Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor de la dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 15/F din 29 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală s-a dispus, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. admiterea contestaţiei la executare formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 112/16.06.2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin decizia penala nr. 135/A/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În temeiul art. 551 din Legea nr. 254/2013, s-a constatat că petentului condamnat A. i se consideră ca executate un număr de 78 de zile din pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 112/16.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin decizia penala nr. 135/A/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut cu privire la cauza de faţă că, prin decizia penală nr. 135/A/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2017 petentul a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare. În concret, s-a arătat că prin decizia penală anterior indicată, s-a dispus, în sensul că:
"1. Schimbă încadrarea juridică a celor trei infracţiuni de complicitate la luare de mită prevăzute de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. anterior şi la art. 7 alin. (1) şi art. 9 din Legea nr. 78/2000 (...) reţinute în sarcina fiecăruia dintre inculpaţii A. (...) într-o singură infracţiune de complicitate la luare de mită în formă continuată prevăzute de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, art. 7 alin. (1) şi art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior. (...).
2. (...) condamnă pe inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare (...) pentru săvârşirea infracţiunii de grup infracţional organizat-. (...);
3. În temeiul art. 257 C. pen. anterior raportat la art. 6 şi art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. şi art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare (...) pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată.
4. (...) condamnă pe inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare (...) pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
5. (...) condamnă pe inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare (...) pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de luare de mită, informă continuată (punctele 3.3, 3.6, 3.9 din rechizitoriu).
6. (...) condamnă pe inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare (...), pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de influenţă.
7. (...) condamnă pe inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare (...) pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare a influenţei.
8. (...) condamnă pe inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare (...) pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de cumpărare a influenţei.
9. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. h) C. pen. anterior şi art. 35 alin. (3) C. pen. anterior, contopeşte pedepsele stabilite, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 7 ani şi 6 luni închisoare (...).
10. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului A., perioada reţinerii, a arestului preventiv şi a arestului la domiciliu, începând de la data de 14 aprilie 2013 până la data de 18 iunie 2015".
Prima instanţă a reţinut că petentul A. a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă nr. 1 - D.G.P.M.B, în baza M.A.P nr. x din 14.04.2013 emis de către Curtea de Apel Bucureşti, până la data de 27.05.2014 când, prin decizia nr. 1805 din data de 27.05.2014, emisă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acestuia i-a fost înlocuită măsura arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu, totalizând în perioada mai sus menţionată un număr de 409 (patru sute nouă) zile de arest preventiv.
Au fost redate dispoziţiile art. 551 "Compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare" din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal:
"(1) La calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată.
(2) În sensul prezentului articol, se consideră condiţii necorespunzătoare cazarea unei persoane în oricare centru de detenţie din România care a avut lipsuri la condiţiile impuse de standardele europene.
(3) În sensul prezentului articol, se consideră executare a pedepsei în condiţii necorespunzătoare cazarea în oricare dintre situaţiile următoare:
a) Cazarea într-un spaţiu mai mic sau egal cu 4 mp/deţinut, care se calculează, excluzând suprafaţa grupurilor sanitare şi a spaţiilor de depozitare a alimentelor, prin împărţirea suprafeţei totale a camerelor de deţinere la numărul de persoane cazate în camerele respective, indiferent de dotarea spaţiului în cauză;
b) lipsa accesului la activităţi în aer liber;
c) lipsa accesului la lumină naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilaţie;
d) lipsa temperaturii adecvate a camerei;
e) lipsa posibilităţii de a folosi toaleta în privat şi de a se respecta normele sanitare de bază, precum şi cerinţele de igienă;
f) existenţa infiltraţiilor, igrasiei şi mucegaiului în pereţii camerelor de detenţie.
(4) Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător şi la calcularea pedepsei executate efectiv ca măsură preventivă/pedeapsă în centrul de reţinere şi arestare preventivă în condiţii necorespunzătoare.
(5) În sensul prezentului articol, nu se consideră executare a pedepsei în condiţii necorespunzătoare ziua sau perioada în care persoana a fost:
a) internată în infirmerii din cadrul locurilor de deţinere, în spitale din reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, a Ministerului Afacerilor Interne sau din reţeaua sanitară publică;
b) în tranzit.
(6) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică în cazul în care persoana a fost despăgubită pentru condiţii necorespunzătoare de detenţie, prin hotărâri definitive ale instanţelor naţionale sau ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru perioada pentru care s-au acordat despăgubiri şi a fost transferată sau mutată într-un spaţiu de detenţie având condiţii necorespunzătoare.
(7) Beneficiul aplicării dispoziţiilor alin. (1) nu poate fi revocat.
(8) Perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiţii necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012".
În conformitate cu Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 140/15.11.2017, intrat în vigoare la data de 16.11.2017, instanţa a reţinut despre condiţiile de detenţie în care a fost custodiat numitul A. în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă nr. 1, că au fost necorespunzătoare, conform art. 551, alin. (3), lit. a), b), c), e), şi f) din Legea nr. 169/2017.
Potrivit prevederilor legale în materie, numitul A. a cumulat pe perioada custodierii în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă nr. 1, un număr de 13 (treisprezece) fracţii complete, a câte 6 (şase) zile câştig şi l (una) fracţie incompletă (11 zile executate din 30, având un rest de 19 zile neexecutate), astfel numărul de zile considerate executate ca urmare a aplicării recursului compensatoriu a fost indicat ca fiind de 78 (şapte zeci şi opt) zile.
De asemenea, s-a arătat că Serviciul Independent de Reţinere şi Arestare Preventivă a menţionat că nu deţine informaţii cu privire la o eventuală despăgubire a petentului pentru condiţii necorespunzătoare de detenţie, prin hotărâri definitive ale instanţelor naţionale sau ale C.E.D.O, pentru această perioadă.
Prin urmare, Curtea a admis contestaţia la executare formulată de către petent şi a constatat că acestuia i se consideră ca executate un număr de 78 de zile din pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 112/16.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia penala nr. 135/A/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În ceea ce priveşte cel de al doilea capăt al cererii, Curtea a constatat că potrivit art. 96. alin. (1) din Legea nr. 254/2013:
"Pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale, în vederea acordării liberării condiţionate, se calculează după cum urmează: a) în cazul în care se prestează o muncă remunerată, se consideră 5 zile executate pentru 4 zile de muncă; b) în cazul în care se prestează o muncă neremunerată, se consideră 4 zile executate pentru 3 zile de muncă; (...)".
Prima instanţă a considerat că scopul pentru care petentul a formulat prezenta cerere este acela de a obţine deducerea din pedeapsa aplicată şi care urmează a fi recunoscută şi pusă în executare, perioada executată de persoana condamnată în statul emitent, mai precis numărul de zile ce s-ar putea deduce ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislaţiei statului emitent.
Curtea a observat că, prin adresa emisă, D.G.P.M.B. - Serviciul Independent de Reţinere şi Arestare Preventivă atestă că, în urma verificării Fişei de evidenţă a zilelor muncite în condiţiile art. 96 prin raportare la disp. art. 122, ambele din Legea nr. 254/2013, a rezultat un total de 65 de zile câştig ca urmare a muncii prestate în interesul locului de deţinere.
Dar, a arătat instanţa, conform normelor legale menţionate, spre diferenţă de situaţia zilelor considerate ca executate în baza recursului compensatoriu, aceste zile câştigate în baza muncii prestate nu se deduc din pedeapsa aplicată, ci au relevanţă doar sub aspectul întrunirii fracţiei obligatorii în vederea acordării liberării condiţionate. Pe cale de consecinţă, s-a considerat că aceste zile câştigate în baza muncii prestate nu pot fi deduse din pedeapsa cu închisoarea pe care o va executa petentul.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat contestaţie contestatorul A. la data de 01.02.2019, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 11.02.2019.
În motivarea contestaţiei depuse la dosar, contestatorul A. a solicitat să se constate executate, ca urmare a incidenţei dispoziţiilor legii recursului compensatoriu a unui număr de 82 de zile, după cum a solicitat scăderea unui număr de 65 de zile câştig ca urmare a muncii prestate în interesul locului de deţinere.
Cu ocazia dezbaterilor în şedinţa publică din 06.03.2019, apărătorul ales al contestatorului a precizat că înţelege să susţină doar capătul secundar al contestaţiei, apreciind că motivarea primei instanţe este îndestulătoare şi convingătoare în ceea ce priveşte critica apărării referitoare la numărul de zile considerate executate ca urmare a recursului compensatoriu.
Cu privire la al doilea motiv de contestaţie, apărătorul ales a criticat soluţia Curţii de Apel Bucureşti, susţinând că zilele ce se consideră executate ca urmare a muncii prestate în arest sunt reglementate prin Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi, chiar dacă aceste zile prezintă relevanţă sub aspectul îndeplinirii fracţiei obligatorii în vederea liberării condiţionate, aceste zile trebuie reduse din pedeapsa ce se execută.
Apărătorul ales a mai învederat că numitul A. se află în Italia, în faza unei proceduri în care Instanţa de Casare de la Roma urmează să decidă cu privire la liberarea sa condiţionată potrivit Codului de procedură italian, arătând că acesta este motivul pentru care a insistat în cererea de reducere a celor 65 de zile întrucât, în considerarea acestei reduceri, contestatorul ar urma fie liberat condiţionat.
Examinând contestaţia declarată de contestatorul A., Înalta Curte, în opinie majoritară, apreciază că aceasta este fondată pentru următoarele considerente:
Contestaţia la executare este un mijloc procesual cu caracter jurisdicţional prin intermediul căruia se soluţionează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătoreşti, fără însă a se putea schimba sau modifica soluţia care se bucură de autoritate de lucru judecat.
Potrivit dispoziţiilor art. 598 C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
În raport de probele administrate în cauză, Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică în ceea ce priveşte considerarea ca executate a celor 78 de zile din pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare, ca urmare a aplicării recursului compensatoriu, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013.
Însă, deopotrivă, instanţa reţine că, prin cererea de contestaţie la executare depusă la instanţa de fond, contestatorul A. a mai învederat că se află în executarea pedepsei dispuse prin decizia nr. 135/A/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pe teritoriul Italiei, solicitând valorificarea celor 65 de zile considerate ca executate urmare a muncii prestate în perioada de arest, în conformitate cu Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor. În motivarea cererii, contestatorul a invocat şi dispoziţiile Legii nr. 304/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
În privinţa acestei solicitări, se notează că, în conformitate cu dispoziţiile art. 17 din Decizia cadru 2008/909/JAI din 27 noiembrie 2008, executarea pedepsei este reglementată de legislaţia statului de executare. Potrivit aceluiaşi articol citat, autorităţile statului de executare sunt singurele competente, sub rezerva alin. (2) şi (3), să decidă cu privire la procedurile de executare şi să stabilească toate măsurile aferente, inclusiv temeiurile pentru eliberarea înainte de termen sau condiţionată.
Potrivit art. 17 alin. (4) din Decizia cadru 2008/909/JAI din 27 noiembrie 2008, statele membre pot prevedea ca orice hotărâre cu privire la eliberarea înainte de termen sau condiţionată să poată lua în considerare acele dispoziţii din dreptul naţional indicate de statul emitent în temeiul cărora persoana în cauză are dreptul la eliberare înainte de termen sau condiţionată într-un anumit moment.
Sub acest aspect, sunt relevante dispoziţiile art. 144 alin. (2) din Legea nr. 302/2004:
"Atunci când România este stat emitent, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate, aplicată printr-o hotărâre judecătorească recunoscută de autoritatea competentă a statului de executare, este guvernată de legea statului de executare. Amnistia sau graţierea poate fi aplicată atât de statul român, cât şi de statul de executare".
Potrivi dispoziţiilor art. 122 alin. (2) din Legea nr. 254/2013 persoanele arestate preventiv pot presta, la cererea lor, o muncă în interiorul sau exteriorul centrului de arestare preventivă sau al penitenciarului, sub pază şi supraveghere continuă, cu aprobarea directorului. Dispoziţiile art. 96 din acelaşi act normativ prevăd cum se calculează pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate, în vederea acordării liberării condiţionate.
Pornind de la aceste dispoziţii legale, se constată că în cauză, în ceea ce-l priveşte pe contestatorul A., atât prin adresa din 15 ianuarie 2019, cât şi prin adresa din 28.01.2019, Serviciul Independent de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti a comunicat Curţii de Apel Bucureşti că acesta a beneficiat de un total de 65 de zile de câştig, ca urmare a muncii prestate în interesul locului de deţinere.
Înalta Curte constată, aşadar, că la dosar se regăsesc informaţiile necesare privind atestarea zilelor considerate ca executate pe baza muncii prestate în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, iar condamnatul a formulat prezenta contestaţie la executare în vederea recunoaşterii de către o instanţă judecătorească a zilelor considerate ca executate, pentru a beneficia de eliberarea anticipată pe teritoriul Italiei.
Cum executarea unei pedepse, aplicate printr-o hotărâre judecătorească recunoscută de autoritatea competentă a statului străin de executare, este guvernată de legea acestuia din urmă, Înalta Curte, în opinie majoritară, consideră că, în procedura prevăzută de dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., se impune recunoaşterea zilelor considerate ca executate în baza muncii prestate în perioada de arest, urmând ca statul de executare să valorifice, conform propriei legislaţii, această perioadă de timp, în situaţia unei eventuale eliberări anticipate.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, cu majoritate, va admite contestaţia declarată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 15/F din data de 29 ianuarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Va desfiinţa, în parte, hotărârea contestată şi, în rejudecare, va constata că, din durata pedepsei, un total de 65 de zile sunt considerate ca executate pe baza muncii prestate, în vederea acordării liberării condiţionate.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei contestate.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia declarată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 15/F din data de 29 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Desfiinţează în parte hotărârea contestată şi, rejudecând:
Constată că, din durata pedepsei, un total de 65 de zile sunt considerate ca executate pe baza muncii prestate, în vederea acordării liberării condiţionate.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei contestate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 80 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 06 martie 2019.
Opinie separată:
În sensul respingerii, ca nefondate, a contestaţiei formulate de către contestatorul A.
În dezacord cu soluţia exprimată în opinia majoritară, consider că prezenta contestaţie trebuia respinsă ca nefondată, conform dispoziţiilor art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., pentru următoarele considerente:
Din actele dosarului reiese că petentul contestator A. a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin decizia penală nr. 135/A/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, contestatorul A. a solicitat stabilirea numărului de zile ce urmează a fi considerate ca fiind executate prin aplicarea art. 551 din Legea nr. 254/2013, precum şi a numărului de zile ce urmează a fi considerate ca fiind executate ca urmare a muncii prestate în stare de arest, în condiţiile art. 96 şi art. 122 din Legea nr. 254/2013.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 15/F din 29.01.2019 a admis, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.. a admis cererea de contestaţie la executare şi, în temeiul art. 551 din Legea nr. 254/2013 a constatat că petentului condamnat A. i se consideră ca executate un număr de 78 de zile din pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 112/16.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin decizia penală nr. 135/A/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cu privire la solicitarea contestatorului de a-i fi deduse din pedeapsa aplicată un număr de 65 de zile considerate ca fiind executate în baza muncii prestate în interesul locului de deţinere, apreciez că argumentele instanţei de fond sunt temeinice şi legale.
La dosar se regăseşte adresa emisa de D.G.P.M.B. - Serviciul Independent de Reţinere şi Arestare Preventivă, care atestă că în urma verificării Fişei de evidenţă a zilelor muncite în condiţiile art. 96 prin raportare la dispoziţiile art. 122, ambele din Legea nr. 254/2013, a rezultat un total de 65 de zile câştig ca urmare a muncii prestate în interesul locului de deţinere.
Însă, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, spre diferenţă de situaţia zilelor considerate ca executate în baza recursului compensatoriu, zilele câştigate în baza muncii prestate nu se deduc din pedeapsa aplicată, ci au relevanţă doar sub aspectul întrunirii fracţiei obligatorii în vederea acordării liberării condiţionate.
Mai mult, potrivit dispoziţiilor art. 598 C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
Aşadar, regimul juridic al contestaţiei la executare este acela al unui mijloc procesual prin care se asigură punerea în executare şi executarea propriu-zisă a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziţii de drept penal şi drept procesual penal care se referă exclusiv la executarea unei condamnări penale.
Or, contestatorul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 96 şi art. 122 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor, aşa încât cele 65 de zile câştig ca urmare a muncii prestate în interesul locului de deţinere, nu se referă la incidenţa vreunei cauze de micşorare a pedepsei, ci are relevanţă sub aspectul întrunirii fracţiei obligatorii în vederea liberării condiţionate, care nu se subsumează cazului prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.