Deliberând asupra contestaţiei formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş împotriva sentinţei penale nr. 6/ME din data de 15 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimatul persoană solicitată A., constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 6/ME din data de 15 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimatul persoană solicitată A., în conformitate cu art. 107 alin. (1) cu referire la art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, s-a refuzat executarea mandatului european de arestare nr. x/2017 emis la data de 21 noiembrie 2018 de către Procuratura din Weiden in der Oberpfalz, Republica Federală Germană, pe numele persoanei solicitate A.
Potrivit art. 7 din Legea nr. 302/2004 republicată cu referire la art. 242 alin. (1) C. proc. pen., s-a revocat măsura provizorie a controlului judiciar luată faţă de persoana solicitată A. prin încheierea penală din 17 ianuarie 2019 şi menţinută prin încheierea penală din 8 februarie 2019.
Potrivit art. 87 din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş nr. 1340/II.5/2016 din data de 16.01.2019, înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureş, s-a înaintat potrivit dispoziţiilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată ordonanţa de reţinere şi procesul-verbal de identificare şi ascultare a persoanei solicitate A. faţă de care a fost emis mandatul european de arestare nr. x/2017 la data de 21 noiembrie 2018 al autorităţilor judiciare din Republica Federală Germană solicitându-se totodată luarea faţă de aceasta a măsurii arestării provizorii.
Examinând cererea formulată, instanţa de fond a reţinut că pe numele persoanei solicitate A. s-a emis mandat european de arestare de către autorităţile judiciare din Germania pentru comiterea a cinci infracţiunii de contrabandă comercială şi bazată pe bande a străinilor, fapte prevăzute de paragraful 97 alin. (2), art. 96 alin. (1) lit. a) şi b), nr. 2, art. 95 alin. (95) alin. (1), nr. 1 şi nr. 3 din Legea AufenthG (Legea privind şederea, angajarea şi integrarea străinilor pe teritoriul federal) şi art. 53 din C. pen. german.
În fapt, s-a reţinut, în esenţă, că faptele au fost comise în perioada 10 august 2017-4 septembrie 2017, în localitatea Waidhaus. În esenţă, s-a specificat că persoana solicitată, împreună cu numitul B. (alias "C."), D. (alias "E."), respectiv "F.", precum şi o multitudine de alţi complici, s-au reunit înainte de data de 4 februarie 2017 pentru a obţine o sursă de venit de o anumită durată şi de o amploare considerabilă, prin ducerea colectivă şi pe baza diviziunii muncii, a persoanelor din Turcia, prin Bulgaria şi România în spaţiul Schengen şi apoi în Germania. Persoanele clandestine, care nu aveau permisiunea necesară pentru intrarea şi şederea în Austria sau Germania plăteau sume substanţiale de bani de până la 10.000 euro pe persoană ca salariu de contrabandă. Transportul s-a realizat parţial în camioane mici cu prelată, de aproximativ 120 cm lăţime şi 40 cm înălţime, sub platforma de încărcare, unde persoanele clandestine se aflau pe perioada întregului transport de 16 ore. Persoanele clandestine nu primeau nici hrana, nici de băut. În platforma de încărcare erau doar câteva găuri de aer, iar în cele câteva pauze nu li s-a permis părăsirea vehiculului. Complicii G., D., B., precum şi inculpatul A. au recrutat şoferi pentru continuarea călătoriei în România. Inculpatul A. a înmânat salariul şoferilor, împreună cu inculpatul D.
Mai exact, inculpatul A. a fost implicat în următoarele fapte, în perioada 10 august 2017 - 4 septembrie 2017:
- 10 august 2017, la ora 17:20: transportul a 9 persoane iraniene, respectiv irakiene, peste fosta autostradă de frontieră Waidhaus, întrerupt pe B22;
- 14 august 2017, la ora 19:00: transportul a 5 irakieni peste fosta autostradă de frontieră Waidhaus, întrerupt pe B22;
- 22 august 2017: transportul a 4 persoane peste fosta autostradă de frontieră Waidhaus, întrerupt în Arnschwang;
- 25 august 2017, la ora 20:00: transportul a 8 persoane peste fosta autostradă de frontieră Waidhaus, întrerupt pe B22;
- 4 septembrie 2017, la ora 19:22: transportul a 6 irakieni peste fosta autostradă de frontieră Waidhaus, întrerupt la ieşirea Lohma - Pleystein.
Astfel, Curtea a reţinut drept considerente de natură teoretică că mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de un stat membru al Uniunii Europene în vederea arestării şi predării de către un stat membru a persoanei căutate, pentru efectuarea urmăririi penale sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate care se execută în baza principiului recunoaşterii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei - Cadru a Consiliului nr. x/13.06.2002, cât şi cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, aşa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
În temeiul acestor principii, stipulate atât în norma internă cât şi în cea europeană, s-a apreciat a fi evident că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condiţiilor de fond şi formă, a domeniului de aplicare şi a cadrului instituţional în care funcţionează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor şi libertăţilor persoanei, aşa cum acestea sunt prevăzute de Constituţia României şi de normele europene.
Cu referire la motivul facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată - aplicarea extrateritorială a principiului ne bis in idem, de care s-a prevalat în 17 ianuarie 2018 persoana solicitată şi pe care l-a abandonat cu prilejul dezbaterilor judiciare, instanţa de fond a reţinut că, pentru a fi aplicabil acest motiv de refuz opţional, persoana solicitată trebuie să fie supusă în România unei proceduri penale pentru aceleaşi fapte care au motivat emiterea mandatului european de arestare, adică nu este suficient ca în România să se fi început doar o urmărire penală in rem, ci trebuie să se fi dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale sau să se fi pus în mişcare acţiunea penală faţă de persoana vizată.
Din relaţiile comunicate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală în 16 ianuarie 2019 şi 5 februarie 2019 rezultă că în cauza înregistrată sub nr. x/2018 nu s-a dispus încă efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de vreo persoană şi d-l A. nu a înfăţişat alte date din care să rezulte că el ar fi suspect sau inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori care au motivat emiterea mandatului european de arestare nr. x/2017 din 21 noiembrie 2018.
Curtea a constatat că, nu este incident în cauză motivul facultativ de refuz al predării prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată.
Din conţinutul mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, Curtea a observat că fapta reţinută în sarcina sa nu este catalogată de autoritatea judiciară emitentă ca făcând parte din categoria infracţiunilor care dau loc automat la predare fără verificarea condiţiei dublei incriminări şi care sunt prevăzute de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004. În acest sens, s-a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 96 alin. (2) din acelaşi act normativ care condiţionează predarea de împrejurarea ca faptele care constituie obiectul mandatului european de arestare să constituie infracţiune şi potrivit legii române, independent de elementele constitutive sau de încadrarea juridică dată faptei.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică, s-a apreciat că instanţa este cea care stabileşte existenţa sau inexistenţa unei infracţiuni corespondente în legislaţia română în raport de starea de fapt descrisă în actul emis de autoritatea judiciară străină, fără a fi legată de aprecierile procurorului.
Curtea a constatat că încadrarea faptei corespunde prevederilor art. 263 C. pen. din legislaţia română.
S-a mai precizat de către autoritatea emitentă şi din menţiunile inserate în rubrica a) a mandatului european de arestare nr. x/2017 din 21 noiembrie 2018, instanţa deduce că infracţiunile de trafic de migranţi (contrabandă comercială şi bazată pe bande a străinilor, conform legislaţiei penale a statului emitent) au un caracter transnaţional, implicând transportul colectiv şi pe baza diviziunii muncii, al migranţilor din Turcia, prin Bulgaria şi România în spaţiul Schengen şi apoi în Germania, însă întreaga activitate infracţională reproşată persoanei solicitate A. a fost săvârşită pe teritoriul României. Mai exact, acesta a recrutat pe şoferul H. în localitatea Voluntari, judeţul Ilfov; apoi pe teritoriul României persoana solicitată A. conducea persoanele care urmau să fie transportate ilegal la autocamionul condus de H. şi le îndemna să urce în autovehicul; cursele cu migranţi plecau în toate cazurile din municipiul Arad, judeţul Arad şi la întoarcerea şoferului pe teritoriul României, A. îi plătea acestuia o remuneraţie de cel puţin 600 euro pentru fiecare cursă efectuată.
La termenul din 15 februarie 2019, s-a procedat şi la ascultarea persoanei solicitate A., care întrebată asupra consimţământului la predare, în conformitate cu dispoziţiile art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, a arătat că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare din Germania şi a menţionat expres că nu renunţă la regula specialităţii, aspecte consemnate în declaraţia aflată la dosar.
Raportat la dispoziţiile art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004, Curtea a constatat incidenţa motivului de refuz opţional la executarea mandatului european de arestare cu privire la infracţiunile reţinute în sarcina persoanei solicitate A.
Curtea a mai reţinut că d-l A., cu toate că nu are cetăţenia română, el trăieşte în România de 22 de ani, din 18 iulie 1997 este căsătorit cu d-na I. - cetăţean român, împreună au patru copii, din care trei minori, toţi copii urmând cursuri în instituţii de învăţământ din România, aşa încât unitatea vieţii de familie a d-lui A. poate să fie păstrată doar în România, ea neputând să fie reconstruită pe teritoriul statului emitent al mandatului european de arestare. Totodată, A. are un loc de muncă stabil în România şi este întreţinătorul familiei sale. Astfel, pe teritoriul statului român, legăturile familiale şi sociale ale persoanei solicitate nu sunt deloc întâmplătoare şi ocazionale, ci sunt serioase şi de foarte lungă durată. De aceea, odată în plus, o urmărire penală a persoanei solicitate A. pentru infracţiunile care formează obiectul mandatului european de arestare poate să fie mai bine plasată în România.
În ceea ce priveşte măsura preventivă Curtea de apel a reţinut că prin încheierea penală pronunţată în 17 ianuarie 2019, faţă de persoana solicitată A. a fost luată măsura provizorie a controlului judiciar, măsură care a fost menţinută prin încheierea penală din 8 februarie 2019. Refuzul executării mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate atrage dispariţia temeiurilor care au fost avute în vedere la momentul luării şi menţinerii măsurii restrictive de libertate, astfel încât, potrivit art. 7 din Legea nr. 302/2004 republicată cu referire la art. 242 alin. (1) C. proc. pen. a fost revocată măsura provizorie a controlului judiciar luată faţă de persoana solicitată A. prin încheierea penală din 17 ianuarie 2019 şi menţinută prin încheierea penală din 8 februarie 2019.
Împotriva sentinţei penale nr. 6/ME din data de 15 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimatul persoană solicitată A., a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş, la data de 20 februarie 2019, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin motivele formulate în scris, s-a precizat, în esenţă, că este nejustificată respingerea cererii formulate de autorităţile judiciare din Germania nefiind incident motivul opţional de refuz al executării mandatului european de arestare nr. x/2017 emis de către Procuratura din Weiden in der Oberpfalz, Republica Federală Germană la data de 21 noiembrie 2018 faţă de persoana solicitată A. prev. de art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 în sensul că faptele care fac obiectul mandatului european de arestare, potrivit legii române, ar fi fost comise pe teritoriul României.
S-a apreciat că nu este oportună activarea motivului opţional de refuz al executării cu privire la săvârşirea faptei pe teritoriul României, impunându-se executarea mandatului european de arestare, având în vedere că o activitate de urmărire penală efectuată în Germania, poate contribui mai bine la soluţionarea raportului juridic penal de conflict, în integralitatea acestuia, cu respectarea principiului aflării adevărului, faţă de împrejurarea că în Germania există o mai mare siguranţă ca activitatea infracţională, şi nu doar o parte a acesteia, să fie cercetată. De asemenea, a solicitat să se aibă în vedere că urmărirea penală se află într-un stadiu mai avansat, iar administrarea probelor este mai facilă.
În concluzie, s-a solicitat admiterea contestaţiei formulate.
Examinând contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:
Astfel, instanţa de fond a fost investită cu executarea de către autorităţile române a mandatului european de arestare nr. x/2017 emis de către Procuratura din Weiden in der Oberpfalz, Republica Federală Germană la data de 21 noiembrie 2018 faţă de persoana solicitată A., iar respingerea cererii s-a întemeiat pe art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004.
În acord cu instanţa de fond, din actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că faptele reţinute în sarcina persoanei solicitate A., respectiv de contrabandă comercială şi bazată pe bande a străinilor, fapte prevăzute de paragraful 97 alin. (2), art. 96 alin. (1) lit. a) şi b), nr. 2, art. 95 alin. (95) alin. (1), nr. 1 şi nr. 3 din Legea AufenthG (Legea privind şederea, angajarea şi integrarea străinilor pe teritoriul federal) şi art. 53 din C. pen. German, şi se circumscriu dispoziţiilor art. 96 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 rep. referitoare la condiţionarea dublei incriminări, respectiv ca faptele care motivează emiterea mandatului european de arestare să constituie infracţiune potrivit legii române, independent de elementele constitutive sau de încadrarea juridică a acesteia.
În acest sens, în mod corect s-a reţinut că încadrarea corespunzătoare potrivit legii române este cea prevăzută de art. 263 C. pen. român.
Mai mult, se observă că, situaţiile prevăzute în art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată nu-şi găsesc aplicabilitatea faţă de împrejurarea că, în cauză, nu s-a pronunţat o pedeapsă sau o măsură de siguranţă privativă de libertate.
Totodată, analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că, există unul dintre cazurile prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004 rep. şi pentru care statul român poate să refuze executarea mandatului european.
Faţă de prevederile art. 98 alin. (2) lit. a)-h) din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală "Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:
a) în situaţia prevăzută la art. 96 alin. (2) din prezenta lege; în mod excepţional, în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislaţia română nu impune acelaşi tip de taxe sau de impozite ori nu conţine acelaşi tip de reglementări în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar ca legislaţia statului membru emitent;
b) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeaşi faptă care a motivat mandatul european de arestare;
c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent;
d) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte într-un alt stat terţ care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiţia ca, în caz de condamnare, sancţiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost graţiată potrivit legii statului de condamnare;
e) când mandatul european de arestare se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României;
f) când mandatul european cuprinde infracţiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent şi legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român;
g) când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române;
h) când o autoritate judiciară română a decis fie să nu înceapă urmărirea penală, fie încetarea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau clasarea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare, sau a pronunţat, faţă de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleaşi fapte, care împiedică viitoare proceduri".
În considerarea celor expuse anterior, transpare ideea că predarea persoanei solicitate către statul emitent al mandatului european de arestare nu se justifică faţă de împrejurarea că, deşi activitatea infracţională a grupării criminale din care fac parte A. alături de B. şi D., precum şi alte persoane, are o desfăşurare transnaţională, faptele reţinute în sarcina lui A. s-au comis exclusiv pe teritoriul României, fiind incident astfel motivul opţional de refuz de executare a mandatului european de arestare prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată.
Din actele dosarului, rezultă că persoanei solicitate i-au fost respectate drepturile de a fi informată cu privire la conţinutul mandatului european de arestare, fiindu-i comunicat, în limba română, mandatul european de arestare, precum şi dreptul de a fi asistată de un apărător în faţa instanţei de fond, conform prevederilor art. 104 din legea specială.
Se constată că instanţa de fond a urmat procedura reglementată în art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată procedând la ascultarea persoanei solicitate, la termenul din 15 februarie 2019, aceasta nu a formulat obiecţiuni în ceea ce priveşte identitatea, admiţând că este persoana menţionată în mandat şi precizând că nu consimte la predarea sa către autorităţile judiciare germane.
În acest sens, Înalta Curte observă că, în mod constant, atât în faţa procurorului, cât şi în faţa curţii de apel, persoana solicitată a arătat că nu doreşte să fie predată autorităţilor germane.
Afirmaţiile Parchetului că, în realitate, infracţiunea de trafic de migranţi de care persoana solicitată a fost acuzată în conţinutul mandatului european s-a săvârşit atât pe teritoriul statului german, cât şi pe teritoriul statului român şi că această infracţiune este exceptată de la condiţia dublei incriminări nu sunt de natură să infirme concluziile la care a ajuns instanţa de fond care a apreciat justificat că se impune respingerea cererii formulate de autorităţile judiciare din Germania cu privire la executarea mandatului european de arestare emis de Procuratura din Weiden in der Oberpfalz, Republica Federală Germană la data de 21 noiembrie 2018 faţă de persoana solicitată A.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 108 din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş împotriva sentinţei penale nr. 6/ME din data de 15 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimatul persoană solicitată A.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată A., rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş împotriva sentinţei penale nr. 6/ME din data de 15 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimatul persoană solicitată A.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată A., în sumă de 1012 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2019.