Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 350/2019

Şedinţa publică din data de 28 iunie 2019

Deliberând asupra contestaţiei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 160 din data de 19 iunie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a admis cererea de executare a mandatului european de arestare emis la data de 11.06.2019 de autorităţile judiciare din Franţa - Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul de Mare Instanţă Rennes în Dosarul nr. x (dosar Parchet) pe numele persoanei solicitate A.

În temeiul art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republicată s-a dispus predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare franceze, cu respectarea regulii specialităţii, prev. de art. 117 din Legea nr. 302/2004 republicată.

A menţinut măsura arestării în vederea predării pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 22.06.2019 şi până la 21.07.2019, inclusiv.

A constatat că în prezenta procedură persoana solicitată a fost privată de libertate începând cu data de 11.06.2019 la zi.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel a reţinut că sunt îndeplinite cerinţele legii privind conţinutul şi forma mandatului european de arestare, dat fiind faptul că autorităţile judiciare franceze au menţionat că mandatul european de arestare emis la data de 11.06.2019 de către autorităţile judiciare din Franţa se întemeiază pe mandatul de arestare naţional emis la data de 01.06.2019 de către Judecătorul de Instrucţie din cadrul Tribunalului de Mare Instanţă din Rennes faţă de A.

A constatat, totodată, că infracţiunile menţionate în mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. se regăsesc printre cele 32 de infracţiuni care permit predarea fără a fi necesară verificarea dublei incriminări, potrivit art. 97 alin. (1) pct. 1, 3 şi 9 din Legea nr. 302/2004 republicată.

Cât priveşte obiecţiunile formulate de persoana solicitată Curtea a constatat că acestea, pe de o parte, nu privesc identitatea, iar pe de altă parte, motivele invocate de persoana solicitată nu se încadrează între motivele facultative pentru care autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, motive prevăzute de dispoziţiile art. 99 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Astfel, persoana solicitată a arătat că nu este de acord cu predarea, motivând că este cercetată în Dosarul nr. x/2016 instrumentat de DIICOT Serviciul Teritorial Craiova, în care este cercetată pentru aceleaşi infracţiuni menţionate în mandatul european de arestare.

Într-adevăr, art. 99 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004 prevede că:

"autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeaşi faptă care a motivat mandatul european de arestare."

Însă, aşa cum rezultă din răspunsul comunicat de DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova Dosarul nr. x D/P/2016 se află în curs de soluţionare, cercetările fiind desfăşurate în cadrul unei echipe comune de anchetă împreună cu autorităţile din Rennes conform celor stabilite la reuniunea de coordonare organizată la Haga la 16.05.2019 (CM/RO-FR/20190516/50549-50595), ceea ce duce la concluzia că predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare franceze nu împiedică ancheta penală în cauză.

Împotriva acestei sentinţe penale, persoana solicitată A. a formulat contestaţie.

În esenţă, a solicitat admiterea contestaţiei formulate, respingerea cererii autorităţilor franceze în sensul extrădării, având în vedere că la nivelul D.I.I.C.O.T. Craiova există în instrumentare un dosar având ca obiect aceleaşi fapte penale, că există o echipă de anchetă comună între autorităţile române şi cele franceze în vederea soluţionării cauzei.

De asemenea, a arătat că nu doreşte predarea autorităţilor franceze întrucât nu cunoaşte nici limba engleză, nici franceză şi nu ar putea colabora cu organele judiciare în vederea aflării adevărului.

Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeaşi lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

În cauză, predarea şi arestarea persoanei solicitate se întemeiază pe existenţa unui mandat european de arestare emis la data de 11.06.2019 de autorităţile judiciare din Franţa - Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul de Mare Instanţă Rennes în Dosarul nr. x (dosar Parchet) pe numele persoanei solicitate, sub aspectul săvârşirii a patru infracţiuni: de trafic de persoane în grup infracţional organizat, prev. de 132-71, 225-4-1, 225-4-3, 225-20, 225-21 şi 225-25 din C. pen. francez, proxenetism agravat în grup infracţional organizat, prev. de art. 132-71, 225-5, 225-7 şi 225-8 din C. pen. francez, asociaţie de răufăcători în vederea pregătirii infracţiunilor de trafic de persoane în grup infracţional organizat şi proxenetism agravat în grup infracţional organizat, prev. de art. 450-1, 450-3 şi 450-5 din C. pen. francez şi spălare de bani în grup infracţional provenind din infracţiuni săvârşite prin participarea la o operaţiune de plasare, disimulare sau conversiune, prev. de art. 324-2, 324-1, 132-71, 324-3 şi 324-8 din C. pen. francez.

Înalta Curte constată că, faptele pentru care se solicită predarea, constituie infracţiuni şi potrivit legii române, fiind îndeplinită condiţia dublei incriminări, prevăzută de dispoziţiile art. 96 din Legea nr. 302/2004, republicată (art. 210 raportat la art. 367 alin. (1) C. pen., art. 213 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002).

Prin urmare, cunoscând o dublă incriminare, faptele persoanei solicitate dau drept la predare, iar pe fondul ei, cererea este întemeiată.

Potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, în următoarele cazuri:

a) când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autorităţile române au, potrivit legii române, competenţa de a urmări acea infracţiune;

c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare, în conformitate cu legea română.

Analizând dispoziţiile legale sus-menţionate, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate şi apreciază că nu sunt întrunite nici cerinţele de refuz facultativ al predării, potrivit art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, şi anume atunci când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.

De asemenea, Înalta Curte constată că în mod corect s-a dispus luarea măsurii arestării provizorii, atât în scopul asigurării executării mandatului european de arestare, emis de autorităţile judiciare franceze, cât şi pentru a se preveni un eventual risc al sustragerii persoanei solicitate de la procedurile judiciare care o vizează; în cauză nu există garanţii suficiente pentru a lua faţă de persoana solicitată una din măsurile preventive neprivative de libertate, prevăzute de art. 202 alin. (4) lit. b), c) C. proc. pen., dată fiind natura şi gravitatea infracţiunilor pentru care s-a emis mandatul european de arestare, dar şi faţă de caracterul urgent al procedurii judiciare, ce impune soluţionarea cu celeritate şi asigurarea procedurii în faţa instanţei.

Faţă de natura infracţiunilor menţionate în mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate de autorităţile din Franţa, având în vedere şi durata pedepsei ce ar putea fi aplicată persoanei solicitate, Înalta Curte apreciază că măsura arestării persoanei solicitate se impune pentru buna desfăşurare a procedurii de executare şi recunoaştere a mandatului european de arestare, ce are la bază principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Astfel, pentru a împiedica sustragerea persoanei solicitate de la această procedură, Înalta Curte, similar Curţii de Apel Craiova, constată că în raport de circumstanţele personale ale persoanei solicitate, de gravitatea presupuselor infracţiuni săvârşite, precum şi de faza în care se află cooperarea judiciară nu se impune luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate, aceasta nefiind în măsură a oferi o garanţie fermă a desfăşurării în condiţii optime a procesului penal.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 160 din data de 19 iunie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 160 din data de 19 iunie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 964 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iunie 2019.

Procesat de GGC - NN