Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 66/2019

Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2019

Asupra contestaţiei de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 13/F din data de 23 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2018, în baza art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 28.04.2017, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Atena - Grecia, privind pe persoana solicitată A., cetăţean român.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile, de la data punerii în executare, şi predarea acesteia, în stare de arest, în vederea executării pedepsei de 8 ani închisoare, ce face obiectul prezentului mandat, la care a fost condamnată prin hotărârea nr. 3414/22.09.2015, pronunţată de Curtea de Apel Atena cu 3 membri, cu respectarea regulii specialităţii.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută pentru 24 de ore şi arestată la domiciliu în vederea predării, în baza mandatului european de arestare, de la data de 29.11.2018 la zi.

În baza art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare.

S-a dispus comunicarea prezentei hotărâri către autoritatea emitentă, Ministerului Justiţiei şi Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul I.G.P.R., în condiţiile art. 107 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. civ. pen.. şi art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 420 RON, s-a dispus a se suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin adresa nr. x/2018 din data de 29.11.2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat instanţa, în conformitate cu dispoziţiile art. 101 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu lucrarea având ca obiect procedura de punere în executare a mandatului european de arestare emis la data de 28.04.2017 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Atena, faţă de numitul A., cetăţean român.

În cuprinsul sesizării s-a arătat că mandatul a fost emis pentru săvârşirea infracţiunilor de falsificare de carduri bancare, accesarea ilegală a unui fişier şi obţinerea unor date cu caracter personal care au fost folosite în mod fraudulos pentru a obţine un profit ilegal, fapte comise în grup organizat- şi prevăzute de art. 26 alin. 1a, 27 alin. (1), (45), (94), (98) alin. (1) şi 216 alin. (1), (36) alin. 1a din C. pen. elen, art. 27 alin. (1), (94), (98) alin. (1), art. 2 lit. a), d), e) şi k), 5, 6, 7a şi 22 alin. (4), (6) din Legea nr. 2472/1997. Ca urmare a semnalării introduse de Biroul SIRENE, împotriva persoanei solicitate s-a luat de către procuror măsura reţinerii pe o durată de 24 ore.

Au fost ataşate: ordonanţa de reţinere nr. 145/29.11.2018; copia actului de identitate al persoanei solicitate; copia cazierului judiciar al numitului A.; adresele de verificare şi de depistare a persoanei solicitate; procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii, a dreptului de a fi asistat de apărător şi de comunicare a mandatului european şi copia mandatului european de arestare.

La termenul din 29.11.2018, numitul A. a declarat că nu are obiecţiuni privind identitatea, a luat la cunoştinţă de conţinutul semnalării emise de autorităţile judiciare din Grecia şi că a avut cunoştinţă de desfăşurarea procesului din Grecia, fiind prezent la unele termene de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din 29.11.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a dispus, în temeiul art. 101 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 302/2004, respingerea propunerii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti de luare a măsurii arestării provizorii în vederea predării persoanei solicitate A. şi punerea de îndată în libertate a acesteia.

În baza art. 101 alin. (5) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 218 C. proc. civ. pen.., s-a luat faţă de persoana solicitată A., domiciliată în jud. Ialomiţa, măsura preventivă a arestului la domiciliu, pentru o durată de 15 de zile, de la data de 29.11.2018 până la data de 13.12.2018, inclusiv şi s-a fixat termen la data de 10.12.2018, în vederea prezentării de către procuror a mandatului european de arestare şi a hotărârii de condamnare, însoţite de o traducere în limba română.

La data de 07.12.2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a depus la dosar mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare din Grecia la data de 28.04.2017, în limba greacă, limba engleză, precum şi tradus în limba română, privind pe persoana solicitată A..

Din cuprinsul mandatului european de arestare a rezultat că acesta a fost emis în vederea executării pedepsei de 8 ani închisoare, aplicată persoanei solicitate prin decizia penală nr. 3414/22.09.2015 a Curţii de Apel cu 3 membri din Atena, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 26 alin. 1a, 27 alin. (1), (45), (94), (98) alin. (1) şi 216 alin. (1), (36) alin. 1a din C. pen. elen, art. 27 alin. (1), (94), (98) alin. (1), art. 2 lit. a), d), e) şi k), 5, 6, 7a şi 22 alin. (4), (6) din Legea nr. 2472/1997, fapte ce au corespondent în legea penală română, fiind sancţionate de dispoziţiile art. 311 C. pen. - falsificarea de instrumente de plată, art. 249 C. pen. - fraudă informatică şi art. 360 C. pen. - accesul ilegal la un sistem informatic.

Sub aspectul situaţiei de fapt, s-a reţinut că numitul A., împreună cu o altă persoană, B., la sfârşitul lunii septembrie 2010, în Atena, au acţionat împreună, dar şi cu alte persoane necunoscute, prin elaborarea în mod intenţionat de documente false, cu scopul de a le folosi şi a induce în eroare alte persoane, legat de un fapt care ar putea avea consecinţe juridice.

Astfel, cu privire la fapta numărul 1, s-a reţinut că, în Atena şi la o dată nespecificată, dar în ultimele zile înainte de arestarea sa, care a avut loc la data de 29.09.2010, numitul A. şi alte persoane, prin acţiuni repetate, au falsificat în mod intenţionat instrumente de plată. Astfel, aceştia au creat un număr de 10 carduri bancare falsificate pe care au scris C. şi un card tip D. cu bandă magnetică, toate având acelaşi număr, aceeaşi dată de expirare şi acelaşi proprietar, cardurile fiind clone ale unor carduri originale, 8 dintre ele fiind ale unor clienţi ai unor bănci americane, iar două ale unor clienţi ai unor bănci necunoscute. Scopul era să fie folosite (adică să se facă tranzacţii pe internet sau la ATM-uri sau magazine) şi să se fure din conturile clienţilor legali, înşelând terţe părţi şi pretinzând, pe de o parte, în faţa lor, că acestea erau carduri autentice, iar pe de altă parte, că ei (inculpaţii) erau proprietarii legali sau beneficiarii legali ai cardurilor.

Cu privire la fapta numărul 2, s-a reţinut că, în Atena, la o dată nespecificată, dar nu cu mai mult de 10 zile înainte de 29.10.2010, numitul A., împreună cu alte persoane, prin acţiuni repetate, au obţinut în mod nelegal date personale, date procesate în mod ilegal în scopul obţinerii unui profit ilegal. Astfel, s-a arătat că aceştia au folosit dispozitive electronice improvizate pentru a capta date ale bancomatelor (ATM) băncilor, au intrat în mod ilegal în posesia unor date cu caracter personal de la cardurile de tranzacţii autentice originale ale unor terţi - beneficiari ai respectivelor carduri, în momentul efectuării unei tranzacţii, fără consimţământul acestora din urmă, după care au prelucrat aceste date cu caracter personal, de asemenea, fără acordul proprietarilor lor legali. Totodată, procesarea datelor avea loc fără să fie notificată Autoritatea de protecţie a datelor personale din Grecia. Prin folosirea acestor date au fost create cardurile mai sus menţionate.

S-a mai arătat că procesul a avut loc în lipsa persoanei solicitate, dar că aceasta a fost înştiinţată personal cu privire la data şi locul şedinţei de judecată.

La termenul din 10.12.2018, persoana solicitată A. a declarat că i-a fost adus la cunoştinţă conţinutul mandatului european de arestare, că nu este de acord cu predarea către autorităţile judiciare din Grecia şi că, în ipoteza în care se va dispune executarea mandatului european de arestare, solicită recunoaşterea hotărârii de condamnare pe cale incidentală şi executarea pedepsei în România. A mai precizat persoana solicitată că a avut cunoştinţă de procedura judiciară desfăşurată în Grecia.

Raportat la susţinerile persoanei solicitate, având în vedere dispoziţiile art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, Curtea de Apel a dispus acordarea unui nou termen de judecată în cauză în vederea emiterii unei adrese către autorităţile competente din Grecia pentru comunicarea unei copii certificate a hotărârii de condamnare cu date referitoare la executare, inclusiv date cu privire la măsurile preventive luate în cauză, dar şi orice alte date care ar fi considerate relevante, aducându-li-se la cunoştinţă autorităţilor din Grecia că această solicitare intervine în condiţiile în care persoana solicitată A., cetăţean român, a refuzat predarea către autorităţile greceşti şi în vederea unei eventuale recunoaşteri a acestei hotărâri.

Ulterior termenului din data de 10.12.2018, persoana solicitată a depus la dosarul cauzei multiple cereri prin care a invocat, în esenţă, încălcarea dreptului la un proces echitabil de către autorităţile elene prin: respingerea cererilor de administrare de probe, nedesemnarea unui interpret în momentul efectuării percheziţiei, necitarea persoanei solicitate după termenul din 27.01.2014, necomunicarea hotărârii de condamnare, precum şi mai multe motive de refuz de executare a mandatului european de arestare.

La termenul de judecată din data de 31 decembrie 2018, instanţa a luat act că s-a depus hotărârea de condamnare tradusă în limba romană de către autorităţile judiciare din Grecia, însă acestea din urmă nu au furnizat relaţii cu privire la măsurile preventive privative sau restrictive dispuse cu privire la persoana solicitată, motiv pentru care s-a revenit cu o nouă cerere, fiind solicitate şi informaţii suplimentare autorităţilor elene pentru a verifica incidenţa motivului de refuz opţional de predare prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004. De asemenea, au fost solicitate şi informaţii cu privire la efectul apelului declarat de persoana solicitată împotriva hotărârii de condamnare.

Relaţiile menţionate au fost depuse la dosar pentru termenul din data de 23.01.2019.

Având în vedere precizările persoanei solicitate cuprinse în memoriile depuse la dosar, la termenul din 23.01.2019, s-a procedat la o nouă audiere a acesteia cu privire la motivele de refuz şi cu privire la poziţia sa faţă de regula specialităţii, persoana solicitată invocând următoarele motive de refuz al executării mandatului european de arestare:

- art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată arătând că este cetăţean român şi refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent, precizând, în acelaşi timp, că nu este de acord cu recunoaşterea hotărârii de condamnare de autorităţile române;

- art. 98 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, respectiv faptul că judecata a avut loc în lipsa sa;

- art. 98 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 302/2004, şi anume prescripţia răspunderii penale pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa;

- lipsa unei hotărâri definitive de condamnare şi existenţa unei solicitări de suspendare a executării pedepsei;

- încălcarea dreptului la un proces echitabil;

- existenţa unor probleme de sănătate.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Bucureşti a constatat următoarele:

Împotriva persoanei solicitate A. a fost emis un mandat european de arestare, la data de 28.04.2017, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Atena - Grecia, pentru două infracţiuni, prevăzute de art. 26 alin. 1a, 27 alin. (1), (45), (94), (98) alin. (1) şi 216 alin. (1), (36) alin. 1a din C. pen. elen, art. 27 alin. (1), (94), (98) alin. (1), art. 2 lit. a), d), e) şi k), 5, 6, 7a şi 22 alin. (4), (6) din Legea nr. 2472/1997.

Sub aspectul situaţiei de fapt, s-a reţinut că numitul A., împreună cu o altă persoană, B., la sfârşitul lunii septembrie 2010, în Atena, au acţionat împreună, dar şi cu alte persoane necunoscute, prin elaborarea în mod intenţionat de documente false cu scopul de a le folosi şi a induce în eroare alte persoane, legat de un fapt care ar putea avea consecinţe juridice.

Astfel, cu privire la fapta numărul 1, s-a reţinut că, în Atena şi la o dată nespecificată, dar în ultimele zile înainte de arestarea sa, care a avut loc la data de 29.09.2010, numitul A. şi alte persoane, prin acţiuni repetate, au falsificat în mod intenţionat instrumente de plată. Astfel, aceştia au creat un număr de 10 carduri bancare falsificate pe care au scris C. şi un card tip D. cu bandă magnetică, toate având acelaşi număr, aceeaşi dată de expirare şi acelaşi proprietar, cardurile fiind clone ale unor carduri originale, 8 dintre ele fiind ale unor clienţi ai unor bănci americane, iar două ale unor clienţi ai unor bănci necunoscute. Scopul era să fie folosite (adică să se facă tranzacţii pe internet sau la ATM-uri sau magazine) şi să se fure din conturile clienţilor legali, înşelând terţe părţi şi pretinzând, pe de o parte, în faţa lor, că acestea erau carduri autentice, iar pe de altă parte, că ei (inculpaţii) erau proprietarii legali sau beneficiarii legali ai cardurilor.

Cu privire la fapta numărul 2, s-a reţinut că, în Atena, la o dată nespecificată, dar nu cu mai mult de 10 zile înainte de 29.10.2010, numitul A., împreună cu alte persoane, prin acţiuni repetate, au obţinut în mod nelegal date personale, date procesate în mod ilegal în scopul obţinerii unui profit ilegal. Astfel, s-a arătat că aceştia au folosit dispozitive electronice improvizate pentru a capta date ale bancomatelor (ATM) băncilor, au intrat în mod ilegal în posesia unor date cu caracter personal de la cardurile de tranzacţii autentice originale ale unor terţi - beneficiari ai respectivelor carduri, în momentul efectuării unei tranzacţii, fără consimţământul acestora din urmă, după care au prelucrat aceste date cu caracter personal, de asemenea, fără acordul proprietarilor lor legali. Totodată, procesarea datelor avea loc fără să fie notificată Autoritatea de protecţie a datelor personale din Grecia. Prin folosirea acestor date au fost create cardurile mai sus menţionate.

S-a mai arătat în cuprinsul mandatului european de arestare ca decizie pe care se întemeiază acesta hotărârea nr. 3414/22.09.2015 pronunţată de Curtea de Apel Atena cu 3 membri, hotărâre definitivă şi executorie prin care persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa de 8 ani închisoare.

S-a precizat că hotărârea judecătorească a fost dată in absentia, dar că persoana în cauză a fost citată personal sau informată prin alte mijloace cu privire la data şi locul şedinţei în care s-a pronunţat hotărârea în lipsă, nefiind aplicabile garanţii suplimentare în cazul judecăţii in absentia (potrivit variantei în limba engleză a mandatului european, traducerea în limba română conţinând o eroare sub acest aspect).

Raportat la cele arătate, curtea de apel a constatat că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. îndeplineşte condiţiile de formă şi de conţinut prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004 republicată.

Referirile persoanei solicitate la faptul că hotărârea de condamnare nu ar fi definitivă şi, în consecinţă, nu ar putea fi pusă în executare, nu au putut fi primite de către instanţa de fond. Caracterul definitiv şi executoriu al hotărârii este menţionat expres în cuprinsul mandatului european de arestare, iar instanţa de executare nu poate cenzura modalitatea de completare a mandatului european de arestare de către autoritatea emitentă şi nu poate contesta cele consemnate de aceasta, întrucât nu este prevăzută de lege o asemenea posibilitate şi ar fi în contradicţie vădită cu principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce.

Mai mult, s-a reţinut că, prin informaţiile comunicate la data de 16.01.2019, după declararea căii de atac a apelului de către persoana solicitată, autorităţile elene au precizat în mod expres faptul că stăruie în executarea mandatului european de arestare, astfel cum acesta a fost emis, apelul declarat neavând un efect suspensiv de executare, aspect ce rezultă şi din cuprinsul hotărârii de condamnare.

Împrejurarea că, în urma declarării căii de atac a apelului, se poate dispune de către instanţa competentă suspendarea executării pedepsei (similar situaţiei apelului peste termen prevăzut de vechiul C. proc. civ. pen.. român) nu schimbă faptul că, la acest moment, hotărârea de condamnare este executorie. În orice caz, a fost avut în vedere că admiterea cererii de suspendare va profita persoanei solicitate şi în cazul predării sale către autorităţile elene.

Totodată, s-a constatat că, în cauză, este îndeplinită condiţia dublei incriminări, faptele reţinute în sarcina persoanei solicitate având echivalent în dispoziţiile art. 311 C. pen. - falsificarea de instrumente de plată şi art. 360 C. pen. - accesul ilegal la un sistem informatic. În plus, infracţiunea de falsificare de mijloace de plată este exclusă de la cerinţa dublei incriminări, potrivit art. 98 alin. (1) pct. 24 din Legea nr. 302/2004.

S-a mai constatat că, în speţă, nu este incident niciun motiv, obligatoriu sau opţional, de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute în art. 98 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004 republicată.

În ceea ce priveşte motivul opţional de refuz prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, invocat de persoana solicitată:

Potrivit art. 98 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, "Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare (…): când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislaţia statului emitent: (…) (i) persoana a fost încunoştinţată, în timp util, prin citaţie scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare şi la faptul că poate fi pronunţată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces, sau (ii) persoana, având cunoştinţă de ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare, l-a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în faţa instanţei de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv".

A fost avut în vedere că dispoziţiile legale menţionate le transpun pe cele ale art. 4a din Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre (2002/584/JAI), astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009 (…), în conformitate cu care nu este incident motivul opţional de refuz dacă persoana solicitată "fie a fost citată personal şi, prin urmare, informată cu privire la data şi locul stabilite pentru procesul în urma căruia a fost pronunţată decizia, fie a primit efectiv, prin alte mijloace, o informare oficială cu privire la data şi locul stabilite pentru respectivul proces, în aşa fel încât s-a stabilit fără echivoc faptul că persoana în cauză a avut cunoştinţă de procesul stabilit".

Potrivit conţinutului mandatului european de arestare, persoana solicitată a fost citată personal sau informată prin alte mijloace cu privire la data şi locul şedinţei în care s-a pronunţat hotărârea.

Prin urmare, autoritatea emitentă a indicat ca fiind incidentă una dintre dispoziţiile de excepţie de la motivul de refuz al executării prevăzut la art. 98 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004.

Pe lângă faptul că instanţa de executare nu poate cenzura cele reţinute în cuprinsul mandatului european, chiar din declaraţia persoanei solicitate şi din documentele depuse de aceasta a rezultat realitatea celor menţionate în conţinutul mandatului. Astfel, A. a arătat că a fost prezent la cel puţin un termen de judecată în faţa instanţei elene şi că a avut cunoştinţă de desfăşurarea procesului, mandatând şi un avocat care să îl reprezinte în faţa autorităţilor judiciare, avocat cu care a comunicat în limba română (acelaşi avocat prin intermediul căruia persoana solicitată a declarat apel). Din conţinutul hotărârii de condamnare şi al datelor transmise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Atena a rezultat că acest avocat, împuternicit de persoana solicitată prin procurile nr. x/2013 şi x/2014 redactate de Ambasada Greciei la Bucureşti (împuterniciri ce nu au fost revocate până la această dată, aspect menţionat în cererea de suspendare a executării hotărârii de condamnare), a fost informat cu privire la termenul la care s-a pronunţat hotărârea şi că a fost prezent la termenele anterioare.

Prin urmare, s-a reţinut că nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 97 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004. Sub acest aspect, Curtea de Apel Bucureşti a constatat însă că, potrivit informaţiilor comunicate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Atena, apelul declarat de persoana solicitată va fi soluţionat în a doua instanţă şi că aceasta va avea acces la toate documentele cauzei în ipoteza predării către autorităţile elene.

Susţinerile persoanei solicitate în sensul că avocatul său nu ar fi informat-o corect despre cursul procesului nici nu au fost dovedite, nici nu pot face obiectul vreunei verificări în prezenta procedură şi nici nu pot avea drept consecinţă reţinerea motivului de refuz al executării prevăzut la art. 98 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004.

În ceea ce priveşte motivul opţional de refuz prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, invocat de asemenea de persoana solicitată:

Potrivit art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, "Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare (…): c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român (…) şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent".

În continuare, art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 prevede că "În situaţia în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunţării hotărârii prevăzute la art. 107, autoritatea judiciară română de executare solicită autorităţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. (…)."

Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că, în situaţia în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea, iar persoana solicitată este cetăţean român şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent, posibilitatea refuzării executării mandatului european de arestare, cu recunoaşterea - pe cale incidentală - a hotărârii penale străine de condamnare, este un beneficiu recunoscut de lege în favoarea persoanei solicitate, de natură a asigura un just echilibru între necesitatea executării pedepselor stabilite prin hotărâri penale definitive pronunţate în statele membre ale Uniunii Europene şi sporirea şanselor de reabilitare socială ale persoanei condamnate, prin executarea pedepsei într-un stat faţă de care aceasta are legături familiale, lingvistice, culturale, sociale sau economice sau de alt tip (în acest sens fiind considerentul (8) din Decizia-Cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, transpusă de România prin Titlul VI din Legea nr. 302/2004).

Prin urmare, pornind de la această interpretare, coroborând dispoziţiile art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 cu cele privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti străine din acelaşi act normativ (art. 155 alin. (1) lit. d) şi alin. (2), curtea de apel a apreciat că nu poate refuza executarea mandatului european de arestare şi nu poate proceda, pe cale de consecinţă, la recunoaşterea - pe cale incidentală - a hotărârii penale străine de condamnare, în absenţa consimţământului persoanei solicitate sub acest din urmă aspect, persoană care în cauză a refuzat expres recunoaşterea hotărârii la termenul din 23.01.2019.

În aceste condiţii, deşi persoana solicitată nu a consimţit la predarea către autorităţile judiciare elene, s-a constatat că motivele invocate în justificarea acestei poziţii nu constituie o cauză legală de natură să împiedice punerea în executare a mandatului european de arestare.

Totodată, s-a avut în vedere şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, prin deciziile nr. 272/2015, 307/2015 şi 479/2015, a subliniat caracterul opţional al acestui motiv de refuz, dar şi faptul că predarea persoanei solicitate către autorităţile elene este de natură să îi permită acesteia participarea la judecata apelului declarat. S-a reţinut că nu trebuie ignorat nici faptul că, în ipoteza respingerii căii de atac sau a menţinerii unei soluţii de condamnare, persoana solicitată are posibilitatea de a solicita transferul în România în vederea executării pedepsei.

În ceea ce priveşte motivul opţional de refuz prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, invocat de asemenea de persoana solicitată:

Potrivit textului invocat, predarea poate fi refuzată "când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române".

După cum s-a arătat, infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea persoanei solicitate în Grecia pot fi încadrate în dispoziţiile art. 311 C. pen. - falsificarea de instrumente de plată (pedeapsa de la 3 la 10 ani închisoare); art. 360 C. pen. - accesul ilegal la un sistem informatic (pedeapsa de la 6 luni la 5 ani închisoare), de la data săvârşirii acestor infracţiuni - septembrie 2010 - şi până la pronunţarea hotărârii de condamnare - septembrie 2015 - neintervenind prescripţia nici potrivit actualului C. pen., nici potrivit vechiul C. pen.

Raportat la pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin hotărârea nr. 3414/22.09.2015, pronunţată de Curtea de Apel Atena, s-a reţinut că nu este îndeplinit nici termenul de prescripţie a executării pedepsei, calculat potrivit art. 162 C. pen.

În ceea ce priveşte motivul de refuz legat de încălcarea dreptului la un proces echitabil, instanţa de fond a constatat că acesta nu este inclus printre cele prevăzute de art. 3 sau 4 din Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002, modificată, dar că necesitatea de a respecta drepturile fundamentale ale persoanei vizate rezultă din art. 1 alin. (3) din Decizia-cadru coroborat cu considerentele 12 şi 13 ale acesteia.

Însă, cu privire la acest posibil motiv de refuz, au fost avute în vedere inclusiv dispoziţiile art. 136 alin. (2) lit. k) din Legea nr. 302/2004, acestea statuând ca motiv opţional de refuz existenţa unor indicii obiective că hotărârea judecătorească a fost dată cu încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în special că pedeapsa a fost aplicată pentru a sancţiona persoana condamnată pe motive de sex, rasă, religie, origine etnică, cetăţenie, limbă, convingeri politice sau orientare sexuală, iar persoana condamnată nu a avut nicio posibilitate de a contesta aceste circumstanţe în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului sau a unei alte instanţe internaţionale, situaţie neaplicabilă în speţă.

S-a reţinut că necesitatea unor motive serioase şi temeinice pentru a crede că există un risc real de încălcare a substanţei dreptului fundamental la un proces echitabil a fost subliniată şi în hotărârea din data de 25 iulie 2018 din cauza C-216/18 PPU a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

În cauză, s-a constatat că din cuprinsul mandatului european de arestare şi al hotărârii de condamnare nu rezultă indicii obiective cu privire la încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanei solicitate, cu atât mai mult cu cât, potrivit informaţiile transmise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Atena, calea de atac declarată de A. urmează să fie soluţionată de o a doua instanţă, persoana solicitată având posibilitatea de a obţine o eventuală remediere a pretinselor încălcări ale drepturilor sale. În acelaşi timp, documentele depuse la dosarul Curţii de Apel Bucureşti au dovedit faptul că persoana solicitată a avut acces efectiv la actele din dosarul autorităţilor elene, precum şi posibilitatea de a comunica în limba română cu avocatul împuternicit şi de a lua legătura cu acesta.

Tot în acest context, instanţa de fond a reţinut că, în cadrul procedurii de punere în executare a mandatului european, instanţa de executare nu analizează în niciun mod fondul cauzei. Mandatul european de arestare reprezintă o decizie emisă de autorităţile judiciare competente ale unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării şi predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, acesta executându-se pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, instanţele naţionale neputându-se pronunţa asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei persoanei solicitate sau asupra probelor ce ar fi trebuit sau nu să fie administrate.

Cu referire la starea de sănătate a persoanei solicitate, s-a reţinut că aceasta ar putea reprezenta cel mult un motiv de amânare a predării, în conformitate cu dispoziţiile art. 112 rap. la art. 58 din Legea nr. 302/2004, context în care s-a constatat că nu a fost făcută dovada că persoana solicitată suferă de o boală gravă care face imposibilă predarea imediată.

În consecinţă, constându-se că, în cauză, motivele de refuz invocate de persoana solicitată nu sunt întemeiate, a fost admisă sesizarea privind executarea mandatului european de arestare.

Împotriva sentinţei penale nr. 13/F din data de 23 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2018, a formulat contestaţie persoana solicitată A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 25 ianuarie 2019.

Prin motivele scrise depuse la dosar şi cu prilejul concluziilor formulate oral în faţa Înaltei Curţi, apărătorul ales al contestatorului a susţinut că acesta din urmă nu a fost de acord să fie predat către autorităţile elene şi, fiind cetăţean român, doreşte să execute pedeapsa în România, unde se află întreaga sa familie. De asemenea, a susţinut că persoana solicitată nu a avut cunoştinţă de hotărârea pronunţată de autorităţile judiciare din Grecia, decât în momentul în care a fost transmisă instanţei române şi că această hotărâre nu este definitivă, fiind promovată calea de atac a apelului, dar şi o cerere de suspendare a executării pedepsei aplicate de autorităţile judiciare elene.

Examinând contestaţia formulată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată, pentru următoarele considerente:

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că autorităţile judiciare din Grecia (Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Atena) au emis, la data de 28.04.2017, pe numele persoanei solicitate A., un mandat european de arestare, în vederea executării pedepsei de 8 ani închisoare, aplicată persoanei solicitate prin decizia penală nr. 3414/22.09.2015 a Curţii de Apel cu 3 membri din Atena, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 26 alin. 1a, 27 alin. (1), (45), (94), (98) alin. (1) şi 216 alin. (1), (36) alin. 1a din C. pen. elen, art. 27 alin. (1), (94), (98) alin. (1), art. 2 lit. a), d), e) şi k), 5, 6, 7a şi 22 alin. (4), (6) din Legea nr. 2472/1997, fapte ce au corespondent în legea penală română, fiind sancţionate de dispoziţiile art. 311 C. pen. - falsificarea de instrumente de plată, art. 249 C. pen. - fraudă informatică şi art. 360 C. pen. - accesul ilegal la un sistem informatic.

Potrivit dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, cu ocazia pronunţării asupra executării mandatului european de arestare, instanţa ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare.

Analizând actele dosarului, se constată că, în cauză, mandatul european de arestare are conţinutul şi forma prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004 şi nu există niciun motiv, obligatoriu sau opţional, de refuz al executării acestuia, dintre cele prevăzute în art. 98 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004.

Potrivit art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care persoana solicitată declară că este de acord cu predarea sa, dacă nu este incident vreunul din motivele de refuz al executării prevăzute de art. 98 din acelaşi act normativ, judecătorul se poate pronunţa prin sentinţă deopotrivă asupra arestării şi predării persoanei solicitate. Conform alin. (7) al aceluiaşi articol, dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei solicitate, care se limitează la consemnarea poziţiei acesteia faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventuale obiecţii în ceea ce priveşte identitatea.

Procedându-se de către instanţa de fond la ascultarea persoanei solicitate, aceasta nu a formulat obiecţiuni în ceea ce priveşte identitatea, precizând însă că nu consimte la predarea sa către autorităţile judiciare elene.

Cât priveşte invocarea de către persoana solicitată a împrejurării că nu a avut cunoştinţă de existenţa procesului din Grecia, aceasta nu poate constitui un motiv opţional de refuz al executării mandatului european de arestare, în sensul dispoziţiilor art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond. În acest sens, din actele dosarului, se reţine că persoana solicitată a fost citată, fiindu-i înmânată citaţia în cadrul unei proceduri de comisie rogatorie efectuată de către autorităţile judiciare române. Pe de altă parte, chiar persoana solicitată, în cuprinsul memoriilor formulate, a arătat că a fost prezentă la mai multe termene de judecată, că a mandatat un apărător în statul grec să îi reprezinte interesele şi că s-a supus măsurilor de supraveghere stabilite de autorităţile judiciare elene, astfel că avea cunoştinţă de proces.

Totodată, în ceea ce priveşte susţinerea contestatorului persoană solicitată în sensul că este cetăţean român şi doreşte să execute pedeapsa de 8 ani închisoare, aplicată de autorităţile judiciare elene, în România, unde se află familia sa, susţinere circumscrisă motivului opţional de refuz prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, se reţine că aceasta a fost analizată de către instanţa de fond, care a constatat, în mod corespunzător, că deşi persoana solicitată nu a consimţit la predarea către autorităţile judiciare elene, motivele invocate în justificarea acestei poziţii nu constituie o cauză legală de natură să împiedice punerea în executare a mandatului european de arestare.

Referitor la criticile formulate de contestator vizând împrejurarea că hotărârea ce face obiectul mandatului european de arestare nu este definitivă, se reţine, din relaţiile furnizate de autorităţile judiciare elene, aflate la dosarul cauzei, că este vorba despre o hotărâre executorie şi cu privire la care apelul, în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile în statul elen, nu suspendă executarea pedepsei. De altfel, în cuprinsul dispoziţiilor art. 86 lit. c) din Legea nr. 302/2004, care reglementează conţinutul şi forma mandatului european de arestare, se arată în mod expres că este necesar a se indica o hotărâre definitivă, un mandat de arestare preventivă sau orice altă hotărâre judecătorească executorie având acelaşi efect, care se încadrează în dispoziţiile art. 88 şi 96 din aceeaşi lege, condiţie care este îndeplinită în prezenta cauză.

În aceste context, Înalta Curte constată că instanţa de fond a apreciat în mod corect că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru executarea mandatului de arestare emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Atena - Grecia cu privire la persoana solicitată A., hotărârea atacată, de predare a persoanei solicitate către autorităţile judiciare solicitante, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în materie, astfel că motivele de contestaţie invocate nu sunt întemeiate.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. civ. pen.., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 13/F din data de 23 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2018 .

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. civ. pen.., contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. civ. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 13/F din data de 23 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2018 .

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 31 ianuarie 2019.