Asupra contestaţiei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 259/F din data de 22 noiembrie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 107 din Legea nr. 302/2004 a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către Judecătoria Municipală din Sibenik, cu privire la persoana solicitată A. şi predarea acesteia, cu respectarea regulii specialităţii şi cu îndeplinirea condiţiei ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată să fie transferată în România pentru continuarea executării pedepsei şi predarea acesteia, cu respectarea regulii specialităţii şi cu îndeplinirea condiţiei ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată să fie transferată în România pentru continuarea executării pedepsei.
S-a dispus arestarea acesteia pe o durată de 30 de zile, cu începere de la 22 noiembrie 2018 la 21 decembrie 2018 inclusiv.
S-a constatat că aceasta a fost reţinut şi arestat de la 12 noiembrie 2018 la zi.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. civ.pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 400 RON s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea formulată de autorităţile judiciare din Croaţia, comunicată prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cu adresa nr. x/II-5/2018 din 12 noiembrie 2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat instanţa în conformitate cu disp. art. 103 din Legea nr. 302/2004,republicată, pentru desfăşurarea procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare croate faţă de numitul A.
În cuprinsul sesizării s-a aratat că autorităţile judiciare croate au emis împotriva persoanei solicitate un mandat european de arestare la data de 25.09. 2018, pentru comiterea infracţiunii de furt prev. de art. 228 alin. (1) din C. pen. croat, iar ca urmare a sesizării Biroului Naţional Interpol împotriva persoanei solicitate s-a luat de către procuror măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore.
În procedura în regim de urgenţă desfăşurată pe baza semnalării transmise de SIRENE, au fost ataşate formularele aferente semnalizării în limba engleză şi traducerea în limba română, sesizarea Biroului Naţional Interpol din România, ordonanţa de reţinere, procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii şi a dreptului de a fi asistat de apărător, procesul-verbal de depistare al acestuia.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat instanţei arestarea preventivă a persoanei solicitate pe o perioadă de 15 zile, până la transmiterea mandatului european de arestare.
În fapt, s-a reţinut că susnumitul, împreună cu alte persoane, în data de 15.07.2013, a sustras mai multe bijuterii din aur dintr-un magazin, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 650 euro.
Având în vedere exigenţele Legii nr. 302/2004, dar şi temerea că persoana solicitată se poate sustrage solicitărilor organelor judiciare abilitate, în baza art. 101 alin. (5) din Legea 302/2004 judecătorul a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, şi a dispus arestarea provizorie în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare a persoanei solicitate. A fixat termen la 22 noiembrie 2018 pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limbă română.
La termenul fixat, s-a constatat depunerea mandatului european, însoţit de traducerea în limba română şi, audiată fiind persoana solicitată, aceasta şi-a menţinut poziţia iniţială, declarând că nu este de acord cu predarea către autorităţile judiciare croate, cu respectarea regulii specialităţii.
Examinând actele dosarului, în raport, cu dispoziţiile Legii nr. 302/2004 şi de poziţia procesuală a persoanei solicitate, Curtea a reţinut următoarele:Prin adresa nr. x/II-5/2018 din 12 noiembrie 2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat instanţa în conformitate cu disp. art. 103 din Legea nr. 302/2004, republicată, pentru desfăşurarea procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare croate faţă de numitul A.
În cuprinsul sesizării s-a aratat că autorităţile judiciare croate au emis împotriva persoanei solicitate un mandat european de arestare la data de 25.09. 2018, pentru comiterea infracţiunii de furt prev. de art. 228 alin. (1) din C. pen. croat, iar ca urmare a sesizării Biroului Naţional Interpol împotriva persoanei solicitate s-a luat de către procuror măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore, ulterior fiind arestat provizoriu pe o perioadă de 15 zile, respectiv până la data de 26 noiembrie 2018 inclusiv.
Curtea a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de fond şi de formă cerute de legea internă relativă la procedura de de punere în executare a mandatului european de arestare, respectiv Legea 302/2004.
Astfel, s-a constatat întrunirea exigenţelor art. 85-86 din Legea nr. 302/2004,referitoare la autorităţile judiciare competente în procedură, dar şi la forma şi conţinutul mandatului european de arestare.
De asemenea, s-a reţinut că în cauză sunt îndeplinite cerinţele dispoziţiilor art. 96 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 302/2004 privind dubla incriminare a faptelor şi limitele pedepselor în legislaţia statelor implicate în procedură şi nu există niciun motiv de refuz al executării, dintre cele enumerate în art. 98 din Legea nr. 302/2004 republicată, împrejurări, în raport, cu care, în baza art. 107 din Legea nr. 302/2004, Curtea a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, astfel cum s-a enunţat anterior.
Împotriva sentinţei penale nr. 259/F din data de 22 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a formulat contestaţie persoana solicitată A., care a solicitat înlocuirea măsurii arestării cu măsura arestului la domiciliu.
Analizând contestaţia formulată de persoana solicitată A., prin prisma motivelor invocate şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prioritar, Înalta Curte notează că, potrivit art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Totodată, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
În raport cu dispoziţiile legale precizate, executarea de către autorităţile române a unui mandat de european de arestare presupune verificarea unor condiţii formale, strict prevăzute de lege, astfel că instanţa română nu poate cenzura chestiuni privind temeinicia emiterii mandatului şi, cu atât mai puţin, vinovăţia sau nevinovăţia persoanei solicitate de autorităţile străine.
În acest context, susţinerile persoanei solicitate legate de starea de sănătate precară nu pot face obiectul procedurii pendinte, aspect reţinut, de asemenea şi în considerentele sentinţei penale contestate.
Pe de altă parte, în mod corect, instanţa de fond a constatat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege şi a dispus executarea mandatului european de arestare emis de către autorităţile croate pe numele persoanei solicitate, în condiţiile în care infracţiunile reţinute în sarcina acesteia sunt prevăzute în art. 96 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 302/2004 privind dubla incriminare a faptelor şi limitele pedepselor în legislaţia statelor implicate în procedură, iar, în cauză, nu este incident niciunul din motivele de refuz ale executării mandatului european de arestare prevăzute în art. 98 din aceeaşi lege.
De altfel, persoana solicitată nu a invocat, cu ocazia audierii sau ulterior, vreo împrejurare care să se circumscrie vreunui motiv obligatoriu sau opţional de refuz al executării mandatului european de arestare.
În ceea ce priveşte motivul de contestaţie invocat de persoana solicitată, Înalta Curte apreciază că este nefondat.
Potrivit art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care persoana solicitată declară că este de acord cu predarea sa, dacă nu este incident vreunul dintre motivele de refuz al executării prevăzute la art. 98, judecătorul se poate pronunţa prin sentinţă, potrivit art. 107, deopotrivă asupra arestării şi predării persoanei solicitate, în speţa de faţă cu respectarea regulii specialităţii şi cu îndeplinirea condiţiei ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată să fie transferată în România pentru continuarea executării pedepsei.
De asemenea, potrivit art. 103 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care, faţă de persoana solicitată, nu s-a luat măsută arestării, ci o altă măsură preventivă, iar, ulterior, instanţa dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare, se dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă.
Nu în ultimul rând, în conformitate cu prevederile art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, după întocmirea sentinţei prevăzute la art. 107, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare.
Din dispoziţiile legale precizate, dar şi din economia prevederilor legale incidente în procedura punerii în executare a unui mandat european de arestare rezultă că este de natura mandatului european de arestare ca predarea să se facă în stare de arest preventiv, astfel încât nu este posibilă luarea unei alte măsuri preventive.
Pentru considerentele expuse, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei nr. 259/F din data de 22 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, nefiind fondată, în baza art. 4251alin. (7) pc. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respinsă.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 259/F din data de 22 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă contestatoarea persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29.11.2018.