Deliberând asupra contestaţiei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 157 din data de 17 iunie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a admis cererea de executare a mandatului european de arestare emis la data de 11.06.2019 de către autorităţile judiciare din Franţa - Procurorul Republicii din cadrul Tribunalului de Mare Instanţă din Rennes în Dosarul nr. x (nr. Parchet) pe numele persoanei solicitate A.
A admis cererea de executare a mandatului european de arestare şi a dispus predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare franceze, sub condiţiile prevăzute de art. 117 (regula specialităţii) din Legea nr. 302/2004.
În baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 republicată a dispus arestarea persoanei solicitate A., în vederea predării, pe o durată de 30 zile, de la data de 17 iunie 2019, până la data de 16 iulie 2019, inclusiv.
A dispus emiterea mandatului de arestare.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Craiova a reţinut că sunt îndeplinite cerinţele legii privind conţinutul şi forma mandatului european de arestare, iar infracţiunile menţionate în mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate B. se regăsesc printre cele 32 de infracţiuni care permit predarea fără a fi necesară verificarea dublei incriminări, potrivit art. 97 alin. (1) pct. 14 din Legea nr. 302/2004 republicată.
A constatat că sunt îndeplinite condiţiile de fond şi formă ale mandatului european de arestare, astfel cum sunt prevăzute de dispoziţiile legale, au fost respectate drepturile persoanei solicitate, nu este incident vreun motiv de refuz obligatoriu sau opţional al executării mandatului european de arestare, prev. de dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 302/2004 republicată, cererea de executare a mandatului european de arestare fiind admisibilă, în conformitate cu dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 302/2004 republicată.
Cu privire la măsura preventivă solicitată de către parchet, Curtea a apreciat că măsura arestării preventive faţă de persoana solicitată se impune având în vedere dispoziţiile art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, conform cărora, dacă nu este incident vreunul dintre motivele de refuz al executării prev. la art. 99, judecătorul se poate pronunţa prin sentinţă, potrivit art. 109, deopotrivă asupra arestării şi predării persoanei solicitate.
Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeaşi lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
În cauză, predarea şi arestarea persoanei solicitate se întemeiază pe existenţa unui mandat european de arestare emis la data de 11.06.2019 de către autorităţile judiciare din Franţa - Procurorul Republicii din cadrul Tribunalului de Mare Instanţă din Rennes în Dosarul nr. x (nr. Parchet) pe numele persoanei solicitate A., sub aspectul săvârşirii a patru infracţiuni: de trafic de persoane în grup infracţional organizat, prev. de 132-71, 225-4-1, 225-4-3, 225-20, 225-21 şi 225-25 din C. pen. francez, proxenetism agravat în grup infracţional organizat, prev. de art. 132-71, 225-5, 225-7 şi 225-8 din C. pen. francez, asociaţie de răufăcători în vederea pregătirii infracţiunilor de trafic de persoane în grup infracţional organizat şi proxenetism agravat în grup infracţional organizat, prev. de art. 450-1, 450-3 şi 450-5 din C. pen. francez şi spălare de bani în grup infracţional provenind din infracţiuni săvârşite prin participarea la o operaţiune de plasare, disimulare sau conversiune, prev. de art. 324-2, 324-1, 132-71, 324-3 şi 324-8 din C. pen. francez.
Înalta Curte constată că, faptele pentru care se solicită predarea, constituie infracţiuni şi potrivit legii române, fiind îndeplinită condiţia dublei incriminări, prevăzută de dispoziţiile art. 96 din Legea nr. 302/2004, republicată (art. 210 raportat la art. 367 alin. (1) C. pen., art. 213 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002).
Prin urmare, cunoscând o dublă incriminare, faptele persoanei solicitate dau drept la predare, iar pe fondul ei, cererea este întemeiată.
Potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, în următoarele cazuri:
a) când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;
b) când infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autorităţile române au, potrivit legii române, competenţa de a urmări acea infracţiune;
c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare, în conformitate cu legea română.
Analizând dispoziţiile legale sus menţionate, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate şi apreciază că nu sunt întrunite nici cerinţele de refuz facultativ al predării, potrivit art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, şi anume atunci când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.
De asemenea, Înalta Curte constată că în mod corect s-a dispus luarea măsurii arestării provizorii, atât în scopul asigurării executării mandatului european de arestare, emis de autorităţile judiciare franceze, cât şi pentru a se preveni un eventual risc al sustragerii persoanei solicitate de la procedurile judiciare care o vizează; în cauză nu există garanţii suficiente pentru a lua faţă de persoana solicitată una din măsurile preventive neprivative de libertate, prevăzute de art. 202 alin. (4) lit. b), c) C. proc. pen., dată fiind natura şi gravitatea infracţiunilor pentru care s-a emis mandatul european de arestare, dar şi faţă de caracterul urgent al procedurii judiciare, ce impune soluţionarea cu celeritate şi asigurarea procedurii în faţa instanţei.
Faţă de natura infracţiunilor menţionate în mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate de autorităţile din Franţa, având în vedere şi durata pedepsei ce ar putea fi aplicată persoanei solicitate, Înalta Curte apreciază că măsura arestării persoanei solicitate se impune pentru buna desfăşurare a procedurii de executare şi recunoaştere a mandatului european de arestare, ce are la bază principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
Astfel, pentru a împiedica sustragerea persoanei solicitate de la această procedură, Înalta Curte, similar Curţii de Apel Craiova, constată că în raport de circumstanţele personale ale persoanei solicitate, de gravitatea presupuselor infracţiuni săvârşite, precum şi de faza în care se află cooperarea judiciară nu se impune luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate, aceasta nefiind în măsură a oferi o garanţie fermă a desfăşurării în condiţii optime a procesului penal.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 157 din data de 17 iunie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 157 din data de 17 iunie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 964 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iunie 2019.
Procesat de GGC - NN