Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia a II-a civilă

Decizia nr. 4246/2018

Şedinţa publică din data de 11 octombrie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă la data de 19 august 2016 reclamanta S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu Primăria municipiului Oradea a solicitat:

- constatarea incidenţei art. 36 din Legea nr. 85/2006 şi, pe cale de consecinţă obligarea pârâtei la plata sumei de 8.011.433 RON, reprezentând prejudiciul cauzat.

- în subsidiar, în situaţia în care se va aprecia că în speţă nu sunt incidente prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006, constatarea nulităţii absolute a clauzei penale privind "transmiterea cu titlu gratuit a construcţiilor executate de către reclamantă către pârâtă în caz de neîndeplinire a obligaţiilor în termenele stabilite",

- în mod cu totul subsidiar, reducerea cuantumului clauzei penale, întrucât obligaţia principală a fost executată în parte şi această executare a profitat creditorului, iar penalitatea este vădit excesivă faţă de prejudiciul ce putea fi prevăzut de părţi la încheierea contractului.

Prin sentinţa civilă nr. 85 din 16 mai 2017, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă a respins excepţia nelegalităţii Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Oradea nr. 246 din 21 martie 2013, invocată de reclamanta S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B., precum şi cererea privind incidenţa art. 36 din Legea nr. 85/2006.

A respins excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune privind solicitarea constatării nulităţii absolute a clauzei penale privind "transmiterea cu titlu gratuit a construcţiilor executate" şi a cererii subsecvente, invocată de pârâta Municipiul Oradea prin Primar.

A respins ca neîntemeiată cererea reclamantei S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B., de constatare a nulităţii absolute a clauzei penale privind "transmiterea cu titlu gratuit a construcţiilor executate" şi a cererii subsecvente formulate împotriva pârâtei Municipiul Oradea prin Primar.

A admis excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune privind capătul de cerere referitor la reducerea cuantumului clauzei penale şi obligarea la despăgubiri în cuantum de 8.011.433 RON invocată de pârâta Municipiul Oradea prin Primar, şi în consecinţă îl respinge ca fiind prescris. Fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierilor de şedinţă din 8 decembrie 2016 şi 9 martie 2017, pronunţate de Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă a declarat apel apelanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B..

Prin decizia civilă nr. 337/C/2017 - A din 2 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respins ca nefondat apelul declarat apelanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva sentinţei civile nr. 85 din 16 mai 2017 şi a încheierilor de şedinţă din 8 decembrie 2016 şi 9 martie 2017, pronunţate de Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 337/C/2017 - A din 2 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B..

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. a invocat motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că hotărârea instanţei de apel este nelegală, întrucât în analiza capătului de cerere privind constatarea incidenţei art. 36 din Legea nr. 85/2006 şi pe cale de consecinţă obligarea intimatei la repararea prejudiciului cauzat, respectiv în analiza excepţiei de nelegalitate a HCL nr. 246 din 21 martie 2013, instanţa a constatat în mod greşit, faptul că prin raportare la art. 644 - 645, art. 977, art. 982 şi art. 984 C. civ. de la 1864, în esenţă imobilul "Pod Rutier peste Crişul Repede" nu a fost niciodată în proprietatea reclamantei.

În acest sens recurenta apreciază că instanţa de judecată a aplicat dispoziţii legale care nu sunt incidente speţei şi totodată a dat o interpretare greşită textului de lege corespunzător situaţiei de fapt.

Astfel, instanţa de judecată analizând conţinutul acordului de colaborare nr. x încheiat între S.C. A. S.R.L. şi intimată, a reţinut că societatea reclamantă este un simplu prestator de servicii care are doar obligaţia de a realiza pe cheltuiala proprie un bun, care nu e pentru sine, ci pentru altul, apreciind că rezultă cu claritate faptul că A. S.R.L. avea reprezentarea clară a acestui fapt.

Din această perspectivă, recurenta-reclamantă arată că nu poate fi de acord cu soluţia instanţei de apel, apreciind că aceasta este rezultatul aplicării unor dispoziţii legale care nu sunt aplicabile în speţă, sens în care, pentru considerentele expuse în memoriul de recurs consideră că rezultă fără urmă de îndoială faptul că imobilul în curs de execuţiei la acea vreme Podul Rutier peste Crişul Repede a fost în proprietatea S.C. A. S.R.L., fiind preluat de către UAT Municipiul Oradea cu nerespectarea dispoziţiilor legale.

În ceea ce priveşte prescripţia dreptului la acţiune, recurenta apreciază că esenţa problemei este stabilirea momentului de la care prescripţia a început să curgă, astfel, în condiţiile legii prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul de acţiune.

În aceste condiţii, recurenta susţine că în patrimoniul societăţii reclamante s-a născut un prejudiciu în momentul în care Municipiul Oradea a început să exercite acte de dispoziţie asupra construcţiei aflată în patrimoniul S.C. A. S.R.L. şi în mod greşit s-a arătat că la data de 30 aprilie 2012 a început să curgă termenul de prescripţie, întrucât UAT Municipiul Oradea a efectuat acte de dispoziţie efectivă asupra construcţiei realizată de S.C. A. S.R.L. abia începând cu luna iulie 2014, ori, doar la acel moment se poate vorbi despre crearea unui prejudiciu în patrimoniul societăţii reclamante şi naşterea dreptului corelativ de a cerere acoperirea prejudiciului.

Totodată se susţine faptul că prejudiciul a cărei acoperire se solicită s-a născut doar în momentul în care pârâtul MUNICIPIUL ORADEA, fără a uzita de dispoziţiile privind exproprierea şi cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 85/2006 şi-a însuşit în mod nelegal bunul aflat în patrimoniul societăţii S.C. A. S.R.L., în cursul lunii iulie a anului 2014, astfel, doar de la acel moment se poate aprecia că începe să curgă împotriva recurentei termenul de prescripţie pentru a apela la forţa de constrângere a statului în vederea acoperirii prejudiciului cauzat.

Mai mult decât atât, chiar şi după împlinirea termenului pentru care acordul a fost prelungit - 30 aprilie 2012 - S.C. A. S.R.L. a continuat lucrările de construcţie, UAT Municipiul Oradea manifestându-şi acordul în mod tacit pentru continuarea lor, iar aceste lucrări au continuat şi după data intrării în procedura generală a insolventei, în acest sens putând fi pusă în discuţie inclusiv prelungirea tacită a perioadei de execuţie a lucrării, fiind un drept de care părţile puteau dispune în mod liber.

Cu referire la nulitatea absolută a clauzei cuprinsă în acordul de colaborare, în speţă, alin. (9) din rubrica obligaţiilor prevăzute în sarcina reclamantei "în cazul în care S.C. A. S.R.L. nu realizează investiţia pod rutier peste Crişul Repede în termenele şi în condiţiile stabilite, se obligă să predea Municipiului Oradea suprafaţa de teren deţinută cu titlu de concesiune şi să transmită cu titlu gratuit construcţiile executate până la data respectivă", care, privită prin prisma dispoziţiilor art. 1066 C. civ. de la 1864 este o clauză penală, întrucât părţile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestaţie în cazul neexecutării obligaţiei principale.

Astfel legiuitorul a reglementat clauza penală pentru a da posibilitatea părţilor de a aprecia, la încheierea contractului, valoarea compensaţiei - a daunelor interese - pe care, creditorul le suferă din neexecutarea obligaţiei principale, clauza penală cuprinzând astfel pierderea suferită şi beneficiul de care a fost lipsit, aşa cum acestea au fost apreciate de părţi, însă, clauza penală nu trebuie să cuprindă decât ceea ce este o consecinţă directă şi necesară a neexecutării obligaţiilor.

Raportându-se la aceste aspecte, recurenta apreciază că această clauză penală are o cauză imorală, nefiind rezonabil a se pretinde că preluarea cu titlu gratuit a construcţiei în orice stadiu s-ar afla, dacă se întârzie termenul de finalizare, ar reprezenta echivalentul prejudiciului suferit de pârâtă.

În această situaţie, recurenta susţine caracterul vădit excesiv al acestei clauze penale ce poate fi constatat pentru cauză ilicită şi imorală şi sancţionat cu nulitatea absolută, în conformitate cu prevederile art. 966 coroborat cu art. 968 C. civ. de la 1864, iar acceptarea tezei contrare ar permite creditorului să preia un bun în valoare de milioane de euro şi la 99,99% din stadiu de finalizare dacă nu s-ar fi terminat exact la termen.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta apreciază că prin decizia pronunţată s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.

Astfel, bunul reprezentând "Pod peste Crişul Repede" se afla în proprietatea S.C. A. S.R.L. la data deschiderii procedurii de insolvenţă, aspect ce rezultă din sentinţa nr. 1990/F/2013 din 25 iunie 2013 a Tribunalului Bihor din dosarul x/2012 şi din decizia Curţii de Apel Oradea nr. 610/C/2013-R din 26 noiembrie 2013 dată în recurs.

Obiectul dosarului nr. x aflat pe rolul Tribunalului Bihor era reprezentat de cererea creditoarei S.C. C. S.R.L. de ridicarea suspendării prevăzute de art. 36 din Legea nr. 85/2006 asupra bunurilor S.C. C. S.R.L. asupra cărora are instituite garanţii şi dreptul de retenţie afectat garanţiei, respectiv: Teren intravilan în suprafaţă de 4.338 mp înscris în CF x Oradea, nr. cadastral x, teren intravilan în suprafaţă de 4.338 mp cu construcţii în suprafaţă de 1257 mp înscrise în CF x Osorhei, nr. cadastral x şi Pod rutier peste Crişul Repede.

Prin sentinţa nr. 1990/F/2013 din 25 iunie 2013 a Tribunalului Bihor s-a admis cererea, în baza art. 39 din Legea nr. 85/2006 şi s-a dispus ridicarea suspendării prevăzute de art. 36 din Legea nr. 85/2006 asupra bunurilor menţionate aflate în patrimoniul S.C. A. S.R.L., în vederea valorificării acestora în procedura de insolvenţă în conformitate cu prevederile art. 116-118 din Legea nr. 85/2006 cu respectarea art. 121 din aceeaşi lege, constatându-se fără echivoc existenţa podului rutier peste Crişul Repede în patrimoniul S.C. A. S.R.L. la data deschiderii procedurii insolvenţei.

Prin decizia Curţii de Apel Oradea nr. 610/C/2013-R din 26 noiembrie 2013 pronunţată în recurs s-a constatat acelaşi lucru, respectiv faptul că podul rutier de peste Crişul Repede se afla în proprietatea S.C. A. S.R.L., iar faptul că Municipiul Oradea are calitate de creditor în dosarul nr. x, fiind parte în această cauză, recurenta consideră că hotărârile mai sus menţionate sunt opozabile şi Municipiului Oradea.

Prin întâmpinarea depusă la data de 11 ianuarie 2018, intimatul-pârât Municipiul Oradea prin Primar a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu menţinerea deciziei atacate ca fiind legală.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 29 martie 2018, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 10 aprilie 2018.

În cauză, părţile nu au depus puncte de vedere asupra raportului de admisibilitate în principiu.

Prin încheierea din 10 mai 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei civile nr. 337/C/2017 - A din 2 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi a acordat termen la data de 11 octombrie 2018, cu citarea părţilor.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, reţine că recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B. este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărârii se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, context în care, recurenta susţine că în speţă ar fi incidente prevederile 36 din Legea nr. 85/2006.

Această critică nu poate fi primită, întrucât art. 36 din Legea nr. 85/2006, prevede că "de la data deschiderii procedurii insolvenţei (în speţă data de 20 noiembrie 2012) se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepţia acţiunilor exercitate în cadrul unui proces penal", iar art. 3 pct. 2 din acelaşi act normativ prevede că "averea debitorului reprezintă totalitatea bunurilor şi drepturilor sale patrimoniale care pot face obiectul executării silite, în condiţiile reglementate de C. proc. civ..".

În speţa de faţă, lucrările realizate de S.C. A. S.R.L. asupra unui bun care urma să intre în domeniul public al Municipiului Oradea nu puteau face obiectul unei executări silite, bunul în cauză fiind inalienabil, imprescriptibil şi insesizabil. Dreptul de proprietate publică asupra podului aflat în construcţie se dobândeşte de către Municipiul Oradea pe măsura încorporării materialelor în lucrarea respectivă.

Aşadar, obiectivul "podul rutier peste Crişul Repede" nu putea fi vândut silit, scopul acordului de colaborare nr. x din 11 noiembrie 2009 fiind de a realiza respectiva investiţie - lucrare de interes public major - astfel că vânzarea silită către o altă persoană apare ca fiind lipsită de orice utilitate practică.

Tot în acelaşi context, se reţine că nu sunt incidente nici prevederile art. 86 din Legea nr. 85/2006, privind menţinerea contractelor în derulare la data deschiderii procedurii, întrucât în speţă, deschiderea procedurii generale de insolvenţă faţă de societatea A. S.R.L. s-a dispus prin încheierea nr. 2783/F/2012 din 20 noiembrie 2012 a Tribunalului Bihor, pronunţată în dosarul nr. x, iar acordul de colaborare nr. x din 11 noiembrie 2009 a încetat de drept cu aproape un an în urmă, la data de 15 decembrie 2011.

Conform prevederilor art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, creditorul nu poate solicita rezoluţiunea/rezilierea judiciară a unui contract aflat în curs de executare pentru obligaţii scadente înainte de deschiderea procedurii, ori în cazul contractului de colaborare nr. x din 11 noiembrie 2009, acesta a încetat la data de 15 decembrie 2011, anterior deschiderii procedurii insolvenţei faţă de debitoare, respectiv 20 noiembrie 2012.

Astfel, analizând cauza de faţă din perspectiva regulilor de interpretare a convenţiilor, prevăzute de art. 977, 982 şi 984 C. civ. vechi, reiese cu claritate că, societatea A. S.R.L. urma să dobândească, ca şi contraprestaţie pentru podul construit, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 6951 mp situat în Oradea str. x nr. topo x din CF nr. x, proprietatea privată a Municipiului Oradea, însă numai după realizarea podului rutier peste Criş, cu excepţia terenului necesar utilizării podului, investiţie de interes public, or, acest lucru nu s-a realizat, aspect necontestat de apelantă.

O altă critică a recurentei vizează excepţia de nelegalitate a HCL nr. 246 din 21 martie 2013, în cadrul căreia susţine că instanţa a constatat în mod greşit, faptul că prin raportare la dispoziţiile C. civ. de la 1864, imobilul "Pod Rutier peste Crişul Repede" nu a fost niciodată în proprietatea reclamantei.

Prin HCL nr. 246/2013, Consiliul Local Oradea a luat act de rezilierea de drept a Acordului de colaborare nr. x din 11 noiembrie 2009, reziliere care s-a produs la data de 15 decembrie 2011, în temeiul pactului comisoriu de gradul IV convenit de părţi.

Astfel, prin HCL nr. 246/2013 - act administrativ cu caracter individual nu s-a dispus rezilierea acordului de colaborare menţionat, ci doar s-a luat act de respectiva reziliere, Consiliul Local Oradea aprobând demararea procedurii de preluare în proprietatea publică a Municipiului Oradea a investiţiei pod rutier peste Crişul Repede.

Totodată se reţine că obiectul excepţiei de nelegalitate îl constituie numai actele administrative cu caracter individual care dau naştere, modifică sau sting obligaţii determinate care se dispută în cadrul procesului, ori în cazul de faţă întrucât acordul de colaborare a încetat la data de 15 noiembrie 2011 se constată că nu este îndeplinită această condiţie.

Potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, efectul admiterii excepţiei de nelegalitate nu îl constituie anularea actului administrativ ce a făcut obiectul excepţiei, ci înlăturarea lui de la soluţionarea fondului cauzei în care a fost invocată excepţia, iar acordul de colaborare intervenit între Municipiul Oradea şi S.C. A. S.R.L. a încetat de drept la data de 15 decembrie 2011, anterior adoptării HCL nr. 246/2013.

Prin urmare, criticile aduse de către recurentă cu privire la nelegalitatea şi netemeinicia HCL nr. 246/2013 sunt nefondate.

Într-o altă critică, recurenta susţine că în mod greşit instanţa de apel a menţinut soluţia de admitere a excepţiei prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune privind capătul de cerere referitor la reducerea cuantumului clauzei penale şi obligarea la despăgubiri în cuantum de 8.011.433 RON.

Această critică este nefondată, având în vedere că ambele instanţe au reţinut în mod corect că atât dreptul material la acţiune prin care se solicită despăgubiri pentru partea executată a lucrării, cât şi în ceea ce priveşte capătul de cerere prin care se solicită reducerea cuantumului clauzei penale este prescris.

Astfel, prima instanţă a apreciat că termenul de prescripţie de 3 ani începe să curgă de la data de 21 martie 2013, aceasta fiind data emiterii Hotărârii Consiliului Local nr. 246, motivat de faptul că acesta este momentul în care s-a luat act de rezilierea acordului de colaborare.

În schimb, instanţa de apel a apreciat că termenul de prescripţie de 3 ani începe să curgă de la data expirării contractului, respectiv 30 aprilie 2012 dată la care îşi producea efect pactul comisoriu de gradul IV, câtă vreme reclamanta a consimţit la încheierea lui.

Prin urmare, raportat la data formulării acţiunii - 19 august 2016 şi ţinând seama de dispoziţiile art. 2501 C. civ. coroborate cu cele ale art. 2523 şi art. 2517 C. civ. nu au relevanţă datele la care s-au raportat instanţele, întrucât dreptul la acţiune era oricum prescris.

Aşadar, în mod corect s-a constatat prescripţia extinctivă a dreptului material la acţiune privind capătul de cerere prin care se solicită reducerea cuantumului clauzei penale şi obligarea Municipiului Oradea la despăgubiri în cuantum de 8.011.433 RON.

Cu referire la nulitatea absolută a clauzei cuprinsă în acordul de colaborare, în cadrul căreia recurenta apreciază că această clauză penală are o cauză imorală, se constată că această critică este nefondată.

Critica recurentei cu privire la nulitatea absolută a clauzei contractuale se constată că este nefondată, întrucât pactul comisoriu de gradul IV convenit de părţi nu este afectat de nicio cauză de ineficacitate.

Astfel, faptul că lucrarea nu a fost finalizată de către recurenta-reclamantă, aceasta obligându-se să predea cu titlu gratuit construcţia în stadiul în care se afla, nu poate conduce la concluzia că această clauză este ilicită şi imorală, mai cu seamă că, prin această clauză, părţile nu au făcut decât să anticipeze de comun acord contravaloarea prejudiciului suferit de către pârât în cazul neîndeplinirii obligaţiei.

Prin urmare, se constată că în mod legal, instanţa de apel a apreciat ca fiind nefondată cererea apelantei cu privire la constatarea nulităţii absolute a clauzei penale privind transmiterea cu titlu gratuit a construcţiei, deoarece aceasta nu a dovedit în mod concret caracterul imoral şi ilicit al clauzei.

Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 pct. 7 C. proc. civ., vizează încălcarea autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri pronunţate într-un alt litigiu.

Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că recurenta nu se poate prevala cu temei nici de decizia nr. 610 din 26 noiembrie 2013 pronunţată Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x pentru a-şi dovedi calitatea de proprietar al bunului, deoarece intimatul-pârât Municipiul Oradea nu a fost parte în acest litigiu, chiar dacă a fost parte în dosarul de insolvenţă.

Astfel, obiectul acestui dosar viza ridicarea suspendării prevăzută în temeiul dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 asupra unor bunuri cu privire la care S.C. C. avea instituite garanţii şi drept de retenţie afectat garanţiei, printre care şi podul rutier peste Criş, însă nici în considerentele acestei hotărâri şi nici în dispozitivul acesteia nu se retine că Podul Rutier peste Cris ar fi proprietatea recurentei, sens în care nu se poate considera că această chestiune de drept a fost clarificată în cadrul unui al litigiu, pentru a nu mai putea fi reluată în cauza de faţă.

Din această perspectivă, criticile susţinute doar în mod formal şi circumscrise prevederilor art. 488 pct. 7 şi 8 C. proc. civ. nu corespund exigenţelor căii de atac a recursului în reglementarea sa legală, ce a fost concepută ca un mijloc procesual menit să asigure un control în legalitate asupra hotărârilor instanţei de apel.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei civile nr. 337/C/2017 - A din 2 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei civile nr. 337/C/2017 - A din 2 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2018.