Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 378/2019

Şedinţa publică din data de 21 februarie 2019

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

1. Hotărârile instanţei de apel

1. Prin Decizia civilă nr. 168 din 29 ianuarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins apelul declarat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva Sentinţei civile nr. 2855/03.11.2016, pronunţată de către Tribunalul Ilfov, secţia civilă.

A admis apelul declarat de către pârâta S.C. D. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe şi, pe cale de consecinţă, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a diminuat cuantumul daunelor morale şi a obligă pârâta la plata sumelor de 100.000 euro - către reclamantul B.; 100.000 euro - către reclamanta C. şi 50.000 euro, către reclamantul A., cu titlu de daune morale în echivalent în RON la cursul oficial al BNR din ziua plăţii.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei civile atacate.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că la data de 27.05.2013, în jurul orei 17:30, E. a condus autoturismul marca (...), cu numărul de înmatriculare x, pe DN2, din direcţia Bucureşti - Urziceni, în afara localităţii Moviliţa, judeţul Ialomiţa, iar la km 38+678 m, pe fondul efectuării unei depăşiri neregulamentare, a pătruns pe contrasens, intrând în impact cu autoturismul marca (...), cu numărul de înmatriculare x, condus de A., care se deplasa pe DN2, din direcţia Urziceni - Bucureşti, astfel că în urma acestui impact, cel din urmă a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns în derapaj pe contrasens, fiind lovit în partea laterală dreapta, de un alt autoturism, care se deplasa regulamentar pe DN2, din direcţia Bucureşti - Urziceni.

În urma accidentului rutier a rezultat, printre altele, vătămarea corporală a numitei F., care, în cursul aceleiaşi zile, a decedat. Din raportul medico-legal de necropsie efectuat în cadrul dosarului penal a rezultat că moartea numitei F. a fost violentă, leziunile traumatice datând din 27.05.2013 şi având legătură directă cu accidentul rutier din aceeaşi dată.

În urma evenimentului rutier mai sus descris a fost înregistrat Dosarul penal nr. x/2013, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, în care a fost emisă Ordonanţa de clasare din data de 08.06.2016, reţinându-se că, în mod indubitabil acţiunea numitului E. reprezintă cauza de producere a accidentului de circulaţie întrucât acesta nu a respectat prevederile art. 41 alin. (1) şi 45 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002, respectiv nu a condus cât mai aproape de marginea părţii carosabile şi nu s-a asigurat la momentul angajării în manevra de depăşire.

În ceea ce-l priveşte pe numitul E. a intervenit cazul de împiedicare de exercitare a acţiunii penale, fiind constat decesul suspectului.

Curtea de apel a avut în vedere art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 136/1995, precum şi art. 49 pct. 2 lit. f) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule aprobate prin Ordinul nr. 14/2011 al CSA (aplicabil faţă de data emiterii poliţei de asigurare), daunele morale în caz de vătămare corporală se stabilesc în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Totodată, a făcut referire şi la Decizia nr. 152/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că practica judiciară nu reprezintă un izvor de drept, iar instanţa de judecată nu este obligată a arăta motivele pentru care nu s-a raportat la jurisprudenţă, instanţa fiind suverană în a-şi forma convingerea asupra chestiunilor deduse judecăţii, în spiritul şi litera legii, iar, pe de altă parte, obligaţia de motivare impune o apreciere întotdeauna ataşată de natura cauzei, de circumstanţele acesteia, stilul judiciar şi tipologia actului de justiţie.

Curtea a apreciat că daunele morale acordate de către instanţa de fond, în sumă de câte 700.000 euro pentru fiecare dintre reclamanţi sunt într-un cuantum exagerat, îndepărtându-se de principiul unei juste reparaţii a prejudiciului suferit, fiind de natură a conduce la o îmbogăţire fără justă cauză a reclamanţilor, întrucât daunele morale au în special un caracter compensatoriu şi nu reparatoriu.

Curtea a arătat şi că nicio sumă de bani nu va complini absenţa victimei şi a afecţiunii acesteia, atât în ceea ce-i priveşte pe părinţii acesteia, cât şi pe soţul său, daunele morale, astfel cum s-a reţinut mai sus, având rolul de a compensa într-o oarecare măsură pierderea suferită, iar nu de a repara prejudiciul suferit de către rude, respectiv de către soţ.

Curtea a reţinut şi că, în Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale întocmit de Fondul de protecţie a victimelor străzii s-a concluzionat în sensul că despăgubirea medie calculată după relaţia persoanei prejudiciate cu persoana decedată, la nivelul curţilor de apel, pentru părintele (ascendent de gradul I - mama/tata) ca urmare a decesului fiului/fiicei sale - este în sumă de 75.097 RON, iar pentru decesul soţului/soţiei - suma de 52.510 RON.

În consecinţă, Curtea a apreciat că suma de 50.000 euro ce va fi acordată soţului, respectiv 100.000 euro pentru fiecare dintre părinţi este de natură să acopere prejudiciul moral suferit de către aceştia, fiind respectate în acelaşi timp principiul echităţii şi proporţionalităţii, în sensul existenţei unui just echilibru între prejudiciul suferit şi reparaţia acordată, precum şi condiţiile social-economice din România.

Referitor la capătul de cerere prin care apelanţii reclamanţi solicită acordarea dobânzii legale şi a penalităţilor de întârziere aferente sumelor acordate cu titlu de despăgubiri, Curtea a menţinut considerentele instanţei de fond, având în vedere următoarele prevederile art. 37 alin. (1) - (4) din Norma ASF nr. 24 din 2014, faţă de care a apreciat că reclamanţii nu pot pretinde obligarea pârâtei la plata penalităţilor de 0,2% pe zi de întârziere aferente sumei reprezentate de despăgubirile solicitate şi acordate prin prezenta hotărâre judecătorească întrucât acest drept se naşte doar din momentul în care asigurătorul refuză plata despăgubirilor stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă, şi anume în termen de 10 zile de la comunicarea acesteia din urmă.

2. Prin Decizia nr. 677 din 26 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 168/29 ianuarie 2018 şi a completat dispozitivul deciziei civile menţionate în sensul că a respins cererea formulată de către pârâta S.C. D. S.A.

În motivare, instanţa a arătat că petenta apelantă pârâtă a solicitat obligarea apelanţilor reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxa judiciară de timbru achitată în apel, în sumă de 46.587,6 RON.

Reclamanţii au învestit instanţa cu o acţiune în răspundere civilă delictuală, urmare a faptei ilicite săvârşită de către asiguratul RCA al pârâtei, solicitând obligarea societăţii de asigurare la plata daunelor morale ce li se cuvin pentru prejudiciile cauzate de către asigurat prin săvârşirea faptei ilicite, respectiv pentru decesul fiicei şi soţiei.

Prin urmare, părţile care au suferit un prejudiciu în urma săvârşirii faptei ilicite nu solicită despăgubiri de la societatea de asigurare în baza unui raport juridic obligaţional direct cu aceasta ci, în virtutea dispoziţiilor legale, care prevăd obligativitatea societăţilor de asigurare de a acorda despăgubiri (morale şi materiale) victimelor accidentelor rutiere, directe ori colaterale, ca urmare a săvârşirii de către asiguraţii RCA ai acestor societăţi a unei fapte ilicite prevăzute de lege.

Astfel, părţile prejudiciate, urmare a accidentelor rutiere săvârşite de către asiguraţii RCA, nu reclamă neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a vreunui obligaţii de către societatea de asigurare ci, solicită acordarea unui drept cuvenit potrivit dispoziţiilor legale, respectiv a unei compensaţii băneşti pentru prejudiciul cauzat de către asiguratul RCA prin fapta ilicită săvârşită.

În cauza pendinte, dreptul reclamanţilor la despăgubiri a fost afirmat atât de către instanţa de fond, cât şi de către instanţa de apel prin decizia pronunţată în apel. Împrejurarea că instanţa de apel a cenzurat cuantumul despăgubirilor acordate reclamanţilor de către instanţa de fond - prin raportare la situaţia de fapt dedusă judecăţii şi nu l-a reţinerea vreunei culpe în sarcina reclamanţilor - nu înseamnă că instanţa de control judiciar a infirmat dreptul reclamanţilor la despăgubiri ci, dimpotrivă, a afirmat dreptul acestora, procedând doar la diminuarea cuantumului daunelor morale acordate de către instanţa de fond, pentru considerentele expuse prin Decizia civilă nr. 168/29.01.2018, care, aşa cum arătam, nu include şi culpa reclamanţilor la producerea prejudiciului sau a faptei cauzatoare de prejudiciu.

Prin urmare, chiar şi în situaţia în care instanţa ar fi apreciat că reclamanţilor li se cuvin, pentru suferinţele pricinuite prin săvârşirea faptei ilicite de către asiguratul RCA, o sumă de 1 euro, ar fi fost tot o afirmare a dreptului la despăgubire al acestora iar nu o infirmare a acestui drept.

În consecinţă, Curtea a constatat că, în cauză, apelanţii reclamanţi nu au căzut în pretenţii, în sensul reglementat de art. 453 C. proc. civ. ci, le-a fost confirmat dreptul la despăgubire constatat de către instanţa de fond, astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile art. 453 C. proc. civ.

2. Recursurile

2.1. Motive

1. Împotriva Deciziei nr. 168/2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, au formulat recurs reclamanţii A., B. şi C. şi pârâta S.C. D. S.A.

2. Împotriva Deciziei nr. 677/2018, pronunţată de aceeaşi instanţă, a formulat recurs pârâta S.C. D. S.A.

1. Recursul reclamanţilor

Hotărârea instanţei de apel este nelegală, fiind întemeiată pe motive contradictorii şi străine de natura cauzei, ceea ce constituie motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, deşi se susţine că practica judiciară nu este izvor de drept, curtea de apel face referire la unele hotărâri judecătoreşti pronunţate în cauze similare şi a ţinut cont de hotărârile respective.

Deşi a reţinut dispoziţiile art. 37 alin. (2) din Norma ASF nr. 24/2014, instanţa a respins apelul cu privire la obligarea pârâtei la plata despăgubirii către reclamanţi constând în dobânda legală aferentă sumelor acordate cu titlu de daune.

Curtea de apel nu a avut în vedere actele aflate la dosarul cauzei din care rezultă că reclamanţii au formulat o cerere de despăgubiri către asigurător, fără ca până la acest moment să se răspundă conform dispoziţiilor legale din Norma menţionată.

Deşi se face referire la suferinţa incomensurabilă a reclamanţilor, în mod inexplicabil şi contradictoriu Curtea a considerat că sumele acordate cu titlu de prejudiciu moral sunt exagerate şi conduc la o îmbogăţire fără justă cauză, iar în privinţa soţului victimei nu au mai fost expuse motivele pentru care instanţa a ajuns la concluzia că suma de 50.000 euro este suficientă pentru acoperirea suferinţei. De asemenea, nu rezultă din hotărâre motivele pentru care sumele acordate de prima instanţă ar duce la îmbogăţirea fără justă cauză.

Deşi în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 136/1995, Ordinul nr. 14/2011 sau C. civ., instanţa de apel şi-a întemeiat hotărârea numai pe dispoziţiile prevăzute în Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale întocmit de Fondul de protecţie a victimelor străzii.

Cât priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de apel nu a avut în vedere dispoziţiile art. 1345 C. civ., deşi s-a referit la îmbogăţirea fără justă cauză.

Instanţa de apel trebuia să aibă în vedere, în concret, situaţia de fapt şi de drept în care reclamanţii au suferit prejudiciul, precum şi probele administrate în cauză. Au apreciat şi că au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 136/1995, întrucât au formulat cereri de constituire de părţi civile în cauză.

Reclamanţii au suferit un prejudiciu material ocazionat de înhumarea victimei, organizarea unor comemorări ulterioare, distrugerea autoturismului.

Au criticat şi cuantumul daunelor morale acordate, în raport de suferinţele îndurate de reclamanţi, persoana decedată fiind singurul copil al acestora. Pe de altă parte, F. se pregătea să urmeze o carieră în magistratură şi să aibă copii.

Instanţa de apel a interpretat în mod eronat dispoziţiile art. 37 alin. (2) din Norma ASF nr. 24/2014, considerând că dobânda legală aferentă sumelor acordate cu titlu de daune nu constituie despăgubiri.

2. Recursul pârâtei S.C. D. S.A. împotriva Deciziei nr. 168/2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, vizează următoarele aspecte:

În raport cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., pârâta a susţinut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi că este netemeinică, raportat la textele de lege şi la jurisprudenţa în materia daunelor morale.

A indicat practică judecătorească pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cauze similare, prin care au fost acordate daune morale în sumă mai redusă, precum şi cele reţinute prin Decizia nr. 12/2016 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite.

S-a arătat că hotărârea pronunţată încalcă art. 6 şi 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fiind nesocotit principiul echităţii în materia daunelor morale, astfel încât fiecare persoană să primească o satisfacţie echitabilă, iar pe de altă parte despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii accidentului şi nici venituri nejustificate pentru victime.

3. Pârâta a formulat recurs şi împotriva Deciziei nr. 677/2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Prin acest recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., s-a arătat că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a art. 453 C. proc. civ. Reclamanţii au pierdut procesul în apel, prin micşorarea cuantumului daunelor morale, deci au căzut în pretenţii.

2.2. Analiza recursurilor

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reţine că, prin memoriul său de recurs, pârâta S.C. D. S.A. a susţinut că hotărârea recurată nu este motivată. În realitate, indicarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. s-a făcut formal, întrucât pârâta nu aduce niciun fel de argumente în sensul că hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază. drept urmare, Înalta Curte va reţine ca nefondat acest motiv de recurs.

Criticile formulate de ambele părţi împotriva Deciziei nr. 168/2018 sunt concentrate pe cuantumul despăgubirilor acordate reclamanţilor.

Legat de acest aspect, Înalta Curte a reţinut că în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinţa psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

Deşi stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Totodată, instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei - aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de terţa persoană păgubită, determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situaţiei sale concrete - legătura de rudenie cu victima accidentului, relaţiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieţii de victima accidentului şi altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei.

Pentru a-şi păstra caracterul de "satisfacţie echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit şi consecinţele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure terţele persoane păgubite.

Cum în etapa recursului nu se poate proceda la o reapreciere a cuantumului despăgubirilor ce ar rezulta dintr-o reevaluare a situaţiei de fapt, în baza art. 488 pct. 8 C. proc. civ., va fi analizată doar eventuala nesocotire a criteriilor legale ce au stat la baza stabilirii despăgubirilor morale.

Din acest punct de vedere, critica este nefondată, Înalta Curte reţinând că, în speţă, la stabilirea întinderii despăgubirii acordate, în mod corect instanţa de apel a avut în vedere criteriile mai sus-arătate, şi care s-au impus deja cu valoare de principiu în practica instanţelor.

Astfel, Curtea de apel a apreciat că decesul lui F., urmare a accidentului rutier produs la data de 27 mai 2013, a fost de natură să afecteze grav şi ireversibil atât cursul vieţii părinţilor săi, fiind unicul copil al acestora, cât şi pe cea a soţului său. În egală măsură, raportându-se la consecinţele suportate de reclamanţi, instanţa a arătat că nicio sumă de bani nu va complini absenţa victimei şi a afecţiunii acesteia, atât în ceea ce-i priveşte pe părinţii acesteia, cât şi pe soţul său, însă la stabilirea daunelor morale trebuie avut în vedere principiul echităţii şi al proporţionalităţii. Înalta Curte constată că instanţa de apel a fost preocupată ca despăgubirile morale acordate să atenueze efectele pierderii unei persoane atât de dragi şi acordarea posibilităţii de refacere, în limite rezonabile, a unui mediu familial care să permită continuarea vieţii reclamanţilor.

În acest context, nu poate fi primită critica în sensul că instanţa de apel s-a referit numai "generic" la instituţia îmbogăţirii fără justă cauză, fără să indice care ar fi fost paguba produsă societăţii de asigurări, pentru că instanţa a arătat că daunele morale au în special un caracter compensatoriu şi nu reparatoriu, iar acordarea lor trebuie să se facă în asemenea limite care să asigure, pe cât posibil, un just echilibru între prejudiciul suferit şi despăgubirea acordată.

De asemenea, nu este întemeiată critica în sensul că instanţa nu a mai expus motivele pentru care suma de 50.000 euro ar fi suficientă pentru acoperirea suferinţei încercate de soţul victimei. Este corect faptul că, în procesul de cuantificare a daunelor morale, instanţele nu se pot întemeia pe criteriile oferite de Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale întocmit de Fondul de protecţie a victimelor străzii. Acest Ghid, care conţine date statistice extrase din hotărâri ale instanţelor judecătoreşti, a fost elaborat, cu titlu de recomandare, pentru uzul societăţilor de asigurări, iar aceste date statistice nu pot fi asimilate legislaţiei şi jurisprudenţei româneşti. Ghidul nu reprezintă un criteriu legal de evaluare judiciară a prejudiciului moral, ci un instrument de lucru la dispoziţia asigurătorilor în procedura administrativă, neavând putere normativă şi, deci, caracter obligatoriu pentru instanţe.

Însă, critica recurenţilor în sensul că instanţa ar fi trebuit să aibă în vedere Ordinul nr. 14/2011, iar nu Ghidul menţionat pentru stabilirea cuantumului daunelor morale - a cărui invocare trebuie considerată că are doar valoarea un argument suplimentar, invocat pentru a întări justeţea soluţiei pronunţate -, nu poate fi primită, câtă vreme instanţa a stabilit cadrul normativ aplicabil în cuantificarea daunelor morale, respectând prevederile art. 49 pct. 2 lit. d) din acest ordin, în sensul că, în caz de deces, daunele morale sunt stabilite în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România. Or, instanţa şi-a întemeiat soluţia exact pe cele statuate în legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Reperul, la care face trimitere art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, este cel al jurisprudenţei constante şi unitare, iar nu al jurisprudenţei care consacră soluţii ce rămân cazuri izolate sau particulare, ce se raportează la situaţii de fapt deosebite.

Se reţine că atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atunci când acordă despăgubiri morale procedează la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, relativ la suferinţele fizice şi psihice pe care le-au suportat victimele unui accident de circulaţie, respectiv rudele persoanelor decedate, precum şi la consecinţele negative pe care acel accident le-a avut cu privire la viaţa lor particulară, astfel cum acestea sunt evidenţiate prin probele administrate.

Ca atare, în materia daunelor morale, atât jurisprudenţa naţională, cât şi hotărârile Curţii de la Strasbourg pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri şi, respectiv pot evidenţia limitele de apreciere a cuantumului acestora.

Se constată că, prezumând corect existenţa unui prejudiciu de ordin moral determinat de legătura de rudenie existenţă în părinţi şi victimă, respectiv legătura de afecţiune dintre soţ şi victimă, instanţa de apel a cuantificat despăgubirile ţinând cont, în ceea ce-i priveşte pe părinţii victimei, de şocul emoţional determinat de dispariţia neaşteptată a copilului lor, iar referitor la soţul victimei, de speranţa de viaţă fericită alături de aceasta. În analiza concretă a fiecărei daune morale s-a avut în vedere specificul fiecărei legături de rudenie sau de afecţiune, intensitatea fiecărei suferinţe, raportate la legăturile personale, vârsta şi consecinţele pe plan emoţional şi social.

Prin urmare, valorile morale lezate prin decesul victimei au fost avute în vedere de instanţa de apel, atât din perspectiva importanţei lor, cât şi a intensităţii percepţiei asupra consecinţelor vătămării lor, avându-se în vedere principiile echităţii şi proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu scopul urmărit de a nu se ajunge în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Având în vedere cele mai sus arătate, criticile reclamanţilor nu întrunesc cerinţele art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Pentru aceleaşi argumente, nici criticile pârâtei nu sunt întemeiate, cuantumul daunelor morale stabilite de instanţa de apel înscriindu-se în linia jurisprudenţei naţionale, reperul la care face trimitere art. 49 pct. 2 lit. d) sus-menţionat.

În fine, criticile legate de faptul că instanţa nu a avut în vedere actele din dosarul cauzei din care rezultă că reclamanţii au formulat cerere de despăgubiri către asiguratorul RCA, precum şi toate consideraţiile teoretice legate de art. 1349 C. civ., art. 2223 C. civ., Ordinul nr. 14/2011, Legea nr. 136/1995 nu constituie critici de legalitate de natură să fie supuse cenzurii în recurs.

Faţă de cele ce preced, în condiţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ. recursurile împotriva Deciziei nr. 168/2018 urmează a fi respinse ca nefondate.

2. Nu este întemeiat nici recursul împotriva Deciziei nr. 677/2018.

În condiţiile art. 29 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, nu se datorează taxă judiciară de timbru în cazul despăgubirilor civile pentru prejudiciile materiale şi morale decurgând din cauze penale.

Prin urmare, partea căreia i s-a cerut să achite o taxă de timbru nedatorată avea posibilitatea să facă cerere de reexaminare, în condiţiile procedurale prevăzute în art. 39 din acelaşi act normativ. Neacţionând în acest mod, va trebui să suporte, din culpa sa, taxa nedatorată.

Aşadar, într-o asemenea situaţie nu se poate spune că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 453 C. proc. civ., chiar dacă, prin reducerea cuantumului daunelor morale acordate, reclamanţii au căzut în pretenţii faţă de suma solicitată prin cererea introductivă de instanţă, şi acordată de prima instanţă de fond.

În consecinţă, criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de reclamanţii A., B. şi C. şi de pârâta S.C. D. S.A. împotriva Deciziei nr. 168 din data de 29 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi recursul declarat de pârâta S.C. D. S.A. împotriva Deciziei nr. 677 din 26 martie 2018 pronunţată de aceeaşi instanţă, în completarea Deciziei nr. 168/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN