Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la 21 martie 2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu persoana vinovată de producerea accidentului rutier, B., citat în calitate de intervenient forţat, obligarea pârâtei C. la plata sumelor de 275.000 euro, cu titlu de daune morale, şi de 5.477,31 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuielile făcute de victimă în vederea refacerii, respectiv cheltuieli cu medicamente şi servicii medicale de specialitate, cheltuieli cu transportul în vederea recuperării, alte cheltuieli care s-au impus ca urmare a consecinţelor produse în urma accidentului rutier a cărui victimă a fost.
Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 194, art. 265, art. 309 C. proc. civ., art. 1349, art. 1357 şi următ., art. 1381 şi următ. din C. civ., Legea nr. 136/1995 şi Ordinele CSA nr. 5/2010 şi nr. 14/2011.
Prin cererea depusă la dosar pentru termenul din 20.06.2017, reclamanta şi-a majorat cuantumul daunelor materiale de la suma de 5.477,31 RON la suma de 5.634,01 RON.
De asemenea, ca urmare a faptului că autoturismul implicat în accident s-a dovedit că era asigurat pentru răspundere civilă delictuală la societatea D. din Belgia şi că S.C. C. S.A. a fost desemnat de B.A.A.R. în calitate de corespondent Carte verde al asigurătorului belgian, s-a stabilit că are calitatea de pârâtă în cauză S.C. D. din Belgia, care are ca mandatar S.C. C. S.A.
Prin Sentinţa nr. 296 din 3 octombrie 2017, Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă, a admis, în parte, acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 65.000 euro cu titlu de daune morale şi suma de 5634,01 RON cu titlu de daune materiale.
Această soluţie a primei instanţe a fost schimbată în parte prin Decizia civilă nr. 152 din 4 mai 2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II -a civilă, ca urmare a admiterii apelului declarat de D. Belgia prin mandatar S.C. C. S.A., în sensul obligării pârâtei să plătească reclamantei daune morale în sumă de 35.000 euro şi daune materiale în sumă de 3.500 RON, celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate fiind menţinute.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta A., solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
În motivarea recursului declarat, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că, în raport de situaţia de fapt a cauzei, se dovedeşte că instanţa a ignorat normele invocate şi a interpretat eronat legea, reducând nejustificat despăgubirile acordate în faţa primei instanţe, cu toate că nu au fost administrate probe care să justifice măsura luată.
În esenţă, criticile recurentei au vizat soluţia instanţei de apel de diminuare nejustificată a daunelor acordate prin hotărârea tribunalului cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciile de ordin moral suferite în urma accidentului a cărui victimă a fost.
S-a susţinut că hotărârea instanţei de apel este nemotivată/contradictorie şi nu ţine cont de situaţia de fapt şi de documentele aflate la dosarul cauzei în ceea ce priveşte suferinţa recurentei.
Decizia pronunţată în apel nu cuprinde motivele pentru care instanţa a decis reducerea considerabilă a sumei acordate cu titlu de daune morale, în faţa instanţei de fond, iar faptul că admiterea apelului a fost justificată doar prin trimitere la concluziile paratei, concluzii care nu au fost probate în nicio etapă a judecăţii, echivalează un motiv de casare a hotărârii recurate.
În operaţiunea sa de reducere a cuantumului sumelor în discuţie, instanţa nu a menţionat care sunt criteriile avute în vedere pentru care a fost redusă suma acordată în faţa primei instanţe.
Cerinţa legală a motivării hotărârii a fost edictată în scopul bunei administrări a justiţiei, întăririi încrederii justiţiabililor în hotărârile judecătoreşti şi pentru a da instanţelor superioare posibilitatea exercitării controlului judiciar.
Motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă şi inteligibilă, să nu se rezume la o însuşire de fapte şi argumente, să se refere la probele administrate în cauză şi să fie în concordanţă cu acestea, să răspundă în fapt şi în drept la toate pretenţiile şi apărările formulate de părţi şi să conducă în mod logic şi convingător la soluţia cuprinsă în dispozitiv. În practica judiciară a Curţii Supreme de Justiţie s-a decis că motivarea sumară şi confuză a unei hotărâri judecătoreşti echivalează cu nemotivarea hotărârii.
Motivul de recurs prevăzut în art. 488 pct. 6 vizează ipoteze variate: nemotivare, motivare insuficientă sau motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii. Nemotivarea hotărârii este un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii.
Art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile, iar o instanţă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, trebuie să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.
Făcând trimitere la elementele probatorii ale cauzei, recurenta-reclamantă a susţinut că despăgubirea persoanei vătămate trebuie să constituie o justă şi integrală reparaţie a daunelor morale. Aprecierea prejudiciului moral, nu se rezumă la determinarea preţului suferinţei fizice şi psihice care, de altfel, sunt inestimabile, ci înseamnă o apreciere multilaterală a tuturor consecinţelor negative ale prejudiciului moral şi a implicaţiei acestuia pe toate planurile vieţii sociale ale persoanei vătămate.
Deşi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, acesta va fi apreciat după criterii nepatrimoniale, precum: importanta prejudiciului moral, durata şi intensitatea durerilor fizice şi psihice, tulburările şi neajunsurile suferite de victima prejudiciată moral.
Aprecierea trebuie făcută "in concreto", de la caz la caz, în funcţie de toate circumstanţele şi împrejurările cazului dat, iar această apreciere lipseşte cu totul hotărârii atacate, în timp ce soluţia adoptată dovedeşte o nesocotire a criteriilor importanţei valorii morale lezate, intensitatea durerii fizice şi psihice, durata menţinerii consecinţelor vătămării etc.
În continuare, recurenta a expus o serie de argumente pentru care a considerat, de asemenea, că suma reţinută de instanţa de apel ca fiind necesară şi suficientă pentru acoperirea prejudiciului de ordin moral este inadmisibil de mică, făcând trimitere la caracterul permanent şi ireversibil al prejudiciului moral suferit.
S-a solicitat aplicarea art. 411 alin. (2) din C. proc. civ. în sensul judecării prezentului dosar şi în lipsă.
Pe baza recursului şi a întâmpinărilor formulate în cauză de intimaţii S.C. D. şi B. a fost întocmit raportul asupra recursului declarat, iar prin încheierea dată în camera de consiliu de la 21.11.2018 acesta a fost admis în principiu.
Analizând criticile deduse judecăţii prin cererea de recurs, Înalta Curte apreciază asupra caracterului fondat al acestora.
Se reţine, cu titlu prealabil, că ceea ce a făcut obiectul criticilor de recurs a fost acea parte a soluţiei instanţei de apel adoptată în privinţa cererii reclamantei de dezdăunare pentru prejudiciile de ordin moral, invocându-se, în esenţă, o nemotivare a hotărârii pe acest aspect şi o dezlegare nelegală, cu nesocotirea criticilor de cuantificare şi evaluare a daunelor morale, tradusă în diminuarea cuantumului acestora la o valoare inadmisibil de mică.
Subordonând analiza legalităţii deciziei de apel criticilor deduse judecăţii în calea de atac a recursului, Înalta Curte reţine că prin cererea de chemare în judecată cu care s-a adresat instanţelor, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei, în calitate de asigurător de răspundere civilă delictuală, la repararea prejudiciilor de ordin material şi moral suferite în urma accidentării sale grave de către intervenientul B., conducător auto al autovehiculul asigurat de societatea pârâtă.
Reţinând ca fiind dovedite şi întrunite în cauză condiţiile angajării răspunderii civile delictuale şi, de asemenea, în considerarea consecinţelor de ordin fizic şi moral suportate de reclamantă-victimă a accidentului rutier, prin hotărârea primei instanţe a fost obligată pârâta să plătească reclamantei 65.000 euro cu titlu de daune morale şi 5.634,01 RON cu titlu de daune materiale.
Prin hotărârea pronunţată, tribunalul a arătat că "La stabilirea cuantumului daunelor morale pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de reclamantă, instanţa are în vedere împrejurările în care s-a săvârşit fapta, consecinţele faptei pe plan psihologic şi în planul relaţiilor sociale, intensitatea suferinţelor fizice şi psihice ale reclamantei, precum şi vârsta şi pregătirea profesională", fără detalierea sau explicarea modului ori măsurii în care toate aceste elemente s-au reflectat în cuantificarea daunelor acordate.
Criticată în apelul pârâtei ca fiind vădit exagerată şi discriminatorie (faţă de naţionalitatea străină a asiguratorului), această parte a soluţiei primei instanţe a fost schimbată prin decizia atacată în sensul diminuării cuantumului daunelor morale la 35.000 de euro, în loc de 65.000 euro cât se stabilise iniţial în faţa tribunalului.
Măsura dispusă a fost argumentată exclusiv cu trimitere la aprecierea instanţei de apel raportată la "circumstanţele producerii accidentului rutier, vârsta reclamantei, suferinţele fizice şi psihice suferite, posibilitatea redusă de reinserţie socio-profesională", însoţită de explicaţia că "În general, instanţele de judecată statuează în echitate atunci când sunt chemate să stabilească cuantumul daunelor morale".
Astfel justificată, măsura instanţei de apel apare ca fiind nemotivată, dovedindu-se îndreptăţită critica recurentei-reclamante care a susţinut că decizia pronunţată în apel nu cuprinde motivele pentru care instanţa a decis reducerea considerabilă a sumei acordate cu titlu de daune morale de către tribunal.
Aşa cum se observă din partea considerentelor hotărârilor celor două instanţe de fond destinată acestei pretenţii a reclamantei, atât acordarea cât şi diminuarea sumelor recunoscute cu titlu de reparaţie a prejudiciilor de ordin moral suferite de reclamantă în urma accidentului de circulaţie, a cărui victimă acesta a fost, au fost justificate prin una şi aceeaşi frază care trimite doar în mod formal la criterii precum circumstanţele producerii faptei prejudiciabile, vârsta reclamantei, suferinţele fizice şi psihice, pregătirea profesională a acesteia. Trimiterea este doar una formală de vreme ce nu se explică modul în care aceste criterii, evocate deopotrivă de tribunal şi curtea de apel, au funcţionat (de fiecare dată în parte) în sensul determinării unui anume nivel al cuantumului despăgubirilor ori în sensul diminuării acestuia.
Apare, astfel, îndreptăţită susţinerea recurentei-reclamante în sensul că, modul în care a fost realizată judecata în apel dovedeşte că instanţa a primit şi a avut în vedere exclusiv susţinerile pârâtei, care nu au fost probate în niciun fel, de vreme ce partea constată că în hotărârea primei instanţe i-au fost acordate daune morale într-un anumit cuantum, cu o anume justificare şi că, în apel, cu exact aceeaşi justificare, cuantumul daunelor morale acordat iniţial a fost aproape înjumătăţit.
Raportându-se în analiza sa la un cuantum al daunelor morale acordat prin hotărârea primei instanţe, curtea de apel nu putea - utilizând exact aceeaşi justificare - diminua în mod considerabil acest cuantum, fără a arăta şi argumentele care fac diferenţa între aprecierile sale şi cele ale primei instanţe, chiar dacă măsura sa a fost dispusă pe tărâmul despăgubirilor menite să asigure repararea unor prejudicii de ordin nepatrimonial, în privinţa cărora instanţele statuează, de principiu, în echitate, după cum ea însăşi reţine.
Însă, a statua în echitate nu echivalează cu a nu motiva măsura decisă de instanţă în privinţa daunelor morale şi nici nu poate să legitimeze o soluţie care, în absenţa argumentelor care să o justifice, apare ca având un pronunţat caracter discreţionar.
Or, cerinţa legală a motivării hotărârii prevăzută prin dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., a cărei respectare este asigurată prin dispoziţiile art. 174 - 179 şi art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a fost instituită în scopul bunei şi corectei înfăptuiri a justiţiei, a posibilităţii exercitării controlului judiciar şi, nu în ultimul rând, în scopul protejării părţilor împotriva unor soluţii sau măsuri discreţionare din partea instanţelor judecătoreşti.
Apreciind, pentru motivele arătate, că hotărârea instanţei de apel nu respectă exigenţa legală a motivării, în limita soluţiei dată cererii reclamantei de acordare a daunelor pentru repararea prejudiciilor de ordin moral, Înalta Curte va admite recursul declarat în considerarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi art. 496 alin. (2) C. proc. civ. şi va casa în parte decizia atacată, urmând ca litigiul să fie trimis aceleiaşi instanţe de apel spre rejudecare cu privire la capătul de cerere referitor la acordarea daunelor morale (celelalte dispoziţii ale acesteia, neatacate pe calea recursului, urmând a fi menţinute).
Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere va avea în vedere şi celelalte critici ale recursului reclamantei, prin care aceasta a susţinut că valoarea acordată cu acest titlu dovedeşte o nesocotire/ignorare a criteriilor doctrinare şi jurisprudenţiale de cuantificare a prejudiciilor de ordin moral, critici a căror analiză în recurs nu a putut fi realizată, pe de o parte dată fiind nemotivarea hotărârii curţii de apel iar, pe de altă parte, ca urmare a aprecierii caracterului întemeiat al motivului de recurs fundamentat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 152 din 4 mai 2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.
Casează în parte decizia atacată cu privire la capătul de cerere referitor la acordarea daunelor morale şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 februarie 2019.
Procesat de GGC - NN