Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Asupra apelurilor de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 89/P pronunţată la data de 25 aprilie 2018, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. în ref. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A., pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.

A respins, ca nefondată, cererea de confiscare de la inculpatul A. a sumei de 40.000 euro.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a dispus ridicarea sechestrului asigurător dispus prin Ordonanţa din data de 29.12.2016 pronunţată de DNA - Serviciul Teritorial Constanţa referitor la cota devălmaşă deţinută de inculpatul A. asupra imobilului tip duplex şi teren aferent în suprafaţă indiviză de 43,84 + 35 m pătraţi situat în Municipiul Constanţa, B-dul x nr. 212, judeţul Constanţa.

A respins cererea privind confiscarea extinsă asupra cotei devălmaşe deţinută de inculpatul A. din terenurile situate în comuna Corbu, judeţul Constanţa.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale şi la instanţa de fond a dispus să rămână în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

- Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de: trafic de influenţă, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen.

În considerentele actului de sesizare al instanţei s-au reţinut următoarele:

În anul 2013, inculpatul A. a pretins şi a primit de la denunţătorul B. suma totală de 40.000 euro, afirmând că are influenţă asupra organelor judiciare care efectuaseră acte de urmărire penală în cauza în care fusese cercetat denunţătorul, pe care a promis să îi determine să procedeze într-o manieră care să conducă la soluţii favorabile în cauza respectivă pentru acesta şi C.

S-a arătat că la data de 07.09.2016, denunţătorul B. a sesizat DNA cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, de către inculpatul A.

La data de 08.09.2016 şi denunţătorul C. a sesizat DNA cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de trafic de influenţă, de către inculpatul A.

Denunţătorii B. şi C. au fost trimişi în judecată de DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa pentru săvârşirea unor infracţiuni de trafic de droguri şi constituire a unui grup infracţional organizat, fiind condamnaţi în primă instanţă la o pedeapsă de patru ani şi respectiv zece ani închisoare, în Dosarul nr. x/2013, sentinţă împotriva căreia au declarat apel atât inculpaţii cât şi DIICOT.

Dezbaterile în apel au avut loc la data de 27.10.2016, iar ulterior pronunţarea a fost amânată succesiv până la data de 11.11.2016, când instanţa a respins apelurile declarate de inculpaţi şi a admis apelul declarat de DIICOT.

Conform acestei decizii, inculpaţii B. şi C. au fost condamnaţi definitiv la o pedeapsă de patru şi respectiv zece ani închisoare .

Cu ocazia primei sale audieri, din data de 08.09.2016, martorul B. a declarat că l-a cunoscut întâmplător pe inculpatul A., despre care a aflat că era de profesie avocat şi totodată preşedintele al Camerei de Comerţ Bilaterale Româno-Kuweitiană.

Inculpatul a început să îi propună martorului mai multe afaceri de anvergură, printre care şi un parteneriat cu firma olandeză care efectua lucrările de construcţie la digul de larg al Portului Constanţa pentru care era nevoie de o carieră de piatră.

În acest context, martorul a afirmat că are un prieten care deţine o asemenea carieră dar, la acel moment, persoana respectivă era arestată într-un dosar instrumentat de DNA Bucureşti.

Inculpatul s-a oferit să îl ajute pe martor pentru a pune în libertate persoana respectivă, spunându-i că are cunoştinţele necesare în Bucureşti pentru a obţine rezultatul promis.

Conform declaraţiilor martorului, inculpatul a pretins pentru acest serviciu suma de 20.000 euro, din care 10.000 înainte şi 10.000 după, scriind aceste sume pe o coală de hârtie.

Martorul a precizat că a cerut un timp pentru a putea discuta cu familia prietenului arestat, după care a luat legătura cu soţia denunţătorului C. care şi-a contactat soţul, acesta fiind de acord cu plata sumei respective.

În luna mai 2013, martorul a mers la biroul inculpatului din sediul Camerei de Conturi Bucureşti şi i-a dat acestuia suma de 10.000 euro, din partea familiei denunţătorului C., pentru eliberarea acestuia şi i-a arătat că mai deţinea încă 10.000 care, potrivit înţelegerii, urmau să fie plătiţi după punerea denunţătorului în libertate.

Martorul B. a continuat să păstreze legătura cu A. iar ulterior a primit o citaţie de la DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa, prin care era chemat la parchet, în calitate de învinuit, în Dosarul nr. x/2010

Deoarece s-a alarmat la primirea citaţiei, denunţătorul l-a contactat pe inculpat şi l-a întrebat dacă îl poate ajuta cu ceva, împrejurare în care inculpatul l-a liniştit, spunându-i că îl cunoaşte pe şeful poliţiştilor de la DIICOT, un anume E., pe care s-a lăudat că el l-a pus în funcţie.

Pentru a-l convinge pe martor de realitatea afirmaţiilor sale, inculpatul l-a şi sunat pe E. chemându-l să se întâlnească şi păstrând asupra sa citaţia martorului denunţător, spunându-i că urmează să se întâlnească în perioada următoare pentru a-i spune rezultatul demersurilor sale.

Inculpatul şi martorul denunţător s-au întâlnit după câteva zile iar inculpatul i-a spus că e vorba de un poliţist şi o procuroare şi că trebuie să dea 20.000 euro pentru a fi scos din cercetări, bani care, de asemenea, ar fi trebuit plătiţi în două tranşe.

Pentru a face rost de suma de bani, martorul denunţător s-a împrumutat cu 10.000 euro de la martorul F., căruia i-a spus care era destinaţia banilor şi care, spre sfârşitul lunii mai 2013, l-a şi însoţit pe denunţător la sediul Camerei de Comerţ Bucureşti, în faţa căruia i-a dat inculpatului suma respectivă.

S-a arătat că, înainte de data la care fusese citat la DIICOT, martorul denunţător a fost contactat de către inculpat care i-a spus că trebuia achitată şi a doua tranşă de bani, asigurându-l că a vorbit despre problemă şi că totul este în regulă.

În raport de cererea inculpatului, denunţătorul a fost de acord şi s-a mai împrumutat cu 6.000 euro de la martorul F. la care a adăugat 4.000 euro pe care îi avea el, bani pe care i-a dat inculpatului, în biroul acestuia din Bucureşti.

După remiterea sumei de bani către inculpat, prezentându-se la DIICOT, doamna procuror i-a spus că fusese făcută o greşeală şi că fusese citat ca martor şi nu ca învinuit, împrejurare care l-a făcut pe martorul denunţător să considere că inculpatul rezolvase într-adevăr problema, astfel încât scăpase de răspunderea penală, prin influenţa sa şi utilizând suma primită de la el.

În perioada următoare, martorul denunţător a început să se intereseze de situaţia martorului C. care, în ciuda sumelor plătite, nu era pus în libertate, inculpatul asigurându-l că totul era în regulă şi că denunţătorul va fi şi el pus în libertate, la următoarele termene.

Se reliefează că inculpatul a fost atât de convingător încât martorul denunţător B. a discutat cu soţia martorului C. care a fost de acord să plătească şi a doua tranşă, de 10.000 euro, înainte de punerea acestuia în libertate, banii fiind daţi, tot în biroul inculpatului din Bucureşti, în perioada august - septembrie 2013.

În luna noiembrie 2013, martorul denunţător B. a fost chemat la DIICOT- Serviciul Teritorial Constanţa unde a fost informat că a fost pus sub învinuire iar apoi sub inculpare, în aceeaşi zi.

La ieşirea din sediul Parchetului, martorul denunţător B. l-a sunat pe inculpatul A. şi care l-a liniştit, spunându-i că o va rezolva la Curte, fără a mai fi necesară plata vreunei sume de bani însă martorul nu l-a mai crezut pe inculpat şi a început să ceară restituirea banilor daţi anterior însă acesta a început să îl evite.

Ulterior, martorul denunţător a avut câteva întâlniri cu inculpatul, pe care le-a înregistrat cu un mijloc tehnic propriu, fişierele audio respective fiind depuse împreună cu denunţul.

În cadrul unei asemenea întâlniri, martorul denunţător B. i-a solicitat inculpatului să găsească o soluţie pentru restituirea unei sume de bani denunţătorului C. (la care se face referire cu pseudonimul G.) deoarece acesta nu fusese pus în libertate şi ameninţa că va sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie.

Se relevă că inculpatul nu a negat că l-ar cunoaşte pe denunţătorul C. şi nici nu a respins pretenţiile acestuia, lăsând să se înţeleagă că va rezolva problema şi sugerând martorului B. posibilitatea de a-i oferi denunţătorului, în contul datoriei, terenuri sau altceva în schimb.

Chiar şi aşa, martorul denunţător B. a insistat însă ca denunţătorului C. să îi fie restituiţi banii şi a avertizat că dacă până la 01.08.2016 acesta nu şi-ar fi primit datoria, va denunţa fapta la DNA.

În aceste împrejurări inculpatul a catalogat această posibilitate drept o nebunie însă martorul a insistat în restituirea banilor către denunţătorul C. pentru a nu fi bănuit el că l-ar fi înşelat pe acesta şi şi-ar fi oprit el banii.

Se arată că, această înregistrare confirmă declaraţiile martorului B. cu privire la primirea de către inculpat a unei sume de bani din partea denunţătorului C. care ar fi trebuit în mod necesar restituită acestuia în condiţiile în care problemele lui judiciare nu fuseseră rezolvate.

S-a evidenţiat că, în cadrul unei secunde întâlniri, martorul B. a afirmat că răbdarea "s-a întins la maxim cu ăştia", inculpatul răspunzând că în scurt timp va rezolva problema ("mai e puţin, mai am puţin, foarte puţin mai am şi o rezolv! nicio problemă").

Martorul denunţător B. a afirmat că fusese chemat la vizită de către denunţătorul C. care i-ar fi zis că era hotărât să sesizeze organele de urmărire penală ("vineri am fost la el iar. M-a chemat la vizită (...) zice: Băi, vrei s-o facem altfel? Băi, zic, ce să facem altfel că nu te-nţeleg? Păi mă duc şi fac denunţ şi fac din alea şi fac din alea!"), aspecte în raport de care inculpatul A. s-a arătat îngrijorat de această posibilitate şi a insistat ca denunţătorul să mai aştepte ("treaba lui (...) dacă el (...) Nu, mai stăm puţin, că acum o rezolvăm").

În continuarea discuţiei martorul denunţător B. a insistat ca inculpatul să restituie sumele primite de la denunţătorul C. deoarece acesta fusese condamnat.

În continuare, în probarea aspectelor reţinute, se redă de procuror conţinutul discuţiei dintre inculpat şi martorul denunţător.

În cadrul aceleiaşi discuţii martorul denunţător a insistat în restituirea banilor afirmând că denunţătorul C. ajunsese să creadă că el îl înşelase şi îi cheltuise banii, în loc să îi transmită inculpatului care să îi folosească pentru rezolvarea problemelor lui judiciare, susţinând că este dispus să îi restituie el suma de bani în măsura în care ar dispune de o asemenea sumă, inculpatul spunându-i că "O rezolvăm, dă-o-n mă-sa! Dă-o-n pizda mă-sii! îmi pare rău că am ajuns în asta, dar o rezolvăm."

S-a reliefat că, în aceiaşi discuţie, martorul şi-a manifestat nemulţumirea că deşi inculpatul îi asigurase de faptul că demersurile sale de a-i scăpa de răspunderea penală, problemele lor judiciare nu fuseseră rezolvate, interlocutorul său confirmând aceasta şi motivând eşecul intervenţiei sale prin schimbarea atitudinii procesuale a denunţătorului C. dar şi prin aceea că instanţa nu putea să facă abstracţie de toată activitatea infracţională a celor doi denunţători.

Mai mult, martorul denunţător B. i-a reproşat inculpatului că persoana asupra căruia acesta din urmă îşi traficase influenţa şi care ar fi promis "să-i scoată" ar fi trebuit să le spună realitatea şi să nu îi inducă în eroare, în condiţiile în care el plătise suma de bani pentru a fi exonerat de răspundere penală, lucru care nu s-a întâmplat, împrejurare confirmată de către inculpat, insistând însă că persoanele la care intervenise fuseseră de bună-credinţă dar că nu ar fi putut să înlăture toate acuzaţiile formulate împotriva celor doi denunţători.

S-a arătat că finalul acestei convorbiri confirmă împrejurarea că persoana asupra căreia inculpatul îşi traficase influenţa făcea parte din organele judiciare care au efectuat acte de urmărire penală în cauza în care denunţătorul B. a fost trimis în judecată, respectiv DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa sau BCCO Constanţa, fără ca inculpatul să nege, să infirme sau să protesteze în vreun fel, aspect care se coroborează cu declaraţia denunţătorului care a arătat că inculpatul promisese intervenţii asupra unei procuroare şi asupra unui poliţist din structurile de crimă organizată.

S-a considerat că această concluzie se întemeiază pe împrejurarea că denunţătorul şi-a manifestat nemulţumirea cu privire la faptul că "de la ei ar fi trebuit să plece martor", iar ulterior cauza s-ar fi mutat la instanţa de judecată, insistând asupra împrejurării că persoana asupra căreia inculpatul îşi traficase influenţa nu i-a ajutat deşi promisese acest lucru, iar în replică, inculpatul a afirmat că persoana respectivă îi ajutase atât cât fusese posibil pe cei doi denunţători, în sensul că le "curăţase" dosarul.

La data de 01.11.2016, martorul B. s-a prezentat din nou la sediul DNA - Serviciul Teritorial Constanţa şi a depus la dosar o înregistrare având ca obiect o înregistrare audio efectuată de el, cu mijloace tehnice proprii, având ca obiect o discuţie purtată cu inculpatul A.

În cadrul acestei întâlniri, martorul denunţător l-a întrebat pe inculpat despre modul în care vor proceda, în contextul amânării pronunţării, interlocutorul său afirmând că aşteaptă să se vadă cu factorii de decizie dar şi că a discutat cu persoanele care îi puteau ajuta pe denunţători, cu ocazia ultimei vizite în Constanţa.

În aceiaşi împrejurare, martorul denunţător B. a readus în discuţie problema denunţătorului C., inculpatul încercând să îl liniştească spunându-i că nu va mai dura mult până când vor avea o rezolvare a problemelor lor.

La aceiaşi întâlnire martorul denunţător B. a readus în discuţie problema denunţătorului C. afirmând că trecuseră trei ani de când îi dăduseră inculpatului banii, împrejurare confirmată de acesta din urmă şi cu toate acestea problemele lor nu se rezolvaseră, concluzionându-se că, în această modalitate inculpatul a confirmat că primirea banilor de la martorul B. a avut loc în anul 2013 dar şi că în ciuda plăţii nu s-a reuşit rezolvarea problemelor judiciare, ceea ce coroborează declaraţiile acestuia din urmă.

Se arată că, în cadrul aceleiaşi discuţii, inculpatul l-a asigurat pe martorul denunţător B. că va restitui banii primiţi de îndată ce va reuşi să vândă o proprietate, în timp ce interlocutorul său a insistat că în ciuda faptului că preţul influenţei traficate de inculpat fusese plătit în urmă cu trei ani, iar el garantase pentru bani, intervenţiile sale fuseseră fără rezultat.

Se consideră că din conţinutul acestei discuţii mai rezultă un aspect deosebit de important, respectiv că inculpatul nu pretinsese banii pentru sine ci pentru un terţ care avea să îi ajute pe cei doi denunţători în rezolvarea problemelor lor judiciare, fiind făcute trimiteri şi cu privire la această persoană şi cu privire la scopul primirii banilor.

Se relevă că aceste aspecte care rezultă din discuţia celor doi se coroborează cu celelalte împrejurări de fapt care se desprind din înregistrările audio anterioare dar şi cu declaraţiile celor doi denunţători.

În continuare, martorul a afirmat că inculpatul promisese că îi va ajuta cu problemele lor judiciare, împrejurare netăgăduită de acesta din urmă ci, dimpotrivă susţinută şi în prezent de către inculpat care a solicitat un răgaz pentru a găsi o rezolvare.

Se arată că, inculpatul A. a afirmat în cadrul discuţiei purtate cu martorul denunţător că în urmă cu puţin timp se văzuse cu premierul H., după care a promis în continuare că va rezolva problema în sensul că va restitui banii primiţi după ce va reuşi să vândă o proprietate.

Se evidenţiază, astfel cum rezultă din convorbire, că la acel moment, inculpatul i-a cerut martorului să lase un om de contact în ipoteza în care acesta ar fi fost condamnat la închisoare, persoană căreia el să îi restituie banii.

Astfel, se redă conţinutul acestui fragment de convorbire:

DT: "Deci nu rămâne nimic nerezolvat! Vă dau cuvântul de onoare! Da? Deci, faţă de om, faţă de dumneavoastră! Da? Deci, atâta aştept, un pic, să finalizez treaba aia că de un an jumătate stau cu americanii că o cumpără, că o cumpără şi sunt acolo. Da? îmi lăsaţi om de (...)"

ST: "(râde) Păi aicea trebuia să ajung, să las om???

DT: "Hai, domnie, ce naiba?!?"

ST: "Nu, acuma, serios, ce am discutat noi şi unde ajung eu acuma!"

ST: "Dumneavoastră dacă-mi spuneţi să-mi las om, deja treaba-i clară!"

DT: "Nu-i (...) N-am zis domnie aşa ceva!

ST: "Păi nu trebuia să ajung aici domnu I.!"

DT: "Dar n-ajung (...) Eu am făcut tot ce am putut, da? Tot ce am putut!"

ST: "Mie mi-aţi spus, dacă v-aduceţi aminte, ultima dată, mi-aţi spus 99% treaba neinteligibil Nu s-a rezolvat nimic! Nu s-a rezolvat nimic! Ce naiba (...) Acuma, o luăm normal (...)"

DT: "neinteligibil în pizda mă-sii (...)"

ST: "Ce să fac, păi de la 99,9% poţi să te mai întorci?!? Cum să te mai întorci? De ce au luat banii şi i-au tocat?" DT: "Hai că vedem (...)".

Se relevă că, ceea ce trebuie reţinut din acest fragment de convorbire este pe de o parte că iniţiativa desemnării unui reprezentant al denunţătorului care să încaseze sumele cuvenite acestuia a aparţinut inculpatului, iar pe de altă parte că discuţia viza iminenta încarcerare a denunţătorului, coroborată cu asumarea de către inculpat a eşecului intervenţiei sale.

La data de 02.11.2016, martorul B. a pus la dispoziţia organelor de urmărire penală o altă înregistrare efectuată cu acelaşi mijloc propriu, având ca obiect o discuţie purtată de el cu inculpatul A., în cursul aceleiaşi zile, în cadrul căreia martorul B. i-a comunicat inculpatului că pronunţarea în dosarul său şi al denunţătorului C. se amânase pentru data de 07.11.2016.

În aceste împrejurări inculpatul i-a solicitat şoptit martorului denunţător să îi vorbească la ureche şi imediat i-a comunicat martorului că se va deplasa la Constanţa dar că vorbise deja cu persoana care avea să-i ajute pe cei doi, "căreia îi dăduse alea:

Se redă de procuror conţinutul discuţiei, astfel:

S.T. - "S-a amânat asta (...), pronunţarea, pentru pe 7 (şapte)".

D.T. - "(vorbeşte în şoaptă) Spuneţi la ureche!"

S.T.- "Zic, s-a amânat pronunţarea pentru pe 7 (şapte). Veniţi şi dumneavoastră (...)"

D.T.- "Gata!"

S.T. - "(...) până la Constanţa (...)"

D.T.- "Vin, vin."

S.T. - "(...) să stăm de vorbă (...)"

D.T. - "(vorbeşte în şoaptă) Am vorbit cu prietenul nostru, i-am dat alea, gata! Deci eu acuma sunt."

În cursul aceleiaşi discuţii martorul denunţător i-a comunicat inculpatului că denunţătorul C. insista în restituire banilor daţi anterior, pronunţând în clar cuantumul sumei pretinse, respectiv 20.000, inculpatul răspunzând că îi va da banii imediat după ce îşi va vinde o proprietate situată în staţiunea J. şi solicitând un răgaz de o lună, discuţie care confirmă cuantumul sumelor pretinse şi respectiv încasate de către inculpat.

Totodată, martorul l-a întrebat apoi pe inculpat dacă poate să obţină suspendarea executării pedepsei, acesta afirmând că va vedea la faţa locului, după ce se va deplasa în Constanţa pentru ca la ulterior să afirme că există speranţe deoarece luase deja legătura cu persoana de care depindea soluţionarea favorabilă a cauzei căreia "îi dăduse deja".

Se redă de procuror conţinutul discuţiei, astfel:

S.T. - "Zice:

"Domle', măcar aicea (...), haideţi şi eu, la fel. Să (...), o suspendare, o ceva, cefei de ..."

D.T. - "Vedem acolo".

S.T. - "Veniţi în week-end în Constanţa"

D.T. - "Vin în week-end acuma. Vorbim".

S.T. - "Haideţi să ne vedem."

D.T.- "Da."

S.T. - "Daţi-mi şi mie o speranţă ceva!"

D.T. - "Da domle', da. Da i-o i-am dat deja, asta, da, am dat, de-aia am şi făcut, că n-am făcut copii de tâmpit. Nu?"

S-a considerat de organul de urmărire penală că acest fragment de conversaţie înlătură orice dubiu legat de obiectul discuţiei purtate de inculpat şi denunţător, respectiv procesul acestuia din urmă şi încercările celui dintâi de a obţine o soluţie cât mai favorabilă, prin intermediul influenţei exercitate în schimbul unei sume de bani.

Se arată că, în cadrul aceleiaşi discuţii, inculpatul a reluat discuţia despre intervenţia făcută în favoarea martorului B., afirmând totodată că nu i-ar fi promis acestuia şi denunţătorului C. rezolvarea problemei dacă ar fi cunoscut toate datele cauzei în care aceştia erau trimişi în judecată, situaţia lor fiind mai dificilă decât cea anticipată iniţial.

Se redă de procuror conţinutul discuţiei, astfel:

D.T. - "Dosărelul, cât am stat, i-am transmis omului, i-am trimis prin de-ăsta, şi-a zis:

"Bă (...),aici dacă vrei, E prietenul meu. Nu mă lăsa!"

D.T. - "Deci, eu nu v-aş fi spus prostii în prima fază dacă (...), n-aveam de unde să ştiu, n-aveam de unde să ştiu, că de-aia am zis: Bă, futu-i mama mă-sii, era unu' din băieţi care chiar fusese acolo, la aia (...) "Deci băi, a dat ce-a putut. De-asta (...) Da, erau şi de-o parte." Ştiţi că v-am zis atunci. N-avem de unde să ştiu eu cum s-a derulat, cum s-a vopsit ăla (...)"

S.T. - "Acolo nu s-a îîî, nimica nou nu s-a (...), nu s-a adus de la începutul până la sfârşit, absolut nimic nou, nu a fost acolo."

D.T. - "Nu aveam de unde să ştiu eu că unul s-a mânjit şi făcea pe mecanicul şi pă (...), n-avem de unde să ştiu dacă n-aş fi vorbit cu unul din ăia. Deci nu m-aş fi băgat. A ? Ţi-am zis, ce-a fost aşa, da. Uite că am ajuns aicea. Nu aş fi vrut să ajungem aicea în ce vă priveşte."

S.T. - "Păi la mine (...)"

D.T. - "în ce vă pri (...) Adică vin în casă, vă mănânc omenia şi (...)"

S-a considerat că, în cuprinsul acestei discuţii, inculpatul a făcut prima trimitere la faptul că persoanele cu atribuţii în materia efectuării urmăririi penale asupra cărora pretinsese că avea influenţă îl ajutaseră deja pe denunţător, în sensul că reduseseră pe cât posibil acuzaţiile formulate împotriva acestuia, justificând totodată că soluţia defavorabilă primită de cei doi denunţători a fost determinată de schimbarea atitudinii procesuale a martorului C., provocată în opinia sa de sfaturile greşite ale avocatului, lăsând să se înţeleagă că dacă denunţătorul C. şi-ar fi menţinut poziţia procesuală, totul ar fi fost în regulă, soluţia dată datorându-se încercării denunţătorului de a colabora cu organele de urmărire penală, ca urmare a sfaturilor date de avocatul acestuia numit K., cu precizarea că apărătorul denunţătorului C., în dosarul în care acesta a fost condamnat împreună cu denunţătorul B. a fost avocatul K., din Baroul Constanţa.

Se reliefează, în legătură cu aspectele care rezultă din înregistrările efectuate de martorul denunţător B., că urmărirea penală în Dosarul nr. x/2010 al DNA - Serviciul Teritorial Constanţa a fost efectuată de doi procurori, unul dintre aceştia fiind doamna L.

Se evidenţiază, astfel cum rezultă din relaţiile comunicate de BCCO Constanţa, în cursul anului 2013, în cadrul acestei structuri îşi desfăşurau activitatea doi ofiţeri cu funcţie de conducere, cu prenumele Marian, respectiv cms. şef M., şef al Serviciului de Combatere a Criminalităţii Informatice şi cms. şef N., şef al Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Tulcea, precum şi un ofiţer cu funcţie de execuţie, insp. principal O., care în anul 2013 era ofiţer principal la Serviciul Antidrog din cadrul BCCO Constanţa.

Se arată că aceste date se coroborează cu susţinerile denunţătorului B. care a afirmat că inculpatul i-a spus că urmărirea penală este efectuată de un procuror de sex feminin dar şi că are influenţă asupra unui poliţist numit E., din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate şi, totodată, au fost de natură să îl convingă pe denunţător că inculpatul avea influenţă reală asupra membrilor organelor judiciare care instrumentau dosarul de urmărire penală în care era implicat.

Se relevă că în cauză a fost emis Mandatul de supraveghere tehnică nr. 10/P din data de 04.11.2016 de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Constanţa, prin care au fost autorizate, pe o perioadă de 30 de zile, în perioada 04.11.2016 - 03.12.2016, interceptarea comunicaţiilor şi comunicărilor la distanţă prin intermediul postului telefonic cu nr. 07xxx, precum şi supravegherea video, audio şi prin fotografiere a inculpatului A. şi a denunţătorului B., cu privire la discuţiile şi întâlnirile legate de infracţiunile de corupţie, investigate în prezenta cauză.

S-a arătat că întâlnirea proiectată pentru data de 06.11.2016 nu a mai avut loc deoarece inculpatul nu s-a prezentat în locul stabilit, condiţii în care denunţătorul B. s-a deplasat el în Bucureşti, la data 10.11.2016, când s-a întâlnit cu inculpatul, precizându-se că discuţia purtată între cele două persoane, în acea ocazie confirmă şi ea acuzaţia formulată împotriva inculpatului.

Astfel, inculpatul a afirmat că nu a putut onora întâlnirea programată deoarece ieşise la masă chiar cu persoanele care urmau să îl ajute pe martorul B., care veniseră ele la Bucureşti astfel încât inculpatul nu a mai trebuit să se deplaseze în Constanţa.

Se redă de procuror conţinutul discuţiei, astfel:

D.T.: "Ce faceţi?"

S.T: "Am aşteptat şi eu duminică"

D.T.: "Domnle, n-am (...) au venit ei! Am fost la un brunch(n.n. la o gustare)/La pretenarii mei, la o masă! Am fost la (...) şi (...)"

În cadrul aceleiaşi discuţii inculpatul a afirmat că amânările succesive de pronunţare dispuse de completul de apel în cauza în care denunţătorul era inculpat erau un semn bun dar şi că opinia instanţei în acest caz era de a nu mai dispune pedepse privative de libertate, lăsându-l astfel pe denunţător să creadă în continuare că avea influenţă asupra magistraţilor.

Se redă de procuror conţinutul discuţiei, astfel:

S.T.: "Ăsta, amânările astea sunt vreun semn că ar fi bine?"

D.T.: "Bun, e bine că (...)"

S.T.: "neinteligibil"

D.T.: "(...) nu ne jucăm cu (...)"

S.T.: "La 3 acuma mă duc la, că ăsta e la, G. zic (...)"

D.T.: "îmhî."

S.T.: "(...) e la Jilava aicea, la spital (...)" D.T.: "Ce, ale el! îmhî."

S.T.: "(...) şi mă duc la el acolo cu, în vizită şi vă daţi seama că şi ăsta e fiert! Aşteaptă răspunsuri, eu i-am zis "Băi, lasă că duminică (...)"

D.T.: "Oricum e o d-asta că (...) şi ei au zis "Bă, ne-am săturat să-i tot trimitem acolo! Nu mai sunt locuri!"

Se precizează că pronunţarea în cauza respectivă a fost amânată de patru ori în intervalul 27.10.2016 - 11.11.2016.

În continuarea discuţiei, inculpatul a reiterat împrejurarea că a discutat cu persoanele care l-ar fi putut ajuta pe denunţător şi că auspiciile erau favorabile, vorbind însă codificat referindu-se la dosarul denunţătorului ca la o afacere care ar fi trebuit să iasă şi ca la un contract care ar fi trebuit prins, în replică, denunţătorul afirmând că dacă afacerea respectivă nu ar ieşi, inculpatul urma să fie contactat de către soţia sa care îi va comunica datele persoanei de încredere căreia ar fi trebuit să îi restituie banii în numele său, conform propunerii anterioare a inculpatului.

Discuţia a continuat, inculpatul afirmând că nu este cazul să pună răul înainte dar şi că el era interesat de situaţia denunţătorului şi nu de cea a martorului C., arătând în mod expres că a discutat despre situaţia celui dintâi cu persoana care ar fi putut să îl ajute, căreia i-a şi cerut sprijinul şi adăugând că oricum pedeapsa primită de denunţător în primă instanţă era de aproximativ jumătate din cea care putea fi dispusă, această reducere fiind rezultatul "perierii" efectuate de persoana asupra căreia avea influenţă.

Se redă de procuror conţinutul discuţiei, astfel:

D.T.: "îmhî (...) Bine. Acu ? (...)"

S.T.: "DMA!"

D.T.: "(...) băiatul nostru? îmhî (...)"

S.T.: "Şi mă stresează la telefon (...)"

D.T.: "Pe mine mă interesează afacerea dumneavoastră, să vă iasă (...) neinteligibil (vorbeşte în şoaptă).

S.T.: "Restul (...)"

D.T.: "(...) că i-am (...) l-am dat datele (...) companiei să le analizeze, să vas (...) (cuvânt nefinalizat), ca să rămână un business acolo făcuţi"

S.T.: "Să vedem mâine ce-o ieşi! Că şi aicea mă (...) şi chestia asta ştiţi cum mă fierbe, că măcar o dată nu zice NEGRU-ALB şi HAI, să ştim o treabă!"

D.T.: "Sa (...) (cuvânt nefinalizat) (...) să iasă contractul ăsta! Să ne iasă contractul ca să fie bine că (...) astea sunt în (...)"

S.T.: "Ce naiba să mai zic (...)"

D.T.: "(...) îmhî (...)"

S.T.:" Sunt fiert! Sunt pregătit şi (...)"

D.T.: "NU!"

S.T.: "(...) mental, dar te şi fierbe!"

D.T.: "Doamne fereşte!"

S.T.: "Eh, Doamne fereşte!"

D.T.: "Doamne fereşte! Lasă!"

S.T.: "Că dacă n-a plecat bine de unde trebuia să plece (...)!"

D.T.: "Păi n-avea (...)! Au plecat cu jumătate din (...)"

S.T.: "Din normă?"

D.T.: "(...) din (...) n în (cuvânt nefinalizat) (...)"

S.T.: "Măcar trebuia să ne (...)"

D.T.: "(...) şi sunt! Are!"

S.T.: "Trebuia să ne spună atunci!"

D.T.: "Păi, îţi dai seama, scoţi, zice "am scos tot ce era (...)" A periat! A periat cât s-a putut din, din (...) Erau altele!"

S.T.: "Domnu (...)"

D.T.: "Ştiu! Bine. Tot, ă (...) (încearcă să rostească ceva, probabil mimează/gesticulează), da (...)"

S.T.: "Nu mai zic eu aicea nimica în momentul ăsta că (...)"

DT: "Ăăă (...)"

S.T.: "(...) deja sunt târziu şi astea (...) acuma, dacă n-ai o plecare bună (...)

D.T.: "Deci (...)"

S.T.: "(...) acum, la sfârşit sunt (...) Ştiţi cum sunt? Sunt (...) aşa (...) nu pot să mai cred!"

D.T.: "(...) deci eu l-am rugat p-ăsta, l-am rugat p-ăsta, l-am rugat p-ăsta, că am fost la masă, zic "Bă, te rog frumos, ajută-l pe omul ăsta în contractul ăsta! Ajută-l să obţină şi el lucrarea asta! Te rog frumos, ajută-l să facă şi el un business!"

Se arată că, în discuţie, inculpatul a arătat că nu mai era nevoie ca denunţătorul să dea şi alte sume de bani pentru rezolvarea problemei sale.

S.T.: "Zic, bă mă-sa: o mai trebui ceva?"

D.T.: "Nu, staţi liniştit. Nu, nu mai vorbim de absolut nimic, nimic. Nimic, nu, nu, absolut! A şi."

Martorul denunţător abordează şi situaţia denunţătorului C., arătând că, poate într-o lună inculpatul va rezolva şi situaţia martorului C. pentru ca acesta să nu reclame pentru că, totul ar cădea asupra martorului denunţător B., cu atât mai mult cu cât inculpatul i-ar fi garantat.

Se redă de procuror conţinutul discuţiei, astfel:

S.T.: "Şi lui (...) ăă ?"

D.T.: "îl (...)"

S.T.: "Aveţi cu ăla, în vreo lună, ziceţi că-l rezolvăm, să nu ţipe?"

D.T.: "Cum am rezolvat (...) sănătate!"

S.T.:" Nea I. ca să numai ţipe că pe mine cade tot."

D.T.: "Ştiu, ştiu, ştiu (...) tati. Ştiu, ştiu (...)"

S.T.: "Şi eu n-am unde să mă duc."

D.T.: "Ştiu.

S.T.: "În sensul că dumneavoastră mi-aţi garantat. Eu nu am fost la altcineva, eu nu pot să mă duc la ăla să vorbesc cu el, înţelegeţi?"

D.T.: "Da - aia."

S.T.: "Şi ăsta mă presează."

D.T.: "Ştiu, vedem cum facem"

Se reliefează că, în continuare, denunţătorul i-a dat inculpatului numărul de telefon al soţiei lui pentru ca, în eventualitatea condamnării sale, aceasta să îl caute pe inculpat pentru a-i comunica datele persoanei căreia cel din urmă să îi restituie banii primiţi.

Se arată că, cu ocazia reaudierii sale din data de 10.11.2016, martorul B. a dat declaraţii privind întâlnirile şi discuţiile avute cu inculpatul A., ulterior formulării denunţului, acestea fiind de natură să confirme şi ele acuzaţiile împotriva acestuia din urmă.

La data de 11.11.2016, Curtea de Apel Constanţa s-a pronunţat în Dosarul nr. x/2013, condamnările denunţătorilor la pedepse privative de libertate rămânând definitive.

Având în vedere propunerea inculpatului privind desemnarea de către martorul B. a unei persoane căreia să-i fie restituiţi banii primiţi în ipoteza condamnării sale, în cauză a fost autorizată utilizarea unui investigator sub acoperire.

La data de 09.12.2016, acţionând drept reprezentantul martorului B., trimis de acesta să ia legătura cu inculpatul A. pentru a primi restituirea sumelor plătite acestuia, investigatorul sub acoperire P. a avut o primă întâlnire cu inculpatul, la sediul Camerei de Comerţ Bucureşti.

Se redă de procuror conţinutul discuţiei, astfel:

P.: "Domnul B.?"

A.: "Da."

D.O.A.: "P. mă numesc!"

D.T.: "A, salut! (cei doi îşi strâng mâna în semn de salut)"

D.O.A.: "Ştiţi despre (...)?"

D.T.: "Ia loc 2 minute şi (...)"

D.O.A.: "V-aştept!"

D.T.: "Da. Că sunt în (...)"

După revenirea inculpatului, cei doi au reluat discuţia, procurorul redând conţinutul conversaţiei.

D.T.: "Hai ca să nu te ţin mult, hai la ultimul birou."

D.O.A.: "Unde vreţi dumneavoastră."

D.T.: "Imediat" (inculpatul a intrat într-un birou şi s-a adresat persoanelor din interior) Daţi-mi şi mie să deschid la ultimul birou! (după ce a primit cheia, a ieşit din birou fiind urmat de investigator, timp în care a purtat o discuţie telefonică cu fiica sa. La ora 11:33:22 a intrat într-un alt birou fiind urmat şi de investigator).

Q.: "închid?"

D.T.: "închide-închide. Da. la loc!"

Q.: "Ce faceţi?"

DT: "Uite bine, foarte bine! Tu m-ai sunat?"

Q.: "Nu."

DT: "Ăsta e numărul tău? M-ai sunat?"

Q.: "Nu, nu v-a dat doamna mesaj!"

DT: "Ă? Da, păi ştiu! Da."

Q.: "Domnul director (...)"

Q.: "Cu problema!"

DT: "Aşa!"

Q.: "Problema problematică, ca să zic aşa."

DT: "Aşa. A?"

Q.: "A lu (...)"

DT: "A lu B.?"

Q.: "Ce facem?"

DT: "Păi ce să facem?!? Păi ce să facem, mai stăm puţin s-o rezolvăm că avem nişte (...)"

Q.: "E terminat!"

În continuare, inculpatul a afirmat că, prin intervenţiile sale i-a uşurat cât s-a putut situaţia martorului B., încă de la debutul procesului penal, în sensul că i-a scos cât a putut din acuzaţii, dar că nu a putut face mai mult deoarece nu a cunoscut toate amănuntele cauzei:

Q.: "S-a făcut sau nu s-a făcut ceva?"

DT: "Păi numai (...) ce-am putut în prima fază, atunci când a fost, s-a făcut! N-aveam de unde să ştiu amănunte şi ce-au păţit ei şi (...) deci ce-am putut să-i scot i-am scos! Da? Lui! Da? Vorbesc de el! Da?"

Q.: "Da, de (...)"

DT: "Vorbesc de el! Strict de el!"

Q.: "Da, domnie, mergem pe el, că el e! haideţi să vă zic o vorbă"

DT: "Deci eu i-am povestit (...)"

Q.: "V-ascult!"

DT: "(...) şi n-aveam de unde să ştiu, zic "auzi, băi, A., tu erai, te-ai îmbrăcat în salopetă, ai făcut pe beţivul, ai zis că (...) ţi-ai dat cu (mimează că s-ar murdări pe faţă) pe faţă cu (...)"

Q.: "Nebunii, nebunii"

DT: "N-aveam de unde să ştiu. Ce s-a putut face am făcut! (gesticulează cu braţele, imitând generozitatea). Restul (...) au început ei între ei să se, să se facă (...)"

Apoi, inculpatul a încercat să evite să recunoască primirea sumei de 20.000 euro de la martorul B. pentru a obţine o soluţie favorabilă în proces, de teamă să nu fie înregistrat:

Q.: "Domnle, am dat nişte bani! Am dat douăj (...)"

DT: Nu ştiu. Auzi, nu vorbi despre bani că avem (gesticulează din cap făcându-l atent pe interlocutor că poate fi văzut/auzit de cineva/ceva) Nu s-a dat nimic/(gesticulează din mâini făcându-l atent pe interlocutor că pot fi camere de luat vederi în tavan) Da.

Q.: "E pă zonă?"

DT: "Da, da. Deci nu s-a dat nimic. Doi prieteni am încercat să-l ajut. Da?"

Q.: "Domnie, ce fac? Trebuie să mă duc cu un răspuns! Să omoară ăla, ne dă pe la (...) ne vedem la REALITATEA!"

Q.: "S-a ajutat cu ceva?"

DT: "Da? (gesticulează din mâine şi mimează a se ţine secret). Nu s-a luat nimic. Da? Ca să lămurim lucruri d-astea."

Q.: "Eu sunt de acord cu dumneavoastră (...)"

DT: "A, ce putem să facem (...)"

Q.: "Da (...)"

DT: "I-am zis lui "Băi, te ajut cu ce pot, lasă-mă puţin, vreo lună de zile, am de făcut o tranzacţie la (...) cu nişte arabi să cumpere şi după aia te ajut eu cu bănuţi, să-ţi fie bine, să fii liniştit!"

Q.: "Staţi un pic!"

DT: "Da."

Q.: "O parte sunt ai mei!"

DT: "Nu ştiu ce să zic"

Q.: "Păi vă zic eu! El când a venit încoace să-i aducă, eu i-am dat!"

DT:"Nu ştiu, nu ştiu ce să aducă, da? Nu ştiu ce s-aducă, da? Nu vorbim! Eu vorbesc doar de prietenia mea cu ei"

Se consideră că, în mod evident, încercările inculpatului de a evita recunoaştere primirii sumei de 20.000 euro sunt puerile, elocvente, în această privinţă fiind gesturile acestuia care îi însoţesc negarea primirii sumei respective, dar şi înregistrările anterioare, având ca obiect discuţiile purtate cu martorul B.

Inculpatul a afirmat apoi că va încerca restituirea sumei respective după data de 15.01.2017, dar şi că va încerca punerea în libertate a martorului:

Q.: "Bun. Ce-i spun? Daţi-mi dumneavoastră un (...) o (...) ceva!"

DT: "După 15 ianuarie!"

Q.: "După 15 ianuarie ce?"

DT: "După 15 ianuarie stăm de vorbă! Cu ce pot să-i ajut familia că o să fac o tranzacţie şi o să-l ajut! (mimează semnul banilor) Bine?"

Q.: (mimează întrebător semnul banilor)

DT: "Da."

Q.: (vorbeşte în şoaptă)" Dar să-l scoatem?"

DT: "Suntem în continuare (...) ă (...)"

Inculpatul a arătat apoi că se teme ca discuţia lor să nu fie înregistrată, afirmând că au mai fost cazuri în care diferite persoane au pătruns în sediu având asupra lor mijloace tehnice de înregistrare:

DT: "Zic. Aicea la intern numai că orice vorbă se interpretează (...)"

Q.: "Prost."

DT: "(...) ă, eu d-aia zic, îi bag la scanner, tu ai venit, nu te-am (...) Vin cu tehnică pe ei (...)"

Q.: "Vreţi să mă dezbrac?"

DT: "Hai, mă, lasă (...)"

Q.: (râde)

DT: "(...) te vedeam eu din prima dacă (...)"

Q.: "Miros? Miros?"

DT: "Miros. Era ceva, adică aveai o curiozitate"

Q.: "Miros, cum e bull-terrierul. Mie aşa îmi place, bullter (...)"

DT: "aveai o ezitare, ceva şi nu (...)"

Q.: "Hai, domnie, dacă stăm pe d-astea, ce dracu (...) Ala-i la belea, săracu, iar mi-am adus aminte"

Inculpatul A. şi-a manifestat apoi din nou dorinţa de a-l ajuta pe martor, după care a afirmat că situaţia dificilă în care se găsea acesta se datora schimbării atitudinii procesuale a denunţătorului C. care care ar fi colaborat cu acuzarea:

Inculpatul a mai afirmat că deşi soluţia favorabilă martorului B. fusese discutată, răsturnarea de situaţie s-a datorat schimbării de atitudine a denunţătorului C. care ar fi iritat judecătorii cauzei asupra cărora se intervenise, astfel încât mituirea acestora pentru uşurarea situaţiei martorului nu ar mai fi fost posibilă.

Se redă de procuror conţinutul discuţiei, astfel:

DT: "Păi dacă eşti prost bă. Bă da în ultimii (...) d'-aia mă întâlneam, zic:

"Băi, s-o ţină aşa, da?!"

Q.: "Dreaptă."

DT: Spune-i s-o ţină dreaptă. P-asta, p-asta, p-asta. Da?! O să fie ceva mic. Nu ştiu ce a crezut el că face, d'-aşa-i la români. Cică să moară (...)"

Q.: "Capra."

DT: "(...) dacă-i bolnav, dacă ai sifilis sau sculament în loc să te duci la doctor, lasă mă, mai fut şi eu două să sufere şi vecinii. Aşa a fost cu (...)"

Q.: "Şi oamenii s-au iritat atât de rău?"

DT: "S-au iritat toţi, ce să mai (...) când vezi acolo (...)"

Q.: "Putem să-i mai ungem cu ceva?"

DT: "Nu (...) n-avem ce să mai ungem, că este (...) pe mine mă interesează doar B.!"

Q.: "Dă-l mă (...) era să zic şi o prostie, dă-l în morţii lui pe ăla."

DT: "Pe mine mă interesează doar B., pentru că B. a picat în povestea aia ca un (...) l-au folosit."

În continuare, inculpatul s-a oferit să aibă în continuare grijă de martorul B. şi i-a spus investigatorului sub acoperire să îi transmită acestuia că va urma o amnistie de care va beneficia şi el dar şi că va interveni pe lângă autorităţile penitenciare pentru a uşura detenţia acestuia, stabilind de asemenea cu investigatorul să ţină legătură prin aplicaţia whatsapp:

Aspectele care rezultă din cuprinsul înregistrării în mediul ambiental sunt confirmate de procesul-verbal întocmit de investigatorul sub acoperire după întâlnirea avută cu inculpatul.

La data de 15.12.2016 a avut loc o nouă întâlnire între investigatorul sub acoperire şi inculpat.

Acesta din urmă a reluat tema amnistiei de care ar urma să beneficieze martorul B., motivată de supraaglomerarea sistemului penitenciar însă totodată a manifestat o prudenţă deosebită, solicitând investigatorului să îi predea telefonul mobil pe care l-a depus într-o cameră învecinată.

În cadrul discuţiei, investigatorul sub acoperire şi-a manifestat neîncrederea în posibilitatea persoanelor asupra cărora îşi traficase influenţa inculpatul de a rezolva problemele judiciare ale martorului B., împrejurare negată de inculpat care a dat vina tot pe atitudinea procesuală a denunţătorului C.

În sensul concluziei se redă pasajul din discuţia dintre inculpat şi investigatorul sub acoperire.

Q.: "Dacă tot (...) cred că n-au avut putere oamenii ăia!"

DT: "Nu. Au fost (...) ăăăă (...)"

Q.: "Eu i-am zis aşa "Băi, omu, cred, cred că oamenii care a vorbit cu ei"

DT: "Deci numai puţin!"

Q.: "(...) n-au avut putere!"

DT: "Deci el a avut (...) Nu, nu. Deci, ă,ă, deci ei, la un moment dat, s-au dat unii pe alţii, da? Şi au ajuns (...)"

Q.: "M (...) ăla?"

DT: "Da. Ăla, ăla e un nenorocit!"

În aceiaşi discuţie inculpatul a mai afirmat că intenţiona să îl viziteze pe martor la penitenciar unde să intervină pe lângă autorităţile de acolo pentru a-i crea o situaţie cât mai uşoară, reiterând totodată promisiunea privind intervenţia unei amnistii.

Totodată, inculpatul a afirmat că s-a interesat personal de dosarul martorului B., aflând astfel că acesta fusese acuzat de mai multe fapte.

În sensul concluziei se redă pasajul din discuţia dintre inculpat şi investigatorul sub acoperire.

DT: "Numai puţin! El avea mult mai multe făcute! Da? Acolo."

Q.: "Multe dosare?"

DT: "Da. Mult mai multe!"

Q.: "De acord."

DT: "Şi mai multe fapte. Şi mai multe fapte."

Q.: "Fapte nu ştiu, cred că (...)"

DT: "Erau acolo între (...) da, erau multe (...)"

Q.: "Aţi văzut?"

DT: "Deci (...) şi i-am şi dovedit, zic "Băi (...)" Când a fost acţiunea, a doua zi, când ne-am întâlnit noi după aia (...)"

Q.: "Da (...)"

DT: "(...) tu aveai (...)" zic "nu aveam eu de unde să ştiu ce ai făcut tu. Te-ai dus te-ai schimbat, te-ai (...) ai zis că eşti meseriaş, că eşti îmbrăcat, că eşti fochist, că eşti (...)" Atunci când s-a întâmplat acţiunea pe ei".

Q.: "Când i-a luat."

DT: "ziceai, nu ştiu, eu-s de pe-aici (...)"

Q.: "El, pe prostii."

DT: "Zic, "ă, crezi că nu se ştie lucrul ăsta?" "Domnle, recunosc, n-aveai de unde să ştii, decât (...)"

Q.: "Dacă nu v-aţi fi interesat?"

DT: "Da."

Q.: "Corect. Corect. Aşa se face."

Se consideră că, inculpatul, în continuarea discuţiei a afirmat codificat că, în urma intervenţiilor sale, acuzaţiile formulate împotriva martorului B. au fost reduse ca număr, ceea ce a reprezentat o uşurare a situaţiei acestuia, deşi ele nu au putut fi înlăturate în totalitate, parţial şi din cauza martorului care ar fi încercat să îl ajute pe denunţătorul C.

În sensul concluziei se redă pasajul din discuţia dintre inculpat şi investigatorul sub acoperire.

DT: Şi când te-a chemat acolo, s-au dat de-o-parte unele! Dar ăla (...)"

Q.: "(...)"

DT: "(...) i-a dat, ăla, da, nu poţi să spui că n-ai fost, nu?"

Q.: "Eşti murdar pe mâini de motorină şi puţi a căcat, nu merge. Dă-o dracu!"

DT: (râde)

Q.: "Exact, zic că mă duc la peşte şi miros a parfum"

DT: "Zic "băi, încercăm asta (mimează, din două degete, semnul de puţin) dar pe parcurs s-au complicat lucrurile, ă, ă (...) el a vrut să-l ajute p-ăla, da? (...)"

La rândul său, investigatorul sub acoperire a reiterat solicitarea martorului B. privind restituirea de către inculpat a sumei plătite:

Q.: "Ştiţi ce mesaj mi-a trimis el mie?"

DT: "îm?"

Q.: "Pe bune - pe bune!"

DT:" Da?"

Q.: "Caşcavalul! îl vrea înapoi."

DT: "Eh (...) puişor, eu acuma ce să spun, băi (...)"

Inculpatul a făcut apoi din nou trimitere la denunţătorul C., a cărui atitudine constituia, în opinia sa, sursa problemelor martorului B. după care a afirmat din nou, că încadrarea juridică a faptelor reţinută în sarcina acestuia era mult uşurată ca urmare a intervenţiilor sale.

În sensul concluziei se redă pasajul din discuţia dintre inculpat şi investigatorul sub acoperire.

DT: "neinteligibil, i-am spus: "Băi, eu ţi-am dat ţie dovadă şi cu ăla"(...), cum îl cheamă C., nu? Da?"

Q.: "Da' lăsaţi-l,băga-mi-aşp**a, l-am înjurat (...)"

DT: "I-am (...), i-am (...), nu, i-am spus, zic:

"Fii atent!" îi spuneam. "Ala în ultimul moment a făcut înţelegere şi i-a dat în primire pe toţi."

Q.: "Bun. Eu am înţeles. Mi-a zis. Şi i-am zis şi eu la fel data trecută. "Băi (...)"

DT: "Bun. D-asta zic "Băi, ce (...)?" Doar să fie mai puţin acolo. Bun. Acuma lucrurile cu ăsta care a avut la el (mimează scrisul) (...)"

Q.: "Hârtia şi pixul?"

DT: "Hârtia. Da. Lui i-a reţinut cea mai mică (mimează, din două degete, semnul de puţin) ca erau multe!"

Q.: "Deci oamenii care aţi vorbit cu ei (...)"

DT: "Cât am putut să-l ajut, l-am ajutat! Da?"

Q.: "Păi staţi puţin!"

DT: "Cât am putut, l-am ajutat!"

Q.: "Eu nu ştiam asta! (...) păi, vreau să zic că (...)"

Se arată că, în aceiaşi discuţie, inculpatul a afirmat că banii plătiţi de către martorul B. au fost pentru reducerea acuzaţiilor formulate şi uşurării situaţiei sale, şi nu pentru a nu fi tras deloc la răspundere penală.

În sensul concluziei se redă pasajul din discuţia dintre inculpat şi investigatorul sub acoperire.

Q.: "Păi io sunt om serios."

DT: "Păi nu, hai s-o luăm (...) cu asta (...) deci lucrurile sunt de maniera (...) i-am zis, "băi, asta ce este? (mimează semnul banilor) pentru (...) să te ajute! (...) (mimează, din două degete, semnul de puţini subţire). Zice: " domnie vreau mai mult". "Bă" zic: "încercăm şi mai mult!" Cu ce (...) (gesticulează şi indică "spre alte persoane")"

Q.: "Staţi un pic aşa."

DT: "Da?"

Q.: "Că acum mă duceţi (...) mmăă (...) mă limpeziţi, să zic aşa."

DT: "Păi da."

Q.: "Deci (...)"

DT: "Au fost pentru, să fie doar (...) (mimează, din două degete, semnul de puţin)".

DT: "Nici nu puteai, el zice (...) dispari mă din peisaj!"

Q.: "Aa, p**a mea. Staţi aşa să vorbesc acum, că m-a luat (...) banii au fost pentru a diminua, din 10 să se facă două?"

DT: "Păi nu?!"

Investigatorul sub acoperire a afirmat că martorul denunţător îi spusese că banii fuseseră daţi pentru ca el să nu fie tras la răspundere penală şi nu pentru diminuarea acuzaţiilor şi obţinerea unei soluţii mai uşoare, iar inculpatul a evitat, din prudenţă, să confirme primirea banilor, însoţind vorbele de gesturi sugestive, care demonstrau însă contrariul:

Q.: "Păi nu, el mi-a zis cu totul altceva, el mi-a zis că a dat două zeci de mii să-l scăpaţi. Nu că sunt şapte dosare, să fie din două - şapte".

DT: "Deci nu s-a dat nimic, nu s-a luat nimic (...) (face un gest cu mâinile în aer prin care sugerează că nu trebuie să vorbească) (...)"

Imediat după aceasta, inculpatul a avut iniţiativa părăsirii camerei în care se aflau şi l-a condus pe investigator într-o altă încăpere, mai mică, în care au continuat discuţia, în condiţiile în care niciunul dintre ei nu mai avea telefonul mobil asupra sa.

Se susţine că, în această a doua încăpere, inculpatul a confirmat, în termeni lipsiţi de orice echivoc, că martorul fusese acuzat de săvârşirea mai multor infracţiuni dar că, în urma intervenţiilor sale asupra organelor de urmărire penală care instrumentaseră cauza şi în schimbul banilor daţi de către martor, numărul dosarelor în care a fost condamnat a fost mult mai mic:

Q.: Hai (...) hai că (...) (cei doi ies din birou şi se deplasează într-o altă încăpere mai mică)"

DT: "Erau pă (...) erau pe d-astea şi ne întoarcem (...) (ieşind pe un culoar)

Q.: "Să nu uit aparatul la dumneavoastră (...)"

DT: "Nu, păi nici io, nici io (...) ha-ha."

Q.: "Ha-ha (...) ha-ha (...)"

DT: "Da, deci el a fost efectiv, pă fapta lui, ca să fie (...) i-am zis băi, dacă-ţi scria dosarul ţi-l făcea atâta, da?"

Q.: "Câte dosare a avut el?"

DT: "mm?"

Q.: "Câte dosare a avut el?"

DT: "Vreo trei, trei (...)"

Q.: "Pe bune (...) sincer?"

DT: "Trei, trei (...)"

Q.: "Din trei câte au rămas?"

DT: "Unu."

Q.: "Cu fapta cea mai mică?"

DT: "Da. (...) Păi atunci ce mai."

"DO " Atunci (...)"

DT: "Nu? Păi, auzi?"

Q.: "Deci oamenii şi-a făcut treaba?"

DT: "Stai puţin, zic băi, dar tu acum vrei să spui că nu s-a întâmplat nimic?"

Q.: "Deci el ce vrea, el vrea să numai, să (...) să fie alb aşa?"

DT: "Da, da (...) păi şi zic: "te-am scos (...)"

Q.: "Am înţeles."

DT: "(...) şi te-au băgat alb! Ce vrei să-ţi spun (...)"

Q.: "Eu n-am ştiut (...) Eu am ştiut că e un dosar, ăla cu motorina."

DT: "Nu."

Q.: "Deci oamenii dumneavoastră şi-au făcut treaba (...)"

DT: (dă aprobator din cap) (...) "Păi da,ei şi-au făcut."

Q.: "Suge p**a atunci, pe româneşte!"

A.: "Păi?!"

Q.: "Gata, gata."

În opinia organului de urmărire penală, în această manieră inculpatul a confirmat împrejurarea că a afirmat că avea influenţă asupra funcţionarilor din cadrul organelor judiciare care au instrumentat dosarele în care martorul B. a fost trimis în judecată şi condamnat, că intervenţiile sale au funcţionat, situaţia cumpărătorului de influenţă fiind mult uşurată astfel încât nu exista niciun motiv pentru a restitui preţul influenţei traficate.

Mai mult, în spiritul discuţiilor anterioare, inculpatul a continuat să afirme că are influenţă asupra autorităţilor penitenciare şi că, pentru banii deja încasaţi de la martor, poate determina funcţionarii din cadrul acestor autorităţi să creeze o situaţie cât mai uşoară pentru martorul B. în timpul detenţiei.

În sensul concluziei se redă pasajul din discuţia dintre inculpat şi investigatorul sub acoperire.

Q.: "Ăă, vă rog io (...) ajungeţi în zonă, în week-endul ăsta, sau week-end-ul viitor?"

DT: "Week-endul viitor."

Q.: "Vorbiţi cu cineva acolo?"

DT: "Da cum să nu! (dă convingător din cap)"

Q.: "Măcar dă, că asta e legal, las-o în p**a mea, să-i bagi o (...) un castravete murat şi un sandviş, să mănânce şi el bine."

DT: "îhîmm (...)"

Q.: "Atât măcar."

DT: "Nu, o să avem grijă de el."

Q.: "Da"

DT: "Nu, avem grijă de el. Nu-l las, deci io nu-l las, că mi-e drag aşa, din când în când."

Şi cu privire la această întâlnire, investigatorul sub acoperire a întocmit un proces-verbal care confirmă aspectele care rezultă din înregistrarea audio-video, cu menţiunea că, în acelaşi sens este şi declaraţia de martor a investigatorului sub acoperire, dată în cursul urmăririi penale.

În susţinerea acuzaţiei se redau pasaje din declaraţia martorului F. care a susţinut că locuieşte în oraşul Ovidiu şi a fost vecin cu denunţătorul B. care a locuit pe strada cu el până în anul 2013 sau 2014, când s-a mutat în com. Lumina.

Martorul a declarat că la începutul anului 2013, a vândut un cap tractor R. şi o semiremorcă încasând suma de 19.000 de euro şi că în vara sau toamna aceluiaşi an, denunţătorul B. s-a plâns martorului că avea probleme, fără a preciza natura acestora, şi că avea nevoie de o sumă importantă de bani pentru a scăpa de necazuri.

Deoarece între ei existau relaţii de prietenie, martorul F. i-a dat denunţătorului cu împrumut suma de 6000 euro, iar după câteva zile acesta l-a însoţit pe acesta la Bucureşti pentru a-şi rezolva problema.

Martorul a declarat că denunţătorul avea asupra sa un plic cu bani iar pe drum acesta a vorbit cu cineva la telefon şi a observat că s-a enervat deoarece interlocutorul său i-a spus să-i aducă toţi banii.

Atunci, denunţătorul B. i-a spus martorului că mai avea nevoie de încă 10.000 de euro, iar acesta din urmă s-a oferit să-l ajute şi cu această sumă, astfel încât s-au întors şi s-au deplasat la locuinţa martorului de unde au luat banii respectivi.

După aceasta cei doi au continuat apoi deplasarea la Bucureşti, până în zona Camerei de Comerţ unde denunţătorul B. a coborât din maşină şi s-a întâlnit cu un bărbat, îmbrăcat la costum, mai în vârstă, grizonat şi care purta mustaţă.

Conform declaraţiilor martorului, cei doi au discutat preţ de circa 20 de minute după care B. s-a întors la maşină şi au plecat spre casă, martorul adăugând că a observat momentul în care denunţătorul i-a dat plicul cu bani respectivului bărbat.

După ce a trecut luna de zile în care denunţătorul ar fi trebuit să restituie banii, martorul a discutat cu acesta despre situaţie, context în care denunţătorul s-a plâns, spunând că i-a dat bărbatului din Bucureşti suma împrumutată şi acesta nici măcar nu i-a rezolvat problema.

După o vreme, deoarece martorul a insistat să îi restituie banii, denunţătorul B. şi-a vândut maşina şi i-a dat 9000 de euro, spunându-i că dacă martorul nu l-ar fi împrumutat, ar fi ajuns la puşcărie.

Denunţătorul i-a povestit că îi dăduse banii respectivului bărbat pentru că acesta îl asigurase că îl scapă de un dosar penal în care era cercetat şi nu va mai fi condamnat la închisoare.

Deoarece martorul era interesat să îşi primească toţi banii a mai vorbit cu denunţătorul B. despre situaţia lui, acesta spunându-i că s-a certat cu bărbatul acela şi i-a cerut banii înapoi, acesta promiţând că îi va restitui banii în cel mai scurt timp.

S-a mai arătat că, martorul a susţinut că, în urmă cu aproximativ un an, martorul se afla împreună cu denunţătorul, când acesta l-a întâlnit pe respectivul bărbat în zona Delfinariu, aflat într-un autoturism marca S. de culoare neagră şi că cei doi au discutat pe trotuar, în faţa unui restaurant cu mai multe geamuri mari, martorul auzindu-l pe denunţător când îi reproşa bărbatului că i-a luat banii, l-a minţit şi nu l-a ajutat cu nimic, insistând să-i dea banii înapoi şi că acel bărbat i-a arătat denunţătorului nişte hârtii şi i-a spus că va vinde ceva într-un termen scurt şi îi va da banii înapoi.

Martorul a arătat că ultima discuţie pe care am avut-o cu denunţătorul a fost înainte ca acesta să fie arestat, când i-a spus că a mai fost la Bucureşti şi s-a întâlnit cu acea persoană, la care se referea cu apelativul "domnul I.", care îi promisese că îi va restitui banii în decembrie 2016, după vânzarea unui teren .

Se arată că martorul F. a recunoscut din planşa fotografică prezentată pe inculpatul A. despre care a arătat că este persoana cu care s-a întâlnit denunţătorul B. în faţa Camerei de Comerţ din Bucureşti, în anul 2013, şi căruia i-a dat plicul cu bani.

Denunţătorul C. a declarat că în prezent se află în executarea unei pedepse privative de libertate şi că a fost arestat la data de 28.01.2013.

În luna martie a anului 2013, denunţătorul a fost vizitat la penitenciar de către soţia sa, D.1, fiul său, D.2, însoţiţi de către B. şi că acesta din urmă i-a spus denunţătorului că are o cunoştinţă care, în schimbul a 20.000 euro îl poate ajuta în sensul că poate obţine punerea lui în libertate, având influenţă asupra unor magistraţi.

C. a fost de acord cu propunerea denunţătorului B. iar soţia sa a obţinut banii necesari pe care i-a dat acestuia din urmă pentru ca, la rândul său, să îi dea persoanei care ar fi urmat să obţină punerea sa în libertate.

Cu toate că banii au fost daţi, denunţătorul C. nu a fost pus în libertate iar ulterior a şi fost condamnat în primă instanţă, motiv pentru care acesta i-a solicitat martorului B. să ceară restituirea banilor daţi, lucru care însă nu s-a întâmplat.

Martora D.1, soţia denunţătorului C. a declarat că a obţinut de la fratele acestuia cei 20.000 euro necesari, pe care i-a dat apoi denunţătorului B.

Martora a mai arătat că în ciuda plăţii respective, inculpatul A. nu s-a ţinut de cuvânt, iar soţul ei nu a fost pus în libertate.

Martora D.2, fiica denunţătorului C., a declarat că în luna septembrie 2016 mama ei, martora D.1, a venit la DNA Constanţa şi a formulat un denunţ penal împotriva unei persoane care pretinsese de la tatăl ei suma de 20.000 de euro cu promisiunea că îl va ajuta să iasă din puşcărie.

De la mama sa, martora a aflat că respectiva persoană se numea A. dar nu a putut furniza alte detalii privind calitatea sa, domiciliul, vârsta sau alte semnalmente.

Martora a adăugat că nu a cunoscut nimic despre aceste lucruri până când martora D.1 i-a povestit totul, după depunerea denunţului.

Astfel, martora D.2 a aflat că în perioada când tatăl său a fost arestat în anul 2013, la domiciliul lor a venit denunţătorul B. despre care ştie că este prieten cu tatăl ei şi care i-a spus mamei sale că l-a cunoscut pe inculpatul A. care l-a convins că are influenţă şi poate să-l ajute pe tatăl ei să iasă din penitenciar şi să fie judecat în stare de libertate, în schimbul sumei de 20.000 de euro.

În aceste condiţii, mama martorei a fost la penitenciar şi a vorbit cu martorul C., care a fost de acord cu propunerea şi că, în continuare, mama martorei i-a dat denunţătorului B. suma de 20.000 de euro pentru ca acesta să i-o înmâneze inculpatului A.

La data de 13.01.2017, în baza Mandatului nr. lP/06.01.2017 emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Constanţa, a fost efectuată percheziţia informatică asupra telefonului mobil al inculpatului ridicat din posesia acestuia.

Cu ocazia analizării datelor obţinute pe calea percheziţiei informative au fost identificate mesajele transmise inculpatului de către denunţătorul B., de soţia acestuia, precum şi de investigatorul sub acoperire.

S-a stabilit că inculpatul A. deţine un imobil situat în mun. Constanţa, jud. Constanţa, trei terenuri situate în com. Corbu, în suprafaţă de 1 ha, 2 ha şi respectiv 5 ha, un autoturism marca W., unul marca X., două marca Y. şi unul marca Z.

În continuare, din cuprinsul procesului-verbal întocmit de organele de poliţie rezultă că imobilul, situat într-o zonă centrală a mun. Constanţa, în apropiere de Marea Neagră şi de Delfinariu, este edificat pe 5 nivele, parter + 4 etaje.

Conform procesului-verbal întocmit în cursul urmăririi penale, valoarea de piaţă în prezent a unui autoturism marca W., an de fabricaţie 1999, a fost evaluată la suma de 2.900 euro în timp ce un autoturism marca X., an de fabricaţie 2006, valorează între 5.900 euro şi 7.500 euro, în anul 2009 când autovehiculul inculpatului a fost înmatriculat în circulaţie de către inculpat, valoarea de piaţă era cuprinsă între 18.500 şi 19.150 euro.

Tot în cursul urmăririi penale s-a stabilit că valoarea de piaţă a unui autoturism marca Z., an de fabricaţie 2010 este cuprinsă între 24.900 şi 32.000 euro.

În anul 2012, când autoturismul inculpatului a fost înmatriculat în circulaţie de către inculpat valoarea de piaţă era de 28.900 euro.

Cu privire la cele două autoturisme marca Y. pe care inculpatul A. le are înregistrate pe rolul nominal, pe baza informaţiilor furnizate de DEPABD - evidenţa auto, s-a stabilit că acestea sunt fabricate în anul 1977 şi înmatriculate în circulaţie de către inculpat în anul 2002, reprezentând vehicule istorice, conform art. 3 alin. (1) pct. 51 din O.U.G. nr. 209/2005, motiv pentru care evaluarea lor nu a fost posibilă.

Totodată, din consultarea bazei de date administrată de DEPABD, aplicaţia online, respectiv a fişei de evidenţa auto pentru CNP x, AA., soţia inculpatului A., rezultă că aceasta figurează înregistrată ca având înmatriculat în circulaţie, în anul 2012, în nume propriu, un autoturism marca Z., an de fabricaţie 2010.

Comparând datele tehnice ale celor două autoturisme marca Z. aflate în proprietatea inculpatului A. şi a soţiei sale, s-a stabilit că acestea sunt identice, aceştia deţinând două autoturisme S.

În raport de situaţia de fapt reţinută s-a stabilit că fapta inculpatului A. care, în anul 2013, a pretins şi a primit de la denunţătorul B. suma totală de 40.000 euro, afirmând că are influenţă asupra organelor judiciare care efectuaseră acte de urmărire penală în cauza în care fusese cercetat denunţătorul, pe care a promis să îi determine să procedeze într-o manieră care să conducă la soluţii favorabile în cauza respectivă pentru acesta şi C., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material a constat în acţiunea inculpatului A. de a pretinde, de la denunţătorul B., suma de 40.000 euro.

Acţiunea de pretindere a sumei menţionate s-a realizat în condiţiile în care inculpatul a afirmat că avea influenţă asupra reprezentanţilor organelor judiciare care efectuau acte de urmărire penală în Dosarul nr. x/2010 al DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa, în care erau cercetaţi şi în cele din urmă au fost trimişi în judecată denunţătorii B. şi C.

În continuare, în schimbul sumei arătate, inculpatul a promis că va interveni pe lângă funcţionarii care efectuau urmărirea penală în cauză, pentru a-i determina să facă acte contrarii atribuţiilor de serviciu, respectiv să îi favorizeze pe cei doi denunţători prin uşurarea situaţiei juridice a acestora.

De altfel, inculpatul a reiterat în mai multe rânduri nu doar că a făcut respectivele intervenţii dar că ele au fost şi încununate de succes, în condiţiile în care, conform propriilor susţineri, denunţătorul B. a fost trimis în judecată pentru mai puţine infracţiuni decât cele comise.

Astfel, confruntat cu cererea de restituire a sumei de bani reprezentând preţul influenţei traficate, inculpatul a afirmat că reprezentanţii organelor de urmărire penală "periaseră" dosarul denunţătorului şi înlăturaseră unele acuzaţii, uşurând astfel situaţia acestuia cât de mult se putuse, exonerarea de răspundere a acestuia fiind un obiectiv imposibil.

Urmarea imediată a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. a constat într-o stare de pericol pentru relaţiile sociale legate de corecta desfăşurare a activităţii funcţionarilor publici, incompatibile cu faptele de natură să aducă atingere aparenţei de probitate profesională a acestora.

Legătura de cauzalitate rezultă din chiar materialitatea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu intenţie directă, în sensul că a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptei sale şi a urmărit producerea acestuia.

S-a solicitat, în temeiul art. 291 alin. (2) C. pen., confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 40.000 euro.

De asemenea, s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile privind confiscarea extinsă a cotei devălmaşe deţinute de inculpatul A. din terenurile situate în com. Corbu, jud. Constanţa, cu numerele cadastrale 110250, 110268 şi 110269.

Astfel cum rezultă din probele administrate în cauză, inculpatul deţine, pe lângă imobilul cu o valoare considerabilă, situat în mun. Constanţa, mai multe autoturisme de lux, precum şi trei terenuri cu o suprafaţă de totală de opt hectare, situate în com. Corbu, jud. Constanţa.

Totodată, inculpatul este trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni dintre cele enumerate la art. 112 alin. (1) lit. m) C. pen., fapta este susceptibilă să îi procure un folos material iar pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de patru ani.

Valoarea bunurilor aflate în proprietatea inculpatului depăşeşte în mod evident totalul veniturilor obţinute de acesta iar în plus, trebuie să se ţină seama şi de împrejurarea că în anul 2014, inculpatul a obţinut sumele de 45.000 RON şi 102.700 RON din vânzarea unor imobile, în anul 2015, a obţinut sumele de 81.581 RON şi 24.250 RON din vânzarea unor imobile ceea ce confirmă că în ciuda unor venituri salariale relativ constante, inculpatul a deţinut şi alte terenuri pe care le-a înstrăinat în perioada respectivă.

Situaţia de fapt reţinută a fost stabilită de organul de urmărire penală în baza următoarelor mijloace de probă: Declaraţiile martorilor; înscrisuri; Interceptări telefonice şi procese-verbale de redare; înregistrări audio-video în mediul ambiental şi procese-verbale de redare; Proces-verbal de recunoaştere din planşă fotografică; Proces-verbal de percheziţie informatică; Planşe fotografice; Proces-verbal de analiză a rezultatului percheziţiei informatice; Procese-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire; Alte procese-verbale; Declaraţiile inculpatului; Fişa de cazier judiciar a inculpatului.

Prin Ordonanţa nr. 238/P/2016 din data de 04.11.2016 a DNA - Serviciul Teritorial Constanţa s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de: trafic de influenţă, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în anul 2013, a pretins şi primit de la denunţătorul B. suma totală de 40.000 euro, afirmând că are influenţă asupra organelor judiciare pe care a promis să le determine să dea soluţii favorabile în mai multe cauze penale în care denunţătorul sau apropiaţi de-ai săi erau implicaţi.

Prin Ordonanţa nr. 238/P/2016 din data de 19.12.2016 a DNA - Serviciul Teritorial Constanţa s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de: trafic de influenţă, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în anul 2013, a pretins şi primit de la denunţătorul B. suma totală de 40.000 euro, afirmând că are influenţă asupra lucrătorilor de poliţie care efectuaseră acte de urmărire penală în cauza în care fusese cercetat denunţătorul, pe care a promis să îi determine să procedeze într-o manieră care să conducă la soluţii favorabile în cauza respectivă pentru acesta şi C., iar la datele de 09.12.2016 şi 15.12.2016 a afirmat că are influenţă asupra funcţionarilor din cadrul Penitenciarului Poarta Albă pe care a promis să îi determine să îi creeze o situaţie cât mai uşoară denunţătorului B. pe durata executării pedepsei.

Examinând coroborat materialul probator administrat în cauză instanţa de fond a constatat următoarele:

Curtea a reţinut că fapta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. constă în aceea că, în anul 2013, a pretins şi a primit de la denunţătorul B. suma totală de 40.000 euro, afirmând că are influenţă asupra organelor judiciare care efectuaseră acte de urmărire penală în cauza în care fusese cercetat denunţătorul, pe care a promis să îi determine să procedeze într-o manieră care să conducă la soluţii favorabile în cauza respectivă pentru acesta şi C.

S-a reţinut că prin Ordonanţa nr. 238/P/2016 din data de 19.12.2016 a DNA - Serviciul Teritorial Constanţa s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de: trafic de influenţă, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în anul 2013, a pretins şi primit de la denunţătorul B. suma totală de 40.000 euro, afirmând că are influenţă asupra lucrătorilor de poliţie care efectuaseră acte de urmărire penală în cauza în care fusese cercetat denunţătorul, pe care a promis să îi determine să procedeze într-o manieră care să conducă la soluţii favorabile în cauza respectivă pentru acesta şi C.

Instanţa de fond a arătat că va analiza materialul probator administrat în cauză din perspectiva faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A.

Astfel, martorul denunţător B., fiind audiat în faţa instanţei de fond a susţinut că l-a cunoscut pe inculpatul A. prin intermediul unui vecin de-al său, numitul BB., care la rândul său îl cunoştea foarte bine pe inculpat, şi aceasta cu ocazia unei vizite întâmplătoare.

Martorul denunţător B. deţinea la acel moment o societate de transport, desfăşurând activităţi în domeniul transportului, respectiv transport de cereale, cu menţiunea că, la acel moment, afacerile sale stagnau.

În acest contest, aflând despre funcţia deţinută de inculpat, martorul denunţător i-a solicitat ajutorul în sensul de a-i găsi oportunităţi de a transporta cereale pentru diferiţi oameni de afaceri pe care îi cunoştea inculpatul, prin intermediul locului său de muncă.

A mai arătat martorul denunţător că inculpatul i-a prezentat diverse oferte de afaceri, unele dintre ele foarte costisitoare, care nu au fost acceptate de martor urmare a acestui motiv, însă cei doi au păstrat legătura.

În luna aprilie - mai 2013 inculpatul A. i-a propus martorului denunţător o afacere legată de digul de sud ce era construit de o firmă olandeză, unde se căra piatră însă, pentru derularea acelei afaceri era necesară o carieră de piatră de unde să se transporte piatra necesară construirii digului.

Martorul denunţător a susţinut că, întrucât era necesară acea carieră de piatră s-a gândit la martorul denunţător C., cu care era în relaţii foarte apropiate, şi despre care avea cunoştinţă că ar cunoaşte o persoană care deţine o asemenea carieră de piatră.

Despre martorul C., B. a afirmat că avea afaceri judiciare în curs, fiind reţinut într-un dosar al DNA - Bucureşti unde era cercetat pentru comiterea unei infracţiuni de trafic de influenţă.

Despre propriile sale afaceri judiciare, martorul B. a afirmat că, în acel moment nu avea nicio afacere judiciară însă, în anul 2010 avea pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa un dosar şi că, în anul 2013 acel dosar era încă la parchet, nu se dăduse o soluţie, dosar care, la momentul audierii martorului de instanţă, se află la Curtea de Apel Constanţa în faza apelului, martorul având calitatea de inculpat.

A mai arătat martorul denunţător că i-a adus la cunoştinţă inculpatului faptul că singura persoană care i-ar putea ajuta cu cariera de piatră ar fi martorul C., însă acesta era reţinut, aspect pe care i l-a adus la cunoştinţă inculpatului, moment în care inculpatul l-a întrebat pe martorul denunţător dacă nu vrea să îl ajute, folosind expresia "Şi nu vreţi să-l ajutăm?"

Referitor la sintagma "Şi nu vreţi să-l ajutăm?" utilizată de inculpat, martorul denunţător a susţinut că i s-a precizat de inculpat că înţelesul acesteia este acela că acea persoană să iasă din închisoare, să se judece în stare de libertate pentru a-i putea ajuta în afacerea cu cariera de piatră, afirmând totodată, în mod expres că inculpatul ar cunoaşte nişte persoane la Bucureşti care l-ar putea ajuta să obţină rezultatul promis.

În raport de oferta inculpatului, martorul denunţător i-a precizat acestuia că va lua legătura cu familia martorului C. pentru a le aduce la cunoştinţă şi de a-i întreba dacă sunt de acord să se facă demersurile pentru eliberarea lui, urmând să se reîntâlnească cu inculpatul după contactarea membrilor familiei.

Potrivit susţinerilor martorului B. acesta a discutat cu soţia şi cu băiatul martorului C., şi care au fost de acord să ia legătura cu C. la locul de deţinere, respectiv în Municipiul Bucureşti, ceea ce s-a şi întâmplat, şi după aproximativ o săptămână i s-a transmis, tot de soţia lui C. că acesta este de acord să se intervină pentru a se judeca, în acel dosar, aflat pe rolul instanţelor judecătoreşti din Municipiul Bucureşti, până la soluţia finală, în stare de libertate.

Conform depoziţiei martorului denunţător, după ce a obţinut acordul martorului C. l-a sunat pe inculpat şi i-a solicitat să se întâlnească, întâlnire care a avut loc la cabinetul de avocat al inculpatului, cabinet situat în Municipiul Constanţa.

În cursul acestei întâlniri martorul denunţător i-a comunicat inculpatului că numitul C. este de acord să se intervină pentru a fi pus în libertate în dosarul aflat pe rolul instanţelor din Bucureşti, moment în care inculpatul i-a comunicat că pentru a se obţine eliberarea martorului C. era necesară suma de 20.000 euro, sumă care urma să se plătească în două rate, una înainte şi una după eliberare, inculpatul garantându-i rezultatul promis, în schimbul sumei menţionate.

A precizat martorul că pe partea referitoare la afacerea cu cariera de piatră, inculpatul l-ar fi direcţionat către o firmă care contractase deja lucrarea şi de la care martorul denunţător urma să subcontracteze lucrări, astfel încât nu a mai fost necesar să se apeleze cunoştinţa martorului C. şi că, oricum, martorului denunţător nu i-ar convenit să subcontracteze lucrări, interesul martorului, în acest moment fiind strict legat de punerea în libertate a martorului C.

Curtea a considerat că discuţiile legate de cariera de piatră şi de posibilitatea contractării de către martor a unor lucrări constând în exploatarea acestei cariere şi transportul de piatră din această carieră, cu propriile mijloace de transport, şi care ar fi constituit pretextul implicării martorului denunţător C., şi care a determinat, potrivit susţinerilor martorului denunţător, reacţia inculpatului de a se oferi să îl ajute pe martorul C. să fie pus în libertate, nu este reală având în vedere că, la momentul discuţiei, lucrarea respectivă era deja contractată de o altă firmă, care avea propriile sale mijloace logistice şi care evident au stat la baza obţinerii contractului.

S-a apreciat de către instanţa de fond că este derizoriu a se considera că se putea obţine un contract de o asemenea anvergură cu un cap tractor pe care îl deţinea martorul B. şi cu o presupusă carieră de piatră.

Mai mult, în momentul în care s-a luat legătura cu familia martorului C., martorul B. nu le-a solicitat acestora să îi aducă la cunoştinţă şi faptul că doreşte să fie pus în legătură cu acea persoană care ar deţine cariera de piatră.

Curtea a considerat că, discuţiile au constat în posibilitatea martorului de a transporta piatră pentru societatea care deja contractase lucrarea, despre care martorul denunţător a precizat că nu îl interesa, atitudine pe care a apreciat ca fiind neverosimilă în condiţiile în care chiar martorul îi solicitase inculpatului să îl pună în legătură cu diverse persoane care aveau nevoie să li se asigure transportul de mărfuri cu mijlocul de transport pe care îl deţinea B.

Curtea a apreciat că martorul B. trebuia să îşi construiască o versiune plauzibilă asupra modului în care a ajuns să discute cu inculpatul A. despre martorul C.

A relatat martorul denunţător că, după ce a aflat condiţiile pentru eliberarea martorului C., a luat legătura cu familia acestuia şi, în prezenţa soţiei şi fiului, le-a comunicat acestora că trebuie să plătească suma de 20.000 euro pentru eliberare, precizându-le că această sumă de bani urma să se dea în două tranşe, iar în ceea ce priveşte persoana care urma să intervină pentru eliberare, a menţionat doar faptul că este o persoană din Bucureşti, însă nu le-a făcut cunoscut numele, apreciind că nu este necesar.

A susţinut martorul că familia martorului C. i-ar fi dat întreaga sumă, respectiv 20.000 euro şi aceasta la cererea martorului, cu toate că, în acel moment, potrivit cerinţelor inculpatului, trebuia să se remită doar o primă tranşă de 10.000 euro, şi aceasta pentru a-i demonstra inculpatului că dispune de întreaga sumă.

Astfel, Curtea a arătat că, modul în care a acţionat martorul, de a solicita întreaga sumă, fără a exista vreo pretenţie din partea inculpatului de a i se arăta că se deţine întreaga sumă, creează suspiciunea, rezonabilă, că martorul B. dorea să se asigure că obţine de la C. întreaga sumă de bani, în condiţiile inexistenţei unor demersuri proprii pe lângă inculpatul A. privind punerea în libertate a martorului C.

De asemenea, a apreciat că în acelaşi context se înscrie şi faptul că martorul B. nu a comunicat familiei numitului C. şi nici măcar acestuia din urmă, numele inculpatului A., ca fiind persoana care va primi cei 20.000 euro, martorul B. înlăturând orice posibilitate ca C. sau membrii familiei acestuia să ia legătura cu inculpatul, chiar şi pentru recuperarea sumei de bani.

Potrivit depoziţiei martorului B., acesta, în luna mai 2013, a dat inculpatului A. suma de 10.000 euro şi totodată i-a arătat că dispune şi de cealaltă tranşă de 10.000 euro, aceasta întâmplându-se în biroul inculpatului din Bucureşti, la Camera de Comerţ.

Concret, martorul denunţător a arătat că a lăsat suma de 10.000 euro pe biroul inculpatului, care i-a spus expres că urma să depună demersuri pentru eliberarea martorului C. la nişte persoane despre care nu a dat amănunte, urmând ca la sfârşitul săptămânii, martorul şi inculpatul să se întâlnească în Municipiul Constanţa pentru ca inculpatul să îi comunice cum decurg lucrurile cu eliberarea martorului C.

A mai arătat martorul că, astfel cum s-a stabilit, s-a întâlnit cu inculpatul la sfârşitul săptămânii ocazie cu care i s-a precizat de inculpat că suma de bani s-a dat mai departe şi că urma ca la termenele următoare, martorul C. să fie pus în libertate, mai mult la locul de deţinere urma să fie dus la o magazie unde să i se facă un semn că urma să fie pus în libertate.

Curtea a arătat că acest aspect, deşi esenţial, nu a fost relatat de martorul B. nici în denunţul iniţial şi nici în declaraţia dată în cursul urmăririi penale.

Ulterior acestei întâlniri, martorul B. a primit o citaţie de la DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa, citaţie prin care era invitat să se prezinte la sediul acestei instituţii şi din care rezulta că are calitatea de învinuit, citaţie pe care ar fi primit-o prin intermediul unui lucrător de poliţie şi pe care l-ar fi întrebat dacă " este de rău " şi că acea persoană i-ar fi spus că " ar cam fi".

Şi de această dată, Curtea a apreciat ca fiind îndoielnică o asemenea discuţie, întrucât nu poate fi verosimilă explicaţia ca un lucrător de poliţie însărcinat cu înmânarea unei citaţii să facă aprecieri personale asupra situaţiei din dosar a martorului, şi cu atât mai mult cu cât, lucrătorii de poliţie au obligaţia de a nu divulga date din ancheta care se efectuează şi la care participă.

În aceste împrejurări, martorul B., potrivit propriilor sale susţineri s-ar fi deplasat la Bucureşti pentru a se întâlni cu inculpatul şi căruia i-a arătat citaţia, şi care i-ar fi spus că la DIICOT Constanţa nu este nicio problemă întrucât şeful de acolo este numit de inculpat, mai exact i s-a comunicat că inculpatul l-ar cunoaşte pe şeful DIICOT pentru că inculpatul l-ar fi pus, fără ca inculpatul să precizeze dacă este vorba despre şeful procurorilor sau şeful poliţiştilor, menţionând însă un nume, respectiv E.

De asemenea, instanţa de fond a apreciat ca fiind îndoielnică şi discuţia dintre inculpat şi martorul denunţător în condiţiile în care, un avocat nu poate numi un şef la DIICOT, indiferent dacă este poliţist sau procuror, desemnarea persoanelor în funcţiile de conducere realizându-se, conform legii, de alte instituţii şi în baza unor proceduri legale.

De altfel, a arătat că, este exclus ca martorul denunţător să nu fi cunoscut imposibilitatea numirii de către inculpat a şefilor unor asemenea structuri în condiţiile în care martorul era în contact cu sistemul judiciar încă din anul 2010, mai mult, aceste aspecte sunt de notorietate publică.

A relatat martorul denunţător că i-a solicitat expres inculpatului să îl ajute în sensul de nu mai fi introdus în dosar întrucât nu ar fi vinovat şi că nu ar avea nicio legătură cu cauza respectivă, inculpatul spunându-i că se va întâlni cu acel E., căruia îi va prezenta citaţia şi va afla de la acesta ce se poate face, mai exact că se va întâlni cu acel E. pentru a afla amănunte.

Potrivit susţinerilor martorului denunţător, la scurt timp, anterior datei de 3 iunie când acesta trebuia să se prezinte la parchet, s-a întâlnit cu inculpatul în Constanţa, la restaurantul "(...)" şi care i-a spus că îl poate ajuta ca să nu mai aibă calitatea de inculpat în acel dosar însă, pentru aceasta trebuia să remită inculpatului suma de 20.000 euro care trebuia să fie dată la 2 persoane fără ca inculpatul să îi precizeze funcţia deţinută de acele persoane.

Curtea a remarcat că, în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, martorul denunţător a susţinut, dimpotrivă că inculpatul i-a menţionat că suma de bani urma să fie remisă unui poliţist, dar şi unei procuroare, fără a justifica prezentarea diferită a acestui aspect în cele două declaraţii.

Curtea a considerat că aspectul legat de precizarea sau neprecizarea de către inculpat a funcţiei deţinute de cele două persoane la care urma să ajungă suma de bani este esenţială, iar neconcordanţa nu poate avea ca fundament o eventuală confuzie a martorului, acesta fiind direct interesat să cunoască modalitatea în care i se va rezolva problema cu autorităţile judiciare, explicaţia putând consta într-o eventuală denaturare a declaraţiei martorului în cursul urmăririi penale şi aceasta pentru a corobora susţinerile martorului cu faptul că, dosarul era instrumentat de un procuror de sex feminine, iar în structurile de conducere ale poliţiei judiciare existau 3 persoane cu numele de E. şi care aveau funcţia de organ de poliţie.

Instanţa de fond a apreciat că este cert că martorul, în faţa instanţei de fond, nu avea niciun motiv să revină asupra acestui aspect, care dădea o veridicitate sporită situaţiei de fapt relatate de martorul denunţător.

Martorul denunţător a mai susţinut că inculpatul i-a spus că suma de 20.000 euro trebuia să fie remisă imediat, înainte de a se prezenta la Parchet.

Referitor la modalitatea în care s-a remis efectiv suma menţionată, martorul denunţător a relatat că, întrucât la acel moment nu deţinea decât suma de 10.000 euro s-a deplasat la biroul inculpatului de la sediul Camerei de Comerţ din Bucureşti, unde i-a remis această sumă, solicitând inculpatului să mai aştepte cu remiterea diferenţei întrucât nu dispunea de întreaga sumă şi urma să se împrumute de la cunoscuţi, sens în care a şi apelat la martorul F.

Curtea a arătat că există suspiciuni că martorul deţinea această sumă de bani, întrucât nu s-a depus la dosar nicio dovadă privind veniturile realizate de martor în perioada anterioară sau extrase bancare privind consemnarea vreunor sume de bani obţinute în perioada anterioară şi, totodată, astfel cum a şi precizat martorul, afacerile sale nu mergeau, apelând chiar la inculpat să îl pună în relaţie cu diferiţi oameni de afaceri pentru a efectua transporturi.

Curtea a observat că martorul denunţător a relatat o altă situaţie de fapt, cu totul diferită, în cursul urmăririi penale, atât în denunţul făcut dar şi în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, martorul arătând că, inculpatul i-a spus că suma de 20.000 euro trebuie plătită în două tranşe, respectiv o primă tranşă înainte de prezentarea la DIICOT şi o a doua tranşă după acest moment.

De altfel, martorul a revenit şi asupra susţinerii privind deţinerea sumei de 10.000 de euro pe care i-ar fi remis-o inculpatului în condiţiile mai sus menţionate, arătând că de fapt nu deţinea acea sumă de bani fiind nevoit să se împrumute chiar pentru această primă tranşă la martorul F.

Curtea a constatat că din denunţ şi din declaraţia iniţială, rezultă fără niciun dubiu că martorul denunţător a împrumutat întreaga sumă de bani de la martorul F.

Astfel, în declaraţia dată în cursul urmăririi penale existentă la fila x, în ultimul paragraf de pe fila x, verso, martorul denunţător afirmă că " eu m-am împrumutat de la F. din oraşul Ovidiu suma de 10.000 euro, căruia i-am spus pentru ce am nevoie de bani."

Fiindu-i atrasă atenţia de instanţă asupra acestor neconcordanţe flagrante, martorul denunţător, revine asupra aspectelor prezentate, susţinând că ar fi fost într-o stare de confuzie, respectiv ar fi crezut că întrebarea se referea la suma dată inculpatului pentru C., astfel încât a răspuns că cei 10.000 de euro erau banii săi personali, însă real este că prima tranşă pe care i-a dat-o inculpatului, respectiv cei 10.000 euro, o parte erau banii săi personali, respectiv 6.000 euro, iar 4.000 euro i-ar fi luat de la F.

Curtea a considerat că această confuzie, clamată de martor, nu este reală şi nici nu putea avea loc, întrucât, aşa cum se poate observa din conţinutul declaraţiei dată de martorul denunţător în faţa instanţei de fond, acesta, la acel moment, relata despre modalitatea în care a plătit inculpatului suma de 20.000 euro despre care a pretins că i-a fost solicitată de acesta pentru rezolvarea propriei sale situaţii juridice, martorul referindu-se expres la pretenţiile inculpatului cu privire la cuantumul sumei pe care urma să i-o remită, modalitatea în care trebuia remisă, locul unde suma de bani a fost dată efectiv inculpatului şi evident provenienţa acestei sume.

Astfel, martorul a susţinut că suma de 20.000 euro trebuia să fie remisă inculpatului, într-o singură tranşă şi aceasta înainte de audierea sa la Parchet, în dosarul propriu, menţiune care evident exclude orice confuzie cu situaţia martorului C.

De asemenea, în acest context, respectiv că martorul denunţător nu deţinea întreaga sumă, martorul denunţător a relatat că s-a deplasat singur la Bucureşti, întâlnindu-se cu inculpatul chiar în biroul acestuia din sediul Camerei de Comerţ, deplasare pe care martorul a făcut-o strict pentru rezolvarea problemei sale personale şi nu a martorului C., ocazie cu care i-a înmânat inculpatului suma de 10.000 euro şi i-a solicitat o păsuire privind diferenţa de bani pe care nu o avea, precizându-i inculpatului că urma să o împrumute de la cunoştinţe.

Evident este exclusă orice confuzie.

S-a mai reţinut de către instanţa de fond că, un alt argument privind inexistenţa vreunei confuzii îl constituie şi faptul că, familia martorului C. i-a remis martorului denunţător B., potrivit propriilor sale susţineri, întreaga sumă de bani şi anume 20.000 euro, sumă cu care martorul denunţător s-a deplasat la Bucureşti şi din care i-a remis inculpatului suma de 10.000 euro dar i-a şi arătat inculpatului că deţinea şi diferenţa de 10.000 euro, astfel încât, orice discuţie privind remiterea doar a sumei de 10.000 de euro şi imposibilitatea prezentării şi remiterii întregii sume de bani dar şi cu privire la necesitatea martorului denunţător de a se împrumuta de la o cunoştinţă, nu se putea referi decât la pretinsa sumă de bani solicitată de inculpat pentru rezolvarea situaţiei juridice a martorului denunţător.

De asemenea, martorul denunţător nu se putea referi la suma de 10.000 euro care ar fi fost dată inculpatului pentru martorul C., ca fiind banii săi personali, întrucât această sumă nu aparţinea martorului denunţător ci a fost dată acestuia de familia martorului C., care de altfel i-a remis suma de 20.000 euro şi nu cea de 10.000 euro.

Inexistenţa confuziei privind suma de 10.000 euro, în sensul clamat de martorul denunţător este determinată şi de faptul că, în declaraţia dată în cursul urmăririi penale existentă la fila x, în ultimul paragraf de pe fila x, verso, martorul denunţător a afirmat că "eu m-am împrumutat de la F. din oraşul Ovidiu cu suma de 10.000 euro, căruia i-am spus pentru ce am nevoie de bani (...)" nevoia fiind evident rezolvarea problemei personale.

Totodată, instanţa a reliefat şi alte contradicţii existente în ceea ce priveşte provenienţa sumei de 10.000 de euro, respectiv că, în cursul urmăririi penale martorul denunţător a arătat că întreaga sumă a fost împrumutată de la martorul F. pentru ca, în declaraţia dată în faţa instanţei de fond, după ce a revenit asupra relatării iniţiale privind deţinerea acestei sume, a precizat că doar suma de 6000 de euro îi aparţinea iar diferenţe de 4000 euro ar fi împrumutat-o de la martorul F.

Curtea a considerat că aspectele legate de pretenţiile inculpatului cu privire la cuantumul sumei pe care urma să i-o remită martorul denunţător pentru rezolvarea situaţiei juridice a acestuia, modalitatea în care trebuia remisă, modalitate în care se include timpul, locul, şi modul în care s-a realizat efectiv şi nu în ultimul rând aspectele legate de provenienţa acestei sume de bani sunt aspecte esenţiale, fiind exclusă o relatare cu totul diferită şi, mai mult, aceasta să se datoreze confuziei martorului denunţător sau eventual uitării urmare a trecerii tipului.

Aspectele relatate de martor în mod contradictoriu nu fac parte din categoria împrejurărilor neesenţiale, mărunte, de detaliu, ci vizează o situaţie de fapt, în linii generale referitoare la pretenţiile inculpatului şi modalitatea în care a acţionat martorul în raport de acestea şi care evident conturează elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă.

Curtea a considerat că nu îşi poate însuşi una din situaţiile de fapt prezentate de martor întrucât nu există un material probator care să le probeze sau materialul probator, aşa cum se va arăta în continuare, este contradictoriu.

S-a reţinut ca fiind cert că martorul denunţător a încercat să îşi pună de acord declaraţia sa cu susţinerile martorului F., atât cele prezentate de acesta în declaraţia dată în cursul urmăririi penale cât şi cu cea dată de martor în faţa instanţei de fond.

Astfel, în declaraţia dată în faţa instanţei de fond, martorul denunţător a relatat că s-a deplasat la locuinţa martorului F., căruia i-a comunicat că îi trebuie nişte bani întrucât are nişte probleme într-un dosar penal, precizându-i totodată că îi va returna suma de bani împrumutată la sfârşitul lunii, cu menţiunea că, iniţial i-a cerut martorului 4.000 euro, pe care i-a primit imediat, pe loc.

A susţinut martorul că s-a deplasat la Bucureşti şi i-a dat inculpatului suma de 10.000 euro după care s-a întors în Constanţa şi în seara aceleiaşi zile, i-a mai solicitat martorului F., încă 10.000 euro tot pentru aceeaşi problemă, respectiv dosarul penal, sumă pe care martorul i-a remis-o inculpatului în acea seară.

Martorul denunţător a precizat că, în total a luat de la martorul F. suma de 14.000 euro.

Se mai arată că martorul denunţător B. a revenit asupra menţiunii privind momentul la care s-a întâlnit cu martorul F., în sensul că, nu s-a întâlnit în cursul serii ci în cursul după amiezii, susţinând că, spre seară, atât martorul denunţător cât şi martorul F. au plecat la Bucureşti cu autoturismul martorului şi i-a dat inculpatului şi cealaltă sumă de 10.000 euro, suma de bani fiind remisă efectiv într-un gang aflat lângă Camera de Comerţ.

A menţionat denunţătorul că martorul F. a rămas în autoturism, la o distanţă de aproximativ 50 de metri de locul unde s-a întâlnit cu inculpatul, precizând totodată că afară se înserase.

A relatat martorul că, în această împrejurare, discuţia cu inculpatul a fost foarte sumară, inculpatul spunându-i să se ducă la DIICOT întrucât totul este aranjat.

Aşa cum s-a evidenţiat, în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, martorul denunţător a prezentat o cu totul altă situaţie de fapt, respectiv că s-a împrumutat de la F. din oraşul Ovidiu cu suma de 10.000 euro, căruia i-a spus pentru ce are nevoie de bani şi că a plecat la Bucureşti împreună cu martorul F. şi în prezenţa acestuia i-ar fi dat inculpatului suma de 10.000 euro, întâlnirea dintre inculpat şi martorul denunţător având loc în faţa Camerei de Comerţ, chiar lângă autoturismul cu care efectuase deplasarea.

A precizat martorul denunţător că, cei 10.000 de euro i-ar fi dat inculpatului spre sfârşitul lunii mai 2013 şi că, înainte de data menţionată în citaţie, a fost contactat de inculpatul A. care i-a solicitat şi a doua tranşă, spunându-i că problema sa este rezolvată.

A relatat martorul că a fost de acord să îi remită inculpatului şi cea de-a doua tranşă, astfel încât, a strâns cei 10.000 euro în câteva zile, respectiv a împrumutat suma de 6000 euro de la martorul F. iar suma de 4000 euro o deţinea personal.

Referitor la modalitatea în care martorul denunţător a înmânat cea de-a doua tranşă inculpatului, acesta a relatat că s-a deplasat singur la Bucureşti şi i-a remis suma de bani inculpatului, în biroul acestuia.

Astfel cum s-a evidenţiat, în cele două declaraţii, martorul denunţător a relatat 3 situaţii, în totalitate diferite.

Varianta I - expusă iniţial în declaraţia dată în faţa instanţei de fond:

Inculpatul a pretins ca suma de 20.000 euro trebuia să fie remisă imediat, în integralitate, înainte de a se prezenta la Parchet.

Martorul denunţător deţinea la acel moment suma de 10.000 euro s-a deplasat singur la biroul inculpatului din sediul Camerei de Comerţ din Bucureşti, unde i-a remis această sumă, solicitându-i inculpatului să mai aştepte cu remiterea diferenţei întrucât nu dispunea de întreaga sumă şi urma să se împrumute de la cunoscuţi, sens în care a şi apelat la martorul F.

Varianta a fost abandonată de martor urmare a faptului că i s-a atras atenţia asupra celor declarate în cursul urmăririi penale.

Varianta II prezentată în faţa instanţei de fond.

Suma de 20.000 euro trebuia să fie remisă în două tranşe.

Martorul nu deţinea întreaga sumă de bani reprezentând prima tranşă de 10.000 euro, ci numai suma de 6000 euro, diferenţa până la 10.000 euro fiind împrumutată de la martorul F.

Astfel, martorul denunţător a relatat că s-a deplasat la locuinţa martorului F., căruia i-a comunicat că îi trebuie nişte bani întrucât are nişte probleme într-un dosar penal, precizându-i totodată că îi va returna suma de bani împrumutată la sfârşitul lunii, cu menţiunea că, iniţial i-a cerut martorului 4.000 euro, pe care i-a primit imediat, pe loc.

Martorul denunţător s-a deplasat singur la Bucureşti pentru a înmâna prima tranşă de 10.000 euro, din care 6000 euro reprezentând banii săi personali şi 4000 euro banii împrumutaţi de la martorul F., sumă ce a fost înmânată inculpatului în biroul său din sediul Camerei de Comerţ.

Martorul denunţător a revenit în Constanţa şi, în aceiaşi zi, în cursul după amiezii sau în cursul serii, s-a deplasat la locuinţa martorului F. căruia i-a mai solicitat suma de 10.000 euro, pentru a rezolva aceiaşi problemă.

Pentru remiterea celei de-a doua tranşe de 10.000 euro, primită integral de la martorul F., martorul denunţător s-a deplasat la Bucureşti împreună cu martorul F., în cursul aceleiaşi seri.

Cu privire la locul unde s-a remis efectiv suma de bani s-a precizat că aceasta a fost remisă de martorul denunţător inculpatului într-un gang aflat lângă Camera de Comerţ, cu menţiunea că martorul F. a rămas în autoturism, la o distanţă de aproximativ 50 de metri de locul unde s-a întâlnit cu inculpatul.

Varianta nr. III, expusă în declaraţia dată în cursul urmăririi penale.

Suma de 20.000 euro trebuia să fie remisă în două tranşe, una înainte de audierea la DIICOT şi cealaltă după prezentarea la sediul Parchetului.

Martorul denunţător nu deţinea nicio sumă de bani, arătând că pentru plata primei tranşe s-a împrumutat de la martorul F. din oraşul Ovidiu cu suma de 10.000 euro, căruia i-a spus pentru ce are nevoie de bani şi că a plecat la Bucureşti împreună cu martorul F. şi în prezenţa acestuia i-ar fi dat inculpatului suma de 10.000 euro, întâlnirea dintre inculpat şi martorul denunţător având loc în faţa Camerei de Comerţ, chiar lângă autoturismul cu care efectuase deplasarea.

Cea de-a doua tranşă a fost dată la câteva zile diferenţă, după ce a fost contactat de inculpatul A. care i-a solicitat şi a doua tranşă, şi după ce acesta i-a comunicat că problema sa este rezolvată.

Pentru plata celei de-a doua tranşe, martorul denunţător a împrumutat suma de 6000 euro de la martorul F. iar suma de 4000 euro o deţinea personal.

Remiterea celei de-a doua tranşe s-a realizat prin deplasarea martorului denunţător la Bucureşti, singur, suma de bani fiind dată efectiv inculpatului în biroul acestuia din sediul Camerei de Comerţ.

Atât în cursul urmăririi penale cât şi la instanţa de fond a fost audiat martorul F.

În declaraţia dată în cursul urmăririi penale, martorul F. a susţinut că în vara sau în toamna anului 2013, martorul denunţător l-a contactat şi i-a adus la cunoştinţă că are unele probleme, fără să îi spună nimic despre natura acelor probleme, şi că are nevoie de o sumă importantă de bani, martorul fiind de acord să îl împrumute cu condiţia să îi restituie suma împrumutată în termen de o lună.

Instanţa de fond a remarcat o primă contradicţie între declaraţia acestui martor şi toate variantele prezentate de martorul denunţător în declaraţiile sale, având în vedere că, acesta a susţinut că, i-a comunicat martorului F., chiar la momentul la care a împrumutat suma de bani, despre faptul că îi este necesară pentru a rezolva problemele juridice pe care le are, respectiv existenţa unui dosar penal.

Susţine martorul F. că, în aceste împrejurări, i-ar fi dat martorului denunţător suma de 6000 euro.

S-a reţinut de către instanţă că, această precizare a martorului vine în contradicţie cu varianta prezentată de martorul denunţător în cursul urmăririi penale, când a susţinut că, iniţial a solicitat şi primit de la martorul F. suma de 10.000 de euro, aceasta constituind suma de bani necesară pentru plata primei tranşe, după care, la câteva zile a mai solicitat şi primit de la acesta suma de 4000 euro, pentru plata celei de-a doua tranşe, în condiţiile în care martorul denunţător deţinea suma de 6000 euro.

Totodată, susţinerea martorului F. vine în contradicţie şi cu prima variantă prezentată de martorul denunţător în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti în sensul că, pentru plata primei tranşe de 10.000 euro dispunea de banii personali, deci nu s-a împrumutat de la martorul F., împrumutându-se de la acesta numai pentru plata celei de-a doua tranşe, şi anume cu suma de 4000 euro, întrucât deţinea suma de 6000 euro.

De asemenea, martorul F. nu a confirmat nici cea de-a treia variantă prezentată de martorul denunţător în faţa instanţei de fond, şi anume că a apelat la martorul F. pentru plata primei tranşe, ocazie cu care a primit de la martor suma de 4000 euro, deci nu suma de 6000 euro precizată de martorul F.

În continuarea declaraţiei dată de martorul F. în cursul urmăririi penale, acesta susţine că, la câteva zile după ce i-a dat martorului denunţător suma de 6000 euro, i s-a solicitat de martorul denunţător să meargă cu acesta la Bucureşti să îşi rezolve problema, F. arătând că inculpatul avea asupra sa un plic în care se afla o sumă de bani.

A mai reliefat martorul F. că, în timp ce se deplasau spre Bucureşti, martorul denunţător a primit un telefon, discuţia telefonică enervându-l pe martorul denunţător întrucât, după cum a sesizat martorul F., acea persoană i-a solicitat martorului denunţător să îi aducă toţi banii.

A arătat martorul F. că, în aceste împrejurări, deci în timpul deplasării lor spre Bucureşti, martorul denunţător i-a spus că mai are nevoie de 10.000 euro, martorul F. oferindu-se să îl ajute, fapt pentru care s-au întors din drum, au mers la domiciliul martorului F. de unde acesta a luat suma de 10.000 euro, cu menţiunea că, martorul F. a avut o discuţie contradictorie cu soţia sa, aceasta nefiind de acord ca martorul să îi dea toţi banii pe care îi deţin martorului denunţător.

Sintetizând declaraţia martorului F., Curtea a reţinut, potrivit susţinerilor acestuia că, martorul denunţător a plecat la Bucureşti pentru a achita prima tranşă de 10.000 euro la câteva zile după ce a fost împrumutat de martorul F., că a plecat la Bucureşti pentru plata primei tranşe împreună cu martorul F. şi că pe drum, urmare a unui apel telefonic, martorul denunţător a aflat că trebuie să plătească integral cei 20.000 de euro, fapt ce l-a determinat pe martorul denunţător să mai solicite de la F. suma de 10.000 euro, care a fost de acord să îi împrumute şi această sumă de bani, fapt pentru care cei doi s-au întors din drum, revenind în Constanţa şi, după ce au luat şi suma de 10.000 euro, cei doi s-au deplasat în Bucureşti.

Curtea a constatat că şi această relatare a martorului F. este în contradicţie cu situaţia de fapt prezentată de martorul denunţător B., în toate cele trei variante.

Astfel, în varianta prezentată în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, martorul denunţător a arătat că, a împrumutat de la martorul F. suma de 10.000 euro şi chiar în ziua când a împrumutat-o a plecat cu acesta la Bucureşti, sumă de bani ce ar fi fost remisă inculpatului, chiar în faţa Camerei de Comerţ, în prezenţa martorului F.

Totodată, pentru plata celei de-a doua tranşe, martorul denunţător s-a împrumutat de la martorul F. la câteva zile de la plata primei tranşe, şi că pentru remiterea efectivă a sumei de bani, martorul denunţător s-a deplasat singur la Bucureşti, suma fiind înmânată efectiv inculpatului în biroul său din sediul Camerei de Comerţ.

De asemenea, s-a apreciat că relatările martorului F. intră în contradicţie şi cu Varianta I - expusă iniţial de martorul denunţător în declaraţia dată în faţa instanţei de fond potrivit cu care martorul denunţător deţinea la acel moment suma de 10.000 euro şi s-a deplasat singur la biroul inculpatului din sediul Camerei de Comerţ din Bucureşti, unde i-a remis această sumă, solicitându-i inculpatului să mai aştepte cu remiterea diferenţei întrucât nu dispunea de întreaga sumă şi urma să se împrumute de la cunoscuţi, sens în care a şi apelat la martorul F.

Martorul nu deţinea întreaga sumă de bani reprezentând prima tranşă de 10.000 euro ci numai suma de 6000 euro, diferenţa până la 10.000 euro fiind împrumutată de la martorul F.

Astfel, martorul denunţător a relatat că s-a deplasat la locuinţa martorului F., căruia i-a comunicat că îi trebuie nişte bani întrucât are nişte probleme într-un dosar penal, precizându-i totodată că îi va returna suma de bani împrumutată la sfârşitul lunii, cu menţiunea că, iniţial i-a cerut martorului 4.000 euro, pe care i-a primit imediat, pe loc.

Instanţa de fond a mai reţinut că declaraţia martorului F. este total diferită şi de varianta a II-a prezentată de martorul denunţător în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, potrivit cu care, pentru plata primei tranşe de 10.000 euro martorul denunţător s-a deplasat singur la Bucureşti, sumă ce a fost înmânată inculpatului în biroul său din sediul Camerei de Comerţ.

Referitor la plata celei de-a doua tranşe, s-a susţinut de martorul denunţător că a revenit în Constanţa, după ce s-a deplasat singur, şi, în aceiaşi zi, în cursul după amiezii sau în cursul serii, s-a deplasat la locuinţa martorului F. căruia i-a mai solicitat suma de 10.000 euro, pentru a rezolva aceiaşi problemă.

Pentru remiterea celei de-a doua tranşe de 10.000 euro, primită integral de la martorul F., martorul denunţător s-a deplasat la Bucureşti împreună cu martorul F., în cursul aceleiaşi seri, suma de bani fiind remisă inculpatului într-un gang aflat lângă Camera de Comerţ, cu menţiunea că martorul F. a rămas în autoturism, la o distanţă de aproximativ 50 de metri de locul unde s-a întâlnit cu inculpatul.

Revenind la declaraţia martorului F. dată în cursul urmăririi penale, Curtea a arătat că acesta a susţinut că martorul denunţător a vorbit cu persoana căreia i-a înmânat plicul cu bani aproximativ 20 de minute, aspect care, de asemenea, s-a apreciat că intră în contradicţie cu toate variantele prezentate de martorul denunţător în declaraţiile sale, astfel cum au fost reliefate mai sus.

A mai relatat martorul F. că, după aproximativ o lună i-a solicitat martorului denunţător restituirea sumei de bani împrumutate, ocazie cu care, acesta i s-a plâns că i-a dat acelei persoane din Bucureşti întreaga sumă de bani însă acea persoană nu i-a rezolvat problema.

De asemenea a arătat martorul F. că, după o altă perioadă de timp a luat din nou legătura cu martorul denunţător şi i-a solicitat restituirea împrumutului, fapt pentru care, acesta şi-a vândut maşina şi i-a restituit suma de 9000 euro.

Potrivit relatărilor martorului F., cu acea ocazie, martorul denunţător i-a spus că, dacă nu i-ar fi dat acea sumă de bani ar fi intrat la puşcărie, mai exact că are un dosar penal şi că riscă să ajungă la puşcărie, martorul F. fiind surprins de relatarea martorului denunţător.

De abia cu acea ocazie martorul F. a fost informat de martorul denunţător că acei bani s-au dat respectivei persoane pentru că acea persoană l-a asigurat că îl scapă de un dosar penal în care era cercetat şi nu va mai face puşcărie, aspectul relatat de martorul F. intrând în contradicţie cu susţinerile martorului denunţător, din toate declaraţiile date, potrivit cu care, martorul denunţător i-a adus la cunoştinţă martorului F. aceste aspecte încă de la momentul la care i-a solicitat prima sumă de bani.

Audiat în faţa instanţei de fond martorul F., a prezentat o altă situaţie de fapt, modificată în aspectele esenţiale, modificări pe care Curtea le-a analizat în raport de toate declaraţiile date de martorul denunţător cu menţiunea că, diferenţele constatate sunt atât de mari, încât este exclus să fi fost determinate de trecerea timpului, acestea fiind determinate de încercarea martorului de a-şi pune de acord susţinerile cu situaţia de fapt prezentată de martorul denunţător.

Un prim aspect asupra căruia martorul F. a revenit este cel legat de momentul la care martorul denunţător i-ar fi spus despre faptul că sumele de bani împrumutate ar fi fost date unei persoane din Bucureşti, pentru ca aceasta să intervină pentru a-l scăpa de un dosar penal, martorul F. afirmând că acest aspect i s-a adus la cunoştinţă de la început, deşi, potrivit declaraţiei din faza de urmărire penală, martorul F. a relatat cu lux de amănunte, timpul şi împrejurările în care i s-a comunicat de martorul denunţător aceste aspecte.

Curtea a constatat că în raport de această situaţie, este evident motivul pentru care martorul F. a revenit asupra propriei declaraţii, martorul denunţător susţinând în toate depoziţiile sale faptul că l-a încunoştinţat pe martorul (...) despre problemele sale.

Un alt argument avut în vedere de instanţa de fond a fost şi acela că, relatarea martorului F. din declaraţia dată în faţa instanţei de fond este totuşi diferită de relatările martorului denunţător întrucât, acesta a afirmat în faţa instanţei de fond că, la momentul la care a împrumutat prima sumă de bani de la martorul F. i-a comunicat acestuia doar faptul că ar avea nişte probleme într-un dosar penal, iar la momentul la care a împrumutat, de la acelaşi martor, a doua sumă de bani, i-a comunicat acestuia că suma de bani îi trebuie pentru rezolvarea aceleiaşi probleme, şi numai la momentul deplasării cu martorul la Bucureşti, martorul denunţător i-a spus că banii îi dă pentru a fi ajutat într-un dosar penal, pentru a nu mai fi inculpat în acel dosar.

S-a remarcat, în contradicţie cu susţinerile martorului denunţător, că martorul F. a afirmat că, din chiar momentul când l-a împrumutat pe martorul denunţător cu prima sumă de bani acesta i-a comunicat că ar avea un dosar penal pe rol şi că ar cunoaşte o persoană care ar putea să intervină în favoarea lui.

În continuarea declaraţiei date în faţa instanţei de fond, martorul F. a arătat că are cunoştinţă de faptul că martorul denunţător i-ar fi remis acelei persoane suma de 10.000 euro, cu menţiunea că martorul denunţător i-a solicitat doar suma de 4000 euro, sumă pe care i-a şi dat-o, în aceiaşi zi, remiterea sumei de bani realizându-se în faţa porţii de la locuinţa martorului F.

Referitor la suma împrumutată iniţial de martorul F., instanţa a evidenţiat că, relatările sale intră în contradicţie cu declaraţia martorului denunţător din cursul urmăririi penale când acesta a afirmat că a luat de la martor suma de 10.000 euro, pentru a plăti prima tranşă, ocazie cu care s-a şi deplasat la Bucureşti cu martorul F. şi abia după câteva zile a împrumutat de la martorul F. suma de 6000 euro şi nu 4000 euro, sumă cu care s-a deplasat singur la Bucureşti pentru a o remite inculpatului, ceea ce a şi făcut în biroul inculpatului din sediul Camerei de Comerţ.

De asemenea, a mai reţinut că aceleaşi relatări ale martorului F. intră în contradicţie şi cu prima variantă prezentată de martorul denunţător în faţa instanţei de fond când, acesta a afirmat că suma de 10.000 euro, constituind prima tranşă, pe care trebuia să o remită inculpatului îi aparţinea, fiind banii săi personali, sumă de bani pe care a dat-o inculpatului prin deplasarea martorului denunţător, singur, la Bucureşti, în biroul inculpatului din sediul Camerei de Comerţ dar şi cu cea de-a doua variantă prezentată de martorul denunţător în declaraţia dată în faţa instanţei de fond, întrucât, de această dată, martorul denunţător a afirmat că prima tranşă a fost constituită din suma de 6000 euro, banii săi personali şi 4000 euro, banii împrumutaţi de la martorul F., însă cu această sumă de bani s-a deplasat singur la Bucureşti pentru a o remite inculpatului, ceea ce a şi făcut, în biroul inculpatului din sediul Camerei de Comerţ.

În consecinţă, relatările martorului F. potrivit cu care, martorul denunţător s-ar fi deplasat cu el la Bucureşti pentru a plăti prima tranşă de 10.000 euro, sumă de care a şi aflat urmare a faptului că, în timp ce se afla în autoturism, în drum spre Bucureşti, împreună cu martorul denunţător, acesta ar fi numărat banii, Curtea a apreciat că sunt în totală contradicţie cu relatările martorului denunţător.

Prin menţionarea sumei de 4000 euro de către martorul F., contrar declaraţiei sale din cursul urmăririi penale, este evidentă intenţia sa de a-şi armoniza declaraţia cu cele susţinute de martorul denunţător, pentru prima dată în faţa instanţei de fond, şi anume că, prima sumă împrumutată de la martorul F. a fost de 4000 euro.

Totuşi, martorul F. nu a avut posibilitatea să îşi armonizeze, în totalitate declaraţia cu cea a martorului denunţător.

Un alt argument prezentat de Curte este şi cel referitor la împrejurarea că este imposibil ca martorul F. să confunde, să uite, să numai ştie, ce sumă de bani a împrumutat martorului denunţător, atâta vreme cât, în declaraţia din cursul urmăririi penale afirmă, cu precizie că l-a împrumutat pe martorul denunţător, iniţial cu suma de 6000 euro şi, ulterior cu suma de 10.000 euro.

Diferenţa care rezultă, de 2000 euro reprezintă o sumă mare, importantă, şi care, în raport de situaţia financiară a martorului, nu putea fi uitată, confundată, sau omisă, de el sau de membrii familiei sale, cu atât mai mult cu cât, suma de bani împrumutată martorului denunţător a fost dată, potrivit propriilor susţineri ale martorului F., dintr-o sumă fixă deţinută de acesta urmare a vânzării unui mijloc de transport.

Faptul că martorul şi-a denaturat, în mod intenţionat declaraţia privitor la suma iniţială cu care l-a împrumutat pe martorul denunţător, respectiv 4000 euro în loc de 6000 euro rezultă şi din faptul că, în finalul declaraţiei sale dată în faţa instanţei de fond, martorul F. afirmă că a dat martorului denunţător suma de 16.000 euro, sumă pe care martorul denunţător i-a şi restituit-o, respectiv, iniţial, după numai o săptămână, 2.000 euro, 9.000 euro imediat după ce martorul denunţător şi-a vândut maşina, iar 5.000 euro la aproximativ doi ani de zile după momentul iniţial şi aceasta înainte ca martorul denunţător să fie arestat.

Instanţa de fond a apreciat că, la suma de 16.000 de euro nu se putea ajunge decât dacă suma iniţială împrumutată ar fi fost de 6000 euro întrucât, în ceea ce priveşte cea de-a doua sumă împrumutată de martorul denunţător aceasta nu putea fi decât de 10000 euro.

S-a mai reţinut că martorul F. prezintă contradictoriu aspectele legate de cuantumul sumei recuperate şi de modul în care şi-a recuperat suma totală împrumutată.

Astfel, în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, martorul F. afirmă că i s-a înapoiat de martorul denunţător, iniţial suma de 9000 euro, după ce martorul denunţător şi-a vândut maşina şi că, după o vreme, acesta i-a mai restituit şi suma de 1000 de euro, astfel încât îi mai datorează suma de 6000 euro.

S-a remarcat faptul că declaraţia din cursul urmăririi penale a fost dată în 22.12.2016, astfel încât, se pune întrebarea când i-a mai restituit B. martorului F. suma de 6000 euro şi din ce resurse financiare.

Fiind întrebat în mod expres dacă la momentul la care a dat declaraţie în cursul urmăririi penale, martorul F. îşi recuperase întreaga sumă de bani, acesta a răspuns afirmativ, astfel încât, nu putem să ne imaginăm motivul pentru care martorul a susţinut în acea declaraţie că mai avea de recuperat suma de 6000 euro.

Asupra acestui aspect martorul nu putea să se înşele, să fie în confuzie întrucât viza o sumă foarte mare de bani, 6000 euro, a cărei restituire nu putea fi uitată sau confundată de martor.

În prima parte a declaraţiei dată în faţa instanţei de fond, martorul F. afirmă că din suma totală de 16.000 euro a primit înapoi 11.000 de euro, respectiv într-o primă tranşă 9.000 euro şi încă 2.000 euro, pentru ca, în final să susţină că i-a fost restituită întreaga sumă, în modalitatea mai sus reliefată.

S-a mai constatat că diferenţe majore între declaraţiile martorului F. din cele două faze ale procesului penal, dar şi între susţinerile acestuia şi afirmaţiile martorului denunţător există şi cu privire la momentul şi la împrejurările în care l-a însoţit pe martorul denunţător la Bucureşti.

Astfel, în cursul cercetării judecătoreşti, martorul F. arată că, în aceiaşi zi în care i-a împrumutat martorului denunţător suma de 4000 euro a plecat cu acesta la Bucureşti, au ajuns în jurul orelor 15:00, au parcat în preajma Camerei de Comerţ, cu menţiunea că martorul F. a rămas în maşină.

A precizat martorul F. că martorul denunţător B. s-a dus pe o alee şi a presupus că s-a dus să remită suma de bani, cu menţiunea că martorul F. nu a observat dacă B. s-a întâlnit sau nu cu vreo persoană, însă, după ce acesta a revenit la maşină i-a spus că a dat banii şi că urma să i se rezolve situaţia.

În continuarea declaraţiei, martorul F. a susţinut că, după ce martorul denunţător a revenit la maşină, au plecat spre Constanţa şi că, în apropiere de Constanţa, martorul denunţător (...) a primit un telefon de la persoana care urma să îi rezolve situaţia şi care i-a mai solicitat 10.000 de euro, aspect care l-a supărat întrucât nu ştia de unde să mai facă rost de încă 10.000 de euro.

A arătat martorul F. că, ajunşi în Constanţa, martorul denunţător s-a dus la locuinţa sa în Ovidiu iar el la locuinţa sa.

A mai relatat martorul că, fără a putea să precizeze dacă, în aceiaşi zi sau a doua zi, a discutat cu soţia sa despre posibilitatea de a-l mai împrumuta pe martorul denunţător cu suma de 10.000 euro, cei doi au ajuns la un acord în acest sens şi, a doua zi, în cursul după amiezii l-a sunat pe B. care a venit la locuinţa martorului şi i-a dat suma de 10.000 euro, după care tot împreună au plecat la Bucureşti.

A susţinut martorul că, deplasarea a avut loc în aceeaşi zi când i-a dat banii, au parcat tot în apropierea Camerei de Comerţ, B. a coborât din maşină, s-a întâlnit cu o persoană la o distanţă de aproximativ 30 metri de maşină, persoană pe care a putut să o vadă, martorul observând şi gestul remiterii sumei de bani.

Curtea a apreciat că sunt evidente contradicţiile flagrante dintre cele două declaraţii, în condiţiile în care, martorul F. în cursul urmăririi penale, a susţinut că, la câteva zile după ce i-a dat martorului denunţător suma de 6000 euro, i s-a solicitat de martorul denunţător să meargă cu acesta la Bucureşti să îşi rezolve problema, ceea ce a şi făcut.

Totodată, a mai reliefat martorul F. că, în timp ce se deplasau spre Bucureşti, martorul denunţător a primit un telefon, discuţia telefonică enervându-l pe martorul denunţător întrucât, după cum a sesizat martorul F., acea persoană i-a solicitat martorului denunţător să îi aducă toţi banii.

A mai arătat martorul F. că, în aceste împrejurări, deci în timpul deplasării lor spre Bucureşti, martorul denunţător i-a spus că mai are nevoie de 10.000 euro, martorul F. oferindu-se să îl ajute, fapt pentru care s-au întors din drum, au mers la domiciliul martorului F. de unde acesta a luat suma de 10.000 euro şi tot în aceiaşi zi s-au deplasat la Bucureşti.

A menţionat martorul că, după ce au ajuns la Bucureşti, au parcat în preajma Camerei de Comerţ, inculpatul şi martorul denunţător întâlnindu-se în raza sa vizuală astfel încât a observat semnalmentele acelei persoane.

Relatările martorului despre aceste împrejurări, în oricare din cele două declaraţii, intră în contradicţie cu relatările martorului denunţător, în toate cele trei variante.

Astfel, în varianta prezentată în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, martorul denunţător a arătat că, a împrumutat de la martorul F. suma de 10.000 euro şi chiar în ziua când a împrumutat-o a plecat cu acesta la Bucureşti, sumă de bani ce ar fi fost remisă inculpatului, chiar în faţa Camerei de Comerţ, în prezenţa martorului F.

Totodată, pentru plata celei de-a doua tranşe, martorul denunţător s-a împrumutat de la martorul F. la câteva zile de la plata primei tranşe, şi că pentru remiterea efectivă a sumei de bani, martorul denunţător s-a deplasat singur la Bucureşti, suma fiind înmânată efectiv inculpatului în biroul său din sediul Camerei de Comerţ.

De asemenea, Curtea a remarcat că relatările martorului F. intră în contradicţie şi cu Varianta I - expusă iniţial de martorul denunţător în declaraţia dată în faţa instanţei de fond potrivit cu care martorul denunţător deţinea la acel moment suma de 10.000 euro şi s-a deplasat singur la biroul inculpatului din sediul Camerei de Comerţ din Bucureşti, unde i-a remis această sumă, solicitându-i inculpatului să mai aştepte cu remiterea diferenţei întrucât nu dispunea de întreaga sumă şi urma să se împrumute de la cunoscuţi, sens în care a şi apelat la martorul F.

Relatările martorului F. intră în contradicţie cu susţinerile martorului denunţător expuse în Varianta a II-a, potrivit cu care, după ce s-a împrumutat de la martorul F. pentru plata primei tranşe, martorul denunţător s-a deplasat singur la Bucureşti, sumă ce a fost înmânată inculpatului în biroul său din sediul Camerei de Comerţ.

S-a mai constatat că există contradicţii şi cu privire la plata celei de-a doua tranşe, împrejurare referitor la care martorul denunţător a arătat că a revenit în Constanţa, după ce s-a deplasat singur, şi, în aceiaşi zi, în cursul după amiezii sau în cursul serii, s-a deplasat la locuinţa martorului F. căruia i-a mai solicitat suma de 10.000 euro, pentru a rezolva aceiaşi problemă.

Pentru remiterea celei de-a doua tranşe de 10.000 euro, primită integral de la martorul F., martorul denunţător s-a deplasat la Bucureşti împreună cu martorul F., în cursul aceleiaşi seri, suma de bani fiind remisă inculpatului într-un gang aflat lângă Camera de Comerţ, cu menţiunea că martorul F. a rămas în autoturism, la o distanţă de aproximativ 50 de metri de locul unde s-a întâlnit cu inculpatul.

Se pot observa cu uşurinţă contradicţiile flagrante dintre declaraţiile martorului F. şi dintre declaraţiile acestuia şi cele ale martorului denunţător, acestea necoroborându-se, sub niciun aspect, nici în cursul urmăririi penale şi nici în cursul cercetării judecătoreşti.

Este evident că, s-a încercat ca prin relatările martorului F. să se facă în aşa fel încât acesta să confirme remiterea ambelor tranşe din suma totală de 20000 euro, ajungându-se la situaţia în care, martorul F., contrar propriilor declaraţii dar şi ale martorului denunţător, să afirme că ar fi efectuat două deplasări la Bucureşti, deşi până, în acel moment s-a susţinut, de ambii martori, că a efectuat o singură deplasare, sau că ar fi efectuat o singură deplasare când s-a plătit întreaga sumă de 20.000 euro, aspect negat de martorul denunţător, în toate declaraţiile sale şi asupra căruia, chiar şi martorul denunţător a revenit.

Curtea a precizat că nu poate, nici în baza depoziţiei martorului F., date fiind contradicţiile flagrante, să stabilească o anumită situaţie de fapt cu privire la suma împrumutată de martorul denunţător de la martorul F., momentul la care s-a împrumutat, modalitatea în care s-a remis suma de 20.000 euro, într-o singură tranşă sau la interval de câteva zile, locul unde s-a întâlnit martorul denunţător cu inculpatul pentru a-i remite sumele de bani şi la care din cele două întâlniri a asistat martorul F.

Acelaşi martor a fost folosit pentru a proba şi întâlnirile ulterioare dintre inculpat şi CC., cu menţiunea că, şi cu privire la acest aspect, martorul F. a expus situaţii diferite în declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de fond.

Astfel, în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, martorul F. arată că, la aproximativ un an şi ceva după ce l-a împrumutat pe martorul denunţător, se afla cu acesta în maşina martorului denunţător şi la un moment acesta s-a întâlnit cu inculpatul în zona Delfinariu, cei doi discutând în faţa unui restaurant, pe trotuar, martorul F. auzind, din maşină conversaţia, în sensul că martorul denunţător îi reproşa inculpatului că i-a dat banii şi că l-a minţit întrucât nu l-a ajutat deloc, martorul denunţător insistând să i se dea banii înapoi, împrejurare în care, inculpatul i-a arătat nişte hârtii şi i-a spus că va vinde ceva într-un termen scurt şi îi va da banii înapoi.

Spre deosebire de această declaraţie, fiind audiat în cursul cercetării judecătoreşti, martorul F. a susţinut că, după un an şi jumătate de la momentul când s-au remis banii către inculpat, se afla pe Bulevardul x, în maşina martorului B., care o şi conducea, când la un moment dat a observat o maşină pe care a blocat-o în trafic, spunându-i că este maşina persoanei căreia i-a dat banii.

A mai arătat martorul că inculpatul a coborât cu nişte documente, după ce martorul s-a dat jos din propria maşină şi s-a dus spre acea maşină blocată, cu menţiunea că, ulterior, când B. a revenit în maşină i-a spus că acea persoană i-a dovedit cu nişte hârtii că vinde un teren la Mangalia şi că din acea vânzare îi va restitui suma de bani pe care i-a dat-o.

A precizat martorul F. că locul exact unde martorul denunţător a blocat maşina inculpatului a fost pe b-dul x în zona IPJ (şi nu zona Delfinariu, ori în apropierea unui restaurant cu geamuri mari) şi că nu a auzit conversaţia care a avut loc între cei doi (spre deosebire de relatarea potrivit cu care a auzit conversaţia, respectiv când martorul denunţător îi reproşa inculpatului faptul că i-a dat bani şi nu a rezolvat nimic, că l-a minţit şi că îi solicita remiterea sumei de bani care i-a fost dată pentru a interveni în dosarul penal).

S-a apreciat de către instanţa de fond că, este cert că, declaraţiile martorului F. au fost construite pentru a confirma remiterea sumei de bani de martorul denunţător către inculpat, scopul pentru care a fost remisă şi încercările martorului denunţător de a-şi recupera suma de bani dar şi faptul că inculpatul era de acord cu restituirea, aspect care proba implicit şi remiterea sumei de bani.

În concluzie, relatările diferite ale martorului denunţător cu privire la aspectele esenţiale ce ţin de elementul constitutiv al infracţiunii de trafic de influenţă, relatările contradictorii din propriile declaraţii ale martorului F. cu privire la aceleaşi aspecte şi totodată, total diferite de cele ale martorului denunţător B., aspecte ce ţin de elementul constitutiv al laturii obiective al infracţiunii de trafic de influenţă, determină îndoieli majore că cele relatate de martorul denunţător sunt reale, îndoială care va fi valorificată în favoarea inculpatului, conform principiului "in dubio pro reo".

Curtea a avut în vedere situaţia de fapt expusă în rechizitoriu potrivit cu care inculpatul ar fi solicitat şi primit de la martorul B. suma de 20.000 euro pentru rezolvarea propriei situaţii, respectiv intervenţia sa pe lângă organele judiciare din Constanţa pentru a fi scos din dosarul de urmărire penală aflat la DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa, dosar în care avea calitatea de inculpat.

S-a susţinut de organul de urmărire penală că remiterea sumei de 20.000 euro de martorul denunţător către inculpat pentru rezolvarea propriei situaţii juridice a martorului denunţător mai este probată cu înregistrările personale efectuate de acesta.

Referitor la conţinutul discuţiilor ambientale interceptate şi înregistrate de martorul denunţător B., redate între filele x, Curtea a observat că acestea se referă la solicitările repetate ale martorului denunţător adresate inculpatului de a găsi soluţii pentru a-i restitui martorului C. o sumă de bani întrucât acestuia nu i-au fost rezolvate problemele judiciare în dosarul aflat pe rolul instanţelor din Bucureşti, nu a fost pus în libertate şi ameninţă că, în caz contrar va sesiza DNA-ul, înregistrările existente.

În cursul acestei conversaţii, martorul denunţător nu face nicio referire la remiterea vreunei sume de bani către inculpatul A. pentru rezolvarea propriei sale situaţii juridice, respectiv situaţia sa din dosarul de urmărire penală înregistrat la DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa, ci la o sumă de bani care ar fi fost dată inculpatului A. de martorul B., sumă de bani care ar fi fost remisă martorului B. de martorul C. şi care ar fi ajuns la inculpatul A. şi care susţine că mai are nevoie de un timp pentru a returna suma de bani în discuţie, fiind conştient de faptul că, nerestituirea acestei sume ar putea să le creeze la amândoi probleme.

Din cuprinsul conversaţiei rezultă că inculpatul i-ar fi promis martorului B., referitor la problemele martorului C. că acestea se vor rezolva în proporţie de 90% - 99%, însă nu a fost aşa, martorul B., considerând că promisiunile acelor persoane cu care ar fi vorbit inculpatul A. ar fi fost o cacealma, aspect negat de inculpatul A.

Aspectele la care se referă martorul denunţător B. şi care ar fi trebuit să fie rezolvate de acea persoană cu care a vorbit inculpatul A. rezultă din conţinutul conversaţiei de la fila x, în care se redă opinia exprimată de martorul denunţător în sensul că, acea persoană trebuia să precizeze că nu poate face în aşa fel încât să îl scoată de tot, fiind evident că este vorba de martorul C., opinie exprimată în raport de susţinerea inculpatului că nu a fost o cacealma dar, anumite lucruri s-au schimbat, astfel încât nu s-a mai putut rezolva problema martorului C.

Aceiaşi idee este reluată de martorul denunţător pe parcursul întregii conversaţii cu inculpatul, acesta fiind de acord că trebuie să fie restituită suma de bani care ar i-a fost dată, prin intermediul lui B. inculpatului.

În mod asemănător, în conţinutul discuţiilor ambientale interceptate şi înregistrate de martorul denunţător B., redate între filele x, Curtea a observat că acestea se referă la aceleaşi solicitări repetate ale martorului denunţător adresate inculpatului de a găsi soluţii pentru a-i restitui martorului C. o sumă de bani, care ar fi fost dată de acesta de aproximativ 3 ani, că martorul D. a stat arestat, inculpatul arătând că "s-ar fi băgat ca fraierul" în povestea cu martorul C., inculpatul reluând promisiunile că va găsi o soluţie să rezolve problema cu restituirea banilor către numitul C.

Soluţia vizează, astfel cum rezultă din conţinutul conversaţiei restituirea sumei de bani care se va întâmpla în momentul în care îşi va vinde o proprietate pe care o deţine şi a cărei vânzare deja o negocia.

În finalul discuţiei, martorul B. reia discuţia despre împrejurarea că inculpatul i-ar fi promis martorului B., referitor la problemele martorului C. că acestea se vor rezolva în proporţie de 90% - 99%, însă nu a fost aşa, martorul B., considerând că promisiunile acelor persoane cu care ar fi vorbit inculpatul A. ar fi fost o cacealma, că nu au rezolvat nimic şi "au tocat banii deşi trebuia să îi restituie".

Curtea a evidenţiat că, nici în această conversaţie martorul B. nu a făcut nicio referire la remiterea vreunei sume de bani către inculpatul A. pentru rezolvarea propriei sale situaţii juridice, respectiv situaţia sa din dosarul de urmărire penală înregistrat la DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa, şi care între timp ajunsese la Curtea de Apel Constanţa, în faza apelului.

Cu privire la acest dosar, martorul B. îşi exprimă îngrijorarea în sensul că soluţia se va pronunţa azi sau mâine şi că nu mai are timp, după care reia subiectul legat de martorul C., astfel cum s-a arătat.

Referitor la conţinutul discuţiilor ambientale interceptate şi înregistrate de martorul denunţător B., redate între filele x, Curtea a observat că, în raport de data la care urma să se pronunţe soluţia de Curtea de Apel Constanţa în dosarul unde martorul denunţător avea calitatea de inculpat, martorul denunţător îi solicită inculpatului să intervină pentru a i se da cel puţin o pedeapsă a cărei executare să fie suspendată condiţionat, inculpatul arătând că va vedea când va veni în Constanţa, martorul denunţător, chiar şi după acest răspuns insistă în a-l determina pe inculpat să facă o astfel de intervenţie.

Astfel, Curtea a constatat că este cert faptul că, până la acest moment, deci cu câteva zile înainte de pronunţarea în acel dosar, inculpatul nu a promis că ar interveni la nivelul instanţei de apel pentru ca martorul denunţător să beneficieze de o asemenea soluţie, mai mult, îi spune că insistenţele sale seamănă cu o provocare.

Deosebit de relevant a fost apreciat şi faptul că, nici în acest moment martorul denunţător B. nu afirmă şi nici nu lasă să se înţeleagă că el personal ar fi remis vreo sumă de bani inculpatului pentru rezolvarea propriei sale situaţii juridice, anterior, cât dosarul a fost la DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa ori pentru instanţa de apel, inculpatul arătând doar că, ar fi avut totuşi o discuţie cu o persoană despre dosar însă aceasta a făcut-o pentru că martorul denunţător era prietenul său şi din omenie pentru că a fost în casa acestuia, unde a mâncat, şi în niciun caz că s-ar fi remis vreo sumă de bani.

Totodată, Curtea a reţinut că la fel de important este şi faptul că martorul denunţător B. nu are nicio ripostă faţă de susţinerile inculpatului, în sensul că, dimpotrivă i-ar fi dat vreo sumă de bani.

Aceleaşi aspecte sunt reluate şi la finalul conversaţiei dintre inculpat şi martorul denunţător, inculpatul precizând că o persoană care a fost pe acolo, fapt probat că avea cunoştinţă despre ce s-a întâmplat în dosar şi asta întrucât a fost în casa martorului denunţător unde, ca prieteni au luat masa împreună, cu menţiunea că, nici de această dată, martorul denunţător nu îl contrazice pe inculpat, dimpotrivă, abandonează subiectul şi îl reia pe cel referitor la martorul C.

Mai mult, inculpatul îi precizează martorului denunţător că îi pare rău că s-a ajuns la situaţia aceasta şi îşi motivează regretul prin aceea că deveniseră prieteni, că au stat la masă, cu precizarea că, nici de această dată martorul denunţător nu îi solicită inculpatului să îi restituie suma de bani pe care i-ar fi dat-o martorul pentru rezolvarea propriei sale situaţii juridice.

Se mai arată că aspectul reţinut de instanţa de fond este recunoscut şi de martorul denunţător în sensul că, în cursul discuţiilor înregistrate cu inculpatul A., martorul denunţător nu a pronunţat cuantumul sumelor de bani pe care i le-ar fi dat, deşi înregistrările le-a făcut pentru a constitui o dovadă împotriva inculpatului că i-ar fi dat bani sub pretextele arătate, întrucât a considerat că ştie inculpatul despre ce este vorba şi de asemenea ca să îl menajeze şi aceasta pentru că eventual îi va mai restitui banii.

Cu privire la explicaţia dată de martorul denunţător, Curtea a apreciat că este ilogică, întrucât, la momentul 2016, când a efectuat acele înregistrări, acesta era preocupat de a strânge dovezi împotriva inculpatului că i-ar fi dat, în anul 2013, o sumă de bani pentru a se rezolva, încă din cursul urmăririi penale dosarul său, dovezi pe care să le prezinte Parchetului întrucât, potrivit tot propriei declaraţii, era sigur că acea sumă de bani nu va mai fi restituită şi dorea să se răzbune pe inculpat iar pe de altă parte, strângerea de dovezi nu avea nicio legătură cu ceea ce ştia sau nu ştia inculpatul.

Curtea a precizat că martorul denunţător nu avea cum să îl menajeze pe inculpat prin neprecizarea împrejurării remiterii vreunei sume de bani şi a cuantumului acesteia în scopul rezolvării propriei sale situaţii juridice, întrucât, chiar dacă ar fi făcut-o, rămânea la latitudinea martorului denunţător dacă o va folosi sau nu, înregistrările nefiind făcute de către organul de urmărire penală ca să se considere că ceea ce se discuta ajungea, în mod direct să fie cunoscut de organul de urmărire penală.

Un alt argument care înlătură explicaţia martorului denunţător privind neprecizarea împrejurării remiterii vreunei sume de bani şi a cuantumului acesteia în scopul rezolvării propriei sale situaţii juridice este şi faptul că, martorul denunţător s-a exprimat în mod direct, explicit privind remiterea sumei de 20.000 euro de către martorul C. prin intermediul martorului denunţător.

Remarcăm atitudinea martorului denunţător care, după cele menţionate de inculpat referitor la situaţia sa, reia discuţia despre martorul C. cu privire la dosarul său de pe rolul instanţelor din Bucureşti, acest aspect rezultând explicit din precizarea martorului denunţător în sensul că "dar de la Bucureşti ? Acolo s-a închis. E totul închis" şi cu privire la care inculpatul afirmă că şi acolo au fost nişte "tâmpenii" şi că ceea ce s-a întâmplat s-a datorat urmare a unei înţelegeri de ultim moment, că cineva l-a indus în eroare, cel mai probabil numitului K. care i-a schimbat atitudinea şi, în urma acestui sfat prost a început să recunoască faptele şi totodată să "dea în primire" şi pe alţii.

Că este vorba de dosarul de pe rolul instanţelor din Bucureşti, rezultă în mod explicit şi din precizarea martorului denunţător potrivit cu care "Alea erau treburile lor acolo ".

În ceea ce priveşte acel dosar, martorul denunţător precizează, în mod expres că cererea în acel dosar a fost ca martorul C. să se judece în libertate, replica inculpatului fiind că, într-adevăr "Asta" dar avocatul lui C. a fost "tâmpit".

Instanţa de fond a remarcat şi de această dată că martorul denunţător insistă pe lângă inculpat să vină în Constanţa pentru a discuta înainte de pronunţarea soluţiei de Curtea de Apel Constanţa în propriul său dosar, relevant fiind faptul că martorul denunţător are rezerve în ceea ce priveşte soluţia care se va pronunţa în calea de atac a apelului, luând în considerare orice soluţie, chiar şi aceea de a rămâne cu pedeapsa ce i-a fost aplicată de instanţa de fond, spunând chiar că nu mai are nicio speranţă, mai mult, nu face nicio referire expresă sau din care să se înţeleagă că inculpatul i-ar fi promis că va interveni, după cum nici inculpatul, în raport de lamentările martorului denunţător, nu face nicio precizare în sensul că ar fi aranjat soluţia ce se va da în apel, ci doar se exprimă la modul "DOAMNE-FEREŞTE!, DOAMNE FEREŞTE (…), atitudine din care se poate deduce că şi inculpatul lasă problema în rezolvarea sa firească.

Totodată, în raport de atitudinea inculpatului, martorul denunţător nu intervine în sensul de a-i spune inculpatului că acesta i-ar fi promis vreo intervenţie în dosar în favoarea sa.

S-a apreciat ca fiind relevant faptul că, inculpatul nu îi dă nicio asigurare martorului că soluţia ce se va pronunţa de instanţa de apel va fi cea pe care o dorea martorul denunţător, respectiv o pedeapsă a cărei executare să fi fost suspendată condiţionat, ci lasă doar să se înţeleagă că nu şi-ar dori să se întâmple aşa, dar nu depinde de el ci de divinitate.

În finalul conversaţiei, după ce inculpatul îi propune mai multe proiecte de afaceri, martorul denunţător revine la dosarul său, insistă să se întâlnească duminică, inculpatul spunându-i că va veni şi se vor întâlni la restaurantul (...).

Faţă de aspectele prezentate, Curtea a considerat ca fiind nereale susţinerile martorului denunţător din declaraţia din 10.11.2016, şi care ar reprezenta o completare a denunţului iniţial, potrivit cu care, la cele două întâlniri unde martorul a înregistrat conversaţiile cu inculpatul acesta i-ar fi promis o soluţie favorabilă în dosarul aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, intervenţie pentru care i-ar fi oferit suma de 20.000 euro, inculpatul asigurându-l că va obţine o soluţie cu suspendare sau de achitare.

Astfel, Curtea a reţinut că, în niciun moment inculpatul nu a spus şi nici nu a lăsat să se înţeleagă faptul că ar fi primit suma de 20.000 euro de la martorul denunţător pentru o asemenea intervenţie, respectiv că îi garantează martorului denunţător vreo soluţie în dosarul aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa.

De altfel nici nu putea să se întâmple acest lucru întrucât, după susţinerile martorului denunţător, suma de 20.000 euro s-ar fi dat de acesta încă din anul 2013, la momentul la care dosarul se afla încă la DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa, fiind incert dacă acesta va fi sau nu trimis în judecată.

Totodată, Curtea a arătat că există o nelămurire în sensul că, dacă suma de bani s-a dat în anul 2013, pentru rezolvarea situaţiei martorului denunţător, de ce acesta nu l-a contactat pe inculpat pentru faza judecăţii la instanţa de fond, pentru a-i garanta soluţia ce urma să se dea de instanţa de fond, discuţia despre dosar fiind reluată de martor abia în 2016, când dosarul se afla deja la Curtea de Apel Constanţa, cu o soluţie de condamnare pronunţată faţă de martorul denunţător.

Sunt necesare unele menţiuni în raport de data la care s-a depus denunţul şi actele de urmărire penală care s-au efectuat în cauză:

Denunţul martorului B. a fost înregistrat la DNA - Serviciul Teritorial Constanţa pe data de 07.09.2016, denunţ în care s-a precizat de martorul denunţător că în primăvara anului 2013, urmare a faptului că ar fi primit o citaţie de la DIICOT Constanţa ar fi luat legătura cu inculpatul pentru a-i rezolva situaţia juridică în acel dosar penal, împrejurări în care inculpatul a solicitat şi primit de la denunţător suma de 20.000 euro, în două tranşe, martorul denunţător arătând că, la acel moment, septembrie 2011, exista o singură înregistrare a unei conversaţii avute cu inculpatul.

La data de 07.09.2018 s-a început urmărirea penală cu privire la fapta de trafic de influenţă.

La data de 08.09.2016, a fost audiat martorul denunţător care expune situaţia de fapt prezentată în denunţ.

Curtea a subliniat faptul că, la acest moment, martorul denunţător nu a reclamat faptul că i-ar fi solicitat inculpatului să intervină pe lângă instanţa de apel pentru a obţine, în calea de atac a apelului vreo soluţie favorabilă în sensul aplicării unei pedepse cu suspendare sau a unei soluţii de achitare, deşi dosarul se afla pe rolul Curţii de Apel Constanţa, cu menţiunea că, împotriva martorului se pronunţase o soluţie de condamnare la o pedeapsă cu închisoare ce urma să se execute în regim de deţinere.

De asemenea, deşi se începuse urmărirea penală referitor la fapta comisă de inculpat, organul de urmărire penală nu a dispus ca administrarea de probe să se realizeze supravegheat, în condiţiile C. proc. pen., prin solicitarea de autorizări în sensul interceptării viitoarelor discuţii care urmau să aibă loc între martorul denunţător şi inculpat, ci, pentru a strânge probe, martorul denunţător procedează la o nouă înregistrare a unei conversaţii cu inculpatul, conversaţie care a avut loc la iniţiativa martorului denunţător, în sensul că, acesta, având un dispozitiv propriu de înregistrare ia legătura cu inculpatul pe data de 31.10.2016, deci la aproape o lună de la începerea urmăririi penale, rezultând conversaţia ce a fost redată de organul de urmărire penală la filele x, şi care a fost deja analizată de instanţă.

Este de menţionat, astfel cum s-a şi reliefat că, nici de această dată martorul denunţător nu pretinde că i-ar fi solicitat inculpatului să îi rezolve situaţia în dosarul aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa şi nici împrejurarea că inculpatul i-a promis o asemenea intervenţie, respectiv de a se pronunţa, privitor la martor, o soluţie de achitare sau modificarea modalităţii de executare a pedepsei.

În condiţii asemănătoare, la data de 02.11.2016, deşi se începuse urmărirea penală referitor la fapta comisă de inculpat, organul de urmărire penală nu a dispus ca administrarea de probe să se realizeze supravegheat, în condiţiile C. proc. pen., prin solicitarea de autorizări în sensul interceptării viitoarelor discuţii care urmau să aibă loc între martorul denunţător şi inculpat, ci, pentru a strânge probe, martorul denunţător procedează la o nouă înregistrare a unei conversaţii cu inculpatul, conversaţie care a avut loc la iniţiativa martorului denunţător, în sensul că, acesta, având un dispozitiv propriu de înregistrare ia legătura cu inculpatul pe data de 02.11.2016, rezultând conversaţia ce a fost redată de organul de urmărire penală la filele x, şi care a fost deja analizată de instanţă.

S-a mai menţionat că nici de această dată martorul denunţător nu pretinde că i-ar fi solicitat inculpatului să îi rezolve situaţia în dosarul aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa şi nici împrejurarea că inculpatul i-a promis o asemenea intervenţie, respectiv de a se pronunţa, privitor la martor, o soluţie de achitare sau modificarea modalităţii de executare a pedepsei, deşi până la pronunţarea soluţiei mai erau 5 zile, respectiv pronunţarea se amânase pe data de 07.11.2016.

Abia la data de 04.11.2016, deci după ce s-a depus la dosar înregistrarea efectuată de martor cu dispozitiv propriu, se dispune efectuarea în continuare a urmăririi penale împotriva suspectului A.

La data de 04.11.2016 se obţine Mandatul de supraveghere tehnică nr. 10/P/04.11.2016 eliberat de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Constanţa, mandat în baza căruia a fost interceptată discuţia dintre inculpat şi martorul denunţător din data de 10.11.2016.

În cursul discuţiei, martorul denunţător îi reproşează inculpatului că nu a venit la întâlnirea de duminică preconizată la restaurantul Casa de Piatră şi îl întreabă pe inculpat dacă amânările acordate de completul de judecată ar fi un semn că ar fi bine, aspect din care rezultă că, cel puţin la acest moment, martorul denunţător nu era sigur de vreo soluţie favorabilă în acel dosar, de altfel nici nu era posibil întrucât întâlnirea de duminică stabilită cu inculpatul şi la care acesta nu se prezentase a avut ca scop, la solicitarea martorului denunţător, să vorbească despre dosarul său.

După acest dialog, martorul denunţător reia discuţia despre martorul C., precizându-i inculpatului că C. aşteaptă răspunsuri.

În aceste împrejurări inculpatul îi spune martorului denunţător că ceea ce este important este ca afacerea pe care o are trebuie să fie instrumentată bine în sensul de a prinde contractul, pentru a o scăpa de o grijă.

Potrivit depoziţiilor martorului denunţător prin folosirea acestui limbaj, inculpatul încerca să disimuleze faptul că, la acel moment, lăsa să se înţeleagă că îşi foloseşte influenţa pentru ca martorul denunţător, în dosarul său, să primească o soluţie favorabilă.

Cu privire la susţinerile martorului denunţător, Curtea a apreciat că nu sunt reale întrucât, imediat după precizările inculpatului despre afacere şi contract, martorul denunţător revine la problema sa, respectiv că a doua zi va fi pronunţarea, inculpatul arătând doar că aşa este, aspect ce probează faptul că, între cele afirmate de inculpat şi problemele judiciare ale martorului denunţător nu există nicio legătură.

De asemenea, în sensul concluziei instanţei de fond este şi faptul că, imediat, martorul denunţător îşi exprimă îndoiala cu privire la soluţia care se va pronunţa, arătând că " eu pun şi răul înainte " şi că soţia sa, în măsura în care martorul denunţător va fi arestat îi va trimite un sms cu un număr de telefon al unui prieten.

Relevant este şi faptul că inculpatul nu intervine să îl asigure pe martorul denunţător că a intervenit şi că va primi o soluţie favorabilă, dimpotrivă, consideră şi el că se poate întâmpla şi aşa, arătând că "ţin legătura cu doamna în orice situaţie" şi, totodată solicită să i se dea şi lui numărul (...)

Sintagma folosită de inculpat după această conversaţie, respectiv "Dar nu-i cazul", după îndoiala exprimată atât de inculpat cât şi de martorul denunţător privind soluţia care se va da în cauză, respectiv că poate fi oricare, inclusiv să rămână pedeapsa cu executare aplicată de instanţa de fond, dar şi exprimarea explicită a aceleiaşi îndoieli după folosirea sintagmei arătate, conduce la concluzia că acea precizare a inculpatului a fost doar o încurajare şi nu o recunoaştere implicită a faptului că şi-ar fi traficat influenţa pentru a schimba soluţia în apel.

Astfel, martorul denunţător îi spune inculpatului că, în situaţia în care va începe executarea pedepsei, telefonul său va rămâne acasă, moment în care inculpatul nu mai neagă această posibilitate, dimpotrivă, acceptă situaţia dar şi modalitatea în care va ţine legătura cu soţia martorului denunţător.

Se poate constata că şi după acest dialog, martorul denunţător reiterează posibilitatea încarcerării sale în vederea executării pedepsei, cu menţiunea că, nici de această dată inculpatul nu face vreo afirmaţie explicită sau implicită în sensul intervenţiilor pe care le-ar fi făcut pentru a se schimba soluţia în calea de atac a apelului.

Imediat după acest fragment de conversaţie, martorul denunţător readuce în discuţie situaţia martorului C., cu menţiunea că, inculpatul, în replică, îi spune martorului denunţător că pe el îl interesează afacerea acestuia să iasă, după care, menţiunea organului de urmărire penală este că inculpatul vorbeşte în şoaptă, astfel că, nu s-a putut înţelege continuarea.

Totodată, inculpatul, cu voce tare îi spune martorului denunţător că i-ar fi dat datele companiei să le analizeze, ca să rămână acolo un business făcut.

Şi despre această frază a inculpatului, martorul denunţător a susţinut că prin folosirea acestui limbaj, inculpatul încerca să disimuleze faptul că, la acel moment, lăsa să se înţeleagă că îşi foloseşte influenţa pentru ca martorul denunţător, în dosarul său, să primească o soluţie favorabilă.

Curtea a apreciat că şi aceste susţineri ale martorului denunţător nu sunt reale întrucât, imediat după afirmaţiile inculpatului, martorul denunţător revine la problema sa, respectiv că a doua zi va fi pronunţarea, arătând că, prin amânarea pronunţării "mă fierbe" mai mult, ar prefera să i se spună dacă este "negru sau alb", măcar "să ştim o treabă", menţiuni care exprimă că martorul denunţător are îndoieli cu privire la soluţia ce se va pronunţa în cauză, Curtea subliniind că inculpatul, nici de această dată nu a afirmat explicit sau implicit că şi-ar fi traficat influenţa pentru schimba soluţia în cauză.

S-a mai reţinut că aspectele mai sus reliefate probează faptul că, între cele afirmate de inculpat şi problemele judiciare ale martorului denunţător, nu există nicio legătură.

În continuare, inculpatul reia discuţia despre contract în sensul că îşi exprimă dorinţa şi speranţa că acesta se va încheia, "ca să fie bine că (...) astea sunt în (...)", menţiune care de asemenea nu poate fi interpretată în sensul menţionat de martorul denunţător întrucât, divagaţiile inculpatului despre acel contract sunt întrerupte abrupt de martorul denunţător care repune în discuţie frica sa în raport de soluţia care se va pronunţa în calea de atac a apelului, spunând că "Sunt fiert! Sunt pregătit şi (...)"

La aceste lamentări ale martorului denunţător inculpatul intervine şi spune " Nu!" completând însă " Doamne Fereşte ", ceea evident reprezintă o neacceptare a unei asemenea situaţii însă arată că divinitatea trebuie să îi ferească de situaţia contrară.

Deosebit de important în sensul concluziei instanţei privind incertitudinile, îndoielile martorului cu privire la soluţie şi implicit că nu a existat nicio înţelegere între martorul denunţător şi inculpat ca acesta să îşi trafice influenţa pe lângă instanţa de apel rezultă din faptul că, martorul denunţător arată că a ajuns în situaţia de a-i fi frică de soluţia ce se va pronunţa în calea de atac a apelului urmare a faptului că dosarul nu a plecat bine de unde trebuia să plece, inculpatul replicând că a plecat cu jumătate din normă întrucât cineva ar fi periat dosarul.

Totodată, relevant este şi faptul că, în continuare, martorul denunţător accentuează că situaţia dificilă în care se afla este determinată de faptul că nu a avut o plecare bună şi că, în acel moment "deja sunt târziu".

Relevant s-a apreciat şi faptul că, atitudinea inculpatului a constat în aceea că nici nu l-a aprobat pe martorul denunţător şi nici nu l-a contrazis, însă a început să discute despre un contract ce trebuia să se încheie şi despre o afacere care urma să se deruleze şi aceasta în interesul martorului denunţător, inculpatul afirmând că s-a rugat de o persoană să îl ajute pe martor să deruleze afacerea, să aibă "şi el un business".

Curtea şi-a format convingerea că limbajul folosit de inculpat nu este unul disimulat întrucât, imediat după această frază, martorul denunţător, înţelegând despre ce afacere este vorba, îl întreabă pe inculpat dacă face referire la o afacere cu sticlă, inculpatul menţionând că da.

Curtea a remarcat că între cei doi are loc o lungă discuţie despre posibilităţile şi condiţiile derulării afacerii cu sticlă, respectiv conversaţia înregistrată şi redată între filele x, astfel încât, este cert că, în referirile sale la contracte şi afaceri, inculpatul avea în vedere chiar contracte şi afaceri iar martorul denunţător ştia că inculpatul se referă la contracte şi afaceri, fapt ce îl şi determina pe martorul denunţător să intervină şi să readucă în discuţie situaţia sa judiciară.

Mai mult, în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată, martorul denunţător recunoaşte că, în perioada în care a realizat înregistrările între el şi inculpat au avut loc numeroase discuţii privind afacerile ce se derulau sau urmau să le deruleze.

Astfel, martorul denunţător arată că "Precizez că în această perioadă am discutat cu inculpatul şi diverse afaceri, au existat şi referiri la sume de bani, dar aceasta numai în ceea ce priveşte afacerile strict şi nu în sensul de a da sume de bani inculpatului sau de a lua de la acesta sume de bani."

Că este aşa rezultă şi din faptul că, după această lungă discuţie, martorul denunţător repune în discuţie situaţia sa juridică, exprimă din nou starea de stres în care se află raportat la soluţia care se va da într-un termen foarte scurt, a doua zi, inculpatul exprimându-se în sensul că îi înţelege starea şi îl compătimeşte.

Totodată, martorul denunţător îşi exprimă speranţa că amânările de pronunţare să reprezinte un semn bun, iar inculpatul îşi exprimă şi el dorinţa ca totul să fie bine însă îi spune martorului denunţător că, oricum, în orice situaţie, vor ţine legătura, menţiune din care rezultă fără niciun dubiu că, în niciun moment nu a existat vreo înţelegere între inculpat şi martorul denunţător că, inculpatul îşi va trafica influenţa pe lângă instanţa de apel.

În continuare cei doi vorbesc de familie, despre unii membrii ai familiei martorului denunţător, despre planurile martorului denunţător de a-şi vinde casa pentru a-şi construi ceva mai mic întrucât una din fete este plecată în Danemarca şi că şi cealaltă fată vrea să plece, relatând inculpatului şi despre o afacere ce urma să o încheie cu un şef mecanic, legat de o navă.

Se remarcă faptul că, după lunga conversaţie purtată de cei doi, pe teme din cele mai diverse, martorul denunţător, în mod abrupt, îl întreabă pe inculpat "Zic bă mă-sa: o mai trebui ceva", fără să se poată înţelege în raport de ce temă abordată martorul denunţător a exprimat această întrebare, inculpatul răspunzându-i că nu, că să stea liniştit şi că nu mai vorbesc de absolut nimic, nimic.

Curtea, faţă de caracterul cu totul general al întrebării pusă de martorul denunţător, a apreciat că nu poate, în absenţa oricărei referiri cât de cât lămuritoare, să speculeze la ce s-a referit martorul denunţător când a adresat o asemenea întrebare, însă raportat la argumentele anterior prezentate, se exclude ca această întrebare să se fi referit la remiterea altor sume de bani inculpatului, în sensul vreunei intervenţii la organele judiciare.

Această concluzie are la bază şi faptul că, discuţia dintre cei doi are loc la data de 10.11.2016 iar pronunţarea în dosarul martorului denunţător se dădea a doua zi, respectiv pe data de 11.11.2016, astfel încât, era exclusă posibilitatea inculpatului de a contacta persoane pentru a interveni pentru martorul denunţător, cu atât mai mult cu cât, la acel moment, cei doi se aflau la Bucureşti şi nu în Constanţa.

Curtea a remarcat şi faptul că nu trebuie uitat că, la acel moment, discuţia era înregistrată şi martorul denunţător trebuia să conducă discuţia în aşa fel încât inculpatul prin afirmaţiile sale să dezavueze activitatea sa infracţională şi totodată, trebuia să folosească expresii, propoziţii care să poată fi interpretate în sensul voit de martorul denunţător şi de organul de urmărire penală, expresia folosită de martorul denunţător încadrându-se în caracteristicile menţionate, putând fi interpretată în orice sens s-ar dori.

La finalul aceleiaşi conversaţii, martorul denunţător reia discuţia despre martorul C., în sensul că, i se solicită inculpatului să îi rezolve situaţia pentru ca martorul să nu ţipe întrucât, inculpatul a fost cel care i-a garantat, inculpatul spunându-i martorului denunţător, raportat la cele afirmate de martor că ştie şi că va vedea cum face.

Ulterior după încarcerarea martorului denunţător, conform înţelegerii intervenite între acesta şi inculpat, potrivit cu care vor ţine legătura printr-un prieten al acestuia, a fost autorizat un investigator sub acoperire, numitul P.

O primă discuţie între investigator şi inculpatul A. a avut loc la data de 29.11.2016, conţinutul conversaţiei fiind redat la filele x urmărire penală.

Se constată că investigatorul îi spune inculpatului că a venit în legătură cu "problema" inculpatul întrebând dacă este vorba despre martorul denunţător, şi la întrebarea investigatorului "ce facem" inculpatul îi spune că să mai stea puţin că o să se rezolve, moment în care, investigatorul îi spune că martorul denunţător este terminat la fel şi membrii de familie.

În continuare, investigatorul îl întreabă în mod expres pe inculpat dacă s-a făcut sau nu s-a făcut ceva, inculpatul răspunzând că a făcut ce a putut, în prima fază şi ceea ce a putut să scoată a scos, precizările inculpatului fiind în acelaşi sens ca şi cele făcute faţă de martorul denunţător, în toate conversaţiile pe care le-a avut în mod direct cu acesta.

După aceste menţiuni, investigatorul sub acoperire face referire, în mod expres la sumele de bani care s-ar fi dat de martorul denunţător, inculpatul replicând că "Nu ştiu. Auzi, nu vorbi despre bani că avem" după care inculpatul gesticulează, gesturi interpretate de organul de urmărire penală în sensul atragerii atenţiei interlocutorului său că ar putea fi văzut sau auzit de cineva, susţinând, în continuare că "nu s-a dat nimic" după care iar se susţine de organul de urmărire penală că inculpatul ar fi făcut gesturi cu mâinile în sensul atragerii atenţiei interlocutorului său că pot fi camere de luat vederi în tavan.

În continuare, inculpatul susţine din nou că nu s-a dat nimic şi că a avut doi prieteni pe care a încercat să îi ajute.

Investigatorul reia discuţia, relatând inculpatului situaţia disperată în care se află martorul denunţător şi familia sa.

În acest context, inculpatul reia afirmaţia potrivit cu care "Nu s-a luat nimic. Da. Ca să lămurim lucruri d-astea"

Totodată, inculpatul îşi exprimă disponibilitatea, despre care i-a spus şi martorului denunţător ca după ce încheie o afacere cu nişte arabi să îl ajute pe martor cu bănuţi ca să îi fie bine acestuia.

Faţă de cele precizate de inculpat, investigatorul susţine că, o parte din banii pe care martorul denunţător i-ar fi dat inculpatului au fost daţi martorului denunţător de către investigator, afirmaţie în raport de care, inculpatul susţine că "Nu ştiu, nu ştiu ce să aducă, da? Nu ştiu ce să aducă, da? Eu vorbesc doar de prietenia mea cu el", Curtea constatând că aceiaşi poziţie a avut-o inculpatul şi în conversaţiile cu martorul denunţător şi pe care acesta le-a înregistrat şi cu privire la care martorul denunţător a achiesat în condiţiile în care nu l-a contrazis pe inculpat, aspecte deja reliefate de Curte la momentul la care s-au analizat înregistrările efectuate de martorul denunţător.

Nemulţumit de răspunsul primit de la inculpat, investigatorul îi precizează inculpatului că el trebuie să îşi recupereze suma de bani pe care i-a dat-o martorului denunţător, susţinere la care inculpatul îi spune din nou investigatorului că "Nu ştiu, nu ştiu despre ce vorbim, da? Eu am vorbit cu B. doar un singur lucru, da? Ca prietenie să îl ajut cu ce pot. În rest obligaţii de la unul la altul sunt treburile voastre. Da? Sunt treburile voastre. Nu mă băgaţi pe mine, eu i-am dat, i-am făcut, nu ştiu.", Curtea a constatat, încă o dată că aceiaşi poziţie a avut-o inculpatul şi în conversaţiile cu martorul denunţător şi pe care acesta le-a înregistrat şi cu privire la care martorul denunţător a achiesat în condiţiile în care nu l-a contrazis pe inculpat, aspecte deja reliefate de Curte la momentul la care s-au analizat înregistrările efectuate de martorul denunţător.

Inculpatul, în continuarea conversaţiei, neagă vehement că s-ar fi dat vreun ban, inculpatul arătând că vrea doar să păstreze o relaţie cu familia martorului denunţător.

În acest punct al conversaţiei, investigatorul îi solicită inculpatului să îi spună ceva care să fie transmis mai departe, inculpatul precizându-i că aceasta se va întâmpla după 15 ianuarie, menţionând că îi va ajuta familia martorului denunţător după ce va încheia o tranzacţie.

Nici această precizare a inculpatului nu l-a mulţumit pe investigator, acesta insistând ca inculpatul să îi spună totuşi ceva care să fie transmis martorului denunţător, mai mult, îl provoacă pe inculpat întrebându-l dacă, în acest moment, inculpatul poate face ceva mai bun pentru martorul denunţător.

Faţă de întrebarea investigatorului, inculpatul îi precizează că îi pasă de martorul denunţător întrucât a fost în casă la el şi au mâncat împreună.

La insistenţele investigatorului, în sensul de a face ceva, în acel moment pentru martorul denunţător, inculpatul îi spune aceleaşi aspecte în sensul că, după 15 ianuarie îi va fi bine şi aceasta la locul de deţinere.

În continuare, investigatorul reia discuţia despre starea disperată în care se află martorul denunţător.

Inculpatul îi reliefează investigatorului că la domiciliul martorului denunţător are mobilă depozitată în valoare de vreo 30.000 euro, aspect care s-a dovedit a fi real, şi aceasta fără să încheie niciun act cu martorul denunţător, aspect ce probează încrederea şi prietenia care există între ei.

În continuare inculpatul îi expune investigatorului nişte posibilităţi de afaceri şi aceasta numai în cadrul real, divagaţiile inculpatului fiind întrerupte de investigator care readuce în discuţie problema martorului denunţător, inculpatul susţinând acelaşi lucru, respectiv că îl va ajuta cu ce poate.

Relatează inculpatul că el s-a oferit să îl ajute pe martorul denunţător şi pe un prieten al său însă, iar referitor la prietenul martorului denunţător, inculpatul precizează că în ultimul moment, acesta şi-a schimbat atitudinea şi a dat declaraţii care i-a inculpat şi pe el şi pe ceilalţi şi că, în măsura în care nu proceda în această modalitate exista o şansă să se rezolve favorabil.

În continuarea conversaţiei inculpatul relatează că deşi se întâlnea şi susţinea ca martorul C. să îşi menţină atitudinea de nerecunoaştere, prin modificarea poziţiei procesuale a iritat toate persoanele care au intervenit în favoarea lui, moment în care, investigatorul intervine şi îl întreabă pe inculpat dacă acele persoane mai pot fi "unse" inculpatul răspunzând că nu, Curtea apreciind însă că această întrebare constituie o provocare a inculpatului de a comite o infracţiune, ceea ce nu este legal.

În procesul-verbal din data de 12.09.2016 încheiat de investigatorul sub acoperire acesta arată că a adus în discuţia avută cu inculpatul, situaţia numitului B., context în care inculpatul a afirmat că a făcut tot ce a depins de el şi că "a scos tot ce era de scos" făcând referire la dosarul în care a fost cercetat cel în cauză.

În acelaşi proces-verbal se arată de investigatorul sub acoperire că s-a referit şi la suma de 20.000 de euro care i-a fost înmânată de martorul denunţător în vederea soluţionării favorabile a dosarului penal, moment în care inculpatul i-a spus să nu vorbească despre bani, arătând prin semne că în încăpere ar putea exista camere de supraveghere şi că "nu s-a dat nimic" gesticulând şi dându-i de înţeles că ştie despre suma de bani menţionată.

A mai menţionat investigatorul sub acoperire că inculpatul s-a referit şi la numitul "G." acesta afirmând că "a făcut tot ce a putut, dar acesta a greşit întrucât a denunţat şi alte fapte, supărând pe absolut toată lumea".

Se mai arată că menţiunea din procesul-verbal a investigatorului sub acoperire potrivit cu care inculpatul "gesticulând şi dându-i de înţeles că ştie despre suma de bani menţionată" constituie doar o apreciere a investigatorului, în condiţiile în care nu se reliefează ce gesturi sugestive, în sensul menţionat, a făcut inculpatul pentru ca investigatorul să poată deduce o asemenea semnificaţie.

Totodată, se observă că această menţiune este contrară celor consemnate în procesul-verbal de redare a conversaţiei potrivit cu care inculpatul a făcut gesturi din care investigatorul a înţeles că i se atrage atenţia că în încăpere ar putea fi camere de luat vederi şi în niciun caz că inculpatul ar şti despre ce sumă de bani ar fi vorba.

Curtea a mai subliniat că, aspectele relatate de inculpat în conţinutul acestei conversaţii cu investigatorul sub acoperire se referă la dosarul martorului C., instrumentat de instanţele din Bucureşti, aspectele reliefate de inculpat fiind identice cu cele care au fost menţionate şi martorului denunţător într-una din înregistrările efectuate de acesta, din acea înregistrare rezultând fără dubiu la ce dosar se referă inculpatul.

Totodată, faptul că este vorba de două dosare diferite rezultă şi din faptul că inculpatul explicitează că martorul denunţător "a picat în povestea aia ca un (...) l-au folosit".

Fiind audiat cu privire la acest aspect, respectiv că era vizat dosarul de la instanţele din Bucureşti pe care martorul C. îl avea, martorul denunţător B. a arătat că după ce s-a achitat prima tranşă din cei 20.000 euro, situaţia martorului C. trebuia rezolvată la anumite termene de judecată care se acordau în cauză, la un interval de aproximativ o lună şi a observat că nici în iunie, nici în iulie şi nici în august acesta nu a fost eliberat, inculpatul promiţându-i că la următorul termen va fi eliberat.

Martorul denunţător a arătat că înţelegerea cu inculpatul a fost ca martorul C. să fie judecat în libertate în dosarul din Bucureşti.

A arătat martorul denunţător că a avut o discuţie cu familia lui C., mai exact cu soţia acestuia, care a supus că întrucât ceea ce inculpatul a promis nu s-a realizat, respectiv punerea în libertate, a solicitat restituirea acestei sume de bani.

După aspectele reliefate, investigatorul îi solicită încă o dată inculpatului să îi spună ceva pentru martorul denunţător, inculpatul menţionând să îi transmită că în curând va avea loc o amnistie şi că va avea grijă ca la locul de deţinere să îi fie bine şi îl va căuta o persoană, fără să poată spune vreun nume, mai mult, că urmează să vorbească în acest sens întrucât, tot personalul de acolo a fost schimbat, astfel încât nu mai are cu cine să vorbească şi între timp îi va trimit câte un pachet.

În raport de aspectele expuse, Curtea a constatat că din această înregistrare nu rezultă explicit sau implicit că martorul denunţător ar fi dat vreo sumă de bani inculpatului ca să îşi trafice influenţa în sensul solicitat de martorul denunţător, în dosarul penal propriu al martorului denunţător.

În acelaşi sens este şi declaraţia dată în faţa instanţei de fond de martorul C.

Astfel, martorul menţionat relatează că în data de 28.01.2013 a fost reţinut de către DNA Bucureşti într-un dosar de trafic de influenţă, dosar în care a fost arestat preventiv şi în luna februarie 2013 a fost depus în Penitenciarul Rahova şi că în perioada celor 3 săptămâni a fost vizitat atât de familie cât şi de către martorul B.

A susţinut martorul că la sfârşitul lunii martie, începutul lunii aprilie, a fost vizitat de către soţia mea, martora D.1 care i-a spus că B. ar cunoaşte o persoană care la rândul ei ar cunoaşte magistraţi din Tribunalul Bucureşti care ar putea să îi rezolve problema legată de punerea sa în libertate din arest preventiv şi judecarea în stare de libertate, martorul ştiind că s-a dat suma de 20.000 de euro astfel cum a fost înţelegerea iniţială.

A reliefat martorul că nu a fost pus îl libertate şi nu a fost judecat în stare de libertate, în dosarul din Bucureşti, mai mult a arătat că în luna august s-a soluţionat cauza pe fond fără ca martorul să fie pus în libertate.

A mai relatat martorul că, ulterior acestui moment, în luna septembrie, dar înainte de termenul de judecată de la Curtea de Apel, martorul discutând tot de dosarul de la instanţa din Bucureşti, a fost vizitat la locul de deţinere de B. căruia i-a spus că trebuie să recupereze suma de bani moment în care acesta i-a precizat că a avut o discuţie cu inculpatul căruia i-a solicitat să-i restituie suma de bani, iar acesta i-a precizat că să aibă răbdare că va interveni la Curtea de Apel pentru reducerea pedepsei, aspect cu care martorul C. nu a fost de acord întrucât pe baza informaţiilor pe care le avea, ştia că nu este real şi i-a comunicat că trebuie să recupereze banii.

Că este vorba de dosarul de la Curtea de Apel Bucureşti rezultă în mod explicit din declaraţia martorului C. care a arătat că, în luna aprilie 2014 a rămas definitivă hotărârea la Curtea de Apel Bucureşti, iar situaţia nu s-a schimbat deloc, fiind mutat la Penitenciarul Poarta Albă, moment din care a insistat să se ia legătura cu inculpatul pentru recuperarea sumei de bani.

O deosebită importanţă prezintă precizarea martorului C. potrivit cu care, niciodată martorul B. nu i-a spus că persoana care a fi intervenit pentru el la Bucureşti să fi promis că îl ajută şi în dosarul de trafic de droguri aflat la Constanţa şi în care era inculpat şi martorul denunţător B., dosar în care acesta din urmă i-a solicitat sprijinul inculpatului.

Martorul C. este categoric în sensul celor reliefate, menţionând că niciodată nu a solicitat ajutor pentru acest dosar şi nu i s-a creat deloc impresia de către martorul B. că în măsura în care va fi el favorizat în dosarul de trafic de droguri, va fi şi martorul C. favorizat.

Aceleaşi aspecte rezultă şi din declaraţia martorei D.1.

În consecinţă, fapta pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. constând în aceea că prin intermediul martorului denunţător B., inculpatul A. ar fi primit de la martorul C. suma de 20.000 de euro pentru ca inculpatul să intervină în favoarea martorului C. la organele judiciare care instrumentau cauza în care acesta din urmă era cercetat împreună cu B. nu are suport probator.

Revenind la materialul probator constând în înregistrările realizate cu ajutorul investigatorului sub acoperire, Curtea a arătat că o altă discuţie între inculpat şi acesta a avut loc la data de 29.11.2016, conversaţie ce a fost redată la dosar urmărire penală.

Se reia discuţia privitor la posibilităţile pe care le are inculpatul de a îmbunătăţi situaţia martorului denunţător la locul de deţinere, acesta nu menţionează nimic concret, însă îl asigură pe investigator că în curând se va da o amnistie de care va beneficia şi martorul denunţător şi că, între timp, trebuie să aibă grijă de martorul denunţător, sens în care trebuie să vorbească, investigatorul întrebând dacă este vorba de "Oamenii ăia".

În continuare, investigatorul îl provoacă pe inculpat întrebându-l dacă oamenii ăia mai au vreo putere, inculpatul răspunzând că da, moment în care, investigatorul îl întreabă pe inculpat dacă se mai poate vorbi cu acei oameni, inculpatul răspunzând afirmativ, cu menţiunea că, şi această atitudine a investigatorului reprezintă o provocare la comiterea de infracţiuni, ceea ce este ilegal.

După acest dialog, inculpatul reia precizările din prima conversaţie cu investigatorul, relatându-i că martorul denunţător a avut mai multe "făcute", şi la insistenţele investigatorului, inculpatul arată că este vorba de mai multe dosare, precizând, ulterior, mai multe fapte, după care îi explică investigatorului că i-a dovedit martorului denunţător că s-a interesat de dosar şi că a aflat amănunte despre faptele imputate martorului denunţător, aspecte pe care nu putea să le cunoască decât de la o persoană care a putut cunoaşte dosarul, inculpatul recunoscând, în mod explicit că s-a interesat de dosar şi de conţinutul acestuia.

Mai precizează inculpatul că, la momentul la care martorul denunţător a fost chemat la Parchet, multe din faptele care i se imputau au fost date la o parte.

După aceste precizări ale inculpatului, investigatorul sub acoperire îi transmite cererea expresă a martorului denunţător că îşi vrea banii înapoi, inculpatul răspunzând că martorului denunţător i s-a reţinut cea mai mică, pentru că erau multe.

Pentru a îl determina pe inculpat să recunoască că ar fi luat legătura şi ar fi vorbit cu nişte oameni pentru martorul denunţător, investigatorul sub acoperire îl interpelează pe inculpat spunându-i "Deci oamenii care aţi vorbit cu ei (...)" inculpatul răspunzându-i "Cât am putut să-l ajut, l-am ajutat! Da! "fără să precizeze în ce a constat ajutorul, neconfirmând situaţia precizată de investigatorul sub acoperire, insistând chiar "Cât am putut, l-am ajutat!"

La insistenţele investigatorului de a-i explica, inculpatul arată că "Păi nu, hai s-o luăm (...) cu asta (...) deci lucrurile sunt de maniera (...) i-am zis, "băi, asta ce este?" moment în care se precizează de organul de urmărire penală, interpretând un cadru din înregistrarea video, că inculpatul mimează semnul banilor, după care inculpatul continuă, spunând "pentru (...) să ajute!" moment în care se precizează de organul de urmărire penală, interpretând un cadru din înregistrarea video, că inculpatul mimează semnul de puţin/subţire.

Inculpatul, în continuarea conversaţiei cu investigatorul sub acoperire spune "Zice: "domnle vreau mai mult". "Bă" zic: încercăm şi mai mult" Cu ce (...)" moment în care se precizează de organul de urmărire penală, interpretând un cadru din înregistrarea video, că inculpatul gesticulează şi indică "spre alte persoane".

La insistenţele investigatorului de a fi lămurit, inculpatul spune că "Au fost pentru, să fie doar (...)" moment în care se precizează de organul de urmărire penală, interpretând un cadru din înregistrarea video, că inculpatul mimează, din două degete, semnul de puţin.

În continuarea conversaţiei dintre inculpat şi investigator, cel din urmă, pentru a mima că s-a lămurit, susţine că "Staţi aşa să vorbesc acum, că m-a luat (...) banii au fost pentru a diminua, din 10 să se facă două?", interpelare la care inculpatul răspunde "Păi nu" Evidenţiem că organul de urmărire penală a ataşat acestei sintagme semnele exclamării şi mirării, pentru a fi interpretat de judecător ca fiind o recunoaştere a inculpatului în sensul susţinut de investigatorul sub acoperire, însă, această sintagmă poate fi interpretată şi într-un sens contrar, sens care rezultă din susţinerea următoare a investigatorului care arată că "Păi nu, el zice altceva", referindu-se la martorul denunţător.

Explicitarea acestei sintagme rezultă din continuarea discuţiei dintre inculpat şi investigator, respectiv că inculpatul i-a spus investigatorului că, în situaţiile în care martorul denunţător îl întreba "băi ce facem?", inculpatul îi răspundea "Băi zic: cât pot, îţi dau consultanţă juridică, tot da?"

În acest moment al conversaţiei, investigatorul sub acoperire îi precizează inculpatului că martorul denunţător i-ar fi spus cu totul altceva, respectiv că i-a dat inculpatului douăzeci de mii pentru a-l scăpa şi nu că ar fi mai multe dosare.

În raport de precizarea expresă a investigatorului cu privire la cele susţinute de martorul denunţător, inculpatul îi spune, în mod explicit "Deci nu s-a dat nimic, nu s-a luat nimic (...)" moment în care se precizează de organul de urmărire penală, interpretând un cadru din înregistrarea video, respectiv un gest al inculpatului cu mâinile în aer, în sensul că nu trebuie să vorbească.

Curtea a constatat că există dubii că fotografia de la dosar urmărire penală poate fi interpretată în sensul menţionat de investigatorul sub acoperire, acelaşi gest putând fi interpretat în multe alte sensuri, inclusiv, conform celor afirmate, respectiv că nu s-a luat şi nu s-a dat nimic.

În sensul opiniei instanţei este şi remarca explicită a investigatorului sub acoperire, respectiv "Mă rog, da, a mâncat o friptură (...)", aspect susţinut de inculpat şi în cealaltă conversaţie pe care a avut-o cu investigatorul sub acoperire.

Reluând conversaţia cu investigatorul sub acoperire, inculpatul precizează "da, deci el a fost efectiv, păi fapta lui, ca să fie (...) i-am zis băi, dacă-ţi scria dosarul ţi-l făcea atâta, da?" din conţinutul convorbirii rezultând că, din trei dosare pe care le-a avut martorul denunţător ar fi rămas numai unul, după care, investigatorul îl întreabă pe inculpat "Deci oamenii şi-au făcut treaba" remarcă la care inculpatul nu răspunde nimic în referire la acei oameni, arătând că "Stai puţin, zic băi, dar tu acum vrei să spui că nu s-a întâmplat nimic?"

Mimând, în continuare nedumerirea, investigatorul sub acoperire îi spune inculpatului "Deci el ce vrea, el vrea să numai, să (...) să fie alb aşa?" la care inculpatul îi răspunde "da, da (...) păi zic: te-am scos (...)"(...) "Şi te-au băgat alb"

După acest dialog, investigatorul sub acoperire insistă, spunându-i inculpatului "Deci oamenii dumneavoastră şi-au făcut treaba" (...) inculpatul răspunzând "Păi da, ei şi-au făcut".

În procesul-verbal încheiat de investigatorul sub acoperire referitor la conversaţia dintre el şi inculpat, existent la dosar de urmărire penală, acesta arată că inculpatul a făcut tot ceea ce a depins de el şi că oamenii la care a apelat s-au ocupat de dosarul martorului denunţător dar, la un moment dat, persoanele cercetate în dosar s-au învinuit reciproc iar una dintre acele persoane "i-a tras pe toţi, stricând înţelegerea prealabilă.

A mai menţionat investigatorul sub acoperire, în acelaşi proces-verbal că inculpatul i-a spus că martorul denunţător B. a fost cercetat în mai multe dosare penale, pentru comiterea mai multor infracţiuni, că a avut acces la acele dosare şi că i-a dat mai multe amănunte din acele dosare, lucru pe care i l-a demonstrat şi lui B.

Totodată, investigatorul sub acoperire, relatează, în acelaşi proces-verbal că inculpatul i-a transmis că "s-au dat deoparte nişte lucruri" dar a fost imposibil să îl scoată cu totul din cauză.

În ceea ce priveşte suma de 20.000 de euro, investigatorul sub acoperire a consemnat în procesul-verbal că inculpatul a evitat un răspuns direct, reafirmând că "G." a formulat denunţuri împotriva celorlalte persoane implicate, contrar înţelegerii iniţiale iar în ceea ce îl priveşte pe B. i s-ar fi transmis atât verbal cât şi prin semne că s-a făcut tot ce a fost posibil pentru reducerea pedepsei.

S-a mai consemnat că inculpatul, la un moment dat, s-a ridicat de la birou şi l-a condus într-o încăpere foarte mică unde i-a transmis, pe un ton scăzut, că iniţial B. a fost cercetat în trei dosare penale, ulterior, în urma intervenţiei sale, a rămas numai un dosar, cu pedeapsa cea mai mică, reafirmând că "oamenii şi-au făcut treaba".

Curtea a constatat că, contrar celor redate în procesul-verbal de redare că, investigatorul susţine că inculpatul a fost evaziv în ceea ce priveşte suma de 20.000 de euro, câtă vreme din acel proces-verbal, astfel cum s-a evidenţiat, inculpatul a susţinut, explicit, fără dubiu că nu s-a luat şi nu s-a dat niciun ban.

O altă menţiune, contrară procesului-verbal de redare este şi aceea referitoare la numitul " G." un asemenea nume nefiind pronunţat de inculpat sau de investigatorul sub acoperire, pe tot parcursul conversaţiei cu acesta din urmă.

Important de reţinut este faptul că, atât investigatorul sub acoperire cât şi inculpatul vorbesc de dosare aflate în faza de urmărire penală, la Parchet, dosare cu privire la care inculpatul recunoaşte faţă de investigator că s-a interesat şi în niciun caz la dosarul martorului denunţător aflat în faţa instanţei de fond sau a instanţei de apel, astfel încât este cert că, cele două probe nu constituie dovezi în sensul menţionat de martorul denunţător B. şi de organul de urmărire penală prin actul de sesizare în sensul că inculpatul şi-ar fi traficat influenţa la nivelul instanţelor judecătoreşti, pentru a obţine o soluţie favorabilă.

În declaraţia dată în faţa instanţei de fond, investigatorul sub acoperire a arătat că îşi menţine aspectele consemnate în cele două procese-verbale existente în dosarul de urmărire penală, arătând că ori de câte ori aducea în discuţie suma de bani pe care B. i-ar fi dat-o inculpatului pentru rezolvarea propriei situaţii juridice, inculpatul făcea gesturi semnificative că în încăpere ar putea exista aparatură care ar permite înregistrarea, gesturile semnificative constând în îndreptarea mâinilor spre tavan şi pereţi.

A mai arătat investigatorul că deşi inculpatul, verbal nega că ar fi primit vreo sumă de bani, semnele pe care le făcea reprezentau contrariul, precizarea investigatorului nefiind urmată de o relatare privind gesturile inculpatului care l-ar fi condus pe acesta la o asemenea concluzie, mai mult, în procesul-verbal de redare a conversaţiilor nefiind consemnat că s-ar fi făcut asemenea gesturi, dimpotrivă, referirea expresă a organului de urmărire penală fiind doar la gesturile semnificative privind posibilitatea înregistrării conversaţiei.

Totodată, investigatorul sub acoperire a mai arătat că deşi inculpatul nu a pronunţat vreo sumă de bani, inculpatul a mimat din două degete semnul ghilimelelor, investigatorul sub acoperire înţelegând că inculpatul este de acord cu suma primită.

În primul rând s-a arătat că în procesul-verbal de redare a conversaţiilor nu s-a consemnat că s-ar fi făcut asemenea gesturi, dimpotrivă, referirea expresă a organului de urmărire penală fiind doar la gesturile semnificative privind posibilitatea înregistrării conversaţiei iar în al doilea rând interpretarea dată de investigator privitor la semnul ghilimelelor, respectiv că inculpatul a primit o sumă de bani, apare neverosimilă, semnul acesta neputând fi considerat un gest de aprobare referitor la primirea sumei de bani.

S-a mai arătat şi faptul că investigatorul sub acoperire are interesul de a susţine acuzarea, percepţiile şi interpretările sale personale a unor gesturi ale inculpatului, de natura celor menţionate, evident echivoce, în absenţa altor probe, nu poate conduce instanţa la însuşirea lor.

Faţă de toate aspectele prezentate Curtea a concluzionat că materialul probator administrat în cauză este insuficient a dovedi că inculpatul a solicitat şi a primit de la martorul B. suma de 20.000 euro pentru a-şi trafica influenţa asupra organelor de urmărire penală sau instanţei de judecată care au instrumentat dosarul penal al martorului B. după cum, aşa cum am arătat anterior nu s-a probat că numitul C. ar fi dat inculpatului suma de 20.000 euro, prin intermediul martorului B., pentru ca inculpatul să îşi trafice influenţa, în favoarea martorului C. în acelaşi dosar în care era cercetat şi martorul B.

Singurul aspect probat de organul de urmărire penală a fost acela că, în baza relaţiilor de prietenie care existau între inculpat şi martorul B., al legăturii apropiate dintre aceştia, relaţii care, aşa cum am reliefat au fost probate, inculpatul a lăsat să se înţeleagă că ar putea interveni în dosarul martorului C. aflat pe rolul instanţelor din Bucureşti, pentru ca acesta să fie pus în libertate, şi nu în dosarul în care acesta era cercetat împreună cu martorul B., dosar aflat la DIICOT- Structura Teritorială Constanţa şi ulterior pe rolul instanţelor din Constanţa, că inculpatul s-a interesat sau a lăsat să se înţeleagă că s-a interesat, de dosarul martorului denunţător la momentul la care acesta se afla la DIICOT Constanţa şi că, cu sprijinul cunoscuţilor săi, situaţia martorului s-a îmbunătăţit, în sensul că, au fost excluse unele acuzaţii.

Aspectul legat de traficul de influenţă referitor la martorul C. pentru ca acesta să fie pus în libertate dintr-un dosar aflat pe rolul instanţelor din Bucureşti nu a constituit obiectul punerii în mişcare a acţiunii penale şi trimiterii în judecată a inculpatului A., în prezenta cauză penală, acesta fiind trimis în judecată pentru primirea sumei de 40.000 de euro pentru a-şi trafica influenţa pe lângă organele judiciare care au instrumentat dosarul în care, împreună, atât martorul B. cât şi C. au avut calitatea de coinculpaţi.

Curtea a arătat că nu se poate pronunţa, în lipsa sesizării, pe o faptă care ar constitui infracţiune dar în raport de care nu a fost sesizată.

Potrivit art. 291 C. pen., constituie infracţiunea de trafic de influenţă:(1) Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Instanţa a apreciat că nu a fost dovedit elementul material al laturii obiective al infracţiunii de trafic de influenţă respectiv pretinderea unei sume de bani sau a unui alt folos, primirea de la o persoană interesată a unei sume de bani sau acceptarea de promisiuni în scopul cerut de textul incriminator.

În C. proc. pen. român, prezumţia de nevinovăţie este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art. 4 C. proc. pen., statuându-se că "orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă".

Prin adoptarea prezumţiei de nevinovăţie ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează şi ele libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea demnităţii umane - s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal şi a concepţiei organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerinţe: vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces, cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei; sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru următoarea fază a procesului; la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumţia de nevinovăţie este răsturnată cu efecte "erga omnes" hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunţe o soluţie de achitare.

Toate aceste cerinţe sunt argumente pentru transformarea concepţiei asupra prezumţiei de nevinovăţie, dintr-o simplă regulă, garanţie a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăţiei printr-o hotărâre penală definitivă.

Având în vedere că, la pronunţarea unei condamnări, instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea vinovăţiei inculpatului pe bază de probe sigure, certe şi întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului, s-a impus a se da eficienţă regulii potrivit căreia "orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo).

Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumţiei de nevinovăţie, un principiu instituţional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 C. proc. pen., se regăseşte în materia probaţiunii şi se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat conţin o informaţie îndoielnică tocmai cu privire la vinovăţia făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autorităţile judecătoreşti penale nu-şi pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine şi, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăţiei acuzatului şi să-l achite.

Înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii).

Numai aşa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii) este, fără echivoc, cea pe care o înfăţişează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

Curtea a reţinut că îndoiala este "echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie" şi deci inculpatul trebuie achitat.

Având în vedere că, potrivit argumentelor prezentate nu s-a probat că s-ar fi remis inculpatului A. suma de 40.000 de euro pentru ca acesta să îşi trafice influenţa pe lângă organele judiciare care au instrumentat dosarul în care, împreună, atât martorul B. şi C. au avut calitatea de coinculpaţi, Curtea a apreciat că se impune, potrivit principiului in dubio pro reo, o soluţie de achitare în temeiul art. 16 lit. c) C. proc. pen.

În consecinţă, Curtea, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. în ref. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.

În raport de soluţia de achitare a respins, ca nefondată, cererea de confiscare de la inculpatul A. a sumei de 40.000 euro.

Totodată, având în vedere aceiaşi soluţie, Curtea, în baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a dispus ridicarea sechestrului asigurător dispus prin Ordonanţa din data de 29.12.2016 pronunţată de DNA - Serviciul Teritorial Constanţa referitor la cota devălmaşă deţinută de inculpatul A. asupra imobilului tip duplex şi teren aferent în suprafaţă indiviză de 43,84 + 35 metri pătraţi situat în Municipiul Constanţa, B-dul x, judeţul Constanţa.

De asemenea, a respins cererea privind confiscarea extinsă asupra cotei devălmaşe deţinută de inculpatul A. din terenurile situate în comuna Corbu, judeţul Constanţa.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale şi la instanţa de fond au rămas în sarcina statului.

Împotriva Sentinţei penale nr. 89/P din data de 25 aprilie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa şi inculpatul A.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa a criticat hotărârea instanţei de fond ca fiind netemeinică în ceea ce priveşte achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În motivarea apelului s-a menţionat că, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că "nu a fost dovedit elementul material al laturii obiective al infracţiunii de trafic de influenţă respectiv pretinderea unei sume de bani sau a unui alt folos, primirea de la o persoană interesată a unei sume de bani sau acceptarea de promisiuni în scopul cerut de textul incriminator.

De asemenea, s-a arătat că instanţa de fond a apreciat că "singurul aspect probat de organul de urmărire penală a fost acela că, în baza relaţiilor de prietenie care existau între inculpat şi martorul B., al legăturii apropiate dintre aceştia, relaţii care, aşa cum am reliefat au fost probate, inculpatul a lăsat să se înţeleagă că ar putea interveni în dosarul martorului C. aflat pe rolul instanţelor din Bucureşti, pentru ca acesta să fie pus în libertate, şi nu în dosarul în care acesta era cercetat împreună cu martorul B., dosar aflat la DIICOT- Structura Teritorială Constanţa şi ulterior pe rolul instanţelor din Constanţa, că inculpatul s-a interesat sau a lăsat să se înţeleagă că s-a interesat, de dosarul martorului denunţător la momentul la care acesta se afla la DIICOT Constanţa şi că, cu sprijinul cunoscuţilor săi, situaţia martorului s-a îmbunătăţit, în sensul că, au fost excluse unele acuzaţii."

Pentru a ajunge la această concluzie, instanţa a făcut referire la o serie de neconcordanţe între declaraţiile martorului denunţător CC. şi ale martorului F. cu privire la aspecte esenţiale în opinia instanţei şi, de asemenea, bazându-se pe anumite prezumţii.

Astfel, instanţa de fond a apreciat ca martorul denunţător B., în fapt, nu i-a dat lui A. vreo sumă de bani pentru a interveni pentru organele judiciare astfel încât să fie absolvit de răspundere penală în cauza instrumentată de DIICOT- Serviciul Teritorial Constanţa, iar C. să fie eliberat din arest preventiv.

S-a mai menţionat că, instanţa a concluzionat astfel ca martorul B. a indus organele judiciare în eroare, reliefând în acest sens o serie de contradicţii din propriile declaraţii din faza de urmărire penală şi din faza judecăţii în referire la sursa sumei de 20.000 euro pe care i-a remis-o lui A. pentru a interveni pe lângă organele judiciare în favoarea acestuia în cauza instrumentată de DIICOT Constanţa, modalitatea în care au fost date cele două tranşe de bani de către B. inculpatului (intervalul de timp între momentele la care au fost remise sumele de bani, când l-a însoţit martorul F. pe B. la Bucureşti pentru a remite sumele de bani inculpatului), unde a avut loc o discuţie între B. şi A. cu privire la restituirea sumei de bani de către inculpat martorului denunţător.

Totodată, instanţa a apreciat în mod greşit că neconcordanţele respective între propriile declaraţii ale martorului B. din faza urmăririi penale şi din faza judecăţii şi neconcordanţele dintre declaraţiile martorului B. cu cele ale martorului F. se referă la aspecte esenţiale, ce ţin de elementele constitutive ale infracţiunii deduse judecăţii.

În aceiaşi ordine de idei, instanţa a reţinut ca martorul F. a dat declaraţii de natură a susţine varianta martorului B., declaraţii mincinoase în fapt.

În continuare, s-a precizat că, este real ca au existat neconcordanţe cu privire la detaliile referitoare la împrejurările de mai sus, aşa cum instanţa de fond a relevat, dar aceasta ar fi trebuit să aibă în vedere că faptele esenţiale s-au petrecut în anul 2013, iar declaraţiile au fost date la finalul anului 2016 în cursul urmăririi penale, în timp ce declaraţiile din faza judecăţii în fond au fost date la finalul anului 2017, respectiv începutul anului 2018.

De asemenea, s-a menţionat că este firesc ca anumite detalii să fie uitate sau uşor distorsionate având în vedere timpul scurs de la momentul derulării evenimentelor esenţiale din 2013 şi momentul audierii martorilor, astfel încât să apară anumite neconcordanţe, însă trebuie reliefat ca elementele principale, care au legătură directă cu elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă au fost relatate în mod constant de către B. şi confirmate de martorul F. Astfel, martorul B. a declarat ca l-a întrebat pe inculpat dacă îi poate ajuta în cauza instrumentată de DIICOT- Serviciul Teritorial Constanţa în care avea calitatea de învinuit, ca inculpatul i-a răspuns afirmativ şi că trebuie să îi dea 20.000 euro pentru a putea interveni pe lângă procurorul de caz şi doi poliţişti care se ocupau de cazul respectiv pentru ca martorul să fie absolvit de răspundere penală, că i-a dat lui A. acea sumă în două tranşe de câte 10.000 euro în anul 2013, la sfârşitul lunii mai fiind remisă prima tranşă şi la scurt timp şi a doua tranşă.

S-a precizat că aceste declaraţii se coroborează cu celelalte probe obţinute prin înregistrarea discuţiilor purtate de B. cu inculpatul A. şi prin înregistrarea în mediul ambiental a discuţiilor purtate între investigatorul sub acoperire şi inculpat.

Parchetul a considerat ca instanţa a făcut o greşită evaluare a probelor administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii, apreciind ca fiind deosebit de relevante anumite contradicţii dintre declaraţiile date în cauză şi ignorând probele care dovedesc săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului A.

Astfel, pentru început, instanţa de fond a avut rezerve cu privire la motivul pentru care B. ar fi fost îngrijorat pentru propria-i situaţie juridică şi ar fi apelat la A. să îi ajute. Aşa cum rezultă din declaraţia martorului B., acesta a primit în cursul lunii mai a anului 2013, de la un poliţist, o citaţie în calitate de învinuit emisă de DIICOT- Serviciul Teritorial Constanţa. Martorul s-a speriat şi l-a întrebat pe poliţist dacă este "de rău", iar poliţistul i-a răspuns:

"Cam da".

Cu privire la acest aspect, instanţa a precizat că "Şi de această dată Curtea îşi exprimă îndoiala că ar fi putut să aibă loc o asemenea discuţie, nefiind verosimil ca un lucrător de poliţie însărcinat cu înmânarea unei citaţii să facă aprecieri personale asupra situaţiei din dosar a martorului, şi cu atât mai mult cu cât, lucrătorii de poliţie au obligaţia de a nu divulga date din ancheta care se efectuează şi la care participă."

Or, prin emiterea unei opinii de către lucrătorul de poliţie în sensul că fapta la care face referire citaţia nu semnifică divulgarea unor date din anchetă, ci doar un răspuns simplu şi în limite legale la o întrebare a martorului.

Instanţa de fond a mai reţinut că nu au fost făcute anumite menţiuni în cursul urmăririi penale de către martorul B. cu privire la anumite aspecte pe care le considera esenţiale, deşi în opinia noastră este vorba tot despre un detaliu care putea fi omis de către martor, având în vedere faptul că au existat mai multe întâlniri şi discuţii între persoanele audiate în cauză, fiind imposibil să fie redate toate amănuntele.

Astfel, instanţa a reţinut următoarele:

"A mai arătat martorul că, astfel cum s-a stabilit, s-a întâlnit cu inculpatul la sfârşitul săptămânii ocazie cu care i s-a precizat de inculpat că suma de bani s-a dat mai departe şi că urma ca la termenele următoare, martorul C. să fie pus în libertate, mai mult la locul de deţinere urma să fie dus la o magazie unde să i se facă un semn că urma să fie pus în libertate.

S-a mai arătat şi că, Curtea arată că acest aspect, deşi esenţial, nu a fost relatat de martorul B. nici în denunţul iniţial şi nici în declaraţia dată în cursul urmăririi penale."

Totodată, făcând abstracţie de probele relevante cu privire la remiterea sumei de 20.000 euro de către B. lui A.(pe care le vom expune ulterior), instanţa de fond a considerat ca un indiciu al faptului ca B. a rămas cu cei 20.000 de euro de la D. (care era remisă pentru ca C. sa fie eliberat din arest preventiv) este aceea că nu a depus nişte demersuri proprii alături de A. astfel încât C. sa fie eliberat şi, de asemenea, nu le-a comunicat numele inculpatului care urma să îşi traficheze influenţă pe lângă magistraţi decât la momentul formulării denunţului.

În acest sens, instanţa a reţinut:

"Curtea arată că, modul în care a acţionat martorul, de a solicita întreaga sumă, fără a exista vreo pretenţie din partea inculpatului de a i se arăta că se deţine întreaga sumă, creează suspiciunea, rezonabilă, că martorul B. dorea să se asigure că obţine de la C. întreaga sumă de bani, în condiţiile inexistenţei unor demersuri proprii pe lângă inculpatul A. privind punerea în libertate a martorului C.

În acelaşi context se înscrie şi faptul că martorul B. nu a comunicat familiei numitului C. şi nici măcar acestuia din urmă, numele inculpatului A., ca fiind persoana care va primi cei 20.000 euro, martorul B. înlăturând orice posibilitate ca C. sau membrii familiei acestuia să ia legătura cu inculpatul, chiar şi pentru recuperarea sumei de bani."

Or, aşa cum rezulta din declaraţiile din faza judecaţii, între B. şi C. exista o relaţie de prietenie destul de apropiată, astfel încât era firesc ca familia acestuia din urma să aibă încredere în martorul B. şi nu era necesar ca acesta să le dea toate informaţiile necesare pentru identificarea persoanei care urma să îl ajute pe C. De altfel, membrii D. nici nu au arătat în fata organelor judiciare ca l-ar fi întrebat pe B. cum se numeşte persoana care urma să intervină în favoarea lui C.

De asemenea, Parchetul a susţinut că supoziţia instanţei că dacă ar fi fost de bună-credinţă în ceea ce priveşte intervenţia în favoarea martorului C., B. ar fi trebuit să efectueze demersuri împreună cu inculpatul A. pentru a obţine eliberarea lui C., e nefondată, mai ales că persoanele care ar fi trebuit influenţate erau, în mod logic, magistraţi şi se putea presupune în mod rezonabil ca acestea nu ar fi acceptat să discute cu orice persoană despre primirea unor sume de bani pentru a favoriza un inculpat.

Un alt argument reţinut de instanţa în sensul ca declaraţiile martorului B. sunt nesincere este faptul ca B. nu putea să creadă anumite informaţii pe care A. i le furnizase referitoare la legătura lui cu poliţişti care lucrau la DIICOT. Astfel, instanţa a menţionat ca "îşi exprimă îndoiala cu privire la conţinutul discuţiei dintre inculpat şi martorul denunţător în condiţiile în care, un avocat nu poate numi un şef la DIICOT, indiferent dacă este poliţist sau procuror, desemnarea persoanelor în funcţiile de conducere realizându-se, conform legii, de alte instituţii şi în baza unor proceduri legale.

S-a arătat că este exclus ca martorul denunţător să nu fi cunoscut imposibilitatea numirii de către inculpat a şefilor unor asemenea structuri în condiţiile în care martorul era în contact cu sistemul judiciar încă din anul 2010, mai mult, aceste aspecte sunt de notorietate publică.

A relatat martorul denunţător că i-a solicitat expres inculpatului să îl ajute în sensul de nu mai fi introdus în dosar întrucât nu ar fi vinovat şi că nu ar avea nicio legătură cu cauza respectivă, inculpatul spunându-i că se va întâlni cu acel E., căruia îi va prezenta citaţia şi va afla de la acesta ce se poate face, mai exact că se va întâlni cu acel E. pentru a afla amănunte."

Parchetul a apreciat ca fiind greşita concluzia instanţei de fond ca o persoana fără studii juridice ar fi trebuit să ştie că un avocat nu putea avea legătură cu numirea şefilor DIICOT, aceste aspecte fiind chiar de "notorietate publica", având în vedere faptul că inculpatul A. îşi crease în faţa martorului B. o imagine de persoană destul de influentă care putea să aibă legături puternice inclusiv în sistemul judiciar, un argument în acest sens fiind şi prietenia dintre A. şi procurorul BB. în acest mod, direct sau indirect, era posibil în mentalitatea martorului ca inculpatul A. să stabilească un şef de poliţie.

Faptul că martorul a avut o problemă judiciară nu implică, în mod automat, ca acesta să cunoască legile de organizare judiciară sau cea privind statutul poliţistului şi să aprecieze singur imposibilitatea ca o persoană fără atribuţii specifice să poată avea legătură cu numirea unui şef de poliţie.

Instanţa de fond a mai reţinut că "aspectul legat de precizarea sau neprecizarea de către inculpat a funcţiei deţinute de cele două persoane la care urma să ajungă suma de bani este esenţial, iar neconcordanţa nu poate avea ca fundament o eventuală confuzie a martorului, acesta fiind direct interesat să cunoască modalitatea în care i se va rezolva problema cu autorităţile judiciare, explicaţia putând consta într-o eventuală denaturare a declaraţiei martorului în cursul urmăririi penale şi aceasta pentru a corobora susţinerile martorului cu faptul că, dosarul era instrumentat de un procuror de sex feminin iar în structurile de conducere ale poliţiei judiciare existau 3 persoane cu numele de E. şi care aveau funcţia de organ de poliţie."

Concluzia instanţei că exista o neconcordanţă cu privire la funcţiile persoanelor la care urmau să ajungă banii s-a apreciat că este greşită, având în vedere declaraţiile martorului B. din faza urmăririi penale, mai apropiata de momentul derulării evenimentelor.

Astfel, în faza urmăririi penale, martorul a arătat ca inculpatul A. i-a spus ca pentru a scapă de dosar trebuie sa dea 20.000 de euro ca este vorba de un poliţist şi o procuroare.

Martorul B. nu a precizat în niciun moment ca fost influenţat de organele de urmărire penală să dea declaraţii într-un anumit sens.

S-a subliniat faptul ca atitudinea preşedintelui de complet a fost foarte ostilă faţă de martorul B. (de altfel şi faţă de martora D.1) cu ocazia audierii, astfel că acest aspect ar putea explica starea de tensiune în care acesta a dat declaraţii în faţa instanţei de fond şi neprecizarea motivului pentru care în faza de urmărire penală a declarat că este vorba de un poliţist şi o procuroare, iar în faza judecăţii a arătat ca A. nu i-a precizat nimic în sensul funcţiilor persoanelor care urmau să îi ajute să scape de dosarul instrumentat de DIICOT - ST Constanţa.

Din acest motiv, Parchetul a apreciat că se impune reaudierea martorului pentru a da lămuriri cu privire la acest aspect.

Curtea a avut "rezerve că martorul deţinea această sumă de bani (n.r. 10.000 euro), întrucât nu s-a depus la dosar nicio dovadă privind veniturile realizate de martor în perioada anterioară sau extrase bancare privind consemnarea vreunor sume de bani obţinute în perioada anterioară şi, totodată, astfel cum a şi precizat martorul, afacerile sale nu mergeau, apelând chiar la inculpat să îl pună în relaţie cu diferiţi oameni de afaceri pentru a efectua transporturi."

Trebuie menţionat ca martorul B. a arătat în cursul urmăririi penale ca din suma totala de 20.000 euro pe care i-a remis-o lui A. pentru a-l ajuta să scape de dosar a fost împrumutată în mare parte de la martorul F., respectiv 16.000 euro. în faza judecăţii, martorul a arătat ca de fapt a împrumutat 14.000 euro de la martorul F.

În schimb, în mod constant, martorul F. a declarat că i-a remis în total martorului B. suma de 16.000 euro, declaraţii care se coroborează cu declaraţia martorului B. din faza urmăririi penale.

Prin urmare, nu se poate reţine că a existat o încercare de înţelegere între martorii B. şi F. cu privire la sumele date lui A. şi împrumutate lui B., având în vedere că acesta din urmă a fost audiat în faţa instanţei la 15.11.2017, iar F. la 29.11.2017, timp în care B. putea încerca să ia legătura cu primul pentru a pune de acord detaliile respective.

Parchetul a mai apreciat că declaraţia lui B. care este mai apropiată de realitate este cea din faza urmăririi penale, fiind mai aproape de momentul derulării evenimentelor şi data în condiţii normale, fără a fi audiat într-o stare de presiune psihică de către organul judiciar.

În consecinţă, suma de 4000 de euro, sau chiar de 6000 euro nu este una atât de considerabilă astfel încât să fie neverosimilă ipoteza ca martorul B. să o deţină ca şi economie. În orice caz, această sumă putea proveni din orice sursă, neavând nicio relevanţă concretă asupra existenţei elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă cu care instanţa a fost sesizată.

În ceea ce priveşte înregistrările în mediul ambiental, instanţa s-a aplecat asupra unor împrejurări irelevante sau nu a interpretat în mod corect anumite replici, ignorând însă contextul în care aveau loc discuţiile (acestea se purtau cu privire la cauzele penale în care erau implicaţi C. şi B.), faptul că se solicita într-un mod insistent ca inculpatul să restituie sumele de bani date acestuia fiind rostite în mai multe rânduri sumele de 20.000, faptul ca A. nu contesta în niciun moment legitimitatea demersurilor martorului B. de a solicita returnarea unor sume de bani de la acesta, mai mult, inculpatul folosind un limbaj codificat şi lacunar adoptând astfel o atitudine prudentă în discuţiile cu martorul denunţător şi investigatorul sub acoperire, inclusiv prin lăsarea telefoanelor în altă încăpere.

Referitor la conţinutul discuţiilor ambientale interceptate şi înregistrate de martorul denunţător B., redate între filele x, instanţa de fond a reţinut ca la un moment dat "inculpatul îi precizează martorului denunţător B. că îi pare rău că s-a ajuns la situaţia aceasta şi îşi motivează regretul prin aceea că deveniseră prieteni, că au stat la masă, cu precizarea că, nici de această dată martorul denunţător nu îi solicită inculpatului să îi restituie suma de bani pe care i-ar fi dat-o martorul pentru rezolvarea propriei sale situaţii juridice.

S-a menţionat că, aspectul reţinut de instanţa de fond este recunoscut şi de martorul denunţător în sensul că, în cursul discuţiilor înregistrate cu inculpatul A., martorul denunţător nu a pronunţat cuantumul sumelor de bani pe care i le-ar fi dat, deşi înregistrările le-a făcut pentru a constitui o dovadă împotriva inculpatului că i-ar fi dat bani sub pretextele arătate, întrucât a considerat că ştie inculpatul despre ce este vorba şi de asemenea ca să îl menajeze şi aceasta pentru că eventual îi va mai restitui banii."

"În finalul discuţiei, martorul B. reia discuţia despre împrejurarea că inculpatul i-ar fi promis martorului B., referitor la problemele martorului C. că acestea se vor rezolva în proporţie de 90% - 99%, însă nu a fost aşa, martorul B., considerând că promisiunile acelor persoane cu care ar fi vorbit inculpatul A. ar fi fost o cacealma, că nu au rezolvat nimic şi "au tocat banii deşi trebuia să îi restituie".

Curtea a evidenţiat că, nici în această conversaţie martorul B. nu face nicio referire la remiterea vreunei sume de bani către inculpatul A. pentru rezolvarea propriei sale situaţii juridice, respectiv situaţia sa din dosarul de urmărire penală înregistrat la DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa, şi care între timp ajunsese la Curtea de Apel Constanţa, în faza apelului."

Practic, instanţa de fond a constatat ca un indiciu al faptului că martorul B. a făcut declaraţii mincinoase este şi aceea că nu i-a solicitat sumele de bani date anterior lui A., deşi înregistrarea convorbirilor era efectuată tocmai pentru a preconstitui probe împotriva inculpatului.

Or, martorul denunţător a făcut referire la sumele date şi faptul ca are pretenţia ca inculpatul să le restituie întrucât nu s-a rezolvat nimic din ce a promis A. în legătura cu afacerile judiciare ale martorilor B. şi C., fiind practic dator la cei doi martori denunţători.

Totuşi, Parchetul a solicitat să se aibă în vedere ca martorul B. a trebuit să fie prudent în conversaţiile cu A. în condiţiile în care inculpatul era destul de precaut şi atent pentru ca nu cumva să fie înregistrat, aşa cum se poate observa din modalitatea în care a purtat discuţiile: codificat, lacunar, ba chiar a rostit cuvântul "provocare" dându-i de înţeles lui B. că se comporta de parcă ar vrea să îl provoace pe inculpat să recunoască ceva.

Instanţa şi-a argumentat concluzia în sensul că inculpatul nu a primit bani de la martorul B. şi prin aceea că atunci când primul a purtat discuţiile cu investigatorul sub acoperire a negat în mai multe rânduri că s-ar fi primit bani de la B., inculpatul precizând că el vrea să îl ajute pe acesta din urmă doar din prietenie.

Cu toate că investigatorul sub acoperire a declarat că inculpatul, deşi zicea că nu s-au dat bani cu ocazia conversaţiilor purtate la biroul lui, făcea gesturi în sensul confirmării celor susţinute de P., atitudinea inculpatului fiind foarte precaută.

În ceea ce priveşte momentul din discuţia purtata între P. şi inculpat la data de 29.11.2016 în care investigatorul sub acoperire îşi exprima nedumerirea ca banii s-au dat pentru a se reduce numărul dosarelor penale în care B. era cercetat ("Staţi aşa să vorbesc acum, că m-a luat (...) banii au fost pentru a diminua, din 10 să se facă două?"), interpelare la care inculpatul a răspuns "Păi nu" (organele judiciare alăturând un semn de întrebare după replica inculpatului când au redat convorbirile înregistrate în mediul ambiental) instanţa de fond a apreciat că organul de urmărire penală a ataşat acestei sintagme semnele exclamării şi mirării, pentru a fi interpretat de judecător ca fiind o recunoaştere a inculpatului în sensul susţinut de investigatorul sub acoperire. Instanţa a considerat că această sintagmă poate fi interpretată şi într-un sens contrar, sens care rezultă din susţinerea următoare a investigatorului care arată că "Păi nu, el zice altceva", referindu-se la martorul denunţător.

Parchetul a susţinut că, concluzia instanţei este lipsita de logică deoarece replica lui P. în sensul "Păi nu, el zice altceva" este tocmai de a învedera un aspect contrar celor susţinute de inculpat prin răspunsul "Păi nu?!", care confirmă că banii s-au dat pentru ca numărul dosarelor penale în care B. era cercetat să fie redus. În acest sens sunt şi susţinerile repetate ale inculpatului că a scos cât a putut din acuzaţii şi că din cauza lui C., care a colaborat cu organele de urmărire penală, inculpatul nu a putut să îl ajute şi mai mult. Mai mult, replicile ulterioare acestei expresii "Păi nu?!" ale inculpatului A. nu au fost nicidecum urmate de alte replici care să fie în sensul că nu s-au dat bani, ci în sensul că au fost mai multe infracţiuni pentru care B. era cercetat.

Printr-o simplă audiere a înregistrării în mediul ambiental a discuţiei din 29.11.2017 se poate observa tonalitatea folosită de inculpatul A. atunci când a răspuns folosind expresia "Păi nu", în sensul de a se verifica dacă avea un sens afirmativ sau unul negativ.

Trebuie remarcată totuşi prezumţia instanţei că investigatorul sub acoperire "are interesul de a susţine acuzarea, percepţiile şi interpretările sale personale a unor gesturi ale inculpatului, de natura celor menţionate, evident echivoce, în absenţa altor probe, nu poate conduce instanţa la însuşirea lor."

O asemenea supoziţie este greşită având în vedere faptul că investigatorul sub acoperire este folosit de către organele de urmărire penală tocmai pentru a se verifica anumite activităţi infracţionale reclamate de cetăţeni, iar declaraţiile sale sunt supuse regulilor audierii martorului, fiind astfel pasibil de răspundere penală pentru mărturie mincinoasă. Concluzia instanţei în sensul menţionat anterior e de natura a arunca o umbră de îndoială asupra bunei-credinţe a ofiţerilor de poliţie fără vreo explicaţie rezonabilă.

Faţă de cele expuse mai sus, instanţa de fond a apreciat că, se impune concluzia că materialul probator administrat în cauză este insuficient de a dovedi că inculpatul a solicitat şi a primit de la martorul B. suma de 20.000 euro pentru a-şi trafica influenţa asupra organelor de urmărire penală sau instanţei de judecată care au instrumentat dosarul penal al martorului B. după cum, aşa cum am arătat anterior nu s-a probat că numitul C. ar fi dat inculpatului suma de 20.000 euro, prin intermediul martorului B., pentru ca inculpatul să îşi trafice influenţa, în favoarea martorului C. în acelaşi dosar în care era cercetat şi martorul B.

Singurul aspect probat de organul de urmărire penală a fost acela că, în baza relaţiilor de prietenie care existau între inculpat şi martorul B., al legăturii apropiate dintre aceştia, relaţii care, aşa cum am reliefat au fost probate, inculpatul a lăsat să se înţeleagă că ar putea interveni în dosarul martorului C. aflat pe rolul instanţelor din Bucureşti, pentru ca acesta să fie pus în libertate, şi nu în dosarul în care acesta era cercetat împreună cu martorul B., dosar aflat la DIICOT- Structura Teritorială Constanţa şi ulterior pe rolul instanţelor din Constanţa, că inculpatul s-a interesat sau a lăsat să se înţeleagă că s-a interesat, de dosarul martorului denunţător la momentul la care acesta se afla la DIICOT Constanţa şi că, cu sprijinul cunoscuţilor săi, situaţia martorului s-a îmbunătăţit, în sensul că, au fost excluse unele acuzaţii."

Parchetul a mai considerat că instanţa a făcut o greşită evaluare a probelor administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul judecaţii, apreciind ca fiind deosebit de relevante anumite contradicţii dintre declaraţiile date în cauza şi ignorând probele care dovedesc săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului A.

În acest sens exista la dosar declaraţiile martorilor, procese-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire, înregistrări audio-video în mediul ambiental, procese-verbale de redare şi alte probe din care rezulta mai presus de orice dubiu ca inculpatul A. a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă reţinută în sarcina lui.

Cu privire la promisiunea inculpatului ca va interveni pe lângă organele judiciare din cadrul DIICOT Constanţa pentru care B. să fie scos din cauza instrumentată de acesta şi la faptul că acesta a primit de la martorul B. suma de 20000 euro în acest scop,s-a apreciat că declaraţiile tuturor martorilor audiaţi în cauză se coroborează cu probele obţinute ca urmare a supravegherii tehnice a inculpatului.

Cu privire la sumele date de martorul B. inculpatului pentru ca acesta să îşi traficheze influenţa, au existat mai multe momente în cadrul convorbirilor dintre B. sau P. şi inculpat în care acesta din urmă, deşi deosebit de precaut, a admis indirect că a primit bani pentru a-i ajuta pe B. şi C. în cauzele penale intervenind pe lângă organele judiciare.

Este foarte important a se avea în vedere contextul în care inculpatul A. încerca să dea aparenţa că discuta despre afaceri, când de fapt discuţia se purta în momentele respective despre dosare penale şi infracţiuni.

De asemenea, este de subliniat ca atât B., cât şi P. aveau pretenţia ca A. să restituie sume de bani, iar discuţiile erau de natură a crea un disconfort psihic inculpatului care, dacă nu ar fi primit vreo sumă de bani pentru a-i ajuta pe C. şi B., ar fi trebuit să îşi dea seama ca este vorba de o "înscenare" şi ar putea să reacţioneze în consecinţă.

Însă, deşi a dovedit în mai multe rânduri că este foarte atent să nu fie înregistrat, conducându-l pe P. într-un birou mai retras, lăsând telefoanele deoparte, vorbind codificat, sugerându-i chiar martorului B. că seamănă a "provocare" întrebările lui, inculpatul a purtat totuşi discuţii îndelungate cu privire la situaţia juridică a celor doi martori denunţători, chiar a arătat că a intervenit în favoarea lui B. şi că au fost reduse semnificativ infracţiunile pentru care era cercetat iniţial şi nu a negat că s-au dat bani. Mai mult, inculpatul i-a spus lui B. în contextul discuţiilor referitoare la sumele date în scopul precizat anterior:

"Nu rămânem datori la nimeni, cu nimic, nu obligaţii".

Au fost exemplificate câteva pasaje din discuţiile înregistrate în mediul ambiental în sensul dovedirii acuzaţiei reţinute în sarcina inculpatului.

"ST: - Cum facem?

DT: - Nu-ţi spun acuma ce facem, da' trebuie să (...), am o soluţie.

ST: - Păi nu mai e soluţie, nu mai e timp.

DT: - Ştiu că (...), aştept să mă întâlnesc faţă în faţă.

ST: - Că nu mai e timp, că azi dă (...) azi sau mâine dă pronunţarea.

DT: - Păi ştiu io (...) Când am fost la Constanţa, am vorbit, da?

ST: - Bun. Şi cu ăsta ce facem? Mă (...) îmi stă ăla la uşă.

DT: - Nu mă, nu mai e mult! Nu mai e mult!. Am băgat (...) deci vă zic, nu vă rezolv foarte repede.

ST: - neinteligibil sunt trei ani de zile de când s-au dat ăia.

DT: Ştiu!

ST: S-au luat banii şi nu s-a făcut nimic pe partea asta şi (...)

DT: - O rezolvăm.

ST: - îmi ţipă-n cap, asta-i treaba/Neinteligibil. Aşa nu e rezolvare.

DT: - Cum am vândut ăsta, cum am rezolvat cu absolut tot! Deci am avut (...) am pe activul ăla, ofe (...), ştiu, ştiu, ştiu, ştiu.

ST: - neinteligibil deci în trei ani de zile noi nu am reuşit să-i dăm lu' ăsta (...).

DT: - (...) ştiu.

ST: - (...) nu trebuia să se atingă nimeni de banii ăştia. Dumneavoastră m-aţi garantat banii!

DT: - Ştiu că aşa e.

ST: - Păi şi omu' de ce nu (...) nu dă banii înapoi?

DT: -Păi da.

ST: - Chiar nu are bani să-i dea înapoi?

DT: Păi şi nu-i dă?

ST: Ăla aşteaptă (...) a stat arestat, a stat neinteligibil (...)" (proces-verbal de înregistrare a convorbirilor purtate în mediul ambiental din 01.11.2016)

Din cele expuse mai sus rezultând că B. îi solicita lui A. să-i restituie banii daţi din partea lui C. în condiţiile în care nu a fost eliberat din arest preventiv, moment în care inculpatul precizează că are o proprietate de vândut astfel încât să rezolve această problemă.

"DT: Deci nu rămâne nimic nerezolvat! Vă dau cuvântul de onoare! Da? Deci, faţă de om, faţă de dumneavoastră! Da? Deci, atâta aştept, un pic, să finalizez treaba aia că de un an jumătate stau cu americanii că o cumpără, că o cumpără şi sunt acolo. Da? îmi lăsaţi om de (...)

ST: (râde) Păi aicea trebuia să ajung, să las om???

DT: Hai, domnie, ce naiba?!?

ST: Nu, acuma, serios, ce am discutat noi şi unde ajung eu acuma!

DT: Le-am lăsat şpagă, aşa sunt (...)" (proces-verbal de înregistrare a convorbirilor purtate în mediul ambiental din 01.11.2016)

Din acest pasaj a rezultat încă o dată că inculpatul îşi arată intenţia de a vinde o proprietate pentru a restitui suma de bani primită de la B., această precizare fiind făcută bineînţeles în contextul în care se discută despre nerezolvarea situaţiei judiciare a lui C.

Or, dacă nu ar fi primit vreo sumă de bani nu s-ar explica de ce A. ar fi dispus să îi dea o sumă de bani lui B. în condiţiile în care discuţiile erau la momentul respectiv strict cu privire la situaţiile judiciare a lui C. şi a lui B.

"ST: Dumneavoastră dacă-mi spuneţi să-mi las om, deja treaba-i clară!

DT: Nu-i (...) N-am zis domnie aşa ceva!

ST: Păi nu trebuia să ajung aici domnu I.!

DT: Dar n-ajung (...) Eu am făcut tot ce am putut, da? Tot ce am putut!

ST: Mie mi-aţi spus, dacă v-aduceţi aminte, ultima dată, mi-aţi spus 99% treaba neinteligibil. Nu s-a rezolvat nimic! Nu s-a rezolvat nimic! Ce naiba (...) Acuma, o luăm normal.

DT: neinteligibil în pizda mă-sii.

ST: Ce să fac, păi de la 99,9% poţi să te mai întorci?!? Cum să te mai întorci? De ce au luat banii şi i-au tocat?

DT: Hai că vedem.

ST: Asta-i problema!" (proces-verbal de înregistrare a convorbirilor purtate în mediul ambiental din 01.11.2016)

Se poate observa din acest pasaj că inculpatul nu a avut nicio reacţie atunci când B. i-a reproşat ca persoanele cu care inculpatul discutase "au luat banii şi i-au tocat", răspunsul lui fiind "Hai că vedem (...)"

"B.: Sunt fiert! Sunt pregătit şi.

A.: NU!

B.: (...) mental, dar te şi fierbe!

A.: Doamne fereşte!

B.: Eh, Doamne fereşte!

A.: Doamne fereşte! Lasă!

B.: Că dacă n-a plecat bine de unde trebuia să plece (...)!

A.: Păi n-avea (...)! Au plecat cu jumătate din (...)

B.: Din normă?

A.: (...) din (...) în (cuvânt nefinalizat).

B.: Măcar trebuia să ne.

A.: (...) şi sunt! Are!

B.: Trebuia să ne spună atunci!

A.: Păi, îţi dai seama, scoţi, zice "am scos tot ce era (...)" A periat! A periat cât s-a putut din, din (...) Erau altele!

B.: Domnu.

A.: Ştiu! Bine. Tot, a (...) (încearcă să rostească ceva, probabil mimează/gesticulează), da (...)" (proces-verbal de înregistrare a convorbirilor purtate în mediul ambiental din 10.11.2016)

Din pasajul de mai sus se poate observa că inculpatul i-a spus lui B. că a ajutat ca martorul să scape de alte acuzaţii.

"B.: Şi lui (...) ăă G.?

A.: II.

B.: Aveţi cu ăla, în vreo lună, zice-ţi că-l rezolvăm, să nu ţipe?

A.: Cum am rezolvat (...) sănătate!

B.: Nea I. ca să numai ţipe că pe mine cade tot.

A.: Ştiu, ştiu, ştiu (...) ta ti. Ştiu, ştiu.

B.: Şi eu n-am unde să mă duc.

A.: Ştiu.

B.: În sensul că dumneavoastră mi-aţi garantat. Eu nu am fost la altcineva, eu nu pot să mă duc la ăla să vorbesc cu el. înţelegeţi?

A.: Da-aia.

B.: Şi ăsta mă presează,

A.: Ştiu, vedem cum facem

B.: Mă presează (...) să trăiţi.

A.: Da, hai că mă duc afară, pa." (proces-verbal de înregistrare a convorbirilor purtate în mediul ambiental din 10.11.2016)

Este evident ca discuţia de mai sus se referea la C. (aflat în executarea unei pedepse la acel moment), în sensul că dorea să îi fie înapoiaţi banii, iar inculpatul A. a răspuns că va rezolva, ceea ce confirmă declaraţia lui B. că i-a dat bani inculpatului din partea lui C. pentru ca inculpatul să îşi traficheze influenţa.

"P.: Ştiţi ce mesaj mi-a trimis el mie?

A.: îm?

P.: Pe bune - pe bune!

A.: Da?

P.: Caşcavalul! ÎI vrea înapoi.

A.: Eh. (...) puişor, eu acuma ce să spun, băi.

P.: l-am zis.

A.: (...) lucrurile sunt în (...)" (proces-verbal de înregistrare a convorbirilor purtate în mediul ambiental din 19.12.2016)

Se poate observa că inculpatul nu a avut nicio reacţie de negare atunci când investigatorul sub acoperire i-a zis ca B. îşi vrea banii înapoi.

"A.: N-aveam de unde să ştiu. Ce s-a putut face am făcut! (gesticulează cu braţele, imitând generozitatea). Restul (...) au început ei între ei să se, să se facă.

P.: Domnle, staţi un pic aşa.

A.: Da.

P.: Eu am vorbit şi mi-a zis aşa.

A.: Da.

P.: "Domnie, am dat nişte bani! Am dat douăj (...)"

A.: Nu ştiu. Auzi, nu vorbi despre bani că avem (gesticulează din cap făcându-l atent pe interlocutor că poate fi văzut/auzit de cineva/ceva) Nu s-a dat nimic! (gesticulează din mâini făcându-l atent pe interlocutor că pot fi camere de luat vederi în tavan) Da.

P.: E pă zonă?

A.: Da, da. Deci nu s-a dat nimic. Doi prieteni am încercat să-l ajut. Da?" (proces-verbal de înregistrare a convorbirilor purtate în mediul ambiental din 12.12.2016)

Este de remarcat ca inculpatul, în momentul în care P. începuse să pronunţe suma de 20.000, a intervenit spunând "Nu ştiu. Nu vorbi de bani", fiind evident că impulsul lui iniţial a fost de a evita discuţia despre bani pentru a nu fi eventual înregistrat. Dacă nu ar fi primit suma de 20000 euro de la B., reacţia firească a inculpatului ar fi fost de nelămurire şi chiar indignare în condiţiile în care o persoană pe care a întâlnit-o doar de două ori aduce vorba despre sume de bani în contextul în care discuţia se purta cu privire la ajutorul pe care A. l-a dat lui B. în afacerile judiciare.

Dacă inculpatul nu ar fi primit sumele de bani despre care s-a făcut vorbire în declaraţiile martorilor audiaţi în cauza, acesta ar fi realizat că este vorba despre o înscenare în condiţiile în care s-a adus în discuţie problema restituirii banilor de către A. lui B. cu mai multe ocazii, atât cu ocazia discuţiilor purtate în toamna anului 2016 între martorul denunţător şi inculpat, cât şi cu ocazia discuţiilor dintre acesta din urmă şi P. Reacţia acestuia ar fi fost evident diferită faţă de modul în care acesta s-a comportat cu ocazia acelor întâlniri, când, deşi nu a negat sau a negat doar formal primirea banilor, în fapt a avut replici fireşti pentru o persoană care era conştientă că martorii B. şi C. erau suparăţi că i-au dat nişte sume de bani pentru a interveni în favoarea lor, iar acesta nu a obţinut rezultatul promis şi că solicitau restituirea sumelor de bani respective.

În consecinţă, Parchetul a susţinut că este nefondată concluzia instanţei ca declaraţiile martorilor B. şi F. sunt nesincere, în condiţiile în care acestea se coroborează cu întregul material probator administrat în cauză.

Tot în dovedirea acuzaţiei reţinute în sarcina inculpatului trebuie avută în vedere şi propria lui declaraţie dată în faza judecăţii în prima instanţă (care trebuie folosită împotriva lui), ocazie cu care a oferit explicaţii total neverosimile în ceea ce priveşte discuţiile cu B., cât şi cu P.

Astfel, inculpatul a precizat că l-a angrenat pe B. într-o serie de afaceri, astfel încât martorul a făcut anumite investiţii, cum ar fi achiziţionarea unui camion. Pentru ca afacerile în care inculpatul l-a implicat şi pe B. nu au funcţionat, martorul dorea să-şi recupereze banii pe camioneta achiziţionată cu bani împrumutaţi de la alte persoane. Inculpatul voia să îl ajute prin cumpărarea acelei camionete în schimbul sumei de 10.000 euro deoarece se simţea vinovat de eşecul afacerii în care l-a implicat pe B., astfel încât au convenit ca inculpatul să îi dea 10.000 euro. De asemenea, inculpatul a admis ca atitudinea lui B. era una de şicanare, însă a precizat că o explicaţie pentru acest comportament este aceea că inculpatul îi recomandase să-şi mărească flota de transport şi de asemenea, pentru că i-a promis că îi va cumpăra el camioneta.

S-a solicitat a se observa că explicaţiile inculpatului sunt infirmate în mod flagrant de probele obţinute ca urmare a Înregistrărilor în mediul ambiental, din care rezultă în mod clar că discuţiile se purtau cu privire la restituirea sumelor de bani de către A. pentru că nu şi-a dus la îndeplinire promisiunile privind favorizarea martorilor denunţători în afacerile lor judiciare, nicidecum de aşa-zise promisiuni ale inculpatului că va cumpăra o camionetă de la B. din dorinţa de a-l ajuta.

S-a apreciat că exista dovezi care probează mai presus de orice dubiu că inculpatul A. a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă prin aceea ca în anul 2013, a pretins şi a primit de la denunţătorul B. suma de 20.000 euro, afirmând că are influenţă asupra organelor judiciare care efectuaseră acte de urmărire penală în cauza în care fusese cercetat denunţătorul, pe care a promis să îi determine să procedeze într-o manieră care să conducă la soluţii favorabile în cauza respectivă.

De asemenea, s-a apreciat că este real că în ceea ce priveşte promisiunea inculpatului A. de a-l ajuta şi pe C., primind în schimb 20.000 euro, nu a făcut obiectul trimiterii în judecată întrucât, aşa cum a reieşit din audierile din faza judecăţii, suma de 20.000 euro a fost dată inculpatului pentru ca C. să fie cercetat în stare de libertate pentru infracţiunea care făcea obiectul unui dosar de pe rolul instanţelor din Bucureşti.

Prin urmare, s-a apreciat că se impune a se analiza acuzaţia de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului A. doar cu privire la suma de 20.000 euro primită de la B. pentru a-şi trafica influenţă în favoarea acestui martor denunţător.

În dovedirea motivului de apel s-a solicitat administrarea următoarelor probe:

Reaudierea martorilor B. şi a lui F. şi confruntarea acestora cu privire la neconcordanţele care au fost relevate în motivele de apel. Având în vedere că instanţa de fond şi-a fundamentat soluţia de achitare în mare parte pe declaraţiile acestor martori, se impune reaudierea acestora conform dispoziţiilor din C. proc. pen., fără o atitudine ostilă faţă de martor aşa cum s-a procedat în faza judecăţii în prima instanţă. Teza probatorie este faptul că B. a împrumutat într-adevăr suma de 16.000 euro de la F. pentru a putea să îi dea lui A. suma totală de 20.000 euro.

Vizionarea în şedinţă publică a înregistrărilor efectuate cu ocazia discuţiilor dintre P. şi A. pentru a se putea observa în mod real gesturile inculpatului A. pe parcursul discuţiilor şi tonalitatea folosită atunci când a dat anumite replici cum ar fi "Păi da" despre care s-a făcut vorbire mai sus.

Teza probatorie: Faptul că inculpatul a făcut gesturi care sugerau că inculpatul se ferea să comunice verbal anumite aspecte din teama de a nu fi înregistrat. În acest mod se poate observa că inculpatul era conştient că este pasibil de răspundere penală pentru că a comis o infracţiune de trafic de influenţă.

Pentru cele expuse, în baza art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., Parchetul a solicitat admiterea apelului declarat, desfiinţarea Sentinţei penale nr. 89 din 25.04.2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul penal nr. x/2017 şi rejudecând, instanţa de apel să pronunţe o hotărâre temeinică în sensul condamnării inculpatului A. la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Inculpatul A. a solicitat ca în urma reanalizării întregului ansamblu probatoriu, în conformitate cu prev. art. 421, pct. 2 lit. a) C. proc. pen., instanţa de apel să admită apelul, să desfiinţeze Sentinţa penală nr. 89/P/2018 pronunţata de Curtea de Apel Constanţa şi să pronunţe o nouă hotărâre prin care să respingă acţiunea penală formulată de DNA S.T. Constanţa împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., deoarece fapta nu există.

A solicitat, în conformitate cu prev. art. 396 alin. (5) în referire la art. 16 lit. a), să) dispună achitarea sa, deoarece fapta pentru care a fost trimis în judecată nu există. În condiţiile în care s-ar fi reţinut procedura penală din anul 2013, când se presupune că s-ar fi săvârşit fapta, ar fi solicitat achitarea în condiţiile art. 10 lit. c) din vechiul C. proc. pen., respectiv fapta nu a fost săvârşită de inculpatul A., ci de către o cu totul altă persoană - probabil BB. În condiţiile în care este evident că nu se aplică vechiul cod procesual şi nici nu dispune de foarte multe probe împotriva adevăratului făptuitor, a solicitat Înaltei Curţi achitarea sa pe temeiul că fapta nu există în raport direct cu A.

A solicitat să fie menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii iniţiale referitoare la măsurile asigurătorii.

PRECIZĂRI CU PRIVIRE LA RECHIZITORIU

- în secţiunea 1. în fapt, se precizează ca "în anul 2013, inculpatul A. a pretins şi a primit de la denunţătorul B. suma totală de 40.000 euro afirmând că are influenţă asupra organelor judiciare care efectuaseră acte de urmărire penală în cauză în care fusese cercetat denunţătorul pe care a promis să îi determine să procedeze într-o manieră care să conducă la soluţii favorabile în cauza respectivă pentru acesta şi C. Ulterior, în cursul aceleiaşi secţiuni, se fac precizări în legătură cu mai multe fapte pe care le-ar fi săvârşit inculpatul în legătura cu C. pentru un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti şi cu nişte sesizări formulate de martorii DD., EE. şi FF. - referitoare la o serie de acte civile încheiate între aceştia şi inculpat, din care ar rezulta indicii ai săvârşirii infracţiunii de înşelăciune. În final prin dispozitiv se dispune disjungerea cauzei privind infracţiunile de înşelăciune şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului Curţii de Apel Constanţa (pag. 2 din rechizitoriu).

- în secţiunea 2. în drept, se precizează că fapta inculpatului A. care, în anul 2013, a pretins şi a primit "de la denunţătorul B. suma totală de 40.000 euro afirmând că are influenţă asupra organelor judiciare care efectuaseră acte de urmărire penală în cauza în care fusese cercetat denunţătorul, pe care a promis să îi determine să procedeze într-o manieră care să conducă la soluţii favorabile în cauza respectivă pentru acesta şi C., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă (...)". Mai mult de atât, în aceeaşi secţiune se fac detalieri cu privire la numărul dosarului de urmărire penală (x/D/P/2010) aflat pe rolul DIICOT S.T. Constanţa în care erau cercetaţi şi în cele din urma au fost trimişi în judecată denunţătorii B. şi C. (pag. 49 din rechizitoriu).

- în mod corect instanţa de fond a reţinut ca nu se poate pronunţa, în lipsa sesizării, pe o faptă care ar constitui infracţiune dar în raport de care nu a fost sesizată. A mai reţinut Curtea de Apel ca "aspectul legat de traficul de influenţă referitor strict la martorul C. pentru ca acesta să fie pus în libertate dintr-un dosar aflat pe rolul instanţelor din Bucureşti nu a constituit obiectul punerii în mişcare a acţiunii penale şi trimiterii în judecată a inculpatului A., în prezenta cauza".

- în Motivele de Apel ale DNA, la pagina 24 se precizează:

"Prin urmare, apreciem că se impune a se analiza acuzaţia de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului A. doar cu privire la suma de 20.000 euro primită de la B. pentru a-şi trafica influenţă în favoarea acestui martor". În consecinţă, Parchetul a solicitat reaudierea doar a martorilor B. şi a lui F., cât şi vizionarea în şedinţă publică a înregistrărilor efectuate cu ocazia discuţiilor dintre P. (investigatorul sub acoperire) şi A.

Din precizările de mai sus a rezultat fără putinţă de tăgadă că obiectul apelului formulat de DNA se referă exclusiv doar la suma de 20.000 euro pe care B. ar fi dat-o inculpatului pentru a-şi trafica influenţa în favoarea acestui denunţător.

S-a apreciat că este evident ca în acest fel DNA şi-a restrâns apelul doar cu privire la o singură faptă, renunţând la a formula apel şi cu privire la cealaltă fapta denunţată de numitul C.

A solicitat instanţei de apel să constate că, în fapt, denunţătorul B. nu a remis nicio sumă de bani inculpatului A. pentru ca acesta să trafice vreo eventuală influenţă asuprea vreunui organ judiciar.

În continuare a fost expusă de către apelantul inculpat situaţia reală de fapt, respectiv:

În contradictoriu cu situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu, audierea nemijlocită a martorului denunţător B. a demonstrat că această persoană, deosebit de versată şi cu un cazier judiciar impresionant, a reuşit să inducă în eroare atât proprii prieteni/asociaţi cât şi organele de urmărire penală cu scopul declarat de a obţine o reducere susbstanţială a pedepselor sale din celelalte dosare, în condiţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Din coroborarea declaraţiilor martorului B. cu cele ale martorilor D. şi mai ales cu declaraţiile martorului F. rezultă ca niciun moment nu s-a făcut dovada ca A. ar fi primit vreo sumă de bani, sau ca s-ar fi oferit să îi ajute peste limita legală, pe posibilii cumpărători de influenţa B., C., D.1 sau D.2.

În cursul cercetării judecătoreşti s-a constatat ca B. avea o relaţie deosebită cu numitul BB., procuror în cadrul Parchetului Curţii de Apel Constanţa, la momentul 2013. Respectiv, cei doi erau prieteni şi vecini în oraşul Ovidiu, de foarte mulţi ani şi îşi petreceau deseori sfârşitul de săptămână împreună. La câteva din petrecerile acestea a fost invitat şi A. în calitate de mai vechi cunoscut al lui BB.

BB. l-a prezentat pe A. lui B. în calitatea sa de avocat şi de Preşedinte al Camerei de Comerţ Bilaterală România Kuweit. Evident că între aceştia au urmat mai multe discuţii legate de posibilităţile de afaceri comune pe linia unor colaborări în domeniul transportului de materiale.

Este de necontestat ca în timpul discuţiilor dintre A., B. şi BB. au existat referiri despre mai multe cauze penale în care erau implicaţi atât B. cât şi prietenii săi C. şi F. B. clamându-şi în permanenţă nevinovăţia.

Dincolo de ajutorul prietenesc, compasiune pentru situaţia prin care trecea şi eventuale sfaturi prieteneşti legate de mediul avocaţial în care se afla A., nu au existat niciun fel de promisiuni sau înţelegeri referitoare la traficarea unor eventuale influenţe pe care le-ar fi avut A. la Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Constanţa, sau DIICOT Constanţa.

S-a considerat că este o aberaţie logică să se creadă că în cadrul discuţiilor dintre B., A. şi BB., persoana cu o eventuală influenţă la nivelul magistraţilor din Constanţa să fi fost A., în condiţiile în care BB. ocupa funcţia de procuror în cadrul Parchetului Curţii de Apel Constanţa, cu o vechime de peste 20 ani. Pe de altă parte, am aflat cu toţii recent, şi este de notorietate acum, faptul că BB. nu era magistratul cu o reputaţie neştirbită, atât presa locală cât şi organele de urmărire penală fiind sesizate cu mai multe plângeri de infracţiuni de corupţie al cărui autor ar fi fost acest procuror. Reamintim faptul ca de curând BB. a fost condamnat de către Curtea de Apel Constanţa, la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, faptă săvârşită în perioada 2012 - 2013, în Dosarul nr. x/2016 (dosar aflat în prezent pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie). De reţinut şi faptul că la 13 decembrie 2013 BB. a fost reţinut şi anchetat de către DNA pentru săvârşirea unei alte infracţiuni de corupţie. Conform presei locale procurorul BB. ar fi fost suspectat de către DNA că ar fi cerut/primit suma de 2000 euro pentru a da o soluţie favorabilă într-un dosar. A se vedea comunicatele xxx.ro şi GG. din 13.12.2013 (http://www.x.ro/stire...) .

S-a menţionat că nu deţine niciun fel de probe că BB. s-ar fi implicat în vreun trafic de influenţă raportat la afacerile judiciare ale lui B. Este adevărat că în timpul întâlnirilor comune s-a discutat deseori despre situaţia juridică a lui B. şi a foştilor săi asociaţi D., dar în prezenţa mea niciodată nu a existat vreo referinţă la vreo cumpărare de influenţă pe care să o fi solicitat B. lui BB. Prin cele de mai sus a dorit doar să precizeze că persoana care ar fi putut să exercite o oarecare influenţă în mediul constănţean ar fi fost, mai degrabă, prietenul şi vecinul lui B., procurorul BB. şi nu un om de afaceri cu activitate în Bucureşti, care nu a activat vreodată în mediul juridic constănţean.

Cu privire la martorii: B., F., D.:

Iniţial martorul B. a fost prezentat ca un om de afaceri din Constanţa, care activează în domeniul transporturilor şi care este interesat să îşi dezvolte afacerea. Ulterior, am aflat că acest martor fusese implicat într-o afacere cu trafic de droguri. Cu ocazia întâlnirilor de afaceri şi de prietenie de la locuinţa prietenului comun BB., B. i-a cerut de mai multe ori părerea de avocat şi a fost întrebat dac îl poate ajuta să îşi găsească o echipă de avocaţi care să îi demonstreze nevinovăţia. Evident că l-a orientat spre singurii avocaţi reputaţi pe care îi cunoştea în HH. - profesor la Universitatea Ovidiu şi K. - fost decan al Baroului Constanţa. Niciodată nu a promis sau a lăsat să se creadă ca ar putea să influenţeze vreun organ judiciar din Constanţa, deoarece niciodată nu a activat ca avocat în acest judeţ şi evident nu cunoştea vreo persoană, în afara de BB., care să lucreze în domeniu.

Pe martorii F. sau pe cei din D. nu i-a întâlnit niciodată şi nu a aflat decât ulterior că aceştia se ocupau cu traficul de droguri, trafic de influenţă şi furturi de combustibil. De altfel, din dosarele penale ale acestor martori a aflat, în cursul urmăririi penale, că aceste persoane se constituiseră într-un grup infracţional în care C. era şeful reţelei, iar B. era locotenentul acestuia. Despre F. a aflat în cursul audierii acestuia la instanţa de fond că este cunoscut cu antecedente penale.

A solicitat a se reţine că singura, aşa zisa proba, care îl acuza pe A. de trafic de influenţă este declaraţia martorului B. Această declaraţie, care pe lângă faptul că este contradictorie şi lipsită de coerenţă, nu este susţinută de nicio altă probă testimonială sau înregistrare audio-video. Mai mult de atât, declaraţia lui B. este contrazisă de declaraţia martorului mincinos F. şi de declaraţiile D.

A mai solicitat a se reţine că declaraţiile D. sunt relativ constante, dar în ele se recunoaşte că niciodată nu au dat vreo sumă de bani lui A., pe care nu l-au cunoscut vreodată şi despre numele căruia au auzit doar în perioada imediat premergătoare formulării denunţului din 08.09.2016. Martora D.1 a declarat în faţa instanţei că timp de 3 ani B. nu le-a spus cine este persoana la care a apelat pentru traficul de influenţă. Din acest motiv este credibil faptul ca D. a remis suma de 20.000 euro către B. Ce a făcut însă acest personaj cu suma de bani este foarte discutabil. Respectiv nu sunt niciun fel de certitudini că acesta a remis suma lui A., sau lui BB. sau a păstrat-o pentru el. Pentru el este cert, însă, că această sumă nu a fost remisă niciodată către A.

Cel mai probabil B. a încercat să speculeze situaţia de arestat a fostului său asociat C., în sensul că a luat de la acesta suma de 20.000 euro pe care i-a învestit în cumpărarea de maşini şi utilaje de transport. Este adevărat că între A. şi B. a intervenit o înţelegere în sensul că acesta din urmă trebuia să cumpere mai multe utilaje de transport pe care să le folosească împreuna la transportul pietrişului în cadrul afacerii cu firma olandeză "JJ.", (care în luna ianuarie 2013 a început lucrările la digul de larg al Portului Constanţa). Odată cu căderea afacerii cu firma olandeză, B. a început să îi solicite lui A. sumele de bani cu care acesta se obligase iniţial să participe la afacere. Evident că sumele de bani aveau în vedere camionul-basculantă şi celelalte utilaje pe care B. le-ar fi cumpărat în vederea afacerii cu pietriş. Este de remarcat, în acest context, ca B. a respins foarte vehement în faţa instanţei de fond că ar fi avut vreo înţelegere de afaceri cu A., lăsând să se înţeleagă că acesta din urma ar fi făcut toate demersurile pentru a intra în afacerea cu digul de larg în "mod dezinteresat". Evident că declaraţiile acestuia din instanţă sunt contrazise chiar de propriile sale declaraţii de la urmărirea penală în care a făcut precizări despre afacerea cu pietriş şi cariera de piatră de unde putea fi acesta transportat. În faţa instanţei de fond, acest martor a încercat să convingă că dintr-o afacere în care B., cu o investiţie minima de 10 - 12 mii de euro ar fi câştigat sute de mii de euro, A. nu ar fi beneficiat de nimic, între aceştia neexistând vreo relaţie de afaceri. Motivaţia pentru care a făcut aceste afirmaţii este legată de faptul ca prin existenţa unei relaţii de afaceri între ei, ar fi recunoscut implicit şi faptul că datoria pe care o avea A. la el era legată de relaţiile de afaceri şi nu de vreun trafic de influenţă.

În acest sens s-a apreciat că trebuie interpretată şi reacţia pe care a avut-o A. "(...) ESTE O NEBUNIE"! în momentul în care B. l-a ameninţat că se va duce la DNA.

De altfel, atitudinea acestui martor a fost oscilantă în sensul că iniţial a declarat că prin autodenunţul din 07.09.2016 nu dorea decât să îşi recupereze banii daţi lui A. Evident că această posibilitatea era iluzorie în condiţiile în care beneficia de serviciile unui avocat reputat care i-a creionat personal denunţul şi care evident ca i-a explicat prevederile art. 292 alin. (3) C. pen. (cumpărarea de influenţă - situaţia bunurilor dată înainte de sesizarea organelor judiciare). Niciodată martorul B. nu a recunoscut oficial că interesul său a fost acela de a beneficia de prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002. Cu toate acestea a fost evidentă dorinţa acestuia de a beneficia de înjumătăţirea limitelor de pedeapsă în condiţiile în care a reuşit să îi convingă pe denunţătorii D. să nu depună denunţul decât a doua zi (după ce începuse urmărirea penală). Cu atât mai importantă este adresa depusă de dl. avocat K. la data de 04.01.2017 prin care se cereau relaţii de la DNA S.T. Constanţa despre aplicabilitatea beneficiului înjumătăţirii pedepselor. Adresa respectivă se află la dosarul cauzei dar pentru o rapidă lecturare a fost depusă şi în copie. Tot la dosarul cauzei există şi răspunsul DNA din care rezultă că denunţătorii D. nu pot beneficia de prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, deoarece autodenunţul acestora a fost depus după ce organele judiciare începuseră urmărirea penală "in rem" (urmare a autodenunţului formulat de B.).

Ingineria pusă la cale de către B. a fost relativ simplă: a luat banii de la C. în 2013 pentru a cumpăra utilaje de transport cu care ar fi intrat în afacerea propusă de A. Apoi, când afacerea cu digul de larg a căzut, B. i-a cerut lui A. să îi restituie o parte din cheltuielile pe care le-a avut cu cumpărarea unui camion şi a altor utilaje aferente, invocând pierderile suferite cu banii investiţi în utilaje. Între cei doi a intervenit o răceala şi timp de 3 ani nu au mai discutat. Ulterior, când s-a pus problema formulării unui denunţ care să îi scadă limitele de pedeapsă la jumătate, B. s-a gândit să dea vina pe A., atât în ceea ce priveşte suma luată de la D., cât şi în legătura cu propria-i situaţie. În felul acesta B. reuşea să rezolve două probleme: pe de o parte, justifica banii luaţi de la D. (bani pe care acesta îi solicita în mod insistent) şi care ar fi fost daţi către o persoana despre care nu a dat referinţe până în septembrie 2016, iar în al doilea rând încerca să îşi înjumătăţească limitele de pedeapsă. Circumstanţele unei asemenea inginerii erau clare: A. avea o datorie mai veche către el şi totodată cu acesta discutase în mai multe rânduri despre situaţia sa cât şi a prietenului sau D. în dosarele penale.

În acest sens, a făcut un prim set de înregistrări a discuţiilor dintre el şi A. De reţinut că aceste înregistrări nu au fost edificatoare pentru organele de urmărire care au luat măsura înregistrării cu aparatura DNA şi după obţinerea mandatului l-au trimis pe denunţător să încerce o nouă înregistrare.

S-a apreciat ca nu lipsit de interes a fi şi faptul că deşi începuse urmărirea penală, la data de 07.09.2016, organele de urmărire penală l-au trimis după aceasta dată pe denunţătorul B. să efectueze înregistrări tot cu stick-ul disimulat într-un memory card şi nu cu aparatura specifică organelor de urmărire penală. Nici de această dată martorul B. nu a putut (fără să dea de bănuit) să conducă discuţia înspre elementele concrete ale unui trafic de influenţă, motiv pentru care DNA a luat hotărârea, nelegală (au fost încălcate prevederile art. 148 alin. (1) lit. b) şi c), C. proc. pen.), să trimită un investigator sub acoperire. Acest specialist DNA, numitul P., a avut misiunea să-l "forţeze psihologic", prin metode specifice activităţii poliţieneşti, pe A. să recunoască existenţa unei înţelegeri, a unor sume de bani concrete sau a unor demersuri care să reliefeze existenţa unei infracţiuni de trafic de influenţa. A considerat că această misiune a investigatorului sub acoperire a fost total nelegală în condiţiile în care începuse urmărirea penală "in personam", iar suspectul A. avea dreptul sa nu dea nicio declaraţie (a se vedea cazul Curţii Europene a Drepturilor Omului: Allen contra Marii Britanii din 2002).

S-a apreciat că este de remarcat însă, că nici specialistul DNA nu a reuşit să îl pună pe A. în situaţia de a recunoaşte altceva decât că A. are o datorie la B. Toate încercările şi provocările lui B. cât şi ale specialistului-investigator sub acoperire, nu au fost în măsură să concretizeze sume, nume de funcţionari, fapte sau înţelegeri legate de afacerile judiciare ale lui B. sau ale lui D. Ba, mai mult de atât, din stenograme şi din înregistrări rezulta fără echivoc şi fără urma de îndoială că în legătură cu afacerile judiciare ale lui B. şi D., A. a precizat în mai multe rânduri:

"nu s-a dat nimic" "deci, nu s-a dat nimic" "numai puţin (...)? Nu s-a dat nimic (...) Nu s-a luat nimic. Da? " "Ca să lămurim lucruri d-astea (...) Nu ştiu, nu ştiu despre ce vorbim, da?" "Eu am vorbit cu B. despre un singur lucru, da?" (...) "Da? Sunt treburile voastre. Nu mă băgaţi pe mine cu eu i-am dat, i-am făcut, nu ştiu (...)."

S-a precizat că este de remarcat faptul că nici procurorul de caz nu a fost mulţumit de rezultatul înregistrărilor făcute de investigatorul sub acoperire, motiv pentru care deşi a disjuns cauza referitoare la plângerile formulate de DD., EE. şi FF., a reţinut în rechizitoriu şi acuzaţiile acestora. Este evidentă dorinţa procurorului acuzator de a colora imaginea inculpatului şi cu opiniile interesate ale altor persoane. Reamintim că nici până la această dată urmărirea penală în cauza disjunsă nu s-a concretizat, nici A. şi nici celelalte persoane nefiind chemate la audieri de către Parchetul Curţii de Apel Constanţa.

Cu privire la martorul mincinos F., s-au arătat următoarele:

Pentru a da o notă de credibilitate spuselor sale B. a inventat şi un martor care ar fi fost de faţă când ar fi înmânat lui A. o primă tranşă de 10.000 de euro. Acest personaj este martorul F., cunoscut cu antecedente penale, prieten şi colaborator al lui B. Această persoană nu a făcut parte din dosarul de trafic de droguri în care D. şi B. au fost acuzaţi că s-au asociat în vederea săvârşirii de infracţiuni, dar îl cunoaşte foarte bine pe C. şi, întâmplător, activează tot în domeniul transporturilor (aceste informaţii au rezultat din declaraţia dată de acesta în faţa instanţei de judecată).

Instanţa de fond a reţinut în mod corect că între declaraţiile celor doi martori B. şi F. există mari contradicţii asupra unor elemente de maximă importanţă ce nu pot fi trecute cu vederea: cuantumul sumelor de bani vehiculate între aceştia sunt contradictorii, datele la care s-a făcut deplasarea la Bucureşti au fost încurcate de ambii martori, locul unde ar fi fost date sumele de bani (...) etc.

Declaraţiile acestor doi martori au fost atât de contradictorii, faţă de cele date la urmărirea penală, cât şi unul faţă de celălalt încât, dacă martorul B. a dat trei variante de derulare a faptelor referitoare la originea banilor şi deplasarea la Bucureşti, declaraţiile martorului F. nu au confirmat nicio variantă contrazicându-le pe cele oferite de primul martor (aceste aspecte au fost reţinute foarte corect de instanţa de fond în motivare):

Iniţial, în denunţul din 07.09.2016. B. a declarat ca martorul F. l-a împrumutat cu o suma de bani şi "a şi fost de faţă când i-am înmânat făptuitorului prima tranşă de 10.000 euro".

În declaraţia din 08.09.2016,data la DNA, B. precizează că a împrumutat suma de 10.000 euro de la F., iar împreună cu acesta s-au deplasat la Bucureşti şi "în prezenţa sa i-am dat lui A. suma de 10.000 euro. Înmânarea banilor am făcut-o în faţa sediului Camerei de Comerţ, afară, lângă maşina". Ulterior, martorul povesteşte că după ce A. i-a cerut şi restul de bani "în câteva zile am strâns cei 10.000 de euro, 6.000 euro i-am luat tot cu împrumut de la F., iar diferenţa am avut-o eu. I-am dat banii la Bucureşti în biroul lui". În declaraţia din faţa instanţei de judecată (la 15.11.2017) B. uită amănuntele împrumutului şi circumstanţele înmânării sumelor de bani, afirmând:

- "Precizez ca prima sumă, respectiv primii 10.000 euro i-am dat inculpatului la Bucureşti, în biroul acestuia de la Camera de Comerţ". "Susţin ca aceşti bani erau banii mei personali".

După ce este atenţionat de instanţă că în declaraţia iniţială a spus altceva, martorul revine şi arată "că şi prima tranşă pe care i-am dat-o inculpatului, respectiv cei 10.000 euro o parte erau banii mei personali, respectiv 6.000 euro, iar 4.000 euro i-am luat de la F.

- în continuare martorul omite faptul că în declaraţia iniţială (08.09.2016) a precizat că la prima tranşă a fost de faţă şi martorul F. şi explică cum după ce i-a dat banii inculpatului în biroul acestuia, s-a întors de la Bucureşti şi în aceeaşi seară s-a întâlnit cu F. şi i-a mai cerut încă 10.000 euro.

- A doua omisiune a martorului B. este faptul că dacă prima dată a spus că a împrumutat de la F. suma de 6.000 euro, ulterior a spus că a împrumutat doar 4.000 euro.

- Dacă în prima declaraţie martorul B. a afirmat că în total a luat cu împrumut suma de 16.000 euro, în faţa instanţei a declarat că: " Precizez că de la martorul F. am luat 14.000 euro". În faţa insistenţelor instanţei martorul menţionează:

"Sunt sigur ca de la martorul F. am luat suma mai sus menţionată".

- O a treia mare gafă făcută de martorul B. este aceea ca despre a doua tranşă de bani povesteşte că:

"cu martorul F. m-am întâlnit după amiază, iar spre seara, împreună cu martorul F., am plecat la Bucureşti şi i-am dat inculpatului şi cealaltă sumă de 10.000 euro, mai exact într-un gang aflat lângă Camera de Comerţ".

Interesant este ca martorul F. are cu totul alte amintiri:

- în declaraţia din 22.12.2016, de la DNA povesteşte că pentru prima tranşă i-a dat lui B. 6.000 euro şi că împreună au plecat la Bucureşti să ducă banii care se aflau într-un plic. Pe drum, B. ar fi vorbit cu cineva la telefon şi "am observat că s-a enervat că persoana respectivă i-a spus să aducă toţi banii". S-au întors din drum, tot F. i-ar fi dat şi restul de 10.000 euro cu împrumut ("după o discuţie aprinsă cu soţia" - situaţie ce se doreşte a fi element de veridicitate) şi apoi au continuat deplasarea la Bucureşti, iar în zona Camerei de Comerţ B. s-a dat jos din maşina şi s-a întâlnit cu o persoană (A.) căruia i-a dat plicul cu bani. Martorul F.:

"Menţionez că chiar am observat când B. i-a dat plicul cu bani respectivului bărbat."

- în aceeaşi declaraţie de la DNA martorul precizează că din suma de 16.000 euro a primit înapoi: o dată 9.000 euro, apoi încă 1.000 euro, "astfel ca în prezent îmi datorează 6.000 euro" (22.12.2016). Încercând să se pună în acord cu declaraţiilor date de B., martorul F. vine în fata instanţei cu o altă versiune a sumelor de bani împrumutate şi a deplasării la Bucureşti, încurcând şi mai mult povestea mincinoasă pe care a ticluit-o cu B.

Astfel, în faţa instanţei de judecată F. afirmă că s-a deplasat la Bucureşti cu B. în două rânduri, în zile diferite: o dată când i-a dat suma de 4.000 euro (în faţa porţii casei sale) şi a doua oară când după ce i-a dat suma de 10.000 euro s-au deplasat din nou la Bucureşti la aceeaşi Cameră de Comerţ. Dacă prima dată a afirmat că i-a dat lui B. 6.000 euro, a doua oară a afirmat că i-a dat doar 4.000 euro. De asemenea, dacă prima dată declara că la Bucureşti au fost o singură dată când a trebuit să se întoarcă din drum să mai ia încă 10.000 euro, în declaraţia dată în faţa instanţei afirmă că după ce au dus prima tranşă de bani s-au întors la Constanţa şi a doua zi l-a sunat pe B. spunându-i că îi dă şi ceilalţi 10.000 euro, după care după amiaza ar fi plecat la Bucureşti. Cu ocazia acestei a doua deplasări martorul l-ar fi văzut pe inculpatul A. când a primit plicul cu bani pe o alee de lângă Camera de Comerţ.

De interes este şi faptul că martorul F. se încurcă şi în momentul în care precizează ce sume a împrumutat şi ce sume i s-au restituit. În declaraţia din fata instanţei de judecată a afirmat ca l-a împrumutat pe B. prima data cu 4.000 euro şi apoi cu încă 10.000 euro, după care afirmă că în total i-a dat lui B. suma de 16.000 euro (?!?). Din această sumă ar fi primit înapoi 11.000 euro (o tranşă de 9.000 euro şi una de 2.000 euro). Ulterior, la insistentele instanţei, la sfârşitul declaraţiei afirmă că a primit şi restul de 5.000 euro până la data de 22.12.2016. Acest amănunt esenţial este în contradicţie vădită cu declaraţia de la DNA din 22.12.2016, când afirmase ca martorul B. mai avea să îi dea înapoi încă 6.000 euro. Spre surprinderea tuturor în fata instanţei F. declară:

"Precizez ca la data când am dat declaraţia la urmărire penală, respectiv la 22 decembrie 2016, îmi recuperasem întreaga sumă de bani."

O ultima minciună a martorului F. se referă la incidentul de pe Bulevardul x din Constanţa în care s-ar fi întâlnit B. cu A. Dacă iniţial, la DNA a declarat că a auzit discuţia în care B. îi reproşa lui A. că i-a luat banii şi doar l-a minţit, ulterior, în faţa instanţei a afirmat ca el a rămas în maşină şi nu a auzit ce au discutat cei doi.

Cu privire la acest incident, s-a apreciat că este revelatoare şi maniera în care povesteşte ca B. l-ar fi blocat în trafic, în centrul Constanţei, pe A., iar acesta a coborât cu nişte acte în mână şi îi explica ceva legat de aceste acte. Evident că o asemenea acţiune de tip mafiot este exclusă în condiţiile în care este puţin probabil ca A., blocat cu maşina în trafic să fi coborât cu actele necesare discuţiei cu B. Dacă a existat un asemenea incident, de tip violent, atunci este explicabilă şi starea psihică a inculpatului A. în timpul discuţiilor înregistrate. Au fost redate concluzii referitoare la martorii B. şi F., respectiv:

A insistat asupra contradicţiilor dintre declaraţiile martorilor B. şi F. deoarece este evident că aceştia au denaturat adevărul. Au încercat să pună la punct o poveste legată de un împrumut pe care B. ar fi avut nevoie, pentru a justifica remiterea unei sume de bani, alta decât cei 20.000 euro însuşiţi de B. de la D.

Stupid, în declaraţiile celor doi, este faptul că aceştia au încropit o poveste cu câteva aşa zise momente de autenticitate (banii daţi în fata porţii, banii daţi pe o alee sau într-un gang de lângă Camera de Comerţ, cearta dintre F. şi soţia lui) în momentul în care instanţa a intrat în amănunte cei doi au început să facă afirmaţii contradictorii asupra unor aspecte extrem de importante şi care evident că fiind esenţiale pentru oricine nu puteau fi uitate. Or, tocmai aceste amănunte au făcut diferenţa dintre minciună şi realitate: sumele de bani împrumutate au fost tot timpul altele de la o declaraţie la alta (sau chiar în cursul aceleaşi declaraţii); locul şi timpul unde au fost daţi banii în zona Camerei de Comerţ s-a schimbat permanent (pe alee, într-un gang, seara, pe înserat, după-amiaza) şi cel mai important prezenţa martorului F. la înmânarea celor două sume de bani este cu totul alta (dacă B. se încurca când afirma că prima dată a fost singur la Bucureşti, iar banii iar fi dat în birou, F. se încurca în sensul că banii au fost daţi în aceeaşi zi când s-au întors din drum sau în zile diferite). Este evident că cei doi mincinoşi şi-au jalonat povestea, dar detalierea momentelor importante a infirmat susţinerile acestora.

Aşa cum amintea, trebuie analizată şi credibilitatea acestor doi martori care sunt cunoscuţi cu antecedente penale şi cu cazier judiciar bogat. Ambii sunt aşa zişi transportatori de cereale, aflaţi în cercul de prieteni ai D. - cerc de prieteni ce se află în mare parte după gratii. Este de notorietate că membrii D. sunt clienţi mai vechi ai organelor judiciare sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni de trafic de droguri, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni (culturi personale de canabis, transport de canabis în ţara şi în străinătate, furt de combustibil din conducte petroliere) şi alte infracţiuni de corupţie.

Dacă martorul F. a fost invocat de către denunţătorul B. doar pentru a încerca să îşi justifice parte din minciuni, s-a solicitat instanţei de judecată să facă o analiza concretă a poziţiei pe care o are B. în această cauză:

Cert este că martorul B. a înscenat tot acest dosar în dorinţa vădită de a-şi înjumătăţi pedepsele ce urma să le primească în cele două dosare în care era inculpat. La întrebarea instanţei care a fost motivaţia sa pentru declanşarea acestui denunţ după 3 ani de la data aşa-zisului trafic, martorul a negat intenţia sa de a beneficia de prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002. Ba, chiar şi-a permis să informeze instanţa că în septembrie 2016 s-a consultat cu avocatul sau, KK., şi acest i-ar fi comunicat că ar putea să se constituie parte civilă şi să îşi recupereze sumele de bani pe care le-ar fi dat. Or, este mai mult decât evident că avocatul sau l-ar fi informat că atât în cazul traficului de influenţă cât şi în cazul cumpărării de influenţă, banii, valorile sau orice alte bunuri date sau oferite deja sunt supuse confiscării. Important este faptul că deşi iniţial a afirmat că dorea să îşi recupereze banii daţi atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei de judecată martorul B. nu a solicitat să îi fie înapoiaţi banii. Prin urmare, nu există alt mobil în declanşarea acestei cauze decât valorificarea denunţului în cauzele penale pe care le are martorul B. pe rol.

Pe de altă parte, este surprinzător faptul că în prezenta cauză nu s-a pus niciodată problema de către organele de urmărire penală ca, în drept, B. a formulat un autodenunţ referitor la săvârşirea de către el a infracţiunilor de trafic de influenţă (pentru aşa zisa sumă de bani dată în numele lui C.) cât şi pentru cumpărare de influenţă (pentru aşa zisă sumă de bani dată pentru rezolvarea propriei afaceri penale). În acelaşi timp C. a formulat un autodenunţ pentru cumpărare de influenţă în condiţiile în care denunţul său a fost depus cu o zi după ce organele judiciare începuseră urmărirea penală. A reamintit că urmărirea penală a început prin ordonanţa din 07.09.2016 (la sesizarea lui B.), iar denunţul lui C. a fost depus la 08.09.2016

Coroborarea declaraţiilor martorilor B. şi F. cu alte probatorii:

În acest context s-a apreciat că trebuie reţinută şi poziţia martorului C. care a specificat că personal nu a avut intenţia de a formula niciun denunţ. Declaraţia acestui martor este susţinută şi de declaraţia soţiei sale, martora D. 1 care a explicat instanţei de judecată că în condiţiile în care soţul ei fusese condamnat printre altele şi pentru cumpărare de influenţă, niciunul dintre ei nu ar fi dorit să formuleze vreun denunţ, cunoscând care sunt condiţiile şi consecinţele unui asemenea act procesual.

În legătură cu acest aspect este remarcabilă lipsa de scrupule a martorului B. care, deşi a fost sfătuit să nu depună niciun denunţ, a reuşit să inducă în eroare întreaga familie D., punând-o în situaţia a nu mai putea beneficia de înjumătăţirea pedepselor. Astfel, prin diferite mijloace a reuşit să o convingă pe D.1 să depună aşa zisul denunţ a doua zi după ce a început urmărirea penală. Mai precis, din actele de la dosar rezultă că la 07.09.2016 B. a depus un denunţ împotriva lui A. La aceeaşi dată DNA S.T. Constanţa a început urmărirea penală "in rem" astfel că denunţul de a doua zi (08.09.2016) al D. (depus prin intermediul lui D.1) nu mai putea fi luat în consideraţie, decât ca proba testimonială, D. fiind exclusă de la un eventual beneficiu al art. 19 din Legea nr. 682/2002.

S-a solicitat a se lua act că denunţurile formulate de B. şi D. aveau în vedere interpretările anterioare Deciziei nr. 3/28.02.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a precizat că "Efectele cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor se produc exclusiv în cauza penală determinată.

Chiar şi la nivelul interpretărilor din 2016, reprezentanţii organelor de urmărire penală nu puteau să medieze beneficiul art. 19 din Legea nr. 682/2002 pentru patru persoane care ar fi denunţat aceeaşi fapta (plângerea formulată de D. era semnata de C., T., U. - toţi inculpaţi în acelaşi dosar în care era judecat şi B. - Dosar nr. x/2013). Este de remarcat conivenţa D. de a beneficia cu toţii de beneficiile art. 19 din Legea 682/2002: soţul, soţia şi copilul acestora. Martora D. a încercat iniţial să elimine din declaraţia sa datele referitoare la momentul când a luat la cunoştinţă de numele victimei înscenării lui B. cât şi cele referitoare la cumpărarea de influenţa. Întocmirea denunţului cu numele procurorului de caz, etc. Ulterior, la insistentele instanţei martora D. a revenit şi a recunoscut că până la momentul scrierii denunţului nu cunoştea persoana şi nici numele lui A.. Din acest context rezultă fără echivoc că B. a fost creierul acestei înscenări ce a fost pregătită în grabă şi cu puţin timp înainte de soluţionarea definitiva a dosarului în care cei 4 denunţători erau acuzaţi de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Aceasta atitudine a martorului B. creionează personalitatea şi caracterul acestui individ care nu a avut niciun fel de reţineri să îl speculeze pe fostul lui şef C. obţinând de la acesta suma de 20.000 euro, în ideea că îi va ajuta să iasă din închisoare, iar atunci când s-a pus problema beneficiului unui eventual denunţ l-a înlăturat fără niciun fel de emoţie.

În contextul celor de mai sus trebuie interpretate şi situaţiile prezentate de B. în legătura cu faptul că deşi nu a avut niciun fel de certitudine cu privire la aşa zisul trafic de influenţă şi deşi nu s-a întâmplat nimic din ceea ce i-ar fi spus A. (sau vreo altă persoană) a insistat la D. să îi remită şi cea de a doua tranşă de 10.000 euro. Deşi martorul C. i-a zis de la bun început că nu crede că se poate face ceva cu eliberarea sa din arest, B. a inventat o situaţie în care, în arest, C. ar fi trebuit să primească un "semn" de la o anumită persoană, "la biblioteca arestului", "la cafea" sau "la magazie", etc. în ciuda faptului că nu s-a întâmplat nimic în acest sens, martorul B. a fost foarte persuasiv şi i-a convins pe cei din D. să îi remită şi cea de-a doua sumă de bani.

În aceeaşi ordine de idei este de remarcat că în declaraţia dată în faţa instanţei C. a admis, "mai în glumă", mai în serios ca l-a întrebat direct pe B. dacă nu cumva şi-a oprit suma de 20.000 euro pentru sine? Aceeaşi neîncredere apare şi în declaraţia martorilor D.1 şi D.2 (copiii lui C.) care precizează că D. şi-a pierdut încrederea în B. din momentul în care acesta i-a minţit în legătură cu persoana ce ar fi trebuit să îi facă un semn cu privire la punerea în libertate (în biblioteca arestului, la o magazie, la o cafea etc. (...)). Sub acest aspect apelantul a considerat că este de reţinut faptul ca inclusiv "asociatul" lui B. se îndoia de faptul că acesta chiar a încercat să cumpere influenţa cuiva şi că de fapt era posibil să îşi fi păstrat cei 20.000 euro pentru el. Tot în acelaşi context este şi minciuna referitoare la faptul că un procuror DIICOT ar fi început urmărirea penală împotriva lui într-un dosar de trafic de droguri şi ulterior "şi-a cerut scuze", a modificat actele procesuale şi l-a audiat în calitate de martor şi nu în calitate de învinuit, şi doar ulterior acelaşi procuror a revenit şi a început urmărirea penală audiindu-l în calitate de suspect/învinuit.

Evident că în Dosarul nr. x/2013, instrumentat de către DIICOT Constanţa nu se regăseşte niciun act în acest sens.

Cu privire la înregistrările ambientale, s-au formulat precizări prealabile, respectiv:

- Discuţiile din timpul înregistrărilor ambientale au fost conduse cu abilitate atât de B., un infractor versat şi lipsit de orice scrupule, cât şi de un investigator sub acoperire care a fost antrenat special pentru acest gen de acţiuni poliţieneşti.

- Este de reţinut ca atât martorul B. cât şi investigatorul sub acoperire au avut un ascendent moral asupra inculpatului în sensul ca acesta a recunoscut existenţa unei datorii mai vechi faţă de B., datorie legată de o afacere iniţiata de el, dar care a fost un eşec.

- în condiţiile în care inculpatul a înţeles, într-un târziu (după trei ani), ca B. face parte dintr-o grupare infracţionala dintre cele mai periculoase, este evident că discuţia cu acesta s-a coborât la nivelul de discuţii specifice, existând o temere permanentă legată de reacţiile violente ale acestui gen de infractori, în această cheie, trebuie interpretate stările emoţionale ale inculpatului şi imposibilitatea de a reacţiona ferm la aluziile lui B., care a încercat în permanenţă să conducă discuţia de la afacerile comerciale ale celor doi la afacerile judiciare ale lui şi ale "prietenului" sau C.

- Este de reţinut ca atât cu martorul denunţător cât şi cu investigatorul sub acoperire mai mult de 70% din timpul înregistrat ambiental se poartă în legătură cu eventuale oportunităţi de afaceri şi nu în legătura cu dosarele penale ale martorului.

- La analiza înregistrărilor, niciun moment nu trebuie omis faptul ca A. este avocat şi a încercat în permanenţă să consilieze, în limitele bunului simt, problemele juridice ale aşa zisului său partener de afaceri. De asemenea, trebuie reţinut ca toate referirile făcute de inculpat la diferitele persoane care ar putea să-l ajute pe martor, au în vedere grupul de avocaţi care se ocupau îndeaproape de dosarul penal. Niciodată A. nu a făcut alte referinţe la anumite persoane decât la avocaţii cu care ţinea legătura.

- Deşi au existat 6 seturi de înregistrări în zile diferite, patru înregistrări efectuate de martorul denunţător B. şi doua înregistrări efectuate de specialistul DNA, inculpatul A. nu a fost niciodată auzit sau filmat pronunţând nume de magistraţi sau poliţişti, nu a făcut niciodată referiri la persoane publice, funcţii şi calităţi în organele judiciare, sume de bani care ar fi fost traficate, sau orice alte referiri ce ar fi putut face parte din elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă.

- Atât rechizitoriul cât şi motivele de apel ale parchetului conţin o serie de interpretări şi speculaţii care nu fac decât să demonstreze că în înregistrările ambientale nu există niciun element cert care să concretizeze existenţa unei infracţiuni de trafic de influenţa. Există însă, în înregistrări mai multe momente în care A. infirmă şi respinge categoric orice traficare de bani de care ar fi luat el cunoştinţă. Expresiile de genul "nu ştiu nimic", "nu s-a dat, nu s-a luat nimic", "eu nu ştiu, sunt problemele voastre" sunt suficient de clar exprimate pentru a nu da loc la interpretări.

Un prim set de înregistrări a fost depus de către martorul B. Nu s-a putut stabili când şi în ce condiţii au fost făcute aceste înregistrări şi care a fost maniera de copiere a acestora de pe stick pe CD-ul prezentat organelor judiciare. Organele de urmărire penală au fost nevoite să ia de bune susţinerile acestui martor. Este mai mult decât probabil că B. a efectuat aceste înregistrări în premomentul denunţului şi apoi a declarat că acestea au fost făcute cu mult timp înainte. Al doilea set de înregistrări a fost efectuat tot de către B. cu acelaşi stick personal (deşi între timp începuse urmărirea penală şi ar fi trebuit ca înregistrarea să se facă cu mijloacele proprii DNA şi prin emiterea unor mandate legale) şi nu conţine niciun fel de elemente incriminate pentru A.

Al treilea set de înregistrări a fost efectuat de investigatorul sub acoperire P. Dincolo de ineditul trimiterii unui ofiţer de poliţie judiciară să provoace o recunoaştere din partea suspectului A., (în condiţiile în care existau deja patru tentative personale ale lui B.) este de reţinut că nu au fost respectate toate prevederile legale referitoare la utilizarea investigatorilor.

Art. 148 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. precizează ca autorizarea investigatorilor sub acoperire se face doar în condiţiile în care "probele sau localizarea şi identificarea făptuitorului, suspectului ori inculpatului nu ar putea fi obţinute în alt mod".

Este de remarcat ca toate aceste înregistrări nu conţin niciun fel de date despre sume de bani oferite, primite sau date. Din toate înregistrările efectuate nu rezulta ca A. s-ar fi angajat în vreun fel să intervină pe lângă vreo persoana anume. Singurul nume care apare în înregistrări este cel al avocaţilor K. şi II. Nu sunt menţionate alte nume sau alte date de identificare ale unor funcţionari publici, în nicio înregistrare A. nu este auzit ca ar fi mediat vreo înţelegere cu vreo persoana anume în legătura cu dosarul lui B. sau al lui D.

Este adevărat ca A. dă senzaţia la un moment dat că nu are o atitudine egală faţă de cererile repetate de restituire a unor sume de bani, dar acest fapt este explicabil prin faptul ca într-adevăr acesta avea o datorie faţă de B. şi se referă la investiţiile pe care le-a făcut acesta în afacere cu digul de larg. Trebuie spus că aflarea faptului că şi el personal ar fi profitat de o afacere pe care a mediat-o în calitatea sa de Preşedinte al unei Camere de Comerţ, ar fi atras eliminarea sa din funcţiile deţinute, deoarece exista o incompatibilitate între funcţia de mediere a unor afaceri şi eventuale profituri care pe care le-ar fi încasat. Niciun moment A. nu a recunoscut în discuţiile avute cu B. sau cu P. ca ar fi primit vreo sumă de bani pentru a interveni în instanţă sau la organele de urmărire penală, în acest sens trebuie interpretat ascendentul moral pe care l-au avut cei doi interlocutori ai săi în timpul discuţiilor.

În mai multe înregistrări se constată ca A. vorbeşte de afaceri cu transporturi, contracte şi soluţii de rezolvarea a unor stări conflictuale de ordin economic. Este adevărat că subiectele de discuţie trec de la afaceri la situaţia penală a denunţătorului B., dar asta numai pentru că acesta cât şi P. încerca în permanenţă să amestece lucrurile în aşa fel încât să rezulte că A. este dator cu o sumă de bani, pe care pe moment nu o poate acoperi.

Provocarea inculpatului A. depăşeşte limitele în momentul în care apare investigatorul sub acoperire. Dar, nici cu această ocazie, cu toate pregătirea specială a investigatorului nu se observă din partea lui A. ca acesta ar fi recunoscut sume de bani sau relaţii tipice unui trafic de influenţă, în general este evident că A. încearcă să ocolească subiectul aşa zisei datorii pe care o avea la B., în momentul în care A. realizează ca P. face o legătură între o suma de 20.000 euro şi o eventuală intervenţie ilegală a sa în justiţie în favoare lui B. sau a lui D., la o poziţie ferma şi declină orice implicare a sa:

"nu s-a dat nimic (...) nu s-a luat nimic, f (...)" "Eu am vorbit cu B. despre un singur lucru, da?" (...) "Da? Sunt treburile voastre. Nu mă băgaţi pe mine că eu i-am dat, i-am făcut, nu ştiu (...)"

Mai mult de atât discuţia cu investigatorul sub acoperire s-a desfăşurat parţial şi în prezenţa unui avocat de renume (dr. II. - profesor de drept la Universitatea (...)) cu care A. se oferă să îi facă cunoştinţa Investigatorului pentru dosarele lui B.

Ceea ce rezultă din înregistrări este faptul că într-adevăr A. are la cunoştinţa că B. are mari probleme judiciare şi că ar fi existat o datorie a lui A. în legătură cu nişte afaceri nereuşite la care acesta ar fi fost iniţiatorul. Această datorie este speculată atât de B. cât şi de investigatorul sub acoperire care cu toată experienţa sa profesională nu reuşeşte să-l facă pe A. decât să devină reticent şi să-l întrebe dacă vrea să-l înregistreze. În aceste condiţii evident că nici investigatorul nu a mai insistat şi discuţia se termină tot pe probleme de afaceri de transporturi, afaceri care reprezintă de altfel domeniul de expertiză al lui A.

În opinia apărării, este inadmisibilă interpretarea organelor de urmărire penală care dau credit declaraţiilor investigatorului sub acoperire în sensul ca una vorbeşte A. şi "alta gesticulează". O asemenea interpretare nu face decât să sublinieze că în mai multe rânduri A. a respins orice traficare de influenţă. A solicitat a se observa că în procesul-verbal întocmit de către investigatorul sub acoperire nu se consemnează despre o asemenea situaţie în care inculpatul A. ar fi vorbit una, dar ar fi gesticulat în alt sens.

Un aspect ce trebuie reliefat este şi cel referitor la provocările pe care le face investigatorul sub acoperire în sensul ca: dacă ar fi posibil ca anumite persoane să fie "unse". Chiar şi în condiţiile unei provocări evidente la săvârşirea de infracţiuni inculpatul are o reacţie ferma răspunzând negativ.

În motivarea sa, Curtea de Apel Constanţa a constatat toate aceste situaţii forţate de către martorul denunţător cât şi cele ale investigatorului sub acoperire ajungând la aceeaşi concluzie referitoare la faptul că în toate înregistrările nu există elemente ce ar duce explicit sau implicit la săvârşirea vreunei infracţiuni de trafic de influenţă. Aceeaşi instanţă a reţinut în mod corect că în mai multe rânduri inculpatul s-a pronunţat vehement împotriva vreunei implicări ale sale în vreun trafic de influenţă.

De asemenea, s-a apreciat că este evident că dacă la început inculpatul nu a avut nicio motivaţie să creadă în existenţa vreunui trafic de influenţă, ulterior când a început să bănuiască că este posibil ca BB. să fi intervenit în vreun fel s-a delimitat ferm de această situaţie afirmând:

"deci nu s-a dat nimic, nu s-a luat nimic", nu mă băgaţi pe mine în problemele voastre.

Foarte important este şi aspectul relatat de investigatorul sub acoperire în declaraţia din faţa instanţei în care precizează că "inculpatul a negat în cursul discuţiei că ar fi primit vreo suma de bani".

Esenţial în această cauza este faptul că în condiţiile în care s-a făcut dovada că declaraţiile martorului denunţător sunt mincinoase şi nu sunt în măsură să atragă o anume credibilitate a acestuia, s-a apreciat că, condamnarea inculpatului A. întemeiată pe declaraţiile investigatorului sub acoperire P. este interzisă de art. 103 alin. (3) C. proc. pen. (aprecierea probelor): "Hotărârea de condamnare, de renunţare la aplicarea măsurii pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsura determinanta pe declaraţiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejaţi".

În concluzie, analizând probele din dosar rezultă că inculpatul A. nu se face vinovat de săvârşirea vreunei infracţiuni de trafic de influenţa. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat în mai multe rânduri că probele (înregistrările) trebuie să conţină elemente certe şi explicite cu privire la vinovăţie şi nu doar elemente aleatorii şi interpretabile. Parchetul încearcă să interpreteze înregistrările ambientale în sensul că ele ar conţine unele elemente ce ar putea constitui un început de proba, cu toate acestea poziţia fermă, răspicată a inculpatului, în sensul că nu a luat, nu a dat nimic şi doar a încercat să-l ajute prieteneşte pe B. spulbera orice interpretare şi orice îndoială cu privire la adevărata situaţie de fapt.

În acelaşi timp, pe lângă dubiul acestor înregistrări (modul cum au fost obţinute, transferarea lor de către B. de pe un stick pe un CD, participarea nelegală şi excepţionala a unui investigator sub acoperire) este de reţinut faptul ca ele nu se coroborează cu declaraţiile martorilor audiaţi şi cu nicio alta probă din dosar.

Faţă de aceste susţineri, s-a solicitat a se dispune achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă deoarece fapta nu există (art. 16 lit. a) C. proc. pen.).

Examinând apelurile promovate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa şi de inculpatul A., atât din prisma motivelor invocate cât şi sub toate aspectele, Înalta Curte constată că apelurile declarate nu sunt fondate pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt şi a realizat o justă interpretare şi apreciere a mijloacelor de probă legal administrate în cursul urmăririi penale, probe ce au fost parţial readministrate în cursul cercetării judecătoreşti.

Astfel, din coroborarea probelor legal administrate, astfel cum au fost evidenţiate de către prima instanţă în considerentele sentinţei atacate, în mod corect s-a reţinut că nu este posibilă pronunţarea unei soluţii de condamnare a inculpatului A. în condiţiile în care prezumţia de nevinovăţie, consacrată prin prevederile art. 23 alin. (1) din Constituţia României şi art. 4 alin. (1) C. proc. pen., nu a fost răsturnată, iar dubiul rezultat din materialul probator aflat la dosar, cu privire la comiterea pretinsei infracţiuni de către inculpat, nu poate fi interpretat decât în favoarea acestuia, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) C. proc. pen.

În mod evident, prezumţia de nevinovăţie, acest drept fundamental al omului şi principiu esenţial al procesului penal, poate fi răsturnată şi se putea pronunţa o soluţie de condamnare a unei persoane, însă este necesar a fi combătută cu probe care să aibă aptitudinea de a crea convingerea instanţei că acuzaţia este dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, aşa cum acest lucru este consacrat în art. 103 alin. (2) teza finală C. proc. pen.

Din probele administrate în dosar, în limitele sesizării sale, prima instanţă a reţinut că prezumţia de nevinovăţie nu se poate considera răsturnată, materialul probator fiind insuficient, cu privire la pretinsa infracţiune comisă de inculpatul A., constând în aceea că ar fi solicitat şi primit de la martorul denunţător B. suma de 20000 euro pentru a îşi trafica influenţa asupra organelor de urmărire penală şi asupra instanţei de judecată care au instrumentat dosarul penal al acestui martor, dosar înregistrat la DIICOT Constanţa şi soluţionat ulterior definitiv de către Curtea de Apel Constanţa, precum şi că ar fi primit suma de 20000 euro, prin intermediul aceluiaşi martor, pentru ca inculpatul să îşi trafice influenţa, în favoarea martorului C., în acelaşi dosar.

A apreciat judecătorul fondului că nu a fost dovedit elementul material al laturii obiective al infracţiunii de trafic de influenţă, respectiv pretinderea unei sume de bani sau a unui alt folos, primirea de la o persoană interesată a unei sume de bani sau acceptarea de promisiuni în scopul cerut de textul incriminator în condiţiile în care a realizat o analiză temeinică a probelor existente la dosarul cauzei, reliefând toate elementele care în opinia sa justifică această concluzie.

În esenţă, acuzarea a solicitat condamnarea inculpatului pentru comiterea infracţiunilor ce fac obiectul actului de sesizare având în vedere declaraţiile martorului denunţător B., declaraţiile martorului denunţător C., declaraţiile martorului F., procesele-verbale întocmite de către investigatorul sub acoperire, interceptările telefonice şi procese-verbale de redare; înregistrările audio-video în mediul ambiental şi procese-verbale de redare, procesul-verbal de recunoaştere din planşă fotografică; procesul-verbal de percheziţie informatică; planşele fotografice; procesul-verbal de analiză a rezultatului percheziţiei informatice; procesele-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire.

În hotărârea atacată judecătorul fondului a realizat o analiză aprofundată a probelor prezentate de acuzare, reliefând elementele care, în accepţiunea sa, îl determină să concluzioneze că acestea nu sunt suficiente pentru a dispune o soluţie de condamnare a inculpatului.

Instanţa de apel apreciază că toate aceste considerente sunt unele juste, neconcordanţele identificate în conţinutul declaraţiilor martorilor, în condiţiile în care acestea sunt probele determinante pentru soluţionarea cauzei, fiind de natură a conduce la concluzia insuficienţei probatoriului.

În mod evident, în conformitate cu prevederile art. 103 alin. (1) C. proc. pen. "Probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză."

Declaraţiile martorilor, în condiţiile în care sunt persoane fără interes cu privire la modul de soluţionare a cauzei, sunt de o importanţă deosebită în stabilirea stării de fapt, în determinarea adevărului judiciar. Cu toate acestea, nu se poate pleca de la premisa absolută că martorii relatează adevărul în toate situaţiile. Organul judiciar, în mod evident, are obligaţia de a analiza aceste declaraţii pentru a stabili conformitatea cu realitatea, iar în măsura în care identifică elemente care denotă o anumită lipsă de sinceritate, proba obţinută nu poate fi valorificată pentru conturarea stării de fapt, dubiul creat fiind evident unul ce profită acuzatului.

În prezenta cauză, judecătorul fondului a realizat tocmai această analiză, stabilind, în urma confruntării declaraţiilor pe care martorii le-au dat în cursul procesului, că există elemente importante pentru a se îndoi de sinceritatea martorilor.

Apelantul Parchetul de lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie critică tocmai această analiză realizată de instanţa de fond, susţinând că a fost realizată o greşită evaluare a probelor, dându-se o relevanţă deosebită unor neconcordanţe din declaraţiile date de martori în cauză.

Preliminar, Înalta Curte reţine faptul că, în analiza declaraţiilor pe care martorul denunţător B. le-a dat în cauză, instanţa fondului a avut în vedere întreaga stare de fapt relatată de acesta pentru a determina sinceritatea sa, iar apelantul menţionat critică doar anumite aspecte reliefate în considerentele hotărârii atacate cu privire la acesta. În mod evident, aprecierea declaraţiei martorului, din punct de vedere al sincerităţii acestuia, nu se poate realiza fragmentat, fiind necesară o analiză globală.

De asemenea, existenţa unor neconcordanţe între declaraţiile pe care martorii le-au dat în cursul urmăririi penale, justificate prin trecerea unui interval mare de timp între momentul la care s-au petrecut evenimentele şi momentul audierii, sunt pe deplin acceptate de către instanţă, însă aceste elemente nu pot justifica relatarea unor detalii pentru prima dată în cursul cercetării judecătoreşti şi care au rolul de a realiza o coroborare cu celelalte declaraţii date în cauză de alţi martori.

Mai mult, contrar celor susţinute de apelant, declaraţiile martorilor nu pot fi apreciate într-un mod simplist, considerându-se că aceştia au prezentat toate aspectele necesare pentru a se considera întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor ce fac obiectul cauzei, fiind necesar a se verifica condiţiile în care toate aceste fapte relatate se pretinde că au fost comise pentru a se stabili dacă este plauzibil modul de operare prezentat, precum şi dacă martorii fac declaraţii conforme realităţii ori doresc sa inducă în eroare organul judiciar.

Astfel, având în vedere precizările anterioare, cu privire la declaraţiile martorului B., se învederează de către apelantul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, că în mod eronat s-a reţinut că acesta nu avea cum să fie îngrijorat de situaţia sa juridică în condiţiile în care primise o citaţie emisă de la DIICOT în calitate de învinuit, iar poliţistul care i-a înmânat-o a răspuns pozitiv la întrebarea acestuia dacă este "de rău", neexistând, deci, elemente care să îi creeze martorului un motiv pentru a îl contacta pe inculpatul A. Susţine apelantul că lucrătorul de poliţie putea să îi răspundă martorului în sensul menţionat de acesta, iar elementul pentru care instanţa a considerat contrariul nu este unul temeinic.

Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, consideră că această discuţie, dintre martor şi lucrătorul de poliţie, este puţin probabilă, chiar dacă nu există vreun impediment legal la formularea unui asemenea răspuns de către cel din urmă.

Pe de altă parte, chiar acceptând că discuţia a existat în realitate, relevanţa sa cu privire la cauza de faţă este una redusă, în condiţiile în care acest element nu este unul esenţial pentru conturarea laturii obiective a infracţiunii ce face obiectul dosarului.

Apelantul a criticat şi faptul că prima instanţă a dat importanţă unei afirmaţii pe care martorul denunţător a făcut-o în cursul cercetării judecătoreşti, fără ca acest lucru să fie relatat în faza urmăririi penale, considerând că indicarea faptului că inculpatul i-a precizat martorului că banii primiţi au fost înmânaţi persoanelor care puteau lua decizia pe care o dorea martorul C., respectiv să fie pus în libertate, precum şi condiţiile în care acesta din urmă va fii înştiinţat, este un detaliu nesemnificativ care putea fi omis de martor, acesta neputând relata toate amănuntele.

Instanţa de apel acceptă faptul că anumite elemente care nu sunt esenţiale pot fi uitate de către un martor sau acesta poate să nu le prezinte organului judiciar, în condiţiile în care le apreciază ca nerelevante.

Cu toate acestea, pe de o parte faptul că inculpatul i-a precizat martorului traseul sumelor pe care se pretinde că le-ar fi primit, precum şi urmarea acestei acţiuni, nu poate fi considerat ca fiind un element neesenţial, iar pe de altă parte, contextul ce a determinat prima instanţă să dea relevanţă acestei afirmaţii este unul diferit. Astfel, judecătorul fondului a considerat că martorul a făcut anumite afirmaţii în cursul cercetării judecătoreşti, printre care şi cea anterioară, în contextul în care dorea să existe o coroborare a afirmaţiilor sale cu declaraţiile celorlalţi martori, declaraţii pe care le cunoştea.

În aceste condiţii, critica formulată nu poate fi primită, fiind evident că pentru stabilirea sincerităţii martorului denunţător a fost necesară analizarea declaraţiilor sale şi din acest punct de vedere, neputându-se considera că martorul a uitat elemente esenţiale pentru soluţionarea cauzei atunci când a fost audiat în cursul urmăririi penale, iar în faţa primei instanţe şi le-a reamintit, deci după trecerea unui interval de timp apreciabil. Trecerea timpului are asupra memoriei umane efectul contrar, scurgerea unei perioade de timp mai îndelungate conducând la estomparea amintirilor şi nu la împrospătarea acestora.

De asemenea, apelantul a criticat şi concluzia primei instanţe referitoare la neremiterea sumei de 20.000 euro de către B. către A., învederând că aceasta a fost reţinută pe baza prezumţii fără fundament.

Astfel, susţine apelantul că, în condiţiile în care între B. şi C. exista o relaţie de prietenie destul de apropiată, era firesc ca familia acestuia din urmă să aibă încredere în martorul B. şi nu era necesar ca acesta să le dea toate informaţiile necesare pentru identificarea persoanei care urma să îl ajute. Mai mult, aceştia, aşa cum rezultă din declaraţiile date în cursul urmăririi penale nici nu l-au întrebat cum se numeşte persoana.

Înalta Curte consideră că apelantul a înţeles greşit sensul motivării, în condiţiile în care, din analiza chiar a fragmentului preluat în motivele de apel, rezultă o altă abordare a instanţei de fond.

Astfel, judecătorul fondului a reţinut că martorul B. nu a comunicat martorului D. şi membrilor familiei acestuia numele persoanei care urma să primească suma de bani, una destul de importantă de altfel, pentru a nu le permite acestora să i-a legătura cu inculpatul, chiar şi numai pentru a obţine recuperarea banilor, suspiciunea instanţei fiind aceea că martorul denunţător a oprit suma de bani pentru sine.

În aceste condiţii, faptul că între martorul denunţător B. şi C. exista o relaţie de prietenie nu reprezintă un fapt care să fi fost contestat de prima instanţă, după cum nici împrejurarea că acesta a nu ar fi comunicat ultimului sau familiei sale numele persoanei care îşi trafica influenţa. Ceea ce a prezumat prima instanţă este că martorul B. nu a realizat demersurile proprii pe lângă inculpatul A. pentru punerea în libertate a martorului C.

Prin urmare nu a reţinut instanţa fondului faptul că B. nu a depus eforturi alături de inculpat pentru a obţine eliberarea lui C., critica formulată fiind în mod evident rezultatul unei interpretări eronate a considerentelor hotărârii atacate.

De asemenea, apelantul a criticat hotărârea, susţinând că judecătorul fondului a concluzionat în mod eronat că o persoană fără studii juridice trebuia să cunoască procedura de numire a şefilor DIICOT, precum şi imposibilitatea ca un avocat să aibă legătură cu această procedură. Faptul că acesta a avut anumite afaceri judiciare, precum şi aspectele de notorietate publică invocate de instanţă sunt apreciate de către apelant ca insuficiente pentru a justifica această concluzie a instanţei de judecată.

Instanţa de apel nu poate îmbrăţişa aceste critici în condiţiile societăţii actuale, societate caracterizată printr-o mediatizare amplă a activităţilor desfăşurate de către organele judiciare, inclusiv cu privire la modalitatea de numire a magistraţilor în funcţiile de conducere. Pe de altă parte, chiar acceptând faptul că martorul nu ar fi fost informat cu privire la aceste proceduri, în mod cert, în condiţiile în care acesta avut afaceri judiciare încă din anul 2010, evident că acesta realiza distincţia între magistraţi şi avocaţi, precum şi faptul că ultimii nu pot fi persoane cu rol decizional în numirea în funcţii de conducere a primilor. Deci, nu era necesar, în opinia instanţei de control judiciar, ca martorul să cunoască în detaliu legile de organizare judiciară, fiind suficient ca acesta să înţeleagă distincţia dintre magistraţi şi avocaţi, ceea ce în cauză este evident. Ca atare, nici aceste critici nu pot fi primite.

Un alt aspect reţinut de către judecătorul fondului şi în privinţa căruia apelantul a formulat critici este constituit de neconcordanţa identificată în declaraţiile martorului denunţător B. referitoare la precizarea sau neprecizarea de către inculpat a funcţiei deţinute de cele două persoane la care urma să ajungă suma de bani.

Apelantul susţine că instanţa de fond a reţinut în mod eronat existenţa acestei neconcordanţe, martorul precizând în cursul urmăririi penale persoanele care i-au fost indicate de către inculpat ca fiind destinatarii sumelor de bani, cei care urmau să îi rezolve problemele judiciare, respectiv un poliţist şi o procuroare. A mai susţinut apelantul că, în condiţiile atitudinii ostile a judecătorului fondului, martorul a fost într-o stare de tensiune, acesta putând fi unul dintre motivele pentru care a relatat că inculpatul nu a indicat funcţiile persoanelor ce urmau să primească banii.

Instanţa de apel nu poate verifica susţinerile apelantului referitoare la atitudinea ostilă a judecătorului fondului în privinţa martorului B., însă, în măsura în care aceasta ar fi existat, apelantul era îndreptăţit a formula o cerere de recuzare, ceea ce nu s-a realizat. Ca atare, acest argument nu poate fi avut în vedere ca o justificare a unei neconcordanţe în declaraţiile martorului, nefiind identificate elemente care să justifice reţinerea unei atitudini lipsite de imparţialitate din partea judecătorului fondului.

În privinţa neconcordanţelor menţionate de către judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că audierea martorului B. în cursul cercetării judecătoreşti efectuate în calea de atac, nu a fost de natură a le clarifica, în condiţiile în care declaraţia acestuia din data de 11 aprilie 2019 menţionează că inculpatul i-a relatat că va interveni "pe lângă cel de la DIICOT, fără a îmi preciza funcţia pe care o ocupa persoana respectivă, însă mi-a spus că el este cel care l-a numit în acea funcţie. Mi-a spus prenumele persoanei, un anume E.".

În aceste condiţii, instanţa de apel nu poate admite criticile formulate de apelant, judecătorul fondului reţinând întemeiat existenţa acestei neconcordanţe, iar împrejurarea că şi în faţa instanţei de control judiciar martorul a prezentat o situaţie diferită nu poate fi de natură a conferi credibilitate acestuia. În declaraţia dată în faţa instanţei de apel, martorul indică o singură persoană destinatară a sumelor de bani, care nu este identificată în niciun mod din punct de vedere al funcţiei ocupate, martorul menţionând generic că inculpatul i-ar fi spus că este de la DIICOT, fiind vehiculat acelaşi prenume, E.

Susţinerea apelantului că declaraţia dată de martor în cursul urmăririi penale, fiind mai apropiată de momentul săvârşirii faptelor, este cea exactă, nu poate fi primită în condiţiile în care nici această declaraţie nu a fost dată imediat după momentul comiterii pretinsei infracţiuni, ci la un interval de 3 ani, iar martorul în mod evident, fiind persoana care a denunţat comiterea infracţiunilor, a avut reprezentarea faptelor pe care le-a prezentat organelor judiciare, iar aceasta nu putea suferi schimbări majore, cel puţin în privinţa elementelor esenţiale, cum este şi cel ce vizează persoanele destinatare a sumelor de bani.

Un alt aspect esenţial pentru cauză şi în privinţa căruia apelantul critică starea de fapt reţinută de judecătorul fondului este reprezentat de provenienţa sumei pe care martorul denunţător a dat-o inculpatului.

Prima instanţă a analizat amplu, sub acest aspect declaraţiile martorului B., reliefând neconcordanţele existente între elementele prezentate de acesta în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei, precum şi neconcordanţele existente între ce a declarat acesta şi elementele prezentate în declaraţiile sale de către martorul F.

Au fost prezentate toate variantele pe care martorul denunţător le-a relatat, fiind coroborate aceste declaraţii şi cu susţinerile martorului F., analiza primei instanţe reliefând faptul că provenienţa sumei pretins transmise inculpatului, în interesul personal a denunţătorului, este una problematică, după cum şi condiţiile în care a fost solicitată şi remisă nu sunt pe deplin concordante.

Apelantul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, în motivele de apel, învederează pe de o parte faptul că provenienţa sumei de bani nu are nicio relevanţă pentru constatarea existenţei elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, iar pe de altă parte că instanţa de fond a realizat o interpretare eronată a probelor administrate în cursul procesului penal, declaraţiile pe care martorul le-a dat în cursul urmăririi penale fiind unele care reflectă mai bine adevărul, fiind mai aproape de momentul derulării evenimentelor şi date în condiţii normale, fără a fi audiat într-o stare de presiune psihică de către organul judiciar.

Înalta Curte analizând această critică consideră că este nefondată, instanţa de fond reţinând în mod just faptul că martorul denunţător B. şi martorul F. au declaraţii contradictorii, contradicţiile vizând atât sumele de bani împrumutate, cât şi condiţiile în care s-au realizat aceste împrumuturi, justificarea prezentată de denunţător pentru obţinerea sumelor, modalitatea de restituire a acestui împrumut, precum şi modalitatea concretă în care banii au fost predaţi de către denunţător inculpatului.

Instanţa de apel nu va relua întreaga demonstraţie realizată de judecătorul fondului cu privire la acest aspect, în condiţiile în care o apreciază ca fiind foarte pertinentă, însă va nota faptul că aceste contradicţii între susţinerile martorilor, contrar celor învederate de apelant, au vizat şi declaraţiile date în cursul urmăririi penale, despre care se susţine că reflectă mai bine realitatea, fiind date în condiţii normale şi mai aproape de momentul comiterii pretinselor fapte.

Apelantul a reiterat faptul că audierea martorilor s-a realizat de către instanţa de fond în condiţii de presiune psihică, aspect care ar fi de natură a altera declaraţiile, însă, aşa cum anterior s-a menţionat Înalta Curte nu poate accepta această susţinere în lipsa unor minime elemente probatorii.

Mai mult, fiind audiaţi şi de către instanţa de apel, la termenul din 11 aprilie 2019, cei doi martori menţionaţi au avut pe mai departe declaraţii neconcordanţe cu privire la aceste aspecte. Astfel, martorul denunţător B. a pretins că a împrumutat de la martorul F. suma de 16 000 euro, probabil în aceeaşi zi, în vreme ce ultimul vorbeşte de 14.000 euro sau 16.000 euro, bani daţi în ocazii separate.

În aceste condiţii, în care declaraţiile martorilor menţionaţi date pe întreg parcursul procesului penal au necorelări evidente, atât între declaraţiile succesive, cât şi între cele susţinute de fiecare, instanţa de apel consideră că judecătorul fondului în mod just a privit cu reticenţă aceste probe, apreciind întemeiat că există un dubiu important cu privire la sinceritatea celor doi martori, dubiu care profită în mod evident inculpatului.

Criticile apelantului vor fi privite, pe cale de consecinţă, ca nefondate.

Apelantul a criticat şi modul în care instanţa de fond a valorificat conţinutul discuţiilor înregistrate ambiental de către martorul denunţător B.

A învederat acesta că judecătorul fondului a considerat în mod eronat faptul că martorul denunţător nu a solicitat în cadrul discuţiilor purtate cu inculpatul restituirea sumelor de bani remise pentru traficarea influenţei în ceea ce îl priveşte drept un indiciu al caracterului mincinos al declaraţiilor pe care le-a dat în cauza penală.

Se susţine de apelant că în realitate martorul a făcut menţiune cu privire la aceste sume, iar pe de altă parte trebuie avut în vedere că martorul a fost prudent în conversaţiile cu A., în condiţiile în care acesta era destul de precaut şi atent pentru ca nu cumva să fie înregistrat, lucru care rezultă din modalitatea în care a purtat discuţiile, respectiv codificat, lacunar, suspicionând o provocare din partea martorului.

Analizând hotărârea prin prisma criticilor formulate, instanţa de apel constată că judecătorul fondului a realizat o amplă analiză a acestor înregistrări, fiind evidenţiate toate elementele care ar putea avea relevanţă în prezenta cauză, motiv pentru care nu se va proceda la reluarea acestei prezentări.

Prima instanţă a analizat toate aceste procese-verbale de transcriere a înregistrărilor ambientale atât din punctul de vedere al informaţiilor pe care le transmiteau, cât şi prin raportare la momentele în care s-au purtat discuţiile, respectiv coroborat cu stadiul procesului în care era implicat martorul denunţător aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa. De asemenea, raportarea la stadiul în care se afla prezenta cauză la momentul realizării înregistrărilor este una importantă.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte consideră că aceste înregistrări trebuie analizate prin prisma condiţiilor în care au fost realizate, respectiv de către martorul denunţător B., cu propriile mijloace tehnice, martorul încercând să constituie probe pe care să le prezinte organului judiciar, în condiţiile în care formulase denunţul împotriva inculpatului.

În condiţiile în care dorea obţinerea unor probe prin care să dovedească faptul că a dat inculpatului suma de 20 000 euro pentru ca acesta prin influenţa sa să-l sprijine în soluţionarea problemelor judiciare pe care le avea, martorul denunţător a manifestat o vădită stângăcie în direcţionarea discuţiei purtate, referirile la suma de bani remisă fiind inexistente. Acest lucru apare ca fiind cel puţin ciudat, în condiţiile în care cu privire la banii înmânaţi pentru rezolvarea problemelor judiciare pentru martorul C. la instanţele din Bucureşti martorul nu a avut reţineri, suma fiind menţionată expres.

Explicaţiile pe care martorul denunţător le-a dat în faţa primei instanţe cu privire la abordarea aleasă, explicaţii care sunt reluate drept motive de apel ale parchetului, nu sunt în opinia Înaltei Curţi unele pertinente.

Nu se poate accepta că martorul denunţător, persoană care a manifestat iniţiativă şi spirit întreprinzător, procurându-şi mijloacele tehnice necesare pentru a realiza o înregistrare ambientală, nu a reuşit să canalizeze discuţia către sumele de bani pe care le-a dat în interes personal, cu toate că a dovedit că în privinţa sumelor de bani pe care se pretinde că le-a dat în interesul martorului C. nu a avut niciun fel de problemă.

Faptul că discuţia era una de natură a crea un disconfort psihic inculpatului nu este o explicaţie care să poată justifica această atitudine, în condiţiile în care acest efect, în măsura în care se producea, îl avea şi solicitarea de restituire a sumelor remise pentru martorul anterior menţionat.

Împrejurarea că inculpatul nu a reacţionat atunci când s-au purtat discuţiile referitoare la intervenţiile pe care le-ar fi făcut pentru uşurarea situaţiei juridice a martorului denunţător şi a martorului D. nu poate fi interpretată în sensul pretins de apelant, în condiţiile în care ceea ce trebuia dovedit era faptul că acesta a primit anumite sume de bani pentru pretinsele sale intervenţii. Susţinerile inculpatului că a realizat aceste intervenţii, în condiţiile în care nu se demonstrează remiterea unor sume de bani nu au semnificaţie juridică pentru infracţiunile ce fac obiectul cauzei.

De asemenea, lipsa de reacţie a inculpatului atunci când au fost menţionate sume de bani nu poate fi interpretată ca o confirmare a acestuia cu privire la primirea banilor, tăcerea sa neputând fi transformată în recunoaştere a activităţilor sale.

Pe de altă parte, chiar din fragmentele invocate de către apelant rezultă că subiectul principal al discuţiilor purtate între inculpat şi martorul B. a fost restituirea sumelor de bani remise în favoarea martorului D., iar apelantul translatează această discuţie şi susţine că din pasajul pe care îl indică ar rezulta că inculpatul îşi arată intenţia de a vinde o proprietate pentru a restitui suma de bani primită de la B.

Înalta Curte nu poate accepta această interpretare realizată de apelant pentru că ea nu reprezintă reflectarea elementelor care rezultă din procesul-verbal de redare. Discuţia viza în mod cert sumele remise pentru martorul D., iar sumele pretins remise pentru martorul denunţător nu au fost menţionate în niciun moment.

Apelantul a formulat critici şi cu privire la modul în care instanţa fondului a interpretat şi coroborat declaraţiile investigatorului sub acoperire şi procesele-verbale de transcriere a înregistrărilor din mediul ambiental realizate, învederând faptul că rezultă din analiza acestora faptul că inculpatul a primit suma de 20.000 euro de la martorul denunţător B.

Susţine, în esenţă, apelantul că instanţa de fond a analizat doar transcrierile convorbirilor, fără a da eficienţă menţiunilor referitoare la limbajul corporal, la gestica inculpatului, în raport de care rezultă că acesta recunoştea primirea sumelor de bani, aşa cum acestea rezultă din declaraţia investigatorului sub acoperire şi din înregistrare. De asemenea, au fost individualizate pasaje din convorbire care ar demonstra primirea sumelor de bani.

Înalta Curte, verificând hotărârea atacată din acest punct de vedere, reţine faptul că judecătorul fondului a realizat o analiză corespunzătoare a acestor probe stabilind în mod just că în cadrul discuţiilor pe care investigatorul sub acoperire le-a avut cu inculpatul, acesta nu a recunoscut primirea sumelor de bani de la martorul denunţător B.

Astfel, în cadrul ambelor discuţii purtate de către inculpat cu investigatorul sub acoperire, discuţii care au fost înregistrate audio-video şi pe care instanţa de apel le-a vizionat la termenul din 23 mai 2019, inculpatul nu a confirmat în mod direct sau indirect primirea sumei de 20.000 euro, cu toate că investigatorul sub acoperire i-a adresat întrebări directe cu privire la acest aspect.

Interpretarea reacţiilor inculpatului la aceste întrebări, a gesturilor pe care acesta le-a făcut nu poate conduce la concluzia pe care apelantul o susţine, gesturile acestuia nefiind univoce, ci din contră echivoce, nefiind posibil a se stabili din anumite manifestări ale inculpatului un sens contrar celor susţinute verbal, respectiv că nu a primit suma de bani.

De asemenea, instanţa de apel nu poate accepta raţionamentul dezvoltat de către apelant pe baza conduitei inculpatului, respectiv că reacţia normală a acestuia în situaţia în care nu a primit suma de bani ar fi fost una de nelămurire şi chiar indignare. Mai mult că aceasta ar fi realizat că este vorba de o înscenare în condiţiile în care s-a adus în discuţie problema restituirii sumelor de bani în mai multe ocazii.

Tot acest eşafodaj logic porneşte de la o conduită pe care acuzarea o vede ca fiind una normală, însă nu sunt indicate niciun fel de elemente care să convingă instanţa că aceasta ar fi conduita pe care majoritatea oamenilor o adoptă în situaţii similare.

Pe de altă parte, reţinerea unei anumite stări de fapt nu se poate întemeia pe anumite raţionamente logice, prezumţii, în măsura în care acestea nu au o anumită greutate, un caracter de certitudine, care să convingă într-un mod adecvat.

Prezumţiile simple sunt concluziile unui raţionament logic prin care instanţa de judecată stabileşte probabilitatea unei situaţii de fapt ce constituie fapta în litigiu în cauza penală, în baza cărora se efectuează examenul de tipicitate a infracţiunii care formează obiectul acuzaţiei penale. Aceste fapte pot fi indirect probate, pe cale inferenţială, pornind de la situaţii de fapt cunoscute de instanţa pe baza de probe.

Prezumţiile simple au natura unor simple presupuneri, în măsura în care nu se poate reţine existenţa unor premise certe din care să fie trase concluzii în baza unui raţionament inductiv sau deductiv. Chiar şi în condiţiile existenţei unor premise certe prezumţiile simple nu oferă, în sine, certitudine, ci numai o concluzie de probabilitate stabilită în baza unui raţionament.

Pentru realizarea unei constatări a comiterii faptei tipice în condiţiile standardului de probă dincolo de orice îndoială rezonabilă, aceste prezumţii simple trebuie să se plaseze în vecinătatea certitudinii, iar orice dubiu profită inculpatului.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte consideră că şi aceste critici sunt nefondate, judecătorul de la curtea de apel analizând temeinic probele vizate şi stabilind corespunzător starea de fapt pe baza acestora.

În fine, Înalta Curte consideră că interpretarea declaraţiilor pe care inculpatul le-a dat în cauză în sensul pretins de apelant nu se poate realiza, în condiţiile în care chiar dacă nu au existat afaceri finalizate între inculpat şi martorul denunţător, chiar cel din urmă a relatat pe parcursul procesului penal că discuţii referitoare la acest aspect au existat constant.

Pe de altă parte, instanţa de apel apreciază că declaraţiile inculpatului date în cursul procesului penal pot conduce la stabilirea stării de fapt şi implicit la stabilirea vinovăţiei acestuia, dar pentru ca acest lucru să se întâmple conduita sa trebuie să fie în sensul recunoaşterii acuzaţiilor şi prezentării unei stări de fapt concordante cu cea reţinută în actul de acuzare, ceea ce în prezenta cauză nu s-a întâmplat.

Nu pot fi însă folosite împotriva inculpatului declaraţiile în care acesta prezintă o stare de fapt diferită de cea care face obiectul acuzării. Constatând atitudinea de negare exprimată de inculpat, organul judiciar are obligaţia de a administra probe suficiente pentru demonstrarea activităţii infracţionale pretinse, probe care să înlăture prezumţia de nevinovăţie garantată constituţional şi legal în favoarea persoanelor.

Prin raportare la aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod corespunzător starea de fapt, criticile formulate de către apelantul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie fiind nefondate.

Mai mult, chiar dacă s-ar accepta punctul de vedere al apelantului referitor la modul de interpretare a declaraţiilor investigatorului şi a proceselor-verbale de redare a convorbirilor interceptate în mediul ambiental, aceste probe, singure, nu pot fundamenta o hotărâre de condamnare, în condiţiile în care acest lucru este interzis de art. 103 alin. (3) C. proc. pen. În condiţiile în care declaraţiile martorului denunţător B. şi ale martorului F. suferă la capitolul credibilitate, declaraţiile martorului investigator ar avea un caracter determinant în pronunţarea unei hotărâri de condamnare.

Mai remarcă instanţa de apel că, deşi în actul de sesizare s-au menţionat două acte materiale care întrunesc condiţiile de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de trafic de influenţă, respectiv, solicitarea şi primirea de la martorul denunţător B. a sumei de 20.000 euro pentru a îşi trafica influenţa asupra organelor de urmărire penală şi asupra instanţei de judecată care au instrumentat dosarul penal al acestui martor, precum şi că ar fi primit suma de 20.000 euro, prin intermediul aceluiaşi martor, pentru ca inculpatul să îşi trafice influenţa, în favoarea martorului C., în acelaşi dosar înregistrat la DIICOT Constanţa şi soluţionat ulterior definitiv de către Curtea de Apel Constanţa, în motivele de apel se precizează că această din urmă faptă nu face obiectul sesizării şi nici subiect al criticilor formulate în apel.

Înalta Curte consideră, având în vedere prevederile art. 371 C. proc. pen., că obiectul sesizării a fost constituit şi de această faptă, iar verificând în conformitate cu prevederile art. 417 C. proc. pen. sentinţa atacată, constată că aceasta este una legală şi temeinică, fiind rezultatul coroborării probatoriilor administrate, judecătorul fondului reţinând corect că aspectul legat de traficul de influenţă referitor la martorul C. pentru ca acesta să fie pus în libertate dintr-un dosar aflat pe rolul instanţelor din Bucureşti nu a constituit obiectul punerii în mişcare a acţiunii penale şi trimiterii în judecată a inculpatului A., în prezenta cauză penală, acesta fiind trimis în judecată pentru primirea sumei de 40.000 de euro pentru a-şi trafica influenţa pe lângă organele judiciare care au instrumentat dosarul în care, împreună, atât martorul B. şi C. au avut calitatea de coinculpaţi, iar cu privire la această fapte nu au fost administrate probe.

Cu privire la apelul declarat de inculpatul A., Înalta Curte reţine că acesta vizează schimbarea temeiului juridic al soluţiei de achitare pronunţată de prima instanţă, în sensul dispunerii unei soluţii de achitare întemeiată pe prevederile art. 16 lit. a) C. proc. pen.

Instanţa de apel verificând hotărârea atacată prin prisma acestei critici constată că judecătorul fondului a pronunţat o hotărâre legală, temeiul juridic al soluţiei de achitare neputând fi cel indicat de către apelant.

Astfel, după cum nici inculpatul nu neagă şi rezultă din materialul probator existent la dosarul cauzei au existat discuţii între acesta şi martorul denunţător B. cu privire la problemele judiciare ale acestuia din urmă. Această realitate, putea în condiţiile în care acuzarea furniza probele adecvate să reprezinte elementul material al laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă.

Ceea ce nu s-a probat de acuzare, în condiţiile unui standard de probă care să înlăture prezumţia de nevinovăţie, este că inculpatul a solicitat şi a primit de la martorul B. suma de 20.000 euro pentru a-şi trafica influenţa asupra organelor de urmărire penală sau instanţei de judecată care au instrumentat dosarul penal ce îl viza pe cel din urmă.

În aceste condiţii, soluţia ce a fost adoptată este cea legală, prevederile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. fiind pe deplin aplicabile în situaţiile în care principiul in dubio pro reo îşi găseşte aplicabilitatea, soluţia solicitată de către inculpat, respectiv achitarea întemeiată pe prevederile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. putându-se dispune în cazul în care nu existau niciun fel de acţiuni care să fie încadrabile în tipicitatea obiectivă a infracţiunii ce face obiectul sesizării.

Pentru toate aceste considerente Înalta Curte, în baza art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa şi de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 89/P din data de 25 aprilie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Văzând şi prevederile art. 275 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa şi de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 89/P din data de 25 aprilie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Obligă apelantul intimat inculpat A. la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 220 RON, rămâne în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 iunie 2019.

Procesat de GGC - NN