea nr. 302/2004, invocat de contestatorul persoană solicitată, Curtea a reţinut următoarele:

Conform art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, "Cooperarea judiciară internaţională nu este admisibilă dacă în România sau în orice alt stat s-a desfăşurat un proces penal pentru aceeaşi faptă şi dacă pedeapsa aplicată în cauză, printr-o hotărâre definitivă de condamnare, a fost executată sau a format obiectul unei graţieri sau amnistii, în totalitatea ei ori asupra părţii neexecutate sau dacă s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei şi a expirat termenul prevăzut la art. 82 alin. (3) din C. pen., respectiv termenul de supraveghere prevăzut la art. 84 din C. pen. fără a interveni revocarea sau anularea acestora."

Din această dispoziţie legală a rezultat că, pentru a fi în prezenţa principiului "non bis in idem", este imperios necesar să fie în discuţie aceeaşi faptă, iar pedeapsa aplicată pentru aceasta să fi fost executată, graţiată sau amnistiată.

În susţinerea incidenţei acestui articol, contestatorul persoană extrădabilă a invocat existenţa aceleiaşi fapte pentru care a fost condamnat prin două hotărâri diferite, respectiv Hotărârea penală cu nr. 1547-134 din 4 decembrie 2012, pronunţată de Judecătoria Districtului Judicial Pogradec şi hotărârea penală din data 7 martie 2012, pronunţată de Judecătoria Munchen - Departamentul pentru fapte penale şi amenzi în Dosarul nr. x Ls 244 Js 208707/07, această din urmă hotărâre fiind şi executată.

S-a reţinut că, într-adevăr, contestatorul persoană solicitată a invocat, cu ocazia soluţionării cererii de extrădare, incidenţa principiului "non bis in idem", iar instanţa a constatat că, şi în ipoteza în care în cauză ar putea fi vorba despre pronunţarea de către autorităţile albaneze a unei sentinţe de condamnare la pedeapsa închisorii, pentru săvârşirea de către persoana extrădabilă a - eventual - aceleiaşi infracţiuni pentru care această persoană a fost condamnată de către autorităţile germane, totuşi, aşa cum s-a precizat anterior, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cumulativ prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 pentru aplicarea principiului "Non bis in idem", ca urmare a faptului că termenul de probaţiune de 4 ani nu s-a împlinit încă.

S-a constatat că la acest moment, termenul de probaţiune stabilit prin hotărârea pronunţată de autorităţile judiciare germane s-a împlinit, astfel că este necesar a se analiza identitatea de fapte pentru care a fost condamnat prin cele două hotărâri.

Astfel, prin Hotărârea penală din data 7 martie 2012, pronunţată de Judecătoria Munchen - Departamentul pentru fapte penale şi amenzi în Dosarul nr. x Ls 244 Js 208707/07, D. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare pe un termen de probaţiune de 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe agravante conform art. 263 alin. (1), alin. (3), S 2, nr. 2 alt. 1, 53 din C. pen.

În fapt, s-a reţinut că la data de 13 decembrie 2006 inculpatul a cumpărat, în calitate de manager al E., de la Firma F., un vehicul G., acesta fiind un vehicul nou, la preţul de 68.590 euro şi un vehicul H. I., la preţul de 52.900 euro, asupra fiecăruia dintre ele având drept de proprietate. Inculpatul a plătit cu 2 cecuri care au fost trase în contul firmei E., la J., nr. de cont: 403875800, cod bancar: 70070024. Din cauza situaţiei sale economice, în special a situaţiei contului său bancar, inculpatul ca şi firma E. nu puteau plăti preţul vehiculului, după cum acesta ştia. Un credit de care să poată dispune sau un descoperit de credit nu i s-a acordat, lucru pe care inculpatul îl ştia. Inculpatul a încheiat deja pe 6 decembrie 2006, un contract de leasing pentru G., cu K. Această firmă nu a achitat totuşi suma. Este vorba aici de primul contract pe care inculpatul 1-a încheiat cu locatorul de leasing.

Referitor la H. I. inculpatul a încheiat un contract de închiriere cu un membru al Guvernului din Kosovo. Maşina a fost livrată acolo G. a luat-o cu el în Grecia pentru a o preda acolo partenerului său de contract. Pe baza încrederii în cecurile predate, inculpatului i-au fost înmânate ambele vehicule, fără plată cash. Dacă s-ar fi ştiut că aceste cecuri nu erau acoperite, inculpatul nu ar fi primit cele 2 vehicule fără a plăti cash. La cumpărare inculpatul a ţinut foarte mult să intre în posesia autoturismului fără o astfel de obligaţie de plată cash, pentru a-şi îndeplini astfel contractele următoare. Inculpatul s-a salvat prin cheltuielile realizate cu preţul de cumpărare, la momentul faptei capitalul firmei L. a fost prejudiciat. Inculpatul a intrat în arest în Grecia, la începutul lunii ianuarie 2007. De aceea contractele cu F. nu au fost îndeplinite. Între timp ambele autoturisme au ajuns din nou în posesia firmei F.. Ele au putut fi vândute mai departe, fără a se fi putut calcula pierderea exactă de valoare.

Prin Hotărârea penală cu nr. 1547-134 din 4 decembrie 2012, pronunţată de Judecătoria Districtului Judicial Pogradec, M. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de autovehicule prevăzute de art. 141/a/1 din C. pen.

În fapt, s-a reţinut că la data de 23 septembrie 2008 a fost sechestrată în calitate de probă materială autovehiculul marca "H." de tip "I.", având tablă de înmatriculare M-AY xxx, cu nr. de şasiu x. Conform procesului-verbal de sechestru a autovehiculului menţionat mai sus, a rezultat că acest autovehicul i-a fost sechestrat cetăţeanului N., cu domiciliul în Tirana, care, în momentul sechestrului a declarat că: "autovehiculului a fost cumpărat dintr-un magazin din Germania pentru Firma E. şi că acest autovehicul a fost dat printr-un act de folosire cetăţeanului O., care este şeful meu". În această situaţie poliţia judecătoriei a efectuat verificările de rigoare şi conform Scrisorii nr. 4774/1 din data de 17 noiembrie 2008 se confirmă următoarele: "în legătură cu verificarea autoturismului "H." de tip "I.", având nr. de şasiu x, vă informăm că în urma verificărilor efectuate în sistemul "asf" al Interpolului, autovehiculul cu datele de mai sus rezultă a fi furat în Germania la data de 13 decembrie 2006". Direcţia Generală de Poliţie a Statului albanez a informat prin Scrisoarea cu nr. 80/1 din 16 ianuarie 2009 că: la data de 20 decembrie 2006 cetăţeanul O., posesor al paşaportului x, prin punctul de frontieră P., a introdus pe teritoriul Republicii Albania autovehiculul "H." de tip "I.", având nr. de şasiu x. Împotriva cetăţeanului O. a fost începută Procedura de cercetare penală cu nr. 350 în anul 2008, fiind suspectat de săvârşirea faptei penale de "trafic de autovehicule", faptă prevăzută de Articolul 141Va/1 din C. pen. Cetăţeanul O., întrebat fiind, în calitatea persoanei cercetate, a declarat ca l-a contactat pe cetăţeanul numit C., proprietar al firmei E., unde şi-a cumpărat autovehiculul cu datele de mai sus şi că suma de bani, aferentă cumpărării maşinii, i-a fost dată acestui cetăţean. Conform declaraţiilor cetăţeanului O., a fost însuşi cetăţeanul C. cel care a adus în Albania autovehiculul marca "H." de tip "I.", cu tabla de înmatriculare M-AY xxx, având nr. de şasiu x. Acest autovehicul a intrat în Albania prin punctul de frontieră P.. Conform procesului-verbal din data de 13 martie 2009 întocmit în baza documentului "Registru al Intrărilor Autovehiculelor Străine - decembrie 2006" - se confirmă faptul că "cetăţeanul străin cu datele civile ale lui Q., posesor al paşaportului x, a introdus la data de 16 decembrie 2006 pe teritoriul Republicii Albania, prin punctul de frontieră P., autovehiculul marca "H." de tip "I.", cu tabla de înmatriculare M-AY xxx, cu nr. de şasiu x, care este înregistrat cu nr. x în registrul Electronic, iar autoritatea vamală albaneză a eliberat documentul "Adeverinţă de Intrare" cu nr. serie x. Conform sistemului TIMS al intrărilor persoanelor prin Punctul de Frontieră Qaf-Thane, rezultă că la data de 16 decembrie 2006, la ora 21:45:54 a intrat pe teritoriul albanez cetăţeanul C., cu autovehiculul cu tabla de înmatriculare M-AY xxx, acesta conducând acest autoturism.

Conform scrisorii din data de 26 martie 2009 trimisă de Ambasada Republicii Federale Germane de la Tirana reiese a fi adevărat faptul că autovehiculul marca "H." de tip "I.", cu tabla de înmatriculare M-AY xxx, cu nr. de şasiu x, este proprietate a firmei nemţeşti F., care a fost însuşit la data de 13 decembrie 2006 de cetăţeanul grec C., reprezentant al societăţii comerciale E. Ulterior acest autovehicul a devenit obiect de trafic.

S-a reţinut că pentru a fi în prezenţa aceleiaşi fapte este necesar să existe identitate de acte materiale, independent de încadrarea juridică a acestora sau de interesul juridic protejat.

Or, în cauză, Curtea a constatat că nu există identitate de acte materiale, respectiv pe teritoriul Germaniei contestatorul a indus în eroare firma F., cumpărând de la aceasta un autovehicul G., la preţul de 68.590 euro şi un autovehicul H. I., la preţul de 52.900 euro, pentru care a plătit cu 2 cecuri fără a avea disponibilul necesar în bancă, aspect cunoscut de contestator, iar în Albania, acesta a introdus pe teritoriul Albaniei autovehiculul H. I. ştiind că nu l-a obţinut în mod legal, traficându-l prin frontiera de stat albanez cu intenţia de a-l vinde şi de a-şi asigura venituri din această vânzare, astfel că sunt acţiuni distincte legate, însă, între ele prin rezoluţia infracţională a contestatorului persoană solicitată.

Împrejurarea că prin hotărârea de extrădare contestată s-a reţinut că faptele, astfel cum au fost expuse în cuprinsul sentinţei penale de condamnare - Sentinţa nr. 1547-134 din 4 decembrie 2012 pronunţată de Judecătoria Districtului Judicial Pogradec, întrunesc, conform legii penale române, conţinutul constitutiv al infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., constatându-se incidenţa art. 96 alin. (1) pct. 20 din Legea nr. 302/2004 republicată, nu poate conduce, automat, la concluzia că este aceeaşi faptă pentru care a fost condamnat de autorităţile judiciare din Germania, astfel cum susţine contestatorul, întrucât, aşa cum s-a arătat anterior, nu încadrarea juridică este criteriul pe baza căruia se verifică identitatea de fapte, ci actele (acţiunile) materiale executate, ce intră în conţinutul infracţiunilor pentru care a fost judecat şi condamnat în cele două state.

S-a constatat de către instanţa de fond că susţinerile contestatorului persoană solicitată referitoare la modalitatea în care a intrat în posesia autoturismului şi asimilarea acesteia furtului, cu consecinţa încălcării art. 7 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului vizează fondul hotărârii de condamnare pronunţate de autorităţile judiciare albaneze, constituindu-se în critici aduse acesteia, critici care exced cadrului procesual de faţă, în care instanţa nu este abilitată să verifice temeinicia sau legalitatea hotărârii de condamnare care a stat la baza extrădării.

La ultimul termen de judecată, contestatorul persoană solicitată A. a arătat că înţelege să extindă obiectul contestaţiei prin incidenţa art. 21 din Legea nr. 302/2004, respectiv că persoana extrădabilă nu a avut parte de un proces echitabil în Albania.

Sub acest aspect, Curtea a reţinut că, contestaţia la executare nu este o cale de atac, ci un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor intervenite în cursul executării, legea prevăzând expres cazurile în care poate fi folosită. Prin limitarea acestor cazuri, legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual într-o cale prin care să se împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor penale definitive.

Aşadar, pe calea contestaţiei la executare (care este un procedeu jurisdicţional de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale) nu pot fi puse în discuţie probleme de fond rezolvate cu autoritate de lucru judecat, cum ar fi, în cazul de faţă invocarea unui nou motiv de refuz al extrădării.

Însă, având în vedere că acest motiv este raportat, aşa cum rezultă din susţinerile contestatorului, la o hotărâre a autorităţilor judiciare albaneze pronunţată ulterior rămânerii definitive a sentinţei de extrădare, Curtea a procedat la analiza acestuia.

Astfel, s-a arătat că instanţa nu poate reţine nici acest motiv întrucât, aşa cum s-a reţinut anterior, deşi a fost condamnat în lipsă, i s-a acceptat cererea pentru a face contestaţie împotriva Hotărârii penale cu nr. 1547-134 din 4 decembrie 2012, pronunţată de Judecătoria Districtului Judicial Pogradec, precum şi depunerea contestaţiei împotriva aceleiaşi sentinţe, iar cauza a fost reanalizată prin prisma motivelor invocate de contestator, astfel cum rezultă din Decizia nr. 53 din 21 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Korce . În atare situaţie, Curtea a reţinut că o instanţă de judecată, care, în lipsa unor dovezi contrare, prezintă garanţiile de independenţă şi imparţialitate, a ascultat apărările contestatorului şi le-a analizat în contextul materialului probator administrat în respectiva cauză, astfel că nemulţumirea acestuia cu privire la soluţia la care a ajuns instanţa de judecată nu ţine de echitatea procedurii, ci eventual de legalitate sau temeinicie, aspecte ce pot fi verificate prin intermediul unei căi de atac, pe care, de altfel, contestatorul a şi exercitat-o, aşa cum a precizat la termenul de judecată din data de 25 octombrie 2018.

În consecinţă, faţă de considerentele anterior expuse, Curtea, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 98/F/DL din 11 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 972 din 2 iulie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală nr. 2771/2/2015.

Împotriva Sentinţei penale nr. 239/F din 5 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a declarat contestaţie persoana solicitată A..

În motivarea contestaţiei, persoana solicitată a susţinut că a fost condamnată în Albania pentru aceeaşi faptă pentru care a fost judecată şi condamnată de către autorităţile judiciare din Germania. Or, termenul de încercare de 4 ani fixat de autorităţile judiciare germane nu se împlinise la momentul judecării cererii de extrădare, motiv pentru care nu se puteau aplica dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind motivele obligatorii de refuz ale extrădării.

A mai susţinut că în Albania nu a fost judecată într-un proces echitabil, în condiţiile în care, persoana solicitată este cetăţean grec care se bucură de garanţiile unui proces echitabil, a fost judecată de către autorităţile judiciare albaneze fără să fi fost citată şi încunoştinţată despre existenţa unui proces pe rolul Judecătoriei Pogradec pentru fapta de a fi introdus în Albania un autoturism furat.

A solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea hotărârii prin care s-a dispus extrădarea sa, iar pe fond, respingerea cererii de extrădare pentru motivele apărute ulterior.

Examinând contestaţia formulată de persoana extrădabilă D. în raport de motivele invocate, de actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face atunci când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

La data de 22 mai 2018, persoana solicitată D. a formulat contestaţie la executare împotriva Sentinţei penale nr. 98/F/DL din data de 11 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, modificată prin Decizia penală nr. 972 din 2 iulie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penal, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., solicitând desfiinţarea sentinţei atacate şi, pe fond, respingerea cererii de extrădare formulată de autorităţile judiciare albaneze.

În motivarea contestaţiei la executare, contestatorul a arătat că de la data rămânerii definitive a hotărârii de extrădare şi până la momentul formulării contestaţiei au intervenit împrejurări care împiedică executarea hotărârii de extrădare/predare, împrejurări circumscrise scurgerii timpului şi executării pedepsei aplicate prin hotărâre definitivă de către autorităţile judiciare germane pentru aceeaşi faptă care a dus la condamnarea în Albania şi respectiv la formularea cererii de extrădare de către autorităţile albaneze în vederea executării pedepsei.

În subsidiar, contestatorul a solicitat să se constate că hotărârea penală pe care s-a fundamentat cererea de extrădare şi care a fost avută în vedere de autorităţile judiciare române atunci când au judecat cererea de extrădare, nu mai are caracter definitiv, întrucât, împotriva ei, persoana extrădabilă a declarat apel peste termen, declarat admisibil de către autorităţile judiciare albaneze la data de 13 octombrie 2017, astfel încât, mandatul de executare a pedepsei cu închisoare nu mai produce efecte.

Prin contestaţia formulată în prezenta cauză, petentul a susţinut că a fost condamnat în Albania pentru aceeaşi faptă pentru care a fost judecat şi condamnat de către autorităţile judiciare din Germania, iar termenul de încercare de 4 ani fixat de autorităţile judiciare germane nu se împlinise la momentul judecării cererii de extrădare, motiv pentru care nu se puteau aplica dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind motivele obligatorii de refuz ale extrădării.

A mai susţinut că în Albania nu a fost judecată într-un proces echitabil, în condiţiile în care, persoana solicitată este cetăţean grec, care se bucură de garanţiile unui proces echitabil şi a fost judecată de către autorităţile judiciare albaneze fără să fi fost citată şi încunoştinţată despre existenţa unui proces pe rolul Judecătoriei Pogradec pentru fapta de a fi introdus în Albania un autoturism furat.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că prin hotărârea penală din data 7 martie 2012, pronunţată de Judecătoria Munchen - Departamentul pentru fapte penale şi amenzi în Dosarul nr. x Ls 244 Js 208707/07, D. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare pe un termen de probaţiune de 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe agravante conform art. 263 alin. (1), alin. (3), S 2, nr. 2 alt. 1, 53 din C. pen., iar prin Hotărârea penală cu nr. 1547-134 din 4 decembrie 2012, pronunţată de Judecătoria Districtului Judicial Pogradec, M. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de autovehicule prevăzute de art. 141/a/1 din C. pen.

Rezultă că în Albania, persoana solicitată a fost judecată şi condamnată pentru fapta de a fi introdus pe teritoriul acestei ţări autovehiculul H. I. ştiind că nu l-a obţinut în mod legal, traficându-l prin frontiera de stat albanez cu intenţia de a-l vinde şi de a-şi asigura venituri din această vânzare, în timp ce în Germania a fost judecat şi condamnat pentru fapta de a fi indus în eroare firma F., prin cumpărarea de la aceasta a unui autovehicul G., la preţul de 68.590 euro şi un autovehicul H. I., la preţul de 52.900 euro, pentru care a plătit cu 2 cecuri fără a avea disponibilul necesar în bancă, aspect cunoscut de contestator.

Împrejurarea că prin hotărârea de extrădare contestată s-a reţinut că faptele, astfel cum au fost expuse în cuprinsul sentinţei penale de condamnare, emisă de autorităţile judiciare albaneze întrunesc, conform legii penale române, conţinutul constitutiv al infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., nu se poate reţine că este aceeaşi faptă pentru care persoana solicitată a fost condamnată de autorităţile judiciare din Germania, întrucât, nu încadrarea juridică este criteriul pe baza căruia se verifică identitatea de fapte, ci actele materiale executate, ce intră în conţinutul infracţiunilor pentru care a fost judecat şi condamnat în cele două state.

Pentru a fi în prezenţa aceleiaşi fapte este necesar să existe identitate de acte materiale, independent de încadrarea juridică a acestora.

Faţă de situaţia de fapt reţinută în sarcina persoanei solicitate de către cele două instanţe, Înalta Curte constată că în prezenta cauză nu există identitate de acte materiale, astfel că motivul de contestaţie invocat nu este întemeiat.

Referitor la critica vizând lipsa unui proces echitabil, persoana solicitată a susţinut că în Albania a fost judecată de către autorităţile judiciare albaneze fără să fi fost citată şi încunoştinţată despre existenţa unui proces pe rolul Judecătoriei Pogradec pentru fapta de a fi introdus în Albania un autoturism furat.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că împotriva Hotărârii penale cu nr. 1547-134 din 4 decembrie 2012, pronunţată de Judecătoria Districtului Judicial Pogradec, persoana solicitată a formulat contestaţie, iar cauza a fost reanalizată prin prisma motivelor invocate de contestator, astfel cum rezultă din Decizia nr. 53 din 21 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Korce, definitivă şi executorie.

Prin urmare, nemulţumirea persoanei solicitate nu ţine de echitatea procedurii, ci eventual de legalitatea şi temeinicia soluţiei, aspecte care au fost verificate prin intermediul căii de atac prevăzute de lege.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică, iar contestaţia formulată de persoana solicitată D. împotriva Sentinţei penale nr. 239/F din data de 5 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a penală este nefondată, urmând ca în baza art. 425 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respinsă.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată D. împotriva Sentinţei penale nr. 239/F din data de 05 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă greacă se suportă din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 35 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - LM