Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 39/2019

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2019

Deliberând asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 23 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a dispus respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (1), (7) şi 8 din C. proc. pen., formulată de inculpata A., ca inadmisibilă.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că, prin cererea adresată instanţei şi înregistrată la data de 23.03.2018 inculpata A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (1), (7) şi 8 din C. proc. pen.

În motivarea cererii, inculpata a arătat, în esenţă, că prin art. 200 alin. (1), (7) şi 8 din C. proc. pen. se încalcă prevederile art. 1 alin. (3) - (5), art. 16 alin. (1) şi (2) ("participanţii în procesul penal trebuind să beneficieze de egalitate în drepturile procesuale fără privilegii"), art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (3) ("care constituie o garanţie a principiului egalităţii") şi 24 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece în procedura de audiere prin comisie rogatorie a persoanei vătămate B., inculpata A. nu a fost citată şi nu a fost reprezentată nici măcar de un avocat din oficiu. În drept, a invocat dispoziţiile art. 1, 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992.

Analizând excepţia de neconstituţionalitate invocată, prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a reţinut că aceasta a fost ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti şi vizează prevederile unei legi (Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen.), întrunind cerinţele prevăzute în teza 1 şi 2 din art. 29 alin. (1) ale Legii nr. 47/1992, de una din părţile în proces, respectiv de către inculpata A., întrunind astfel condiţia de admisibilitate cerută de prevederile alin. (2) a art. 29 din Legea nr. 47/1992. De asemenea, excepţia invocată de parte nu a mai făcut obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, îndeplinindu-se cerinţa negativă prevăzută de dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

În ceea ce priveşte teza finală a alin. (1) a art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind legătura cu soluţionarea cauzei, Curtea a apreciat că, raportat la datele care rezultă până în prezent din dosar şi la motivele de neconstituţionalitate invocate de inculpata intimată, nu este îndeplinită această cerinţă în privinţa excepţiei de neconstituţionalitate ridicată prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

S-a reţinut că potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, "legătura cu soluţionarea cauzei", în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun aceste dispoziţii legale, în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului.

Curtea a reţinut că, în esenţă, inculpata A. a criticat prevederile 200 alin. (1), (7) şi (8) din C. proc. pen. motivând faptul că sintagma "să efectueze orice alt act procedural" prevăzută de art. 200 alin. (1) din C. proc. pen. este neclară şi contravine dispoziţiilor art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie.

S-a menţionat că, în opinia inculpatei A., dispoziţiile art. 200 alin. (7) din C. proc. pen. sunt neconstituţionale întrucât nu obligă organul judiciar să citeze părţile (în speţă inculpata), încălcându-se astfel dreptul la un proces echitabil în componenta sa privind dreptul de participa la propriul proces şi dreptul la apărare. Totodată, petenta a invocat că dispoziţiile art. 200 alin. (8) din C. proc. pen. sunt discriminatorii întrucât creează un tratament discriminatoriu între inculpaţii deţinuţi şi cei care nu se află sub incidenţa unei măsuri preventive, întrucât impune instanţei care efectuează comisia rogatorie să desemneze un apărător din oficiu care să-l reprezinte în lipsa avocatului ales, fapt ce afectează dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare. Prin invocarea acestei excepţii de neconstituţionalitate, în fapt, inculpata A. a criticat modul în care, la data de 30.01.2018, Curtea de Apel Galaţi a audiat prin comisie rogatorie pe persoana vătămată B., respectiv în şedinţă nepublică, în prezenţa unui apărător desemnat din oficiu pentru persoana vătămată, fără însă ca vreun inculpat din Dosarul nr. x/2015 să fi fost citat sau reprezentat de avocat cu această ocazie.

Curtea a reţinut că inculpata A., prin apărătorul ales, la termenul de judecată din data de 06.11.2018 a pus concluzii asupra aspectului pus în discuţie de către instanţă, respectiv audierea persoanei vătămate B. prin comisie rogatorie de către Curtea de Apel Galaţi, a luat la cunoştinţă de conţinutul întrebărilor ce vor fi adresate persoanei vătămate în cauză şi a avut posibilitatea să formuleze personal întrebări. Totodată, la termenul de judecată din data de 12.01.2018 a luat la cunoştinţă, prin apărătorul său, în şedinţă publică, de faptul că persoana vătămată va fi audiată de Curtea de Apel Galaţi la termenul din data de 30.01.2018.

Instanţa de fond a apreciat că, şi în ipoteza în care s-ar sesiza Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (1), (7) şi 8 din C. proc. pen., raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 16, art. 21 şi art. 24 din Constituţie şi această excepţie s-ar admite, decizia Curţii Constituţionale nu ar avea relevanţă juridică în prezenta cauză, în condiţiile în care legalitatea unui act se apreciază în raport cu legea procedurală în vigoare la data în care acesta a fost efectuat în baza principiului tempus regit actum. Pentru ca o eventuală admitere a excepţiei invocate să aibă legătură cu cauza, era necesar ca aceasta să fie invocată înainte sau în timpul efectuării comisiei rogatorii dispuse în cauză şi nu după ce proba a fost administrată.

În opinia instanţei de fond, critica unui text de lege ca neconstituţional nu este o actio popularis, aceasta nu este admisibilă dacă textul a cărui neconstituţionalitate este invocată nu este de natură să provoace, într-o cauză pendinte pe rolul instanţelor, o restrângere a drepturilor părţii, contrară principiilor enunţate de Constituţie. O astfel de critică nu poate fi analizată formal, şi anume dacă norma va fi folosită sau nu în soluţionarea cauzei (în vederea trimiterii acesteia la Curtea Constituţională), ci trebuie verificată condiţia prealabilă a interesului născut şi actual, fiind necesar a se aprecia că, în mod real, soluţionarea aspectului neconstituţional al textelor de lege conduce la respectarea dreptului părţii, în conformitate cu dispoziţiile Constituţiei României, şi anume conduce la respectarea egalităţii în drepturi şi, respectiv a accesului la justiţie. O cerere de declarare a unui text de lege ca neconstituţional bazată pe un interes trecut sau eventual ori pe salvgardarea legii în general, cum este cazul în speţa de faţă, nu îndeplineşte cerinţa prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, privind existenţa unei legături cu soluţionarea cauzei.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că se critică modul în care au fost redactate textele de lege amintite, tinzând la schimbarea lor pe calea invocării excepţiei de neconstituţionalitate, iar acest aspect nu poate face obiectul unei atare excepţii de neconstituţionalitate de natura celei invocate.

Curtea a reţinut că trebuie îndeplinite în mod cumulativ condiţiile de admisibilitate ale excepţiei de neconstituţionalitate a unui text de lege cerute de legiuitor în alin. (1) - (3) ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionare Curţii Constituţionale, republicată, iar neîndeplinirea unei singure condiţii are drept consecinţă respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata A., care, prin motivele de recurs formulate în scris, a arătat că adăugarea la condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 şi a unor cerinţe suplimentare de analiză a fondului excepţiei, constituie atât o îngrădire a accesului liber la justiţia constituţională, contravenind astfel prevederilor art. 21 raportat la art. 146 lit. "d" din Constituţie, cât şi o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti prin însuşirea din competenţele şi atribuţiile Curţii Constituţionale care, în calitatea sa de garant al supremaţiei Constituţiei "hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti (...)"

În acest sens, s-a apreciat că legea pretinde existenţa unei simple legături şi nu o relaţie de dependenţă între dispoziţia atacată şi soluţionarea cauzei, s-a procedat la o analiză intrinsecă a condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, încălcându-se astfel atât dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, cât şi deciziile general obligatorii, anterior menţionate, din jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Recurenta a arătat că, prin încheierea recurată, sub pretextul examinării admisibilităţii, respectiv a condiţiei privind legătura cu cauza în care a fost invocată, instanţa s-a substituit Curţii Constituţionale şi a examinat, pe fond, excepţia, apreciind, printre altele, că textul a cărei neconstituţionalitate a fost invocată nu este de natură să provoace într-o cauză pendinte pe rolul instanţelor o restrângere a drepturilor părţilor, contrară principiilor Constituţionale.

Pe de altă parte, s-a arătat că, deşi în încheierea atacată s-a reţinut că excepţia ridicată, ar fi inadmisibilă deoarece s-ar fi invocat nelegalitatea actului procedural care a fost efectuat în baza dispoziţiilor legale a căror constituţionalitate s-a solicitat a fi constatată, ulterior efectuării comisiei rogatorii dispuse în cauză, inculpata nu a cunoscut la acel moment faptul că instanţa învestită cu efectuarea comisiei rogatorii a procedat la audierea părţii vătămate B., fără a fi numit în cauză un avocat din oficiu care să-i apere interesele, astfel încât a invocat nulitatea comisiei rogatorii la primul termen de judecată ulterior desfăşurării acesteia, în faţa instanţei de apel.

Faţă de toate aceste argumente, a solicitat să se dispună desfiinţarea încheierii recurate şi să se constate că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate şi sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea acesteia.

Analizând recursul formulat de inculpata A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (1), (7) şi (8) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate implică examinarea prealabilă a unor exigenţe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din legea menţionată.

Efectuată întotdeauna de instanţa în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, această examinare presupune, în concret, verificarea următoarelor cerinţe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;

- existenţa unei legături dintre norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului. Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate"

- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine însă dispoziţiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992. A admite că instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia nu ar avea posibilitatea de a cenzura cererile de sesizare echivalează cu a considera că, în procedura reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992, evaluarea instanţei are doar un caracter pur formal, concluzie inconciliabilă cu specificul cerinţelor de admisibilitate ce trebuie evaluate şi care, aşa cum s-a arătat, nu antamează întotdeauna doar chestiuni de formă.

Din această perspectivă, o cerere de sesizare a Curţii în controlul de constituţionalitate poate fi calificată ca inadmisibilă atunci când, exemplificativ, tinde fie la învestirea acesteia cu un examen ce excedează, în mod vădit, competenţei sale, intrând în sfera de competenţă exclusivă a legiuitorului (mutatis mutandis Deciziile nr. 284/24.01.2011, 176/06.03.2012, 187/06.03.2012, 378/26.06.2014 ale Curţii Constituţionale), fie la un control de constituţionalitate nu a unui text de lege anume determinat, ci a concluziei ce ar rezulta din corelarea mai multor dispoziţii de lege (mutatis mutandis Deciziile nr. 486/11.12.2003, 85/27.01.2011, 537/15.10.2014 ale Curţii Constituţionale).

Totodată, în ceea ce priveşte condiţia de admisibilitate privind legătura cu soluţionarea cauzei este de observat că raportul cu soluţionarea cauzei trebuie să privească incidenţa dispoziţiei legale, a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată, în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii. Astfel, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, existenţa unei legături directe dintre norma contestată şi soluţia procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care decizia din contencios constituţional îl va avea în proces, aceasta trebuind să producă efecte materiale asupra conţinutului deciziei judecătorului.

Examinând excepţia invocată de inculpata A. sub aspectul interesului procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituţionalitate, Înalta Curte constată că această condiţie nu este îndeplinită.

Astfel, în doctrină s-a reţinut că "această cerinţă presupune îndeplinirea cumulativă a două condiţii în vederea trimiterii cauzei la Curtea Constituţională, pentru soluţionarea excepţiei: existenţa unei relaţii între situaţia juridică a părţii şi mijlocul procesual la care aceasta a recurs şi respectiv remedierea situaţiei juridice a părţii prin soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate." (Curierul Judiciar nr. 9/2008, pg. 105 " - Condiţia interesului în cazul cererii de trimitere a cauzei la Curtea Constituţională în vederea examinării constituţionalităţii unui text de lege într-o cauză pendinte pe rolul instanţelor de judecată).

Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate, impune justificarea unui interes de către autorul cererii.

Stabilirea acestui interes se face de către instanţa de judecată, pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport cu procesul în care a intervenit şi a efectului pe care decizia Curţii Constituţionale îl produce în soluţionarea procesului principal, respectiv asupra conţinutului hotărârii ce se va pronunţa în cauză. Astfel, critica unui text de lege ca fiind neconstituţional nu poate fi analizată formal, ci trebuie verificată condiţia prealabilă a interesului născut şi actual, fiind necesar a se aprecia că, în mod real, soluţionarea aspectului neconstituţional al textelor conduce la respectarea dreptului părţii în conformitate cu dispoziţiile Constituţiei României.

În contextul acestor argumente de principiu, Înalta Curte reţine că, în speţă, inculpata A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (1), (7) şi 8 din C. proc. pen., raportându-se doar formal la exigenţele art. 29 din Legea nr. 47/1992, fără a invoca adevărate critici de neconstituţionalitate.

În realitate, criticile formulate vizează modul concret de interpretare şi de aplicare a dispoziţiilor enunţate, respectiv nemulţumirea acesteia cu privire la modul de administrare a probei dispusă prin comisie rogatorie pe care o apreciază ca fiind viciată constituţional prin încălcarea dispoziţiilor privind dreptul la un proces echitabil care conferă dreptul acuzatului de a participa la procesul său în mod efectiv şi real, de a fi respectat principiul administrării probelor în condiţii de contradictorialitate şi în mod nemijlocit, precum şi încălcarea dispoziţiilor privind asistenţa juridică obligatorie în cazul în care se dispune audierea unei persoane prin comisie rogatorie, faţă de împrejurarea că nu a fost informată cu privire la acest aspect, fiind în imposibilitatea de a-şi exercita dreptul la apărare.

Or, în raport de criticile formulate de către inculpata A., Înalta Curte constată că nu se antamează, în realitate, o chestiune de constituţionalitate, ci se contestă însăşi conţinutul textelor de lege a căror neconstituţionalitate se invocă.

Astfel, contrar susţinerilor apărării, în examinarea interesului cererii, Înalta Curte, constată că o eventuală decizie a Curţii Constituţionale prin care s-ar statua asupra constituţionalităţii sau, dimpotrivă, asupra neconstituţionalităţii dispoziţiilor criticate nu poate avea niciun fel de înrâurire în ce priveşte soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauză.

Aşadar, scopul invocării excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi doar acela de a supune controlului de constituţionalitate o dispoziţie legală care reglementează măsuri sau activităţi vizând desfăşurarea procesului penal, ci partea care o invocă trebuie să urmărească împiedicarea unei judecăţi şi a pronunţării unei soluţii în ceea ce o priveşte, care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională.

În plus, textele legale criticate constituie reguli de procedură a căror stabilire se poate face numai prin lege, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie.

Prin urmare, se constată că prin excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor mai sus menţionate, se tinde practic la o completare a normelor procedurale, solicitare inadmisibilă în raport de competenţa Curţii Constituţionale care, în jurisprudenţa sa, a reţinut că prin exercitarea controlului de constituţionalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituţionale (a se vedea în acest sens Decizia nr. 176/2012 publicată în M. Of. nr. 242/10.04.2012; Decizia nr. 187/2012 publicată în M. Of. nr. 242 /10.04.2012; Decizia nr. 378/2014 publicată în M. Of. nr. 606/14.08.2014).

În consecinţă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, modificată şi republicată, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta A. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul încheierii din 23 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6), onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul încheierii din 23 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN