Asupra cauzei penale de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului Înalta Curte, reţine următoarele:
A. Prin cererea de revizuire înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în data de 14 decembrie 2017 făcând obiectul dosarului nr. x revizuientul condamnat A. a solicitat, în baza art. 465 alin. (1) raportat la art. 465 alin. (11) lit. b) din C. proc. pen., desfiinţarea deciziei penale nr. 273 din 27 ianuarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x şi rejudecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 39/P din 10 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
În susţinerea cererii de revizuire, s-a invocat, în esenţă, faptul că prin hotărârea din data de 8 noiembrie pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza A. împotriva României, s-a constatat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 273 din 27 ianuarie 2010, a încălcat art. 6 paragraful 1 din Convenţie.
A1. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire prin decizia penală nr. 292 din 2 aprilie 2018 pronunţată în dosarul nr. x, în temeiul art. 465 alin. (11) lit. b) C. proc. pen., a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei penale nr. 273 din data de 27 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x
A desfiinţat decizia, numai cu privire la revizuentul A. şi a dispus rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, reţinându-se următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 465 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluţionării amiabile a litigiului dintre stat şi reclamanţi, pot fi supuse revizuirii, dacă vreuna dintre consecinţele grave ale încălcării Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la aceasta continuă să se producă şi nu poate fi remediată decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
În speţă, se constată că, prin Hotărârea din 8 noiembrie 2016, pronunţată în cauza A. împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 755 din data de 21 septembrie 2017, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că, prin condamnarea revizuentului de către instanţa de recurs, fără audierea martorilor care figurau în dosar, în condiţiile în care celelalte instanţe, de fond şi de apel, au dispus achitarea sa, a fost încălcat dreptul revizuentului la un proces echitabil.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că Tribunalul Alba şi Curtea de Apel Alba Iulia au considerat că înscrisurile aflate la dosar, inclusiv declaraţiile mai multor martori, justificau achitarea reclamantului. De asemenea, a arătat că, la momentul pronunţării soluţiei de condamnare, Înalta Curte nu dispunea de nicio informaţie nouă pentru a înlocui achitarea acestuia cu o condamnare penală pentru luare de mită şi că hotărârea instanţei supreme s-a întemeiat exclusiv pe documentele aflate la dosar, implicit pe declaraţiile scrise, obţinute în etapa de investigare şi pe procesele-verbale întocmite de tribunal, care conţineau declaraţiile martorilor. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că Înalta Curte şi-a bazat în mod decisiv condamnarea reclamantului pentru luare de mită, între altele, pe declaraţiile martorilor audiaţi în faţa instanţelor inferioare, fără a proceda la reaudierea martorilor în cauză.
În considerarea celor menţionate anterior, Înalta Curte a apreciat că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 465 alin. (1) C. proc. pen., consecinţele încălcării dreptului la un proces echitabil neputând fi remediate decât prin revizuirea hotărârii prin care s-a dispus condamnarea revizuentului.
De asemenea, instanţa a mai reţinut că prezenta cerere de revizuire a fost formulată de revizuent în termenul prevăzut de art. 465 alin. (4) C. proc. pen., respectiv în termen de 3 luni de la data publicării hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului în Monitorul Oficial al României, cererea de revizuire fiind formulată la data de 14 decembrie 2017, iar Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului a fost publicată în Monitorul Oficial al României la data de 21 septembrie 2017.
Totodată, se reţine că, prin Decizia nr. 2/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a stabilit că, în urma desfiinţării deciziei date în recurs, în calea de atac a revizuirii reglementată în procedura prevăzută de art. 465 din C. proc. pen., în condiţiile în care cauza a parcurs trei grade de jurisdicţie (primă instanţă, apel şi recurs), în ultimă instanţă soluţionându-se recursul procurorului, calea de atac este recursul în forma şi reglementarea prevăzută de lege la data judecării recursului iniţial.
Decizia atacată în calea extraordinară de atac a revizuirii, a fost desfiinţată numai cu privire la revizuientul A., dispunându-se rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs.
B. Rejudecând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei, nr. x/2006 din data de 27 iulie 2006, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor A. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi B. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Parchetul a reţinut că în perioada aprilie - iulie 2006, inculpatul A., în calitate de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, a pretins, de la denunţătorul C., acţionar majoritar la S.C. D. S.A. Râmnicu Vâlcea, suma totală de 50.000 euro, atât în mod direct, cât şi prin intermediul inculpatului B., viceprimar al municipiului Râmnicu Vâlcea, acesta din urmă primind efectiv de la denunţător suma de 25.000 euro, pentru a-l ajuta să obţină un certificat de urbanism vizând un teren situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, proprietatea S.C. D. S.A.
Se reţine că, în baza unei înţelegeri anterioare dintre inculpaţii A. şi B., o parte din suma primită de la C. urma a-i fi remisă, prin intermediul lui B., inculpatului A., întrucât acesta avea printre atribuţiile de serviciu şi emiterea unor acte de natura celui solicitat de către denunţător.
Parchetul reţine că la data de 2 decembrie 2005, S.C. D. S.A., prin reprezentantul său legal, denunţătorul C. a cumpărat de la E. un teren în suprafaţă de 280 mp, situat în mun. Râmnicu Vâlcea, str. x.
Ulterior, S.C. D. S.A. a formulat o cerere la Primăria mun. Râmnicu Vâlcea, solicitând emiterea unui certificat de urbanism - certificatul de urbanism obţinut de E. cuprindea la rubrica "regimul tehnic" un procent de ocupare al terenului de 80%, coeficient de utilizare de 0,93 şi regimul maxim de înălţime de 4 nivele - în vederea obţinerii unei autorizaţii de construcţie.
Prin certificatul de urbanism nr. x/23.12.2005 s-a stabilit regimul tehnic cu următoarele coordonate: F. 80%, C.U.T. 0,93, înălţimea maximă a fost stabilită conform art. 31 alin. (1) din H.G. nr. 525/1996, respectiv maxim două nivele peste înălţimea celei mai înalte clădiri învecinate, precum şi aliniamentul clădirii propuse, prin raportare la o construcţie existentă, aparţinând S.C. G. S.A.
Întrucât certificatul de urbanism prevedea condiţii mai restrictive, denunţătorul C. s-a deplasat la Primăria mun. Râmnicu Vâlcea pentru a discuta cu inculpatul A.. Acesta a evidenţiat faptul că terenul cumpărat se află în centrul oraşului şi că este dificil, ca ulterior, să semneze o autorizaţie de construcţie în regimul solicitat.
Parchetul reţine, că în cadrul acestor discuţii, inculpatul A., i-a dat de înţeles denunţătorului C. că va răspunde pozitiv solicitării sale, în schimbul unei sume de bani, al cărei cuantum 1-a lăsat la aprecierea denunţătorului.
Ulterior, la data de 14 februarie 2006, S.C. D. S.A. a formulat o cerere, înregistrată la Primăria mun. Râmnicu Vâlcea sub nr. x, prin care solicita analizarea şi avizarea documentaţiei privind amplasarea unui obiectiv cu destinaţia de birouri, în regim de înălţime D+P+6E, prin modificarea planului urbanistic zonal pentru zona centrală a oraşului, organul administrativ competent fiind Consiliul Local.
Prin adresa nr. x/2006, Primăria mun. Râmnicu-Vâlcea a comunicat solicitantului că documentaţia nu a fost avizată favorabil deoarece regimul de înălţime propus era foarte mare, iar pe de altă parte, modificarea planului de urbanism zonal putea fi supus avizării Consiliului Local numai după obţinerea avizului favorabil al comisiei tehnice consultative.
La data de 13 martie 2006, prin adresa nr. x, S.C. D. S.A. a solicitat Primăriei mun. Râmnicu-Vâlcea avizarea unui plan urbanistic de detaliu (P.U.D.), în vederea autorizării construirii unui sediu pentru birouri, cu regimul de înălţime D+P+4E. Prin raportul întocmit de inginer H. şi aprobat de inculpatul A., în calitate de primar, s-a propus avizarea planului urbanistic de detaliu "Construcţie pentru birouri S.C. D. S.A.", cu un regim maxim de înălţime de D+P+2E şi un F. de maxim 80%.
La data de 27.03.2006, S.C. D. S.A. a solicitat retragerea propunerii de avizarea documentaţiei prin modificarea P.U.Z.-ului, întrucât respingerea, în două rânduri, a solicitării conducea la imposibilitatea efectuării ulterioare a unei noi cereri.
Neputând intra în posesia unui certificat de urbanism corespunzător, respectiv a unei autorizaţii de construcţie în sensul solicitat, denunţătorul C. a luat hotărârea de a remite inculpatului A., suma de 5.000 euro, astfel că în cursul lunii aprilie 2006, l-a contactat telefonic, stabilind o întâlnire la sediul Primăriei, în cursul aceleiaşi zile.
Parchetul susţine că denunţătorul a intrat în biroul inculpatului A., căruia i-a comunicat că a adus suma de 5.000 euro, iar acesta 1-a îndrumat să remită suma respectivă viceprimarului B., care îl aştepta şi care fusese informat despre demersurile întreprinse anterior.
Denunţătorul C. i-a adus la cunoştinţă inculpatului B. despre discuţia avută cu inculpatul A., după care i-a lăsat plicul cu suma de 5000 euro pe birou, afirmând că suma este suficientă "numai pentru consilierii I.." din cadrul Consiliului Local. Ulterior, în cadrul altor discuţii purtate între denunţător şi inculpatul B., acesta a menţionat că suma remisă iniţial, respectiv 5.000 euro, trebuia înmulţită cu 10, C. înţelegând, astfel, că suma totală solicitată de inculpaţii A. şi B. este de 50.000 euro.
Între timp, denunţătorul a obţinut o copie a planului de urbanism zonal existent şi a constatat că certificatul de urbanism eliberat proprietarului anterior al terenului corespundea P.U.Z.-ului existent, iar cel emis pentru S.C. D. S.A. impunea condiţii restrictive.
În atare condiţii, denunţătorul C., s-a deplasat împreună cu martorii J. şi K., în biroul inculpatului A., pentru o nouă discuţie, acesta din urmă îndrumându-l pe denunţător să formuleze o nouă cerere pentru emiterea unui certificat de urbanism.
Astfel, la data de 13.06.2006, sub nr. x, S.C. D. S.A. a depus la Primăria Râmnicu-Vâlcea o nouă cerere pentru emiterea certificatului de urbanism, în scopul obţinerii autorizaţiei de construire a unui imobil cu regim de înălţime D+P+3E, cererea având menţiunea expresă "conform P.U.Z. actual".
Prin certificatul de urbanism nr. x/27.06.2006, semnat de inculpatul A., în calitate de primar şi contrasemnat de secretar L., director executiv M. şi, respectiv N., au fost stabilite condiţiile privitoare la regimul tehnic al construcţiei ce urma a fi edificată şi anume: F. 80%, conform P.U.G., respectiv 30%, conform P.U.Z., regim de înălţime maxim P+3E, pe latura vestică aliniamentul cu clădirea S.C. G. S.A.
Cu ocazia întrevederii din data de 27.06.2006, denunţătorul C., considerând că au fost stabilite în mod abuziv şi cu rea-credinţă condiţii restrictive de construire, i-a solicitat inculpatului B. restituirea sumei de 5.000 euro.
Ulterior, la data de 28.06.2006, denunţătorul C. a formulat denunţ la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, împotriva inculpaţilor A. şi B., apreciind că faptele acestora se circumscriu infracţiunilor de luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită.
La data de 30.06.2006, denunţătorul C. s-a deplasat din nou în biroul inculpatului B., pentru a-şi cere scuze referitor la solicitarea sa de restituire a sumei remise.
În cadrul discuţiilor purtate de denunţător cu inculpatul B., s-a precizat că S.C. D. S.A. mai are în proprietate un alt teren, în suprafaţă de 420 mp, situat în Râmnicu Vâlcea, str. x, unde denunţătorul intenţiona să construiască un imobil, astfel încât, acesta i-a propus inculpatului B., ca, în situaţia în care va fi posibilă emiterea unui certificat de urbanism pentru acest teren într-un timp scurt, suma de 50.000 Euro, solicitată iniţial pentru primul teren, să le fie dată cu titlu de mită celor doi inculpaţi, în scopul facilitării obţinerii certificatului de urbanism pentru terenul situat în str. x. Inculpatul B. a fost de acord cu propunerea denunţătorului.
La data de 04.06.2006, denunţătorul C. a mers din nou, în biroul inculpatului B., purtând discuţii cu privire la terenul din str. x, inculpatul B., confirmându-i denunţătorului că la informat şi pe inculpatul A. despre solicitarea referitoare la acest teren.
Parchetul susţine că inculpatul C. a negociat cuantumul sumei ce urma a fi remisă cu titlu de mită celor doi inculpaţi, stabilind suma totală de 40.000 euro, convenind cu denunţătorul ca în zilele următoare să-i dea 20.000 euro, iar restul până la concurenţa sumei de 40.000 euro, după eliberarea certificatului de urbanism. Înţelegerea a fost confirmată expres de inculpatul B., care a reiterat promisiunea că va discuta încă o dată cu inculpatul A., inclusiv pentru a obţine şi acordul acestuia cu privire la modificarea cuantumului sumei solicitate iniţial.
La data de 05.07.2006, organele de urmărire penală au procedat la marcarea criminalistică a sumei de 20.000 euro, compusă din bancnote a câte 500 euro fiecare, folosindu-se substanţă chimică de culoare portocalie, precum şi inscripţionarea textului "MITĂ" pe reversul unora dintre bancnote.
La data de 06.07.2006, denunţătorul C., în urma a două discuţii telefonice cu inculpatul B. a stabilit o întâlnire cu acesta din urmă pentru aceeaşi zi, în jurul orei 14, la restaurantul O., situat în municipiul Râmnicu-Vâlcea, str. x, nr. 48. Denunţătorul s-a deplasat la locul de întâlnire, având asupra sa suma de 20.000 euro, iar la scurt timp, în incinta localului a venit şi inculpatul B.. Denunţătorul C. i-a propus inculpatului B. să-1 însoţească în toaleta restaurantului pentru "a face tranzacţia", acesta fiind de acord. Denunţătorul C. i-a înmânat inculpatului suma de 20.000 euro, acesta confirmându-i, că a discutat şi cu inculpatul A., solicitarea urmând a fi rezolvată favorabil, precum şi că suma primită de la denunţător urma a fi împărţită cu acesta.
După finalizarea acestei discuţii denunţătorul C. s-a deplasat în biroul inculpatului A., aducându-i la cunoştinţă faptul că s-a întâlnit cu inculpatul B. şi că i-a dat, conform înţelegerii, 20.000 Euro. Inculpatul A., susţine parchetul, i-a confirmat lui C. că ştia despre ce este vorba, precizând că are nevoie de acordul vecinilor pentru a construi pe acel teren în condiţiile dorite.
Cu prilejul constatării infracţiunii flagrante săvârşită de inculpatul B. s-a găsit asupra sa suma de 20.000 euro, în bancnote de câte 500 euro, al căror serii corespund celor menţionate în procesul-verbal de marcare criminalistică.
Parchetul reţine că înţelegerea infracţională dinte inculpaţii A. şi B. rezultă şi din aceea că, în momentul în care denunţătorul C. i-a spus că s-a înţeles cu inculpatul B. pentru suma de 40.000 Euro, inculpatul A. a spus "NU", aceasta neavând în opinia procurorului, semnificaţia unui refuz al primirii sumei, ci rolul de a-l atenţiona pe denunţător să nu mai discute despre aceste aspecte, în condiţiile în care inculpatul, în acelaşi timp, a gesticulat cu mâinile în mod aprobator.
Ca atare, în raport de starea de fapt reţinută de parchet, s-a apreciat - cu privire la inculpatul A. - că fapta acestuia care, în calitate de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, a pretins, în perioada aprilie - iulie 2006, de la denunţătorul C., atât direct cât şi prin intermediul inculpatului B. suma de 50.000 Euro, redusă ulterior la 40.000 Euro, în scopul îndeplinirii unui act ce intră în sfera atribuţiilor sale de serviciu, respectiv emiterea unui certificat de urbanism în condiţiile solicitate de persoana interesată realizează elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Prin sentinţa penală nr. 182 din 18 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului A., pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului B., de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 prin înlăturarea dispoziţiilor art. 26 C. pen.
S-a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, dispusă faţă de cei doi inculpaţi prin decizia penală nr. 669/10 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia în dosarul penal nr. x/2006
S-a desfiinţat măsura sechestrului asigurător luată în cursul urmăririi penale prin Ordonanţa din data de 25.07.2006 cu privire la terenul în suprafaţă totală de 805,68 mp, cu destinaţie pentru construcţie, situat administrativ în Râmnicu-Vâlcea, str. x, nr. 158, zona D, nr. cadastral x, proprietatea inculpatului B..
S-a respins cererea de obligare a inculpaţilor la restituirea către denunţător a sumei de 5000 euro.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că starea de fapt reţinută în actul de sesizare a instanţei nu este confirmată de mijloacele de probă administrate în cauză.
Pornind de la analiza elementelor constitutive ale acestei infracţiuni, a rezultat că pentru a fi în prezenţa acestei infracţiuni trebuie stabilit mai întâi de toate, actul de serviciu la care era îndatorat inculpatul A., ca autor al acesteia.
Ori, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din data de 02.08.2006 procurorul de şedinţă a făcut precizarea că actul de serviciu în discuţie l-a constituit soluţionarea cererii martorului C., de eliberare a certificatului de urbanism pentru terenul situat în strada x nr. 3 şi nicidecum pentru terenul situat în strada x.
Din probatoriul administrat în cauză, declaraţiile martorilor J. şi M., care se coroborează cu declaraţiile celor 2 inculpaţi, pentru terenul din strada x nr. 3, martorul C. şi nici altcineva din cadrul societăţii sale nu depusese la Primărie vreo cerere pentru obţinerea certificatului de urbanism.
În acest sens, declaraţia martorului C. a fost vădit nesinceră, în contradicţie cu probele sus-menţionate şi anume acesta a învederat în declaraţia sa că pentru terenul din strada x,,s-a făcut o cerere înainte de arestarea celor 2 inculpaţi", deşi în realitate cererea a fost făcută la data de 01.08.2006 (deci după denunţurile formulate împotriva inculpaţilor şi după arestarea acestora) iar la data de 31.08.2006 a fost eliberat certificatul de urbanism nr. x (depus la dosarul cauzei, la termenul de judecată din data de 11.06.2007).
În acest context, inculpatul B. a precizat în declaraţia dată în faţa instanţei, că,,pentru că martorul C. avea nevoie de lămuriri în privinţa obţinerii certificatului de urbanism pentru zona din strada x, lămuriri pe care eu urma să le obţin de la Urbanism şi de la coinculpatul A., i-am spus martorului să-mi aducă o copie a contractului de vânzare-cumpărare de pe teren, copie care mi-a parvenit prin intermediul martorului J., în data de 5.07. Revin şi arăt că în data de 3.07. am intrat în posesia copiei de pe contract, respectiv după discuţia pe care am avut-o cu acesta în data de 30.06", aspect confirmat de martorul J. în declaraţia dată în faţa instanţei.
Prin urmare, din probatoriu a rezultat cu certitudine inexistenţa cererii pentru terenul din strada x, cerere care contrar susţinerilor acuzării, nu constituia doar o simplă formalitate, deoarece în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, mai precis disp. art. 15 şi art. 29 alin. (1) din Ordinul 1430/2005 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/91 pentru emiterea certificatului de urbanism, solicitantul trebuie să formuleze cerere şi să depună o întreagă documentaţie compusă din elementele precizate în actul normativ menţionat.
Analizând mai departe elementele infracţiunii de luare de mită, pretinderea sau primirea banilor sau a foloaselor trebuie să fie necuvenită deci să aibă caracter de retribuţie, de plată pentru efectuarea actului determinat arătat în mod explicit de mituitor.
Ori, aşa cum s-a precizat mai sus, despre intenţia martorului C. de a obţine în perspectivă un certificat de urbanism pentru terenul din strada x ştiau doar inculpatul B. şi martorul Toma (angajatul societăţii S.C. D. SA) care i-a adus inculpatului B. contractul de vânzare-cumpărare cu privire la teren.
Prin urmare, între martorul C. şi inculpatul A. nu au existat discuţii în legătură cu certificatul de urbanism pentru terenul situat în strada x.
În acest context, inculpatul A. nu avea pentru ce să pretindă sau să primească bani sau alte foloase de la martorul C. nici direct nici indirect prin intermediul coinculpatului B..
Chiar dacă s-ar accepta ipoteza acuzării şi anume că depunerea cererii pentru imobilul din strada x nu constituia decât o simplă formalitate, tot nu s-a desprins concluzia existenţei infracţiunii de luare de mită nici din înregistrările audio-video, care au relevat dialogul dintre denunţător şi inculpatul A., din data de 06.07.2006 şi care practic au constituit proba forte a Parchetului în incriminarea inculpatului A..
Din aceste înregistrări, a rezultat practic caracterul categoric al refuzului inculpatului A. la tentativa denunţătorului de a oferi mita, acest refuz fiind accentuat prin semnul exclamării, după cuvântul,,NU,, rostit de către acesta.
Susţinerea acuzării că negaţia rostită de inculpatul A. în momentul în care denunţătorul a făcut referire la mită nu are semnificaţia unui refuz a fost contrară semnificaţiei lingvistice. A spune că,,NU,, înseamnă,,DA,, înseamnă a interpreta limba română, după cum se vrea.
În nota originală a redactării dialogului ambiental dintre inculpatul A. şi denunţător nu au apărut cele două note de subsol (redate în nota de la fila 141) conform cărora,,în timp C. proc. civ. rosteşte fraza, GM gesticulează aprobativ de două ori cu mâna dreaptă,, şi,, în timp C. proc. civ. rosteşte fraza, P.. gesticulează o dată aprobativ, cu mâna stângă.,,
Chiar dacă ar fi să luăm în considerare şi aceste note, instanţa nu a găsit interpretarea dată de acuzare ca fiind cea neapărat corectă. Aşa cum s-a spus, a fost doar o interpretare şi anume interpretarea acuzării că gesturile făcute ar avea de fapt o conotaţie aprobativă (cu privire la oferta denunţătorului).
A accepta aceste interpretări şi anume că NU înseamnă DA, iar gesturile de ridicare a mâinii făcute de inculpat după rostirea negaţiei nu au avut decât o semnificaţie aprobativă şi a condamna o persoană doar pe aceste interpretări contrar semnificaţiilor lingvistice şi contrar altor semnificaţii în fond (gestul de ridicare a mâinii putea semnifica încheierea dialogului, mai ales că în prealabil inculpatul şi-a exprimat categoric refuzul prin exprimarea negaţiei NU) ar însemna condamnarea unei persoane doar pentru a fi condamnată, fără a avea la bază un suport probator concret, palpabil.
Prin decizia penală nr. 39/P/10. IV.2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, s-a dispus, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respingerea apelului formulat de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia, împotriva sentinţei penale nr. 182/18 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x, privind pe inculpaţii A. şi B..
S-a reţinut, în esenţă, că evenimentele s-au derulat în modalitatea prezentată de cei doi inculpaţi în declaraţiile pe care le-au dat fiind confirmate de martorii J., Q., R., S., cât şi cu actele emise de autorităţile locale privind modalitatea de rezolvare a solicitărilor denunţătorului.
La 13 martie 2006 S.C. D. S.A. a depus la Primăria mun. Râmnicu Vâlcea documentaţia PUD pentru amplasarea unei construcţii pentru birouri pe amplasamentul Terasa. La această documentaţie a fost ataşat un certificat de urbanism emis la data de 19 decembrie 2005 potrivit cu care S.C. D. S.A. a obţinut certificatul de urbanism pentru construirea unui imobil - sediu birouri - subsol + parter + 4, cât şi planul urbanism în detaliu.
La data de 20 martie 2006, pe ordinea de zi a Consiliului Local al municipiul Râmnicu Vâlcea, la poziţia nr. 25 se află "Raport şi proiect de hotărâre privind avizare PUD zona centrală - construcţie pentru birouri S.C. D. SA". Convocatorul a fost semnat de A. în calitate de primar.
În această zi s-a emis un raport privind avizare PUD pentru terenul situat pe strada x, care propune spre analizare - în temeiul Legii nr. 215/2001 - ridicarea unei construcţii cu regim de înălţime maximă - D+parter+ 2 etaje şi un POT de maxim 80%.
Faţă de acest plan urbanist PUD aprobat, S.C. D. a solicitat la data de 27 martie 2006 retragerea propunerii spre analiză şi avizare a documentaţiei privind amplasarea obiectivului pe strada x întrucât solicitarea lor nu a fost aprobată aşa cum au dorit, respectiv să se construiască demisol - D, parter + 6 nivele cu o suprafaţă totală de 1512 mp şi parter pe toată suprafaţa terenului cu ocuparea terenului 100%.
La 13 iunie 2006 S.C. D. S.A. a depus la Primăria Râmnicu Vâlcea, sub nr. x, o nouă cerere pentru emiterea certificatului de urbanism şi obţinerea autorizaţiei de construire a unui imobil cu regim de înălţime D+P+3 etaje.
Aşa cum a declarat denunţătorul în faţa instanţei de apel, nici de această dată nu a obţinut un certificat de urbanism care să-i permită construirea în zonă. În aceste condiţii s-a hotărât să sesizeze organele în drept şi a primit suma de 20.000 euro, sumă pe care a înaintat-o inculpatului B..
Cu prilejul constatării infracţiunii flagrante s-a găsit asupra inculpatului B. suma de 20.000 euro.
La fila 8 din rechizitoriu, alin. (3) cât şi din cuvântul procurorului la încheierea din 02 august 2006 - la instanţa de fond - se face precizarea clară că actul de serviciu în discuţie îl constituie soluţionarea cererii martorului C. pentru imobilul situat în Râmnicu Vâlcea - strada x şi nu pentru terenul situat în strada x.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, în mod obligatoriu cerinţa esenţială pentru întrunirea elementelor materiale ale infracţiunii de luare de mită, este aceea ca funcţionarul respectiv să fie investit cu o solicitare scrisă de către o persoană pentru întocmirea atribuţiilor de serviciu. În lipsa unei astfel de investiri funcţionarul nu este ţinut să efectueze un act de serviciu iar obligaţiile sale capătă consistenţă numai după momentul investirii cu cererea solicitantului.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat cu certitudine că pentru terenul din strada x nr. 3 martorul C. şi nici altcineva din cadrul societăţii S.C. D. S.A. nu au depus la primărie vreo cerere pentru obţinerea certificatului de urbanism.
Din documentaţia de la dosar rezultă că această cerere a fost făcută la data de 01 august 2006, după arestarea inculpaţilor şi nu înainte de această dată.
Nefiind îndeplinite cerinţele art. 15 şi 29 al ordinului 1430/2005 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, rezultă cu certitudine inexistenţa cererii pentru strada x, astfel că susţinerea denunţătorului că sumele de bani oferite lui B. în vederea obţinerii PUZ-ului şi PUD-ului pentru această stradă este nesinceră.
În aceste condiţii, inculpatul A., nediscutând niciodată cu C. despre acest teren nu avea pentru ce să pretindă să primească bani sau foloase nici direct şi nici prin intermediul lui B. - fiind inexistent actul determinat ce ar fi intrat în sfera atribuţiilor sale de serviciu. În aceste condiţii nu s-a putut reţine că inculpatul A. ar fi comis infracţiunea de luare de mită întrucât aceasta nu există.
Nefiind autorul infracţiunii de luare de mită nu poate exista nici complicitatea la această infracţiune. Mai mult, inculpatul B. avea calitate de viceprimar şi nu avea ca atribuţii de serviciu eliberarea de certificate de urbanism.
În aceste condiţii, nici nu putea să-i faciliteze denunţătorului C. obţinerea vreunui certificat de urbanism, deci nu avea ce îndeplini, a nu îndeplini sau a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri. În mod corect instanţa de fond a stabilit că "deşi inculpatul B. a luat banii de la C., aceştia nu au fost luaţi cu titlu de mită, acestei infracţiuni lipsindu-i latura obiectivă". De altfel s-a demonstrat în cauză relaţia de prietenie dintre cei doi şi faptul că inculpatul B. a primit oficial, cu titlu de împrumut o sumă de bani, pe care ulterior inculpatul a şi restituit-o.
Împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia, criticând hotărârile pronunţate în cauză cu privire la greşita achitare a inculpaţilor A. şi B., solicitând a se constata că faptele săvârşite întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina acestora prin actul de sesizare a instanţei, impunându-se casarea ambelor hotărâri şi în rejudecare condamnarea acestora.
Analiza probelor după admiterea cererii de revizuire şi rejudecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa
B 1. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine, cu titlu de premisă, că şi reglementarea anterioară permitea instanţei de recurs să examineze nu doar chestiunile de drept dar şi chestiunile de fapt.
Astfel, potrivit art. 38515 alin. (2) lit. d) C. proc. pen. anterior, instanţa, judecând recursul, dispune rejudecarea de către instanţa de recurs în celelalte cazuri decât cele prevăzute la lit. c).
De asemenea, potrivit art. 38516 alin. (1) C. proc. pen. când instanţa de recurs casează hotărârea şi reţine cauza spre rejudecare potrivit art. 38515 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., se pronunţă şi asupra probelor ce urmează a fi administrate, fixând termen pentru rejudecare, dispoziţiile art. 380 şi 381 (aplicabile în calea de atac a apelului) aplicându-se în mod corespunzător.
Se constată deci că procedura în faţa instanţei de recurs era o procedură completă care urma aceleaşi reguli ca o procedură pe fond astfel că, instanţa de recurs putea fie să confirme o soluţie de achitare, dispusă la fond sau în apel, fie să pronunţe o hotărâre de condamnare după administrarea directă şi nemijlocită de probe.
Instanţa de recurs, în temeiul dispoziţiilor enunţate anterior, avea posibilitatea să reţină cauza spre rejudecare, să administreze probe noi, ori să readministreze probe în cadrul acestei proceduri, după care să aprecieze asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului.
Respectând, pe de o parte, dispoziţiile care reglementau calea de atac a recursului, prevăzute în C. proc. pen. anterior, cât şi Hotărârea din 8 noiembrie 2016 dată de CEDO, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la administrarea directă şi nemijlocită de probe, constatându-se că prezumţia de nevinovăţie nu a fost înlăturată, acuzaţiile aduse de parchet inculpatului A., neputând depăşi limitele unor simple deducţii. Dar deducţiile, interpretarea greşită a unei stări de fapt, sunt străine oricărei acuzaţii penale, instanţa fiind obligată să-şi fundamenteze hotărârea de condamnare pe baza unor probe certe, sigure, de natură a înfrânge prezumţia de nevinovăţie.
Ca principiu fundamental al procesului penal, prezumţia de nevinovăţie determină structura procesului penal, aceasta operând atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească. Potrivit acestei prezumţii, nicio persoană nu poate fi trasă la răspundere penală decât pe bază de probe, găsindu-şi funcţionalitatea în toate momentele instrucţiei penale, dar şi în cursul judecăţii până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În virtutea acestui principiu, autorităţile judiciare au obligaţia de a porni de la prezumţia de nevinovăţie, sarcina probaţiunii trecând de la organul de cercetare penală la instanţa de judecată.
Reţinerea acestei prezumţii se bazează pe faptul că nu toate acuzaţiile sunt adevărate, deoarece o acuzaţie poate fi greşită, poate fi eronată, bazată pe coincidenţe de împrejurări care pot stârni bănuieli serioase, dar după o examinare atentă a acestora, construcţia acuzării să fie înlăturată.
Prin adoptarea prezumţiei de nevinovăţie, ca principiu distinct al procesului penal, organele judiciare trebuie să aibă în vedere următoarele coordonate: vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces, cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei; sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru următoarea fază a procesului penal; până la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitivă, inculpatul are statut de persoană nevinovată; hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, iar în caz de îndoială, instanţa este obligată să pronunţe achitarea.
B 2. Din probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti rezultă că inculpatul A. deţinea funcţia de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea.
Denunţătorul C. avea calitatea de acţionar majoritar la S.C. D. S.A., iar în data de 2 decembrie 2005 a cumpărat de la numitul E. un teren în suprafaţă de 280 mp, situat în municipiul Râmnicu-Vâlcea, str. x, nr. 6, judeţul Vâlcea, în scopul ridicării unei construcţii.
Pentru realizarea acestui obiectiv, denunţătorul C. a formulat o cerere pentru eliberarea certificatului de urbanism în vederea obţinerii autorizaţiei de construcţie, constatând însă că autorităţile administrative din cadrul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea au stabilit un regim tehnic diferit faţă de cel stipulat în certificatul de urbanism deţinut de vechiul proprietar.
Astfel, certificatul de urbanism deţinut de numitul E. prevedea un procent de ocupare de 80%, un coeficient de utilizare de 0,93 şi un regim maxim de înălţime de 4 nivele respectiv P+3E, iar cel obţinut de denunţătorul C. la 23 decembrie 205 - după cumpărarea terenului - prevedea un regim maxim de înălţime de două nivele peste înălţimea celei mai înalte clădiri învecinate.
În aceste condiţii, denunţătorul C. în calitate de reprezentant al S.C. D. S.A., a solicitat, la data de 14.02.2006 (cererea fiind înregistrată sub nr. x) modificarea planului urbanistic zonal, iar prin adresa nr. x/2006, Primăria Râmnicu-Vâlcea i-a comunicat faptul că documentaţia nu a fost avizată favorabil.
Ulterior, prin cererea nr. 8174/13.03.2006 S.C. D. S.A. a solicitat Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea avizarea unui plan urbanistic de detaliu, cererea fiind însă retrasă la 27.03.2006.
Fiind nemulţumit de condiţiile restrictive impuse de Primăria Râmnicu Vâlcea, pentru edificarea construcţiei denunţătorul C. s-a deplasat, personal, în cursul lunii aprilie 2006 la inculpatul A. în scopul - susţine acesta - de a-i remite suma de 5.000 Euro.
Discuţiile au fost purtate în biroul inculpatului A., denunţătorul susţinând că i-a adus suma de bani, acesta cerându-i să remită banii viceprimarului B.. Probele la care se va face trimitere în continuare nu confirmă, însă, versiunea denunţătorului C..
După ce inculpatul B. a primit suma de 5.000 Euro, denunţătorul C. a purtat, în mod repetat, alte discuţii cu viceprimarul, acesta din urmă arătându-şi nemulţumirea cu privire la suma de 5.000 Euro, comunicându-i că trebuie înmulţită cu 10.
La data de 13.06.2006, S.C. D. S.A. a formulat o nouă cerere (înregistrată sub nr. x) pentru emiterea certificatului de urbanism, în scopul obţinerii autorizaţiei de construcţie pe terenul situat în str. x, nr. 6. Prin certificatul de urbanism nr. 1349/27.06.2006, semnat de inculpatul A. şi contrasemnat de secretar L., director executiv M. şi inspector N. au fost stabilite condiţiile privitoare la regimul tehnic al construcţiei respectiv 80% conform PUG, 30% conform PUZ, regim de înălţime maxim P+3E.
Avizul nefavorabil primit de S.C. D. S.A. l-a determinat pe denunţătorul C. să-i solicite viceprimarului B. restituirea sumei de 5.000 Euro formulând, totodată, la data de 28.06.2006 un denunţ la D.N.A. împotriva primarului municipiului Râmnicu Vâlcea - inculpatul A. - respectiv a viceprimarului B. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
Deosebit de relevant este faptul că până la data de 28.06.2006, discuţiile purtate între denunţătorul C., respectiv inculpatul A. în calitatea sa de primar şi viceprimarul B. au avut în vedere exclusiv eliberarea unui certificat de urbanism, în vederea construirii unui imobil pe terenul din str. x, nu şi pe terenul deţinut de acelaşi denunţător, pe str. x nr. 3.
Discuţiile cu privire la posibilitatea edificării unei construcţii pe terenul din str. x au fost purtate de denunţător la data de 30 iunie 2006, exclusiv cu viceprimarul B., urmând ca în schimbul obţinerii avizului denunţătorul să-i remită acestuia suma de 50.000 Euro.
La data de 4 iulie 2006 denunţătorul C. s-a întâlnit cu viceprimarul B. la Restaurantul O. din Râmnicu Vâlcea unde a primit suma de 20.000 Euro, parte din bancnote fiind inscripţionate cu textul "MITĂ", prilej cu care s-a constatat şi săvârşirea infracţiunii flagrante.
În aceeaşi zi, denunţătorul s-a deplasat în biroul inculpatului A., relatându-i aspecte legate de întâlnirea pe care a avut-o cu viceprimarul B., afirmând, printre altele, "vedeţi că ...ăă, am, exact ...m-am înţeles cu el, 40 ...", răspunsul inculpatului A. fiind "NU".
Prin urmare, cu privire la terenul din str. x, Înalta Curte reţine că discuţiile privind emiterea unui certificat de urbanism au fost purtate până la data de 4 iulie 2006 exclusiv cu viceprimarul B..
Doar ulterior, după organizarea flagrantului, denunţătorul s-a deplasat în biroul inculpatului A., context în care acesta i-a spus că are nevoie de acordul vecinilor pentru emiterea certificatului de urbanism.
În aceste condiţii, dacă se aprecia că sunt probe parchetul avea obligaţia ca prin actul de sesizare, să delimiteze faptele inculpatului A. în raport de cele două situaţii distincte, respectiv pretinderea, urmată de primirea sumei de 5000 Euro pentru terenul din strada x şi mai apoi, pretinderea ori primirea vreunei sume de bani pentru terenul din str. x, ceea ce ar fi atras, fie reţinerea unei infracţiuni continuate de luare de mită fie două infracţiuni în concurs real, în funcţie de rezoluţia infracţională unică sau distinctă.
Înalta Curte constată însă că fapta de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului A. - nici sub forma pretinderii/primirii, nici sub forma acceptării unor sume de bani - pentru eliberarea unui certificat de urbanism, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, nu există.
Înalta Curte îşi însuşeşte argumentele instanţelor de fond şi apel, constatându-se lipsa de temeinicie a acuzaţiilor parchetului privind pretinsa înţelegere dintre inculpatul A. şi viceprimarul B. pentru rezolvarea favorabilă a cererii formulate de denunţătorul C. privind eliberarea certificatului de urbanism pentru terenul din str. x şi mai apoi transferarea mitei în schimbul eliberării certificatului de urbanism pentru terenul din str. x.
Analiza declaraţiilor succesive ale denunţătorului C. conduc, fără echivoc, la concluzia neveridicităţii afirmaţiilor sale, aspectele prezentate în denunţ şi ulterior în declaraţiile date la instanţa de fond, apel, respectiv la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fiind contradictorii.
Astfel, în denunţul formulat la data de 22.06.2006 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bucureşti, acesta arată că, după ce a cumpărat terenul din str. x, şi după ce a depus o cerere la Primăria mun. Râmnicu Vâlcea i-a fost eliberat un certificat de urbanism care nu satisfăcea interesele S.C. D. S.A., s-a deplasat personal în biroul inculpatului A., care:" ...mi-a dat de înţeles că va elibera un certificat dacă la rândul meu îi voi da o sumă de bani pe care nu a precizat-o, valoarea rămânând la aprecierea mea ...despre această discuţie am relatat lui J. şi lui K. cu care m-am şi consultat asupra cuantumului sumei ce urma să-i dau primarului în scopul arătat ...în cursul lunii aprilie după ce i-am arătat plicul cu suma de 5.000 euro, acesta dându-mi de înţeles că solicitarea mea va fi rezolvată mi-a zis să dau suma de bani viceprimarului B. ...".
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă, pe de o parte, că denunţătorul nu arată concret în ce mod "i-a dat de înţeles" inculpatul A. ca în schimbul obţinerii certificatului de urbanism să-i fie remisă o sumă de bani, iar pe de altă parte, nu se face vorbire despre eliberarea unui certificat de urbanism şi pentru terenul din str. x, ci doar pentru terenul din str. x.
În declaraţia din data de 3 iulie 2006 dată în faza de urmărire penală, denunţătorul arată că "... A. mi-a dat de înţeles că va răspunde solicitării mele dacă sunt dispus să-i dau o sumă de bani, iar la întrebarea mea "trebuie să dau ceva, câtş" acesta mi-a spus că lasă cuantumul la aprecierea mea ...după ce am stabilit că îi pot da 5.000 Euro, în cursul lunii aprilie 2006, în jurul orelor 17:00 găsindu-l singur în biroul său i-am spus că i-am adus suma de 5.000 Euro ..., arătându-i şi plicul cu bani ...".
Nici în această declaraţie, denunţătorul nu arată în ce mod i-a dat de înţeles inculpatul A. că pretinde vreo sumă de bani oferind, suplimentar, detalii în sensul că l-a întrebat pe acesta "trebuie să dau ceva, câtş".
Rezultă cu certitudine că discuţiile purtate de denunţător cu inculpatul A. au privit exclusiv terenul din str. x, nu şi cel din str. x.
Celelalte aspecte consemnate în această declaraţie privesc raporturile dintre denunţător şi viceprimarul B. care nu sunt relevante pentru prezenta analiză.
Doar în declaraţia din 07.06.2007, dată de denunţător la parchet, acesta arată că a discutat cu viceprimarul B., nu şi cu inculpatul A., despre eliberarea unui certificat de urbanism pentru terenul din str. x".
După organizarea flagrantului în data de 04.07.2006 şi după remiterea viceprimarului B. a sumei de 20.000 Euro denunţătorul arată, pentru prima dată că:
"...după încheierea discuţiei, m-am deplasat la sediul Primăriei pentru a purta o discuţie cu primarul A. pentru a mă asigura că acesta cunoaşte problema mea şi pentru a-i comunica acestuia că i-am remis viceprimarului B. suma de 20.000 Euro, primarul A. certificând că ştie despre ce este vorba, iar la afirmaţia mea că restul urmează să o dau când iese certificatul, primarul a făcut un gest afirmativ pe care l-am interpretat în sensul că aşa cum am stabilit".
Cu privire la aspectele esenţiale ale cauzei în declaraţia dată la instanţa de fond în data de 12 februarie 2007, denunţătorul C., deşi iniţial a afirmat că l-a întrebat pe inculpatul A. "trebuie să dau ceva, câtş", susţine că aceste discuţii le-a avut cu viceprimarul B., "...l-am căutat, i-am spus despre ce este vorba şi am insistat să îmi spună suma de bani pe care trebuia să o ofer pentru rezolvarea problemei. Acesta nu mi-a spus în concret o sumă de bani, astfel că împreună cu cei doi angajaţi ai mei am stabilit suma de 5.000 euro ... m-am dus în biroul inculpatului A. şi după o discuţie cu acesta i-am oferit plicul cu suma de 5000 Euro...".
Deşi anterior denunţătorul a susţinut că doar i-a arătat inculpatului A. plicul cu bani, de această dată susţine altceva, în sensul că "... l-a atins pentru o clipă, după care mi-a spus să îl caut pe coinculpatul B. zis T. să rezolv cu el problema...". Discuţiile ulterioare au fost purtate cu viceprimarul B., inclusiv cele privind oferirea sumei de 50.000 Euro respectiv eliberarea unui certificat de urbanism pentru terenul din str. x.
Cât priveşte semnificaţia gestului inculpatului A., denunţătorul susţine că "am dedus că nu trebuia să continui discuţia".
De asemenea, pentru eliberarea certificatului de urbanism cu privire la terenul din str. x, denunţătorul, în aceeaşi declaraţie arată că "…s-a făcut o cerere înainte de arestarea celor doi inculpaţi… nu pot fi sigur…".
Deosebit de importantă este menţiunea denunţătorului care arată că "…am oferit bani pentru terenul din str. x şi nu pentru terenul din str. x, din proprie iniţiativă şi nu ca urmare a celor spuse de B.…." în condiţiile în care în denunţ şi în celelalte declaraţii date ulterior, face trimitere exclusiv la eliberarea certificatului de urbanism pentru terenul din str. x.
Mai mult, denunţătorul precizează că "…niciodată nu am discutat cu inculpatul A. despre terenul din str. x…".
Audiat fiind la Curtea de Apel Constanţa, denunţătorul relevă alte coordonate ale discuţiilor purtate cu inculpatul A. susţinând că "…primarul mi-a cerut să ne înţelegem pentru a pune în aplicare planul meu, de edificare a construcţiei, afirmând că "de aia nu iese nimicş", iar eu am înţeles că este vorba de bani şi atunci l-am întrebat despre ce sumă este vorba fiind trimis la viceprimar…".
Denunţătorul arată că suma de 20.000 euro a fost dată viceprimarului B. pentru terenul din str. x, discutând despre acest aspect, după organizarea flagrantului din 04.07.2006 şi cu inculpatul A. care l-a sfătuit să ia şi acceptul vecinilor, fără să mai facă vorbire despre vreun gest al acestuia.
Audiat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 15 octombrie 2018, în cadrul rejudecării recursului după admiterea cererii de revizuire, denunţătorul C. arată că "…este posibil ca inculpatul A. să fi întins mâna spre plic, dar este cert că nu l-a atins…".
Despre eliberarea unui certificat de urbanism pentru terenul din str. x, denunţătorul afirmă următoarele "…am discutat cu inculpatul A. în ziua în care s-a organizat- flagrantul. Inculpatul B. mi-a spus că trebuie să discut exclusiv cu dumnealui pentru situaţia imobilului din str. x şi nu cu inculpatul A.. După organizarea flagrantului cu inculpatul B., m-am deplasat în biroul inculpatului A. i-am spus că m-am întâlnit cu inculpatul B., că am rezolvat problema cu banii şi a mai rămas un rest pe care trebuia să îl dau domnului B. când urma să fie eliberat certificatul de urbanism.
Aceste afirmaţii le-am făcut eu personal. Din câte îmi aduc aminte, inculpatul A. mi-a spus să am avizele de la vecini… când am intrat în biroul inculpatului A. acesta mi-a spus "NU", în sensul să nu vorbesc tare. Eu asta am înţeles…".
Sintetizând, Înalta Curte reţine că denunţătorul a atribuit gestului inculpatului A. trei semnificaţii şi anume:
"gest aprobativ" (declaraţia din 07.06.2006 primarul a făcut un gest afirmativ pe care l-am interpretat aşa cum am stabilit"); gest negativ "de unde eu am dedus că nu trebuia să mai continui discuţia" (declaraţia din 12.02.2007 dată la Tribunalul Alba) şi gest negativ "în sensul să nu vorbim tare" (declaraţia din 15 octombrie 2018 dată la ICCJ).
În atare condiţii, analizându-se declaraţiile succesive ale denunţătorului C., Înalta Curte reţine nesinceritatea acestuia, atribuind semnificaţii personale unor gesturi şi împrejurări, fără corespondent în realitate, aspectul constant invocat de denunţător fiind acela că singurele discuţii cu privire la certificatul de urbanism pentru str. x le-a avut cu inculpatul A. după momentul organizării flagrantului din data de 4 iulie 2006.
Susţinerile denunţătorului C. în sensul că a discutat cu martorii J., respectiv K. despre sumele ce trebuiau date inculpatului A. pentru eliberarea certificatului de urbanism pentru terenul din str. x nu sunt confirmate de către aceştia.
Astfel, martorul J., în declaraţia dată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în data de 3 septembrie 2018 arată următoarele:
"….între momentul depunerii primei cereri şi momentul depunerii celei de-a doua cereri m-am deplasat o singură dată în biroul inculpatului A., şi din discuţiile pe care le-am avut cu acesta a rezultat că nu era de acord cu construcţia unui imobil pe str. x, în condiţiile solicitate de S.C. D. S.A.. Deşi i-am spus denunţătorului că nu se justifică depunerea unei alte cereri de eliberare a unui certificat de urbanism, acesta mi-a spus că "an rezolvat" sau că "rezolvă" şi "am dat bani sau urmează să dea bani"….Nu s-a sfătuit niciodată în ceea ce priveşte remiterea vreunei sume de bani inculpatului A.… Pentru terenul din str. x eu nu am depus nicio cerere la primărie pentru eliberare sau pentru prelungirea certificatului de urbanism iniţial….".
Deosebit de relevantă este, în opinia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, afirmaţia aceluiaşi martor în sensul că nu a crezut nici el şi nici martorul K. ceea ce a relatat denunţătorul C..
Aceleaşi aspecte se regăsesc în declaraţia martorului J. dată la instanţa de fond (16 aprilie 2007) unde arată că "…numitul C. nu mi-a cerut niciodată părerea cu privire la cuantumul vreunei sume de bani pe care urma să o ofere vreunei anumite persoane şi din relatările acesteia cunosc doar faptul că ar fi oferit suma de 5000 euro sau dolari la primărie în intervalul de timp cuprins între obţinerea celor două certificate de urbanism…" dar şi în declaraţia din 7 iulie 2006 dată în faza de urmărire penală.
Susţinerile martorului J. sunt confirmate şi de martorul K. care, audiat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 29 octombrie 2018, arată următoarele:
"…la începutul lui 2006, împreună cu J. şi cu C. ne-am deplasat în biroul inculpatului A. şi i-am prezentat cele două certificate de urbanism şi planul de urbanism zonal. Domnul A. a spus că înţelege problema noastră dar că nu o poate rezolva şi a spus "Băi fraţilor, atâta timp cât o să fiu eu primar voi nu o să construiţi niciodată nimic pe acel teren pentru că este spaţiu verde, parc". După acest moment am purtat din nou discuţii cu privire la acest subiect şi i-am spus că soluţia legală este aceea de a formula o acţiune în contencios. A refuzat şi, mai mult decât atât, mi-a spus că bănuieşte de ce inculpatul A. nu este de acord să elibereze certificatul de urbanism în condiţiile cerute de el întrucât vrea bani. I-am spus că nu vreau să aud nimic despre acest lucru pentru că ar săvârşi o faptă de corupţie. În perioada următoare, C. mi-a spus că s-a dus în birou la inculpatul A. cu scopul de a-i da un plic cu 3000 de euro. C. mi-a spus că A. nu a vrut să primească plicul, că l-a dat afară….Ulterior, denunţătorul C. mi-a spus că a remis 5000 euro viceprimarului B. pentru acelaşi scop, respectiv obţinerea unui certificat de urbanism pentru construirea unui imobil pe str. x conform P.U.Z.-ului… Am participat la o întâlnire cu denunţătorul şi martorul U. înainte ca acesta să fie audiat la Tribunalul Alba. Denunţătorul a afirmat că banii de flagrant erau pentru terenul din str. x."
Semnificativă este şi declaraţia martorei V. care a exercitat, în perioada 2004-2006, funcţia de secretar la Primăria Mun. Rm. Vâlcea. Aceasta arată că denunţătorul C., în luna ianuarie sau februarie 2006 a intrat în biroul inculpatului A. şi…după ce denunţătorul a părăsit biroul primarului, inculpatul A. a ieşit şi a zis "uite, acesta a încercat să-mi dea bani…".
Deşi cadrul procesual stabilit după admiterea cererii de revizuire îl priveşte exclusiv pe inculpatul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază ca fiind relevante, din perspectiva analizării acuzaţiilor aduse acestuia şi declaraţiile viceprimarului B..
Astfel, din declaraţia dată la 12.02.2007 la instanţa de fond, acesta confirmă întâlnirile pe care le-a avut cu denunţătorul C., cunoscând faptul că acesta a cumpărat un teren situat pe str. x din mun. Râmnicu Vâlcea, fiind interesat de obţinerea unui certificat de urbanism şi mai apoi de obţinerea unei autorizaţii de construcţie pentru ridicarea unui imobil compus din P+7 etaje.
Întrucât viceprimarul B. nu avea în atribuţiile sale de serviciu şi eliberarea certificatului de urbanism, acesta i-a "promis" denunţătorului că va discuta cu inculpatul A. cu privire la condiţiile prevăzute de lege.
Nu rezultă, din declaraţia la care s-a făcut referire anterior, dacă viceprimarul B. a discutat sau nu cu inculpatul A. despre solicitarea denunţătorului cu privire la terenul din str. x, arătând însă că denunţătorul "era foarte furios şi chiar l-a înjurat pe coinculpatul A. că nu i-a eliberat certificatul în aceleaşi condiţii ca şi certificatul anterior dar la care fac precizarea că nu s-a ţinut cont de aliniamentul vecinătăţilor"… Această discuţie a avut loc la 28.06.2006, iar la 30.06.2006, martorul m-a căutat din nou la birou spunând că doreşte să rămână în relaţii de bună prietenie cu mine şi primăria…. În data de 04.07.2006 a venit la mine la birou pentru lămuriri în privinţa obţinerii certificatului de urbanism pentru zona Stoianovici, lămuriri pe care eu urma să le obţin de la Urbanism şi de la inculpatul A.… În data de 5.07. coinculpatul A. mi-a spus că în zona respectivă se poate construi în condiţiile din PUZ şi cu condiţia ca locatarii imobilelor vecine să-şi dea acordul în acest sens".
Ceilalţi martori audiaţi în cauză - M., L., N., R. - au făcut referiri fie la procedura de urmat pentru eliberarea certificatelor de urbanism, fie la relaţiile dintre denunţătorul C. şi viceprimarul B., neputând oferi date relevante sub aspectul primirii ori pretinderii vreunei sume de bani de către inculpatul A. pentru eliberarea certificatului de urbanism, respectiv autorizaţia de construcţie în alte condiţii decât cele prevăzute de lege.
În fine, nici din examinarea proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice nu rezultă elemente incriminatorii pentru inculpatul A., interceptările efectuate evidenţiind că între primar şi viceprimar nu a existat nicio înţelegere cu privire la terenul din str. x dar nici cu privire la terenul din str. x, denunţătorul afirmând că îi este teamă "de a nu fi băgat iar în comisia arhitecţilor".
În cadrul dialogului purtat cu viceprimarul B., acesta insistă să vorbească cu inculpatul A., purtând discuţii cu privire la terenul din str. x, denunţătorul intenţionând să obţină un certificat de urbanism pentru ridicarea unei construcţii în regim de înălţime P+6E.
În dialogul purtat imediat după organizarea flagrantului, denunţătorul a afirmat, printre altele, următoarele:
"…Aşa! Vedeţi că…ăă…am, exact cum m-am înţeles cu el, 40…" Răspunsul inculpatului A. a fost NU, denunţătorul atribuindu-i semnificaţii diferite, multiple, iar mai apoi, procurorul a apreciat - în mod greşit - că gestul inculpatului nu a avut semnificaţia unui refuz al primirii sumei, ci rolul de a-l atenţiona pe denunţător să nu mai discute despre aceste aspecte.
În aceste condiţii, rezultă cu evidenţă că starea de fapt reţinută în actul de sesizare, cu privire la infracţiunea de luare de mită, nu este confirmată de mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală, în cursul cercetării judecătoreşti, respectiv, în rejudecare după admiterea cererii de revizuire, astfel că în mod corect, instanţele au stabilit că fapta nu există.
Nicio probă nu confirmă pretinsa înţelegere dintre inculpatul A. şi viceprimarul B., respectiv denunţătorul C., înţelegere ce nu putea fi stabilită în raport de gesturile inculpatului folosite în cadrul unui dialog, discuţie ce nu era, de altfel, incriminatorie.
Rigoarea dreptului penal, pe de o parte, respectiv construcţia juridică greşită a Parchetului, pe de altă parte, conduc în mod obligatoriu la constatarea inexistenţei infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen.
În reglementarea anterioară, potrivit art. 254 alin. (2) C. pen., constituie infracţiunea de luare de mită "fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri".
A primi ceva înseamnă a prelua, a lua ceva în posesie. În acest caz, iniţiativa aparţine mituitorului, iar primirea nu este de conceput fără un act de remitere efectuat de acesta.
A pretinde ceva înseamnă a cere ceva, a formula o pretenţie. În această modalitate de săvârşire a infracţiunii, iniţiativa aparţine făptuitorului. Nu este necesar ca pretenţia formulată de acesta să fie satisfăcută.
Acţiunea sau inacţiunea făptuitorului trebuie să fie anterioară îndeplinirii, neîndeplinirii actului pentru a cărei îndeplinire, neîndeplinire făptuitorul primeşte bani sau foloase.
În fine, este necesar ca actul pentru a cărei îndeplinire, neîndeplinire, funcţionarul pretinde, primeşte bani sau foloase să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale acestuia, adică să fie un act privitor la îndatoririle sale de serviciu. Această cerinţă are o importanţă hotărâtoare pentru existenţa infracţiunii de luare de mită, întrucât fiind vorba de o infracţiune de serviciu, ea nu poate fi reţinută în sarcina unui funcţionar decât în cazul încălcării unei obligaţii ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
În cauza dedusă judecăţii, probele administrate nu converg nici spre varianta pretinderii ori primirii de către inculpatul A. a sumei de 5000 euro în vederea eliberării certificatului de urbanism pentru terenul din str. x (suma remisă viceprimarului B.) şi nici spre varianta pretinderii ori primirii de către acelaşi inculpat a unei sume de bani în vederea eliberării unui certificat de urbanism pentru terenul din str. x.
Aşa cum au reţinut şi instanţele de fond şi apel, pentru acest teren nici denunţătorul şi nici o altă persoană din cadrul societăţii S.C. D. S.A. nu depusese la primărie vreo cerere pentru obţinerea certificatului de urbanism până la data organizării flagrantului din 04.07.2006.
Din probele administrate rezultă că, o astfel de cerere a fost formulată la data de 1 august 2006, după denunţ şi ulterior arestării inculpatului A., iar la data de 31.08.2006 a fost eliberat certificatul de urbanism nr. x.
Inexistenţa cererii pentru terenul din str. x nu constituie o simplă formalitate în condiţiile în care, dispoziţiile legale în vigoare la acea dată (art. 15 şi art. 129 alin. (1) din Ordinul 1430/2005 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991) obligau la formularea unei cereri cu documentaţia aferentă descrisă în actul normativ indicat.
Intenţia denunţătorului C. de a obţine, în perspectivă, un certificat de urbanism pentru terenul din str. x era cunoscută de alte persoane - viceprimarul B. şi martorul J. - nu şi de inculpatul A., singurele discuţii având loc doar în data de 04.07.2006 când a fost organizat- flagrantul, inculpatul aducându-i la cunoştinţă denunţătorului că are nevoie de acceptul vecinilor pentru ridicarea unei construcţii.
Prin urmare, inculpatul A. nu avea pentru ce să pretindă sau să primească bani ori alte foloase, în lipsa îndeplinirii sau neîndeplinirii vreunui act ce ar fi intrat în sfera atribuţiilor sale de serviciu.
Concluzionând, Înalta Curte constată că faptele expuse în actul de sesizare şi reţinute în sarcina inculpatului A. nu există, astfel că achitarea inculpatului de către instanţa de fond este legală şi temeinică.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa împotriva deciziei penale nr. 39/P din data de 10 aprilie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x, cu privire la inculpatul A. va fi respins ca nefondat.
Se va menţine dispoziţia de achitare a inculpatului A. pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) din C. pen. din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Se va constata că inculpatul A. a fost reţinut în data de 7 iulie 2006 şi arestat preventiv de la 11 iulie 2006 până la data de 10 noiembrie 2006.
Se va constata că inculpatul A. a executat pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin decizia penală nr. 273 din 27 ianuarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x, de la data de 28 ianuarie 2010 până la data de 14 septembrie 2011.
Cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa împotriva deciziei penale nr. 39/P din data de 10 aprilie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x, cu privire la inculpatul A..
Menţine dispoziţia de achitare a inculpatului A. pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) din C. pen. din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Constată că inculpatul A. a fost reţinut în data de 7 iulie 2006 şi arestat preventiv de la 11 iulie 2006 până la data de 10 noiembrie 2006.
Constată că inculpatul A. a executat pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin decizia penală nr. 273 din 27 ianuarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x, de la data de 28 ianuarie 2010 până la data de 14 septembrie 2011.
Cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 29 octombrie 2018.