Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 793/2019

Şedinţa publică din data de 17 aprilie 2019

Asupra cauzei prezente, reţine următoarele:

I. PRIMUL CICLU PROCESUAL:

1. Cererea de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2009, la data de 29 iulie 2009, pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, reclamanţii A. şi B. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, pronunţarea unei hotărâri prin care să se stabilească despăgubirea ce li se cuvine pentru exproprierea suprafeţei de 2.074 mp, identificată în extravilanul comunei Cumpăna, judeţul Constanţa, parcela A420/4/1, la un preţ real de 100 euro/1 mp, plătibil în RON la data plăţii.

2. Hotărârea atacată şi soluţia pronunţată

Prin Sentinţa civilă nr. 672/9 februarie 2011, Tribunalul Constanţa a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul să le plătească reclamanţilor suma de 198.537 euro, în echivalent RON la cursul BNR din ziua plăţii, şi suma de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:

În raport de dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 198/2004 şi cele ale art. 26 din Legea nr. 33/1994, prima instanţă a reţinut că valoarea despăgubirii acordate pentru expropriere se compune din valoarea reala a imobilului, care este valoare cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea teritorială respectivă, precum şi din prejudiciul cauzat proprietarului, luându-se în considerare dovezile prezentate de acesta.

Tribunalul a reţinut că raportul de expertiză efectuat în cauză, prin raportarea la standardele de evaluare internaţionale, determină valoarea de piaţă a parcelei indicate de către reclamanţi la suma de 40 euro/mp. Din cuprinsul lucrării rezultă că valoarea a fost determinată ţinându-se seama de valoarea cu care se vând imobilele în zonă, experţii făcând în mod expres trimitere la valori culese de pe piaţa liberă.

Tribunalul a concluzionat că cererea reclamanţilor privind valoarea terenului stabilita prin hotărârea de expropriere este întemeiată, având în vedere că expropriatorul a stabilit o despăgubire echivalenta la 10 euro/mp., inferioară celei determinate prin lucrarea de expertiza efectuată în cauză.

În ceea ce priveşte prejudiciul încercat de către reclamanţi prin daunele produse ca urmare a exproprierii, tribunalul a constatat că experţii au stabilit valoarea prejudiciului de 198.537 euro, în funcţie de mai multe criterii, respectiv: schimbarea destinaţiei terenului, într-o perspectivă apropiată, din teren ce putea fi utilizat pentru dezvoltări imobiliare, în teren cu destinaţie agricolă; diminuarea valorii de circulaţie a terenului, prin trecerea sa de la categoria de teren intravilan pentru construcţii rezidenţiale la o categorie de teren extravilan cu destinaţie agricolă; instituirea restricţiei guvernamentale privind dreptul de dispoziţie asupra terenului de 5.000 mp, ca efect al dezmembrării dreptului de proprietate; lipsa posibilităţilor de a folosi imobilul în garantarea unui credit bancar necesar pentru realizarea unor construcţii unifamiliale; stabilirea de către Statul Român a unei valori subestimate privind contravaloarea terenului expropriat.

În acest context, prima instanţă a apreciat că nivelul prejudiciului cauzat reclamanţilor este reprezentat de diferenţa dintre valoarea totală de circulaţie a terenului aferent întregului imobil şi valoarea de circulaţie a imobilului expropriat, la care se adaugă şi valoarea de circulaţie a terenului rămas neexpropriat, adică suma totală de 198.537 euro (836.694,50 RON).

3. Cererea de apel

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor - prin CNADNR, prin SC C. SA Craiova.

Hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 care prevăd că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.

- Apelantul a învederat că instanţa şi-a însuşit necritic expertiza de evaluare - propunerea celor doi experţi, valoarea de circulaţie a terenului expropriat fiind stabilită în raport de o concluzie hazardată a experţilor şi, respectiv, de faptul că localitatea Cumpăna va deveni o localitate modernă, cu foarte multe servicii de dezvoltare, cu o dezvoltare practic urbană, ce se va autogestiona prin fondurile europene, urmând să devină, în perspectiva anului 2027, o zonă comunitară urbană; pentru determinarea valorii terenului s-au analizat caracteristicile zonei de amplasament, cât şi perspectiva de dezvoltare a comunei şi s-a constatat că cea mai bună utilizare pentru amplasamentul imobilului expropriat este de a fi utilizat pentru dezvoltarea unor "Ansambluri de locuinţe de tip rezidenţial", preţul fiind stabilit în raport de această destinaţie.

- Valoarea reală a terenului este cea stabilită de expertul D., care a avut în vedere amplasamentul concret al terenului, şi anume în mijlocul unui teren agricol, la distanţă de 3 km de Municipiul Constanţa şi de intravilanul Comunei Cumpăna, destinaţia acestuia la momentul exproprierii, anul 2009, de teren arabil, pretinsa dezvoltare a comunei Cumpăna la nivelul anului 2027, când se presupune că terenul va face parte din etapa III A, zonă metropolitană rezidenţială a Constanţei, neavând relevanţă pentru stabilirea despăgubirii pentru terenul expropriat.

- În ceea ce priveşte prejudiciul suferit de reclamanţi ca urmare a exproprierii parţiale, acesta a fost în mod greşit evaluat de instanţa de fond, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada producerii vreunui prejudiciu reclamanţilor prin exproprierea unui lot de teren agricol, situat în cadrul unei proprietăţi mai mari, întregul teren având o destinaţie exclusiv agricolă. În aceste condiţii, exproprierea unei suprafeţe de teren de 2.027 mp din extravilanul localităţii Cumpăna nu constituie o piedică pentru reclamanţi de a folosi restul proprietăţii lor, conform destinaţiei pe care terenul a avut-o la momentul dobândirii, respectiv, la data exproprierii - destinaţie agricolă, teren de cultură; zona metropolitană de care fac vorbire cei doi experţi în cadrul expertizei însuşite de prima instanţă constituie o perspectivă de dezvoltare pe termen lung, până în anul 2027, iar în legătură cu această perspectivă, reclamanţii nu au prezentat vreun plan de dezvoltare sau vreo intenţie de investiţie, situaţie în care aprecierile experţilor sunt pur speculative, nesusţinute probator în cauză.

- În mod greşit, prima instanţă a înlăturat opinia expertului D. cu privire la valoarea de circulaţie de 10 euro/mp, practicată pentru tranzacţionarea terenurilor agricole învecinate cu proprietatea reclamantei şi a fost însuşită valoarea de 40 euro/mp, propusă de ceilalţi doi experţi, propunere ce nu a avut în vedere toate ofertele de vânzare, fiind eliminate propunerile de 5 euro/mp şi avute în vedere numai ofertele de 40 euro/mp.

4. Decizia Curţii de Apel Constanţa

Prin Decizia civilă nr. 383 din 28 noiembrie 2011, Curtea de Apel Constanţa a admis apelul declarat de pârât şi a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că acţiunea reclamanţilor a fost respinsă ca nefondată.

Curtea a reţinut, în esenţă, că valoarea de piaţă a imobilului expropriat trebuie determinată în raport de toate caracteristicile bunului prin raportare la amplasamentul acestuia, destinaţia terenului la momentul evaluării, respectiv la momentul anului 2009 (teren agricol extravilan), iar nu în perspectiva anului 2027, dată la care se prezumă că terenul va fi inclus în etapa a III-a de realizare a Zonei metropolitane rezidenţiale Constanţa şi, nu în ultimul rând, în raport de criteriul cerere-ofertă, la momentul expertizării.

Curtea a reţinut că prima instanţă şi-a însuşit opinia exprimată de experţii E. şi F., în detrimentul opiniei expertului D., fără a observa însă că un rol decisiv în evaluarea realizată de primii doi experţi l-a avut o situaţie ipotetică, ce privea includerea terenului expropriat în viitoarea Zonă metropolitană Constanţa şi în Strategia de dezvoltare pentru perioada 2007 - 2027 a comunei Cumpăna, strategie - realizabilă în contextul unor investiţii cu fonduri ale Uniunii Europene, pur conjuncturală şi lipsită (la momentul întocmirii, în prezent şi în orice perspectivă viitoare) de orice certitudine şi fundament .

Curtea a apreciat profund subiectiv raportul întocmit de experţii E. şi F., reţinând că valoarea de 40 euro/mp stabilită de cei doi experţi F. şi E., nu corespunde valorii reale de piaţă a terenului agricol expropriat, aspect ce rezultă şi din "Raportul de evaluare globală" întocmit de Camera Notarilor Publici, pe baza tranzacţiilor încheiate pe perioada anilor 2008 şi 2009, şi în care terenurile arabile situate în Zona C a comunei Cumpăna, - Cartier Vile, lotizări după anul 2000 - au fost evaluate la 15 euro/mp.

S-a apreciat că această valoare este mult mai apropiată de valoarea propusă de expertul D., - 10 Euro/mp, cu precizarea că terenul expropriat nu se situează nici măcar la limita Zonei C a comunei Cumpăna - teren agricol - cartier vile lotizări după anul 2000, ci se află la o distanţă de 3 kilometri de intravilanul acestei localităţi, fiind lipsit de orice utilitate specifică unui cartier de vile (energie electrică, apă curentă etc.)

Acesta a fost considerentul pentru care instanţa de apel a apreciat că nu este necesară refacerea raportului de expertiză solicitată prin cererea de apel, fiind respinsă ca neconcludentă administrarea unei noi probe în acest sens.

Curtea a reţinut, în consecinţă, că valoarea stabilită de expertul D., de 16 euro/mp, care a fost avută în vedere de către Comisia de analiză la data stabilirii despăgubirii, este cea corectă, celelalte pretenţii ale reclamanţilor fiind neîntemeiate, cât priveşte evaluarea proprietăţii expropriate.

Curtea a apreciat că o reală valoare de piaţă a imobilului expropriat (şi, pentru aceleaşi considerente, şi a stabilirii prejudiciului cauzat proprietarului), pe lângă criteriile prevăzute de S.I.E., se poate determina (având în vedere că se pune problema despăgubirii pentru privarea de proprietate), şi prin prisma noţiunii de "justă despăgubire", astfel cum reiese din practica CEDO referitoare la aplicarea art. 41, când se constată încălcarea art. 1 Protocolul 1.

În raport de aceasta, Curtea a reţinut că soluţia primei instanţe este, în egală, măsură criticabilă şi pentru stabilirea adiţională a celei de-a doua componente a despăgubirii - prejudiciul cauzat proprietarului, definit, conform aceleiaşi opinii majoritare, ca echivalent cu "diferenţa dintre valoarea totală de circulaţie a terenului aferent întregului imobil şi valoarea de circulaţie a imobilului expropriat, la care s-ar adăuga şi valoarea de circulaţie a terenului rămas neexpropriat".

În realitate, astfel cum s-a stabilit şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prejudiciul impus a fi acoperit în cazul unei exproprieri - pentru ca această sarcină să nu devină excesivă prin lipsa echilibrului între interesele generale ale comunităţii şi cele private ale proprietarului deposedat - se referă la pierderea unor beneficii economice certe de care acesta nu se mai poate bucura, care au caracter previzibil şi pot fi dovedite prin situaţii economico-financiare, fiscale concrete, anterioare.

Or, prejudiciul produs intimaţilor a fost calculat ca o ecuaţie valorică între parcela expropriată şi cea rămasă la dispoziţia titularului dreptului, fără nici o legătură cu vreun beneficiu actual, previzibil a fi produs şi în viitor şi care ar justifica creşterea indemnizaţiei pe criteriul imposibilităţii continuării, în condiţii de rentabilitate, a activităţii pe suprafaţa de teren rămasă şi pe raţiuni de pierdere a unor foloase economice .

Din acest punct de vedere, astfel cum a statuat constant şi Curtea Europeană, pretenţiile de această natură, privite ca pierderi viitoare, îmbracă un caracter speculativ şi incert, în măsura în care pot fi implicate în calcul mai multe variabile (cauza Buzescu contra României, cauza Isar contra României).

De aceea, reţinând că prejudiciul material se compune din pierderile efectiv suferite, ca urmare directă a aceluiaşi drept de proprietate (cauza Viaşu contra României) şi constatând că pentru restul terenului neexpropriat reclamanţii au rămas proprietari deplini, fără a pierde nicio posibilitate de folosinţă sau posesiune (per a contrario cauza Loizidou contra Turciei, instanţa de apel a apreciat că exproprierea pentru construcţia şoselei de centură nu produce niciun prejudiciu suplimentar proprietarului pentru terenul rămas care poate fi utilizat, în continuare drept teren agricol de cultură.

5. Cererea de recurs

Împotriva Deciziei civile nr. 383 din 28 septembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa au declarat recurs reclamanţii.

Prin Decizia civilă nr. 7496 din 10 decembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat decizia Curţii de Apel Constanţa şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

Considerentele instanţei de recurs s-au referit la următoarele:

Instanţa de apel trebuia să dispună refacerea raportului de expertiză în condiţiile în care acesta nu respectă criteriile legale cât priveşte valoarea imobilului expropriat şi a prejudiciului pretins de reclamanţi, iar nu să îşi însuşească punctul de vedere exprimat de expertul desemnat de expropriator care, la rândul său, nu a respectat, cel puţin referitor la prima dintre valori, criteriul reglementat de art. 26 din Legea nr. 33/1994, şi anume "preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză". Aceasta cu atât mai mult cu cât apelantul-pârât însuşi solicitase, prin cererea de apel, efectuarea unei noi expertize şi, abia în subsidiar, reţinerea valorii stabilite în opinia minoritară.

Înalta Curte a mai reţinut că valoarea terenului expropriat, de 16 euro/mp propusă de expertul D., a fost însuşită în mod greşit de instanţa de apel, deoarece stabilirea acesteia nu respectă criteriile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că, deşi trebuia avută în vedere valoarea terenului de la data întocmirii raportului de expertiză în instanţă, respectiv decembrie 2010, expertul s-a raportat la valoarea terenului de la data întocmirii raportului de evaluare, respectiv, 17 iulie 2008. Mai mult decât atât, expertul nu a avut în vedere tranzacţii perfectate cu privire la terenuri de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială în care este situat şi terenul în litigiu, ci doar oferte de vânzare, publicate în diferite ziare locale.

S-a mai reţinut că, în mod greşit, instanţa de apel a avut în vedere, în confirmarea opiniei expertului desemnat de expropriator, D., evaluările imobiliare din raportul de evaluare globală al Camerei Notarilor Publici Constanţa, deoarece acestea se referă la valori corespunzătoare anului 2009, iar nu la valori specifice anului 2010, respectiv, la data efectuării expertizei în dosarul primei instanţe.

Prin urmare, instanţa de recurs a concluzionat în sensul că, în mod greşit, instanţa de apel şi-a însuşit valoarea terenului exprimată în opinia minoritară a expertului desemnat de pârât, astfel că, reţinând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 punctele 7 şi 9 C. proc. civ., a admis recursul declarat de reclamanţi şi a casat decizia atacată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, cu indicaţia de a se ordona efectuarea unei noi expertize, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, urmând ca, la stabilirea daunelor invocate de proprietar, ca urmare a exproprierii, să se aibă în vedere cerinţa unui prejudiciu cert, în sensul legii civile, fie că este vorba de un prejudiciu actual, fie despre un prejudiciu viitor.

De asemenea, Înalta Curte a dispus ca instanţa de apel, în rejudecare, să aprecieze şi asupra necesităţii suplimentării probatoriului pentru dovedirea despăgubirilor pretinse.

AL II-LEA CICLU PROCESUAL:

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, sub nr. x/2009*.

În acord cu disp. art. 315 alin. (1) C. proc. civ. şi a deciziei de casare pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Constanţa a dispus administrarea probei cu înscrisuri, precum şi efectuarea unei noi expertize.

Astfel, s-a solicitat Primăriei comunei Cumpăna să comunice PUZ-ul şi PUD-ul localităţii elaborate în vederea edificării de construcţii, precum şi un rezumat al Planului de dezvoltare a localităţii şi de încadrare a parcelei 420/4 în acest plan de dezvoltare. De asemenea, s-a solicitat să se precizeze dacă există un plan urbanistic al localităţii care să includă şi parcela mai sus menţionată, dacă în zona respectivă există reţea de apă şi de gaze şi dacă, în prezent, zona este construită pe baza cererilor individuale.

Cu adresa nr. x din 6 ianuarie 2014, Primăria Comunei Cumpăna a precizat că nu a fost aprobat un plan urbanistic general al localităţii în care să fie inclusă şi parcela A420/4, aceasta fiind situată în extravilanul localităţii şi, ca urmare a acestui fapt, în zona respectivă nu există acces la utilităţi şi nici nu sunt edificate construcţii.

În aceste condiţii, eventualele cereri de edificare de construcţii pe această parcelă, ca, de altfel, pe orice parcelă inclusă în extravilanul comunei, se soluţionează în baza Legii nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, precum şi a celorlalte acte normative în vigoare, incidente în materie.

În ceea ce priveşte includerea parcelei A420/4 în planul de dezvoltare a localităţii, s-a precizat că aceasta se regăseşte în Anexa 9, privind "Amenajarea teritoriului", din Strategia de dezvoltare a comunei Cumpăna, pentru perioada 2007 - 2027, aprobată prin HCL nr. 52 din 31 mai 2007, ce a fost depusă la dosar.

La solicitarea instanţei de apel, Primăria comunei Cumpăna a transmis la dosar şi două contracte de vânzare-cumpărare, încheiate în perioada 2008 - 2009, cu privire la terenuri situate în aceeaşi zonă cu terenul în litigiu.

Cu adresa din 20 februarie 2014, Primăria comunei Cumpăna a mai comunicat instanţei că pentru terenul extravilan al comunei, nu există plan urbanistic general, că pentru parcela în cauză nu a fost întocmită nicio documentaţie aferentă planului urbanistic generală, că, anterior exproprierii, această parcelă avea deschidere la DN 39E, însă în prezent, ca urmare a realizării lucrării de utilitate publică "Varianta de ocolire a municipiului Constanţa", nu mai există această vecinătate şi că în zona de referinţă, există conducte funcţionale de aducţiune apă, de aducţiune gaze naturale şi de refulare canalizare, dar condiţiile tehnice nu permit racordarea la aceste utilităţi.

Curtea de Apel Constanţa a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice imobiliare având drept obiectiv: stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor ca urmare a exproprierii suprafeţei de 2.074 mp teren, situat în parcela A420/4/1 a comunei Cumpăna, respectiv a valorii de circulaţie a terenului expropriat şi a eventualelor daune suferite de reclamanţi ca urmare a exproprierii. S-a dispus ca evaluarea despăgubirilor să se facă în două variante, şi anume data întocmirii raportului de evaluare de către expropriator, iulie 2008, şi, respectiv, data întocmirii raportului de expertiză în primă instanţă, decembrie 2010, având în vedere considerentele Deciziei de casare nr. 7496 din 10 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

S-a dispus ca experţii să aibă în vedere la efectuarea lucrării actele depuse de Primăria comunei Cumpăna la dosar, mai sus menţionate.

Ulterior, obiectivele expertizei au fost modificate, în sensul că s-a dispus ca evaluarea despăgubirilor să se facă în două variante, respectiv, la data hotărârii de expropriere, 4 iunie 2009 şi la data întocmirii raportului de expertiză, 1 octombrie 2014.

La data de 13 octombrie 2014, a fost depus la dosar raportul de expertiză dispus a fi efectuat în cauză, raport ce cuprinde o opinie majoritară, a expertului desemnat de instanţă şi a expertului desemnat la cererea pârâtului, şi o opinie minoritară, a expertului desemnat la cererea reclamanţilor.

În opinia majoritară, s-a reţinut, în concluzie, că valoarea despăgubirilor aferente terenului expropriat şi terenului afectat de expropriere, stabilită în funcţie de înscrisurile de la Camera Notarilor Publici cu privire la preţurile practicate pentru terenuri similare celui în litigiu, este de 7.500 euro, pentru iunie 2009, respectiv, de 3.000 euro, pentru octombrie 2014.

Având în vedere dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, potrivit cu care "despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat, experţii au stabilit că, raportat la valoarea oferită de expropriator, de 16 euro/mp, valoarea totală a despăgubirilor ce se cuvin reclamanţilor este de 80.000 euro (16 euro x 5.000 mp = 80.000 euro).

În opinia minoritară, expertul desemnat la solicitarea reclamanţilor a stabilit valoarea despăgubirilor ce se cuvin acestora la suma de 198.537 euro.

Reclamanţii au contestat raportul de expertiză şi au solicitat refacerea acestuia.

Prin încheierea din data de 18 noiembrie 2014, Curtea a admis obiecţiunile formulate de reclamanţi şi a dispus ca experţii să stabilească despăgubirile cuvenite reclamanţilor ca urmare a exproprierii suprafeţei în litigiu, cu luarea în considerare, ca şi comparabile, pentru prima variantă, data emiterii hotărârii de expropriere şi, respectiv, a datelor rezultate din Contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 5 decembrie 2008, precum şi a celor din Contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 11 martie 2009, existente la dosar. S-a mai dispus ca, pentru a doua variantă, la data efectuării expertizei, 2014, experţii să stabilească despăgubirile în raport de Standardele internaţionale de evaluare, cu luarea drept comparabile a ofertelor publice privind terenuri din extravilanul comunei Cumpăna.

Prin încheierea din data de 15 decembrie 2014, Curtea de Apel Constanţa a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea dosarului la Curtea de Apel Galaţi, ca urmare a admiterii cererii de strămutare formulată de reclamanţi, soluţie dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia civilă nr. 3884 din 04 decembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. x/2014.

Pe rolul Curţii de Apel Galaţi, dosarul a fost înregistrat la data de 5 ianuarie 2015 sub nr. x/2009*.

Raportat la dispoziţiile hotărârii prin care s-a dispus strămutarea, în sensul menţinerii actelor procedurale efectuate în cauză până la momentul strămutării, Curtea de Apel Galaţi a constatat că procesul se află încă în faza administrării probatoriilor şi, întrucât ultimul act procedural efectuat de Curtea de Apel Constanţa a fost acela al admiterii obiecţiunilor formulate de reclamanţi la raportul de expertiză efectuat în cauză, a revenit cu adresă către experţi pentru ca aceştia să răspundă la obiecţiuni, aşa cum s-a stabilit prin încheierea din 18 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Constanţa.

La data de 15 ianuarie 2015, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 12/2015, prin care s-a constatat că prevederile art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004, privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2004, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză", cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituţionale.

Având în vedere această decizie, precum şi împrejurarea că experţii nu au răspuns obiecţiunilor admise de Curtea de Apel Constanţa, reclamantul B. a solicitat la termenul din data de 6 mai 2015 efectuarea unei noi expertize tehnice, ale cărei obiective să corespundă celor statuate de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 12/2015, cât şi îndrumărilor date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia de casare, îndrumări care, în opinia sa, nu au fost respectate de către instanţa de rejudecare, respectiv Curtea de Apel Constanţa.

Prin încheierea din data de 6 mai 2015, Curtea a admis cererea şi a dispus efectuarea unei expertize care să stabilească valoarea despăgubirilor ce se cuvin reclamanţilor, respectiv valoarea suprafeţei de 2.074 mp teren expropriat din parcela A420/4/1, situată în extravilanul comunei Cumpăna, precum şi valoarea prejudiciului cauzat lotului rămas în proprietatea reclamanţilor din parcela iniţială de 5.000 mp, la stabilirea acestor despăgubiri, urmând a se avea în vedere preţul cu care se vindeau în mod obişnuit terenuri de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială respectivă, la momentul la care a avut loc transferul dreptului de proprietate, respectiv luna iunie 2009, aşa cum s-a stabilit prin decizia Curţii Constituţionale nr. 12/2015.

Respectând îndrumările obligatorii ale deciziei de casare, Curtea a dispus, totodată, ca la efectuarea expertizei să se aibă în vedere tranzacţii perfectate cu privire la terenuri de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială în care este situat terenul în litigiu, indicând în mod expres Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/05 decembrie 2008, contract ce a fost depus la dosar de către Primăria comunei Cumpăna, jud. Constanţa, la solicitarea Curţii de Apel Constanţa, acceptat pentru a fi folosit drept element de comparaţie şi de către reclamantul B..

6. Soluţia instanţei de apel în rejudecare

Prin Decizia civilă nr. 99/A din 12 mai 2016 Curtea de Apel Galaţi a admis apelul declarat de către pârâtul Statul Român împotriva Sentinţei civile nr. 672 din 9 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia civilă în Dosarul nr. x/2009, a schimbat în parte sentinţa apelată şi l-a obligat pe pârât să plătească reclamanţilor suma de 47.020 Euro sau echivalentul în RON al acesteia, la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 2.074 mp situate în extravilanul comunei Cumpăna, jud. Constanţa, parcela A420/4/1, lot. 1 (în loc de 198.537 Euro cât s-a stabilit prin sentinţa atacată).

Totodată, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi a înlăturat din cuprinsul acesteia dispoziţiile contrare deciziei de apel.

Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4) - (8) şi ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului.

Potrivit aliniatului 3 al aceluiaşi articol, acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.

Art. 26 din Legea nr. 33/1994 prevede că despăgubirea ce se cuvine pentru terenul expropriat se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.

La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa, vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.

Prin Decizia nr. 12/2015, Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, sunt neconstituţionale.

Prin decizia menţionată, instanţa de control constituţional a statuat că stabilirea cuantumului despăgubirii este o măsură conexă şi indisolubil legată de momentul transferului dreptului de proprietate, întrucât acest moment este cel determinant în raportul juridic ce se naşte între expropriat şi expropriator, iar nu de vreun alt moment ulterior stabilit aleatoriu.

În consecinţă, în această privinţă, legiuitorul nu are nicio marjă de apreciere, valoarea bunului expropriat neputând fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului.

În speţă, reclamanţilor le-a fost expropriată o suprafaţă de 2.074 mp teren, ce face parte dintr-un lot mai mare, de 5.000 mp, acestora rămânându-le, aşadar, în proprietate diferenţa de 2.926 mp.

În lumina dispoziţiilor legale mai sus citate, despăgubirea ce se cuvine reclamanţilor ca urmare a exproprierii se compune din valoarea reală a suprafeţei de 2.074 mp, ce a fost trecută efectiv în proprietatea statului, precum şi din valoarea prejudiciului cauzat lotului rămas în proprietatea acestora, de 2.926 mp, valori ce urmează a fi stabilite în raport de momentul la care a avut loc transferul dreptului de proprietate, respectiv iunie 2009, aşa cum s-a stabilit prin decizia Curţii Constituţionale nr. 12/2015.

Ultima expertiză efectuată în apel, expertiză ale cărei obiective au fost stabilite în conformitate cu dispoziţiile legale incidente în cauză, cu dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale, dar şi cu îndrumările deciziei de casare pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a stabilit că valoarea terenului expropriat, în suprafaţă de 2.074 mp, este de 34.760 euro.

Evaluarea s-a făcut având ca moment de referinţă data de 4 iunie 2009, când a avut loc transferul dreptului de proprietate de la reclamanţi la pârât, ţinând cont de toate elementele de identificare a terenului, pe baza analizei pieţei imobiliare şi a standardelor de evaluare ANEVAR, prin metoda comparaţiei directe, experţii folosind trei modele comparabile, respectiv, oferta de terenuri din zona în care este situat imobilul în litigiu.

A fost stabilită, astfel, o valoare medie de 16,76 euro/mp, foarte apropiată de cea oferită de pârât la momentul exproprierii, ceea ce a condus la o valoare de 34.760 euro pentru întreaga suprafaţă expropriată de 2.074 mp.

În ceea ce priveşte cea de-a doua componentă a despăgubirii ce se cuvine reclamanţilor, respectiv prejudiciului cauzat lotului rămas în proprietatea acestora, ca urmare a exproprierii, expertiza a stabilit că valoarea acestuia este de 12.260 euro.

Astfel, din suprafaţa iniţială de 5.000 mp ce a aparţinut reclamanţilor, teren care la data exproprierii avea destinaţie agricolă, fiind situat în extravilanul comunei Cumpăna, acestora le-a rămas în proprietate un lot de 2.926 mp.

În opinia experţilor, exproprierea lotului nr. x, în suprafaţă de 2.074 mp, a avut drept consecinţă scăderea valorii lotului x, în suprafaţă de 2.926 mp, prin aceea că lotul rămas în proprietatea reclamanţilor nu mai are deschidere la DN 413, accesul făcându-se pe un drum de exploatare, şi că lotul are forma unui trapez, ascuţit pe latura nordică, ceea ce îl face mai greu de exploatat ca teren agricol şi de un interes diminuat pentru o eventuală înstrăinare.

Experţii au apreciat că, în aceste condiţii, valoarea de piaţă a lotului rămas în proprietatea reclamanţilor s-a diminuat cu 25%, din calcule rezultând suma de 12.260 euro. S-a avut în vedere şi în acest caz valoarea de 16,76 euro/mp.

Curtea de Apel Galaţi a apreciat că expertiza efectuată în cauză a răspuns pe deplin obiectivelor stabilite de instanţă, concluziile la care experţii au ajuns, în opinia majoritară, fiind în concordanţă cu situaţia reală a terenului, cu preţurile practicate şi cu valoarea altor terenuri similare celui în litigiu de la data exproprierii.

Este adevărat că, în cauză, expertul desemnat la solicitarea reclamanţilor a semnat raportul de expertiză "cu obiecţiuni". Cu toate acestea, expertul nu a înţeles să formuleze efectiv în scris obiecţiunile şi nu le-a transmis nici ulterior la dosar, separat, deşi instanţa a acordat termen în acest sens.

Curtea a apreciat, însă, că această împrejurare nu este de natură a altera concluziile expertizei efectuate în cauză, concluzii care reflectă opinia majoritară a celorlalţi doi experţi care au alcătuit comisia, cu atât mai mult cu cât nici reclamanţii nu au insistat în obţinerea punctului de vedere al acestui expert, solicitând, în schimb, să se aibă în vedere opinia exprimată de expert în primă instanţă.

De altfel, pe parcursul soluţionării cauzei în apel, după momentul la care s-a dispus strămutarea dosarului la Curtea de Apel Galaţi, reclamanţii au avut o poziţie oscilantă şi schimbătoare de la un termen la altul, formulând cereri şi exprimându-şi opinii contradictorii în legătură cu expertizele efectuate în cauză, după cum rezultatul acestora le era sau nu favorabil.

Aşa cum s-a arătat deja, ultima expertiză efectuată în cauză a fost dispusă la solicitarea expresă a reclamanţilor şi formulată la termenul din data de 16 mai 2015, aceştia susţinând că niciuna dintre lucrările efectuate până la acel moment nu era corectă. După depunerea raportului de expertiză la dosar, însă, poziţia reclamanţilor s-a schimbat în sensul că, fiind nemulţumiţi de valoarea despăgubirilor stabilită de experţi, au formulat cereri repetate de recuzare a expertului desemnat de instanţă, de anulare a raportului de expertiză şi de luare în considerare a primului raport de expertiză efectuat la fond.

Solicitarea reclamanţilor de a se avea în vedere la soluţionarea cauzei primul raport de expertiză nu a putut fi primită, motivat de faptul că, pe de o parte, la efectuarea acestuia nu a fost avută în vedere situaţia intervenită ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale, în sensul că evaluarea nu s-a făcut în raport de momentul exproprierii, iunie 2009, iar, pe de altă parte, decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a dispus casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel a statuat cu caracter irevocabil, în sensul că expertiza respectivă este greşită şi că instanţa de apel trebuia să dispună refacerea lucrării, acesta fiind şi motivul pentru care calea de atac a recursului a fost admisă, cu consecinţa mai sus menţionată.

Prin urmare, este evident că, în prezent, orice raportare la concluziile primei expertize efectuate în cauză ar fi greşită, nelegală şi neprocedurală, solicitarea formulată de reclamanţi în acest sens fiind vădit nefondată.

Într-o altă luare de poziţie, reclamanţii au solicitat ca, la soluţionarea cauzei, să fie avută în vedere măcar expertiza efectuată în apel la Curtea de Apel Constanţa, expertiză în cuprinsul căreia, în opinia majoritară, experţii au stabilit o valoare a despăgubirilor de 80.000 euro.

S-a considerat că nici această cerere nu poate fi primită, întrucât expertiza respectivă nu a fost efectuată potrivit îndrumărilor date prin decizia de casare, în sensul că, la efectuarea acesteia, experţii nu au avut în vedere tranzacţii perfectate cu privire la terenuri de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială în care este situat şi terenul în litigiu.

Aşa cum s-a arătat, abia după depunerea la dosar a acelui raport de expertiză, prin încheierea din data de 18 noiembrie 2014, Curtea de Apel Constanţa a admis obiecţiunile formulate de reclamanţi şi a dispus ca experţii să stabilească despăgubirile cuvenite acestora ca urmare a exproprierii suprafeţei în litigiu, cu luarea în considerare, ca şi comparabile, pentru prima variantă, respectiv, data emiterii hotărârii de expropriere, şi a datelor rezultate din Contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 5 decembrie 2008, precum şi a celor din Contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 11 martie 2009. Imediat după acest moment, dosarul a fost strămutat la Curtea de Apel Galaţi şi, ca urmare a lipsei răspunsului la obiecţiuni, a publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 12/2015 şi a solicitării exprese a reclamanţilor formulate în faţa instanţei la data de 16 mai 2015, Curtea a dispus efectuarea noii expertize, cu obiective clar stabilite, de comun acord cu părţile şi în concordanţă cu dispoziţiile deciziei de casare.

Aşadar, expertiza efectuată la Curtea de Apel Constanţa nu poate fi luată în considerare, întrucât valoarea despăgubirilor nu a fost stabilită corect, prin metoda comparaţiei cu alte tranzacţii, aşa cum s-a statuat prin decizia de casare, în timp ce ultima expertiză efectuată în cauză răspunde tuturor acestor exigenţe.

Sub un alt aspect, Curtea a apreciat că suma de 80.000 euro la care au ajuns experţii este greşită, calculul făcut de aceştia fiind în contradicţie cu dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Astfel, în concluzii, se arată că valoarea despăgubirilor pentru lotul nr. x şi lotul nr. x, în iunie 2009, este de 7.500 euro, astfel că, raportat la dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, care prevăd că despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată, experţii au considerat că trebuie avută în vedere valoarea oferită de expropriator, de 16 euro/mp, valoare pe care o raportează, însă, la întreaga suprafaţă de 5.000 mp, rezultând, în final, suma de 80.000 euro.

Concluzia este eronată, întrucât reclamanţilor le-a fost expropriată doar suprafaţa de 2.074 mp, astfel că doar pentru această suprafaţă de teren sunt îndreptăţiţi la despăgubiri reprezentând contravaloarea sa reală, conform art. 26 alin. (1) teza 1 din Legea nr. 33/1994, pentru restul de teren de 2.926 mp, care le-a rămas în proprietate, reclamanţii fiind îndreptăţiţi să primească, potrivit art. 26 alin. (1) teza 2 din Legea nr. 33/1994, doar contravaloarea prejudiciului cauzat acestui lot, ca urmare a exproprierii. Prin urmare, experţii ar fi trebuit să stabilească, în primul rând, valoarea lotului expropriat şi, în al doilea rând, dacă lotul ce le-a rămas reclamanţilor în proprietate a fost prejudiciat ca urmare a exproprierii, respectiv dacă acestuia i-a scăzut valoarea, situaţie în care reclamanţii ar fi fost îndreptăţiţi să primească despăgubiri constând în această diferenţă de valoare.

Or, stabilirea unei sume globale de 80.000 euro, cu titlu de despăgubire pentru întreaga suprafaţă de 5.000 mp, în condiţiile în care reclamanţilor le-a fost expropriat doar un lot de 2.074 mp, rămânându-le în proprietate restul de 2926 mp, este fundamental greşită, întrucât, în acest mod, reclamanţii sunt despăgubiţi ca şi cum întreg terenul le-a fost luat, şi nu doar o parte, aceştia rămânând şi cu terenul de 2.926 mp, dar şi cu contravaloarea lui stabilită la 16 euro/mp, ceea ce, în mod evident, nu poate fi acceptat.

Nici solicitarea reclamanţilor de a se avea în vedere, la soluţionarea cauzei, punctul de vedere exprimat de expertul F. la fond nu a fost primită, întrucât expertiza efectuată în primă instanţă a fost înlăturată cu caracter irevocabil prin decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, decizie obligatorie pentru instanţa de rejudecare, dispoziţia expresă a instanţei de control judiciar fiind aceea a refacerii expertizei.

În consecinţă, reţinând că ultima expertiză efectuată în cauză se înscrie pe coordonatele trasate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi respectă, în acelaşi timp, dispoziţiile legale în materie de expropriere, precum şi cele statuate de Curtea Constituţională, Curtea, constatând că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la repararea prejudiciului ce le-a fost cauzat prin expropriere, a dispus despăgubirea acestora cu suma de 47.020 euro sau echivalentul în RON al acesteia, la cursul BNR din ziua plăţii.

Suma se compune, aşa cum în mod expres prevede art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, din valoarea reală a lotului expropriat în suprafaţă de 2.074 mp, respectiv suma de 34.760 euro, şi din valoarea prejudiciului cauzat lotului nr. x, în suprafaţă de 2.926 mp, rămas în proprietatea reclamanţilor din suprafaţa de 5000 mp, respectiv suma de 12.260 euro. Prejudiciul este, în opinia Curţii, cert, existenţa şi întinderea lui fiind sigure, demonstrate şi evaluate de către experţi, astfel că se impune a fi reparat.

La acordarea sumei de 47.020 euro, Curtea a avut în vedere dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora, primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî, despăgubirea acordată de către instanţă neputând fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.

Cum, în cauză, reclamanţilor le-a fost oferită de către expropriator suma de 33.184 euro, iar expertiza efectuată a stabilit o valoare mai mare a despăgubirilor, respectiv de 47.020 euro, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile legale citate, a avut în vedere această din urmă sumă.

6. Cererea de recurs

Împotriva Deciziei civile nr. 99/A din 12 mai 2016 a Curţii de Apel Galaţi, au formulat recurs atât reclamanţii-intimaţi, cât şi pârâtul-apelant, criticând soluţia instanţei de apel, prin prisma dispoziţiilor art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului ca nefondat sau, în subsidiar, dacă se consideră expertiza a III-a fi legală, modificarea deciziei, în sensul stabilirii despăgubirii la nivelul datelor combinatorii certe, rezultate din cele trei rapoarte de expertiză, respectiv reţinerea comparabilei nr. 1 din expertiza III, aplicată la întregul lot, minus valoarea lotului x din expertiza I, în total 480.375 RON, cu dobândă şi inflaţie, sau casarea cu trimitere, spre rejudecare.

Astfel, au arătat că instanţa de apel nu a constatat, în considerente, că utilizarea comparabilei 3 reprezintă o încălcare în fapt a dreptului de contestare a despăgubirilor în materia exproprierilor, prevăzut de art. 9 - 10 din Legea nr. 198/2004 şi art. 23 şi 26 din Legea nr. 33/1994.

De asemenea, au susţinut că instanţa de apel a încălcat rolul său activ, recunoscut de prevederile art. 129 C. proc. civ., întrucât aceasta nu a analizat raportul de expertiză şi a respins obiecţiunile, după ce anterior a respins şi solicitarea privind obligarea expertului de a se înfăţişa în instanţă pentru a da unele lămuriri.

Recurenţii-reclamanţi au invocat încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţia României, republicată, care garantează proprietatea privată, precum şi pe cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, conform căruia orice persoană are dreptul la protecţia proprietăţii şi la respectarea bunurilor sale.

Totodată, au menţionat că hotărârea încalcă formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii relative de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., avându-se în vedere că, în apel, Curtea de Apel Galaţi a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză, desemnând alţi experţi. În opinia recurenţilor-reclamanţi, raportul de expertiză este lovit de nulitate, conform art. 208 şi art. 210 C. proc. civ., şi pentru că aceştia au fost citaţi la Palatul de Justiţie din Galaţi în loc de "la faţa locului", dar şi pentru necuprinderea părerii celui de-al treilea expert. Or, când sunt mai mulţi experţi cu păreri deosebite, lucrarea trebuie să cuprindă părerea motivată a fiecăruia. În speţă, la termenul de judecată din 27 aprilie 2016, următor comunicării raportului, prin obiecţiunile depuse la dosar, deşi au arătat faptul că nu au fost citaţi legal, prin carte poştală, pentru data când s-a efectuat expertiza, instanţa a respins această apărare. Or, neregularitatea nu se acoperă prin prezenţa formală a expertului ales, întrucât acesta are calitatea de membru al comisiei de experţi, conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, iar nu de expert parte în condiţiile art. 18 din O.G. nr. 2/2000.

Recurenţii-reclamanţi au mai susţinut că prejudiciul pe care l-au suferit constă în faptul că nu au putut discuta comparabilele luate în calcul, nu au avut posibilitatea să-i predea expertului din Galaţi alte comparabile şi să depună înscrisul emis de SC C. SA, din care rezultă că lotul rămas este înfundat, deoarece exproprierea a 125 mp, aferentă drumului de acces, s-a produs mult mai târziu, respectiv în 2013. Prin urmare, este necesară efectuarea unei noi expertize în cauză.

7. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia civilă nr. 2092 din 28 octombrie 2016 a fost admis recursul, s-a casat decizia de apel a Curţii de Apel Galaţi şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă

Cu titlu prealabil, instanţa de recurs a constatat că, în cercetarea criticilor cu care a fost sesizată, trebuie a se avea în vedere, cu prioritate, dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condiţiile în care s-au invocat situaţii concrete de nelegalitate referitoare la limitele rejudecării apelului, determinat de dispoziţiile deciziei de casare anterioare, care sunt obligatorii, precum şi aspecte ce vizează aplicarea greşită a normelor de drept incidente în cauză.

În speţă, prin decizia de casare pronunţată anterior Deciziei nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte a dat îndrumări instanţei de apel, în sensul de a efectua un nou raport de expertiză, cu respectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, prin care să fie stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru terenul expropriat în raport de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, precum şi de a administra dovezi care să probeze tranzacţiile efectuate în aceste condiţii şi probe necesare pentru dovedirea prejudiciului pretins de reclamanţi pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite.

În rejudecare, iniţial, Curtea de Apel Constanţa a dispus, prin încheierea din 2 decembrie 2013, efectuarea unei noi expertize şi a constatat necesară emiterea unor adrese către Primăria comunei Cumpăna, pentru a se obţine relaţii în ceea ce priveşte regimul juridic al imobilului expropriat. De asemenea, instanţa a încuviinţat administrarea probei cu înscrisuri, respectiv contracte privind vânzarea de terenuri de aceeaşi categorie în comuna Cumpăna, autorizând pe reclamanţi "să facă diligenţe la notari publici".

La dosar au fost înaintate două contracte de vânzare-cumpărare tranzacţionate în perioada decembrie 2008, respectiv martie 2009, pentru parcela A 420 şi parcelele limitrofe.

La întocmirea expertizei, experţii G. şi H. s-au raportat, pentru stabilirea despăgubirilor aferente anilor 2009 şi, respectiv, 2014, la valorile înscrise în Ghidul valorilor orientative ale proprietăţilor imobiliare din jud. Constanţa. La rândul său, expertul F. a opinat că valoarea reală a imobilului expropriat trebuie determinată conform Standardelor de evaluare ANEVAR, iar nu prin prisma aplicării unor valori din Ghidul valorilor orientative ale proprietăţilor imobiliare din jud. Constanţa 2009, elaborat pentru uzul Camerei Notarilor Publici. Acest expert a stabilit valoarea despăgubirilor solicitate, luând în calcul oferte de tranzacţionare, iar nu tranzacţii perfectate cu privire la terenuri de acelaşi fel din unitatea administrativ-teritorială în care este situat şi terenul în litigiu.

Ulterior depunerii la dosar a acestui raport de expertiză, prin încheierea din data de 18 noiembrie 2014, Curtea de Apel Constanţa a admis obiecţiunile formulate de reclamanţi şi a dispus ca experţii să stabilească despăgubirile cuvenite acestora, urmare exproprierii suprafeţei în litigiu, cu luarea în considerare, ca şi comparabile, pentru prima variantă, data emiterii hotărârii de expropriere, a datelor rezultate din contractul de vânzare-cumpărare nr. x/05 decembrie 2008, precum şi a celor din Contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 11 martie 2009, existente la dosar.

După acest moment, dosarul a fost strămutat la Curtea de Apel Galaţi şi, urmare lipsei repetate a răspunsului la obiecţiuni, publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 12/2015 şi solicitării exprese a reclamanţilor, formulată prin petiţie la data de 23 martie 2015 şi, în faţa instanţei, la data de 16 mai 2015, instanţa de apel a dispus efectuarea unei noi expertize, cu obiective clar stabilite de comun acord cu părţile şi în concordanţă cu dispoziţiile deciziei de casare.

Noul raport de expertiză, cel omologat de instanţa de apel, a fost întocmit de expert I., desemnat de instanţă, de expert F., desemnat de reclamanţi, şi de expert H., desemnat de pârât, şi a fost depus la dosar la data de 16 martie 2016.

Reclamanţii au fost convocaţi în faţa Palatului de Justiţie din Galaţi pentru data de 1 martie 2016, respectiv la sediul primăriei comunei Cumpăna, jud. Constanţa, pentru data de 11 martie 2016, pentru a participa la efectuarea expertizei, prin scrisori recomandate cu confirmare de primire. Conform înscrisurilor ataşate la raportul de expertiză, pentru prima convocare, reclamanţii au fost citaţi la adresa din B-dul x, nr. 84, jud. Constanţa, indicată de aceştia în cererea de chemare în judecată. Potrivit menţiunilor efectuate de experţi, confirmarea de primire pentru a doua convocare adresată reclamanţilor nu a fost returnată până la data depunerii expertizei.

În speţă, prin acest ultim raport de expertiză, evaluarea experţilor I. şi H. a avut ca moment de referinţă data de 4 iunie 2009, când a avut loc transferul dreptului de proprietate, ţinându-se cont de elementele de identificare ale terenului, pe baza analizei pieţei imobiliare şi a standardelor de evaluare ANEVAR. Experţii au folosit trei modele comparabile, respectiv oferta de terenuri din zona în care este situat imobilul în litigiu.

În cuprinsul expertizei, s-a consemnat faptul că expertul F. urmează a depune opinia separată pentru obiectivele stabilite de instanţă, întrucât, potrivit acestuia, imobilele selectate drept comparabile de către instanţă şi ceilalţi experţi nu reprezintă toată plaja de valori la care se tranzacţionează terenurile în zona imobilului în litigiu.

Acest expert nu a prezentat instanţei de apel opinia sa până la data la care dezbaterile asupra fondului au fost închise. A precizat doar că s-a adresat Primăriei Cumpăna pentru a obţine noi relaţii privind tranzacţiile efectuate la nivelul acestei unităţi administrativ teritoriale, răspunsul primit fiind ataşat împreună cu actele obţinute (Adresa nr. x din 16 martie 2016).

La termenul de judecată din 27 aprilie 2016, Curtea de Apel Galaţi a respins obiecţiunile formulate de reclamanţi la raportul de expertiză întocmit de experţii I. şi H., cât priveşte utilizarea necorespunzătoare a comparabilei nr. 3 (înscris care nu reflectă preţul cu care se vând în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, în perioada de referinţă, terenuri similare celui în litigiu), în considerarea faptului că au fost respectate pe deplin obiectivele încuviinţate de instanţă în apel pentru administrarea probei cu expertiză tehnică de specialitate.

Înalta Curte a reţinut că, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa, vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.

Înalta Curte a constată că, prin Decizia nr. 12/2015, Curtea Constituţională a apreciat că prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză", cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, sunt neconstituţionale, aşa încât, în cauză, astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, se impunea ca, la efectuarea expertizei, pentru determinarea despăgubirilor aferente exproprierii, experţii să se raporteze la momentul pierderii dreptului de proprietate de către reclamanţi.

Prin urmare, în cauză, respectarea criteriului legal la care face referire art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994 impunea ca, în efectuarea noii expertize - încuviinţată cu ocazia rejudecării cauzei - să fie avute în vedere contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect imobile din aceeaşi unitate administrativ-teritorială cu cel în litigiu, încheiate în anul 2009, ca moment al realizării expertizei, în raport de data pierderii dreptului de proprietate de către reclamanţi sau într-o perioadă cât mai apropiată de acest moment.

În speţă, însă, instanţa de apel a validat în mod greşit un raport de expertiză însuşit de doi dintre experţii desemnaţi, în cuprinsul căruia drept comparabile au fost utilizate o ofertă de vânzare-cumpărare de terenuri din zona în care este situat imobilul în litigiu.

Or, este de reţinut că, în stabilirea despăgubirilor, raportarea la criterii proxime, care sunt în vecinătatea criteriului legal instituit de art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994, şi-ar găsi justificare, astfel cum s-a statuat în jurisprudenţă - doar în condiţiile în care s-ar face dovada unor demersuri la instituţii abilitate (direcţia locală de impozite şi taxe, oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară, camera notarilor publice ş.a.) pentru a obţine informaţii privind preţurile din tranzacţii de vânzare-cumpărare a unor imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială cu terenul expropriat, încheiate în perioada exproprierii, ori în vecinătatea acestei perioade de referinţă, iar, în urma acestor demersuri, s-ar constata imposibilitatea obţinerii unor astfel de informaţii, din cauza lipsei tranzacţiilor.

În cauză, din verificarea lucrărilor, reiese că aceste demersuri s-au făcut parţial, chiar de către reclamanţi ori de expertul desemnat de aceştia, în acord cu dispoziţiile deciziei de casare, însă acestea, chiar insuficiente fiind, nu au fost avute în vedere la întocmirea raportului de expertiză, în acord cu prevederilor art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994.

Pe de altă parte, pentru a înlătura criteriul legal care vizează, în determinarea valorii de circulaţie, "preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel", experţii nu au reţinut că nu ar exista tranzacţii efective suficiente cu terenuri libere comparabile sau că datele obţinute din tranzacţiile efectuate nu sunt credibile, folosind drept comparabile, în mod greşit şi fără nicio justificare, o ofertă de vânzare preluată de pe site-uri imobiliare, dar şi rezultatul obţinut de expropriaţi într-o altă expropriere.

În acest context, Înalta Curte a constatat că, fără să cenzureze aceste aprecieri ale celor doi experţi, instanţa de apel şi-a însuşit necritic concluziile expertizei. Aceasta, în condiţiile în care, pentru determinarea corectă a elementelor de fapt ale pricinii, trebuia să lămurească prioritar dacă există tranzacţii corespunzătoare pentru stabilirea despăgubirilor pentru imobilul expropriat, iar, în subsidiar, ce înseamnă inexistenţa unor tranzacţii efective suficiente (ceea ce ar însemna, per a contrario, că asemenea tranzacţii au avut totuşi loc, dar au fost considerate insuficiente, deşi dispoziţia legală nu impune existenţa unui număr de tranzacţii pentru a fi luate în considerare) şi, de asemenea, pentru ce motiv datele obţinute din tranzacţiile efectuate nu ar fi credibile.

Or, în această manieră de soluţionare a cauzei, a lipsit rolul activ al instanţei, care era obligată să lămurească - în condiţiile unor constatări incomplete şi nedemonstrate ale experţilor - tranzacţiile întocmite efectiv la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, în funcţie de care, în condiţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, să se determine valoarea de circulaţie a imobilului expropriat, cu atât mai mult cu cât, prin decizia de casare anterioară, s-a dispus în acest sens.

Neprocedând în această modalitate, încălcând dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel a înlăturat criteriul legal de evaluare a despăgubirilor - preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel, prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 - validând concluzii ale unei expertize care s-a bazat pe aprecieri subiective ale experţilor (vizând tranzacţii nerelevante ori în număr insuficient, respectiv înscrisuri care nu pot fi analizate din perspectiva normei de drept invocate).

Cât priveşte recursul declarat de reclamanţi, Înalta Curte a mai reţinut că instanţa de apel, cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994, nu a constatat că utilizarea celei de-a treia comparabile în determinarea valorii despăgubirilor pentru imobilul expropriat reprezintă, astfel cum susţin aceşti recurenţi, o încălcare a dreptului de contestare a despăgubirilor în materia exproprierilor.

Aşadar, o astfel de hotărâre (de stabilire a despăgubirilor în procedura de expropriere) nu se încadrează în sintagma "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială".

Aşa cum s-a cristalizat în practica judiciară, sintagma are în vedere preţul de piaţă, respectiv cel de tranzacţionare, stipulat în acte de înstrăinare încheiate la o data apropiată celei la care a intervenit exproprierea. "Preţul de piaţă" este considerat a fi preţul cel mai probabil, la o anumita dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piaţă concurenţială, atunci când sunt întrunite toate condiţiile unei vânzări oneste şi în care cumpărătorul şi vânzătorul acţionează prudent, în cunoştinţă de cauză, în interesul propriu, presupunând că niciunul dintre aceştia nu este supus unor constrângeri exagerate.

Pe acest temei, în măsura în care se înfăţişează contracte de vânzare-cumpărare încheiate în perioada relevantă pentru alte imobile de acelaşi fel cu terenul în litigiu, instanţa ar putea cenzura valoarea inserata în raportul de expertiză, apreciind, eventual, asupra oportunităţii întocmirii unei noi lucrări de specialitate.

În speţă, faţă de situaţia de fapt prezentată, instanţa de apel putea pune în discuţia părţilor necesitatea completării raportului de expertiză, în condiţiile în care s-a contestat folosirea greşită a unor comparabile (indicate anterior) şi s-au depus la dosar noi contracte de vânzare cumpărare.

Înalta Curte a apreciat, în acest context, că atât timp cât instanţa de apel nu a exercitat un rol activ în soluţionarea raportului juridic dedus judecăţii, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., conform îndrumărilor date prin decizia de casare, rol activ care nu este exclus de obligaţia ce subzistă în sarcina reclamanţilor de a proba pretenţiile deduse judecăţii, în speţă este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.. De altfel, neconformarea în ceea ce priveşte aplicarea prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. atrage casarea hotărârii, ca fiind pronunţată cu încălcarea legii.

Înalta Curte a constatat, totodată, că recurenţii-reclamanţi au invocat încălcarea formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii relative de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., avându-se în vedere că, în apel, Curtea de Apel Galaţi a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză, desemnând alţi experţi.

În cauză, însă, din această perspectivă o astfel de critică nu este fondată, instanţa având posibilitatea ca, în raport de dispoziţiile art. 201 C. proc. civ., să cunoască părerea unor specialişti pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, în acest sens numind, fie la cererea părţilor, fie din oficiu, unul sau trei experţi, (în cazul de faţă, s-a procedat la înlocuirea unuia dintre experţii care au participat la realizarea expertizei în faţa Curtea de Apel Constanţa).

În măsura în care partea are obiecţiuni în privinţa persoanei desemnate drept expert, are la dispoziţie prevederile art. 204 C. proc. civ., norme pe care, în speţă, de altfel, recurenţii-reclamanţi le-au şi invocat. Instanţa de apel a respins cererile de recuzare formulate împotriva expertului I..

În speţă, în plus, recurenţii-reclamanţi au susţinut că raportul de expertiză este lovit de nulitate, conform art. 208 şi art. 210 C. proc. civ., pentru că aceştia au fost citaţi la Palatul de Justiţie din Galaţi în loc de "la faţa locului" şi pentru necuprinderea părerii celui de-al treilea expert.

Înalta Curte a constatat că, în situaţia de faţă, dată fiind soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare, în principal pentru efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, cu respectarea prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi a deciziei Curţii Constituţionale nr. 12/2015, nu se mai impune analizarea celorlalte neregularităţi invocate de recurenţii-reclamanţi cu privire la convocarea acestora de către experţi la efectuarea expertizei ori la modalitatea de întocmire a raportului de expertiză. În rejudecare, instanţa de trimitere trebuie a avea în vedere dispoziţiile art. 208 şi 210 C. proc. civ., articole de drept invocate ca fiind încălcate prin recursul formulat de recurenţii-reclamanţi.

În consecinţă, cum, în cauză, nu au fost respectate dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. şi nu a fost pe deplin lămurită situaţia de fapt şi, astfel, nu este posibilă exercitarea controlului de legalitate a hotărârii recurate prin prisma modului de aplicare a prevederilor legale incidente invocate ca temeiuri de drept ale cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., a admis recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva Deciziei nr. 99/A din 12 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a casat decizia recurată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Astfel fiind, având în vedere considerentele care preced, Înalta Curte a considerat că, în rejudecare, instanţa de trimitere urmează a veghea la corecta aplicare a dispoziţiilor legale incidente în determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite pentru terenul expropriat, respectiv art. 26 din Legea nr. 33/1994. De asemenea, instanţa de apel va avea în vedere şi criticile ce vizează fondul raportului juridic litigios, formulate prin recursul recurenţilor-reclamanţi, şi care nu se mai impuneau a fi analizate la acel moment procedural, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în lipsa clarificării cadrului procesual de învestire.

Cu referire la recursul declarat de recurentul-pârât Statul Român, reprezentat de Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Invenţii Străine, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, prin mandatar SC C. SA Craiova, Înalta Curte a considerat că, faţă de soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare, pronunţată prin raportare la prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, nu pot fi examinate, până la lămurirea situaţiei de fapt, criticile prin care această parte a pus în discuţie chestiuni privitoare la criteriile avute în vedere de experţi la stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv împrejurarea că valoarea imobilului expropriat a fost determinată ţinându-se seama de poziţia parcelei de teren în apropierea intravilanului municipiului Constanţa şi din perspectiva anului 2027, când se presupune că terenul va face parte din etapa III A zona metropolitană rezidenţială a Constanţei, faptul că valoarea prejudiciului trebuia determinată de expert ca fiind diferenţa dintre valoarea totală a terenului şi cea a suprafeţei de teren expropriate, la care se adaugă valoarea de teren a suprafeţei de teren rămase neexpropriate, ipoteza potrivit căreia terenul expropriat nu mai are deschidere la DN 413, etc.

În consecinţă, Înalta Curtea a reţinut că, în mod formal, aceeaşi soluţie se impune şi în privinţa recursului formulat de recurentul-pârât, aspectele de nelegalitate invocate de această parte urmând să fie analizate într-un alt ciclu procesual, în funcţie de concluziile expertizei ce se impune a fi administrată în rejudecare. Aşadar, criticile care vizează cuantumul despăgubirilor nu se impun a fi, în concret, cercetate, de vreme ce există impedimente de natura celor mai sus prezentate care împiedică instanţa de recurs să statueze asupra legalităţii soluţiei sub acest aspect.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi sub nr. Rj 2645/1/2016 şi, în acord cu disp. art. 315 alin. (1) C. proc. civ., s-a dispus depunerea la dosar de către părţi, de către Camera Notarilor Publici Constanţa, OCPI Constanţa şi Comuna Cumpăna, jud. Constanţa, a tuturor contractelor de vânzare-cumpărare de terenuri învecinate/similare cu terenul proprietatea reclamanţilor-intimaţi, supus exproprierii, încheiate în perioada transferului de proprietate prin expropriere, dispoziţie respectată de destinatarii solicitării.

De asemenea, Curtea a dispus întocmirea unei noi expertize tehnice imobiliare, care să aibă ca obiective: 1) stabilirea valorii de piaţă a bunului expropriat la momentul exproprierii şi la momentul întocmirii raportului de expertiză; 2) precizarea dacă suprafaţa de teren de 2.074 mp, rămasă în proprietatea J., a suferit o diminuare valorică, având în vedere că a rămas loc înfundat, diminuare ce priveşte momentul exproprierii şi, respectiv, momentul întocmirii raportului de expertiză.

Expertiza a fost realizată în cauză de către ing. experţi K. - desemnat la solicitarea Curţii, F. - desemnat la solicitarea reclamanţilor şi L. - desemnat la solicitarea pârâtului.

8. Soluţia instanţei de apel în rejudecare

Prin Decizia nr. 184/A din 24 octombrie 2018, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, prin C. SA Bucureşti, împotriva Sentinţei civile nr. 672 din 9 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia civilă în Dosarul nr. x/2011.

A schimbat, în parte, sentinţa apelată şi, în rejudecare, a obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 196.657 RON, cu titlu de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 2.074 mp, situat în extravilanul comunei Cumpăna, jud. Constanţa, identificat în P A420/4/1, lot. 1.

A obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 273.900 RON, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat reclamanţilor prin expropriere.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi le-a înlăturat pe cele contrare prezentei hotărâri.

A fost obligat apelantul să plătească expertului tehnic judiciar ing. K. suma de 3.000 RON, cu titlu de onorariu expert şi cheltuieli pentru întocmirea raportului de expertiză.

Au fost obligaţi intimaţii să plătească expertului tehnic judiciar ing. F. suma de 4.400 RON, cu titlu de onorariu expert şi cheltuieli pentru întocmirea raportului de expertiză.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Conform disp. art. 282 C. proc. civ., obiectul apelului de faţă îl reprezintă Sentinţa civilă nr. 672 din 9 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în Dosarul nr. x/2011, criticată doar de către pârâtul Statul Român sub aspectul evaluării dreptei despăgubiri datorată reclamanţilor-intimaţi, urmare intervenirii exproprierii.

În rejudecare, Curtea, trebuie să facă aplicarea disp. art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că hotărârile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

În acord cu respectarea acestui principiu, instanţa de apel a dispus administrarea probelor (inclusiv a celei cu expertiză), cu respectarea corectei citări a părţilor, întocmirea unui nou raport de expertiză imobiliară, care să aibă în vedere toate tranzacţiile terenurilor învecinate/similare cu cel al reclamanţilor-intimaţi, aşa cum au fost ele identificate în arhivele Camerei Notarilor Publici Constanţa, OCPI Constanţa şi ale Comunei Cumpăna, jud. Constanţa, stabilirea valorilor patrimoniale supuse cenzurii instanţei în prezenta cauză prin prisma Deciziei nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale, dar şi a actului normativ aplicabil în cauză, cu prezentarea mai multor criterii de evaluare, inclusiv al preţului de piaţă, ca valoare cel mai probabilă la o anumită dată, pe o piaţă concurenţială, aşa cum a dispus în al doilea ciclu instanţa supremă.

Aşa cum s-a arătat şi de către instanţa de recurs şi cu respectarea voinţei părţilor, noul raport de expertiză imobiliară a fost întocmit de către un expert desemnat de Curte şi de doi experţi solicitaţi de fiecare parte în litigiu, ei putând fi chiar şi aceiaşi.

Chiar dacă instanţa de apel a dispus ca stabilirea valorilor patrimoniale să aibă în vedere două momente, acela al pierderii dreptului de proprietate prin expropriere şi, respectiv, la momentul întocmirii raportului de expertiză, Curtea a avut în vedere, la momentul stabilirii despăgubirilor, doar data exproprierii, având în vedere decizia nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale, conform disp. art. 31 din Legea nr. 47/1992.

Din opinia exprimată de expertul desemnat de instanţa de judecată, d-nul ing. K., a rezultat că valoarea de piaţă a suprafeţei de teren de 2.074 mp, calculată la momentul exproprierii, 4 iunie 2009, este de 196.657 RON, suma fiind stabilită prin raportare la Standardul Internaţional de Evaluare (IVS) 1, pct. 3.1, pct. 29, pct. 31, pct. 32, pct. 35, la Standardele de evaluare ANEVAR (SEV) şi la Ghidul metodologic de evaluare (GEV 630), dar şi urmare analizei pieţei imobiliare, aşa cum a fost relevată de actele translative de proprietate a unor terenuri similare, din perioada de timp apropriată exproprierii (analiza cererii probabile, analiza ofertei competitive).

Din opinia exprimată de expertul desemnat de instanţă la propunerea reclamanţilor, d-nul ing. F., a rezultat că valoarea de piaţă a celor 2.074 mp expropriaţi este de 275.325 RON, suma fiind stabilită prin raportare la zona imobiliară, posibilitatea viitoarei utilizări a terenului, (viitoare zonă de dezvoltare imobiliară de tip rezidenţial), şi elemente de tip cerere-ofertă pe piaţa liberă imobiliară.

Din opinia expertului desemnat de Curte, la solicitarea pârâtului-apelant, d-nul ing. L., a rezultat că valoarea celor 2.074 mp teren expropriat este de 29.036 RON, suma fiind stabilită prin metoda comparaţiei directe, elementele de comparaţie fiind 4 tranzacţii de terenuri similare înregistrate la Primăria comunei Cumpăna, jud. Constanţa.

Curtea, analizând cele trei opinii exprimate de către ing. experţi, dar şi ţinând cont de considerentele deciziilor de casare, şi-a însuşit opinia expertului K., respectiv valoarea de 196.657 RON, având în vedere că suma a fost relevată printr-o prezentare mai amplă şi completă a criteriilor de evaluare, în acord cu Standardul Internaţional de Evaluare (IVS), Standardele de evaluare ANEVAR (SEV) şi la Ghidul metodologic de evaluare (GEV 630), dar şi urmare analizei pieţei imobiliare, aşa cum a fost relevată de toate actele translative de proprietate a unor terenuri similare din perioada de timp apropriată exproprierii (analiza cererii probabile, analiza ofertei competitive) depuse la dosar.

Totodată, valorile stabilite de experţii propuşi de părţi nu pot fi reţinute, având în vedere fie faptul că suma se raportează la un criteriu care nu este contemporan cu momentul exproprierii (viitoarea şi doar probabila utilizare a terenului - zonă de dezvoltare imobiliară de tip rezidenţial), fie faptul că se raportează la metoda comparaţiei directe prin analiza doar a 4 acte translative de proprietate, număr total irelevant, aşa cum a stabilit şi ÎCCJ anterior.

Obiecţiunile reclamanţilor-intimaţi nu au fost reţinute, având în vedere următoarele considerente: 1) este adevărat că toţi experţii, indiferent dacă sunt aleşi de instanţă sau sunt propuşi de părţi, au aceleaşi drepturi şi obligaţii în ceea ce priveşte alegerea comparabilelor şi aplicarea coeficienţilor de corecţie, dar experţii au arătat ce criterii/coeficienţi au avut în vedere, iar cenzurarea opiniilor lor este un atribut al instanţei de judecată, ceea ce se va şi realiza; 2) comparabilele utilizate de expertul K. nu se impune a fi înlăturate de Curte, având în vedere că au fost avute în vedere ca terenuri similare, iar nu identice cu cel expropriat; chiar dacă anterior exproprierii (2007) se stabilise, la nivelul autorităţilor comunale, ca zona să fie în viitor o zonă rezidenţială, acest lucru nu se realizase până la momentul exproprierii (mai 2009), astfel că nu se poate stabili o valoare superioară a imobilului prin considerarea acestui coeficient de corecţie; valoarea trebuie să fie contemporană doar momentului exproprierii, iar nu prin raportare la un viitor incert, chiar dacă el se va realiza; 3) chiar dacă în prezent (2018), la o distanţă de aprox. 70 m, este edificat un bloc de locuinţe, acest lucru nu determină o mărire a valorii terenului expropriat în anul 2009, la momentul exproprierii, imobilul nefiind construit, şi neputându-se stabili valoarea exproprierii pe criterii contemporane întocmirii raportului de expertiză, aşa cum s-a arătat şi prin Decizia nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale; 5) aceleaşi consideraţii ca la pct. 4) se impun a fi aplicate şi criticilor referitoare la existenţa în prezent a utilităţilor comunale, cum ar fi electricitatea, apa-canalizare şi gaze naturale etc.; 6) faptul că, în baza de comparaţie, există sau nu contracte de vânzare-cumpărare care să întrunească condiţiile IVSC 2007, ediţia 8, este importantă, dar atât timp cât expertul a făcut trimitere la aceste contracte se prezumă că ele respectă standardele în discuţie; 7) expertul nu putea determina valoarea terenului expropriat prin raportare la Hotărârea Consiliului Local al comunei Cumpăna nr. 52/2007 (care stabilea ca, într-un viitor incert, zona să fie declarată rezidenţială), ci doar prin raportare la alte terenuri agricole similare din zona respectivă, categoria terenului expropriat fiind de teren agricol; 8) chiar dacă în Adresa nr. x/2014 a Primăriei comunei Cumpăna se menţionează că, în zonă, existau reţele de apă, gaze, energie electrică, în condiţiile în care destinaţia terenului nu fusese modificată şi zona încă nu se declarase zonă rezidenţială, interdicţia de edificare construcţii civile se menţinea la momentul exproprierii şi acesta este momentul de raportare şi stabilire a valorii terenului; 9) la stabilirea valorii proprietăţii a fost avută în vedere deschiderea la drumul naţional şi în apropiere de intravilan, aspecte avute în vedere şi de celelalte comparabile la care expertul a făcut trimitere.

Obiecţiunile pârâtului-apelant au fost înlăturate, avându-se în vedere următoarele considerente: 1) raportul de expertiză întocmit de ing. K. prezintă, aşa cum şi Curtea a solicitat, valoarea terenului expropriat, atât la momentul exproprierii, cât şi la momentul întocmirii raportului de expertiză, iar instanţa de apel a avut în vedere respectarea Deciziei nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale; faptul că valoarea terenurilor din zonă variază în funcţie de mai mulţi coeficienţi de corecţie (distanţă, locaţie etc.) a şi impus luarea în considerare a cât mai multor comparabile, aşa cum şi instanţa supremă a dispus; 2) valoarea contestată de apelant nu a avut în vedere doar anunţurile de mică publicitate, ci chiar tranzacţii autentificate de notarii publici şi înregistrate la OCPI Constanţa şi com. Cumpăna, jud. Constanţa; 3) faptul că expertul principal a folosit un număr impresionant de mare de comparabile-vânzări de terenuri similare, în contradicţie cu expertul desemnat la solicitarea apelantului, care a folosit doar 4 astfel de comparabile, a condus la propunerea unui preţ diferit şi considerat mai aproape de realitatea din 2009 de către această instanţa de apel.

În raport de toate aceste aspecte, Curtea a considerat că suma ce se impune a fi recunoscută reclamanţilor-intimaţi cu titlu de dreaptă despăgubire pentru proprietatea pierdută prin expropriere, de 2.074 mp teren, făcând aplicarea principiilor constituţionale şi a celor convenţionale, este de 196.657 RON.

Referitor la valoarea terenului rămas neexpropriat, de 2.926 mp, din totalul suprafeţei de 5.000 mp, avută iniţial în proprietate de reclamanţii-intimaţi, expertul desemnat de Curte şi expertul desemnat la propunerea intimaţilor au avut acelaşi punct de vedere, în sensul că valoarea lui a scăzut ca urmare a exproprierii, întrucât terenul este loc înfundat, nu mai are acces la drumul naţional, şi nu mai poate fi utilizat decât ca teren agricol, deoarece apropierea de autostradă nu permite edificarea de construcţii.

Expertul K. a apreciat că valoarea actuală a terenului este de 3.453 RON, astfel că, raportat la valoarea pe care acesta ar fi avut-o dacă nu intervenea exproprierea, valoarea dreptului de proprietate a terenului rămas în proprietatea reclamanţilor-intimaţi este mai mică cu 273.900 RON.

Expertul F. a considerat că valoarea actuală a terenului este de 5.924 RON, astfel că, raportat la valoarea pe care acesta ar fi avut-o, dacă nu intervenea exproprierea, valoarea dreptului de proprietate a terenului rămas în proprietatea reclamanţilor-intimaţi este mai mică cu 437.365 RON.

Expertul L. nu a făcut aprecieri cu privire la valoarea actuală a terenului rămas în proprietatea reclamanţilor şi nici dacă acesta a suferit o diminuare/majorare valorică prin expropriere, dar s-a constatat, raportat la întregul punct de vedere exprimat de expert cu privire la bunul expropriat, că expertul nu a considerat că există astfel de variaţii valorice.

Încercând să stabilească suma ce trebuie avută în vedere ca valoare diminuată a dreptului de proprietate rămas în proprietatea reclamanţilor-intimaţi, Curtea a avut în vedere aceleaşi considerente ca şi cele expuse la pct. 19.2 din prezenta motivare, referitoare la valoarea celor 2.074 mp teren expropriat.

De asemenea, şi obiecţiunile părţilor formulate cu privire la rapoartele de expertiză au fost înlăturate cu aceeaşi motivare.

Aşa fiind, Curtea a apreciat că, prin exproprierea celor 2.074 mp teren, patrimoniul reclamanţilor-intimaţi s-a diminuat şi cu suma de 273.900 RON, sumă ce reprezintă valoarea mai mare a terenului de 2926 mp, pe care acesta o avea în anul 2009, comparativ cu valoarea de 3.453 RON, pe care o are în prezent.

Aşa cum s-a mai arătat în alte cicluri procesuale, art. 26 din Legea nr. 33/1994 prevede că despăgubirea ce se cuvine pentru terenul expropriat se compune din valoarea reală a imobilului expropriat şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, cum este, în cazul de faţă, diminuarea valorii terenului de 2926 mp, rămas în proprietatea expropriaţilor-reclamanţi.

Prin încheierea din data de 21 aprilie 2017, Curtea a stabilit pentru fiecare expert desemnat în cauză dreptul de a primi un onorariu provizoriu de câte 1000 RON fiecare, achitat pe parcursul procesului de către părţi.

Prin cererea formulată la data de 17 aprilie 2018 expertul K. a solicitat majorarea onorariului de expertiză de la suma de 1.000 RON la suma de 3.640 RON şi aprobarea unor cheltuieli necesare întocmirii raportului de expertiză, (deplasare, birotică, taxe etc.), în valoare de 360 RON.

Prin cererea formulată la data de 2 iunie 2017, expertul F. a solicitat majorarea onorariului de expertiză de la suma de 1.000 RON la suma de 4.700 RON, şi aprobarea unor cheltuieli necesare întocmirii raportului de expertiză, (deplasare, birotică, taxe etc.), în valoare de 700 RON.

Cele două solicitări apar ca fiind mai mult decât rezonabile, avându-se în vedere complexitatea lucrărilor, materialul necesar studiului, durata necesară întocmirii expertizei, deplasările ce se impuneau a fi făcute etc., motiv pentru care, în temeiul disp. art. 213 alin. (2) şi art. 202 alin. (2) C. proc. civ., Curtea l-a obligat pe apelantul-pârât să plătească expertului K. suma de 3000 RON, şi pe intimaţii-reclamanţi să plătească expertului F. suma de 4.400 RON, cu titlu de diferenţă onorariu expert şi cheltuieli de întocmire a raportului de expertiză.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanţii A. şi B. şi Statul Român, reprezentat prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin mandatar SC C. SA.

Recurenţii reclamanţi A. şi B. au criticat decizia recurată ca fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

În acest sens, au susţinut că motivul casării dispuse prin Decizia nr. 2092 din 28 octombrie 2016, care a avut în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 12 din 15 ianuarie 2015, a fost unul singur, acela de a se identifica eventuale tranzacţii similare printr-o nouă expertiză, deoarece se utilizaseră numai oferte în expertiza primei instanţe. Astfel, valoarea despăgubirii nu a constituit motiv de casare în sine, ci doar modul de determinare al acesteia. Or, apelul a stabilit în fapt doar o altă valoare, pe acelaşi tip de expertiză cu oferte, fără a se baza pe probe noi şi fără a lua în considerare expertiza administrată în primă instanţa.

Motivele de nelegalitate enunţate în cererea de recurs s-au raportat şi la următoarele aspecte:

- Necompetenţa unui expert şi competenţa improprie a celui numit de instanţa de apel. Potrivit O.G. nr. 2/2000, în procesul judiciar, se folosesc experţi autorizaţi de Ministerul Justiţiei.

Domnul L., expert nominalizat de apelant, nu figurează la Biroul Local de Expertize Judiciare de pe lângă Tribunalul Constanţa pe lista experţilor judiciari în specialitatea evaluarea proprietăţii imobiliare, conform Adeverinţei oficiale nr. 946 din 2 noiembrie 2018, ci pe lista experţilor în specialitatea agricultură.

În preambulul opiniei sale separate, acest expert se prezintă ca evaluator Anevar. Conform O.G. nr. 24/2011, ANEVAR este o asociaţie privată şi care acordă titlul de evaluator, nu de expert evaluator.

Art. 25 din Legea nr. 33/1994 stabileşte "comisie de experţi" evaluatori, nu de evaluatori.

În consecinţă, acest expert a şi reuşit să stabilească un preţ de 14 RON/mp, mult mai mic decât chiar cel oferit de expropriatorul care 1-a desemnat şi care ne oferise 16 euro/mp, în condiţiile în care nu a făcut o evaluare, ci a repartizat suma bugetată pe terenurile expropriate.

Recurenţii au susţinut că şi expertul numit de instanţă, M., are o pregătire improprie, fiind economist.

- Comisia de 3 experţi nu a lucrat în comun şi nu a întocmit un raport unic, ceea ce încalcă art. 25 din Legea nr. 33/1994 şi art. 210 din C. proc. civ.

Astfel, s-au realizat 3 rapoarte de expertiză, separate şi succesive, din care a fost ales acela făcut de expertul numit de instanţă.

Potrivit reglementării, niciunul din cei 3 experţi nu este şef, toţi au drepturi egale. Dreptul la opinie separată nu înseamnă şi dreptul de a lucra individual, toate opiniile trebuind a fi consemnate în acelaşi raport unic.

Legea a intenţionat o muncă colectivă, atunci când a prevăzut o comisie de experţi, astfel ca, după interacţiunea asupra bazei documentare şi a metodei de lucru, să se individualizeze opiniile, iar nu lucrul complet separat. Se impunea ca, în comun, comisia să colecteze întreaga plaje de comparabile de acelaşi fel cu imobilul subiect, să excludă minimele şi maximele singulare şi să stabilească intervalul de comparabile. După aceste etape, intervenea individualitatea fiecărui expert în alegerea comparabilei şi în aplicarea coeficienţilor de corecţie. Acest mod de lucru explică diferenţele semnificative între cele 3 opinii.

- Instanţa de apel a tratat experţii numiţi la propunerea părţilor ca experţi parte, şi nu ca experţi cu responsabilităţi directe faţă de instanţe.

Ca dovadă a acestei fapt, recurenţii au invocat că, prin dispozitivul deciziei, s-au dat în debit părţile cu onorarii diferite, fiecare pentru expertul său. Recurenţii aveau calitatea de intimaţi şi au precizat în scris şi repetat că nu solicită proba cu nouă expertiză, dar, totuşi, li s-a pus în vedere, prin 5 adrese, la tot atâtea termene, să achite onorariul expertului parte pe care l-au nominalizat.

Art. 10 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 prevede că "cheltuielile necesare pentru realizarea expertizelor de evaluare a cuantumului despăgubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii în cadrul litigiilor, vor fi avansate în conformitate cu procedura de drept comun". Art. 170, raportat la art. 298 C. proc. civ. stabileşte că cine solicită proba o şi achită, iar, în caz contrar, este decăzut.

Experţii numiţi la propunerea părţilor, în baza art. 25 din Legea nr. 33/1994, nu au calitatea de experţi parte, potrivit dreptului comun. Este o normă specială care constituie o comisie, cu vot şi onorarii egale între membri ei, având un mod de lucru colectiv. De aceea, nu îşi plăteşte fiecare parte expertul nominalizat, ci onorariul se achită integral de partea care solicită expertiza sau cui îi profită această probă, în speţă, apelantul.

- Instanţa de apel a dispus o contraexpertiză, în loc de o nouă expertiză, cum i s-a indicat de instanţa supremă.

Art. 212 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că dacă instanţa nu este lămurită prin expertiza făcută, poate dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză.

Noua expertiză se efectuează de aceiaşi experţi, de regulă, fără un alt onorariu, sub prezumţia că au greşit ceva, în speţă, neidentificarea de tranzacţii.

Art. 212 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că expertiza contrarie va trebui cerută motivat, se efectuează de alţi experţi şi trebuie cerută de părţi, iar nu dispusă din oficiu de instanţă, şi implică un alt onorariu în sarcina celui care a propus-o.

Înalta Curte a dispus o noua expertiză, nu şi schimbarea comisiei de experţi, cărora nu le-a reproşat decât că nu au calculat în raport de tranzacţii, în lipsa unei specificaţii ca atare, iar părţile nu au solicitat expertiza din apel, intimaţii opunându-se în mod expres.

În aceste condiţii, instanţa de apel, nominalizând o altă comisie de experţi şi impunând alte onorarii pentru acelaşi obiectiv, a realizat din oficiu o expertiză contrarie, iar nu o nouă expertiză. Este adevărat că, practic, s-a înlocuit doar expertul numit de instanţă, dar exclusiv opinia acestuia este cea care a prevalat.

Noul expert numit de instanţa de apel a menţionat în raport că "pe internet, nu se mai găsesc comparabile din 2009", astfel încât se constată, comparativ cu raportul primei instanţe, că opinia minoritară a expertizei din apel conţine comparabile mai puţine şi nu de acelaşi fel, ceea ce constituie o vătămare a unei bune justiţii şi drepte evaluări.

- Excluderea utilităţilor aferente; lipsa rolului activ al instanţei de apel.

În susţinerea acestui argument, recurenţii au susţinut că nu s-a admis obiecţiunea lor şi nici din oficiu nu s-a constatat că raportul de expertiză a exclus o caracteristică esenţială a terenului expropriat, respectiv faptul că are utilităţi.

Raportul a ignorat Adresa nr. x din 20 februarie 2014 a Primăriei Cumpăna, prin care se răspundea acestei instanţe că parcela în litigiu avea reţele funcţionale de apă, de gaze naturale, de canalizare şi de energie electrică, care îndeplineau condiţiile tehnice de racordare la aceste utilităţi.

Expertul numit de instanţă nu a observat această adresă la dosar şi a cerut noi relaţii despre utilităţi. Prin Adresa nr. x din 6 noiembrie 2017 a unui funcţionar din Primăria Cumpăna, se arată că utilităţile nu îndeplineau condiţiile de racordare, dar chiar şi aşa ele existau şi nu au fost realizate doar pentru inutilizare.

Or, prima adresă este mai apropiată în timp şi este emisă ca răspuns la cererea unei instanţe judecătoreşti.

- Recurenţii au susţinut că este "invalidă" condiţia sintagmei "imobile de acelaşi fel" la expertiza din apel.

Art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 impune drept comparabile exclusiv "imobile de acelaşi fel". Astfel, legiuitorul nu lasă despăgubirea la latitudinea experţilor în alegerea comparabilelor şi aplicarea coeficienţilor de corecţie de o manieră care să permită echivalarea unor bunuri diferite. Nu, corecţia se face la comparabile de acelaşi fel, adică minim şi neesenţial diferite. Legiuitorul indică astfel utilizarea prudenţială a coeficienţilor de corecţie. Or, evaluarea din apel nu respectă această condiţie legală: comparabila nr. 1, reţinută singură ca bază a evaluării, este departe de intravilan, plus că are o suprafaţă mult mai mare de 18.856 mp; comparabila nr. 2 nu are deschidere la DN; comparabila nr. 3 are o suprafaţă mult mai mare, 20.000 mp, şi prin aceasta este mai greu vandabilă, plus departe de intravilan.

Terenul subiect are deschidere 25 m la DN, 70 m lângă intravilan, 3 km de Constanţa, 5000 mp, chiar suprafaţa minim legală pentru trecere în intravilan, la cerere, şi oportună de tranzacţionare.

În opinia recurenţilor, evaluarea primei instanţe respectă, profesional, această condiţie legală imperativă.

După expunerea acestor argumente, recurenţii au reluat expunerea situaţiei juridice a terenului la data de 4 iunie 2009, susţinând că au cumpărat parcela A420/4 din comuna Cumpăna, judeţul Constanţa, în suprafaţă de 5.000 mp, în luna octombrie 2007, cu o sumă mare, nemenţionată în contract; că au avut în vedere faptul că, în luna mai 2007, se adoptase planul de dezvoltare al localităţii prin hotărârea nr. 52 a Consiliului Local, care prevedea pentru terenul în cauză o dezvoltare rezidenţială. În plus, terenul se află în imediata apropiere a metropolei port, a traseului litoral, la 3 km de Constanţa şi 3 km de Eforie Nord.

Legea nr. 50/1991 permite, la cerere, trecerea în intravilan construibil, mai ales, că terenul era poziţionat la limita cu intravilanul. Utilităţile existente nu sunt specifice exploatării agricole - apă, curent, gaze, canalizare, ci au fost realizate tocmai în perspectiva dezvoltării comunei, declarată europeană, ca şi autostrada în discuţie.

Recurenţii au reluat susţinerea, potrivit căreia raportul de expertiză al primei instanţe este legal şi profesional, a fost validat de Tribunalul Constanţa prin Sentinţa civilă nr. 672 din 9 februarie 2011, apelată, toţi cei 3 experţi ingineri aveau două specializări, în evaluare şi în construcţii civile, erau atestaţi de Ministerul Justiţiei şi au lucrat în comun, semnând un raport unic, conform art. 210 C. proc. civ., solicitând, în fapt, menţinerea acestuia.

Expertiza din apel are deficienţe structurale şi este produsul exclusiv al expertului evaluator numit de instanţă.

Această expertiza nu trebuia să treacă la etapa evaluării decât în ipoteza identificării unor tranzacţii comparabile, dar acest obiectiv nu i-a fost trasat de instanţă, deşi era concordant cu decizia de casare.

Astfel, deşi utilizează metoda comparaţiei directe, ca şi expertiza primei instanţe, însă numai cu 3 comparabile, între care nu se face medie, ci se alege una singură, pe care expertul de unul singur o trece prin corecţii, celelalte două comparabilele neavând niciun efect concret în economia lucrării, spre deosebire de prima expertiză care foloseşte 5 comparabile.

În concluzie, expertiza primei instanţe, ca şi expertiza în prezentul apel, nu au decelat tranzacţii comparabile.

Tranzacţiile încheiate pentru imobile de acelaşi fel constituie, adeseori, doar un deziderat. Este mai obiectiv a se utiliza oferte similare, decât tranzacţii nesimilare, deoarece coeficienţii de corecţie ce s-ar aplica pentru caracteristici diferite reprezintă procente prestabilite, ce se implementează artificial în preţul de piaţă. Ideale sunt ofertele publice de vânzare prin licitaţie şi tranzacţiile încheiate cu societăţi comerciale sau instituţii, care au obligaţia de a menţiona în contabilitate preţul corect.

Tranzacţiile între persoane fizice nu sunt foarte relevante, fiind de notorietate că se eludează impozitarea fiscală, pot fi încheiate între rude, între parteneri de serviciu, ori de afaceri şi în alte situaţii subiective.

Toate instanţele în cei peste 9 ani de proces au cerut informaţii de la Camera Notarilor, OCPI, Primărie, dar nu s-au identificat tranzacţii comparabile.

2. Statul Român, prin reprezentat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin mandatar SC C. SA a criticat hotărârea recurată ca fiind netemeinică şi nelegală, având în vedere că a fost dată cu aplicarea greşită a Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică şi a Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale.

Astfel, recurentul a invocat Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, prin care Curtea Constituţională, în paragraful 25, a statuat că:

"experţii şi instanţa de judecată vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate". În concluzie, o ofertă nu echivalează cu o tranzacţie certă, iar preţul solicitat nu echivalează cu preţul efectiv plătit. Or, expertul K. nu are în vedere valoarea reală de piaţă a bunului supus expertizării, acesta luând ca unic reper în stabilirea contravalorii unui mp de teren, în comuna Cumpăna, o serie de articole din presa locală - ziarul N., ce atestă diverse oferte de vânzare-cumpărare a unor loturi de teren care, având în vedere preţurile ce variază într-o manieră dramatică, sunt cu siguranţă dispersate în întreg extravilanul comuna Cumpăna şi, în consecinţă, nu pot constitui un substitut pentru terenul expropriat, deoarece preţul din anunţurile din ziar nu reprezintă preţul de vânzare.

În acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia civilă nr. 5881 din 8 iulie 2011, statuând că sintagma " preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele " are semnificaţia de preţ plătit efectiv, respectiv preţul de tranzacţionare a bunului, consemnat ca atare în contracte de vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunţuri de mică publicitate. Numai în măsura în care informaţiile culese în urma acestor verificări indicau neîncheierea de contracte de vânzare-cumpărare cu privire la terenurile din zonă, experţii pot apela la alte elemente decât preţul de vânzare în determinarea despăgubirilor aferente exproprierii."

Tot o aplicare greşită a legii s-a făcut, potrivit Deciziei nr. 7496 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi atunci când prima instanţă şi-a însuşit opinia exprimată de experţii E. şi F., în detrimentul opiniei expertului D., fără a observa, însă, că un rol decisiv în evaluarea realizată de primii doi experţi l-a avut o situaţie ipotetică, iar nu dovezi concrete. Această situaţie ipotetică priveşte posibilitatea includerii terenului expropriat în viitoarea zonă metropolitană Constanţa şi în Strategia de dezvoltare pentru perioada 2007 - 2027 a comunei Cumpăna, strategie realizabilă în contextul unor investiţii cu fonduri ale Uniunii Europene, pur conjuncturală şi lipsită de orice certitudine şi fundament, atât la momentul întocmirii raportului, cât şi în prezent şi în orice perspectivă viitoare.

Noţiunea de "justă despăgubire", astfel cum reiese din practica CEDO, se referă la faptul că valoarea de piaţă a unor proprietăţi nu se stabileşte în funcţie de "condiţii ipotetice", iar potenţialul de dezvoltare trebuie să fie unul concret, realizabil şi susceptibil de probare.

În cauză, Primăria comunei Cumpăna a precizat, în adresa din 6 ianuarie 2014, că nu a fost aprobat un plan urbanistic general al localităţii, în care să fie inclusă şi parcela A420/4, aceasta fiind situată în extravilanul localităţii şi, ca urmare a acestui fapt, în zona respectivă, nu există acces la utilităţi şi nici nu sunt edificate construcţii.

În mod greşit, instanţa a înlăturat şi opinia expertului D. cu privire la valoarea de circulaţie de 10 euro/mp a terenului expropriat, care a avut în vedere amplasamentul concret al terenului, şi anume, în mijlocul unui teren agricol, la distanţă de 3 km de municipiul Constanţa şi de intravilanul comunei Cumpăna, destinaţia acestuia la momentul exproprierii, anul 2009, de teren arabil.

Domnul expert L. a avut în vedere, aşa cum prevede art. 26 din Legea nr. 33/1994, preţurile de tranzacţie, conform contractelor de vânzare-cumpărare ce s-au înregistrat la Primăria Cumpăna, în anul 2009, pentru terenurile agricole în funcţie de locaţie, destinaţia terenului, folosinţă, acces la utilităţi, conform datelor furnizate de Primărie prin Adresa nr. x din 28 iulie 2017. Folosind elemente concrete în stabilirea valorii de piaţă a terenului expropriat, acesta a concluzionat că valoarea sa nu poate fi mai mare de 14 RON/mp, valoarea totală a lotului fiind calculată aşadar la 29.036,00 RON, echivalentul a 6.890 de euro, conform parităţii de la momentul exproprierii. Suma acordată de expropriator este mai mare decât preţul de tranzacţie de la momentul exproprierii.

Mai mult, acest raţionament, în aplicarea Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, pentru stabilirea despăgubirilor, a fost admis de mai multe instanţe ce au pronunţat hotărâri ce vizează terenuri din imediata vecinătate a terenului în litigiu pentru care instanţa supremă a păstrat valoarea despăgubirilor stabilită de expropriator.

Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin mandatar SC C. SA a formulat întâmpinare la recursul reclamanţilor, solicitând respingerea recursului declarat de aceştia, ca nefondat.

În etapa procesuală a recursului, nu a fost administrată proba cu înscrisuri noi, în sensul art. 305 C. proc. civ.

Examinând recursurile formulate în cauză, prin prisma dispoziţiilor legale relevante, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, pentru considerentele ce vor succede:

Sub un prim aspect, în încercarea de structurare a motivelor de recurs invocate de către recurenţii reclamanţi, instanţa de recurs constată că argumentele acestora vizează două branşe distincte, una raportată la condiţiile extrinseci ale raportului de expertiză dispus şi administrat în cauză şi una vizând conţinutul acestuia, prin raportare la dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Argumentul de nelegalitate privind necompetenţa unui expert şi competenţa improprie a celui numit de instanţa de apel nu este fondat.

Analizând cadrul normativ care reglementează activitatea de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară şi pe cea de evaluare, instanţa de recurs reţine următoarele:

Ordonanţa Guvernului nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 2 septembrie 2011, reglementează activitatea de evaluare, precum şi modalitatea de organizare şi funcţionare a profesiei de evaluator autorizat. Activitatea de evaluare poate fi desfăşurată numai de persoanele ce au calitatea de evaluator autorizat, dobândită în condiţiile acestei ordonanţe, care sunt înscrise în Tabloul Uniunii şi dovedesc aceasta cu legitimaţia de membru sau autorizaţia valabilă la data evaluării [art. 12 alin. (1) teza întâi]. Rapoartele de evaluare se elaborează la solicitarea oricărei persoane fizice sau juridice, de drept public ori privat [art. 2 alin. (4)].

Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară reglementează activitatea de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, precum şi modul de dobândire a calităţii de expert tehnic [art. 1 alin. (1)]. Persoana care a dobândit calitatea de expert judiciar este înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experţii tehnici judiciari, întocmit, pe specialităţi şi pe judeţe, de Biroul central pentru expertize tehnice judiciare [art. 11 alin. (1)], birou care funcţionează în cadrul Ministerului Justiţiei [art. 4 alin. (1)]. Expertiza extrajudiciară se realizează, de asemenea, în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2000.

Potrivit art. 201 alin. (1) şi art. 202 din C. proc. civ., când, pentru lămurirea unor situaţii de fapt, instanţa judecătorească încuviinţează expertiza, aceasta va numi unul sau 3 experţi, numirea făcându-se de pe lista întocmită şi comunicată de către biroul local de expertiză. Experţii, potrivit aceluiaşi art. 202 C. proc. civ., sunt persoanele înscrise în evidenţa biroului menţionat şi care sunt autorizate, potrivit legii, să efectueze expertize judiciare.

În concluzie, C. proc. civ. impune exigenţa ca expertizele judiciare, ca mijloace de probă ce vizează procesul civil, să fie efectuate de persoane autorizate potrivit legii, care să fie înscrise în evidenţa biroului local.

Cum experţii L. şi K. se află pe lista întocmită şi comunicată de către biroul local de expertiză Constanţa, competenţa lor fiind dovedită chiar prin includerea acestora pe listele experţilor autorizaţi de Ministerul Justiţiei, liste din care instanţele desemnează experţii în cauze, instanţa de recurs nu poate decela niciun viciu de nelegalitate în numirea acestor experţi care să determine nulitatea raportului de expertiză administrat în cauză.

Critica conform căreia comisia de trei experţi nu a lucrat în comun şi nu a întocmit un raport unic, ceea ce ar încălca, în opinia recurenţilor, art. 25 din Legea nr. 33/1994 şi art. 210 din C. proc. civ. este, de asemenea, nefondată.

Art. 210 din C. proc. civ. statuează că atunci când sunt mai mulţi experţi cu păreri deosebite, lucrarea trebuie să cuprindă părerea motivată a fiecăruia.

În doctrina juridică, s-a stabilit că nu este obligatoriu ca opiniile deosebite ale experţilor să fie cuprinse într-un raport unic, întrucât textul de lege nu obligă experţii să lucreze împreună şi să depună un singur raport, fiecare putând să realizeze separat lucrarea sa.

Ceea ce este obligatoriu, din perspectiva legalităţii, este ca toţi experţii, desemnaţi de părţi sau de instanţă, să-şi exprime punctul de vedere în scris şi motivat, cerinţă îndeplinită în cauză.

O altă critică, neîncadrată însă în niciunul dintre motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., s-a raportat la faptul că părţile au fost obligate la plata onorariilor de experţi solicitate în cauză.

Potrivit art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000, organul îndreptăţit să dispună efectuarea expertizei judiciare numeşte expertul sau, după caz, specialistul, indică în scris, prin încheiere sau prin ordonanţă, obiectul expertizei şi întrebările la care trebuie să răspundă acesta, stabileşte data depunerii raportului de expertiză, fixează onorariul provizoriu, avansul pentru cheltuielile de deplasare, atunci când este cazul, şi comunică biroului local pentru expertize tehnice judiciare numele persoanei desemnate să efectueze expertiza.

De asemenea, dispoziţiile art. 23 alin. (1) şi (2) prevăd că onorariul definitiv pentru expertiza tehnică judiciară se stabileşte de organul care a dispus efectuarea expertizei, în funcţie de complexitatea lucrării, de volumul de lucru depus şi de gradul profesional ori ştiinţific al expertului sau al specialistului, iar plata onorariului şi a cheltuielilor solicitate prin decont, cuvenite expertului tehnic judiciar, numit de către organele de urmărire penală, instanţele judecătoreşti sau alte organe cu atribuţii jurisdicţionale, în condiţiile art. 17, pentru efectuarea expertizei, se efectuează numai prin biroul local pentru expertize tehnice judiciare.

Totodată, la termenul la care se pronunţă asupra raportului de expertiză sau, după caz, asupra suplimentului la raport, depus de expertul tehnic judiciar numit, organul cu atribuţii jurisdicţionale care a dispus efectuarea expertizei se pronunţă şi asupra sumei definitive solicitate de către expert, înştiinţând biroul local pentru expertize tehnice judiciare despre suma definitivă aprobată la plată expertului, potrivit art. 22 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000.

Cum, în litigiul dedus judecăţii, au fost desemnaţi trei experţi, care şi-au exprimat propriile opinii, în rapoarte distincte, corelativ, în mod just, instanţa a dispus plata onorariilor către experţi în mod separat, luând în considerare complexitatea lucrărilor, durata realizării lor şi munca depusă pentru întocmirea acestora.

Analizând critica prin care se invocă faptul că instanţa de apel ar fi dispus o contraexpertiză, în loc de o nouă expertiză, cum i s-a indicat de instanţa supremă şi argumentele contradictorii invocate în sprijinul acesteia, instanţa de recurs constată că recurenţii reclamanţi ignoră dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. care prevăd că, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Or, în cauză, prin Decizia civilă nr. 2092 din 28 octombrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost admis recursul, s-a casat decizia Curţii de Apel Galaţi şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă, ordonându-se efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, prin care să fie stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru terenul expropriat în raport de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, precum şi de a administra dovezi care să probeze tranzacţiile efectuate în aceste condiţii.

Astfel, instanţa de apel, în rejudecare, nu a dispus o expertiză contrarie, în sensul art. 212 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum, în mod nelegal, pretind recurenţii reclamanţi, ci a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză, conformându-se dispoziţiilor imperative ale art. 315 din C. proc. civ.

Acesta este şi motivul pentru care nu a avut efect împrejurarea învederată de către recurenţi, conform căreia, în pofida faptului că părţile nu au solicitat expertiza din apel, intimaţii opunându-se în mod expres acesteia, instanţa a dispus efectuarea unei noi expertize, întrucât limitele judecării apelului sunt subordonate indicaţiilor exprese conţinute în decizia de casare cu privire la necesitatea efectuării unui nou raport de expertiză.

Asupra criticii prin care se invocă lipsa rolului activ al instanţei de apel, constând în excluderea utilităţilor aferente, motivat de faptul că instanţa a ignorat Adresa nr. x din 20 februarie 2014, prin care Primăria Cumpăna răspundea Curţii de Apel Constanţa că parcela în litigiu avea reţele funcţionale de apă, de gaze naturale, de canalizare şi de energie electrică, instanţa reţine următoarele:

O primă observaţie este aceea că ignorarea sau neanalizarea unui mijloc de probă administrat în cauză, care era hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, constituia motivul de recurs reglementat de pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. ce a fost abrogat prin art. I pct. 11 din O.U.G. nr. 138/2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005, astfel încât acesta nu mai reprezenta un motiv de recurs în vigoare în actuala structură a recursului.

Din perspectiva rolului activ al judecătorului, astfel cum este reglementat în art. 129 alin. (5) C. proc. civ., de asemenea, invocat de recurenţii reclamanţi, instanţa de recurs apreciază că tocmai în exercitarea acestui rol activ, ca o garanţie a procesului echitabil, instanţa de apel a analizat situaţia juridică a imobilului în litigiu, pe baza probelor administrate în cauză, luând în considerare Adresa nr. x din 6 noiembrie 2017 a Primăriei comunei Cumpăna, prin care i s-a comunicat expertului desemnat în prezentul litigiu, însărcinat cu stabilirea şi evaluarea despăgubirilor, faptul că utilităţile imobilului respectiv nu îndeplineau condiţiile de racordare.

Astfel, neluarea în considerare a Adresei nr. x din 20 februarie 2014 a Primăriei comunei Cumpăna nu are semnificaţia pe care recurenţii reclamanţi o atribuie prin formularea acestei critici, ci aceasta a fost înlăturată motivat prin obţinerea unor date recente despre situaţia reală a imobilului în litigiu.

Cu privire la motivele de recurs prin care se critică încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prin raportare la condiţia sintagmei "imobile de acelaşi fel" şi în absenţa "tranzacţiilor comparabile" care sunt invocate în ambele recursuri şi vor comporta o analiză comună, instanţa de recurs reţine următoarele:

Prioritar, trebuie tranşat că orice referire a recurenţilor reclamanţi la necesitatea menţinerii primei expertize administrate în cauză, prin care s-au stabilit, în favoarea acestora, a unor despăgubiri în cuantum de 198.537 euro, în echivalent RON la cursul BNR din ziua plăţii, este lipsită de orice suport legal, întrucât, la efectuarea acestui raport de expertiză, nu a fost luată în considerare Decizia nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale, în sensul că evaluarea nu s-a făcut în raport de momentul exproprierii, iunie 2009, iar, pe de altă parte, decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, a statuat cu caracter irevocabil că expertiza respectivă este greşită şi că instanţa de apel trebuia să dispună refacerea lucrării, acesta fiind şi motivul pentru care calea de atac a recursului a fost admisă, cu consecinţa trimiterii spre rejudecare.

În plus, nu vor putea fi primite nici argumentele de netemeinicie invocate de către recurenţii reclamanţi şi recurentul intimat prin care se critică raportul de expertiză şi se aduc în dezbatere aspecte ce ţin de analizarea înscrisurilor depuse la dosar, reprezentate de contracte de vânzare-cumpărare comparabile, a caracteristicilor faptice a unor terenuri, întrucât aceste aspecte nu pot fi analizate în recurs, cale extraordinară de atac, în care se pot analiza exclusiv aspecte de nelegalitate circumscrise dispoziţiilor exhaustive ale art. 304 pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Tot astfel, din examinarea cererii de recurs a recurentului intimat Statul român, nu rezultă că acesta ar fi criticat în mod expres soluţia de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat proprietarilor, rezultat din diminuarea valorii terenului de 2.962 mp, rămas în proprietatea expropriaţilor, astfel încât recursul acestuia va fi analizat doar în limitele conturate de principiul disponibilităţii şi, corelativ, de obligaţia de motivare a recursului de către partea interesată.

În consecinţă, analizând modul de interpretare şi aplicare în cauză a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, criticat de către toţi recurenţii, instanţa de recurs va face următoarele consideraţii:

Conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză …".

Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, paragraful 25, obligatorie conform art. 147 alin. (4) din Constituţia României, a statuat că:

"experţii şi instanţa de judecată vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate".

În acord cu jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintagma "preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele" are semnificaţia de preţ plătit efectiv, respectiv preţul de tranzacţionare a bunului, consemnat ca atare în contracte de vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunţuri de mică publicitate.

Cu toate acestea, recurenţii reclamanţi şi recurentul intimat fracţionează raţionamentul judiciar şi ignoră aceeaşi jurisprudenţă prin care s-a stabilit, conform Standardelor Internaţionale de Evaluare - Cadru general, că atunci când nu există tranzacţii efective suficiente cu terenuri libere comparabile sau când datele obţinute din tranzacţiile efectuate nu sunt credibile şi/sau nu pot fi verificate prin evaluare, se pot folosi şi preţurile solicitate prin ofertele de vânzare sau preţurile oferite prin cererile de cumpărare de terenuri comparabile.

Mai mult, în cauză, au fost efectuate demersuri către OCPI Constanţa, Primăria Cumpăna şi Camera Notarilor pentru obţinerea informaţiilor despre tranzacţiile concrete încheiate, însă acestea au demonstrat că nu există tranzacţii pentru imobile similare, nefiind identificate vânzări de terenuri extravilane care au deschidere la şoseaua Constanţa - Cumpăna, ceea ce confirmă caracterizarea de piaţă imobiliară inactivă, astfel că folosirea ofertelor este singura raţională şi se bazează pe încrederea care trebuie atribuită datelor faptice şi a ipotezelor utilizate (Standardele Internaţionale de Evaluare 2011, IVS - Cadru general). Astfel, nu se poate reţine că experţii sau instanţa de judecată ar fi "ignorat" tranzacţiile concrete, cum susţine expropriatorul, ci nu le-au identificat ca tranzacţii similare, astfel că instanţa a trebuit să ţină cont de concluziile raportului de expertiză, cu atât mai mult cu cât expropriatorul, deşi le-a pus sub semnul îndoielii, nu a oferit cel puţin un exemplu de tranzacţie concretă similară ori comparabilă.

În consecinţă, instanţa de recurs reţine că instanţa de apel, în exercitarea deplinei jurisdicţii, în fapt şi în drept, şi-a însuşit motivat raportul de expertiză întocmit de expert K., prin care s-a stabilit o valoare de piaţă de 196.657 RON, raportată la momentul exproprierii - 4 iunie 2009, reţinând că suma a fost relevată printr-o prezentare mai amplă şi concretă a criteriilor de evaluare, în acord cu standardele internaţionale de evaluare şi caracteristicile concrete ale terenului în litigiu, şi, corelativ, a înlăturat motivat opiniile experţilor F. şi L.

În acest punct, trebuie reamintit că însăşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că, în cazul privării de proprietate în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la convenţie, imperative de interes general pot pleda pentru o despăgubire inferioară valorii reale de pe piaţă a bunului, cu condiţia ca suma plătită să se raporteze în mod rezonabil la valoarea bunului [a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunţată în Cauza James şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 54; Hotărârea din 8 iulie 1986, pronunţată în Cauza Lithgow şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 120; sau Hotărârea din 29 martie 2006, pronunţată în Cauza Scordino împotriva Italiei (nr. 1), paragraful 95 şi următoarele], ceea ce s-a realizat în litigiul dedus judecăţii.

Pentru considerentele expuse, constatând că ansamblul motivelor de recurs sunt nefondate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de reclamanţii A. şi B. şi de pârâtul Statul Român, reprezentat prin Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, prin mandatar SC C. SA Craiova, împotriva Deciziei nr. 184 A din 24 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii A. şi B. şi de pârâtul Statul Român, reprezentat prin Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, prin mandatar SC C. SA Craiova, împotriva Deciziei nr. 184 A din 24 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 aprilie 2019.

Procesat de GGC - LM