Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, la data de 9 iunie 2009, apelantul A., în calitate de autor al cererii de brevet de invenţie nr. 2004-00816 din data de 27 septembrie 2004 cu titlul "Procedeu ecologic pentru încălzirea locuinţelor", a formulat apel împotriva Hotărârii nr. 9 din 16 februarie 2009 a Comisiei de Reexaminare Invenţii a Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci Bucureşti, prin care a fost menţinută Hotărârea nr. 4/146 din data de 30 iulie 2008 a Comisiei de Examinare Invenţii, prin care a fost respinsă cererea de brevet anterior menţionată.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 983A din data de 22 noiembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. x/2010, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul A. împotriva Hotărârii nr. 9 din data de 16 februarie 2009 pronunţate de Comisia de Reexaminare Mărci din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 2086 R din data de 4 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. x/2010, a admis recursul formulat de recurentul A. împotriva Deciziei civile nr. 983A din data de 22 noiembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a casat decizia recurată şi a reţinut cauza, spre rejudecare, acordând termen la 15 noiembrie 2012, cu citarea părţilor.
Ca urmare a desfiinţării secţiei a IX-a civile şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei a IV-a civile a Curţii de Apel Bucureşti, la data de 27 martie 2014, sub nr. x/2010*.
Prin încheierea de şedinţă din data de 31 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, constatând că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina recurentului care nu a îndeplinit obligaţia stabilită în sarcina sa de a efectua toate demersurile necesare pe lângă Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru a-i fi restituită suma de 400 RON, urmând a o depune ulterior în contul B. cu menţiunea corespunzătoare în ordinul de plată că această sumă este depusă cu titlu de onorariu pentru efectuarea expertizei în prezentul dosar, a dispus suspendarea judecăţii recursului în temeiul art. 1551 C. proc. civ.
La data de 28 septembrie 2018, instanţa, din oficiu, a dispus repunerea cauzei pe rol şi a acordat termen în vederea discutării perimării recursului la data de 24 octombrie 2018.
Împotriva încheierii de şedinţă din data de 31 mai 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în Dosarul nr. x/2010 a declarat recurs recurentul A., cale de atac care a fost respinsă, ca tardivă, prin Decizia nr. 4135 din data de 23 noiembrie 2018, pronunţată în dosarul cu acelaşi număr de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut că art. 2441 alin. (2) C. proc. civ. prevede că recursul împotriva încheierii de suspendare a judecării procesului se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării litigiului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.
A constatat că, în cauză, prin încheierea de şedinţă din data de 31 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a dispus suspendarea judecăţii cauzei în temeiul art. 1551 C. proc. civ., reţinând că recurentul nu şi-a îndeplinit obligaţia stabilită de instanţă de a efectua toate demersurile necesare pe lângă Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru a-i fi restituită suma de 400 RON, pe care urma să o depună ulterior în contul B. cu menţiunea corespunzătoare în ordinul de plată că această sumă este depusă cu titlu de onorariu pentru efectuarea expertizei în prezentul dosar.
Instanţa de recurs, a reţinut că, întrucât recurentul nu a solicitat repunerea dosarului pe rol şi continuarea judecăţii ca urmare a îndeplinirii obligaţiilor menţionate în încheierea din 31 mai 2017, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1551 alin. (2) C. proc. civ., instanţa, din oficiu, prin rezoluţia din data de 28 septembrie 2018, a repus cauza pe rol şi a acordat termen în vederea discutării perimării.
Faţă de cele anterior arătate, constatând că efectele suspendării judecăţii au încetat la data de 28 septembrie 2018, când cauza a fost repusă pe rol din oficiu de către instanţă, în raport de dispoziţiile art. 2441 alin. (2) C. proc. civ., a reţinut că cererea de recurs formulată de către recurent abia la data de 17 octombrie 2018, după ce suspendarea dispusă în cauză încetase ca urmare a repunerii, din oficiu, a pricinii pe rol, este tardivă, fiind făcută cu nesocotirea termenului stipulat în mod imperativ de dispoziţiile legale menţionate.
A mai reţinut că art. 185 alin. (1) C. proc. civ. prevede sancţiunea procedurală a decăderii în cazul nerespectării termenelor imperative prevăzute de lege şi, prin urmare, făcând aplicarea acestei sancţiuni, a admis excepţia tardivităţii recursului şi a respins calea de atac ca tardiv declarată.
La data de 22 februarie 2019, contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 4135 din data de 23 noiembrie 2018, pronunţate în Dosarul nr. x/2010 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, cale de atac înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2019.
În motivarea contestaţiei în anulare, contestatorul a arătat că, în fapt, în cursul anului 2015 a fost desemnat în cauză un prim expert de la Constanţa, în numele căruia, prin Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile Bucureşti, a făcut plata a 400 RON, reprezentând onorariul, sumă care a fost returnată, expertul declinându-şi competenţa.
A precizat că, ulterior, a fost desemnat ca expert B. Bucureşti şi, drept urmare, a solicitat Biroului de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Bucureşti să îi fie restituită suma achitată anterior - dispoziţie dată de către instanţa de judecată - cu menţiunea ca, totodată, această sumă să fie virată expertului, indicând şi contul IBAN.
Contestatorul a menţionat că Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile a refuzat să vireze banii în contul B., pentru motivul că acesta nu este autorizat ca expert tehnico-judiciar şi, faţă de această împrejurare, instanţa de judecată a dispus să facă plata direct în contul B..
A apreciat că această dispoziţie contravine O.G. nr. 2/2000 cu modificările şi completările ulterioare, care prevede că plata experţilor se face numai prin intermediul birourilor de expertize tehnice judiciare, care reţin 10% din valoarea onorariului şi o virează în bugetul Ministerului Justiţiei.
Totodată, a arătat că, deşi această dispoziţie a instanţei a fost ilegală, a executat-o, însă au fost necesare alte demersuri, motiv pentru care a efectuat plata cu o oarecare întârziere, fapt care, în opinia sa, nu împiedica cu nimic mersul procesului.
De asemenea, a susţinut că raportul de expertiză tehnică nu corespunde cerinţelor deciziei Curţii de Apel Bucureşti, prin care a fost admis recursul pe care l-a promovat împotriva decizie Tribunalului Bucureşti, cu obligativitatea reluării expertizei, legate de motivele pentru care intimatul Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci i-a respins cererea de brevet de invenţie.
A mai învederat şi că nu a fost efectuată nicio măsurătoare termică la inspectarea prototipului prezentat, motiv pentru care raportul nu conţine calculul termo-dinamic. Mai mult decât atât, a apreciat eronată reţinerea experţilor B. potrivit căreia temperatura agentului termic (a apei din calorifere) este de 150o C, când în realitate, astfel cum a confirmat Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice, temperatura este între 40o C - 70o C.
Contestatorul a arătat că, împotriva acestui raport, pe care îl contestă, a depus la dosar "Întâmpinare", "Întâmpinare II" şi "Obiecţii suplimentare faţă de Raportul de expertiză/31.05.2017", însă instanţa a dat o dispoziţie ilegală şi, ulterior, în baza ei a suspendat cauza.
A susţinut că nu se poate reţine tardivitatea recursului atât timp cât dispoziţia de a face plata direct expertului, potrivit O.G. nr. 2/2000, este ilegală şi, ca atare, hotărârea instanţei de judecată de a suspenda cauza, este netemeinică şi nelegală.
Criticând decizia contestată, a învederat că instanţa de recurs nu a luat în seamă înscrisurile menţionate anterior şi nici faptul că suspendarea dosarului este netemeinică şi nelegală, întrucât curtea de apel a dat o dispoziţie ilegală, contrară prevederilor O.G. nr. 2/2000.
Faţă de cele arătate, a solicitat desfiinţarea hotărârii de suspendare a dosarului, repunerea cauzei pe rol, constatarea incompatibilităţii expertului B. Bucureşti (pentru motivul că nu este autorizat ca expert tehnico-judiciar şi nu este menţionat pe listele Biroului Local pentru Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în raport de care plata putea fi făcută la timp către acesta), respingerea raportului de expertiză şi obligarea B. să returneze banii primiţi drept onorariu, în vederea desemnării altui expert.
În drept, contestatorul a invocat dispoziţiile art. 503 alin. (3) şi art. 506 alin. (2) C. proc. civ.
Prin notele de şedinţă depuse la data de 18 martie 2019, contestatorul a dezvoltat criticile formulate prin cererea depusă iniţial, susţinând şi că în încheierea prin care s-a suspendat pricina nu s-a precizat data limită a recursului, iar, ulterior, cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, pentru discutarea perimării.
Invocând dispoziţiile art. 504 C. proc. civ., a susţinut că recursul a fost respins fără ca instanţa să fi luat în considerare mai multe înscrisuri, respectiv "Întâmpinare/depusă în instanţă la . . . . . . . . . . . . 15.03.2017)", "Întâmpinare (II)" şi "Obiecţii suplimentare faţă de Raportul de Expertiză B., înregistrate la 31 mai 2017", şi fără a se face cercetarea în fond.
Prioritar, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 24 din noul C. proc. civ., precum şi celor ale art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrare acesteia în vigoare (15 februarie 2013).
Astfel, deşi contestatorul a invocat dispoziţiile noului C. proc. civ., având în vedere că prezentul demers judiciar a fost iniţiat în anul 2009, anterior intrării în vigoare a noilor dispoziţii procedurale, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865, în cuprinsul căruia contestaţia în anulare este reglementată de prevederile art. 317 - 321.
Analizând contestaţia în anulare, în raport de excepţia de inadmisibilitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în raport de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Căile de atac şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, prin intermediul căreia se poate obţine, în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, desfiinţarea unor hotărâri judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea unor norme procedurale.
Fiind o cale extraordinară de atac de retractare, aceasta poate fi promovată numai împotriva hotărârilor strict indicate de textul legal şi în condiţiile expres reglementate de art. 317 - 318 C. proc. civ.
Aşadar, sunt condiţii de admisibilitate atât cele referitoare la natura hotărârii ce poate face obiectul căii de atac, cât şi cele privind motivele ce pot fi valorificate prin introducerea contestaţiei în anulare.
Contestaţia în anulare poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispoziţiile art. 317 C. proc. civ. (contestaţia în anulare obişnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă) şi ale art. 318 C. proc. civ. (contestaţia în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanţei de recurs).
Cazurile în care poate fi promovată contestaţia în anulare întemeiată pe prevederile art. 317 C. proc. civ. sunt două, şi anume când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii şi când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Contestaţia în anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze - când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale şi când instanţa, respingând recursul ori admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
În cauză, prin Decizia nr. 4135 din data de 23 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca tardiv, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 31 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Contestatorul, prin motivele contestaţie în anulare, susţinând nelegalitatea şi netemeinicia măsurii suspendării dispuse prin încheierea de şedinţă din data de 31 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a criticat dispoziţiile curţii de apel referitoare la desemnarea expertului şi la plata onorariului pentru efectuarea expertizei, considerând că acestea sunt contrare dispoziţiilor O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară. Totodată, a formulat critici cu privire la raportul de expertiză efectuat de B.
Cu referire la soluţia dată prin decizia atacata, a apreciat că nu se putea reţine tardivitatea recursului în condiţiile în care hotărârea curţii de apel de a suspenda cauza este netemeinică şi nelegală, iar în cuprinsul încheierii prin care s-a dispus suspendarea nu se precizează data limită pentru declararea recursului. De asemenea, a susţinut că instanţa de recurs nu a luat în considerare înscrisurile prin care a criticat raportul de expertiză.
Faţă de cele anterior arătate, Înalta Curte constată că aspectele susţinute de contestator, prin motivele contestaţie în anulare, nu sunt susceptibile de încadrare în niciuna din ipotezele prevăzute de art. 317 C. proc. civ., nefiind formulate critici vizând procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina sau referitoare la o încălcare a dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, prin hotărârea instanţei de recurs.
De asemenea, criticile contestatorului nu se încadrează nici în motivele prevăzute de art. 318 C. proc. civ., având în vedere că, pe de o parte, acesta nu a invocat că dezlegarea dată excepţiei tardivităţii recursului ar fi rezultatul unei erori materiale, iar, pe de altă parte, nu se poate reţine că instanţa de recurs a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de casare sau de modificare, întrucât calea de atac a fost soluţionată pe cale de excepţie, recursul fiind respins ca tardiv formulat, fără a se proceda la cercetarea motivelor de recurs.
Prin urmare, reţinând că cele arătate de către contestator drept motive ale contestaţiei în anulare nu sunt susceptibile de încadrare în niciunul dintre cazurile legale, expres şi limitativ prevăzute de lege, pentru care părţile au deschisă această cale extraordinară de atac, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 4135 din data de 23 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2010.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 martie 2019.
Procesat de GGC - GV