Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă la 15 aprilie 2015 sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului au solicitat instanţei să constate executarea abuzivă a gajului instituit asupra pachetului de acţiuni în conformitate cu contractul de garanţie reală mobiliară nr. x din 11 decembrie 2006, precum şi a scrisorii de garanţie bancară şi să dispună obligarea pârâtei la plata prejudiciului cauzat în cuantum de 2.020.000 euro (reprezentând investiţia realizată), la care se adăugă dobânda legală până la data plăţii efective, precum şi a cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 81 din 12 ianuarie 2016 Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cauza a fost înregistrată la 24 februarie 2016, sub nr. x/2016.
Prin sentinţa civilă nr. 5595 din 23 septembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016 s-a admis excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere şi s-a respins ca inadmisibil primul capăt de cerere având ca obiect constatarea executării abuzive a contractului de garanţie reală mobiliară nr. 72 din 11 decembrie 2006, precum şi a scrisorii de garanţie bancară nr. x.
A fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte capetele 2 şi 3 de cerere şi s-au respins capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 2.020.000 euro reprezentând despăgubiri şi a dobânzii legale aferente, ca efect al prescripţiei dreptului material la acţiune. A fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii B. prin mandatar C. şi A. prin mandatar C., solicitând admiterea apelului, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată sub toate capetele de cerere.
Prin decizia civilă nr. 1710/2017 din 27 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă s-a admis excepţia netimbrării şi s-a anulat ca netimbrat apelul formulat de reclamanţii B. prin mandatar C. şi A. prin mandatar C. în contradictoriu cu intimata-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva sentinţei civile nr. 5595 din 23 septembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamanţii B. prin mandatar C. şi A. prin mandatar C.
Prin memoriul de recurs, recurenţii-reclamanţi A. şi B. au invocat motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, cu repunerea reclamanţilor în termenul de formulare a cererii de reexaminare, respectiv în termenul de achitare a taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de instanţă. În rejudecare, solicită admiterea apelului reclamanţilor, cu consecinţa constatării executării abuzive a contractului de garanţie reală mobiliară nr. 72 din 11 decembrie 2006, precum şi a scrisorii de garanţie bancară nr. x. Obligarea pârâtei la plata sumei de 2.020.000 euro reprezentând despăgubiri şi dobânzi legale aferente, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În argumentarea motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii susţin că nu li s-a comunicat încheierea de respingere a cererii de acordare a ajutorului public judiciar, iar citaţia pentru termenul din 27 octombrie 2017 nu prevedea obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanţa de apel.
Mai mult decât atât, recurenţii susţin că încheierea prin care s-a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar nu a fost comunicată niciodată reclamanţilor, aceasta nefiind depusă în cutia poştală de la sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură, astfel cum rezultă din dosar, aşa încât aceştia au luat cunoştinţă de existenţa acelei încheieri abia la data comunicării deciziei recurate.
În acest sens, art. 153 şi următoarele C. proc. civ., stabilesc obligativitatea comunicării actelor de procedură, iar această comunicare este cu atât mai importantă cu cât în speţă este vorba de o respingere a unei cereri de ajutor public judiciar, iar petentul beneficiază de o serie de drepturi/obligaţii a căror ducere la îndeplinire este condiţionată de comunicarea încheierii de şedinţă prin care se respinge cererea de ajutor public judiciar.
Astfel, recurenţii arată că, dacă comunicarea încheierii din 29 septembrie 2017 s-ar fi făcut cu respectarea normelor de procedură indicate, reclamanţii ar fi avut posibilitatea fie de a formula cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare, conform dispoziţiilor art. 15 din O.U.G. nr. 51/2008, fie de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 RON (taxă pe care şi-o permiteau) astfel încât judecata să continue măcar pentru capătul 1 de cerere, de altfel cel mai important în realizarea drepturilor şi intereselor lor.
În acest sens, recurenţii solicită ca instanţa de recurs să observe că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură care atrag sancţiunea nulităţii, fiind nepermisă necomunicarea actelor de procedură şi lipsa înştiinţării reclamanţilor cu privire la soluţia instanţei în privinţa cererii de acordare a ajutorului public judiciar, respectiv cu privire la obligativitatea achitării taxei până la primul termen de judecată.
În argumentarea motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenţii apreciază că instanţa a făcut o interpretare şi aplicare greşită a normelor de drept material la situaţia de fapt.
Un prim aspect ce se impune a fi menţionat este acela că instanţa avea obligativitatea de a cita reclamanţii cu menţiunea de a achita taxa de timbru, dar şi de a răspunde excepţiei netimbrării, invocată din oficiu, pentru a se respecta principiul contradictorialităţii şi dreptul la apărare.
În acest sens, recurenţii arată că cererea de acordare a ajutorului public judiciar a fost respinsă, în mod greşit, de instanţă pe motiv că adeverinţele de venit depuse la dosarul cauzei nu ar fi conforme.
În acest context, recurenţii susţin că adeverinţele menţionate au fost eliberate de autorităţile publice competente din Turcia, fiind traduse şi certificate conform legii, acestea având natura unor acte administrative şi se bucură de prezumţia de legalitate şi veridicitate, fiind inadmisibilă înlăturarea acestora sau neluarea lor în considerare pe motiv că nu ar fi suficiente pentru a dovedi lipsa veniturilor şi starea de nevoie a reclamanţilor, atâta vreme cât o instanţă nu s-a pronunţat anterior cu privire la nulitatea acestor înscrisuri. Prin urmare, în mod greşit instanţa de apel nu a avut în vedere aceste înscrisuri ca dovezi a lipsei veniturilor din partea reclamanţilor.
Tot în acest context, recurenţii arată că instanţa de judecată din România nu se poate substitui autorităţilor publice din Turcia în ceea ce priveşte verificarea veniturilor realizate de cetăţenii turci pe teritoriul ţării lor şi nu poate decide în contra actelor administrative depuse de acestea.
Faţă de toate aceste considerente, recurenţii solicită ca instanţa de recurs să constate că instanţa de apel a acţionat cu nerespectarea principiului legalităţii şi veridicităţii actelor administrative emise de o autoritate publică, fiind astfel incident şi motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea depusă la data de 19 februarie 2018, intimata-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 24 mai 2018, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 6 iunie 2018, părţile nedepunând punct de vedere asupra raportului.
Prin încheierea din 11 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. prin mandatar C. şi A. prin mandatar C. împotriva deciziei civile nr. 1710/2017 din 27 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi a acordat termen la data de 22 noiembrie 2018, cu citarea părţilor.
Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, constată că recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. este nefondat şi va fi respins, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărârii se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenţii susţin că nu li s-a comunicat încheierea de respingere a cererii de acordare a ajutorului public judiciar din 29 septembrie 2017, iar citaţia pentru termenul din 27 octombrie 2017 nu prevedea obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanţa de apel.
În acest context, recurenţii apreciază că, dacă comunicarea încheierii din 29 septembrie 2017 s-ar fi făcut cu respectarea normelor de procedură legale, ar fi avut posibilitatea fie de a formula cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare, conform dispoziţiilor art. 15 din O.U.G. nr. 51/2008, fie de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 RON astfel încât judecata să continue măcar pentru capătul 1 de cerere, de altfel cel mai important în realizarea drepturilor şi intereselor lor.
Această critică este nefondată, având în vedere că încheierea din 29 septembrie 2017, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamanţi, a fost comunicată acestora la 10 octombrie 2017 la adresa indicată în cererea de apel, astfel cum rezultă din procesele-verbale aflate la dosarul de apel, îndeplinirea procedurii fiind efectuată prin depunerea lucrării la cutia poştală.
Astfel, simpla afirmaţie a recurenţilor potrivit căreia, dovezile de comunicare a încheierii de respingere a cererii de ajutor public judiciar "sunt eronate" nu constituie o dovadă a criticilor aduse deciziei atacate în raport cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, aspect ce nu poate conduce la anularea/nulitatea acestora.
Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărârii se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, context în care, recurenţii susţin că instanţa a făcut o interpretare şi aplicare greşită a normelor de drept material la situaţia de fapt, aspecte ce prevăd obligativitatea citării reclamanţilor cu menţiunea de a achita taxa de timbru, dar şi de a răspunde excepţiei netimbrării, invocată din oficiu, pentru a se respecta principiul contradictorialităţii şi dreptul la apărare.
Această susţinere nu poate fi primită, având în vedere că prin comunicarea emisă de instanţă la 28 iulie 2017 s-a pus în vedere apelanţilor să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 50 RON (pentru capătul 1 de cerere), 46446,5 RON (capătul 2 de cerere) şi 16757,5 RON (pentru capătul trei de cerere), astfel cum rezultă din procesele-verbale aflate la dosarul de apel.
Această obligaţie nu a fost îndeplinită de către apelanţi, conform dispoziţiilor art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar în cazul în care cererea de chemare în judecată este netimbrată, părţii i se pune în vedere, obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.
Potrivit dispoziţiilor evocate, măsura timbrării cererii de apel a fost adusă la cunoştinţa apelanţilor prin comunicările menţionate anterior, astfel că la data soluţionării cererii de ajutor public judiciar nu se mai impunea citarea reclamanţilor cu menţiunea timbrării apelului şi faţă de împrejurarea că aceştia nu au formulat cerere de reexaminare se constată că în mod corect Curtea de Apel Bucureşti a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 470 alin. (3) Cod procedură, civilă care stabilesc că cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
Din această perspectivă, criticile susţinute doar în mod formal şi circumscrise prevederilor art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ. nu corespund exigenţelor căii de atac a recursului în reglementarea sa legală, ce a fost concepută ca un mijloc procesual menit să asigure un control în legalitate asupra hotărârilor instanţei de apel.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. prin mandatar C. şi A. prin mandatar C. împotriva deciziei civile nr. 1710/2017 din 27 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. prin mandatar C. şi A. prin mandatar C. împotriva deciziei civile nr. 1710/2017 din 27 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2018.