Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A.,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 35 din 20 februarie 2018, pronunţată de Judecătoria Strehaia, în dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 396 alin. (1) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., fără antecedente penale, la pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev de art. 107 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic cu aplic. 38 alin. (1) din C. pen.
În temeiul art. 396 alin. (1) din C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat, la pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt ilegal de lemne, faptă prev. de art. 109 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic cu aplic. 38 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 38 alin. (1) şi 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-au contopit pedepsele determinate anterior, stabilind pedeapsa rezultantă de un an şi 4 luni închisoare (formata din pedeapsa de un an închisoare la care s-a adăugat o treime din cealaltă pedeapsa aplicata, respectiv 4 luni închisoare).
În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligat inculpatul A. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mehedinţi, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. d) din C. pen. s-a impus inculpatului A. să execute următoarea obligaţie:
- să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.
În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, A. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul instituţiilor publice din com Broşteni, jud. Mehedinţi, la Primaria Broşteni sau la Consiliul Local Broşteni, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare, în condiţiile stabilite de Serviciul de Probaţiune Mehedinţi .
În baza art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenţia inculpatului A. asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen.
S-a luat act că persoana vătămată B. a renunţat la pretenţiile civile.
S-a luat act că Ocolul Silvic Corcova nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art. 397 alin. (3) din C. proc. pen., rap. la art. 255 din C. proc. pen., s-a dispus restituirea către persoana vătămată B. a materialului lemnos astfel cum acesta a fost individualizat prin procesul-verbal de lăsare în custodie de la dosarul de urmărire penală, material lemnos lăsat în custodia pădurarului C.
A fost obligat inculpatul A. la 1107,9 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.
Executorie conform art. art. 397 alin. (4) din C. proc. pen., cu privire la restituirea cantităţii de 3,437 mc material lemnos, lăsat în custodia pădurarului C..
Împotriva sentinţei penale mai sus arătate a declarat apel inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 663 din data de 2 mai 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 35 din 20 februarie 2018, pronunţată de Judecătoria Strehaia, în dosarul nr. x/2017 şi a obligat pe apelantul - inculpat la 150 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut, în esenţă, că, la data de 21 decembrie 2015, inculpatul A. a tăiat fără drept şi a sustras material lemnos ce făcea parte din pădurea proprietatea persoanei vătămate B..
Sub aspectul laturii subiective, s-a constatat că din probele administrate atât în faza urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei de fond rezultă cu certitudine vinovăţia inculpatului, în raport cu cele două infracţiuni pentru care a fost condamnat de instanţa de fond.
Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A., invocând cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
În motivarea recursului în casaţie, inculpatul A. a susţinut, în esenţă, că nelegalitatea deciziei recurate în raport de situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel şi a prezentat propria versiune a derulării evenimentelor.
Astfel, a arătat că a mers la locul faptei la cererea tatălui său, unde a găsit mai mulţi arbori tăiaţi, fapt pentru care l-a sunat pe pădurarul C., care i-a indicat să mute lemnele tăiate într-o poiană din apropiere, pentru a nu fi sustrase de persoanele ce le tăiaseră, ceea ce a şi făcut, iniţial având reprezentarea că arborii fuseseră tăiaţi din pădurea tatălui său.
După o lună, a venit o comisie din cadrul Ocolului Silvic care a constatat tăierea a cinci arbori şi existenţa, pe o poiană, a trei arbori, iar persoana vătămată B. a luat cei trei arbori, pretinzând că sunt din pădurea sa şi a declarat că nu mai are alte pretenţii.
Totodată, a apreciat că există contradicţii între motivele reţinute de către instanţa de apel, faţă de împrejurarea că nu este exclusă posibilitatea ca pădurarul să fi fost contactat de către inculpat, însă după consumarea infracţiunilor, cu atât mai mult cu cât la data respectivă a dat o declaraţie cu privire la tăierea unor arbori la Postul de Poliţie Broşteni.
A susţinut că transportarea arborilor tăiaţi de alte persoane într-un loc vizibil, pentru a nu fi sustraşi, nu echivalează cu forma de vinovăţie specifică infracţiunii de furt intenţia şi nu a urmărit însuşirea pe nedrept a acelui material lemnos, pentru că a anunţat în aceeaşi zi pădurarul şi poliţia, iar organele de constatare au venit mult mai târziu pentru constatarea celor sesizate.
În concluzie, a considerat că nu există intenţia de a-şi însuşi materialul lemnos, iar fapta de a deplasa arborii tăiaţi de alte persoane, la cererea pădurarului, nu constituie o faptă de natură penală.
Prin încheierea din data de 11 septembrie 2018 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 663 din 02 mai 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2017.
Examinând, pe fond, recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Inculpatul A. şi-a întemeiat recursul în casaţie pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.
Totodată, analiza efectuată în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie vizează exclusiv elemente de legalitate, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege. De aceea, controlul judiciar nu poate fi extins cu privire la alte motive de nelegalitate echivalente celor limitativ enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.. Această limitare a recursului în casaţie doar la anumite probleme de drept, nu îngrădeşte accesul la justiţie prin încălcarea dreptului la un recurs efectiv (art. 13 din Convenţie), atâta timp cât inculpaţilor li s-a oferit posibilitatea de a exercita o cale ordinară de atac efectivă (apelul) în cadrul căreia şi-au putut susţine apărările. Instanţa europeană a subliniat că efectivitatea unei căi de atac nu depinde de certitudinea unei soluţii favorabile pentru reclamant, ceea ce interesează pe temeiul art. 13 este însăşi existenţa ei (Vilvarajah şi alţii c. Regatului Unit).
Se constată că inculpatul A. critică decizia instanţei de apel, cu referire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., cu privire la temeinicia acesteia, susţinând că nu este cel care a tăiat arborii din pădurea persoanei vătămate B., doar i-a mutat într-o altă locaţie, la cererea pădurarului. Or, aceste afirmaţii vin în contradicţie cu situaţia de fapt reţinută de către instanţele de fond şi apel, care au constatat că, la data de 21 decembrie 2015, inculpatul A. a tăiat fără drept şi a sustras material lemnos ce făcea parte din pădurea proprietatea persoanei vătămate B. şi vizează elemente de temeinicie, ce nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie. De aceea, o analiză a probelor care au condus la concluzia că inculpatul nu este cel care a tăiat arborii nu este posibilă în calea de atac a recursului în casaţie.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A..
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) şi (6) din C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 663 din 02 mai 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2017.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 65 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 decembrie 2018.