Deliberând asupra cererii de recurs în casaţie de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 40/19.02.2018, pronunţată de Tribunalul Tulcea, s-a dispus cu privire la inculpatul A., achitarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de influenţare a declaraţiilor prevăzute de art. 272 alin. (1) C. pen. (fapta din 16.06.2015)
În temeiul art. 396 alin. (4) C. proc. pen. a stabilit pentru inculpatul A. pedeapsa de 120 zile amendă pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare prev. de art. 206 C. pen. (fapta din 16.06.2015).
A stabilit cuantumul unei zile de amendă penală la 20 RON, cuantumul amenzii penale fiind stabilită la suma de 2400 RON.
A stabilit pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de influenţare a declaraţiilor prevăzute de art. 272 alin. (1) C. pen. (fapta din 13.04.2016).
A stabilit pedeapsa de 200 zile amendă pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen. (fapta din 13.04.2016). A stabilit cuantumul unei zile amendă penală la 25 RON, cuantumul amenzii penale fiind stabilit la suma de 5000 RON.
A stabilit pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei prev. de art. 274 C. pen. cu referire la art. 193 alin. (1) C. pen. (fapta din 17.05.2016).
În temeiul art. 39 alin. (1) lit. e) C. pen. cu referire la art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen. a stabilit pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare şi 5.000 RON amendă penală, la care se adaugă un spor de 4 luni şi 800 RON amendă (1/3 din celelalte pedepse aplicate) pentru ca în final să se stabilească o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare şi 5.800 RON amendă penală.
În temeiul art. 83 alin. (1) şi (3) C. pen. a dispus amânarea aplicării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare şi 5.800 RON amendă penală stabilită pentru inculpatul A. pe termen de 2 ani, termen de supraveghere ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 84 alin. (2) C. pen. a impus ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 85 alin. (1) lit. a) - e) şi anume:
- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Tulcea, la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunţe în prealabil schimbarea schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 C. pen. în sensul că dacă pe parcursul termenului de supraveghere nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse de instanţă, se va revoca amânarea şi se va dispune aplicarea şi executarea pedepsei.
A constatat că în perioada 19.05. - 24.05.2016, inculpatul A. a fost reţinut şi în arest la domiciliu.
A admis, în parte, acţiunile civile şi a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 500 RON cu titlu de daune morale către partea civilă B. şi la plata sumei de 1000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă C.
Împotriva acestei sentinţe penale au formulat apel D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Tulcea, inculpaţii D. şi A. şi părţile civile C. şi B.
Prin Decizia penală nr. 72/P din data de 28 ianuarie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondate, apelurile declarate de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Tulcea, inculpaţii D. şi A. şi părţile civile C. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 40/19.02.2018, pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosarul penal nr. x/2016
Împotriva acestei decizii, la data de 21 martie 2019, a declarat recurs în casaţie inculpatul A.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 22 aprilie 2019, când s-a stabilit termen la data de 31 mai 2019, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.
Cu privire la cererea de recurs în casaţie, îndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. în ceea ce priveşte recursul formulat rezultă din faptul indicării în cuprinsul cererii a temeiului de drept pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. "în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente".
În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie a susţinut că la soluţionarea cauzei în faţa instanţei de apel a participat un procuror necompetent, respectiv E., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, deşi a fost trimis în judecată prin rechizitoriu întocmit de D.I.I.C.O.T.
A mai arătat că această situaţie vizează încheierile penale din datele de 07.06.2018, 12.06.2018, 13.09.2018, 04.10.2018, 25.10.2018, 15.11.2018, 06.12.2018, 10.01.2018, 17.01.2019, dar şi decizia penală pronunţată în cauză.
Totodată, a susţinut că instanţa de apel, prin pronunţarea deciziei penale atacate s-a dezînvestit în soluţionarea cauzei, astfel că nu mai putea proceda la îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul deciziei.
Prin încheierea de şedinţă din data de 31 mai 2019 pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 72/P din data de 28 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Analizând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Recursul în casaţie, în reglementarea C. proc. pen., este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicţie, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.
Având în vedere specificul acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a prevăzut condiţii stricte cu privire la hotărârile ce pot fi atacate, termenul de declarare, cuprinsul şi motivarea cererii de recurs în casaţie, cazurile pentru care se poate formula această cale de atac şi titularii căii de atac, în scopul asigurării unei rigori şi discipline procesuale şi al evitării introducerii, în mod abuziv, a recursurilor care nu se încadrează în motivele prevăzute de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen. motivele de recurs în casaţie sunt limitate la nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente (pct. 1); condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală (pct. 7); încetarea, mod greşit, a procesului penal (pct. 8); lipsa constatării graţierii sau constatarea în mod greşit că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată (pct. 11); aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege (pct. 12).
Deşi recursul în casaţie presupune o judecată a cauzei, aceasta este însă limitată la persoana care a declarat şi la care se referă declaraţia de recurs, calitatea recurentului şi, nu în ultimul rând, numai la motivele de casare prevăzute la art. 438 C. proc. pen., invocate în cererea de recurs în casaţie şi pentru care s-a admis în principiu această cale de atac.
Or, limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.
Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.
Totodată, se reţine că, în conformitate cu prevederile art. 447 alin. (2) C. proc. pen., la judecarea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casaţie şi care au fost invocate în motivarea acesteia şi, de asemenea, este obligată să se pronunţe asupra tuturor cazurilor de recurs în casaţie invocate de părţi sau procuror.
Se mai reţine că, în cazul admiterii recursului în casaţie, potrivit dispoziţiilor art. 448 C. proc. pen., instanţa poate pronunţa o soluţie de achitare a inculpatului, încetarea procesului penal ori înlăturarea greşitei aplicări a legii, precum şi rejudecarea cauzei de către instanţa de apel ori instanţa competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.
În considerarea aspectelor teoretice relevate, se constată că recurentul inculpat a invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., motivat de împrejurarea că soluţionarea cauzei în faţa instanţei de apel a participat un procuror necompetent din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, deşi a fost trimis în judecată prin rechizitoriu întocmit de D.I.I.C.O.T.
Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că acest caz de casare este incident numai atunci când judecata a fost făcută de o instanţă inferioară celei legal competente - după materie sau după calitatea persoanei -, nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa având loc în cursul judecăţii, reglementarea fiind corespunzătoare modificărilor aduse de noua lege cu privire la condiţiile în care poate fi invocată excepţia de necompetenţă materială sau după calitatea persoanei a instanţei, precum şi cu privire la sancţiunea nulităţii absolute care poate fi invocată în orice stare a procesului, sancţiune ce intervine în cazul nerespectării dispoziţiilor referitoare la tipurile de competenţă menţionate, potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) C. proc. pen.
Reglementarea diferită a competenţei, în raport de organele judiciare, se explică prin rigiditatea pe care o au normele de competenţă ale instanţelor judecătoreşti, faţă de cele ale organelor de urmărire penală. Astfel, o instanţă judecătorească nu poate judeca o cauză penală decât în limita competenţei sale prevăzute de lege, însă, pentru organul de urmărire penală nu există reguli stricte de competenţă, decât cu caracter de excepţie, un organ de urmărire penală superior având dreptul să efectueze urmărirea penală de competenţa organului de urmărire penală inferior, dacă respectă condiţiile prevăzute de lege. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 290/RC din 30 octombrie 2014).
Or, în speţă, recurentul inculpat invocă necompetenţa funcţională a procurorului de şedinţă, acesta fiind din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi nu din cadrul D.I.I.C.O.T. Constanţa.
Sub un al doilea aspect, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt aplicabile nici dispoziţiile Deciziei nr. 302 din 04 mai 2017 a Curţii Constituţionale publicată în M. Of. nr. 566/17.07.2017, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că "soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) din noul C. proc. pen., care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea normelor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională."
Aşadar, decizia Curţii Constituţionale vizează exclusiv competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală în exercitarea funcţiei de urmărire penală prevăzută de art. 3 alin. (1) C. proc. pen. şi nu a funcţiei de judecată.
Mai mult, analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că urmărirea penală a fost efectuată de D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Tulcea, că Rechizitoriul nr. x/2015 a fost întocmit de aceeaşi unitate de parchet şi, de asemenea, că în cursul judecăţii în faţa Curţii de Apel Constanţa a participat un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Constanţa.
Astfel, Înalta Curte apreciază că menţiunea participării unui procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa în cuprinsul încheierii din data de 17.01.2019, de amânare a pronunţării şi a Deciziei penale nr. 72 din data de 28 ianuarie 2019, este o eroare materială evidentă, care a fost îndreptată prin încheierea din data de 01 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 72/P din data de 28 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurentul inculpat A. şi pentru intimatul inculpat D., în sumă de câte 157 RON, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 72/P din data de 28 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurentul inculpat A. şi pentru intimatul inculpat D., în sumă de câte 157 RON, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iunie 2019.
Procesat de GGC - NN