Mandat european de arestare. Participarea procurorului. Procurorul competent. Motiv opţional de refuz al executării
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Mandatul european de arestare
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- mandat european de arestare
Legea nr. 302/2004, art. 85, art. 98, art. 103, art. 2681 şi urm.
1. În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 302/2004, care reglementează autorităţile române competente, în procedura de executare a mandatului european de arestare procurorul de la parchetul de pe lângă curtea de apel are competenţa de a participa la şedinţa de judecată, indiferent dacă în procedura de executare a unui ordin european de anchetă privind faptele reţinute în mandatul european de arestare a participat un procuror din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
2. Executarea unui ordin european de anchetă emis de autorităţile dintr-un stat membru al Uniunii Europene, cu privire la faptele reţinute în mandatul european de arestare emis de autorităţile din acelaşi stat membru al Uniunii Europene, nu determină incidenţa motivului de refuz opţional al executării, referitor la ipoteza în care persoana solicitată este supusă unei proceduri penale în România pentru fapta care a motivat mandatul european de arestare.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 253 din 13 mai 2019
Prin sentinţa nr. 31/FCJI din 17 aprilie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 107 alin. (1) raportat la art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, a fost admisă sesizarea formulată de Tribunalul de Mare Instanţă din Valenciennes - prin judecător de instrucţie, în dosarul cu nr. de referinţă 16/341/03 JICABJ 13 - 17000017, pentru executarea mandatului european de arestare emis la data de 16 aprilie 2019 de către magistratul, substitut al procurorului Republicii Franceze, mandat fundamentat pe mandatul naţional de arestare emis la 16 aprilie 2019 în dosarul cu numărul de referinţă la parchet 1634000003, respectiv cu numărul de referinţă la instrucţie 3/17/17, de către judecătorul de instrucţie din cadrul Tribunalului de Mare Instanţă din Valenciennes, pe numele persoanei solicitate A.
S-a constatat că persoana solicitată A. nu a consimţit la predare şi nu a renunţat la drepturile conferite de regula specialităţii.
S-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară emitentă -Tribunalul de Mare Instanţă din Valenciennes, Franţa - prin judecător de instrucţie, în baza mandatului european de arestare emis la data de 16 aprilie 2019 de către magistratul, substitut al procurorului Republicii Franceze, în dosarul cu nr. de referinţă 16/341/03 JICABJ 13 - 17000017, fundamentat pe mandatul naţional de arestare emis la 16 aprilie 2019 în dosarul cu numărul de referinţă la parchet 1634000003, respectiv cu numărul de referinţă la instrucţie 3/17/17, de către judecătorul de instrucţie din cadrul Tribunalului de Mare Instanţă din Valenciennes.
În baza dispoziţiilor art. 103 alin. (10) şi (13) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. pentru o durată de 30 de zile, începând de la data de 17 aprilie 2019 până la data de 16 mai 2019, inclusiv, în vederea predării.
În baza dispoziţiilor art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare pe numele persoanei solicitate A.
La termenul de judecata din data de 17 aprilie 2019, persoanei solicitate i-au fost aduse la cunoştinţă - atât oral, cât și în formă scrisă - drepturile persoanei reţinute/arestate în baza unui mandat european de arestare prevăzute în Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 mai 2012 şi Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 octombrie 2013, după semnare, un exemplar al procesului-verbal de informare fiind ataşat la dosarul cauzei.
Examinând mandatul european de arestare emis la data de 16 aprilie 2019 de autoritățile judiciare din Franţa pe numele persoanei solicitate A., în corelare cu normele juridice - naționale și europene - incidente în materie, instanţa a constatat că magistratul, substitut al procurorului Republicii Franceze, a emis un mandat european de arestare la 16 aprilie 2019, 16/341/03 JICABJ 13 - 17000017, fundamentat pe mandatul naţional de arestare emis la 16 aprilie 2019 în dosarul cu numărul de referinţă la parchet 1634000003, respectiv cu numărul de referinţă la instrucţie 3/17/17, de către judecătorul de instrucţie din cadrul Tribunalului de Mare Instanţă din Valenciennes, pe numele persoanei solicitate A., prin care solicită arestarea şi predarea respectivei persoanei, întrucât este cercetată penal pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- „escrocherie în bandă organizată”, în raza teritorială Valenciennes, Douai şi în departamentele Moselle şi Bas Rhin, din 1 ianuarie 2016 până pe 15 octombrie 2018, fapte prevăzute în art. 313 - 2 alin. (7), art. 313 - 1 alin. (1), art. 132 - 71 C. pen. francez şi art. 313 - 2 alin. (7), art. 313 - 7, art. 313 - 8, art. 131 - 26 - 2 C. pen. francez;
- „fals: modificarea frauduloasă a adevărului într-un act”, în raza teritorială Valenciennes, Douai şi în departamentele Moselle şi Bas Rhin, din 1 ianuarie 2016 până pe 15 octombrie 2018, fapte prevăzute în art. 441 - 1 C. pen. francez şi art. 441 - 1 alin. (2), art. 441 - 10, art. 441 - 11 C. pen. francez;
- „utilizarea falsului în acte”, în raza teritorială Valenciennes, Douai şi în departamentele Moselle şi Bas Rhin, din 1 ianuarie 2016 până pe 15 octombrie 2018, fapte prevăzute în art. 441 - 1 C. pen. francez şi art. 441 - 1 alin. (2), art. 441 - 10, art. 441 - 11 C. pen. francez;
- „fals într-un document administrativ care stabileşte un drept, o identitate, o calitate sau o acordare a unei autorizaţii”, în raza teritorială Valenciennes, Douai şi în departamentele Moselle şi Bas Rhin, din 1 ianuarie 2016 până pe 15 octombrie 2018, fapte prevăzute în art. 441 - 1 alin. (1), art. 441 - 12 alin. (1), art. 441 - 10, art. 441 - 11, art. 131 - 26 - 2 C. pen. francez;
- „ascunderea unei crime în bandă organizată”, în Valenciennes, din 1 ianuarie 2016 până pe 15 octombrie 2018, fapte prevăzute în art. 321 - 1 alin. (1), art. 321 - 2 2˚ alin. (1), art. 132 - 71 C. pen. francez şi art. 321 - 2 alin. (1), art. 321 - 3, art. 321 - 9, art. 321 - 11 C. pen. francez;
- „spălare agravată: ajutor în bandă organizată la justificarea neadevărată de origine a bunurilor sau veniturilor de autorul unei infracţiuni”, în raza teritorială Valenciennes, Douai şi în departamentele Moselle şi Bas Rhin, din 1 ianuarie 2016 până pe 15 octombrie 2018, fapte prevăzute în art. 324 - 2 2˚, art. 324 - 1 alin. (1), art. 132 - 71 C. pen. francez şi art. 324 - 2 alin. (1), art. 324 - 3, art. 324 - 7, art. 324 - 8 C. pen. francez;
- „participarea la o conspiraţie criminală pentru a pregăti o infracţiune pedepsită cu 10 ani de închisoare”, în raza teritorială Valenciennes, Douai şi în departamentele Moselle şi Bas Rhin, din 1 ianuarie 2016 până pe 15 octombrie 2018, fapte prevăzute în art. 450 - 1 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. francez şi art. 450 - 1 alin. (2), art. 450 - 3, art. 450 - 5 C. pen. francez şi
- „nejustificarea de resurse (fonduri) în bandă organizată”, în raza teritorială Valenciennes, Douai şi în departamentele Moselle şi Bas Rhin, din 1 ianuarie 2016 până pe 15 octombrie 2018, fapte prevăzute în art. 324 - 2 2˚, art. 324 - 1 alin. (1), art. 132 - 71 C. pen. francez şi art. 324 - 2 alin. (1), art. 324 - 3, art. 324 - 7, art. 324 - 8 C. pen. francez.
Instanţa a constatat că infracţiunile sunt marcate de autoritatea judiciară emitentă în categoria infracţiunilor de „participare la un grup infracţional organizat”, „frauda, inclusiv cea care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene în înțelesul Convenţiei din 26 iulie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităților Europene”, „spălarea produselor infracţiunii”, „înşelăciune”, „falsificarea de acte oficiale şi uzul de fals”, situaţie ce exonerează autoritatea judiciară de executare să verifice regula dublei incriminări (art. 96 alin. 1 pct. 1, 8, 9, 20 şi 23 din Legea nr. 302/2004). În același timp, faptele reținute în sarcina persoanei solicitate sunt prevăzute și în Codul penal român, respectiv infracţiunile de „constituire a unui grup infracţional organizat” prevăzută în art. 367 C. pen., „înşelăciune” prevăzută în art. 244 raportat la art. 2561 C. pen., „fals material în înscrisuri oficiale” prevăzută în art. 320 alin. (1) C. pen., „fals în înscrisuri sub semnătură privată” prevăzută în art. 322 C. pen., „fals privind identitatea” prevăzută în art. 327 alin. (1) C. pen., „uz de fals” prevăzută în art. 323 C. pen., „spălarea banilor” prevăzută în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002.
Durata maximă a pedepsei care se poate aplica pentru infracţiunile pentru a căror săvârșire este cercetată persoana solicitată A. este de 10 ani privare de libertate.
Mandatul european de arestare se bazează pe mandatul naţional de arestare emis la 16 aprilie 2019 în dosarul cu numărul de referinţă la parchet 1634000003, respectiv cu numărul de referinţă la instrucţie 3/17/17, de către judecătorul de instrucţie din cadrul Tribunalului de Mare Instanţă din Valenciennes.
Curtea de apel a reținut, de asemenea, că, în cauză, nu este incident niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. de către autoritățile judiciare din Franţa.
Totodată, s-au constatat îndeplinite condiţiile de validitate şi condiţiile de fond pentru emiterea şi executarea mandatului european de arestare.
Din verificările specifice efectuate în baza de date Ecris GPS, a reieşit că pe numele persoanei solicitate nu figurează dosare în curs de instrumentare la unitățile de parchet.
Împotriva sentinţei nr. 31/FCJI din 17 aprilie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în termen legal, persoana solicitată A. a formulat contestaţia de faţă.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei contestate, atât prin prisma motivelor invocate de persoana solicitată A., cât şi din oficiu, sub toate aspectele, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază contestaţia ca fiind nefondată, în principal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 84 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală (republicată), mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
Raţiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanţia că infractorii nu se pot sustrage justiţiei, acesta reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în faţa justiţiei statului emitent, pentru instrumentarea procedurilor penale.
În considerarea acestor principii, Curtea de Apel Iaşi a constatat îndeplinite condiţiile de validitate şi condiţiile de fond pentru emiterea şi executarea mandatului european de arestare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că invocarea de către apărătorul contestatoarei a nelegalităţii hotărârii ca urmare a neparticipării la soluţionarea cauzei a unui procuror din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este nefondată.
Art. 7 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală prevede că cererile adresate autorităţilor române în domeniile reglementate de Legea nr. 302/2004 se îndeplinesc potrivit normelor române de drept procesual penal, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel.
Potrivit art. 85 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 302/2004, autorităţile judiciare române de executare a mandatului european de arestare sunt curţile de apel, iar autorităţile române competente să primească mandatul european de arestare sunt Ministerul Justiţiei şi parchetele de pe lângă curţile de apel desemnate potrivit alin. (2) în a căror circumscripţie a fost localizată persoana solicitată.
Totodată, art. 103 din Legea nr. 302/2004 reglementează procedura de executare a mandatului european de arestare, în alin. (14) stabilind că: „Şedinţa de judecată este publică, afară de cazul în care, la cererea procurorului, a persoanei solicitate sau din oficiu, judecătorul apreciază că se impune judecarea cauzei în şedinţă secretă. Participarea procurorului este obligatorie.”
Prin urmare, raportat la aceste texte de lege, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în mod corect la soluţionarea cauzei a participat un procuror al parchetului de pe lângă curtea de apel şi nu unul din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
Împrejurarea că în cauză a fost efectuată o percheziţie de către procurori din cadrul acestei direcţii, în procedura prevăzută în art. 2681 şi urm. din Legea nr. 302/2004, nu are relevanţă cu privire la participarea procurorului la judecarea cauzei având ca obiect punerea în executare a unui mandat european de arestare, competenţa în această situaţie revenind parchetului de pe lângă curtea de apel.
Aceasta întrucât executarea unui ordin european de anchetă şi punerea în executare a unui mandat european de arestare sunt două instrumente de cooperare judiciară internaţională diferite, reglementate distinct de Legea nr. 302/2004, iar procedura de soluţionare a acestor cauze este, de asemenea, diferită.
Aşa cum s-a arătat, în procedura specială prevăzută în art. 96 şi urm. din Legea nr. 302/2004, în faţa instanţelor, Ministerul Public este reprezentat de un procuror din cadrul parchetului de pe lângă curtea de apel competentă să soluţioneze cauza.
Referitor la cea de a doua critică a contestatoarei cu privire la faptul că mandatul european de arestare nu întrunește condiţiile cerute de lege, întrucât nu este descrisă acuzația adusă, acesta fiind emis pentru un grup mai mare de persoane, reţinându-se că familia A. nu a fost implicată în comiterea fraudelor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie aminteşte că, învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, la existenţa dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situaţii ce se constituie în motive de refuz. A proceda altfel, ar însemna să se încalce principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce, ce stă la baza executării, de către instanţa română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.
Contrar susţinerilor apărării, mandatul european de arestare emis la data de 16 aprilie 2019 pe numele persoanei solicitat A., de către magistratul, substitut al procurorului Republicii Franceze, mandat fundamentat pe mandatul naţional de arestare emis la 16 aprilie 2019 în dosarul cu numărul de referinţă la parchet 1634000003, are forma şi conţinutul prevăzute în art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, respectiv: identitatea şi cetăţenia persoanei solicitate; denumirea, adresa, numerele de telefon şi fax, precum şi adresa de e-mail ale autorităţii judiciare emitente; decizia pe care se întemeiază mandatul european de arestare, descrierea circumstanţelor în care s-au comis infracţiunile, natura şi încadrarea juridică a infracţiunilor.
Totodată, mandatul european de arestare este întocmit în conformitate cu formularul din anexa 1 a Legii nr. 302/2004.
De asemenea, se constată că nu au fost formulate obiecţii privind identitatea persoanei solicitate, iar din actele dosarului nu rezultă existenţa vreunuia dintre motivele obligatorii de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzute în art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.
Raportat la infracţiunile de săvârşirea cărora este acuzată contestatoarea, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că au corespondent în Codul penal român şi sunt printre cele prevăzute în art. 96 din Legea nr. 302/2004, dând loc la predare, fiind sancţionate cu pedeapsa închisorii de peste 3 ani, iar durata maximă a pedepsei care se poate aplica pentru infracţiunile pentru a căror săvârșire este cercetată persoana solicitată A. este de 10 ani.
Totodată, persoana solicitată a fost audiată de curtea de apel la termenul de judecată din data de 17 aprilie 2019, i-au fost aduse la cunoştinţă conţinutul mandatului european de arestare emis pe numele său, posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, conţinutul regulii specialităţii şi i s-au pus în vedere caracterul irevocabil al consimţământului dat şi caracterul definitiv al hotărârii de predare în baza consimţământului.
În declarația dată, aceasta, în mod neechivoc, a arătat că nu are obiecţiuni cu privire la identitate şi că nu este de acord sa fie predată autorităţii judiciare emitente a mandatului european de arestare; persoana solicitată a declarat că a înţeles efectele consimţământului la predare, conţinutul regulii specialităţii şi că nu renunță la efectele acestei reguli.
În ceea ce priveşte motivele opţionale de refuz invocate de către apărătorul persoanei solicitate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Persoana solicitată, prin apărător ales, a invocat împrejurarea că ar fi supusă unei proceduri penale în România pentru aceleaşi fapte care au motivat mandatul european de arestare.
Potrivit art. 98 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară poate refuza executarea mandatului european de arestare când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeaşi faptă care a motivat mandatul european de arestare.
Din actele depuse la dosar de apărătorul ales al persoanei solicitate - procesul-verbal întocmit la data de 16 aprilie 2019 în dosarul nr. X. al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi mandatul de percheziţie domiciliară din 10 aprilie 2019 - rezultă că numita A. a fost audiată în calitate de suspect şi faţă de aceasta s-a autorizat efectuarea unei percheziţii domiciliare în baza ordinului european de anchetă emis de autorităţile franceze cu privire la faptele reţinute în mandatul european de arestare şi nu într-o cauză distinctă înregistrată pe rolul Ministerului Public.
Prin urmare, motivul opţional de refuz al executării invocat de apărare nu este incident în speţă.
Nici criticile persoanei solicitate, în sensul că nu s-ar face vinovată de săvârşirea faptelor pentru care a fost emis mandatul european de arestare, nu pot fi primite.
În cadrul acestei proceduri, reglementată printr-o lege specială, instanţa de judecată, în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competenţa să se pronunţe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sentinţa contestată este legală şi temeinică, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 302/2004 privind executarea mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare franceze, nefiind incident niciunul din motivele obligatorii sau opţionale de refuz al executării.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine, aşadar, că sunt îndeplinite condiţiile privind predarea persoanei solicitate, că nu este incident niciunul dintre motivele de refuz de executare şi, ţinând seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare, în virtutea principiului recunoaşterii reciproce a deciziilor judiciare şi a încrederii reciproce între autorităţi judiciare pe care se fundamentează instituţia mandatului european de arestare, constată că în cauză sunt îndeplinite dispoziţiile Legea nr. 302/2004.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei nr. 31/FCJI din 17 aprilie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori.