Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 3761/2018

Şedinţa publică din data de 24 octombrie 2018

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2018, un consorţiu de reclamanţii, angajaţi ai pârâtei Curtea de Conturi a României, a solicitat, în contradictoriu cu aceasta, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună: recalcularea salariului aferent anului 2022, întrucât a fost calculat în mod eronat; recalcularea sporurilor pentru gestionarea datelor şi informaţiilor clasificate şi pentru condiţii vătămătoare aferente anului 2017 prin aplicarea procentelor de 15% la salariul de bază, cu luarea în considerare şi a majorărilor pentru: vechime în CCR, activitate AA, vechime în muncă; recalcularea drepturilor salariale acordate cu privire la stabilirea în cuantum corect a sporului pentru vechimea neîntreruptă în Curtea de Conturi a României; recalcularea drepturilor salariale prin acordarea sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, calculat la salariul de bază brut lunar; recalcularea drepturilor salariale şi uniformizarea salarială consacrată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, inclusiv la nivelul maxim cu cel aflat în plată la nivelul aceleiaşi familii ocupaţionale; recalcularea salariului de bază lunar stabilit începând cu luna iulie 2017 pentru deţinătorii titlului ştiinţific de doctor, prin aplicarea sporului de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată; emiterea ordinelor în ceea ce îi priveşte pentru solicitările menţionate la pct. 1 - 7 din acţiune; plata către părţile reclamante a drepturilor băneşti ce li se cuvin reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite şi cele efectiv acordate, rezultate în urma recalculărilor solicitate, actualizate cu rata inflaţiei; menţinerea acestei modalităţi de calcul şi în continuare, până la o nouă modificare legislativă.

La termenul de judecată din data de 13 aprilie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a dispus disjungerea cauzei în ceea ce îi priveşte pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., cu privire la care s-a format Dosarul nr. x/2018.

Prin Sentinţa civilă nr. 3167 din data de 13 aprilie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Covasna.

Pentru a pronunţa această soluţie, în esenţă, tribunalul a reţinut că, prin Legea nr. 53/2003 republicată - Codul muncii, legiuitorul a stabilit, cu valoare imperativă, care este criteriul obiectiv în raport de care se stabileşte competenţa teritorială de soluţionare a conflictelor de muncă, şi anume domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, locul de muncă al reclamantului.

Totodată, a constatat că dispoziţiile art. 269 alin. (2) C. muncii, respectiv art. 210 din Legea nr. 62/2011 sunt edictate în beneficiul reclamantului, scopul normei fiind acela de a asigura reclamantului accesul la o instanţă aflată în proximitatea domiciliului sau, după caz, a locului său de muncă.

Cauza a fost înregistrată, sub acelaşi număr, pe rolul Tribunalului Covasna, secţia civilă, la data de 4 mai 2018.

Prin Sentinţa civilă nr. 551 din data de 21 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Tribunalul Covasna, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Tribunalului Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza, spre soluţionarea conflictului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Tribunalul a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 269 alin. (1) - (3) C. muncii coroborate cu cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, constând că, în cauză, reclamanţii se află în coparticipare procesuală activă, fiind respectate în speţă dispoziţiile art. 59 - 60 C. proc. civ., iar, dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru coparticipare activă, cererea poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

A arătat că reclamanţii din cauza de faţă au domiciliul pe raza judeţului Covasna, însă, anterior disjungerii dispuse de Tribunalul Bucureşti, cererea de chemare în judecată viza mai mulţi reclamanţi, toţi fiind angajaţi ai pârâtei.

Astfel, a apreciat că este competentă pentru soluţionarea cererii de chemare în judecată instanţa care a fost sesizată prima oară de către reclamanţi, respectiv Tribunalul Bucureşti, dat fiind că acest fapt este în conformitate cu dispoziţiile art. 269 alin. (3) C. muncii, care arată că exclusiv reclamanţii şi nu instanţa de judecată sunt cei care pot să aleagă instanţa competentă în materia litigiilor de dreptul muncii. Or, în speţă, reclamanţii au ales deja Tribunalul Bucureşti pentru aceasta.

Totodată, a arătat că asta este şi opinia care se regăseşte în doctrina judiciară.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în condiţiile 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii, competenţa de soluţionare a cererilor având ca obiect conflicte de muncă aparţine instanţei de la domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul reclamantului.

Alin. (3) al aceluiaşi articol instituie excepţia conform căreia, dacă sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

Totodată, în temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În atare situaţie devin incidente dispoziţiile art. 116 C. proc. civ., potrivit căruia alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente aparţine reclamantului.

În cauză, acţiunea introductivă de instanţă, având ca obiect drepturi salariale, a fost formulată de mai mulţi reclamanţi (printre care şi reclamanţii din prezenta pricină) şi a fost adresată Tribunalului Bucureşti, ca instanţă în circumscripţia căreia îşi au domiciliul unii dintre aceştia.

Potrivit art. 59 C. proc. civ. privind coparticiparea procesuală facultativă, mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept sau o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură.

Cum drepturile băneşti pretinse angajatorului de către reclamanţi, în calitate de salariaţi, se întemeiază pe aceleaşi temeiuri de drept, raporturile juridice deduse judecăţii fiind similare, există o strânsă legătură între pretenţiile acestora, astfel că dispoziţiile legale anterior citate sunt pe deplin aplicabile în cauză.

În atare situaţie devin incidente dispoziţiile art. 269 alin. (3) C. muncii, ce recunosc competenţa de soluţionare a cauzei, după criteriile de la alin. (1) al aceluiaşi articol, care trebuie îndeplinite în persoana oricăruia dintre reclamanţii aflaţi în coparticipare procesuală facultativă.

Prin urmare, astfel conturat raportul juridic litigios, Înalta Curte apreciază că Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost în mod corect şi legal sesizat, date fiind dispoziţiile legale incidente cauzei mai sus redate, astfel că, luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă şi consecinţa pierderii competenţei instanţei iniţial învestite, de la soluţionarea acestora, pentru a se justifica măsura declinării dosarului la instanţa reţinut a fi cea de la domiciliul reclamantului din prezentul dosar.

De vreme ce, la data învestirii sale cu soluţionarea litigiului, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost legal sesizat, în virtutea dispoziţiilor art. 269 C. muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, şi, întrucât, în caz de disjungere, instanţa de judecată rămâne competentă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestui tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii H., K., E., C., F., O., B., D., M., N., I., L., G., J., A. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, având ca obiect "drepturi băneşti", în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CT