Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 88A din data de 23 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a admis excepţia tardivităţii promovării apelului şi, în consecinţă, a anulat, ca tardiv promovat, apelul formulat de reclamantul A., în calitate de reprezentant al Cabinetului de Avocat "A.", împotriva Sentinţei civile nr. 1185 din data de 30 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2016.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-reclamant A., în calitate de reprezentant al Cabinetului de Avocat "A.", invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
În motivarea recursului, recurentul-reclamant a arătat că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică şi a susţinut că la baza admiterii excepţiei privind tardivitatea formulării căii de atac a stat un fals.
A menţionat că a fost prejudiciat de pârâţii B., C., D. şi alţii, cu locul de muncă la Direcţia Naţională Anticorupţie, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, desfiinţarea hotărârilor instanţelor de fond şi de apel, iar, în rejudecare, obligarea pârâţilor la plata daunelor morale, materiale şi de agrement, conform documentelor existente la dosarul cauzei.
A precizat că şi-a exercitat profesia de avocat în baza codului de identificare fiscală nr. x, eliberat la data de 18 ianuarie 2013, în temeiul deciziei emise de Uniunea Naţională a Barourilor din România, fiind condamnat de pârâţii E., F., G. şi H.
Examinând recursul din perspectiva încadrării motivelor de recurs în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.
Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.
Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.
În speţă, recurentul-reclamant, prin cererea de recurs, a susţinut incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., însă, nu a dezvoltat critici care să poată fi încadrate în ipotezele reţinute de aceste dispoziţii legale, singura critică adusă de către recurentul-reclamant deciziei recurate fiind aceea că excepţia tardivităţii a fost admisă în baza unui fals.
Prin punctul de vedere depus cu privire la raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului şi prin notele scrise depuse la data de 27 martie 2019, recurentul-reclamant a susţinut că sentinţa atacată cu apel i-a fost comunicată la data de 24 iulie 2017 şi nu la data de 21 iulie 2017, aspect ce rezultă din adresa prin care Primăria Tulcea a arătat că actele de procedură au fost depuse la această instituţie la data de 24 iulie 2017.
Referitor la aceste susţineri, Înalta Curte constată că nu se poate reţine că acestea îndeplinesc rigorile impuse de dispoziţiile legale motivării căii de atac, chiar dacă tind se dezvolte afirmaţia recurentului-reclamant, din cuprinsul cererii de recurs, potrivit căreia constatarea tardivităţii apelului s-a bazat pe un fals.
Pe de o parte, în raport de exigenţele art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., dezvoltarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul trebuie realizată în cuprinsul cererii de recurs sau, în situaţia în care motivele se depun printr-un memoriu separat, motivarea recursului se va face în termenul legal de declarare a căii de atac, în caz contrar intervenind sancţiunea nulităţii prevăzute de art. 489 alin. (1) C. proc. civ.
Or, în speţă, aceste susţineri au fost formulate prin punctul de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului (depus la data de 27 decembrie 2018) şi prin notele de şedinţă depuse la 27 martie 2019, cu mult după expirarea termenului de recurs (decizia recurată a fost comunicată recurentului la data de 26 iunie 2018, iar termenul pentru declararea căii de atac s-a împlinit la data de 27 iulie 2018).
Pe de altă parte, criticile formulate de către recurentul-reclamant prin care acesta evidenţiază pretinse neconcordanţe cuprinse în adresele emise de către Primăria Tulcea nu vizează nelegalitatea deciziei atacate, ci constituie aspecte de netemeinicie ale acesteia, referitoare la modul în care instanţa de apel a interpretat şi a valorificat probele administrate în cauză şi cele reţinute cu privire la situaţia de fapt, chestiuni care nu pot fi supuse cenzurii în recurs, faţă de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează în sensul că se poate cere casarea unei hotărâri numai pentru motive de nelegalitate.
În cauză, recurentul-reclamant nu a indicat în concret care sunt motivele de nelegalitate care pot fi imputate hotărârii recurate şi nu a formulat critici care, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de lege, sunt de natură a susţine nelegalitatea hotărârii, ci, invocând formal dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a susţinut falsul celor menţionate de către Primăria Tulcea cu privire la efectuarea procedurii de comunicare a sentinţei apelate.
Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea aspectelor de nelegalitate a deciziei pronunţate de instanţa a cărei hotărâre se atacă, precum şi încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanţa de recurs să poată exercita controlul de legalitate.
Aşa fiind, cum aspectele susţinute de recurentul-reclamant A., în calitate de reprezentant al I. nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5), va anula recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A., în calitate de reprezentant al I., împotriva Deciziei civile nr. 88/A din data de 23 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 martie 2019.
Procesat de GGC - GV