Asupra cererii de recurs de faţă
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi la data 23 decembrie 2015, petenta A. a chemat în judecată intimatul B., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună recunoaşterea Hotărârii Generale privind desfacerea căsătoriei, stabilirea custodiei, a timpului petrecut cu copii, a pensiei alimentare, pronunţată de Curtea de Apel a Statului Oregon, Comitatul Washington în data de 3 decembrie 2015.
În drept şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 1.095 C. proc. civ..şi următoarele.
Prin încheierea de şedinţă din 24 februarie 2016 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosar nr. x/2016 s-a trimis spre conexare dosarul nr. x/2016, dosar în care a fost înregistrată o cerere a reclamantei A. formulată în contradictoriu cu pârâtul B., având acelaşi obiect şi cauză cu cea din dosarul pendinte.
Prin sentinţa numărul 3/MFA din data de 2 martie 2016, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia I civilă, în dosarul numărul x/2016 s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B.; s-a dispus recunoaşterea pe teritoriul României a efectelor hotărârii civile pronunţată de către Curtea de Apel a Statului Oregon, districtul Washington (SUA) la data de 03.12.2015, prin care s-a desfăcut căsătoria soţilor A. şi B. şi s-a luat măsura acordării către mama reclamantă a custodiei legale unice asupra minorilor C. şi D.; s-a încuviinţat executarea silită pe teritoriul României a dispoziţiilor enunţatei hotărâri străine privitoare la stabilirea custodiei permanente asupra minorilor în favoarea mamei reclamante şi a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1619,6 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul B..
Prin Decizia civilă nr. 4669 din 23 noiembrie 2016, Curtea de Apel Craiova, secţia I Civilă a admis apelul declarat de pârâtul B. împotriva sentinţei numărul 3/MFA din data de 2 martie 2016 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia I civilă, în dosarul numărul x/2016, în contradictoriu cu reclamanta A. având ca obiect exequator- hotărârea judecătorească din 3 decembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel a Statului Oregon din Statele Unite ale Americii, în cauza cu nr. C143932DRB; a schimbat sentinţa nr. 3/MFA din data de 2 martie 2016, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016 în sensul că a respins cererea formulată de reclamanta A. în totalitate.
Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă prin decizia nr. 1335 din 28 septembrie 2017 a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 4669 din 23 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În rejudecare, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă prin decizia nr. 547/2018 din 20 februarie 2018 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul B., împotriva sentinţei nr. 3/MFA din 2 martie 2016 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia I civilă şi a obligat apelantul la 926 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.
Împotriva Deciziei nr. 547/2018 din 20 februarie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă pârâtul B. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 2, 4, 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.
În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, că decizia instanţei de apel este netemeinică şi nelegală pentru că a fost pronunţată de alţi judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată cu încălcarea legii.
În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că decizia instanţei de apel este netemeinică şi nelegală pentru că nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei.
Recurentul - pârât susţine că instanţa de apel i-a încălcat dreptul la apărare şi la un proces echitabil, a încălcat art. 6 din CEDO pentru că nu a ţinut cont de înscrisurile depuse de pârât la dosar şi apărările susţinute în apel.
Astfel, susţine recurentul-pârât, instanţa de apel trebuia să pună în discuţia părţilor în apel excepţia nulităţii semnăturii cererii de chemare în judecată invocată de către pârât prin întâmpinare la instanţa de fond, cât şi prin încheierea de şedinţă din 1 februarie 2016, cât şi prin motivul doi de apel.
Nepronunţându-se asupra acestei excepţii prin decizia atacată, susţine recurentul-pârât, instanţa de apel nu a intrat în cercetarea fondului acestei cauze nefiind analizat acest motiv de apel.
Recurentul-pârât invocă lipsa calităţii de reprezentanţi legali în această cauză a domnilor avocaţi E. şi F. şi excepţia nulităţii absolute a tuturor înscrisurilor semnate de aceştia atât la fond cât şi în apel.
Recurentul-pârât susţine că decizia instanţei de apel este netemeinică şi nelegală pentru că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material şi a încălcat şi regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 şi pct. 5 C. proc. civ.
Recurentul-pârât susţine că, deşi a invocat prin întâmpinare şi prin motivele de apel că această acţiune este inadmisibilă, instanţa de apel nu a ţinut cont de apărările şi susţinerile sale şi a admis în parte cererea reclamantei fără a aminti apărările sale.
Recurentul-pârât consideră că instanţa de apel nu putea să pronunţe această decizie fără a avea la dosar legea procedurii civile din Statul Oregon SUA.
După o prezentare a nemulţumirilor sale privind modul în care s-a desfăşurat procesul de divorţ în Statul Oregon SUA, recurentul-pârât susţine că între România şi Statul Oregon SUA nu există reciprocitate în ceea ce priveşte efectele hotărârii străine şi deci cererea reclamantei trebuia respinsă.
Totodată, recurentul-pârât susţine că deşi a depus practică judiciară în materie nu a fost luată în seamă.
În continuarea motivării, recurentul pârât a prezentat nemulţumirile sale referitoare la cererea de recunoaştere a hotărârii străine privind presupusa neîndeplinire a cerinţelor prevăzute de art. 1.100 C. proc. civ., a faptului că hotărârea din 3 noiembrie 2015 a Curţii de Apel a Statului Oregon SUA nu i-a fost comunicată, că această hotărâre a fost pronunţată în lipsa sa.
Recurentul-pârât consideră că, în afara condiţiilor cumulative şi despre care s-a menţionat mai sus prevăzute de C. proc. civ., pentru a fi recunoscută în România hotărârea din 3 decembrie 2015 a Curţii de Apel a Statului Oregon SUA trebuie să se facă dovada că au fost respectate dispoziţiile Convenţiei de la Haga din 19 octombrie 1996 şi respectiv dispoziţiile Convenţiei cu privire la drepturile copilului adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, cu toate că Statul Oregon SUA nu a semnat această convenţie.
În continuarea motivării recurentul-pârât a prezentat interpretări ale dispoziţiilor art. 12 şi art. 23 din Convenţia de la Haga, a considerentelor hotărârii din 3 decembrie 2015 a Curţii de Apel din Statul Oregon SUA, a relevanţei unor înscrisuri aflate la dosar, a unor aspecte ale situaţiei de fapt şi a Sentinţei civile nr. 1932 din 25 septembrie 2017 a Judecătoriei Drobeta Turnu-Severin considerând că cererea reclamantei A. de a fi recunoscută pe teritoriul României a hotărârii cu nr. C143932DRB a Curţii de Apel din Oregon SUA trebuia respinsă.
Recurentul-pârât consideră că decizia instanţei de apel este netemeinică şi nelegală întrucât instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat şi a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.
Recurentul-pârât arată că atât timp cât între pârât şi reclamantă exista o hotărâre pronunţată în România cu privire la divorţ şi exercitare autoritate părintească minori, Sentinţa nr. 1932 din 25 septembrie 2017 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu-Severin, nu mai putea fi recunoscută o altă hotărâre nr. C143932DRB a Curţii de Apel din Oregon SUA pentru aceleaşi aspecte.
După o prezentare detaliată a situaţiei de fapt şi a relaţiilor dintre pârât, reclamantă şi cei doi minori, recurentul-pârât consideră că cererea reclamantei A. este nefondată şi nelegală şi trebuia respinsă pentru că nu îndeplineşte condiţiile legale.
Pentru aceste motive recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., acesta fiind comunicat părţilor.
Prin încheierea din camera de consiliu din 27 februarie 2019 a fost admis în principiu recursul şi a fost fixat termen la data de 17 aprilie 2019, în vederea soluţionării acestuia.
Înalta Curte, analizând recursul prin prisma criticilor invocate, reţine că este nefondat, pentru considerentele ce succed.
Prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanta a apelat la procedura de exequatur reglementată de prevederile art. 1095 şi următoarele C. proc. civ. pentru a obţinere recunoaşterea şi executarea pe teritoriul României a hotărârii civile pronunţată de către Curtea de Apel a Statului Oregon districtul Washington (SUA) la data de 3 decembrie 2015, hotărâre prin care s-a desfăcut căsătoria dintre ea şi pârât şi au fost soluţionate mai multe cereri accesorii divorţului.
Înalta Curte, reţine că Convenţia de la Haga din 19 octombrie 1996 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu privire la răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia copiilor a fost ratificată de România prin Legea nr. 361/2007.
Prevederile aplicabile cererii de recunoaştere şi exequatur a hotărârii de faţă sunt cele cuprinse în Capitolul 4 din Convenţia de la Haga -"Recunoaştere şi executare" şi se completează cu prevederile C. proc. civ. român (legea forului) în măsura permisă de prevederile Convenţiei. Aşadar, conform art. 24 şi art. 26 alin. (1) din Convenţie, procedura este reglementată de legea statului solicitat (legea română), însă cazurile de refuz de recunoaştere şi încuviinţare executare sunt cele strict prevăzute de art. 23 alin. (2) din tratatul internaţional care, urmare ratificării, face parte integrantă din ordinea juridică internă.
Conform art. 1099 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recunoaştere a unei hotărâri străine se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau, după caz, sediul celui care a refuzat recunoaşterea hotărârii. Cât priveşte cererea de încuviinţare a executării pe teritoriul României a unei atare hotărâri, aceasta este de competenţa tribunalului în circumscripţia căruia urmează să se efectueze executarea potrivit art. 1103 alin. (1) C. proc. civ. Doar în cazul imposibilităţii de determinare a tribunalului în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau sediul cel care refuză recunoaşterea, competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti (art. 1099 alin. (2).
Recurentul a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. arătând că decizia instanţei de apel este nelegală pentru că a fost pronunţată de alţi judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată cu încălcarea legii.
Critica nu este fondată, decizia atacată fiind pronunţată de aceeaşi judecători care au luat parte la judecarea pe fond a pricinii.
Nu poate fi primită nici critica prin care recurentul - pârât susţine că instanţa de apel i-a încălcat dreptul la apărare şi la un proces echitabil, a încălcat art. 6 din C.E.D.O. pentru că nu a ţinut cont de înscrisurile depuse de acesta la dosar şi de apărările susţinute în apel.
Astfel cum rezultă din considerentele deciziei atacate, instanţa de apel s-a conformat întocmai dezlegărilor date de instanţa de casare precum şi îndrumărilor date de aceasta şi a stabilit situaţia de fapt pe baza înscrisurilor relevante pentru soluţionarea petitului cererii de chemare în judecată, respectiv exequator. Faptul că instanţa nu a dat relevanţă apărărilor recurentului şi nu a considerat utile soluţionării cauzei toate înscrisurile depuse de acesta, nu se poate transpune într-o încălcare a dreptului la un proces echitabil reglementat de C.E.D.O.
Critica privind nepunerea în discuţia părţilor în apel a excepţiei nulităţii semnăturii cererii de chemare în judecată invocată de către pârât prin întâmpinare la instanţa de fond, cât şi prin încheierea de şedinţă din 1 februarie 2016, cât şi prin motivele de apel, nu poate fi primită având în vedere că acest aspect a fost analizat de instanţa de apel cu ocazia verificării dreptului de reprezentare reţinând că delegaţiile depuse şi mandatele întrunesc condiţiile prevăzute pentru reprezentarea reclamantei.
Recurentul-pârât a mai susţinut că decizia instanţei de apel este nelegală pentru că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material şi a încălcat şi regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 şi pct. 5 C. proc. civ. arătând că, deşi a invocat prin întâmpinare şi prin motivele de apel că această acţiune este inadmisibilă, instanţa de apel nu a ţinut cont de apărările şi susţinerile sale.
Contrar susţinerilor recurentului, chestiunea admisibilităţii acţiunii a fost analizată în primul ciclu procesual, Înalta Curte, relevând cu caracter irevocabil dispoziţiile legale aplicabile în speţă şi, ca atare, şi admisibilitatea acţiunii.
Inexistenţa la dosar a unei legi de procedură în materialitatea sa nu echivalează cu ignorarea acesteia, în măsura în care are aplicabilitate în cauză.
Prin decizia de casare s-a statuat irevocabil incidenţa în cauză a Convenţiei de la Haga reţinându-se că în conformitate cu art. 24 şi art. 26 alin. (1) din Convenţie, procedura este reglementată de legea statului solicitat (legea română).
Criticile recurentului cu privire la faptul că hotărârea din 3 decembrie 2015 a Curţii de Apel a Statului Oregon SUA nu i-a fost comunicată, că această hotărâre a fost pronunţată în lipsa sa, că pentru a fi recunoscută în România hotărârea din 3 decembrie 2015 a Curţii de Apel a Statului Oregon SUA trebuie să se facă dovada că au fost respectate dispoziţiile Convenţiei de la Haga din 19 octombrie 1996 şi respectiv dispoziţiile Convenţiei cu privire la drepturile copilului adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, nu sunt critici de nelegalitate a deciziei atacate ci de netemeinicie şi tind la schimbarea situaţiei de fapt ceea ce nu este admisibil pe calea recursului, cale de atac care este limitată doar la verificarea legalităţii deciziei atacate.
Nu pot fi primite nici criticile care se referă la interpretări ale dispoziţiilor art. 12 şi art. 23 din Convenţia de la Haga, a considerentelor hotărârii din 3 decembrie 2015 a Curţii de Apel din Statul Oregon SUA, a relevanţei unor înscrisuri aflate la dosar, a unor aspecte ale situaţiei de fapt şi a Sentinţei civile nr. 1932 din 25 septembrie 2017 a Judecătoriei Drobeta Turnu-Severin, tot pe considerentul încălcării limitelor caracterului nedevolutiv a căii de atac a recursului.
Critica prin care recurentul susţine că instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat deoarece între pârât şi reclamantă exista o hotărâre pronunţată în România cu privire la divorţ şi exercitare autoritate părintească minori, Sentinţa nr. 1932 din 25 septembrie 2017 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, ca atare nu mai putea fi recunoscută o altă hotărâre nr. C143932DRB a Curţii de Apel din Oregon SUA pentru aceleaşi aspecte, nu poate fi primită având în vedere că hotărârea Curţii de Apel din Oregon SUA este anterioară, fiind pronunţată la 3 decembrie 2015.
Referitor la critica prin care se arată că au fost depăşite atribuţiile puterii judecătoreşti, Înalta Curte reţine că legiuitorul a avut în vedere depăşirea de către judecător a atribuţiilor conferite prin lege, incursiunea lor în domeniul puterii legislative sau a puterii executive, în dauna ordinii constituţionale şi a interesului public. Altfel spus, pentru a putea invoca acest motiv de casare, partea ar trebui să dovedească că instanţa a cărei hotărâre este atacată a atribuit valoare legală unor texte abrogate, a negat orice valoare unui text care încă are forţă legală, a încălcat art. 5 C. proc. civ., stabilind dispoziţii general obligatorii prin actul jurisdicţional, or recurentul nu a relevant astfel de situaţii în cauză.
Având în vedere cele reţinute, Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva Deciziei civile nr. 547/2018 din 20 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 aprilie 2019.
Procesat de GGC -MM