Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 505 din 24 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017, a fost admisă contestaţia declarată de condamnata A. împotriva Sentinţei penale nr. 25/F din 27 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
A fost desfiinţată sentinţa penală atacată şi, rejudecând, a fost admisă cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnata A.
A fost descontopită pedeapsa de 8 ani, 1 lună şi 4 zile închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 19/F din 12 februarie 2016 a Curţii de Apel Piteşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 209/A din 18 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 9 luni închisoare şi restul de 5 ani, 4 luni şi 4 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 47 din 28 martie 2013 a Tribunalului Călăraşi, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1865 din 30 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În baza art. 43 alin. (2) C. pen., s-a adăugat la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 9 luni închisoare restul de pedeapsă de 10 ani, 4 luni şi 4 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 14 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 48 din 14 februarie 2017 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 133 din 12 mai 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, urmând ca, în final, contestatoarea să execute 13 ani, 1 lună şi 4 zile închisoare.
S-a interzis contestatoarei, cu titlu de pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 65 C. pen., s-a interzis contestatoarei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.
Au fost anulate Mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 29 din 19 mai 2016 emis de Curtea de Apel Piteşti şi nr. 57 din 15 mai 2017 emis de Tribunalul Prahova şi s-a dispus emiterea unui nou mandat pentru pedeapsa stabilită prin prezenta decizie.
Totodată, s-a dispus deducerea din pedeapsa aplicată contestatoarei perioada executată de la 15 ianuarie 2015 la zi.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei în fond şi în calea de atac au rămas în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea condamnată, în sumă de 130 RON, s-a plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, s-a reţinut că petenta A., persoană condamnată aflată în detenţie, a sesizat Curtea de Apel Piteşti cu o cerere având ca obiect o contestaţie împotriva Deciziei nr. 209/A din 18 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar, prin Sentinţa penală nr. 111/F/2017, s-a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, la rândul său, prin Sentinţa nr. 665 pronunţată la 23 noiembrie 2017, a trimis dosarul la Curtea de Apel Piteşti spre competentă soluţionare, reţinând, în esenţă, că, deşi cererea formulată a fost intitulată "contestaţie la executare", aceasta nu priveşte lămurirea dispoziţiilor Deciziei penale nr. 209/A/2016 a instanţei supreme, ci modificarea unor pedepse aplicate.
În aceste condiţii, Curtea de Apel Piteşti a calificat sesizarea formulată ca fiind o cerere de contopire a pedepselor aplicate.
Examinând actele dosarului, respectiv fişa de cazier a petentei, Curtea a constatat că aceasta a fost condamnată la mai multe pedepse cu închisoarea care au fost contopite prin Sentinţa penală nr. 48 din 14 februarie 2007 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă. Ulterior, petenta a solicitat contopirea acestei pedepse cu cea aplicată prin Sentinţa penală nr. 19/2016 a Curţii de Apel Piteşti, definitivă prin Decizia nr. 209/A/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, însă, Curtea a constatat că faptele pentru care s-a solicitat contopirea pedepselor nu sunt concurente întrucât cele două fapte săvârşite în concurs, pentru care a fost condamnată prin Sentinţa nr. 19/2016 a Curţii de Apel Piteşti, au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie în raport cu pedepsele pronunţate anterior, apreciindu-se că pedeapsa rezultantă aplicată prin această sentinţă a fost stabilită potrivit dispoziţiilor legale privind recidivă.
Totodată, s-a constatat, că perioada executată de către inculpată a fost dedusă în mod corect prin hotărârea mai sus pronunţată.
Ca urmare, considerând că faptele pentru care contestatoarea a solicitat contopirea pedepselor nu sunt concurente, prin Sentinţa penală nr. 25/F din 27 februarie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost calificată sesizarea formulată de petenta A. ca fiind o cerere de contopire a pedepselor aplicate, cerere care a fost respinsă, ca nefondată, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 130 RON, s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat contestaţie petenta A., criticând-o sub aspectul netemeiniciei şi solicitând admiterea cererii de contopire a pedepselor la care a fost condamnată prin Sentinţele penale nr. 48/2017 a Tribunalului Prahova şi nr. 19/2016 a Curţii de Apel Piteşti, anularea formelor anterioare de executare şi emiterea unui nou mandat în acest sens.
Examinând, în acest context, actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 19/F din 12 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2015, printre altele, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata A., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare, dispunându-se ca aceasta să fie executată prin privare de libertate, în condiţiile prevăzute de art. 60 C. pen., fiind aplicate pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, precum şi, în baza art. 65 alin. (1) C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturilor pe durata executării pedepsei principale privative de libertate.
Totodată, a fost condamnată aceeaşi inculpată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 273 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 1 an şi 9 luni ani închisoare.
În baza art. 38 alin. (2), art. 39 C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 2 închisoare, la care s-a adăugat un spor de 7 luni închisoare, urmând să execute în total 2 ani şi 9 luni închisoare, prin privare de libertate, în condiţiile prevăzute de art. 60 C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi.
De asemenea, s-a constatat că inculpata se află în executarea unei pedepse privative de libertate.
Ulterior, prin Decizia penală nr. 209/A din 18 mai 2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2015 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost admis apelul parchetului, s-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală şi, în temeiul dispoziţiilor art. 43 alin. (2) C. pen., privind recidiva postcondamnatorie, s-a adăugat la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 9 luni închisoare aplicată inculpatei A., prin sentinţa penală apelată, restul de pedeapsă de 5 ani 4 luni şi 4 zile, rămas neexecutat, din pedeapsa de 9 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 47 din 28.03.2013 a Tribunalului Călăraşi, urmând ca, în final, inculpata să execute pedeapsa de 8 ani o lună şi 4 zile, în condiţii de privare de libertate, conform art. 60 C. pen., s-a dedus durata pedepsei executate, din data de 15 ianuarie 2015 la zi, fiind emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 29 din 19 mai 2016.
Prin această ultimă hotărâre, s-a reţinut că cele două infracţiuni (de favorizarea făptuitorului şi mărturie mincinoasă ce au format obiectul Dosarului nr. x/2015 al Curţii de Apel Piteşti) au fost săvârşite de petenta A., la 15 ianuarie 2015, în stare de recidivă postcondamnatorie, aceasta aflându-se în executarea Mandatului de executare a pedepsei nr. 172 din 2 iunie 2014 emis pentru o pedeapsă de 9 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 47 din 28 martie 2013 a Tribunalului Călăraşi.
Prin urmare, s-a reţinut că, la data de 15 ianuarie 2015, inculpata A. se afla în executarea pedepsei de 9 ani închisoare, executare începută la 16 iunie 2011 ce urmează a fi finalizată la 20 mai 2020, având de executat un rest de pedeapsă de 5 ani, patru luni şi 4 zile, ce trebuia adăugat la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 9 luni aplicată în cauză, rezultând un total 8 ani, o lună şi 4 zile închisoare.
Pe de altă parte, s-a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 48 din 14 februarie 2017 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016 (rămasă definitivă prin respingerea contestaţiei prin Decizia penală nr. 133 din 12 mai 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie), a fost admisă cererea de modificare a pedepselor, aşa cum a fost precizată de către petenta A., constatându-se că infracţiunile pentru care petenta A. a fost condamnată prin Sentinţa penală nr. 556/F din 2 iulie 2013 a Tribunalului Bucureşti, modificată parţial prin Decizia penală nr. 1560 din 12 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, pentru care s-a emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 310 din 12 decembrie 2014, sunt concurente cu infracţiunile pentru care petenta a fost condamnată prin Sentinţa penală nr. 47 din data de 28 martie 2013 a Tribunalului Călăraşi, definitivă prin Decizia penală nr. 1865 din data de 30 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru care s-a emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 172 din data de 2 iunie 2014. S-a constatat ca fiind lege penală mai favorabilă aplicabilă petentei C. pen. din 1969.
Ca urmare, a fost descontopită pedeapsa principală de 13 ani închisoare, în următoarele pedepse componente: 7 ani şi 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 (trafic de persoane în formă continuată); 9 ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I, alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 (trafic de minori în formă continuată); 9 ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 323 alin. (1), (2) C. pen. (1969) (asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni), şi în sporul de 5 ani închisoare.
Totodată, a fost descontopită pedeapsa principală de 9 ani închisoare, în următoarele pedepse componente: 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 4 alin. (2) C. pen. (1969) (traficul de persoane în formă continuată); 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (traficul de minori în formă continuată); 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) (proxenetismul); 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (constituire a unui grup infracţional organizat); 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. (1968) (proxenetismul), aplicată de Tribunalul Călăraşi, prin Sentinţa penală nr. 25/2012; 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (constituire a unui grup infracţional organizat), aplicată de Tribunalul Călăraşi, prin Sentinţa penală nr. 25/2012;
În temeiul prevederilor art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 5 ani închisoare, intrat în autoritatea de lucru judecat, urmând ca petenta A. să execute pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare.
În temeiul prevederilor art. 35 alin. (1), (2) şi 3 C. pen. (1969), s-a aplicat petentei pedeapsa complementară prevăzută de art. 65 alin. (2), (3) C. pen. (1969) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen. (1969), pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul prevederilor art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), s-a aplicat petentei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei principale.
Totodată, a fost menţinută măsura de siguranţă a confiscării speciale a sumei de 104.200 euro (în echivalent în RON la data punerii în executare a măsurii), măsură dispusă în temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. (1969) şi măsura de siguranţă privind suma de 600.000 euro (în echivalent în RON la data punerii în executare a măsurii), sumă confiscată de la petentă alături de numiţii B., C., D., E., F., G., H. şi I.
În temeiul prevederilor art. 36 alin. (3) C. pen. (1969), s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare următoarele perioade executate de către petenta A.: perioada reţinerii din data de 16 decembrie 2005 şi din data de 17 decembrie 2005, perioada arestării preventive de la data de 14 ianuarie 2011 la data de 8 februarie 2011 şi perioada executată de la data de 16 iunie 2011 la zi.
Au fost anulate Mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 172 din data de 2 iunie 2014, emis de Tribunalul Călăraşi, şi Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 310 din data de 12 decembrie 2014 şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, la data rămânerii definitive a hotărârii.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor Sentinţelor penale nr. 556/F din data de 2 iulie 2013 a Tribunalului Bucureşti, modificată parţial prin Decizia penală nr. 1560 din 12 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, şi nr. 47 din data de 28 martie 2013 a Tribunalului Călăraşi, definitivă prin Decizia penală nr. 1865 din data de 30 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în măsura în care nu contravin hotărârii.
În baza acestei hotărâri a fost emis de către Tribunalul Prahova Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 57 din 15 mai 2017.
În aceste condiţii, s-a observat că faptele pentru care petenta A. a fost condamnată prin Sentinţa penală nr. 19/F din 12 februarie 2016 a Curţii de Apel Piteşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 209/A din 18 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au fost săvârşite în stare de recidivă în raport cu toate celelalte infracţiuni pentru care fusese anterior condamnată şi ale căror sancţiuni au fost, ulterior, contopite prin Sentinţa penală nr. 48 din 14 februarie 2017 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 133 din 12 mai 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care s-a stabilit o pedeapsă rezultantă de 14 ani închisoare.
Or, prin Sentinţa penală nr. 19/F din 12 februarie 2016 a Curţii de Apel Piteşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 209/A din 18 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile privind recidiva au fost aplicate numai în raport cu pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 47 din 28 martie 2013 a Tribunalului Călăraşi, definitivă prin Decizia penală nr. 1865 din 30 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, hotărârea de contopire a tuturor pedepselor la care fusese condamnată iniţial pentru infracţiunile concurente intervenind ulterior, în anul 2017.
Ca urmare, Înalta Curte constatând incidenţa, în cauză, a dispoziţiilor art. 585 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a apreciat că se impune admiterea cererii de contopire formulată de petenta A. şi aplicarea prevederilor art. 43 alin. (2) C. pen., privind sancţionarea recidivei, în sensul ca, la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 9 luni închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 19/F din 12 februarie 2016 a Curţii de Apel Piteşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 209/A din 18 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, să fie adăugat restul de pedeapsă de 10 ani, 4 luni şi 4 zile rămas neexecutat la 15 ianuarie 2015 (data săvârşirii infracţiunilor de favorizare a făptuitorului şi mărturie mincinoasă ce au format obiectul Dosarului nr. x/2015 al Curţii de Apel Piteşti) din pedeapsa de 14 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 48 din 14 februarie 2017 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 133 din 12 mai 2017 a Curţii de Apel Ploieşti.
În baza Sentinţei penale nr. 25/F din 27 februarie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, rămasă definitivă prin Decizia nr. 505 din 24 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 26 din 25 mai 2018.
La data de 27 iunie 2018, condamnata A. s-a adresat Tribunalului Prahova cu o contestaţie la executare împotriva Sentinţei penale nr. 25/F din 27 februarie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, rămasă definitivă prin Decizia nr. 505 din 24 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocând dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi arătând că, din pedeapsa finală stabilită prin sentinţă, nu s-a dedus şi perioada executată de la 16 iunie 2011 până la 15 ianuarie 2015.
Cererea a fost înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Tribunalului Prahova, care, prin Sentinţa penală nr. 360 din 9 octombrie 2018, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 47 alin. (2) şi art. 50 C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare contestaţiei la executare formulată de condamnata A. cu privire la Sentinţa penală nr. 25/F din 27 februarie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, definitivă prin Decizia penală nr. 505 din 24 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în favoarea Curţii de Apel Piteşti, ca instanţă care a pronunţat hotărârea care se execută.
Prin Sentinţa penală nr. 29/F din 1 aprilie 2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe condamnata A. în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât această instanţă s-a pronunţat, prin Decizia penală nr. 505 din 24 mai 2018 asupra perioadei deduse şi, ca urmare, este competentă să soluţioneze contestaţia la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Examinând, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, contestaţia la executare formulată de condamnata A. împotriva Deciziei penale nr. 505 din 24 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte constată că acesta este nefondată pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reţine că, în actuala reglementare, contestaţia la executare (art. 598 C. proc. pen.) se înfăţişează ca un procedeu jurisdicţional ce poate fi exercitat pentru soluţionarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte ori în timpul executării hotărârii definitive sau după executarea hotărârii definitive, dar în legătura cu aceasta. Ca urmare, pe calea contestaţiei la executare nu pot fi invocate aspecte anterioare momentului rămânerii definitive a hotărârii, nu se poate modifica o astfel de hotărâre, în sensul reindividualizării pedepsei aplicate, prin pronunţarea unei alte soluţii, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat şi stabilităţii raporturilor juridice.
Cu rang de principiu, hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări şi schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunţării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situaţii apare necesitatea de a se pune de acord conţinutul hotărârii puse în executare cu situaţia obiectivă şi a se aduce modificările corespunzătoare în desfăşurarea executării.
Totodată, Înalta Curte arată că, inclusiv din perspectiva dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se impune respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, potrivit căruia niciuna dintre părţi nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa (cauza Brumărescu împotriva României).
Astfel, potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., invocat ca temei al contestaţiei la executare dedusă judecăţii, împotriva executării unei hotărâri penale definitive se poate face contestaţie "când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare".
Analizând, în acest context, actele şi lucrările dosarului, se constată că, aşa cum s-a arătat anterior, prin Decizia nr. 505 din 24 mai 2018, s-a reţinut că faptele pentru care petenta A. a fost condamnată prin Sentinţa penală nr. 19/F din 12 februarie 2016 a Curţii de Apel Piteşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 209/A din 18 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au fost săvârşite de aceasta în stare de recidivă în raport cu toate celelalte infracţiuni pentru care fusese anterior condamnată şi ale căror sancţiuni au fost, ulterior, contopite prin Sentinţa penală nr. 48 din 14 februarie 2017 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 133 din 12 mai 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care s-a stabilit o pedeapsă rezultantă de 14 ani închisoare.
În plus, şi prin Decizia penală nr. 209/A din data de 18 mai 2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2015 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a reţinut că infracţiunile de favorizarea făptuitorului şi mărturie mincinoasă ce au format obiectul acestei cauze au fost săvârşite de petenta A., la data de 15 ianuarie 2015, în stare de recidivă postcondamnatorie, aceasta aflându-se în executarea Mandatului de executare a pedepsei nr. 172 din 2 iunie 2014 emis pentru o pedeapsă de 9 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 47 din 28 martie 2013 a Tribunalului Călăraşi. Prin urmare, s-a reţinut că, la data de 15 ianuarie 2015, inculpata A. se afla în executarea pedepsei de 9 ani închisoare, care a început la 16 iunie 2011 şi va fi finalizată la 20 mai 2020, având de executat un rest de pedeapsă de 5 ani, patru luni şi 4 zile.
Aşadar, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile privind sancţionarea recidivei, respectiv cele ale art. 43 alin. (2) C. pen.
Or, potrivit textului de lege menţionat, dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârşite mai multe infracţiuni concurente, dintre care cel puţin una se află în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta. Aceasta înseamnă că, în ceea ce priveşte perioada ce se impune a fi dedusă din pedeapsa aplicată pentru întreaga pluralitate de infracţiuni sub forma recidivei, contopirea efectuată conform art. 43 alin. (2) C. pen. are ca efect deducerea exclusivă din pedeapsa finală a perioadei executate de la data comiterii infracţiunii în stare de recidivă la zi, cea executată anterior fiind luată în calcul la determinarea intervalului deja executat şi, implicit, a restului de pedeapsă inclus în operaţiunea de contopire.
Pe de altă parte, se observă că, prin Decizia nr. 505 din 24 mai 2018, s-a dedus din pedeapsa aplicată contestatoarei A. perioada executată de la 15 ianuarie 2015 la zi, întrucât la data săvârşirii infracţiunilor de favorizare a făptuitorului şi mărturie mincinoasă (15 ianuarie 2015, fapte în privinţa cărora, prin Decizia penală nr. 209/A din data de 18 mai 2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2015 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a constatat că au fost săvârşite în stare de recidivă postcondamnatorie), aceasta se afla în executarea unei pedepse ce a făcut obiectul contopirii în cauză (adică a Mandatului de executare a pedepsei nr. 172 din 2 iunie 2014 emis pentru o pedeapsă de 9 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 47 din 28 martie 2013 a Tribunalului Călăraşi), perioadele cuprinzând reţinerea din 16 - 17 decembrie 2005, arestarea preventivă de la 14 ianuarie 2011 la 08 februarie 2011 şi perioada executată din intervalul 16 iunie 2011 - 15 ianuarie 2015 fiind valorificate în calculul restului de pedeapsă de executat.
În aceste condiţii, nu se poate da eficienţă susţinerilor contestatoarei întrucât, dacă s-ar proceda în sensul solicitat, s-ar deduce de două ori perioadele deja executate.
În consecinţă, constatând că în cauză nu există nicio nelămurire cu privire la executarea Deciziei penale nr. 505 din 24 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017, în sensul prevăzut de dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondată, contestaţia la executare formulată condamnata A.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., faţă de culpa sa procesuală o va obliga pe contestatoare la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru aceasta, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de condamnata A. împotriva Deciziei penale nr. 505 din 24 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017.
Obligă contestatoarea condamnată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea condamnată, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 mai 2019.
Procesat de GGC - NN