Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia a II-a civilă

Decizia nr. 864/2019

Şedinţa publică din data de 17 aprilie 2019

Asupra cererii de revizuire de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă sub nr. x/2007, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 9.671.328 USD, în echivalent RON la data plăţii, reprezentând prejudiciul direct, efectiv (damnum emergens) suferit în perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2005. Reclamanta a mai cerut obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa comercială nr. 4139 din 21 martie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Comercială a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 397 din 19 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Comercială, apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.A. a fost respins ca nefondat.

Prin Decizia nr. 1172 din 7 aprilie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Comercială a admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 397 din 19 septembrie 2008, fiind casată decizia recurată şi Sentinţa nr. 4139 din 21 martie 2008, cauza fiind trimisă spre rejudecare în fond la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Comercială.

Înalta Curte a interpretat dispoziţiile art. 3.2 din contractul de tranzacţie nr. x din 25 noiembrie 2005 în sensul că părţile au renunţat numai la drepturile şi pretenţiile, astfel cum sunt acestea definite în cadrul tranzacţiei, faţă de B. S.A., întrucât toate drepturile şi obligaţiile acesteia au fost preluate de AVAS.

Cauza a fost înregistrată în vederea rejudecării pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Comercială.

Prin precizările depuse la termenul din 22 ianuarie 2010, reclamanta a arătat că în prezenta cauză, prejudiciul efectiv reprezintă micşorarea patrimoniului convenit a se realiza pentru creditor pentru anul 2005, ca urmare a neexecutării obligaţiilor contractuale de către debitor prin faptul că valoarea care trebuia să intre în patrimoniul creditorului nu a mai intrat. Aşadar, obiectul cererii de chemare în judecată este obligarea AVAS la suportarea pierderilor efective suferite de S.C. A. S.A. ca urmare a micşorării patrimoniului convenit a se realiza pentru anul 2005, consecinţă a neîndeplinirii de către pârâtă la scadenţă, întocmai şi în natură, a obligaţiilor asumate prin Convenţia-cadru nr. 1345 din 8 noiembrie 1996.

Prin precizările depuse la termenul din 12 martie 2010, reclamanta a arătat că temeiul juridic al cererii sale îl reprezintă prevederile art. 65 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Prin Sentinţa comercială nr. 12959 din 10 decembrie 2010 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Comercială a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Prin Decizia nr. 13 din 16 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă în dosarul nr. x/2011 a fost admis apelul formulat reclamanta S.C. A. S.A împotriva încheierii de şedinţă din 7 decembrie 2009 şi a Sentinţei comerciale nr. 12959 din 10 decembrie 2010, s-a dispus anularea încheierii pronunţate la data de 7 decembrie 2009 şi a sentinţei comerciale atacate şi s-a acordat termen pentru evocarea fondului.

În urma evocării fondului, prin Decizia nr. 32 din 28 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civila în dosarul nr. x/2011, a fost admisă cererea de chemare în judecată, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 9.671.328 USD, echivalent în RON la data plăţii, funcţie de cursul oficial leu - dolar stabilit de BNR, cu titlu de prejudiciu efectiv suferit de reclamantă în perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2005, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de efectuare a vărsămintelor, conform Convenţiei Cadru nr. 1345 din 8 noiembrie 1996.

Prin Decizia nr. 1591 din 7 mai 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a fost admis recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, a fost modificată decizia nr. 13 din 16 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în sensul că a fost anulată încheierea de şedinţă din 7 decembrie 2009 şi sentinţa comercială nr. 12959 din 10 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Comercială, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe - Tribunalul Bucureşti şi în consecinţă a fost admis recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva deciziei civile nr. 32 din 28 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, care a fost casată.

În motivare, Înalta Curte a reţinut că prin decizia nr. 13 din 16 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, au fost aplicate în mod greşit dispoziţiile art. 297 alin. (2) teza finală, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. Instanţa nu putea anula sentinţa apelată şi evoca fondul în condiţiile în care părţile au solicitat trimiterea cauzei în faţa primei instanţe, ci era obligată ca, după desfiinţarea hotărârii instanţei de fond, să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare, conform art. 297 alin. (1) C. proc. civ., cererea urmând a fi soluţionată de un alt complet de judecată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă la data de 6 aprilie 2015 sub nr. x/2015.

Prin Sentinţa civilă nr. 7039 din 10 decembrie 2015 această instanţă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta.

Prin Decizia civilă nr. 125 din 23 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins apelul formulat de apelanta - reclamantă A. S.A. ca nefondat.

Împotriva Deciziei civile nr. 125 din 23 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în termen legal, a formulat recurs reclamanta,

Prin Decizia nr. 4551 din 24 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015 a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 4551 din 24 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015 considerată contrară soluţiei cuprinse în Sentinţa civilă nr. 9171 din 29 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2007.

Revizuienta arată că ambele hotărâri irevocabile au fost pronunţate între aceleaşi părţi, cu acelaşi obiect, pretenţii, aceeaşi cauză, fundamentate pe acelaşi temei, dar pentru perioade succesive.

În dosarul nr. x/2007 reclamant în cauză a fost A. iar pârât C.., temeiul de drept al acţiunii a fost reprezentat de dispoziţiile art. 65 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, obiectul dedus judecăţii a fost reprezentat de pretenţiile A. de obligare a C.. la plata sumei de 9.671.328 USD echivalent RON la data plăţii, cu titlu de prejudiciu efectiv suferit în perioada 1 ianuarie 2014 - 31 decembrie 2014.

În dosarul nr. x/2015 reclamant în cauză a fost A. iar pârât C.., temeiul de drept al acţiunii a fost reprezentat de dispoziţiile art. 65 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, obiectul dedus judecăţii a fost reprezentat de pretenţiile A. de obligare a C.. la plata sumei de 9.671.328 USD echivalent RON la data plăţii, cu titlu de prejudiciu efectiv suferit în perioada 1 ianuarie 2015 - 31 decembrie 2015.

Revizuienta mai arată că pretenţiile derivă din Convenţia Cadru încheiată de părţi şi autentificată sub nr. x din 8 noiembrie 1996. Fapta ilicită constă în neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiei de aport social. Prejudiciul constă în rezultatul negativ dat de diminuarea patrimoniului iar legătura de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită este aceeaşi şi a fost constatată deja cu autoritate de lucru judecat.

Revizuienta susţine că elementele concrete care determină natura potrivnică între cele două hotărâri judecătoreşti şi încălcarea lucrului judecat sunt date de: dezlegările definitive şi irevocabile date de sentinţa civilă nr. 9171 a Tribunalului Bucureşti sunt negate prin hotărârile date de instanţele care au dezlegat dosarul nr. x/2015; între cele două litigii există identitate de raţiune, singura diferenţă fiind reprezentată de individualizarea în timp a prejudiciului.

În concluzie, se arată că dezlegarea din prezenta cauză cuprinde motive contradictorii, aduce atingere siguranţei raporturilor juridice şi în special a hotărârilor judecătoreşti, încalcă puterea lucrului judecat, nesocoteşte principiul rolului activ al judecătorilor, înlătură principiul disponibilităţii.

Prin întâmpinarea formulată, intimata C.. a invocat excepţia inadmisibilităţii raportat la faptul că prin decizia atacată nu se evocă fondul astfel cum impun dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând cererea de revizuire prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. constată că este inadmisibilă pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Prin decizia nr. 4551 din 24 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, a cărei revizuire se solicită, a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă, aşadar nu a fost evocat fondul cauzei, ceea ce înseamnă că o primă condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire nu este îndeplinită.

Totodată, analizând cerinţa ca decizia a cărei revizuire se solicită să fie pronunţată în una şi aceeaşi pricină, Înalta Curte constată că din perspectiva lipsei identităţii de obiect, nici această condiţie nu este îndeplinită în cauză.

Astfel, în dosarul nr. x/2007 obiectul dedus judecăţii a fost reprezentat de pretenţiile A. de obligare a C.. la plata sumei de 9.671.328 USD echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de prejudiciu efectiv suferit în perioada 1 ianuarie 2014 - 31 decembrie 2014, în timp ce în dosarul nr. x/2015 obiectul dedus judecăţii a fost reprezentat de pretenţiile A. de obligare a C.. la plata sumei de 9.671.328 USD echivalent RON la data plăţii, cu titlu de prejudiciu efectiv suferit în perioada 1 ianuarie 2015 - 31 decembrie 2015.

Se constată astfel că nu există identitate de obiect între cele două dosare în care au fost pronunţate decizii pretins contradictorii, perioadele de referinţă a pretenţiilor fiind diferite.

Nefiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale motivului de revizuire invocat, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă, prezenta cerere de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., devenind inutilă analiza caracterului potrivnic al dispozitivelor hotărârilor invocate.

Înalta Curte, va respinge ca nefondată cererea intimatei de obligare a revizuientei la plata cheltuielilor de judecată având în vedere că nu s-a făcut dovada efectuării acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuienta S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 4551 din 24 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Respinge ca nefondată cererea intimatei de obligare a revizuientei la plata cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 aprilie 2019.

Procesat de GGC -MM