Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 3819/2018

Şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2018

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 15 iunie 2009, sub nr. x/2009, reclamanţii A. şi A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Comisia Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, să se stabilească cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru suprafaţa de 476 mp de teren expropriată, necesară construcţiei autostrăzii Bucureşti-Braşov, respectiv stabilirea despăgubirilor pentru terenul inutilizabil în urma exproprierii.

Prin cererea conexa înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 13 iulie 2010, sub nr. x/2010, reclamanţii A. şi A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman reprezentat prin Compania Naţionala de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, să se dispună: anularea în parte a Hotărârii nr. 101 din 30 aprilie 2010, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local al Comunei Snagov, judeţul Ilfov, sub aspectul despăgubirilor acordate, obligarea pârâtului la plata despăgubirilor de 128.040 euro, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, pentru exproprierea terenului în suprafaţa de 4.268 mp, situat în com. Snagov, tarla x, parcela x, jud. Ilfov, având număr cadastral x, şi obligarea pârâtului la repararea prejudiciului suferit ca urmare a rezultării unui rest de teren inutilizabil prin exproprierea suprafeţei de 4.268 mp, cu cheltuieli de judecată.

La data de 20 decembrie 2011, reclamanţii au formulat cerere completatoare a acţiunii conexe, solicitând obligarea pârâtului la plata prejudiciului pe care l-au suferit prin lipsa de folosinţă pentru suprafaţa dezmembrată, rămasă în proprietatea lor, de 4.931 mp, având în vedere că nu au cale de acces la aceasta.

Prin Sentinţa civilă nr. 1448 din 6 iulie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, îndreptată prin încheierea de îndreptare eroare materială din 5 aprilie 2013, a admis în parte cererea principală şi cererea conexă, a modificat Hotărârea nr. 57 din 15 aprilie 2009, emisă de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru exproprierea terenului în suprafaţă de 476 mp, situat în Snagov, tarla x, parcela x, jud. Ilfov, cu nr. cadastral x, la suma de 14.250 euro (în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii), a modificat Hotărârea nr. 101 din 30 aprilie 2010, emisă de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru exproprierea terenului în suprafaţă de 4.268 mp situat în Snagov, tarla x, parcela x, jud. Ilfov, cu nr. cadastral x, la suma de 30.200 euro (în echivalent în RON la cursul BNR din data plăţii) şi 2.528 RON, a respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate şi a obligat parata la plata către reclamanţi a sumei de 4715.12 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanţii au fost titularii dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţa de 10.000 mp, situat în Snagov, jud. Ilfov şi înscris în CF nr. x, nr. cadastral x.

Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 57 din 15 aprilie 2009, emisă de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA- Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, Judeţul Ilfov - Consiliul Local al comunei Snagov, s-a dispus exproprierea terenului în suprafaţa de 476 mp, situat în com. Snagov, tarla x, parcela x, jud. Ilfov, cu nr. cadastral x, proprietatea reclamanţilor şi acordarea de despăgubiri în cuantum de 7586.47 RON, conform raportului de evaluare.

Ulterior, prin Hotărârea nr. 101 din 30 aprilie 2010, emisă tot de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, judeţul Ilfov, s-a mai dispus exproprierea unei suprafeţe de 4.268 mp, din terenul proprietatea reclamanţilor, situat în com. Snagov, tarla x, parcela x, jud. Ilfov, cu nr. cadastral x, iar cuantumul despăgubirilor a fost stabilit de către expropriator la suma de 97.218 RON.

Terenurile expropriate au fost identificate printr-un raport de expertiză tehnică topografică (întocmit de experţii B., C. şi D.), stabilindu-se că acestea au suprafaţa totală de 4.744 mp şi că terenul rămas în proprietatea reclamanţilor este format din două parcele: parcela cu nr. cadastral x, în suprafaţă de 325 mp, cu formă triunghiulară neregulată şi cu accesul prin DE 368 şi parcela cu nr. cadastral x şi 4051/2/2, în suprafaţă de 4931 mp, fără posibilitatea de acces.

Prin raportul de expertiză tehnică evaluatorie (experţi E., F. şi G.) valoarea de piaţă a celor două terenuri expropriate, la data întocmirii acestuia, a fost stabilită la suma de 30.200 euro, pentru terenul în suprafaţă de 4.268 mp, ce a făcut obiectul Hotărârii nr. 101 din 30 aprilie 2010 şi respectiv, la suma de 7.100 euro, pentru terenul în suprafaţa de 476 mp, expropriat prin Hotărârea nr. 57 din 15 aprilie 2009.

Despre parcela în suprafaţă de 325 mp s-a reţinut că este inclusă în intravilanul comunei Snagov (conform adresei nr. x din 26 martie 2012 a Primăriei Comunei Snagov), iar potrivit prevederilor H.G. nr. 43/1997, se situează în zona de protecţie a autostrăzii în curs de execuţie, astfel că este neconstruibilă şi poate avea doar folosinţa de spaţiu verde cu valoare asimilată terenurilor din extravilan, suferind o diminuare a valorii de circulaţie de 7.150 euro.

Cu privire la parcela în suprafaţă de 4.931 mp, teren extravilan, experţii evaluatori au arătat ca a suferit o diminuare a valorii, până la data întocmirii raportului, egală cu contravaloarea lipsei de folosinţa, respectiv 2.528 RON, întrucât nu are acces direct pentru a fi folosit în scopul destinaţiei acestuia, iar pentru a fi exploatat în scop agricol este necesar a se întocmi proiectul de către CADNR cu sistematizarea zonei, prin crearea de drumuri de acces către loturile de teren agricol a proprietarilor din zona respectivă. S-a concluzionat că acest teren nu a suferit o diminuare a valorii sale, ci că prejudiciul reclamanţilor a fost cauzat de imposibilitatea acestora de a folosi terenul care nu are acces la calea publică.

Astfel, în temeiul disp. art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, pârâtul a fost obligat şi la plata sumelor de 7.150 euro, aferentă scăderii valorii terenului în suprafaţa de 325 mp rămas în proprietatea reclamanţilor, şi de 2.528 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţa a terenului de 4931 mp, de la data de 30 aprilie 2010 şi până la data întocmirii raportului de expertiză evaluatorie.

Despăgubirile reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului ulterioare datei întocmirii raportului de expertiza evaluatorii, instanţa a constatat, pe de o parte, ca art. 1385 alin. (3) şi art. 1386 alin. (3) noul C. civ. nu sunt aplicabile în cauză faţă de norma tranzitorie a art. 223 din Legea nr. 71/2011 şi de data introducerii acţiunilor, iar pe de altă parte acest prejudiciu nu are caracter cert pentru că nu se cunoaşte data când terenul va putea fi folosit potrivit destinaţiei sale, iar la acest moment nu se poate determina întinderea prejudiciului deoarece evaluarea sa depinde de anumite elemente variabile în timp (respectiv, preţul chiriilor pe piaţa imobiliară).

În raport de disp. art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, instanţa a apreciat că trebuie respinsă solicitarea privind exproprierea totală a terenului întrucât din expertizele efectuate nu a rezultat imposibilitatea totală a exploatării terenului şi, ca atare, nici necesitatea exproprierii întregii suprafeţe de 10.000 mp.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel reclamanţii A. şi B. (apelul acestora fiind îndreptat şi împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale din data de 5 aprilie 2013) şi pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA.

Prin apelul reclamanţilor s-a solicitat exproprierea întregii suprafeţe de 10.000 mp situata în comuna Snagov, jud. Ilfov, tarlaua x, parcela x, lot x, înscrisa în CF nr. x a comunei Snagov şi obligarea intimatei la plata despăgubirii pentru întreaga suprafaţă de teren, în cuantumul solicitat.

În subsidiar, reclamanţi au solicitat admiterea apelului şi modificarea hotărârii atacate, în sensul stabilirii unor despăgubiri pentru terenul în suprafaţa de 476 mp situat în Snagov, tarlaua x, parcela x, jud. Ilfov cu nr. cadastral x la suma de 250 euro/mp de teren expropriat (în subsidiar la o valoare de 50 euro/mp, sau de 24 euro/mp), respectiv admiterea apelului şi modificarea hotărârii atacate în sensul stabilirii unui cuantum al despăgubirilor pentru exproprierea terenului în suprafaţa de 4268 mp situat în Snagov, tarlaua x, parcela x, jud. Ilfov, cu nr. cadastral x la suma 250 euro/mp (în subsidiar la o valoare de 50 euro/mp sau de 24 euro/mp).

De asemenea, tot în subsidiar, apelanţii reclamanţi au solicitat admiterea apelului şi modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii reclamanţilor privind obligarea pârâtului la repararea prejudiciului suferit ca urmare a faptului ca în urma exproprierii parţiale reclamanţii au rămas cu o suprafaţa de teren inutilizabilă, valoarea diminuării valorii diferenţei de teren ramase neexpropriate fiind de 33.630 RON.

Apelantul-pârât Statul Roman reprezentat prin Comisia Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA a cerut admiterea apelului, modificarea sentinţei apelate în parte, în sensul înlăturării obligaţiei de plată a sumei de 2.528 RON, stabilită ca fiind valoarea lipsei de folosinţă a restului de teren de 4.931 mp, rămas în proprietatea apelanţilor reclamanţi după expropriere, ca neîntemeiată.

Valoarea în cauză a fost stabilită de experţi pe baza valorilor de producte de grâu de panificaţie pe perioada anilor 2010 - 2012, în condiţiile în care reclamanţii nu au prezentat niciun fel de dovezi, cum ar fi contract de arendă, prestări de lucrări agricole (arat, semănat, recoltat), care să creeze certitudine că terenul ar fi fost folosit anterior exproprierii, iar ca urmare a exproprierii nu ar mai fi folosit în continuare. Fiind vorba de teren agricol arabil - 5.000 mp, apelantul-pârât a susţinut că nu are nicio certitudine că acesta a fost şi este folosit în continuare conform destinaţiei sale, iar intimaţii ar putea trage foloase atât de pe urma folosirii efective a terenului, personal sau în asociere, cât şi de pe urma acordării unor sume de bani reprezentând prejudiciu ca urmare a nefolosirii.

Prin Decizia civilă nr. 439/A din 16 octombrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a respins apelurile ca nefondate, apreciind că prima instanţa a hotărât în mod legal că nu se impunea exproprierea totală a terenului, în suprafaţă de 10.000 de mp pretinsa de apelanţii-reclamanţi, cu justificarea că suprafeţele de teren ramase în proprietate după exproprierea parţiala dispusă de pârât (325 mp şi respectiv 4.931 mp) nu ar mai fi utilizabile.

Cu referire la suprafaţa menţionată de 325 mp, rămasă în proprietatea reclamanţilor ca urmare a exproprierii legale parţiale, s-au avut în vedere dispoziţiile art. 17 şi 47 din O.G. nr. 43/1997, considerându-se că aceasta nu este inutilizabilă, ci are o utilizare restrânsă determinată de servitute, iar aceasta utilizare restrânsa a fost compensată just şi legal de prima instanţa prin stabilirea despăgubirii de 7.150 Euro în echivalent, RON la data plătii, stabilită pe baza opiniei majoritare din raportul comisiei de experţi.

Nici terenul de 4.931 mp nu a fost apreciat ca fiind inutilizabil, ci starea temporară a imposibilităţii sale de utilizare, conform destinaţiei agricole, cauzată de lipsa temporară a caii de acces la autostradă (ce va înceta la finalizarea autostrăzii) a fost luată în considerare de prima instanţa la stabilirea despăgubirii juste şi legale.

Prejudiciul cauzat reclamanţilor pentru exproprierea parţială, cu privire la suprafaţa neexpropriată de 325 mp, situată în parcela cu nr. cadastral x a fost corect şi legal determinat de prima instanţă pe baza opiniei majoritare din expertiza evaluatorie, la suma de 7.150 Euro, această valoare reprezentând, conform expertizei, diminuarea valorii de circulaţie a suprafeţei de 325 mp intravilan care are acces de pe DE 386, dar se situează în zona de protecţie a autostrăzii în curs de execuţie fiind astfel supusă servituţii de protecţie prevăzută de art. 17 din O.G. nr. 43/1997.

În mod corect şi legal a determinat prima instanţă şi prejudiciul rezultat prin expropriere parţială asupra suprafeţei de 4931 mp în raport de lipsa de folosinţă a acestui teren arabil până la data expertizei de la prima instanţă (2010 - mai 2012). Curtea a reţinut valoarea acestui prejudiciu de 2.528 RON, determinată pe baza raportului comisiei de experţi de la prima instanţă, deoarece comisia de experţi din apel, deşi a folosit acelaşi mod de calcul, a stabilit o valoare mai mică a acestui prejudiciu chiar luând în considerare şi întinderea lui şi pe anul 2013, când a fost realizată expertiza în apel, decât valoarea stabilită de comisia de experţi de la prima instanţă, astfel că apelanţilor -reclamanţi nu li se poate crea o situaţie mai grea în propria cale de atac. La data pronunţării sentinţei, prima instanţă nu avea niciun motiv să considere că obligaţia de a crea acces la acest teren nu se va îndeplini vreodată de administratorul drumului.

Sub aspectul valorii despăgubirilor stabilite pentru cele doua suprafeţe de teren expropriate, valoarea de 250 E/mp invocată de apelanţii reclamanţi a fost apreciată ca nedovedită de niciunul din mijloacele de probă administrate în cauză. Referitor la valoarea de 50 de euro/mp pe care au indicat-o apelanţii-reclamanţi drept valoare posibilă de a fi luata în calcul la stabilirea despăgubirilor s-a arătat că la dosarul primei instanţe se regăsesc două contracte de vânzare-cumpărare în acest sens, dar nu se poate reţine că aceasta ar fi o valoare obişnuita cu care s-ar vinde teren în zonă, respectiv că instanţei nu-i este legal permis să ia direct preturi din oarecare contracte, ci Legea nr. 33/1994 prevede că determinarea preţului obişnuit este cel rezultat prin aplicarea corecţiilor de experţii din comisia de specialitate, corecţii care, după cum rezultă din raportul comisiei de la prima instanţă, ţin de mai mulţi indicatori economice, sau cei daţi de utilităţi.

Reţinând incidenţa principiului de drept "non reformatio in pejus" şi observând că suma rezultată în apel ca despăgubiri totale ce se cuvin reclamanţilor (determinate pe baza expertizei administrată în această etapă procesuală) este mai mică decât cea totală acordată de prima instanţă, curtea de apel a decis menţinerea în favoarea reclamanţilor a valorii acordate de către tribunal, chiar dacă experţii primei instanţe au folosit în calculul lor numai oferte de vânzare şi nu preţuri de tranzacţionare pe piaţă (aspect despre care s-a reţinut că a fost de natură să-i avantajeze pe reclamanţi iar nu să îi defavorizeze).

Criticile din apelul pârâtului vizând exclusiv despăgubirile cuvenite reclamanţilor pentru lipsa de folosinţă a terenului de 4931 mp au fost apreciate nefondate deoarece reclamanţii nu ar fi trebuit să deţină dovezi suplimentare că ar fi cultivat vreodată acest teren arabil, de vreme ce, în calitate de proprietari, au acest drept pe care îl pot exercita oricând. Prin punerea lor în imposibilitate temporară de a-l exploata astfel (cultiva), deoarece nu a creat în anii 2010 - 2012 căile de acces de la autostrada pentru care a operat exproprierea parţială, pârâtul datorează reclamanţilor despăgubirile reprezentând beneficiul nerealizat din cauza sa, aşa cum a fost stabilit de raportul de expertiză de la prima instanţă vizând anii 2010 - 2012, în baza art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Nefiind fondate criticile de apel ale reclamanţilor, s-a apreciat că apelanţilor-reclamanţi nu li se cuvin nici cheltuielile de judecată pretinse prin avocat în apelul acestora, reprezentând onorariu avocaţial, faţă de prevederile art. 274 C. proc. civ.

Prin Decizia civilă nr. 2502 din 12 noiembrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamanţii A. şi A. împotriva deciziei nr. 439A din 16 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

În esenţă, Înalta Curte a reţinut, pe baza dispoziţiilor Legii nr. 198/1994 incidente cauzei, că sesizarea instanţei de judecată de către expropriat poate fi făcută exclusiv în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate şi că trimiterea pe care art. 9 din Legea nr. 198/2004 o face la prevederile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 vizează exclusiv, astfel cum în mod expres rezultă din conţinutul său, stabilirea despăgubirilor. De altfel, legea specială prevede, prin art. 18, că dispoziţiile sale se completează în mod corespunzător cu cele ale legii generale în materie - Legea nr. 33/1994 - numai "în măsura în care nu prevăd altfel ".

În conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004, în materia exproprierii, competenţele instanţei de judecată sunt limitate, în sensul că sesizarea instanţei de judecată de către expropriat poate fi făcută exclusiv în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate, nicio dispoziţie a legii nepermiţând instanţei de judecată ca, la cererea unei persoane ce pretinde că terenul ce-i aparţine ar trebui expropriat, să se substituie autorităţii executive şi să efectueze sau să înlocuiască prin hotărâre judecătorească, procedura exproprierii, astfel cum aceasta este reglementată de normele legale.

Astfel fiind, susţinerile recurenţilor vizând exproprierea întregii suprafeţe deţinută în proprietate au fost găsite nefondate.

Ca motiv de ordine publică invocat din oficiu de instanţă, în raport de pronunţarea Deciziei nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale, de declarare a neconstituţionalităţii art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004, instanţa supremă a dat îndrumări în sensul ca instanţa de apel să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, prin care să poată fi determinat preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află bunul în litigiu, la data exproprierii, preţ rezultat din contracte de vânzare cumpărare autentice, încheiate cât mai aproape de acest moment. Întrucât s-a observat că recurenţii au formulat critici şi sub aspectul prejudiciului pretins cauzat prin expropriere, s-a indicat ca, cu ocazia rejudecării, pentru o soluţionare unitară a cauzei sub aspectul despăgubirilor ce se cuvin acestora şi în raport de probele ce se vor administra, instanţa de apel să hotărască şi în privinţa acestei pretenţii.

În rejudecarea cauzei în apel, în limitele casării, în raport de dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., s-a dispus administrarea pentru apelanţii reclamanţi a probei cu înscrisuri şi probei cu efectuarea unei expertize tehnice evaluatorii cu obiectivele: stabilirea valorii de piaţă a suprafeţelor de teren expropriate, stabilirea prejudiciului produs reclamanţilor prin expropriere. S-a încuviinţat ca la stabilirea prejudiciului comisia de experţi să aibă în vedere aspectele învederate de către apelanţii reclamanţi, în sensul că prejudiciul ar consta în lipsa de folosinţă a suprafeţei de teren rămasă în proprietate, ca urmare a exproprierii, comisia de experţi urmând să exprime un punct de vedere şi asupra aptitudinii posibilităţii de folosire a suprafeţei de teren rămasă în proprietatea apelanţilor reclamanţi după dezmembrare şi expropriere. Dacă suprafeţele de teren nu mai pot fi utilizate, în cadrul obiectivului reprezentat de stabilirea prejudiciului, comisia de experţi urma să procedeze la evaluarea acestor suprafeţe de teren.

S-au emis adrese către O.C.P.I. Ilfov, Primăria Snagov şi Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Ilfov, pentru a comunica acte juridice translative de proprietate vizând terenuri similare cu cele care au făcut obiectul exproprierii şi care să fie contemporane momentului exproprierii.

Comisia de experţi a întocmit un prim raport de expertiză, care a fost invalidat de instanţă şi care a dispus refacerea acestuia având în vedere că nu s-a evaluat separat, pentru fiecare teren expropriat, despăgubirea cuvenită, prin raportare la momentul transferului dreptului de proprietate corespunzător consemnării preţului, respectiv mai 2009 şi, distinct, iulie 2010, folosind o grilă de comparaţie corespunzător acestor date.

Comisia de experţi a refăcut raportul de expertiză judiciară, însă, la termenul din 29 iunie 2017, instanţa a încuviinţat obiecţiunile formulate de apelantul-pârât, cărora comisia le-a răspuns printr-un supliment de raport.

Prin acest răspuns, întreaga comisie de experţi a concluzionat că se impune refacerea evaluării deoarece, la data exproprierii terenului, acesta era situat în extravilanul comunei Snagov. Evaluarea s-a realizat luând în considerare trei Contracte de vânzare-cumpărare, toate situate în extravilan şi apropiate de data exproprierii (nr. 1965 din 17 decembrie 2009, nr. 38 din 15 ianuarie 2010 şi nr. 75 din 20 ianuarie 2010).

Astfel, s-a stabilit că valoarea unitară a terenului este de 14,99 euro/mp şi care, aplicată la suprafaţa de teren de 476 mp, a determinat o valoare de 7.135 euro pentru această suprafaţă . S-au făcut corecţii în ceea ce priveşte condiţiile de piaţă, localizarea şi întinderea suprafeţei, toate corecţiile fiind făcute prin adăugarea unor procente, apreciate fondate faţă de imobilul ce trebuia evaluat.

Pentru terenul în suprafaţă de 4.268 mp, a rezultat o valoare unitară de 14,13 euro/mp şi o valoare a întregii suprafeţe de teren de 60.307 euro. Referitor la această suprafaţă de teren s-au făcut corecţii în minus în ceea ce priveşte condiţiile de piaţă, corecţii în plus cât priveşte localizarea, respectiv corecţii în plus pentru întinderea suprafeţei. Comisia de experţi a arătat că, întrucât terenul la data exproprierii era extravilan, deci neconstruibil, nu se poate calcula vreun prejudiciu potrivit O.G. nr. 43 din 28 august 1997, apreciind că nu pot fi luate în considerare zone de protecţie de o parte şi de alta a autostrăzii.

În referire la suprafaţa de teren de 4.931 mp, cu privire la care s-a precizat în raportul de expertiză că nu are acces la calea publică, doi dintre experţii comisiei (H. şi I.) au opinat că această suprafaţă de teren nu mai poate fi folosită în vreo modalitate, corespunzător categoriei sale de folosinţă, respectiv arabil, deoarece pe trei laturi este înconjurat de trei proprietăţi particulare, iar pe o latură se află taluzul autostrăzii Bucureşti - Braşov. În situaţia existentă la data exproprierii - 15 iunie 2010 - pentru suprafaţa în cauză, de 4931 mp, nu s-a identificat nicio posibilitate de acces la o cale publică sau la un drum de exploatare independent. S-a conchis de aceşti doi experţi că apelanţii-reclamanţi nu pot folosi suprafaţa de teren de 4.931 mp, motiv pentru care au propus plata contravalorii sale către apelanţii-reclamanţi, valoarea unitară a terenului fiind de 14,13 euro/mp.

Expertul J. a opinat că este necesară o expertiză topografică pentru a putea determina dacă această suprafaţă de teren mai poate fi folosită conforma destinaţiei sale şi categoriei de folosinţă.

S-a încuviinţat un supliment la raportul de expertiză întocmit anterior de către comisia de experţi topo, având ca obiective identificarea unui drum de servitute către calea publică care să permită utilizarea corespunzătoare a terenului potrivit destinaţiei sale, respectiv întocmirea unei schiţe care să cuprindă traseul unui asemenea drum. Pe baza suplimentului la expertiza topo, expertul J. a făcut propuneri de despăgubire a reclamanţilor cu contravaloarea creării unui drum de servitute, potrivit a două variante de traseu.

Pe baza acestor probatorii, instanţa de apel a apreciat în privinţa pretenţiei reclamanţilor constând în prejudiciu decurgând din expropriere, cu referire la terenul de 325 mp, rămas în urma exproprierii, că acesta a dobândit o formă triunghiulară, neconformă cu recomandările urbanistice şi este o parcelă relativ mică pentru a fi utilizată potrivit categoriei sale de folosinţă. Începând cu iulie 2009 a fost introdusă în intravilanul localităţii, însă forma parcelei este considerată neadecvată şi pentru construcţii.

Ca urmare, comisia a propus ca reclamanţii să fie despăgubiţi la valoarea de 40% din valoarea unui teren similar situat în intravilanul comunei Snagov, judeţul Ilfov, acest procent reprezentând coeficientul pentru restricţii de folosire conform planului urbanistic ce se aplică loturilor de teren cu caracter neconstruibil, afară de întrebuinţări secundare. În consecinţă, comisia de experţi a stabilit o valoare de 6.370 euro pentru această suprafaţă de teren. Cum valoarea este inferioară celei stabilite pentru aceeaşi suprafaţă de teren în faţa primei instanţe, s-a apreciat de către curtea de apel că se cuvine reclamanţilor în cuantumul determinat de tribunal, de 7.150 euro (cu justificarea diminuării valorii de circulaţie a acestui teren), mai ales în condiţiile în care apelantul-pârât nu a contestat în apel acest element al cauzei. Soluţia a fost justificată şi prin aplicarea principiului neagravării situaţiei reclamanţilor în propria cale de atac.

Susţinerea apelanţilor reclamanţi din apel - în sensul că valoarea celor două loturi de teren trebuie să ilustreze faptul că zona este în plină dezvoltare, întrucât au fost demarate proiecte pentru realizarea investiţiei "complex balnear şi de agrement în staţiunea Snagov", fiind practic o zonă turistică în sensul legii - nu a fost validată, câtă vreme nu s-au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză refăcut, în sensul că nu s-au aplicat asemenea corecţii în plus la momentul evaluării terenurilor expropriate, cu consecinţa stabilirii unei valori mai mari a acestei suprafeţe de teren decât cea deja stabilită. De altfel, comisia de experţi a avut în vedere localizarea terenurilor drept corecţie, ce nu a format obiect de critică din partea apelanţilor reclamanţi.

S-a mai avut în vedere că apelanţii reclamanţi nu au formulat obiecţiuni la acest raport de expertiză evaluatorie, nesolicitând calcularea contravalorii lipsei de folosinţă pentru acest teren, însuşindu-şi concluzia cât priveşte prejudiciul sub forma unei despăgubiri echivalente cu prejudiciul dedus din scăderea potenţialului de valorificare a terenului.

Cât priveşte terenul rămas neexpropriat în suprafaţă de 4.931 mp, s-a reţinut categoria de teren arabil (nefiind administrate probatorii în sensul că între timp această categorie s-ar fi schimbat), iar propunerile experţilor au fost de acordare de despăgubiri apelanţilor reclamanţi la valoarea terenului expropriat întrucât este lipsit de acces la drumul public (în opinia a doi experţi), iar în opinie minoritară, că se cuvine reclamanţilor doar valoarea drumului de servitute, deoarece ei pot să folosească în continuare terenul, potrivit categoriei de folosinţă arabil.

Instanţa de apel nu a validat niciunul din aceste puncte de vedere, apreciind că acordarea integrală a valorii de circulaţie a suprafeţei de 4.931 mp teren care reprezintă valoarea de înlocuire a bunului, vine în contradicţie cu art. 26 din Legea nr. 33/1994, câtă vreme s-a susţinut şi dovedit doar limitarea atributului folosinţei, dar şi cu dispoziţiile art. 555 alin. (1) din C. civ., având în vedere că reclamanţii vor continua să rămână proprietarii acestui teren.

În plus, acest teren nu a fost apreciat nici de către cei doi experţi ca fiind inutilizabil ca teren agricol, consideraţiile lor vizând doar starea temporară de imposibilitate de folosire a sa conform destinaţiei agricole, cauzată de lipsa temporară a căii de acces la drumul public. De altfel, această stare ar putea să înceteze la finalizarea autostrăzii, astfel că şi din această perspectivă soluţia de acordare a contravalorii lipsei de folosinţă pentru această suprafaţă de teren de 4.931 mp a fost considerată ca singura echitabilă şi aptă să asigure o justă despăgubire.

Instanţa nu a validat nici punctul de vedere al expertului J., care propunea despăgubiri sub forma contravalorii drumului de servitute, apreciindu-se că această valoare este incertă, depinzând de elementul aleatoriu, reprezentat de pretenţiile celorlalţi proprietari ale căror terenuri sunt afectate de drumul de servitute.

S-a avut în vedere, deci, contravaloarea folosinţei acestui teren, aşa cum aceasta a fost stabilită în faţa primei instanţe, cuantum care nu a fost contestat de apelanţi în calea de atac a apelului.

Apelul pârâtului, care a vizat exclusiv despăgubirile cuvenite reclamanţilor pentru lipsa de folosinţă a terenului de 4.931 mp, a fost considerat nefondat, deoarece reclamanţii au făcut dovada dreptului lor de proprietate, în virtutea căruia exercită şi atributul folosinţei acestui teren. În calitatea lor de proprietari, aceştia au dreptul de a cultiva oricând acest teren, iar prin punerea lor în imposibilitate temporară de a-l exploata, respectiv cultiva, în absenţa căilor de acces necesare, pârâtul datorează reclamanţilor despăgubirile reprezentând beneficiul nerealizat din cauza sa, aşa cum a fost stabilit de raportul de expertiză de la prima instanţă vizând anii 2010 - 2012, în baza art. 26 din Legea nr. 33/1994. Reclamanţii nu trebuie să dovedească faptul că terenul a fost folosit conform destinaţiei sale anterior exproprierii, fiind suficientă dovada că aceştia aveau atributul folosinţei acestui teren la momentul exproprierii, iar terenul avea categoria de teren agricol, criterii în raport de care s-au calculat şi despăgubirile.

Aflându-se în culpă procesuală, apelantul pârât a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către apelanţii reclamanţi, în sumă de 2.000 RON în apel, potrivit art. 451, art. 453 C. proc. civ., justificate prin plata onorariului de avocat, în cuantumul dovedit prin documentele ataşate la dosar (împuternicire avocaţială şi chitanţă de încasare fila x apel înainte de casare), onorariu apreciat ca fiind echilibrat, justificat şi rezonabil.

Astfel fiind, curtea de apel a admis apelul reclamanţilor şi l-a respins pe cel al pârâtului, a schimbat în parte sentinţa atacată şi încheierea de şedinţă din data de 5 aprilie 2013 (prin care s-a îndreptat eroarea din sentinţă), în sensul că a recunoscut dreptul reclamanţilor la contravaloarea terenului expropriat în suprafaţă de 476 mp, de 7.135 euro (în echivalent RON la data plăţii) la care se adaugă prejudiciul constând în diminuarea valorii de circulaţie a terenului în suprafaţă de 325 mp (SR1) de 7.150 euro (în echivalent RON la data plăţii), la contravaloarea terenului expropriat în suprafaţă de 4.268 mp, de 60.307 euro (în echivalent RON la data plăţii). Totodată, a fost menţinut restul dispoziţiilor sentinţei şi încheierii atacate, referitoare la prejudiciul înregistrat de reclamanţi având ca obiect lipsa de folosinţă a terenului în suprafaţă de 4931 mp.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii A. şi A., solicitând ca, în urma judecării acestuia, să se admită apelul lor în totalitate cu consecinţa modificării sentinţei pronunţate de prima instanţa în sensul acordării de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat în legătură cu suprafaţa de teren de 4.931 mp, prin acordarea unor despăgubiri mai mari pentru suprafeţele de teren expropriate şi a acordării integrale a cheltuielilor de judecată (respectiv şi a sumelor plătite cu titlu de onorarii pentru realizarea expertizelor în apel), cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată pentru etapa recursului.

În motivarea recursului, recurenţii-reclamanţi au susţinut următoarele critici de nelegalitate împotriva hotărârii instanţei de apel:

- Hotărârea pronunţată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a legii - a prevederilor Legii nr. 33/1994 şi Legii nr. 198/2004 -, dar şi cu încălcarea art. 315 alin. (1) şi (2) şi art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.:

Criticile recurenţilor au vizat acea parte a deciziei ce a respins apelul lor cu privire la stabilirea existenţei unui prejudiciu şi în ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 4.931 mp, rămas de asemenea în proprietatea acestora, dar neutilizabil, dar şi înlăturarea susţinerilor lor cu privire la valoarea celor două suprafeţe de teren expropriate, despre care au afirmat că ar fi trebuit să ilustreze că zona este în plină dezvoltare, întrucât au fost demarate proiecte pentru realizarea unui "complex balnear şi de agrement în staţiunea Snagov", susţineri nereţinute de instanţa de apel.

Recurenţii afirmă că instanţa de apel ar fi considerat greşit că, în ceea ce priveşte terenul în suprafaţa de 4.931 mp, ei ar fi achiesat la "ideea că prejudiciul acordat nu poate avea decât forma contravalorii terenului" întrucât ar fi solicitat ca obiectiv al expertizei evaluatorii "stabilirea c/valorii lipsei de folosinţă pentru acest lot de teren rămas în proprietatea noastră ".

Soluţia adoptată cu referire la acest element al cauzei este, potrivit recurenţilor, contrară indicaţiilor din Decizia de casare nr. 2502 din 12 noiembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, iar pe de altă parte, normelor legale în materie, respectiv dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 194/2004 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994, cu referire la stabilirea despăgubirii ce trebuie acordată pentru expropriere, în sensul că aceasta trebuie să cuprindă atât valoarea reală a bunurilor, cât şi contravaloarea prejudiciului cauzat proprietarului.

Conform acestor norme legale, despăgubirea trebuie să cuprindă valoarea reală a bunurilor - ceea ce, în opinia lor, nu s-a realizat deoarece valorile stabilite de instanţă pentru cele două suprafeţe de teren expropriate nu reflecta valoarea reală a acestora în raport de zona în care se află situate - şi contravaloarea reală a prejudiciului, care, în cazul de faţă, trebuia să cuprindă şi valoarea terenului de 4.931 mp rămas în proprietate, dar care este total neutilizabil.

În decizia de casare pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "pentru stabilirea valorii despăgubirilor (...) se impune refacerea expertizei", precum şi că "cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994" şi "va administra, în mod nemijlocit dovezile necesare pentru respectarea aceloraşi prevederi legale".

Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a acestor norme legale, atât în ceea ce priveşte valoarea stabilită ca despăgubire pentru cele doua suprafeţe de teren expropriate (valorile fiind mult prea mici faţă de valoarea reală a acestora), cât şi în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii pentru terenul neexpropriat dar neutilizabil, de 4.931 mp, care trebuia acordată sub forma echivalentului valoric al terenului, calculat în raport de valoarea terenurilor expropriate, deoarece el nu poate fi nici folosit, nici posedat şi nici înstrăinat (susţinerea instanţei de apel în sensul că "acest teren nu a fost apreciat ca fiind inutilizabil ca şi teren agricol" şi că "această stare ar putea să înceteze la finalizarea autostrăzii" fiind în opinia lor, puerile, având în vedere perioada de timp de peste 17 ani de când nu pot folosi terenul întrucât nu au cum să ajungă la el).

- Hotărârea instanţei de apel este nelegală deoarece este pronunţată şi cu încălcarea legii, a normelor anterior menţionate şi, respectiv, a dispoziţiilor art. 315 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.

Subsumat acestei critici, recurenţii au reluat afirmaţiile menţionate anterior, relative la nesocotirea de către curtea de apel a dezlegărilor şi îndrumărilor obligatorii date de instanţa de casare.

În plus, au precizat că prin reţinerea potrivit căreia "curtea are în vedere că deşi apelanţii reclamanţi au propus ca obiectiv al expertizei evaluatorii stabilirea contravalorii lipsei de folosinţa pentru acest lot de teren rămas în proprietate, considerând că hotărârea de expropriere a avut consecinţe doar în ceea ce priveşte un atribut al dreptului lor de proprietate" instanţa a încălcat dispoziţiile art. 315 alin. (3) din C. proc. civ. care stabilesc că după casare instanţa de fond va judeca din nou ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.

De aceea, în rejudecarea apelului, trebuia să ţină seama de toate motivele invocate de reclamanţi prin apel, inclusiv de acelea care au vizat soluţia dată de prima instanţă cererii privind acordarea de despăgubiri pentru diminuarea valorii terenului rămas neexpropriat (motivul 3 din apel).

Instanţa de apel avea obligaţia de a analiza şi soluţiona problema prejudiciului în raport de normele legale care impuneau să reanalizeze apelul sub toate aspectele, criticile formulate, şi nu exclusiv în raport de poziţia lor faţă de valorile raportului de expertiză, poziţie care nu se poate substitui normelor legale care o obligau să analizeze problema prejudiciului şi sub aspectul stabilirii de despăgubiri constând în valoarea acestui teren rămas în proprietate, dar inutilizabil, stabilind valoarea prejudiciului fie în varianta din opinia majoritară a comisiei de experţi şi anume despăgubiri echivalente cu valoarea terenului expropriat, fie în varianta din opinia minoritară, respectiv costul creării unei servituţi de trecere.

- Hotărârea pronunţată este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 274 din C. proc. civ. întrucât deşi au solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată din faza apelului, instanţa a avut în vedere în mod exclusiv acordarea, cu titlu de cheltuieli de judecată, a onorariului de avocat uitând de cheltuielile de judecată cu onorariile plătite pentru expertizele realizate în rejudecarea apelului după casare (expertiza evaluatorie şi cea de completare a raportului de expertiză topografică).

La data de 12 octombrie 2018 a fost depusă la dosar întâmpinarea formulată de intimatul-pârât prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În recurs nu au fost administrate probe suplimentare.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte apreciază că sunt parţial fondate criticile acestuia, în limita susţinerilor privitoare la neacordarea integrală a cheltuielilor de judecată din apel, în considerarea argumentelor ce succed:

În esenţă, criticile recurenţilor ce au vizat soluţia dată raportului juridic litigios, generat de faptul juridic al exproprierii, au reclamat acordarea unor valori prea mici (faţă de valoarea reală, în raport cu zona în care se află situate) pentru cele două suprafeţe de teren expropriate, de 476 mp şi de 4.268 mp teren, ca şi neacordarea unor despăgubiri pentru terenul rămas în proprietatea lor, în suprafaţă de 4.931 mp, sub forma echivalentului valoric al acestui teren.

Înalta Curte reţine că valorile pentru cele două suprafeţe de teren ce au făcut obiectul exproprierii au fost determinate, în etapa rejudecării cauzei în apel, pe baza raportului de expertiză întocmit de comisia de experţi evaluatori, în supliment, urmare a încuviinţării de către instanţă, în şedinţa publică din 29 iunie 2017, a obiecţiunilor formulate de apelantul-pârât la raportul iniţial.

Această evaluare suplimentară a fost depusă la dosar sub forma răspunsului la obiecţiunile încuviinţate, la data de 25 septembrie 2017, iar instanţa a acordat părţilor în mod expres un termen de judecată (la 28 septembrie 2017) pentru cunoaşterea ei. De la acest moment şi până la închiderea dezbaterilor asupra cauzei, apelanţii-reclamanţi nu au formulat nicio obiecţiune în legătură cu evaluarea experţilor, ceea ce, din punct de vedere procedural, echivalează cu o achiesare, acceptare a opiniei specialiştilor.

Astfel fiind, în mod legal a înlăturat instanţa de apel susţinerea apelanţilor-reclamanţi din cuprinsul concluziilor scrise - în sensul că valoarea celor două loturi de teren ar fi trebuit să ilustreze faptul că zona este în plină dezvoltare întrucât au fost demarate proiecte pentru realizarea investiţiei "complex balnear şi de agrement în staţiunea Snagov", fiind practic o zonă turistică în sensul legii - reţinând, pe de o parte, că la evaluarea terenurilor comisia de experţi a avut în vedere localizarea terenurilor funcţie de care a aplicat corecţiile necesare, iar pe de altă parte, că aceşti apelanţi nu au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză refăcut. De altfel, atât prin concluziile orale, cât şi prin cele scrise depuse în faţa instanţei de apel, apelanţii-reclamanţi au solicitat obligarea pârâtului la plata sumelor stabilite cu titlu de despăgubire pentru terenurile expropriate, conform evaluării realizată prin răspunsul experţilor la obiecţiuni din etapa rejudecării apelurilor.

Pentru aceleaşi raţiuni de ordin procedural, nici instanţa de recurs nu poate primi unica susţinere a recurenţilor-reclamanţi ce a însoţit critica acestora privitoare la acordarea unor despăgubiri prea mici pentru terenurile expropriate, ce nu ar reflecta, în opinia lor, valoarea reală a terenurilor în raport cu zona în care se află situate. În circumstanţele prezentate, acest unic argument nu poate justifica nici critica recurenţilor de aplicare greşită a legii de către instanţa de apel, respectiv a art. 26 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce priveşte determinarea despăgubirii cuvenită pentru terenurile expropriate, dar nici pe aceea de încălcare a art. 315 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., cu referire la îndrumările şi dezlegările în drept date de instanţa de recurs. Aceste îndrumări şi dezlegări obligatorii s-au circumscris, sub aspectele analizate, necesităţii efectuării în cauză a unei noi expertize evaluatorii cu aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 12/2015 (adică, prin evaluarea terenului expropriat în raport de momentul transferului dreptului de proprietate), în funcţie de comparabile contracte vânzare-cumpărare, exigenţe care s-au atins prin chiar evaluarea realizată în cuprinsul răspunsului experţilor la obiecţiunile formulate şi încuviinţate pârâtului în etapa rejudecării apelurilor, evaluare acceptată de părţile litigante prin neformularea de obiecţiuni.

Nefondată este şi cea de-a doua critică, prin care recurenţii-reclamanţi au pretins, pentru aceleaşi motive - încălcarea sau aplicarea greşită a legii, art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi art. 315 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. -, nelegalitatea hotărârii atacate sub aspectul stabilirii prejudiciului produs lor prin expropriere, în legătură cu terenul rămas în proprietate, în suprafaţă de 4.931 mp, despre care au susţinut că este total inutilizabil potrivit categoriei de folosinţă, dată fiind lipsa unei căi de acces la acesta.

Se reţine, în legătură cu această suprafaţă de teren pentru care recurenţii pretind că ar fi trebuit despăgubiţi cu însuşi echivalentul său valoric, că instanţa de apel a apreciat - luând spre analiză toate variantele propuse de comisia de experţi şi toate pretenţiile ori apărările reclamanţilor - că se cuvine proprietarilor acordarea unei despăgubiri pe tărâmul dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 pentru prejudiciul produs prin expropriere, sub forma lipsei de folosinţă a acestuia, în valoarea stabilită în faţa primei instanţe.

Considerentele instanţei de apel, sub acest aspect, se regăsesc dezvoltate la filele x ale hotărârii, şi sunt reflectate în soluţia de schimbare în parte a sentinţei şi încheierii din 5 aprilie 2013 pronunţate de prima instanţă (în urma admiterii apelului reclamanţilor), unită cu menţinerea dispoziţiilor acestora ce nu au fost schimbate în apel şi în soluţia de respingere a apelului declarat de pârâtul Statul român împotriva aceleiaşi hotărâri a tribunalului (Sentinţa nr. 1448 din 6 iulie 2012), apel ce a vizat exclusiv soluţia dată acestei pretenţii prin hotărârea tribunalului.

Astfel, deşi deduce din poziţia procesuală manifestată de apelanţii-reclamanţi la momentul stabilirii obiectivelor expertizei evaluatorii ordonate în rejudecare, că aceştia ar fi achiesat la ideea dezdăunării lor sub forma contravalorii lipsei de folosinţă a terenului în suprafaţă de 4.931 mp, se observă din analiza instanţei de apel că aceasta a administrat probatorii şi a luat în calcul, în raport cu situaţia juridică şi factuală concretă a terenului în cauză, toate variantele posibile (chiar neanticipate ori nesolicitate de reclamanţi) de dezdăunare a acestora, inclusiv aceea a acordării de despăgubiri sub forma echivalentului valoric al terenului ori sub forma acordării costului creării unei servituţi de trecere, pe care le-a înlăturat însă motivat.

Prin urmare, în mod cu totul nejustificat critică recurenţii activitatea instanţei de apel, arătând că aceasta ar fi trebuit să ţină seama, în rejudecare, de toate motivele lor de apel care criticau inclusiv stabilirea prejudiciului de către tribunal, pentru terenul rămas în proprietate, doar sub forma lipsei de folosinţă a acestuia. De asemenea, nejustificat afirmă aceştia că "instanţa de apel avea obligaţia de a analiza şi soluţiona problema prejudiciului în raport de normele legale care impuneau să reanalizeze apelul sub toate aspectele, (...) şi nu exclusiv de poziţia faţă de valorile raportului de expertiză", ca şi cum soluţia instanţei de apel, de menţinere a celei adoptate de tribunal în privinţa acestei pretenţii, ar fi fost generată de unica apreciere (realizată doar în etapa iniţială a analizei) a poziţiei procesuale a apelanţilor-reclamanţi la momentul propunerii obiectivelor expertizei evaluatorii (în sensul achiesării lor la producerea unui prejudiciu doar sub forma lipsei de folosinţa terenului).

Atunci când susţin aceste critici, ca şi atunci când afirmă că regulile devoluţiunii în apel obligau instanţa să analizeze problema prejudiciului sub aspectul stabilirii de despăgubiri (şi) sub forma contravalorii acestui teren rămas în proprietatea lor (dat fiind caracterul său inutilizabil), iar nu doar în raport de contravaloarea lipsei de folosinţă, recurenţii ignoră în mod voit considerentele instanţei de apel care chiar realizează această analiză la fila x a hotărârii pronunţate.

Astfel, pornind de la propunerile diferite venite din partea comisiei de experţi evaluatori, de evaluare a prejudiciului pentru terenul de 4.931 mp, instanţa de apel a înlăturat justificat atât varianta dezdăunării reclamanţilor cu contravaloarea acestui teren - observând, pe bună dreptate, că această modalitate este contrară regimului proprietăţii asupra bunului (care se menţine neschimbată) şi a unicului atribut, cel al folosinţei, afectat prin lipsa de acces la teren -, cât şi pe aceea a acordării contravalorii unei servituţi de trecere, element de o valoare incertă în actualul cadrul procesual, ce nu îi implică şi pe proprietarii fondurilor învecinate.

Aprecierea instanţei de apel asupra inexistenţei unei justificări legale pentru recunoaşterea în beneficiul reclamanţilor a dreptului de a fi despăgubiţi cu valoarea terenului în suprafaţă de 4.931 mp, este corectă, dată fiind apartenenţa în continuare a acestuia la patrimoniul reclamanţilor şi afectarea unicului atribut al folosinţei terenului, prin lipsa accesului la acesta. În mod evident, lipsa accesului constituie un impediment în folosinţa terenului dar care este surmontabil şi care nu determină inutilizarea terenului potrivit categoriei sale de folosinţă (arabil, extravilan), în formarea acestei concluzii un rol important având şi întinderea suprafeţei terenului ce rămâne în proprietatea expropriaţilor.

Prejudiciul produs în acest fel nu este nici unul absolut şi nici unul ireversibil ci, astfel după cum au apreciat ambele instanţe de fond, unul temporar şi care, cel mult, are aptitudinea de a afecta doar atributul folosinţei, iar nu însăşi substanţa dreptului, pentru a se justifica dezdăunarea reclamanţilor cu contravaloarea terenului, similar ipotezei în care măsura exproprierii s-ar fi întins şi asupra acestei suprafeţe de teren.

Împrejurarea că starea terenului în cauză durează de mai mulţi ani sau că există previziuni în sensul că o să mai dureze şi în viitor, nu are aptitudinea de a transforma un prejudiciu parţial (care afectează doar atributul folosinţei dreptului) şi temporar (limitat în timp) în unul total şi definitiv, singurul care ar îndreptăţi dezdăunarea prin acordarea contravalorii terenului.

Chiar dacă au statuat asupra unei alte pretenţii emise în proces de reclamanţi, respectiv aceea referitoare la exproprierea (şi a) restului de teren rămas în proprietate, dezlegările în drept ale instanţei de recurs din Decizia de casare nr. 2502 din 12 noiembrie 2015 - care a arătat că nicio altă entitate, în afara celei executive, nu poate să dispună asupra terenului necesar exproprierii - se impune acestora în virtutea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte are în vedere pe de o parte, că pretenţia de expropriere a restului de teren rămas în proprietate a fost emisă de reclamanţi tot în circumstanţele legate de invocarea prejudicierii lor prin lipsirea de acces la teren, iar pe de altă parte că, solicitând contravaloarea terenului de 4.931 mp rămas în proprietate (pretins a fi devenit inutilizabil din cauza lipsei de acces), ca prejudiciu decurgând din expropriere, reclamanţii tind să obţină, în realitate, acelaşi rezultat constând în exproprierea şi a restului proprietăţii rămase, ocolind de fapt statuarea irevocabilă a Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2502 din 12 noiembrie 2015, care le exclude dreptul de a cere şi de a obţine o astfel de soluţie.

Practica judiciară invocată în recurs de recurenţii-reclamanţi este nerelevantă sub aspectul modului în care au solicitat rezolvarea acestei pretenţii, respectiv acoperirea prejudiciului prin plata a însuşi echivalentului valoric al terenului. Decizia nr. 380/2017 a ICCJ (una din cele două soluţii la care au făcut trimitere recurenţii) se referă la repararea prejudiciului produs prin expropriere restului proprietăţii rămase, care a devenit un loc înfundat (neexistând informaţii în privinţa întinderii suprafeţei în cauză) şi pentru care s-a acordat o sumă de bani, iniţial drept cost al creării unui podeţ de acces, pentru ca în urma casării cu trimiterea cauzei spre rejudecare să fie menţinută soluţia acordării aceleiaşi sume "pentru limitarea folosinţei normale a dreptului de proprietate, ca şi componentă a prejudiciului".

Hotărârea menţionată este relevantă ca soluţie ce acceptă producerea şi repararea prejudiciului adus restului proprietăţii, prin măsura exproprierii, atunci când aceasta duce la crearea de locuri înfundate, însă nu în varianta acordării contravalorii a însuşi terenului devenit loc înfundat.

De asemenea este nerelevantă şi cea de-a doua soluţie de practică judiciară invocată (nr. 446 din 22 martie 2017 a Curţii de apel Alba) întrucât situaţia factuală a terenurilor la care se referă este substanţial diferită de cea a imobilului în litigiu, reţinându-se că exproprierea a creat în acea speţă două locuri înfundate în suprafeţe de 23,42 mp şi de 316,55 mp, elementul întinderii suprafeţei de teren rămase în proprietate şi afectate prin lipsa accesului fiind hotărâtoare din punct de vedere al calificării tipului de prejudiciu produs în acest fel. În mod evident, pornind de la întinderea suprafeţei terenului rămas în proprietatea celui expropriat, în speţa invocată se arată că opinia experţilor a fost în sensul imposibilităţii folosirii terenului conform destinaţiei iniţiale (plantaţii pomi fructiferi), concluzie neregăsită în cauza de faţă în niciuna dintre opiniile experţilor evaluatori (fie că e vorba despre opinia majoritară, fie despre cea minoritară), după cum a subliniat acest aspect în hotărârea recurată şi instanţa de apel.

Astfel fiind, nefondat critică recurenţii soluţia instanţei de apel - care a apreciat ca fiind justă şi singura echitabilă acordarea contravalorii lipsei de folosinţă a acestui teren, ca formă de reparaţie a prejudiciului produs prin expropriere - sub motiv că ar fi dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a art. 9 din Legea nr. 198/2004, a art. 26 din Legea nr. 33/1994 ori cu nesocotirea art. 315 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ.

Art. 9 din Legea nr. 198/2004 trimite la dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii cuvenită celui expropriat.

Pe de o parte, art. 26 din Legea nr. 33/1994 recunoaşte dreptul la reparaţie şi pentru prejudiciile ce pot decurge din expropriere, fără a prestabili o anume formă pe care prejudiciul o poate îmbrăca ori, corelativ, o anume formă de reparare a acestuia. Or, pentru prejudiciul produs reclamanţilor în legătură cu suprafaţa de 4.931 mp teren, instanţa de apel a admis, ca şi prima instanţă, că reclamanţii au suferit un prejudiciu ce se impune a fi reparat, constând în contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului, astfel că, respingând apelul pârâtului ce viza chiar această parte a hotărârii de primă instanţă, a menţinut dispoziţiile acesteia care obligă pe pârât la plata de despăgubiri în favoarea reclamanţilor în valoare de 2.528 RON (pe perioada 2010 - 2012).

Pe de altă parte, Decizia de casare nr. 2502 din 12 noiembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a impus necesitatea administrării unui nou raport de expertiză cu respectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, care să evalueze terenurile expropriate la data transferului proprietăţii, a trasat instanţei de rejudecare ca, pentru o soluţionare unitară a cauzei sub aspectul despăgubirilor ce se cuvin reclamanţilor, în raport de probele ce se vor administra, să hotărască şi cu privire la prejudiciul pretins de reclamanţi, ceea ce, precum s-a arătat deja, instanţa de apel a realizat.

Decizia de casare nu trasează instanţei de rejudecare ca aceasta să aibă în vedere şi o anume formă de reparaţie a prejudiciului, respectiv cea pretinsă de recurenţi, pentru a îndreptăţi critica acestora, de încălcare de către instanţa de rejudecare a îndrumărilor şi dezlegărilor obligatorii date de instanţa de recurs anterioară.

Împrejurarea că, în mod argumentat, instanţa de apel a respins variantele de dezdăunare a reclamanţilor pentru prejudiciul suferit în legătură cu terenul de 4.931 mp, astfel cum au fost propuse în mod diferenţiat de către cei trei experţi evaluatori (în opinia majoritară şi în cea minoritară a expertului J.), validând soluţia adoptată de prima instanţă în privinţa acestei pretenţii, nu determină în sine caracterul nelegal al soluţiei deciziei de apel, astfel după cum critică recurenţii atunci când susţin că instanţa trebuia să admită fie varianta majoritară a experţilor, fie pe cea minoritară.

Este însă întemeiată cea de-a treia critică a recursului, prin care recurenţii au invocat încălcarea dispoziţiilor art. 274 din C. proc. civ., cu ocazia soluţionării cererii lor de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, cerere ce a primit o soluţionare exclusiv în privinţa cheltuielilor cu onorariul avocatului, nu însă şi a acelora determinate de administrarea probelor, respectiv onorariile experţilor.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, potrivit consemnărilor din încheierea de dezbateri din 31 mai 2018, solicitarea apelanţilor-reclamanţi de acordare a cheltuielilor de judecată pentru faza apelului a fost una generală, ceea ce semnifică faptul că instanţa ar fi trebuit să aibă în vedere orice fel de cheltuieli dovedite ca efectuate de aceştia, neexistând nicio justificare ca aceasta să-şi rezume soluţia în privinţa cheltuielilor cu avocatul. De asemenea, se constată că în privinţa cheltuielilor cu expertizele administrate instanţa de apel nu a dispus în niciun fel, iar considerentele hotărârii nu fac referire la acestea.

Or, observând rezultatul procesului, ca şi principiul ce se desprinde din conţinutul art. 274 (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, deopotrivă, se cuvine recurenţilor-reclamanţi, ca parte ce a câştigat procesul (într-o măsură importantă), alături de onorariul avocaţial, şi cel cu efectuarea expertizelor, respectiv cele stabilite de instanţă în rejudecare şi în privinţa cărora există la dosar dovada suportării lor de partea care cere restituirea.

Îndeplinesc aceste cerinţe onorariul expertizei evaluatorii în cuantum de 1.500 RON, şi onorariul expertizei topografice, de 600 de RON, nu însă şi suplimentul de onorariu pentru expertiza evaluatorie, de 1.500 RON, cu care a fost majorat onorariul final al acestei expertize la ultimul termen de judecată (31 mai 2018), pus de instanţa exclusiv în sarcina reclamanţilor, dar în privinţa căruia aceştia nu au făcut nicio dovadă a plăţii sale până la momentul judecării recursului.

Astfel fiind, în considerarea motivelor anterior prezentate şi a prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat, va modifica în parte decizia atacată, în sensul că îl va obliga pe apelantul-pârât şi la plata sumei de 2.100 RON, reprezentând onorariu de expertiză, către apelanţii-reclamanţi. Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei, iar în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., îl va obliga pe intimatul-pârât să plătească recurenţilor-reclamanţi cheltuieli de judecată în recurs, în cuantum de 300 RON din totalul pretins de 1.190 RON, reprezentând onorariu de avocat (chitanţă dosar recurs), cheltuieli reduse în considerarea proporţiei pretenţiilor încuviinţate părţii ce a câştigat procesul, în raport cu cele afirmate în această etapă procesuală, dar şi în considerarea muncii şi complexităţii aspectelor puse în discuţie în judecata recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii A. şi A. împotriva Deciziei nr. 661A din 21 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Modifică, în parte, decizia atacată, în sensul că obligă pe apelantul-pârât şi la plata sumei de 2.100 RON, reprezentând onorariu expertiză, către apelanţii-reclamanţi.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.

Obligă pe intimatul-pârât Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere la plata sumei de 300 RON, cheltuieli de judecată în recurs, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - LM