Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 2.407 din 21 martie 2018,pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat cauza privind pe reclamanţii A., B. şi C. şi pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.
Învestită prin declinare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 3.575 din 12 septembrie 2018, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C. şi pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.
Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanţii nu au contestat un ordin emis de vreunul dintre pârâţi ori vreo hotărâre prin care să se fi soluţionat o contestaţie împotriva modului de stabilire a salariului, ci au solicitat obligarea pârâţilor la plata unor drepturi de natură salarială la care se consideră îndreptăţi, pentru capătul 3 de cerere invocând situaţia de discriminare la care au fost supuşi, iar pentru primele două capete de cerere invocând obligaţiile pârâţilor derivate din dispoziţiile O.U.G. nr. 83/2014 aşa cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015.
Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice deoarece cererea reclamanţilor nu reprezintă o plângere formulată împotriva ordinelor sau dispoziţiilor de stabilire a drepturilor salariale, nefiind solicitată anularea unor astfel de acte.
Prevederile legale mai sus-menţionate sunt de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinse la alte situaţii decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competenţa exclusivă, materială şi teritorială a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, fiind reglementată pentru situaţii clar determinate, care nu se regăsesc în prezenta cauză.
Având în vedere faptul că reclamanţii solicită obligarea pârâţilor la plata unor drepturi băneşti, izvorâte dintr-un raport de muncă, fără însă a solicita anularea actelor de stabilire a drepturilor salariale, Înalta Curte apreciază că litigiul are natura unui conflict de muncă şi nu de contencios administrativ, competenţa materială a instanţei fiind astfel stabilită în raport de prevederile art. 266 din C. muncii şi art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.
Potrivit art. 266 din C. muncii "Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod."
Conform art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011, "În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: p) conflict individual de muncă - conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii care decurg din contractele individuale şi colective de muncă ori din acordurile colective de muncă şi raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, precum şi din legi sau din alte acte normative. (...)".
Art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevede că:
"Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".
Prin urmare, competenţa soluţionării cauzei revine tribunalului - complet specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, conflicte de muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B. şi C. şi pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 ianuarie 2019.
Procesat de ED