Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, revizuenta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Şcoala Gimnazială "B.", revizuirea sentinţei civile nr. 1319 din 08.11.2010 a Tribunalului Buzău şi a Deciziei nr. 197 din 02.02.2011 a Curţii de Apel Ploieşti, pronunţate în Dosarul nr. x/2010, susţinând că sunt potrivnice hotărârilor reprezentate de sentinţa civilă nr. 194 din 06.02.2013 a Tribunalului Buzău şi Deciziei civile nr. 1542 din 29.05.2013 a Curţii de Apel Ploieşti, pronunţate în Dosarul nr. x/2012, prin care unei colege de serviciu i s-a admis o acţiune similară.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. 1865.
Prin Decizia nr. 93 din 07.05.2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire.
În motivarea acestei soluţii, instanţa a reţinut următoarele considerente:
Invocarea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 din vechiul C. proc. civ. presupune îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii şi anume: existenţa unor hotărâri definitive contradictorii, hotărârile potrivnice să fie pronunţate în aceiaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate, hotărârile să fie date în dosare diferite, în al doilea proces să nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat» sau dacă a fost invocată instanţa să fi omis a se pronunţa asupra sa şi să se solicite anularea celei de a doua hotărâri.
În speţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textul de lege întrucât hotărârile pretins potrivnice nu sunt pronunţate între aceleaşi persoane, aşa cum prevede în mod obligatoriu textul legal, în hotărârea în raport de care se afirmă contrarietatea fiind soluţionată cererea unei alte persoane decât revizuenta A., respectiv C.
În consecinţă nu se poate vorbi de încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat, întrucât pentru existenţa acesteia este necesar să fie îndeplinită condiţia triplei identităţi între cele două procese de cauză, obiect şi părţi, condiţie ce nu se verifică în speţa dedusă judecăţii, unde părţile sunt diferite.
Este adevărat că unei colege a reclamantei, o altă instanţa de judecată i-a admis unul din capetele de cerere pe care şi reclamanta îl formulase şi care acesteia i-a fost respins (acordarea indemnizaţiei de pensionare în cuantum de două salarii de bază), însă această situaţie nu constituie motivul de revizuire avut în vedere de legiuitor, ci este cei mult un caz de practică neunitară ai instanţelor judecătoreşti. în dreptul românesc practica judiciară nu constituie izvor de drept, iar judecătorii sunt liberi să aplice legea, în funcţie de probele administrate în fiecare cauză în parte, raportat la propria convingere şi conştiinţă, împotriva menţionatei decizii a declarat recurs, în termen legal, revizuenta A.
În motivarea cererii de recurs, revizuenta a formulat susţineri cu privire la fondul litigiilor sale, care se referă la plata indemnizaţiei de concediu de odihnă cuvenită anului şcolar 2009-2010, precum şi a indemnizaţiei de pensionare, în cuantum de două salarii în cuantumul din luna pensionării.
În ce priveşte cererea de revizuire, recurenta susţine că o colegă a sa, aflată în aceeaşi situaţie, a obţinut hotărâri favorabile.
Recurenta invocă dispoziţiile art. 329 C. proc. civ. din 1865, susţinând că scopul recursului nu este acela de a reforma hotărârile judecătoreşti, ci de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul ţării, ceea ce în cazul său, nu s-a aplicat.
La termenul de la 4 octombrie 2018, în şedinţă publică, Înalta Curte a pus în discuţia părţilor excepţia nulităţii recursului, pe care o va admite, pentru următoarele considerente;
Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul şi condiţiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres şi limitativ reglementate prin dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.
Obligaţia părţii de a arăta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor este prevăzută sub sancţiunea nulităţii de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei de apel în soluţionarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin exercitarea acestuia urmărindu-se realizarea controlului de legalitate ai hotărârii recurate, iar nu interpretarea şi aplicarea unitară a legii, astfel cum greşit susţine recurenta.
Recurenta nu a invocat niciunui dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar din dezvoltarea susţinerilor sale nu se pot identifica critici de nelegalitate sau motive de ordine publică.
Totodată, recurenta a formulat critici care nu au legătură cu argumentele instanţei de apel, care vizează respingerea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. 1865.
Astfel, instanţa a reţinut că cererea de revizuire nu îndeplineşte cerinţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. 1865, întrucât hotărârile pretins potrivnice nu sunt pronunţate între aceleaşi persoane, aşa cum prevede imperativ textul legai, hotărârea în raport de care se afirmă contrarietatea fiind soluţionată la cererea unei alte persoane decât revizuenta, respectiv C.
Recurenta nu a combătut aceste argumente, ci a formulat susţineri cu privire la fondul pretenţiilor sale.
Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei care a pronunţat hotărârea recurată şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.
Aşa fiind, cum aspectele invocate prin cererea de recurs nu se grefează pe conţinutul deciziei atacate şi având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ., iar în cauză nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului, admiţând excepţia cu acest obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 93 din 7 mai 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2018.