Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de recurenta inculpată A. împotriva deciziei penale nr. 983/A din 28 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 266 din 16.03.2018 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. x/2016, s-a respins, ca nefondată, în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., cererea de schimbare a încadrării juridice în privinţa infracţiunii de uz de fals, dintr-o singură infracţiune, în formă continuată (69 de acte materiale), prevăzută de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1) C. pen., în două infracţiuni de uz de fals, aflate în concurs, una prevăzută de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (un singur act material) şi a doua prevăzută de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi raportat la art. 5 alin. (1) C. pen. (68 de acte materiale), formulată de către inculpata A..
În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei A. pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1) C. pen., ca urmare a încheierii unui acord de mediere.
În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei A., pentru infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii, prevăzută de art. 348 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În baza art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata A. (domiciliată în Bucureşti, Bd. x, sector 4), la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals (69 de acte materiale).
În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii, potrivit art. 68 lit. b) C. pen.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. pen., pedeapsa accesorie urmând regimul de executare al pedepsei principale.
În baza art. 91 C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere, pe o perioadă de 3 ani, ce constituie termen de supraveghere potrivit art. 92 alin. (1) C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., i s-a impus inculpatei ca pe durata termenului de supraveghere să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de către această instituţie; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., i s-a impus inculpatei obligaţia de a frecventa programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, pe perioada termenului de supraveghere.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a fost obligată inculpata ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Fundaţiei B. sau al Administraţiei Domeniului Public sectorului 4 Bucureşti.
În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., i s-a atras atenţia inculpatei asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzute de art. 96 C. pen.
S-a luat act că prejudiciul invocat de către partea civilă S.C. C. S.R.L. a fost achitat, potrivit acordului de mediere nr. x/27.10.2017, încheiat la Birou de Mediator D.
În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea totală, ca fiind false, a următoarelor înscrisuri: diploma de licenţă seria x nr. x, având aplicate prin lipire fotografia inculpatei şi file reprezentând datele de identificare ale inculpatei, pretins emisă de către Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti, chitanţele nr. x/04.05.2009, x/04.05.2009, x/09.06.2009, x/03.12.2009, x/01.02.2010, x/08.02.2010, x/09.02.2010, x/10.02.2010, x/23.02.2010, x/04.03.2010, x/24.03.2010, x/26.05.2010, x/14.01.2010, x/29.03.2010, x/29.03.2010, x/09.06.2010, x/18.06.2010, x/25.06.2010, x/16.12.2010, x/20.07.2010, x/15.07.2010, x/11.08.2010, x/17.08.2010, x/17.08.2010, x/07.10.2010, x/18.10.2010, x/27.10.2010, x/17.06.2010, x/17.06.2010, x/18.06.2010, x/30.11.2010, x/27.11.2010, x/22.11.2010, x/11.11.2010, x/11.12.2010, x/13.12.2010, pretins emise de către Compania Naţională Poşta Română S.A., Oficiul Poştal Bucureşti x; chitanţele seria x nr. x/18.01.2008, seria x nr. x/15.02.2008, seria x nr. x/17.03.2008, seria x nr. x/15.04.2008, seria x nr. x/20.05.2008, seria x nr. x/16.06.2008, seria x nr. x/09.07.2008, seria x nr. x/14.07.2008, seria x nr. x/11.09.2008, seria x nr. x/15.10.2008, seria x PJ nr. x/17.11.2008, seria x nr. x/10.12.2008, seria x nr. x/13.03.2009, seria x nr. x/03.02.2009, seria x nr. x/13.03.2009, seria x nr. x/22.02.2010 seria x nr. x/14.01.2009, pretins emise de către Casa Pensii a Municipiului Bucureşti; chitanţa seria x nr. x/06.01.2009, chitanţa seria x nr. x/26.01.2009, chitanţa seria x nr. x/23.04.2009, chitanţa seria x nr. x/17.09.2009, chitanţa seria x nr. x/21.09.2009, chitanţa seria x nr. x/20.02.2009, chitanţa seria x nr. x/07.05.2009, chitanţa seria x nr. x/07.05.2009, chitanţa seria x nr. x/03.04.2009, chitanţa seria x nr. x/23.07.2009, chitanţa seria x nr. x/19.08.2009; chitanţa nr. x/19.06.2009; chitanţa seria x nr. x, pretins emise de către A.N.A.F. - Trezoreria Sector 2, 3, 4 Bucureşti; înscrisul reprezentând un raport de expertiză contabilă judiciară, pe care apare trecut numărul de dosar x/2009, aparent întocmit de către expert contabil-E., legitimaţie Ministerul Justiţiei nr. x/2001 şi documentul intitulat "raport de tranzacţii suspecte" pe care s-a aplicat viza de înregistrare la ONPCSB nr. x/10.12.2009, precum şi chitanţa nr. x/10.12.2009.
În baza art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. c) şi art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat.
Prin decizia penală nr. 983/A din 28 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata A. împotriva sentinţei penale nr. 266 din 16.03.2018 pronunţate de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. x/2016.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.. a fost obligată inculpata la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva deciziei penale nr. 983/A din 28 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, inculpata A. a formulat recurs în casaţie.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 23 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie şi a dispus trimiterea cauzei completului competent pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.
Prin motivele de recurs în casaţie formulate de inculpata A. s-a invocat cazul de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
În esenţă, prin cererea de recurs în casaţie, referindu-se la infracţiunea de uz de fals în formă continuată pentru care a fost condamnată, recurenta inculpată A. a susţinut că, din cele 69 de acte materiale, cu excepţia actului material privind diploma de licenţă, niciunul dintre cele 68 de acte materiale având ca obiect, în principal, chitanţe nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, fiind simple acte materiale ale infracţiunii de înşelăciune.
S-a mai susţinut că, prin aplicarea ca lege penală mai favorabilă a noului C. pen., niciunul dintre cele 68 de înscrisuri (acte materiale), dacă îmbracă forma falsului intelectual şi au fost falsificate sub imperiul legii anterioare, nu va putea fi considerat ca reprezentând infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, chiar dacă legiuitorul a inclus între modurile de falsificare şi pe cel prevăzut de art. 321 C. pen., întrucât cele 68 de acte materiale nu au fost înfăptuite ulterior intrării în vigoare a noului C. pen.
Prin motivele recursului în casaţie, s-a considerat că forma agravantă introdusă de legiuitor în conţinutul art. 322 C. pen., în sensul că înscrisul sub semnătură privată poate fi falsificat şi în modul prevăzut de art. 321 C. pen., respectiv în modalitatea falsului intelectual, poate produce efecte numai dacă actul material al falsificării este realizat după intrarea în vigoare a noului C. pen.
Dacă actul material al falsificării este comis sub imperiul C. pen. anterior iar lege penală mai favorabilă este considerată noul C. pen., s-a apreciat că, într-o astfel de situaţie, este exclus ca înscrisul falsificat sub forma falsului intelectual să poată fi calificat ca obiect al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
S-a susţinut că niciunul dintre cele 68 de acte materiale nu îndeplineşte condiţia esenţială prevăzută de art. 288 C. pen. anterior, adică înscrisurile să fi fost falsificate prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lor în orice mod.
Inculpata A. a concluzionat că trebuia să se dispună achitarea sa, pentru 68 de acte materiale dintre cele 69, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen... - fapta nu este prevăzută de legea penală.
Analizând recursul în casaţie formulat de inculpata A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:
Recursul în casaţie, în reglementarea C. proc. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014, este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.
Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluţionare este dată numai în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, însă numai prin raportare la cazurile de casare prevăzute de 438 C. proc. pen... Acestea pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.
În calea extraordinară a recursului în casaţie nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii. Recursul în casaţie reprezintă un mijloc de a repara ilegalităţile şi nu are, în consecinţă, drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancţionarea deciziilor necorespunzătoare, în scopul respectării legislaţiei şi a uniformităţii jurisprudenţei. Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului şi, spre deosebire de contestaţia în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmăreşte îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casaţie are ca scop îndreptarea erorilor de drept comise de curţile de apel şi de Înalta Curte, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege.
În conformitate cu art. 442 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 438 C. proc. pen.. invocate în cererea de recurs în casaţie.
Totodată, se reţine că, în conformitate cu prevederile art. 447 alin. (2) C. proc. pen., la judecarea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casaţie şi care au fost invocate în motivarea acesteia şi, de asemenea, este obligată să se pronunţe asupra tuturor cazurilor de recurs în casaţie invocate de părţi sau procuror.
Se mai reţine că, în cazul admiterii recursului în casaţie, potrivit dispoziţiilor art. 448 C. proc. pen., instanţa poate pronunţa o soluţie de achitare a inculpatului, încetarea procesului penal ori înlăturarea greşitei aplicări a legii, precum şi rejudecarea cauzei de către instanţa de apel ori instanţa competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente cazurile de casare prev. de art. 438 C. proc. pen.
Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.
Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.
Raportat la modul de legiferare a cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen... se precizează că acesta conferă Înaltei Curţi posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală, precum şi a celor referitoare la lipsa elementelor de tipicitate ale infracţiunii.
Pornind de la consideraţiile de ordin teoretic expuse şi de la dispoziţiile legale enunţate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recurenta inculpată A. a invocat motive de recurs în casaţie subsumate cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
În acord cu prima instanţă, curtea de apel a reţinut că inculpata A. le-a înfăţişat reprezentanţilor S.C. C. S.R.L. diploma de licenţă seria x nr. x, înscris falsificat, care atesta că ar fi absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, şi i-a determinat astfel să încheie contractul individual de muncă nr. x/01.02.2007 şi să o încadreze pe inculpată în funcţia de consilier juridic în cadrul respectivei societăţi comerciale. Ulterior, în perioada 01.01.2008-31.12.2010, inculpata, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în timp ce era angajată în funcţia de consilier juridic la S.C. C. S.R.L., pentru a justifica primirea în avans a unor sume de bani de la casieria societăţii, a prezentat reprezentanţilor societăţii mai multe înscrisuri falsificate, prin aceste demersuri inducându-i în eroare pe reprezentanţii S.C. C. S.R.L. cu privire la activitatea sa şi cauzând un prejudiciu reprezentat de sumele decontate fără acoperire legală, în cuantum total de 85.085 RON. De asemenea, a mai reţinut că, în mod repetat, în perioada 2007 - 2010, inculpata A. s-a prezentat în calitate de consilier juridic în 11 litigii, în faţa instanţelor de judecată şi a altor autorităţi publice, fără a îndeplini condiţiile necesare pentru obţinerea acestei calităţi, înscrierea sa în tabloul consilierilor juridici fiind rezultatul utilizării înscrisurilor contrafăcute, în fapt inculpata neavând vocaţia legală şi dreptul de a exercita profesia de consilier juridic.
Faţă de motivele recursului în casaţie care vizează o presupusă diferenţă de legiferare, în noul C. pen. faţă de C. pen. anterior, a acţiunii de falsificare a unui înscris sub semnătură privată, ca element material al laturii obiective, Înalta Curte constată că reglementarea expresă, care se regăseşte în dispoziţiile art. 322 C. pen. cu denumirea marginală "Falsul în înscrisuri sub semnătură privată", şi anume că înscrisurile sub semnătură privată pot fi falsificate şi prin modurile prev. de art. 321 C. pen., respectiv "prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări", nu confirmă opinia exprimată de apărare, a existenţei unor prevederi legale care semnifică existenţa, în noul C. pen., a unor elemente de tipicitate deosebite pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faţă de C. pen. anterior.
Astfel, dispoziţiile art. 290 C. pen. anterior făceau trimitere la art. 288 din acelaşi cod, care reglementa ca modalităţi de falsificare contrafacerea scrierii sau subscrierii sau alterarea înscrisului în orice mod.
Or, contrafacerea poate fi totală, când autorul plăsmuieşte înscrisul în întregime sau parţială, noţiunea de falsificare folosită în art. 288 C. pen. anterior fiind înţeleasă nu numai în sensul de denaturare a unui înscris preexistent, adevărat, ci şi în sensul de înscris imitat, alcătuit fraudulos, plăsmuit, neadevărat, contrafăcut în tot sau în parte (decizia de îndrumare nr. x/28.03.1970 a Tribunalului Suprem).
În acest sens, jurisprudenţa a fost constantă de-a lungul timpului (decizia nr. 2976/1976 a T.S., secţia penală, decizia nr. 2696 din 12.07.2011 a ICCJ, secţia penală, decizia nr. 458/A din 14.12.2015 a ICCJ, secţia penală, decizia penală nr. 98 din 09 mai 2017 a ICCJ - Completul de 5 judecători, decizia nr. 231/A din 26.09.2018 a ICCJ, secţia penală).
Ca atare, solicitarea recurentei inculpate A. de a fi achitată în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) teza I C. proc. pen., pentru o parte din actele materiale ale infracţiunii de uz de fals în formă continuată, este neîntemeiată.
Înalta Curte reiterează că starea de fapt reţinută de instanţa de apel, concordanţa acesteia cu probele administrate şi încadrarea juridică dată faptelor nu pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casaţie.
Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de lege la art. 438 C. proc. pen., hotărârea atacată este corespunzătoare.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de recurenta inculpată A. împotriva deciziei penale nr. 983/A din 28 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 65 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de recurenta inculpată A. împotriva deciziei penale nr. 983/A din 28 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 65 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 06 februarie 2019.