Deliberând asupra cauzei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 172/F din data de 10 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 599 C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat A. cu privire la punerea în executare a sentinţei penale nr. 31/F din 16 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul penal nr. x/2018, rămasă definitivă prin neapelare.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 272 alin. (1) şi (2) şi art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, în cuantum de 130 RON a fost acoperit din sumele avansate din fondul Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:
În data de 22 august 2018, sub nr. x/2018, a fost înregistrată cererea condamnatului A. având ca obiect contestaţie la executare cu privire la sentinţa penală nr. 31/F din data de 15 februarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018 de către secţia I Penală a Curţii de Apel Bucureşti.
În motivarea cererii, contestatorul condamnat a susţinut că, în temeiul dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., se impune admiterea contestaţiei, anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. x/2018 din data de 09 mai 2018 şi emiterea unui nou mandat.
În concret, petentul-condamnat A. a solicitat deducerea din pedeapsa pe care o are de executat a unui număr de 135 de zile acordate de instanţele italiene pentru munca prestată în cadrul penitenciarului din Italia şi considerate ca executate.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 598 C. proc. pen., art. 16 alin. (1) şi art. 124 alin. (2) din Constituţia României.
La dosarul cauzei, s-au depus: fişa Ecris a dosarului nr. x/2018 şi acte emise de către autorităţile italiene, traduse de către un traducător autorizat, din care rezultă numărul de zile de muncă pe care condamnatul le-a prestat în perioada executării pedepsei privative de libertate într-un penitenciar din Italia .
Analizând actele cauzei prin prisma motivelor invocate, Curtea a constatat următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 31/F din data de 15 februarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018 de către secţia I Penală a Curţii de Apel Bucureşti, s-au hotărât următoarele:
"În temeiul art. 154 alin. (2), alin. (3), alin. (6) lit. a) şi alin. (9) rap. la art. 155 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (republicată), admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Recunoaşte hotărârea nr. 443 din data de 18 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel din Roma, secţia I Penală în dosarul nr. x (rămasă definitivă la data de 06 octombrie 2012), care a confirmat hotărârea nr. 276 din data de 15 iunie 2010 a Tribunalului din Rieti, prin care persoanei condamnate A. i-a fost aplicată pedeapsa de 6 ani închisoare (calculată de autorităţile italiene la 2.185 zile închisoare).
Dispune transferarea persoanei condamnate A., deţinută în Republica Italiană, într-un penitenciar din România, în vederea executării pedepsei de 2.185 zile închisoare, astfel cum a fost calculată de către autorităţile italiene (conform menţiunilor din certificatul întocmit la data de 27 iunie 2017).
Deduce din această pedeapsă, de 2.185 zile închisoare, perioadele deja executate de persoana condamnată în regim privativ de libertate, şi anume 01 martie 2007 - 05 martie 2007 şi, respectiv, 23 iunie 2016 - la zi (conform menţiunilor din certificatul întocmit la data de 27 iunie 2017).
Dispune emiterea unui mandat de executare, cu privire la pedeapsa de 2.185 zile închisoare, la data rămânerii definitive a acestei sentinţe.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. (6) rap. la art. 272 alin. (1), (2) din C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 400 RON, rămâne în sarcina statului, fiind suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare, pentru procuror şi, respectiv, de la comunicarea copiei de pe dispozitiv, pentru persoana condamnată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2018."
Această sentinţă a rămas definitivă prin neapelare, astfel că, în data de 9 mai 2018, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2018.
Analizând contestaţia formulată de condamnatul A., în temeiul art. 598 alin. (1), lit. d) C. proc. pen., Curtea a constatat că, în cauza pendinte, sub niciun motiv nu poate fi vorba despre incidenţa vreunei cauze de stingere ori de micşorare a pedepsei.
În concret, Curtea a arătat că Legea nr. 302/2004 stabileşte foarte clar că executarea pedepsei este guvernată de legea statului în care persoana a fost transferată, adică legea statului de executare.
Dacă potrivit legii statului italian se acordă - periodic - liberări anticipate pentru comportament adecvat în penitenciar, conform legii române se acordă liberarea condiţionată la sfârşitul împlinirii fracţiei sau aceasta este refuzată, în funcţie de comportamentul condamnatului pe întreaga perioadă de detenţie.
Drept urmare, nu pot fi recunoscute liberări anticipate acordate de statul de condamnare, petentul urmând să beneficieze de liberarea condiţionată conform legii române, dacă are un comportament adecvat.
De altfel, chestiunea deducerii din pedeapsa supusă executării a zilelor de eliberare anticipată ce i-au fost acordate condamnatului de către autorităţile italiene prin ordonanţele din datele de 09 august 2017 şi, respectiv, 16 octombrie 2017), a fost abordată şi analizată cu autoritate de lucru judecat şi în considerentele sentinţei penale nr. 31/F din data de 15 februarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018 de către secţia I Penală a Curţii de Apel Bucureşti, instanţa care a dispus recunoaşterea hotărârii de condamnare pronunţată de autorităţile italiene împotriva contestatorului A. şi transferarea acestuia în vederea executării pedepsei închisorii în statul de origine considerând că aceste zile de eliberare anticipată (care nu constituie parte efectiv executată din pedeapsa aplicată prin hotărârea definitivă de condamnare) nu pot fi deduse din pedeapsa supusă executării.
În susţinerea acestei concluzii, au fost invocate următoarele argumente:
"Potrivit art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (republicată), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 236/2017, executarea unei pedepse privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească străină recunoscută de instanţa română este guvernată de legea română, iar, din durata pedepsei respective, care trebuie executată în România, se deduc perioada executată în statul emitent, cea cu privire la care au produs efecte amnistia sau graţierea acordată anterior, precum şi numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislaţiei statului emitent.
Pe de altă parte, potrivit art. 153 alin. (1) şi art. 154 alin. (5) din aceeaşi lege, actul pe baza căruia se realizează recunoaşterea hotărârii definitive de condamnare pronunţate în statul emitent şi se dispune transferarea persoanei condamnate în statul de executare este certificatul, act care, odată retras înainte de soluţionarea definitivă a cauzei, determină respingerea cererii, de către instanţa română, ca nesusţinută.
În speţă, în certificatul emis de autoritatea italiană competentă la data de 27 iunie 2017, transmis autorităţilor române, nu sunt menţionate alte perioade de deducere în afara celor deja arătate (01 martie 2007 - 05 martie 2007 şi, respectiv, 23 iunie 2016 - la zi), fiind indicată, la rubrica corespunzătoare unei astfel de menţiuni, de la lit. i) pct. 2 - destinată informaţiilor despre "durata pedepsei", cifra 0.
Este adevărat că ordonanţele de acordare a zilelor de eliberare anticipată sunt ulterioare certificatului respectiv, însă, dacă acestea ar fi constituit, potrivit legii italiene, temei de deducere a vreunei alte perioade din pedeapsa supusă executării, autoritatea competentă a statului respectiv ar fi trebuit să emită şi să transmită autorităţilor române un alt certificat, ceea ce nu s-a întâmplat.
Mai mult, în unicul certificat emis şi transmis de autoritatea italiană competentă, menţiuni cu caracter general (fără indicarea concretă a vreunei alte perioade de deducere din pedeapsa supusă executării) referitoare la dispoziţiile legislaţiei naţionale privind eliberarea anticipată sunt inserate la o altă rubrică, şi anume cea de la lit. j), destinată informaţiilor despre "eliberarea înainte de termen sau condiţionată".
Această rubrică din certificat corespunde dispoziţiei art. 17 alin. (4) din Decizia-cadru 2008/909/JAI, potrivit căreia statele membre pot prevedea ca orice hotărâre cu privire la eliberarea înainte de termen sau condiţionată să poată lua în considerare acele dispoziţii din dreptul naţional indicate de statul emitent, în temeiul cărora persoana în cauză are dreptul la eliberare înainte de termen sau condiţionată într-un anumit moment.
În acelaşi sens sunt şi considerentele Deciziei nr. 15/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru dezlegarea unei chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 455 din data de 24 iunie 2015), conform cărora:
- eliberarea anticipată (concept reglementat în legislaţia italiană) poate fi echivalată cu sistemul conceput în legislaţia română pentru stabilirea părţii din pedeapsa închisorii care poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate, în vederea acordării liberării condiţionate;
- sistemul eliberării anticipate nu este, astfel, incompatibil cu dreptul naţional, circumscris art. 100 alin. (3), (4) din C. pen. şi, respectiv, Legii nr. 254/2013 (privind, între altele, executarea pedepselor privative de libertate), prin care se stabileşte partea din durata pedepsei închisorii care poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate, în vederea acordării liberării condiţionate;
- dispoziţiile art. 17 alin. (1), (4) din Decizia-cadru 2008/909/JAI abilitează legiuitorul român să reglementeze posibilitatea echivalării duratei pedepsei executate prin muncă, acordată de autoritatea judiciară italiană, cu durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate, în sensul dispoziţiilor art. 100 din C. pen., privind condiţiile liberării condiţionate în cazul pedepsei închisorii;
- durata de pedeapsă considerată ca executată de către statul de condamnare pe baza muncii prestate şi a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate de autoritatea judiciară străină nu trebuie scăzută din pedeapsa care se execută în România, putând fi valorificată prin prisma altor instituţii de drept, cum este cea referitoare la liberarea condiţionată."
Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie condamnatul A.
Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Conform art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu este definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
Potrivit art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, "În cazul în care România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanţa română, este guvernată de legea română. Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau graţierea acordată anterior, precum şi, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislaţiei statului emitent."
De asemenea, art. 150 alin. (16) din acelaşi act normativ prevede că "În cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunţat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispoziţiile din C. proc. pen. referitoare la contestaţia la executare se aplică în mod corespunzător."
Acest din ultim articol a fost introdus prin Legea nr. 236/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, deci ulterior pronunţării Deciziei nr. 15 din 22 mai 2015 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care se stabilise că "În aplicarea art. 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală şi art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după transferarea persoanei condamnate de autorităţile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate şi a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România."
Înalta Curte constată că petentul a formulat prezenta contestaţie la executare în vederea deducerii perioadei ce i-a fost acordată de către autorităţile judiciare din Italia cu titlu de eliberare anticipată.
În acest sens, instanţa a făcut demersurile necesare în vederea comunicării de către acestea a perioadelor acordate persoanei condamnate A. cu titlu de eliberare anticipată ulterior datei de 27 iunie 2017 (data emiterii certificatului).
Instanţa constată că la dosarul cauzei se regăsesc informaţiile solicitate autorităţilor judiciare italiene privind perioada de eliberare anticipată de care a beneficiat condamnatul A., precum şi cele patru ordonanţe prin care s-au acordat zilele de eliberare anticipată, acestea fiind depuse la dosarul cauzei de către apărătorul ales al condamnatului .
Cu privire la perioada de eliberare anticipată de care a beneficiat condamnatul A., se constată existenţa a patru ordonanţe emise de către Biroul de Supraveghere din Viterbo prin care s-au acordat câte 45 de zile de eliberare anticipată prin fiecare ordonanţă.
Astfel, s-au acordat un număr total de 180 de zile de eliberare anticipată de către Biroul de Supraveghere din Viterbo prin Ordonanţa nr. 1112/2017 din 25.07.2017, Ordonanţa nr. 1167/2017 din 04.08.2017, Ordonanţa 216/2018 din 01.02.2018 şi Ordonanţa 1707/2018 din 25.10.2018.
În consecinţă, având în vedere dispoziţiile legale mai sus enunţate, Înalta Curte constată că ne aflăm în situaţia unei cauze de micşorare a pedepsei, astfel încât se va deduce perioada de 180 de zile acordată cu titlu de zile de eliberare anticipată, conform Ordonanţelor Biroului de Supraveghere din Viterbo din datele de 25 iulie 2017, 04 august 2017, 01 februarie 2018 şi 25 octombrie 2018 din durata pedepsei de 2185 de zile recunoscută prin sentinţa penală nr. 31/F din 15 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, privind pe contestatorul condamnat A.
De asemenea, Înalta Curte constată că fiind nefondată susţinerea judecătorului fondului conform căruia chestiunea deducerii din pedeapsa supusă executării a zilelor de eliberare anticipată ce i-au fost acordate condamnatului de către autorităţile italiene a fost abordată şi analizată cu autoritate de lucru judecat şi în considerentele sentinţei penale nr. 31/F din data de 15 februarie 2018.
Astfel, se constată că principiul securităţii raporturilor juridice nu a fost încălcat în prezenta cauză întrucât prin sentinţa nr. 31/F din data de 15 februarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018 de către secţia I Penală a Curţii de Apel Bucureşti, instanţa care a dispus recunoaşterea hotărârii de condamnare pronunţată de autorităţile italiene împotriva contestatorului A. şi transferarea acestuia în vederea executării pedepsei închisorii în statul de origine a avut în vedere certificatul emis de autoritatea italiană competentă la data de 27 iunie 2017, prin care s-a transmis autorităţilor române că nu sunt menţionate alte perioade de deducere în afara celor deja arătate (01 martie 2007 - 05 martie 2007 şi, respectiv, 23 iunie 2016 - la zi), fiind indicată, la rubrica corespunzătoare unei astfel de menţiuni, de la lit. i) pct. 2 - destinată informaţiilor despre "durata pedepsei", cifra 0.
De asemenea, se constată că ordonanţele de acordare a zilelor de eliberare anticipată sunt ulterioare certificatului, prin adresa transmisă autorităţilor italiene fiind solicitată comunicarea perioadelor acordate persoanei condamnate A. cu titlu de eliberare anticipată ulterior datei de 27 iunie 2017 (data emiterii certificatului).
În acest context argumentativ, Înalta Curte va admite contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 172/F din data de 10 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2018, va desfiinţa sentinţa penală atacată şi va deduce din durata pedepsei de 2185 de zile recunoscută prin sentinţa penală nr. 31/F din 15 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, privind pe contestatorul condamnat A., perioada de 180 de zile acordată cu titlu de zile de eliberare anticipată.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 172/F din data de 10 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2018.
Desfiinţează sentinţa penală atacată şi rejudecând:
În baza art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, deduce din durata pedepsei de 2185 de zile recunoscută prin sentinţa penală nr. 31/F din 15 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, privind pe contestatorul condamnat A., perioada de 180 de zile acordată cu titlu de zile de eliberare anticipată, conform Ordonanţelor Biroului de Supraveghere din Viterbo din datele de 25 iulie 2017, 04 august 2017, 01 februarie 2018 şi 25 octombrie 2018.
Dispune anularea formelor de executare emise în baza sentinţei penale nr. 31/F din 15 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală şi emiterea unor noi forme de executare în baza prezentei decizii.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 februarie 2019.