Asupra contestaţiei la executare de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 58 din data de 26 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori s-a respins contestaţia formulată de petentul contestator A., privind sentinţa penală nr. 63 din 03.06.2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2014, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 09.03.2018 sub nr. x/2018 contestatorul condamnat A. a solicitat instanţei în temeiul dispoziţiilor art. 595, art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. pen.., art. 4 teza a II-a C. pen., să se constate dezincriminate faptele de instigare la abuz în serviciu în forma calificată şi continuată prev. de art. 47 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic art. 35 alin. (1) C. pen. pentru care a fost condamnat definitiv la pedeapsa principală rezultantă de 3 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 96/3 iunie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, rămasă definitiva prin decizia penală nr. 89/A/10 martie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2014. Totodată, a solicitat să se constate încetarea de drept a executării pedepsei principale, a celei complementare precum şi a pedepselor accesorii restrictive de drepturi.
În motivarea contestaţiei a arătat în esenţă că, prin Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale a fost reconfigurat elementul material al laturii obiective al infracţiunii de abuz în serviciu prevăzut de art. 297 C. pen., cu consecinţa dezincriminării în concret a unor fapte ilicite reţinute anterior în mod constant de instanţe a avea caracterul infracţional sus menţionat.
Conform dispozitivului deciziei Curţii, dispoziţiile art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii", operand astfel o dezincriminare parţială a infracţiunii de abuz in serviciu, prin restrângerea elementului material al infracţiunii.
Faptele ilicite reţinute în sarcina sa cât şi a persoanelor instigate, reprezintă încălcări ale unor norme ce nu sunt cuprinse de legislaţia primară (legi, ordonanţe ale guvernului şi ordonanţe de urgenţă ale guvernului), fiind în prezent dezincriminate ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016.
În fapt, s-a reţinut în sarcina sa că în perioada 17-23.08.2010 i-a determinat pe B., inspector sef în cadrul C. - filiala judeţeană Mehedinţi şi D., fost director în cadrul S.C. E. S.A., sucursala Porţile de Fier să ateste, prin semnătura reprezentanţilor legali şi stampila unităţilor ai căror angajaţi erau, că vecinătăţile indicate în cuprinsul procesului-verbal de vecinătate, fără număr şi dată, folosit la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliara Mehedinţi pentru emiterea încheierii nr. 24513/22.11.2010 sunt reale şi că sunt de acord cu acestea, producând astfel un prejudiciu în sumă de 249.636 euro, echivalentul a 1.026.015 RON în dauna Ministerului Economiei prin înscrierea dreptului de proprietate asupra terenului în Cartea Funciară în favoarea inculpatei F..
Astfel, întocmirea procesului-verbal de vecinătate, singurul act reţinut ca fiind îndeplinit cu încălcarea legii, este reglementat prin Anexa nr. 18 la Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 634/2006 al directorului general al ANCPI, iar atribuţiile de serviciu încălcate de către B., inspector în cadrul C. sunt reglementate, conform articolului 9 al Regulamentului de organizare şi Funcţionare C. (aprobat prin Hotărârea de Guvern 1223/2011 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de îmbunătăţiri Funciare), prin Ordin al Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
De asemenea, în sarcina inculpatului D. a fost reţinută tot infracţiunea de instigare la abuz in serviciu, fiind necesară raportarea la faptele reţinute în sarcina persoanelor ce au fost instigate subsecvent de către D., respectiv G. şi H..
În cazul lui G., abuzul în serviciu a constat în întocmirea "adresei" care să ţină loc de proces-verbal de vecinătate, iar fapta lui H. a constat în semnarea respectivului proces-verbal de vecinătate. H. a semnat procesul-verbal de vecinătate pe ambele file ale acestuia, peste semnătura directorului fiind aplicată ştampila S.C. E. S.A. - sucursala Porţile de Fier.
Atribuţiile de serviciu ale coinculpaţilor menţionaţi anterior sunt reglementate de norme cu putere juridică inferioară legii. La anexa nr. 4 a H.G. nr. 627/2000, denumita marginal "Statutul Societăţii Comerciale de Producere a Energiei Electrice "E." - S.A." în capitolul 8, la art. 25 se prevede că: Drepturile şi obligaţiile personalului "E." - S.A. se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare, organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de îmbunătăţiri Funciare), prin Ordin al Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Mai mult, în sentinţă s-a reţinut că l-a instigat pe inculpatul D. la săvârşirea următoarelor fapte: "inculpatul D. i-a cerut inculpatului G. să întocmească o adresa cu un conţinut "neutru" pe care să o califice ca obiecţiune la procesul-verbal de vecinătate, i-a sugerat ca adresa să se refere la terenul individualizat în Cartea Funciara nr. x (cel de 300 m.p.) şi în legătură cu acesta să se precizeze expres că se confirmă vecinătatea, cu menţiunea unei obiecţiuni că terenul în cauză este supus variaţiilor de nivel ale Dunării în funcţie de valorile debitelor afluente".
In concluzie, niciunul dintre inculpaţii instigaţi, nu au încălcat dispoziţii cuprinse în legi sau ordonanţe ale guvernului, fiind evidentă aplicabilitatea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 şi implicit dezincriminarea faptelor reţinute în sarcina sa, în acord cu practica judiciară română de dată recentă.
A mai arătat că Decizia CCR nr. 405/2016 are ca efect direct dezincriminarea parţiala a abuzului în serviciu, nefiind o simpla decizie interpretativa, ci are ca efect direct dezincriminarea parţiala a abuzului in serviciu asa cum s-a constatat de altfel cu titlu definitiv prin decizia penala nr. 20/A/2017 in dosar penal nr. x/2016 cât şi prin sentinţa penală nr. 4043 din 18.11.2016 a Judecătoriei Craiova pronunţata în dosar nr. x/2016 in contradictoriu cu DNA şi care nu a fost atacată cu contestaţie de acest organ judiciar.
Prin urmare sunt aplicabile prevederile art. 4 C. pen. şi cele ale art. 3 din Legea nr. 187/2012, întrucat textul de incriminare din art. 297 C. pen. este afectat prin decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale - acesta ieşind din vigoare parţial în măsura în care îndeplinirea sau neîndeplinirea actului de serviciu nu este în legătura cu atribuţii de serviciu reglementate prin lege sau ordonanţă de guvern, actul de serviciu ca atare nu are reglementată de asemenea prin lege procedura de efectuare şi conţinutul acestuia şi nu este de asemenea reglementat prin lege standardul obiectiv de realizare a actului de serviciu astfel încât să fie posibila diferenţierea răspunderii penale de răspunderea contravenţionala, administrativ - disciplinara ori de alta natură conform paragrafelor 50-70 din decizie.
In drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 595, art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. pen.., art. 4 teza a II-a C. pen., art. 3 alin. (1) din legea nr. 187/2012 şi art. 297 C. pen.
Analizând contestaţia formulată, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată şi a respins-o ca atare, pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa penală nr. 1470/15.11.2017 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, contestatorul condamnat A. a fost liberat din executarea pedepsei principale de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 96/03.06.2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia nr. 89/A/10.03.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru instigare la infracţiunea de abuz în serviciu în forma calificată şi continuată, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplic art. 35 C. pen. (fouă acte materiale).
În cauză, contestatorul a solicitat instanţei de executare să constate că fapta de instigare la abuz în serviciu în forma continuată a fost dezincriminată ca urmare a deciziei nr. 405/15.06.2016 a Curţii Constituţionale, cererea acestuia fiind întemeiată pe disp. art. 595 alin. (1), art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. pen.. rap. la art. 4 şi 6 C. pen.
Potrivit art. 595 C. proc. civ. pen.., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi 6 din C. pen.
Verificând aplicabilitatea acestor dispoziţii în raport de situaţia juridică a contestatorului condamnat, Curtea a constatat că solicitarea acestuia nu poate fi primită.
Astfel, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 405/15.06.2016 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 248 din C. pen. din 1969 sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".
Curtea a constatat că, după publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 450 din 15 iunie 2016, nici Parlamentul şi nici Guvernul nu au intervenit în intervalul de timp prevăzut de dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie pentru punerea în acord a disp. art. 246 -248 din C. pen. de la 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. în limitele Legii fundamentale, astfel cum acestea au fost stabilite de către instanţa de contencios constituţional.
În consecinţă, în soluţionarea cauzei trebuie analizat efectul deciziilor Curţii Constituţionale asupra normai de incriminare, pentru a se stabili dacă această situaţie poate fi circumscrisă noţiunii de "lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea".
Efectele deciziilor Curţii Constituţionale asupra normei de incriminare au fost analizate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a dat o rezolvare obligatorie acestei probleme prin deciziile nr. 18/27.09.2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 18 noiembrie 2016) şi nr. 6/2017, (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 284 din 24/04/2017) pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
În considerentele acestor hotărâri, Înalta Curte a reamintit prevederile art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie referitoare la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, potrivit cărora efectele unei decizii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate sunt echivalente abrogării textului de incriminare, inclusiv dezincriminării acestuia.
Constatarea neconstituţionalităţii unei norme de incriminare, având ca efect dezincriminarea, poate privi norma în integralitatea sa ori numai anumite variante de incriminare (prin constatarea neconstituţionalităţii unor teze ale normei de incriminare sau a unor sintagme din norma de incriminare care determină existenţa unor variante de incriminare). În această ipoteză, constatarea neconstituţionalităţii are ca efect dezincriminarea acelei variante vizate de decizia instanţei de contencios constituţional, iar nu a tuturor variantelor prevăzute în norma de incriminare.
Totodată, Înalta Curte a reamintit că dezincriminarea operează retroactiv, indiferent de data săvârşirii faptei, atât în cazul în care priveşte toate variantele de incriminare, cât şi în cazul în care priveşte o anumită variantă de incriminare. Prin urmare, în ipoteza în care o variantă este dezincriminată, ca efect al unei decizii de constatare a neconstituţionalităţii, dezincriminarea operează retroactiv indiferent dacă fapta a fost săvârşită în varianta respectivă sub imperiul C. pen. anterior sau sub imperiul noului C. pen.
În aceste condiţii, Curtea a constatat că nu pot fi primite susţinerile Parchetului în sensul că Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 nu poate fi aplicată retroactiv, întrucât este o decizie interpretativă.
Este adevărat că prin decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".
În cuprinsul aceleiaşi decizii, în paragraful nr. 88 al considerentelor, Curtea Constituţională a stabilit expres faptul că "dispoziţiile art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen..… au fost reconfigurate prin prezenta decizie", concluzie ce rezultă şi din analiza dispoziţiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituţie, care nu disting în funcţie de tipurile de decizii pe care Curtea Constituţională le pronunţă, acestea fiind general obligatorii.
Deciziile prin care Curtea Constituţională admite excepţiile de neconstituţionalitate sunt obligatorii şi produc efecte erga omnes, efecte ce se manifestă sub dublu aspect: pe de o parte impun legiuitorului obligaţia de a pune de acord prevederile declarate neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, în termen de 45 de zile, iar pe de altă parte, la expirarea acestui termen, în cazul pasivităţii legiuitorului, efectele juridice ale dispoziţiilor declarate neconstituţionale încetează.
În cazul deciziilor de interpretare, în lipsa intervenţiei legiuitorului, textul este păstrat în corpul legii sau ordonanţei, dar în conţinutul şi forma stabilită de instanţa de contencios constituţional.
Aplicând aceste considerente în cauza dedusă judecăţii, Curtea a constatat că prin efectul deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale, conjugat cu absenţa intervenţiei legiuitorului în termenul prev. de art. 147 alin. (1), disp. art. 246 C. pen. de la 1969 continuă să subziste doar în forma stabilită de Curtea Constituţională ca fiind în acord cu prevederile Legii fundamentale, în sensul restrângerii elementului material al laturii obiective numai la încălcările atribuţiilor de serviciu stabilite expres prin legi sau ordonanţe.
Concret, toate celelalte acţiuni sau inacţiuni constând în încălcări ale unor dispoziţii cuprinse în legislaţia secundară (hotărâri ale guvernului, fişa postului, dispoziţii, regulamente, etc.,) nu mai pot primi semnificaţie penală, faptele săvârşite în această modalitate neavând corespondent în modelul abstract prevăzut de norma de incriminare astfel reconfigurată.
Ca atare, în aceste circumstanţe, devin aplicabile dispoziţiile art. 4 din C. pen. şi ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora "dispoziţiile art. 4 din C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii", iar mijlocul procedural prin care se dă eficienţă dispoziţiilor sus evocate este cel prevăzut de art. 595 C. proc. civ. pen.
De asemenea, Curtea nu împărtăşeşte argumentele Parchetului în sensul că efectele deciziilor de constatare a neconstituţionalităţii nu se aplică în privinţa cauzelor care nu se află pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere, fiind vorba despre un raport juridic epuizat şi că decizia de admitere nu poate constitui temei legal pentru o acţiune în justiţie, în caz contrar consecinţa fiind extinderea efectelor deciziei Curţii pentru trecut.
În considerentele Deciziei nr. 126 din 3 martie 2016, la care s-a făcut referire prin concluziile reprezentantului Ministerului Public nu este analizat efectul constatării neconstituţionalităţii unei norme de incriminare, aşa este cazul în speţă, această problema fiind abordată doar în opinia concurentă. În cazul acestei decizii, dispoziţia vizată de controlul constituţional este o normă de procedură (art. 453 C. proc. civ. pen..) şi nu una de drept substanţial, astfel că reconfigurarea sferei de acţiune a acestei dispoziţii ca efect al deciziei interpretative date de Curtea Constituţională nu poate avea efect retroactiv, norma de procedură fiind de imediată aplicare.
Contrar celor susţinute de Parchet, se reţine că nu decizia Curţii Constituţionale se aplică retroactiv, ci ea produce efecte general obligatorii şi pentru viitor asupra normei penale, însă, în situaţia în care realizarea concordanţei acesteia cu Constituţia conduce la restrângerea sferei de incriminare, lăsând în afara ilicitului penal anumite acţiuni sau inacţiuni, dispoziţia legală astfel reconfigurată se aplică retroactiv.
Trecând la analiza incidenţei dispoziţiilor art. 4 C. pen. în cazul contestatorului condamnat, Curtea a reţinut că aceasta presupune - în acord cu Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale - verificarea, pe baza hotărârii de condamnare definitive, a împrejurării dacă elementul material al infracţiunii de abuz în serviciu, a constat în concret, în încălcarea unei dispoziţii cuprinse în legi, ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă.
În speţă, aceste condiţii sunt îndeplinite, câtă vreme activitatea ilicită reţinută în sarcina contestatorului prin hotărârea definitivă de condamnare a constat în concret, în determinarea reprezentanţilor legali ai C. - Filiala Judeţeană Mehedinţi şi respectiv E. S.A. - Sucursala Porţile de Fier să ateste împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv că vecinătăţile (indicate în cuprinsul procesului-verbal de vecinătate, nedatat şi nenumerotat, folosit la OCPI Mehedinţi pentru emiterea încheierii nr. 24513/22.11.2010) sunt reale şi că sunt de acord cu acestea, ceea ce a determinat producerea unui prejudiciu în sumă de 249.636 Euro Ministerului Economiei, prin înscrierea dreptului de proprietate asupra terenului în favoarea coinculpatei F..
În condiţiile în care legea penală incriminează ca infracţiuni de fals în înscrisuri (art. 321 C. pen., art. 322 C. pen.) atestarea în cuprinsul unui înscris oficial sau după caz, sub semnătură privată, a unor împrejurări necorespunzătoare realităţii, este evident că adoptarea unei asemenea conduite de către orice persoană, indiferent dacă acesta acţionează în calitate de funcţionar public sau independent de deţinerea unei astfel de calităţi, este interzisă de legea penală.
Prin urmare, nu prezintă nicio relevanţă împrejurarea că atribuţiile de serviciu ale persoanelor care au semnat procesul-verbal de vecinătate sau adresa nr. x/18.08.2010 care a stat la baza acestei operaţiuni, erau reglementate prin dispoziţii cuprinse în legislaţia secundară sau că unităţile semnatare ale acestui proces-verbal erau înfiinţate şi funcţionau în baza unor astfel de dispoziţii (hotărâri de guvern, regulamente de ordine interioară), câtă vreme activitatea efectiv realizată de persoanele instigate este contrară legii penale.
Nu prezintă relevanţă nici faptul că în sarcina persoanelor instigate prin intermediul inculpatului nu s-a reţinut săvârşirea vreunei infracţiuni de fals în înscrisuri, ci a infracţiunii de abuz în serviciu, în condiţiile în care prin hotărârea de condamnare s-a dispus şi desfiinţarea procesului-verbal de vecinătate şi a adresei sus menţionate, despre care s-a reţinut că au fost întocmite cu încălcarea legii, fiind lovite de nulitate absolută.
De altfel, Curtea a constatat că în considerentele hotărârii, la sinteza în drept a activităţii infracţionale a inculpaţilor A., G. şi D., nici nu au fost indicate dispoziţii cuprinse în legislaţia secundară care ar fi fost încălcate cu ocazia semnării procesului-verbal de vecinătăţi sau a adresei sus menţionate, după cum nu au fost indicate nici dispoziţii din legislaţia primară care să stabilească în sarcina subiecţilor de drept obligaţia pozitivă de a atesta numai împrejurări reale în conţinutul actelor pe care le emit sau şi le însuşesc, o asemenea menţiune apărând ca inutilă în raport de activitatea concretă ce a fost reţinută în sarcina acestora.
În concluzie, Curtea a constatat că sunt lipsite de fundament susţinerile contestatorului, în sensul că defectuozitatea îndeplinirii actelor sus menţionate de către reprezentanţii E. S.A. şi C. nu s-ar raporta la atribuţii de serviciu prevăzute într-un act normativ cu putere de lege, interdicţia de a atesta împrejurări necorespunzătoare adevărului cu prilejul întocmirii sau semnării unui act rezultând implicit din incriminarea de către legiuitor a infracţiunilor de fals, iar lipsa menţionării, în cuprinsul hotărârii de condamnare, a normei din legislaţia primară încălcate, nu afectează corespondenţa dintre activitatea concretă ce constituie elementul material al infracţiunii de abuz în serviciu şi modelul abstract prevăzut de norma de incriminată reconfigurată prin decizia interpretativă nr. 405 din 15 iunie 2016.
Împotriva acestei hotărâri, condamnatul A. a formulat contestaţie, solicitând admiterea acesteia şi încetarea executării pedepsei principale de 3 ani închisoare precum şi a pedepselor complementare şi accesorii.
A solicitat să se aibă în vedere că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale care a reconfigurat elementul material al infracţiunii de abuz în serviciu întrucât contestatorul nu a încălcat dispoziţii din legislaţia primară, instanţa de fond reţinând în motivare că dispoziţiile încălcate de inculpaţi fac parte din legislaţia secundară, respectiv ordine şi alte prevederi legale.
A solicitat să se constate că în cauză este incidentă decizia Curţii Constituţionale care dezincriminează infracţiunea de abuz în serviciu şi introduce elemente suplimentare din care rezultă că nu a săvârşit această infracţiune.
Examinând contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 58 din data de 26 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 595 alin. (1) C. proc. civ. pen.., când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi 6 C. pen.
Art. 4 C. pen. prevede că legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecineţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.
În cauza de faţă, condamnatul A. a solicitat instanţei în temeiul dispoziţiilor art. 595, art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. pen.., art. 4 teza a II-a C. pen., să se constate dezincriminate faptele de instigare la abuz în serviciu în forma calificată şi continuată prev. de art. 47 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic art. 35 alin. (1) C. pen. pentru care a fost condamnat definitiv la pedeapsa principală rezultantă de 3 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 96/3 iunie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 89/A/10 martie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2014.
Totodată, a solicitat să se constate încetarea de drept a executării pedepsei principale, a celei complementare precum şi a pedepselor accesorii restrictive de drepturi.
În motivarea contestaţiei, condamnatul a arătat în esenţă că, prin Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale a fost reconfigurat elementul material al laturii obiective al infracţiunii de abuz în serviciu prevăzut de art. 297 C. pen., cu consecinţa dezincriminării în concret a unor fapte ilicite reţinute anterior în mod constant de instanţe ca având caracterul infracţional sus menţionat.
Condamnatul a invocat, referitor la infracţiunea de abuz în serviciu, că faptele ilicite reţinute în sarcina sa şi a persoanelor instigate reprezintă încălcări ale unor norme ce nu sunt cuprinse de legislaţia primară (legi, ordonanţe ale guvernului şi ordonanţe de urgenţă ale guvernului), fiind în prezent dezincriminate ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016.
Înalta Curte reţine că prin Decizia nr. 405 din 15.06.2016 Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 246 C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituţionale doar în măsura în care prin sintagma " îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".
Curtea Constituţională a statuat că principiul legalităţii incriminării impune ca doar legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar supunându-se sancţiunii legii penale.
Prin urmare, neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului.
Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, conform art. 147 alin. (4) din Contituţie, în toate cauzele penale aflate pe rolul organelor judiciare, indifereant de faza sau etapa procesuală în care se află,
Potrivit deciziei nr. 1415/2009 a Cutrţii Constituţionale, atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă, tuturor subiectelor de drept.
De asemenea, prin art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 se prevede că dispoziţia din legea în vigoare constatată ca neconstituţională îşi încetează efectele juridice în 45 zile de la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Contituţiei.
Înalta Curte constată că, deşi a expirat perioada de 45 zile de la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale, legiuitorul nu a intervenit până în prezent pentru a pune în acord prevederile art. 297 alin. (1) C. pen. cu dispoziţiile constituţionale.
Ca atare, se reţine că sintagma din conţinutul art. 297 alin. (1) C. pen. "îndeplineşte în mod defectuos" este constituţională numai în măsura în care înţelesul său echivalează cu sintagma "îndeplineşte prin încălcarea legii", iar încălcarea vizează un act de reglementare primară, adică o lege sau o ordonanţă de guvern.
Per a contrario, în ipoteza în care conduita inculpatului subiect activ al infracţiunii, constă în încălcarea unui act normativ de reglementare secundară, inferior legii sau ordonanţei guvernului, cum ar fi menţiuni regăsite în hotărâri ale Guvernului, ordine ale miniştrilor, regulamente de organizare şi funcţionare, coduri deontologice sau fişe ale postului, această conduită se situează în afara cadrului constituţional al reglementării infracţiunii de abuz în serviciu.
Aceasta înseamnă că orice acuzaţie având ca obiect o faptă cu privire la care se pretinde că au fost încălcate îndatoririle de serviciu va putea angaja răspunderea penală a subiectului activ numai dacă nerespectarea acestor obligaţii a avut loc prin încălcarea legii, în accepţiunea stabilită de Curtea Constituţională în considerentele deciziei anterior menţionate.
Aplicând consideraţiile teoretice mai sus expuse la cauza de faţă, Înalta Curte consideră că, prin modul în care au fost formulate acuzaţiile împotriva contestatorului condamnat şi raportat la faptele comise, acestea nu mai constituie infracţiunea de abuz în serviciu, săvârşită în forma instigării.
În fapt, în sarcina contestatorului condamnat A. s-a reţinut că în perioada 17-23.08.2010 i-a determinat pe B., inspector sef în cadrul C. - filiala judeţeană Mehedinţi şi D., fost director în cadrul S.C. E. S.A., sucursala Porţile de Fier să ateste, prin semnătura reprezentanţilor legali şi stampila unităţilor ai căror angajaţi erau, că vecinătăţile indicate în cuprinsul procesului-verbal de vecinătate, fără număr şi dată, folosit la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliara Mehedinţi pentru emiterea încheierii nr. 24513/22.11.2010 sunt reale şi că sunt de acord cu acestea, producând astfel un prejudiciu în sumă de 249.636 euro, echivalentul a 1.026.015 RON în dauna Ministerului Economiei prin înscrierea dreptului de proprietate asupra terenului în Cartea Funciară în favoarea inculpatei F..
Analizând incidenţa dispoziţiilor art. 4 C. pen. în acord cu Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale, respectiv, verificarea, pe baza hotărârii de condamnare definitive, a împrejurării dacă elementul material al infracţiunii de abuz în serviciu, a constat în concret, în încălcarea unei dispoziţii cuprinse în legi, ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă, Curtea de apel a apreciat că, în speţă, aceste condiţii sunt îndeplinite, câtă vreme activitatea ilicită reţinută în sarcina contestatorului a constat în concret în determinarea reprezentanţilor legali ai C. şi E. S.A. să ateste împrejurări necorespunzătoare adevărului. Or, în condiţiile în care legea penală incriminează ca infracţiuni de fals în înscrisuri (art. 321 C. pen., art. 322 C. pen.) atestarea în cuprinsul unui înscris oficial sau după caz, sub semnătură privată, a unor împrejurări necorespunzătoare realităţii, este evident că adoptarea unei asemenea conduite de către orice persoană, este interzisă de legea penală.
Înalta Curte consideră că raţionamentul juridic şi argumentele aduse de prima instanţă sunt greşite prin raportare la decizia nr. 405 din 15.06.2016 a Curţii Constituţionale.
Instanţa de contencios constituţional a reţinut că sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul dispoziţiilor art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuţiei de serviciu se realizează "prin încălcarea legii", subliniind că aceasta este singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor penale criticate cu dispoziţiile constituţionale referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii.
Curtea a statuat că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului. Aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislaţia primară se realizează doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.
Comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înţeleasă ca act formal adoptat de Parlament, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituţie, precum şi ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie, respectiv ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă ale Guvernului) neputând fi dedus, eventual, din raţionamente ale judecătorului de natură să substituie normele juridice.
Pe de altă parte, împrejurarea că fapta inculpatului care a determinat pe reprezentanţii legali ai C. şi E. S.A. să ateste împrejurări necorespunzătoare adevărului, ar constitui încălcarea unor dispoziţii incriminate distinct de C. pen. (infracţiunile de fals intelectual, respectiv fals material în înscrisuri oficiale, sub forma instigării) nu poate fi reţinută ca reprezentând o încălcare a atribuţiilor de serviciu care ar fi reglementate expres prin legislaţia primară.
Infracţiunea de abuz în serviciu constă în fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, cu menţiunea că potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului.
Or, nu se poate considera că atribuţiile de serviciu - încălcate de personele instigate de condamnatul A. - ar fi cele constând în obligaţia de a efectua acte care să ateste doar împrejurări corespunzătoare adevărului, deoarece un asemenea raţionament, precum cel adoptat de prima instanţă, ar determina ca, ori de câte ori, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, un funcţionar ar săvârşi o altă infracţiune, aceasta să determine automat reţinerea ca fiind comisă în concurs ideal cu cea de abuz în serviciu, interpretare care este contrară deciziei Curţii Constituţionale.
În realitate, astfel cum s-a reţinut anterior, contestatorul A. a fost trimis în judecată şi condamnat prin sentinţa penală nr. 96/03.06.2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia nr. 89/A/10.03.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru instigare la infracţiunea de abuz în serviciu în forma calificată şi continuată, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplic art. 35 C. pen. (două acte materiale), constând în aceea că în perioada 17-23.08.2010 i-a determinat pe B., inspector sef în cadrul C. - filiala judeţeană Mehedinţi şi D., fost director în cadrul S.C. E. S.A., sucursala Porţile de Fier să ateste, prin semnătura reprezentanţilor legali şi stampila unităţilor ai căror angajaţi erau, că vecinătăţile indicate în cuprinsul procesului-verbal de vecinătate, fără număr şi dată, folosit la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliara Mehedinţi pentru emiterea încheierii nr. 24513/22.11.2010 sunt reale şi că sunt de acord cu acestea, producând astfel un prejudiciu în sumă de 249.636 euro, echivalentul a 1.026.015 RON în dauna Ministerului Economiei prin înscrierea dreptului de proprietate asupra terenului în Cartea Funciară în favoarea inculpatei F..
Nici în considerentele hotărârii de condamnare şi nici prin decizia instanţei de apel nu s-a reţinut încălcarea de către persoanele instigate de A. a vreunei dispoziţii din legislaţia primară, ci a unor acte cu o forţă juridică inferioară legilor şi ordonanţelor de guvern, astfel că ipoteza dedusă judecăţii se încadrează în modalitatea de comitere a infracţiunii în privinţa căreia a intervenit dezincriminarea.
Pentru aceste motive, potrivit considerentelor de fapt şi de drept expuse, prin care s-a statuat lipsa încălcării unei dispoziţii legale de către persoanele instigate de condamnatul contestator cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu, Înalta Curte constată că fapta imputată acestuia nu mai este prevăzută de legea penală, nefiind îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu sub forma instigării, prevăzută de dispoziţiile art. 47 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 din C. pen.
Faţă de acestea, se constată că cererea de contestaţie formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 58 din data de 26 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova este întemeiată, urmând ca în baza art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. civ. pen.. să fie admisă.
Se va desfiinţa sentinţa penală atacată şi, rejudecând:
În baza art. 595 din C. proc. civ. pen.., raportat la art. 4 din C. pen., se va admite cererea formulată de condamnatul A. cu privire la sentinţa penală nr. 96 din 03 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia penală nr. 89/A din 10 martie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Se vor constata dezincriminate faptele de instigare la abuz în serviciu în forma calificată şi continuată prevăzute de art. 47 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. pentru săvârşirea cărora A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 96 din 3 iunie 2015 a Curţii de Apel Craiova, rămasa definitivă prin decizia penală nr. 89/A/10 martie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Se va constata că pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. au fost executate.
Se va dispune încetarea executării pedepsei complementare prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., precum şi a tuturor consecinţelor penale ale sentinţei penale nr. 96 din 3 iunie 2015 a Curţii de Apel Craiova.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 58 din data de 26 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.
Desfiinţează sentinţa penală atacată şi, rejudecând:
În baza art. 595 din C. proc. civ. pen.., raportat la art. 4 din C. pen., admite cererea formulată de condamnatul A. cu privire la sentinţa penală nr. 96 din 03 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia penală nr. 89/A din 10 martie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Constată dezincriminate faptele de instigare la abuz în serviciu în forma calificată şi continuată prevăzute de art. 47 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. pentru săvârşirea cărora A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 96 din 3 iunie 2015 a Curţii de Apel Craiova, rămasa definitivă prin decizia penală nr. 89/A/10 martie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Constată că pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. au fost executate.
Dispune încetarea executării pedepsei complementare prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., precum şi a tuturor consecinţelor penale ale sentinţei penale nr. 96 din 3 iunie 2015 a Curţii de Apel Craiova.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, în sumă de 35 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31 octombrie 2018.