Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 99/2017 din 18 aprilie 2017, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, printre altele, a hotărât următoarele:

1. În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatului A. din infracţiunile prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. şi art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. în infracţiunile prev. de art. 26 C. pen. de la 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 şi art. 5 din C. pen. şi infracţiunea prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969, art. 5 din C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. de la 1969.

În temeiul art. 26 C. pen. de la 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969, art. 5 din C. pen. a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată.

În temeiul art. 71 C. pen. de la 1969 a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. de la 1969 pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 65 alin. (2) din C. pen. de la 1969 a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. de la 1969, pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 290 C. pen. de la 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 şi art. 5 din C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În temeiul art. 71 C. pen. de la 1969 a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. de la 1969 pe durata executării pedepsei.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. de la 1969, a contopit pedepsele aplicate inculpatului A. în prezenta cauză urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. de la 1969 a scăzut din pedeapsă durata reţinerii din data de 05.11.2014 până la data de 06.11.2014.

2. În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatului B. din infracţiunile prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 C. pen. în infracţiunile prev. de art. 290 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi infracţiunea prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 şi art. 5 din C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. de la 1969.

În temeiul art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza I C. proc. pen., cu referire la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. de la 1969 rap. la art. 124 C. pen. de la 1969, a încetat procesul penal faţă de inculpatul B., pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 290 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. (faptă săvârşită la data de 28.05.2009).

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 (referitor la fapta inculpatului de a nu declara organelor fiscale şi de a nu a vira către bugetul de stat impozitul pe profit pentru venituri din sume prescrise).

În temeiul art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 şi art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată.

În temeiul art. 71 C. pen. de la 1969 a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. de la 1969 pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 65 alin. (2) din C. pen. de la 1969 a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. de la 1969, pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În temeiul art. 71 C. pen. de la 1969 a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. de la 1969 pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 65 alin. (2) din C. pen. de la 1969 a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. de la 1969, pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În temeiul art. 71 C. pen. de la 1969 a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. de la 1969 pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 65 alin. (2) din C. pen. de la 1969 a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. de la 1969, pe o durată de 3 ani.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. de la 1969 şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. de la 1969, a contopit pedepsele aplicate inculpatului B. în prezenta cauză urmând ca inculpatul B. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. de la 1969 a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. de la 1969 pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 65 alin. (2) din C. pen. de la 1969 a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. de la 1969, pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. de la 1969 a scăzut din pedeapsă durata reţinerii din data de 05.11.2014 până la data de 06.11.2014.

3. În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatei C. din două infracţiuni de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în două infracţiuni de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969 şi art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a achitat pe inculpata C. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969 şi art. 5 C. pen. (referitor la fapta inculpatei de a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, prin neînregistrarea în evidenţele contabile veniturile din sume prescrise la datele de 09.06.2011, 09.07.2011, 11.12.2011, 11.02.2012, 06.05.2012, 15.10.2012, 31.12.2012 şi 15.05.2013).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a achitat pe inculpata C., în calitate de administrator de fapt al S.C. D. S.R.L., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969 şi art. 5 C. pen. (referitor la fapta inculpatei de a de a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, nu a declarat venituri impozabile în sumă de 3.244.987 RON).

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatei C. din infracţiunile prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 din C. pen., art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 C. pen. şi art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 C. pen. în infracţiunile prev. de art. 290 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969 şi art. 5 C. pen., infracţiunea prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 şi art. 5 din C. pen., şi art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 şi art. 5 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. de la 1969.

În temeiul art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969, art. 5 din C. pen. a condamnat pe inculpata C., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată.

În temeiul art. 71 C. pen. de la 1969 a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. de la 1969 pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 65 alin. (2) din C. pen. de la 1969 a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. de la 1969, pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 290 C. pen. de la 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 şi art. 5 din C. pen. a condamnat pe inculpata C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

În temeiul art. 71 C. pen. de la 1969 a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. de la 1969 pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 din C. pen. a condamnat pe inculpata C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.

În temeiul art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 şi art. 5 din C. pen. a condamnat pe inculpata C. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. de la 1969 şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. de la 1969, a contopit pedepsele aplicate inculpatei C. în prezenta cauză urmând ca inculpata C. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. de la 1969 a dedus din pedeapsa pe care urmează să o execute inculpata C. durata reţinerii de la data de 05.11.2014 până la data de 06.11.2014 şi a arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la data de 07.11.2014 la data de 01.07.2015, inclusiv.

Împotriva Sentinţei penale nr. 99/2017 din 18 aprilie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în termen legal, au declarat apel, printre alţii, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, precum şi inculpaţii care interesează prezenta cauză, respectiv inculpaţii B., A. şi C.

Prin Decizia penală nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014 s-a dispus, printre altele, admiterea apelurilor declarate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, A. şi C. împotriva Sentinţei nr. 99/2017 din 18 aprilie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

1). În privinţa inculpatului A., s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. de la 1969 aplicate prin sentinţa penală apelată în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel:

- pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. de la 1969, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. de la 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002;

- pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. de la 1969.

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza I C. proc. pen., cu referire la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. de la 1969 rap. la art. 124 C. pen. de la 1969, s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. de la 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 şi art. 5 din C. pen.

S-a menţinut pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. de la 1969, aplicate inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. art. 26 C. pen. de la 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 şi art. 5 din C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. de la 1969.

În temeiul art. 71 C. pen. de la 1969 s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. de la 1969 pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. de la 1969 s-a scăzut din pedeapsă durata reţinerii din data de 05.11.2014 până la data de 06.11.2014.

2). Cu referire la inculpatul B. s-au descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. de la 1969, aplicate prin sentinţa penală apelată în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel:

- pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. de la 1969 aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 şi art. 5 din C. pen.;

- pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. de la 1969, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005;

- pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. de la 1969 aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

S-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului B. de la 4 ani închisoare la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 şi art. 5 din C. pen.

S-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului B. de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen.

S-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului B. de la pedeapsa de 2 ani închisoare la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. de la 1969, s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului B. în prezenta cauză urmând ca inculpatul B. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. de la 1969 s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. de la 1969 pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 65 alin. (2) din C. pen. de la 1969 s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. de la 1969, pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. de la 1969 s-a scăzut din pedeapsă durata reţinerii din data de 05.11.2014 până la data de 06.11.2014

3). În ceea ce priveşte inculpata C., s-au descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. de la 1969, aplicate prin sentinţa penală apelată în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel:

- pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. de la 1969, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002;

- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 290 C. pen. de la 1969;

- pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. de la 1969, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002;

- pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. de la 1969, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată prev. de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002.

S-a menţinut pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. de la 1969, aplicate inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 şi art. 5 din C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza I C. proc. pen., cu referire la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. de la 1969 rap. la art. 124 C. pen. de la 1969, s-a încetat procesul penal faţă de inculpata C., pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 290 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 şi art. 5 din C. pen.

S-a majorat pedeapsa aplicată inculpatei C. de la 3 ani închisoare la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

S-a majorat pedeapsa aplicată inculpatei C. de la 4 ani închisoare la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată prev. de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. de la 1969 s-a aplicat inculpatei C. pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 8 luni, urmând ca inculpata să execute pedeapsa de 5 ani şi 8 luni închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. de la 1969 s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. de la 1969 pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 65 alin. (2) din C. pen. de la 1969 s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. de la 1969, pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. de la 1969 s-a dedus din pedeapsa pe care urmează să o execute inculpata C. durata reţinerii de la data de 05.11.2014 până la data de 06.11.2014 şi a arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la data de 07.11.2014 la data de 01.07.2015, inclusiv.

În esenţă, instanţa de apel a precizat că îmbrăţişează punctul de vedere al judecătorului fondului referitor la situaţia de fapt, iar prin sentinţă s-a reţinut că inculpatul A., avocat în cadrul Baroului Mehedinţi:

- la data de 18.02.2009, a atestat, în fals, identitatea părţilor şi conţinutul contractului de vânzare-cumpărare, pe care l-a înregistrat sub nr. x/18.02.2009 şi în baza căruia au fost emise facturile fiscale seria x nr. x/06.03.2009 şi MED nr. 18/06.03.2009 de către S.C. D. S.R.L., deşi cetăţeanul irakian E. nu a fost prezent la încheierea acestui contract de vânzare-cumpărare, ajutându-le în acest mod pe inculpatele C. şi S.C. F. S.R.L. să dobândească ansamblul de bunuri mobile şi imobile, pe care S.C. D. S.R.L. le achiziţionase anterior de la S.C. G. S.A. şi din al căror preţ achitase suma de 615.668 RON cu bani obţinuţi în baza Facturii fiscale false nr. x/04.04.2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H., şi din vânzarea către S.C. I. S.R.L. şi inculpata S.C. J. S.R.L. a unor terenuri cumpărate cu bani ce au fost obţinuţi în baza Facturii fiscale false nr. x/04.04.2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H.;

- la data de 07.04.2009, a atestat, în fals, data, identitatea părţilor şi conţinutului Contractului de cesiune de creanţă nr. x, prin care S.C. D. S.R.L., în calitate de cedent, care ar fi fost reprezentată de cetăţeanul irakian E., aspect contrar realităţii, deoarece la aceea dată E. nu se afla pe teritoriul României, ceda către K., societate cu sediul în statul Saint Vincent şi Grenadine, insulă din L., în calitate de cesionar, care ar fi fost reprezentată de numita M., aspect negat de aceasta, dreptul de creanţă împotriva inculpatei S.C. F. S.R.L., în valoare de 5.692.793,12 RON, pentru suma de 284.639,565 RON, reprezentând 5% din valoarea acestei creanţe, care ar fi trebuit achitată în termen de 180 zile;

- la data de 19.02.2010, a încheiat în fals Contractul de cesiune de creanţă nr. x, cu privire la care a atestat şi data, identitatea părţilor şi conţinutul acestuia, pe care l-a semnat, atât în calitate de reprezentant al cesionarului, cât şi al cedentului, prin care S.C. K., în calitate de cedent, ceda S.C. N., în calitate de cesionar, dreptul de creanţă împotriva S.C. F. S.R.L., în valoare de 6.423.242,30 RON, pentru suma de 312.283,98 RON, care ar fi trebuit achitată în termen de 360 zile, ajutându-le, în acest mod, pe inculpatele C. şi S.C. F. S.R.L. să ascundă, în mod repetat, provenienţa banilor, în sumă de 3.522.513,86 RON, obţinuţi de către S.C. D. S.R.L. în baza Facturii fiscale false nr. x/04.04.2007, în urma comiterii de către inculpata S.C. O. S.A. a infracţiunii de înşelăciune în dauna H., şi din vânzarea unor bunuri achiziţionate iniţial cu bani proveniţi din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H., sumă cu care a fost achitată cea mai mare parte din preţul bunurilor mobile şi imobile cumpărate de S.C. D. S.R.L. şi apoi înstrăinate către inculpata S.C. F. S.R.L., bunuri care au făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/11.11.2008, în baza căruia a fost emisă Factura seria x nr. x/11.11.2008, (suma de 1.956.545,86 RON din preţul achitat de S.C. D. S.R.L. pentru terenuri provenind din infracţiunea de înşelăciune), şi facturilor nr. x/09.05.2008 (suma de 812.400 RON, din preţul achitat de S.C. D. S.R.L. pentru oţet, provenind din infracţiunea de înşelăciune), nr. 0091/27.05.2008 (suma de 52.900 RON, din preţul achitat de S.C. D. S.R.L. pentru liniile de umplere, etichetare, baxat, provenind din infracţiunea de înşelăciune) nr. 17/06.03.2009 şi nr. 18/06.03.2009 (suma de 615.668 RON, din preţul achitat de S.C. D. S.R.L. pentru ansamblul de bunuri mobile şi imobile situate în mun. Drobeta-Turnu Severin, str. x, jud. Mehedinţi şi în localitatea Şimian, judeţul Mehedinţi, provenind din infracţiunea de înşelăciune şi din vânzarea unor bunuri cumpărate iniţial cu bani provenind din infracţiunea de înşelăciune) şi s-a achitat de S.C. D. S.R.L. în avans marfa menţionată în cuprinsul facturii fiscale seria x nr. x/09.07.2008, emisă de către S.C. F. S.R.L., în sumă de 85.000 RON, sumă ce provenea din vânzarea unor bunuri cumpărate iniţial cu bani provenind din infracţiunea de înşelăciune, marfă care nu a fost predată ulterior către SC. D. S.R.L.;

- la data de 06.04.2009, a întocmit şi a atestat, în fals, data, identitatea părţilor şi conţinutului Contractului de cesiune de creanţă nr. x, prin care S.C. D. S.R.L., în calitate de cedent, care ar fi fost reprezentată de cetăţeanul irakian E., aspect contrar realităţii, deoarece la aceea dată E. nu se afla pe teritoriul României, ceda către S.C. K., societate cu sediul în statul Saint Vincent şi Grenadine, insulă din L., în calitate de cesionar, care ar fi fost reprezentată de numita M., aspect negat de către aceasta din urmă, dreptul de creanţă împotriva inculpatei S.C. P. S.R.L., în valoare de 2.777.504,64 RON, pentru suma de 138.875,232 RON, reprezentând 5% din valoarea acestei creanţe, care ar fi trebuit achitată în termen de 180 zile, şi,

S-a mai reţinut că fapta inculpatului A., avocat în cadrul Baroului Mehedinţi, care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a ajutat la ascunderea provenienţei ilicite a banilor în sumă totală de 5.186.688,03 RON (3.522.513,86 RON + 1.664.174,17 RON), obţinuţi de S.C. D. S.R.L. în baza Facturii fiscale false nr. x/04.04.2007, în urma comiterii de către inculpata S.C. O. S.A. a infracţiunii de înşelăciune în dauna H., şi din vânzarea unor bunuri achiziţionate iniţial cu bani proveniţi din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H., prin comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, precum şi prin crearea unor societăţi de tip off-shore, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de prev. de art. 26 C. pen. de la 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 şi art. 5 din C. pen.

Prin considerentele deciziei, în privinţa motivelor de apel formulate de către inculpatul A., printre altele, s-a reţinut în legătură cu infracţiunea de spălarea banilor, că, după momentul iniţial al dobândirii unor bunuri în mod legal prin folosirea banilor obţinuţi prin comiterea infracţiunii predicat, acţiunile complexe în vederea disimulării provenienţei fondurilor financiare au continuat, până la momentul la care sumele de bani dobândite prin înşelarea H. au fost transformate în creanţe pe care le deţinea S.C. N., societate străină cu comportament de societate "fantomă", precum şi până atunci când terenul dobândit iniţial de societatea folosită ca element principal al comiterii infracţiunilor, S.C. D. S.R.L., a ajuns în posesia S.C. R. S.R.L., prin intermediul S.C. S. S.R.L., societate controlată de aceeaşi societate străină menţionată. S-a apreciat că, de la momentul finalizării acestor acţiuni, prin încheierea Contractelor de cesiune de creanţă nr. x şi 60/19.02.2010, respectiv a contractului de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public T. sub nr. x/22.06.2012, activitatea specifică infracţiunii de spălare a banilor a luat sfârşit, disimularea provenienţei banilor fiind completă.

S-a reţinut că, în mod evident, în practică, epuizarea infracţiunii de spălare a banilor se poate realiza după o primă activitate prin care se ascunde provenienţa ilicită a bunurilor, însă în cazul infractorilor care preferă un grad ridicat de sofisticare a acţiunilor, această infracţiune se epuizează la un moment mult ulterior primei transformări. În cauza de faţă s-a considerat că inculpaţii au înţeles să recurgă la metode extrem de elaborate de disimulare a provenienţei banilor, inclusiv prin realizarea unor tranzacţii multiple, implicând numeroase societăţi comerciale, chiar şi societăţi off-shore.

S-a mai menţionat că inculpatul apelant A. a fost implicat în fazele finale ale activităţii infracţionale, la momentul la care banii obţinuţi erau în mare parte transformaţi în creanţe, iar pentru a fi disimulată în mod definitiv existenţa lor şi a împiedica orice posibilitate de recuperare, subsecventă identificării, era necesară implicarea unor societăţi care, chiar dacă din punct de vedere legal existau, în realitate erau doar elemente fantomatice din punct de vedere comercial, neavând o existenţă reală, ci doar una scriptică, reprezentanţii acestora şi patrimoniul social neputând fi identificate.

Cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, instanţa de apel, prin raportare la prevederile art. 290 C. pen. anterior, care prevedeau pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată pedeapsa închisorii de până la 2 ani închisoare, având în vedere data ultimului act reţinut ca făcând parte din elementul material al acestei infracţiuni comisă în formă continuată, 19.02.2010, având în vedere şi prevederile art. 122 alin. (1) lit. d) rap. la art. 124 C. pen. anterior, forma în vigoare la momentul comiterii faptelor, a constatat că termenul prescripţiei răspunderii penale pentru această faptă reţinută în sarcina inculpatului s-a împlinit la 18 iulie 2017 şi, în raport de această împrejurare, în conformitate cu prevederile art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a dispus admiterea sub acest aspect a apelului inculpatului, urmând ca, după desfiinţarea parţială a sentinţei apelate sub acest aspect, să dispună încetarea procesului penal faţă de acest apelant inculpat, cu privire la infracţiunea menţionată anterior, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Sub aspectul legii penale mai favorabile aplicabile inculpatului, instanţa de apel a reţinut că judecătorul fondului a realizat o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 5 C. pen., stabilind în mod just că legea penală anterioară este mai favorabilă acestuia, lucru care este pe deplin valabil şi în momentul soluţionării căii de atac, în condiţiile în care prin raportare la termenul de prescripţie specială din C. pen. anterior se poate reţine prescripţia răspunderii penale pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în condiţiile noului C. pen. acest lucru nefiind posibil, faţă de prevederile art. 155 alin. (4) C. pen.

Totodată, prin decizia pronunţată în apel s-a considerat că prima instanţă a reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt şi în ceea ce o priveşte pe inculpata C., prin sentinţa penală fiind arătat că inculpata C., în calitate de administrator al inculpatei S.C. F. S.R.L., în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de a ascunde originea ilicită a banilor în sumă totală de 3.522.513,86 RON, obţinuţi de S.C. D. S.R.L. (în baza Facturii fiscale false nr. x/04.04.2007, în urma comiterii de către S.C. O. S.A. a infracţiunii de înşelăciune în dauna H.), şi din vânzarea unor terenuri achiziţionate iniţial cu bani proveniţi din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H., l-a determinat pe inculpatul A., avocat în cadrul Baroului Mehedinţi, să ateste în fals, identitatea părţilor şi conţinutul contractului de vânzare-cumpărare, pe care acesta l-a înregistrat sub nr. x/18.02.2009 şi în baza căruia au fost emise facturile fiscale seria x nr. x/06.03.2009 şi seria x nr. x/06.03.2009, în numele S.C. D. S.R.L., deşi cetăţeanul irakian E. nu a fost prezent la încheierea acestui contract de vânzare-cumpărare, inculpata semnând apoi acest contract şi la rubrica vânzător, contract în cuprinsul căruia se menţiona că S.C. D. S.R.L., care ar fi fost reprezentată de cetăţeanul irakian E., vindea către S.C. F. S.R.L., reprezentată de inculpata C., cu suma de 2.527.272,75 RON, bunurile mobile şi imobile care au făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/31.08.2007, respectiv: ansamblul de bunuri mobile şi imobile situate în mun. Drobeta-Turnu Severin, str. x, jud. Mehedinţi şi în localitatea Şimian, judeţul Mehedinţi; ulterior, după ce a cumpărat în numele S.C. D. S.R.L. următoarelor terenuri achiziţionate în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub 645/20.03.2007 - vânzător U., contractului de vânzare-cumpărare autentificat x/25.05.2007 - vânzătoare V., contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub 685/01.06.2007 - vânzătoare W., contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub 1101/11.05.2007 - vânzătoare X. şi contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/11.09.2007 - vânzătoare S.C. Y. S.R.L - din al căror preţ suma de 1.956.545,86 RON a fost achitată cu bani provenind din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H., a încheiat la data de 11.11.2008, în calitate de administrator al inculpatei S.C. F. S.R.L., cu S.C D. S.R.L., reprezentată de inculpatul Z., contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/11.11.2008, în baza căruia a fost emisă Factura seria x nr. x/11.11.2008, având ca obiect terenurile sus-menţionate, a cumpărat de la S.C. D. S.R.L., în baza Facturilor seria x nr. x/09.05.2008 - oţetul alimentar, de fermentaţie din vin, vărsat, şi oţetul alimentar de fermentaţie din vin, îmbuteliat în sticle de 1 litru, achiziţionat de S.C. D. S.R.L. de la S.C. E. S.R.L. - din al cărui preţ suma de 812.400 RON a fost achitată din bani proveniţi din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H., seria x nr. x/27.05.2008 - liniile de umplere, etichetare, baxat, achiziţionate de S.C. D. S.R.L. de la AA. - din al căror preţ suma de 52.900 RON a fost achitată din bani proveniţi din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H., seria x nr. x/06.03.2009 şi seria x nr. x/06.03.2009 - ansamblul de bunuri mobile şi imobile situate în mun. Drobeta-Turnu Severin, str. x, jud. Mehedinţi şi în localitatea Şimian, judeţul Mehedinţi, achiziţionate de S.C. D. S.R.L. de la S.C. G. S.A. - din al cărui preţ suma de 615.668 RON a fost achitată cu bani (provenind din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H. şi din vânzarea unor terenuri către S.C. I. S.R.L. şi S.C. J. S.R.L., terenuri cumpărate anterior de S.C. D. S.R.L. cu bani provenind din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H.), şi a emis, în numele inculpatei S.C. F. S.R.L., Factura fiscală seria x nr. x/09.07.2008, în cuprinsul căreia se menţiona vânzarea de marfă către S.C. D. S.R.L., în sumă de 85.000 RON, sumă pe care o achită în avans, din contul S.C. D. S.R.L. deschis la BB., către S.C. F. S.R.L., din banii obţinuţi de S.C. D. S.R.L. în urma vânzării unor terenuri către S.C. I. S.R.L., terenuri cumpărate anterior de aceasta cu bani provenind din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H., marfă care nu a mai fost predată ulterior către S.C. D. S.R.L., iar, după ce a achitat numai suma de 1.210.562,75 RON din preţul cu care a cumpărat aceste bunuri de la S.C. D. S.R.L., în calitate de administrator al S.C. F. S.R.L., pentru diferenţa neachitată de 4.848.756,56 RON, în care era inclusă şi contravaloare mărfii nelivrate de 85.000 RON, la care s-a adăugat şi diferenţa neachitată din contravaloarea facturilor seria x nr. x/09.05.2008, seria x nr. x/09.05.2008, nr. seria x 0089/09.05.2008, seria x nr. x/09.05.2008, nr. seria x 0097/11.11.2008, seria x nr. x/11.11.2008, seria x nr. x/11.11.2008, seria x nr. x/11.11.2008, seria x nr. x/11.11.2008 şi seria x nr. x/06.04.2008, referitoare la alte bunuri achiziţionate de inculpata S.C. F. S.R.L., prin intermediul său, de la S.C. D. S.R.L., aceste bunuri nefiind cumpărate cu bani provenind din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H., în total diferenţă neachitată 5.692.793.17 RON, a apelat la serviciile inculpatului A., avocat în cadrul Baroului Mehedinţi, pe care l-a ajutat şi l-a determinat să întocmească în fals, în data de 07.04.2009, contractul de cesiune de creanţă nr. x, cu privire la care acest inculpat, în calitate de avocat, a atestat în fals data, identitatea părţilor şi conţinutului acestui contract, prin care S.C. D. S.R.L., în calitate de cedent, care ar fi fost reprezentată de cetăţeanul irakian E., aspect contrar realităţii, deoarece la aceea dată E. nu se afla pe teritoriul României, ceda către S.C. K., societate cu sediul în statul Saint Vincent şi Grenadine, insulă din L., în calitate de cesionar, care ar fi fost reprezentată de numita M., aspect negat de către aceasta din urmă, dreptul de creanţă împotriva inculpatei S.C. F. S.R.L., în valoare de 5.692.793.17 RON, pentru suma de 284.639,565 RON, reprezentând 5% din valoarea acestei creanţe, care ar fi trebuit achitată în termen de 180 zile, inculpata C. semnând apoi acest contract de cesiune de creanţă la rubrica "Cesionar S.C. K.", prin imitarea semnăturii numitei M., şi la rubrica "Cedent S.C. D. S.R.L.", apoi, la data de 19.02.2010, l-a determinat din nou pe inculpatul A. să încheie în fals contractul de cesiune de creanţă nr. x, prin care K. - în calitate de cedent, reprezentată legal de inculpatul A., ceda către N., în calitate de cesionar, reprezentată legal de inculpatul A., dreptul de creanţă împotriva S.C. F. S.R.L., în valoare totală de 6.423.242,32 RON, în care era inclus şi dreptul de creanţă în valoare de 5.692.793.17 RON, pentru suma de 312.283,98 RON, care ar fi trebuit achitată în termen de 360 zile, prin schimbarea creditorilor, ca urmare a cedării fictive a drepturilor de creanţă, fiind ascunsă provenienţa ilicită a banilor în sumă de 3.522.513,86 RON, cu care a fost achitat de S.C. D. S.R.L. o mare parte din preţul bunurile sus-menţionate, fapte ce s-a constatat că întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 290 din C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 şi art. 5 C. pen. şi ale unei infracţiuni de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969 şi art. 5 C. pen.

Fapta inculpatei C., constând în aceea că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de spălare a banilor provenind din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H., în mod repetat, a folosit în interes personal împreună cu inculpatul Z., suma totală de 857597,64 RON, obţinută de S.C. D. S.R.L. în baza Facturii fiscale false nr. x/04.04.2007, în urma comiterii de către S.C. O. S.A. a infracţiunii de înşelăciune în dauna H. şi din vânzarea unor terenuri achiziţionate iniţial cu bani proveniţi din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H., formată din suma 220.597,64 RON, reprezentând o parte din banii ridicaţi de aceasta în mod repetat, câte 10.000 RON de fiecare dată, în perioada 16.05.2007 - 24.09.2007, din contul S.C. D. S.R.L., deschis la BB., cu titlu de "alte operaţiuni C.", bani obţinuţi de S.C. D. S.R.L. în baza Facturii fiscale false nr. x/04.04.2007, în urma comiterii de către S.C. O. S.A. a infracţiunii de înşelăciune în dauna H. şi din suma de 637.000 RON, bani ce proveneau din cei 2.000.000 RON, viraţi de S.C. I. S.R.L., la data de 02.07.2008, în contul S.C. D. S.R.L. deschis la BB., cu titlu de preţ al terenurilor care au fost achiziţionate iniţial de S.C. D. S.R.L. de la CC., DD., EE. şi FF., cu bani obţinuţi în baza Facturii fiscale false nr. x/04.04.2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna H., şi pe care i-a ridicat în mod repetat, din contul S.C. D. S.R.L., deschis la BB., câte 10.000 RON, de fiecare dată, cu titlu de "alte operaţiuni C." la următoarele date: 04.07.2008, 09.07.2008, 11.07.2008, 12.07.2008,16.07.2008, 18.07.2008, 23.07.2008, 25.07.2008, 28.07.2008, 30.07.2008, 01.08.2008. 02.08.2008, 07.08.2008, 08.08.2008, 09.08.2008, 12.08.2008, 14.08.2008, 18.08.2008, 22.08.2008, 25.08.2008, 27.08.2008, 29.08.2008, 05.09.2008, 08.09.2008, 09.09.2008, 11.09.2008, 13.09.2008, 15.09.2008, 16.09.2008, 20.09.2008, 22.09.2008, 09.10.2008, 10.10.2008, 14.10.2008, 16.10.2008, 17.10.2008, 27.10.2008, 30.10.2008, 31.10.2008, 04.11.2008, 10.11.2008, 11.11.2008, 12.11.2008, 15.11.2008, 17.11.2008, 19.11.2008, 21.11.2008, 22.11.2008, la data de 25.11.2008 suma de 7.000 RON, iar la data de 03.07.2008 suma de 150.000 RON, cu titlu de "restituire împrumut asociat C.", cunoscând provenienţa ilicită a acestor bani, s-a reţinut că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969 şi art. 5 C. pen.

Totodată, fapta inculpatei C., constând în aceea că, pentru a ascunde provenienţa ilicită a banilor în sumă de 230.000 RON, obţinuţi de S.C. D. S.R.L. din vânzarea unor terenuri către inculpatele S.C. J. S.R.L. şi S.C. P. S.R.L., terenuri achiziţionate iniţial de aceasta cu bani proveniţi din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune comisă de S.C. O. S.A. în dauna H., în data de 04.12.2008, a transferat, în baza facturii fiscale false seria x VDS, nr. x/01.04.2007, din contul S.C. D. S.R.L., deschis la BB., în contul S.C. GG. deschis la HH., această sumă de 230.000 RON, bani din care inculpatul II. a transferat apoi suma de 100.000 RON, la data de 04.12.2008, în contul inculpatei S.C. P. S.R.L., deschis la JJ., cu titlu de avans, din preţul terenurilor menţionate în cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 23.11.2008, şi suma de 100.000 RON, la data de 04.12.2008, în contul inculpatei S.C. J. S.R.L., deschis la KK. Sucursala Mehedinţi, cu titlu de avans din preţul terenului menţionat în cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 23.11.2008, antecontracte care nu s-au finalizat prin încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, iar apoi inculpatul B., administrator al inculpatei S.C. J. S.R.L., a transferat suma de 100.000 RON din nou în contul S.C. D. S.R.L., deschis la BB., iar inculpata Q., administrator al inculpatei S.C. P. S.R.L., a transferat în două tranşe suma totală de 65.000 RON, din cei 100.000 RON, din nou în contul S.C. D. S.R.L. deschis la BB., s-a reţinut că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.

Printre altele, prin decizie, s-a mai reţinut că inculpata C. nu a formulat critici cu privire la legalitatea sentinţei atacate, iar criticile formulate cu privire la starea de fapt reţinută de prima instanţă sunt neîntemeiate, judecătorul fondului reţinând în mod corect, pe baza probelor dosarului, faptele comise de către aceasta. S-a arătat că faptelor le-a fost dată o corectă încadrare juridică, fiind corect stabilită legea penală mai favorabilă prin analiza concretă a tuturor instituţiilor aplicabile în cauză.

În apel, inculpata C. a învederat că solicită continuarea procesului penal cu privire la infracţiunile pentru care a intervenit prescripţia răspunderii penale, în conformitate cu prevederile art. 18 C. proc. pen., solicitând pronunţarea unei soluţii de achitare pentru infracţiunea de fals în înscrisuri privată în formă continuată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. c) C. pen.

Instanţa de apel, în primul rând, a remarcat faptul că, deşi inculpata a precizat că solicită încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de fals în înscrisuri privată în formă continuată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., această referire nu este una corectă în condiţiile în care instanţa de fond, ca urmare a aplicării prevederilor vizând legea penală mai favorabilă a schimbat încadrarea juridică a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatei, apreciind în mod corect că legea penală anterioară este cea care se circumscrie prevederilor art. 5 C. pen.

Ca atare, prin raportare la prevederile art. 290 C. pen. anterior, care prevedeau pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată pedeapsa închisorii de până la 2 ani închisoare, având în vedere data ultimului act reţinut ca făcând parte din elementul material al acestei infracţiuni comisă în formă continuată, 19.02.2010, având în vedere şi prevederile art. 122 alin. (1) lit. d) rap. la art. 124 C. pen. anterior, forma în vigoare la momentul comiterii faptelor, instanţa de apel a constatat că termenul prescripţiei răspunderii penale pentru această faptă reţinută în sarcina inculpatei s-a împlinit la 18 august 2017 şi, în raport de această împrejurare, a dispus în conformitate cu prevederile art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. admiterea sub acest aspect a apelului inculpatei, urmând ca, după desfiinţarea parţială a sentinţei apelate sub acest aspect, să dispună încetarea procesului penal faţă de această apelantă inculpată, cu privire la infracţiunea menţionată anterior, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Totodată, instanţa de apel a considerat, pe baza probelor administrate, că judecătorul fondului a reţinut corect situaţia de fapt în cazul inculpatului B., prin sentinţă fiind constatat că, în calitate de administrator al inculpatei S.C. J. S.R.L., în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a ascuns originea ilicită a banilor în sumă totală de 1.420.301 RON, obţinuţi de S.C. D. S.R.L. în baza Facturii fiscale false nr. x/04.04.2007, în urma comiterii de către inculpata S.C. O. S.A. a infracţiunii de înşelăciune în dauna H., şi din vânzarea unor bunuri achiziţionate iniţial cu bani proveniţi din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna H., la data de 05.12.2008, a primit de la S.C. LL., fostă S.C GG., din contul deschis de aceasta la HH., fosta MM., prin transfer bancar, suma 100.000 RON, pe care S.C LL. o primise prin transfer bancar la data de 04.12.2008, de la S.C. D. S.R.L., din contul acesteia deschis la BB., în baza facturii fiscale false seria x VDS, nr. x/01.04.2007, în contul inculpatei S.C. J. S.R.L., deschis la KK. Sucursala Mehedinţi, cu titlu de avans din preţul terenului menţionat în cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare, încheiat la data de 23.11.2008, antecontract care nu s-a finalizat ulterior prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare, bani pe care i-a transferat în contul S.C. D. S.R.L., deschis la BB., la data de 08.12.2008, cu titlu de achitare a unei rate din preţul terenului în suprafaţă de 7500 mp, pe care îl achiziţionase de la această societate în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/11.11.2008, pentru care S.C D. S.R.L. a emis Factura fiscală seria x nr. x/11.11.2008, iar la data de 28.05.2009, în calitate de administrator al inculpatei S.C. J. S.R.L., pentru a ascunde provenienţa ilicită a sumei de 1.320.301 RON, reprezentând o altă parte din banii obţinuţi de S.C. D. S.R.L. în baza Facturii fiscale false nr. x/04.04.2007, în urma comiterii de către inculpata S.C. O. S.A. a infracţiunii de înşelăciune în dauna H., cu care S.C. D. S.R.L. a achitat o mare parte din preţul plătit pentru achiziţionarea terenului în suprafaţă de 7500 mp de la S.C. NN. S.A., împreună cu inculpatul II., administrator al S.C. LL.., a încheiat în fals, în calitate de administrator al inculpatei S.C. J. S.R.L., contractul de cesiune de creanţă, înregistrat de inculpatul A. sub nr. x/28.05.2009, prin care S.C LL., fostă S.C GG., ceda inculpatei S.C. J. S.R.L. dreptul de creanţă împotriva S.C. D. S.R.L., care nu exista în realitate, în sumă de 1.904.033 RON, ce provenea din valoarea neachitată din Factura fiscală falsă seria x VDS, nr. x/01.04.2007, valoare la care inculpaţii B. şi II. au adăugat penalităţi de întârziere pentru a fi egală cu valoarea creanţei pe care S.C. D. S.R.L. o avea împotriva inculpatei S.C. J. S.R.L., cesiune de creanţă prin care inculpatul B., în calitate de administrator al inculpatei S.C. J. S.R.L., stinge, în urma compensaţiei, datoria în cuantum de 1.904.033 RON, pe care S.C. J. S.R.L. o avea către S.C. D. S.R.L., ce rezulta din contravaloarea terenului în suprafaţa de 7500 mp, pe care îl cumpărase de la S.C. D. S.R.L., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/11.11.2008, pentru care S.C D. S.R.L. a emis factura fiscală seria x nr. x/11.11.2008 şi al cărei preţ îl achitase numai parţial, fapte care s-a reţinut că întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi unei infracţiuni de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969 şi art. 5 C. pen.

Fapta inculpatului B., constând în aceea că, în calitate de administrator al S.C. J. S.R.L., a evidenţiat în actele contabile ale inculpatei S.C. J. S.R.L. o cheltuială în cuantum de 95.202 RON, în baza contractului de cesiune de creanţă fals, înregistrat de inculpatul A. sub nr. x/28.05.2009, prin care S.C LL.., fostă S.C GG.., ceda către inculpata S.C. J. S.R.L., dreptul de creanţă împotriva S.C. D. S.R.L., care nu exista în realitate, de 1.904.033 RON, ce provenea din valoarea neachitată din factura fiscală falsă seria x VDS, nr. x/01.04.2007, pentru suma de 95.202 RON, pe care S.C. J. S.R.L. nu a plătit-o către S.C LL., societate care avea calitatea de cedent în acest contract, micşorându-şi în acest fel veniturile, pentru a nu plăti către bugetul de stat un impozit pe profit în sumă de 15.232 RON, s-a reţinut că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen.

De asemenea, fapta inculpatului B., constând în aceea că, în calitate de administrator al inculpatei S.C. J. S.R.L., cu ocazia vânzării terenului în suprafaţă de 7500 mp, cumpărat anterior de la S.C. D. S.R.L., către S.C. S. S.R.L., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 872/28 mai 2012, prin care inculpata S.C. J. S.R.L., în calitate de vânzătoare, reprezentată de asociatul unic şi administratorul B., vindea către S.C. S. S.R.L., în calitate de cumpărătoare, reprezentată de OO., conform Împuternicirii nr. 38/19.04.2012, întocmită de inculpatul A., terenul în suprafaţă de 7.500 mp, situat în mun. Craiova, cartier Craioviţa Nouă, jud. Dolj, cu preţul de 505.000 RON, la care se adăuga TVA în sumă de 121.200 RON, în baza căruia a fost emisă Factura nr. x/28.05.2012, în urma subevaluării preţului, cu care a vândut acest teren, nu a înregistrat în evidenţa contabilă a inculpatei S.C. J. S.R.L. venituri în sumă de 1.263.095 RON, sustrăgându-se de la plata uni impozit pe profit în sumă de 255.845 RON, şi cheltuieli nedeductibile în sumă de 335.938 RON, sustrăgându-se de la pata TVA în sumă de 214.738 RON, s-a arătat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen.

Potrivit deciziei contestate, analizând, printre altele, actele materiale ale infracţiunii de spălarea banilor, instanţa de control judiciar a constatat că în cuprinsul hotărârii criticate sunt indicate toate acţiunile pe care inculpatul le-a comis în calitate de administrator al societăţii, operaţiuni care, fiecare în parte, reprezintă elementul material al laturii obiective al infracţiunii de spălarea banilor reţinute în sarcina sa.

Astfel, s-a arătat că primul act material a fost reprezentat de primirea sumei de 100.000 RON de la S.C. LL. la 05.12.2008, cel de-al doilea act material îl reprezintă transferul aceleiaşi sume în contul S.C. D. S.R.L. la 08.12.2008, iar al treilea act material este reprezentat de încheierea contractului de cesiune de creanţă prin care S.C. J. S.R.L. achiziţiona dreptul de creanţă pe care S.C. LL. îl avea împotriva S.C. D. S.R.L., în sumă de 1904033 RON, prin această din urmă tranzacţie fiind stinsă datoria S.C. J. S.R.L. faţă de S.C. D. S.R.L. S-a reţinut că toate aceste acţiunii ale inculpatului au fost comise cu intenţia de a ascunde provenienţa ilicită a sumelor obţinute de ultima societate comercială în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune de către S.C O. S.A., în dauna H.

Instanţa de apel a mai reţinut că, prima instanţă de fond a realizat aplicarea corectă a prevederilor din legea penală mai favorabilă, care este C. pen. anterior (judecătorul fondului a dispus în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza I C. proc. pen., cu referire la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. de la 1969 rap. la art. 124 C. pen. de la 1969, încetarea procesului penal faţă de inculpatul B., pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 290 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. - faptă săvârşită la data de 28.05.2009).

Împotriva Deciziei penale nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în Dosarul nr. x/2014 au formulat contestaţie în anulare contestatorii A., B. şi C., întemeiate pe dispoziţiile art. 426 lit. b) şi d) din C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 03.01.2019 sub nr. x/2019.

Prin încheierea din 29 mai 2019 au fost admise în principiu contestaţiile în anulare formulate de contestatorii B., A. şi C. împotriva Deciziei penale nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014.

S-a respins cererea de suspendare a executării pedepsei dispuse până la soluţionarea prezentelor contestaţii în anulare, formulată de contestatorul A.

S-a stabilit termen pentru judecarea pe fond a contestaţiilor în anulare la data de 26 iunie 2019, cu citarea contestatorilor.

Prin încheierea din 26 iunie 2019, Înalta Curte a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul încheierii de şedinţă din 29 mai 2019, în sensul că, în considerentele acestei hotărâri, la penultima filă verso, ultimul paragraf, este consemnat numele contestatoarei C. alături de numele contestatorilor A. şi B., fiind o evidentă eroare omisiunea numelui acesteia, cât timp potrivit dezbaterilor consemnate în practicaua încheierii şi contestaţiei scrise, aceasta a invocat şi cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

Prin aceeaşi încheiere s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen.

Prin motivele formulate în scris, susţinute oral şi transmise prin note/concluzii scrise, contestatorii A., B. şi C. au invocat cazurile de contestaţie în anulare prevăzute de art. 426 lit. b) şi art. 426 lit. d) din C. proc. pen., respectiv când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal şi când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate.

Având în vedere că, pentru fiecare dintre cei trei contestatori, contestaţiile au fost admise, în principiu, pentru ambele cazuri de contestaţie în anulare - art. 426 lit. b) şi art. 426 lit. d) din C. proc. pen. - în prezentarea motivelor invocate, nu se va face distincţie între argumentele susţinute de fiecare dintre aceştia, exceptând aspectele care ar putea avea consecinţe individuale, cu atât mai mult cu cât, în dezbaterea pe fond a contestaţiilor, apărătorul ales al contestatoarei C. a menţionat expres că achiesează la concluziile, formulate în baza art. 426 lit. d) C. proc. pen., de apărătorul ales al contestatorului A.

Astfel, în ceea ce priveşte cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., contestatorii A., B. şi C. au solicitat încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 lit. f) C. proc. pen., susţinând că, la momentul pronunţării deciziei contestate, existau probe cu privire la împlinirea termenului general de prescripţie a răspunderii penale.

În esenţă, s-a invocat omisiunea constatării intervenirii prescripţiei generale a răspunderii penale prevăzute de art. 154 lit. c) C. pen., urmare a declarării neconstituţionale a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen. prin Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale a României, devenind incidente dispoziţiile art. 5 C. pen. care reglementează legea penală mai favorabilă.

În apărare, s-a susţinut că Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale este o decizie simplă (extremă), conform manifestării de voinţă a instanţei de contencios constituţional, şi nu are un caracter interpretativ (decizie intermediară), având în vedere formularea care se desprinde atât din dispozitivul, cât şi economia considerentelor deciziei. S-a arătat că, în situaţiile de interpretare în acord cu normele constituţionale, s-au folosit în mod constant formule de genul "prevederile (...) sunt constituţionale numai în măsura în care (...)" sau "admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că prevederile (...) sunt neconstituţionale în măsura în care (...)", ce nu se regăsesc şi în Decizia nr. 297/2018. În susţinere, s-a precizat că deciziile interpretative intervin atunci când un text legal este neclar şi când acesta permite două sau mai multe interpretări, iar Curtea Constituţională constatând că una sau mai multe dintre acestea sunt contrare legii fundamentale, fără a scoate textul legal din dreptul pozitiv, impune ca obligatorie acea interpretare care este conformă prevederilor constituţionale.

S-a precizat că, în practica Curţii Constituţionale, s-au conturat două tipuri de decizii: deciziile simple (sau cele de constatare a neconstituţionalităţii necondiţionate) şi, respectiv, deciziile interpretative (sau cele de constatare a constituţionalităţii sau neconstituţionalităţii condiţionate). Din această perspectivă, s-a susţinut că Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale este o decizie simplă, nicidecum interpretativă care nu face vreo trimitere la existenţa unor interpretări multiple ale textului supus discuţiei, iar dispozitivul nu cuprinde vreo condiţionare şi nici nu indică vreo anumită interpretare. Ca atare, prevederea "oricărui act de procedură în cauză" şi-a încetat orice efect juridic, fiind scoasă din dreptul pozitiv, întrucât nici Parlamentul şi nici Guvernul nu au modificat prevederile art. 155 C. pen. până la data de 8 august 2018, când a expirat termenul prevăzut de art. 147 din Constituţie. Expresia prin orice act de procedură efectuat în cauză a ieşit din fondul activ al legislaţiei penale, fără ca în locul acesteia legiuitorul să introducă altă expresie.

Deopotrivă, s-a mai exprimat opinia că decizia Curţii Constituţionale este o decizie uşor atipică întrucât este, în acelaşi timp, o decizie prin care se constată că sintagma oricărui act de procedură în cauză este neconstituţională, cu consecinţele de la art. 147 din Constituţie, cât şi o decizie prin care se constată omisiunea legiuitorului de a reglementa constituţional întreruperea cursului prescripţiei.

Trimiterea instanţei de contencios constituţional la soluţia legislativă anterioară prev. de art. 123 alin. (1) C. pen. de la 1969, s-a opinat că reprezintă o recomandare în viitor pentru legiuitor pentru momentul modificării dispoziţiilor penale declarate neconstituţionale, instanţa de contencios constituţional neavând competenţa de a legifera şi nu se poate substitui legiuitorului. De altfel, s-a învederat că obiectul sesizării Curţii Constituţionale nu s-a referit la sfera actelor procesuale care trebuie comunicate obligatoriu suspectului sau inculpatului singurele apreciate a avea efect întrerupător de prescripţie (conform dispoziţiilor vechiul C. pen.), ci la sintagma din art. 155 alin. (1) C. pen., declarată neconstituţională.

Pe cale de consecinţă, s-a menţionat că, întrucât textul legal în discuţie vizează o normă de drept substanţial, devin aplicabile dispoziţiile vizând legea penală mai favorabilă potrivit art. 5 din C. pen.

S-a susţinut că instanţa nu se poate substitui instanţei de contencios constituţional în sensul calificării unei decizii a Curţii Constituţionale ca fiind simplă sau interpretativă, această prerogativă aparţinând instanţei de contencios constituţional.

Referitor la efectele deciziei Curţii Constituţionale, s-a specificat că acestea constau în eliminarea sintagmei "oricărui act de procedură" din cuprinsul art. 155 alin. (1) C. pen., iar în lipsa altor cauze de întrerupere a cursului prescripţiei, cu excepţia celei privind redeschiderea procesului penal şi unele din anumite legi speciale, la nivel general, efectele acestei decizii atrag imposibilitatea de a întrerupe cursul prescripţiei prin orice alte acte de procedură până la momentul la care organele legiuitoare nu ies din pasivitate şi nu reglementează astfel de cauze.

A fost precizat că Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale produce efecte erga omnes, asupra tuturor cauzelor pendinte, fiind aplicabile dispoziţiile ce reglementează legea penală mai favorabilă, în condiţiile art. 5 din C. pen.

În apărare, s-a mai arătat că, în prezenta cauză, efectele acestei decizii rezidă în imposibilitatea de a mai stabili drept cauză de întrerupere a prescripţiei vreun act de procedură, ceea ce înseamnă că prescripţia nu e fost întreruptă. Actele de procedură îndeplinite anterior publicării Deciziei nr. 297/2018 în Monitorul Oficial, cu respectarea art. 155 alin. (1) C. pen., în forma în vigoare la data efectuării lor, nu conduc la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale în cauzele aflate pe rol.

Un alt aspect supus atenţiei în baza acestui caz de contestaţie în anulare, a fost acela că a calcula, în prezent, termenele de prescripţie a răspunderii penale, ţinând cont de acte de procedură care nu au fost comunicate suspectului/inculpatului, pe considerentul ca anterior deciziei, produceau efectul întreruptiv, echivalează cu a stabili răspunderea penală unei persoane în baza unor texte de lege pe care Curtea Constituţională le-a constatat ca lipsite de previzibilitate şi, prin urmare, a decis că încalcă principiul fundamental al legalităţii incriminării.

Concret, pentru contestatorul A. s-a susţinut că termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit în februarie 2018 şi că această apărare nu a fost invocată în faţa completului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a soluţionat, în apel, cauza. Pentru acest motiv, s-a solicitat a se constata că, la data pronunţării Deciziei nr. 285/A/31.10.2018, era împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Contestatoarea C. a precizat că termenul de prescripţie a răspunderii penale se împlinise la data judecării apelului, ca urmare a declarării neconstituţionale a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., prin Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, arătând că primul act material descris în rechizitoriu, reflectat de probe, este din martie 2007, iar în cuprinsul deciziei contestate s-a reţinut, ca ultim act material, data de 19.02.2010 care corespunde infracţiunii de instigare la fals, pentru care s-a dispus încetarea procesului penal, şi nu infracţiunii de spălarea banilor, pentru care nu s-a stabilit, cu certitudine, data la care începe să curgă termenul de prescripţie.

S-a arătat că, pentru infracţiunea de spălarea banilor, termenul de prescripţie este de 8 ani şi, prin raportare la momentul de început al cursului prescripţiei, s-a împlinit cu mult înaintea datei de 19 februarie 2018.

De asemenea, în susţinerea acestui caz de contestaţie în anulare, contestatorul B., a precizat că acuzaţiile penale formulate împotriva lui se plasează în perioada 05.12.2008 - 25.05.2009. A arătat că "natura" acuzaţiilor penale, sancţionate până la 10 ani închisoare, potrivit legii penale mai favorabile, impunea reţinerea, chiar din oficiu, a prescripţiei generale a răspunderii penale conform dispoziţiilor art. 154 lit. c) C. pen., urmare declarării neconstituţionale a dispoziţiilor art. 155 C. pen., prin Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale.

În apărare, a fost anexată jurisprudenţă a instanţelor judecătoreşti pronunţate în aplicarea Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale.

În argumentarea cazului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. d) din C. proc. pen., s-a invocat nelegala compunere a completului de judecată care a pronunţat decizia contestată raportat la modul în care au fost desemnaţi membrii completului de judecată, schimbarea compunerii completului de judecată, incompatibilitatea unuia dintre judecătorii care au pronunţat hotărârea în apel întrucât şi-ar fi exprimat opinia în legătură cu chestiunea dedusă judecăţii, precum şi incompatibilitatea completului care a pronunţat decizia, în baza art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

În esenţă, referitor la primul motiv invocat în argumentarea acestui caz de contestaţie în anulare, s-a arătat că instanţa nu a fost compusă potrivit legii, întrucât compunerea completului nu a fost stabilită de o manieră aleatorie şi publică, prin tragere la sorţi, fiind încălcate principiile imparţialităţii şi obiectivităţii, astfel cum reţine Decizia nr. 685 din 07.11.2018 a Curţii Constituţionale a României.

În ceea ce priveşte componenţa completurilor de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a menţionat că aceasta se stabileşte prin lege, iar nu prin Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al instanţelor judecătoreşti.

A fost precizat că unica dispoziţie legală care reglementează compunerea şi funcţionarea completurilor de 3 judecători este cea prevăzută la art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară:

"La începutul fiecărui an, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la propunerea preşedintelui sau vicepreşedintelui acesteia, poate aproba înfiinţarea de complete specializate în cadrul secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în funcţie de numărul şi natura cauzelor, de volumul de activitate al fiecărei secţii, precum şi de specializarea judecătorilor şi necesitatea valorificării experienţei profesionale a acestora." Dispoziţia este completată de art. 31 din aceeaşi lege.

Totodată, s-a susţinut că şi în măsura în care s-ar aprecia că art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 are legătură cu chestiunea în discuţie, textul suferă de aceleaşi vicii de constituţionalitate precum art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.

A fost învederat că nelegala compunere a instanţei reprezintă o nulitate necondiţionată de existenţa unei vătămări, respectiv nulitatea absolută a actelor efectuate de un astfel de complet, din moment ce s-a încălcat o normă care ocroteşte un interes public.

În concret, s-a făcut referire la Hotărârea nr. 25 din 08.12.2016 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precizându-se că a fost emisă în temeiul art. 19¹ alin. (2) din Regulament şi art. 101 alin. (5) şi urm. din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

În legătură cu Hotărârea nr. 25/2016 a fost evidenţiat că este adoptată de Colegiul de Conducere, organ administrativ cu caracter colegial, este un act administrativ, indiferent că este vorba despre un act generat pentru modificarea/completarea/abrogarea Regulamentului sau de un act adoptat în aplicarea acestuia (Decizia nr. 685/07.11.2018 a Curţii Constituţionale, asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte).

În virtutea principiului preeminenţei dreptului, a fost specificat că legea (lato sensu) trebuie să întrunească cerinţele de accesibilitate, claritate, precizie şi previzibilitate. De asemenea, s-a arătat că actele administrative trebuie aduse la cunoştinţă fie prin publicare (actele administrative normative), fie prin comunicare (actele administrative individuale).

Având în vedere aceste aspecte, s-a apreciat că Hotărârea nr. 25/2016 este viciată sub aspectul legalităţii, aceasta nefiind publicată şi nefiind accesibilă justiţiabililor. Prin urmare, s-a susţinut că hotărârea în discuţie nu există şi, pe cale de consecinţă, nici completul de judecată C9, care a judecat cauza nr. x, pronunţând Decizia nr. 285/A din 31.08.2018, nu a putut funcţiona legal.

Totodată, a fost menţionat că nu există nicio prevedere în Legea nr. 304/2004 prin care preşedintele secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să fie desemnat să stabilească componenţa completurilor de judecată şi, ca urmare, s-a apreciat că modalitatea de desemnare a membrilor completului de judecată de către preşedintele secţiei penale, încalcă principiul constituirii aleatorii a completurilor de judecată, modalitatea prin care aceste completuri ar trebui să fie realizată fiind prin tragere la sorţi, aşa cum prevăd dispoziţiile legale în cazul completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

A fost susţinut că, temeiurile legale care au stat la baza adoptării Hotărârii nr. 25 din 08.12.2016 a Colegiului de Conducere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a propunerii formulate în Anexa nr. 1195 din 06.12.2016, contravin prevederilor legale şi constituţionale.

Având în vedere aceste aspecte, s-a susţinut că nelegalitatea dispoziţiilor art. 19¹ alin. (2) din Regulament atrag, la rândul lor, nelegalitatea Hotărârii nr. 25/2016, ceea ce face incidente dispoziţiile art. 426 lit. d) C. proc. pen., în privinţa Deciziei 285/A din 31.10.2018 pronunţate în Dosarul nr. x/2014

Apărarea a învederat că au fost încălcate dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. l), art. 126 alin. (4) şi art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 6 parag. 1 din Convenţie referitor la dreptul la un proces echitabil.

S-a mai susţinut că dispoziţiile legale, în pofida prevederilor art. 73 alin. (3) lit. 1 şi art. 126 alin. (4) din Constituţia României, republicată, nu numai că nu asigură reglementarea constituirii completurilor de 3 judecători, dar deleagă acest atribut Colegiului de conducere al Înaltei Curţi care este abilitat să stabilească, în mod unilateral şi arbitrar, completurile specializate de 3 judecători. Aspecte esenţiale ale compunerii celei mai înalte instanţe naţionale sunt prevăzute în acte administrative cu caracter inferior legii, ceea ce conduce la încălcarea normei constituţionale potrivit căreia organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti se reglementează prin lege organică.

Mai mult, s-a susţinut că normele de compunere a instanţelor ar trebui să se bucure de accesibilitate, previzibilitate şi stabilitate. Or, delegarea atribuţiei de a stabili aceste norme Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin emiterea unor hotărâri de stabilire a completurilor, determină o stare de incertitudine juridică, acest gen de acte având, de obicei, un grad sporit de schimbări succesive în timp.

S-a opinat că, în lipsa unui mecanism procedural care să reglementeze în vreun fel, o modalitate şi o procedură de constituire a completurilor de 3 judecători, aceştia fiind numiţi în mod unilateral şi arbitrar de conducerea instanţei, temerile privind imparţialitatea obiectivă a instanţei apar total justificate.

În apărare, s-a considerat că este încălcat dreptul la un proces echitabil întrucât Legea nr. 304/2004 nu conţine prevederi cu privire la constituirea completurilor de 3 judecători, iar Colegiul de conducere a decis compunerea acestor completuri exclusiv în temeiul Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În mod concordant, s-a invocat că, potrivit dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, Colegiul de conducere stabileşte componenţa completului de judecată, însă, în situaţia dată, componenţa completului de judecată a fost stabilită de către preşedintele secţiei penale, şi nu de către Colegiul de conducere.

Pe de altă parte, s-a învederat că Hotărârea nr. 25/2016, a fost publicată pe site-ul instanţei la o semnificativă distanţă de la "presupusa" adoptare, fără a purta vreo semnătură a membrilor colegiului de conducere ori vreo ştampilă. De asemenea, s-a învederat că nu se cunoaşte emitentul Anexei nr. 1195/2016 şi nu se ştie persoana care şi-a însuşit respectivul document.

Ca motiv în susţinerea cazului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., a mai fost invocată nelegala schimbare a componenţei completului de judecată C9, după stabilirea acesteia prin hotărârea colegiului de conducere, apreciat ca motiv de nelegalitate şi o gravă ingerinţă în exercitarea dreptului la un proces echitabil.

Sub acest aspect, s-a susţinut că instanţa nu a fost compusă potrivit legii întrucât, iniţial, în compunerea completului a fost desemnat domnul judecător PP. şi nu a fost publicată pe site-ul instanţei, afişată la sediul instanţei ori publicata în M.Of. al României, vreo hotărâre a Colegiului de conducere a Înaltei Curţi prin care să se detalieze modalitatea prin care acesta a fost înlocuit, din compunerea completului, cu domnul judecător QQ. În acest sens, s-a invocat faptul că, într-un mod arbitrar şi cu încălcarea principiilor privitoare la echitabilitatea procedurii ce presupun asigurarea unui complet de judecată desemnat în mod aleatoriu, în mod transparent şi obiectiv menţinut pe parcursul judecăţii, a fost înlocuit domnul judecător PP. din componenţa completului C9. S-a apreciat că înlocuirea domnului judecător PP. cu domnul judecător QQ. nu a fost justificată de niciun motiv obiectiv, fiind dispusă în mod discreţionar de către Colegiul de conducere. S-a arătat că, aşa cum se poate observa din conţinutul Hotărârii nr. 4 din 09.03.2017 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, înlocuirea domnului judecător PP. în completul C9 s-a dispus doar pentru unele cauze, neputând fi identificat un motiv pentru care o astfel de schimbare s-ar realiza doar pentru unele cauze.

De asemenea, s-a invocat incompatibilitatea domnului judecător RR. de a judeca, în apel, cauza care a format obiectul Dosarului nr. x/2014, considerându-se că şi-a spus opinia, în cauză, prin Încheierea nr. 705 din 12.07.2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2016, redactată la 14 august 2018. S-a menţionat că această din urmă cauză a fost disjunsă din cea care a format obiectul Dosarului nr. x/2014, în faza de urmărire penală. S-a opinat că domnul judecător era obligat să se abţină de la judecarea apelului în cauza nr. x, întrucât s-a pronunţat într-o solicitare privind litispendenţa, între Dosarul nr. x/2014 şi Dosarul nr. x/2016, pronunţând o soluţie cu caracter de o evidentă relevanţă în cauză.

În acest context, s-a susţinut că domnul judecător s-a aflat într-o ipoteză de incompatibilitate întrucât a soluţionat în camera preliminară o contestaţie, pe repere care trimiteau spre aceeaşi stare de fapt.

Ca motiv al contestaţiei în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 426 lit. d) C. proc. pen., s-a mai indicat împrejurarea că instanţa în apel şi-a depăşit competenţa funcţională calificând Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale ca decizie interpretativă. Or, Curtea Constituţională nu a înţeles să emită vreo interpretare care să vizeze dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., ci s-a limitat să constate că soluţia legislativă care permite întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură este neconstituţională. Totodată, s-a considerat că instanţa de apel nu a dat eficienţă Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, reclamându-se o rea-credinţă, în aprecierea contestatorului, cel mai probabil în scopul menţinerii nelegale a soluţiilor de condamnare. Pentru aceste motive, s-a apreciat că este aplicabil cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 lit. f) C. proc. pen. în privinţa magistraţilor care au compus completul de judecată în apel.

Examinând contestaţiile în anulare formulate de contestatorii A., B. şi C. împotriva Deciziei penale nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza actelor şi lucrărilor dosarului şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, având drept scop îndreptarea unor vicii de ordin procedural ce atrag nulitatea. Această cale extraordinară de atac vizează hotărâri judecătoreşti definitive şi se promovează în condiţiile procedurale reglementate expres în art. 426 - art. 432 din C. proc. pen., care sunt mult mai stricte decât în cazul căilor ordinare de atac (cât priveşte titularii, termenul de introducere, cazurile de contestaţie în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora, dovezile în susţinerea lor etc.), tocmai în considerarea caracterului acestei instituţii juridice, determinat de faptul că, prin formularea contestaţiei în anulare, se tinde la înlăturarea autorităţii de lucru judecat pentru o hotărâre penală definitivă care îşi produce deja efectele.

După admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, dezbaterea contestaţiei în anulare nu se poate cantona decât la cazurile de contestaţie care au fost invocate în cererea iniţială şi care au trecut prin filtrul admisibilităţii în principiu.

Contestatorii condamnaţi A., B. şi C. şi-au întemeiat contestaţiile în anulare pe cazurile de contestaţie prevăzute de art. 426 lit. b) şi art. 426 lit. d) din C. proc. pen.

A). Potrivit art. 426 lit. b) C. proc. pen., se poate face contestaţie în anulare când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

În temeiul cazului de contestaţie în anulare prev. de art. 426 lit. b) C. proc. pen., contestatorii au solicitat, în esenţă, să se constate împlinit termenul general al prescripţiei răspunderii penale, cu argumentul că Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale lipseşte de efecte dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. cu denumirea marginală "Întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale". În opinia apărării, textul actual nu mai permite întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale, deoarece art. 155 alin. (1) C. pen. nu ar mai legifera natura actelor prin care se întrerupe prescripţia.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, prin Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale a României, publicată în M. Of. nr. 518/25.06.2018, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituţională.

În cuprinsul deciziei, Curtea Constituţională a constatat că "dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. instituie o soluţie legislativă de natură a crea persoanei care are calitatea de suspect sau de inculpat o situaţie juridică incertă referitoare la condiţiile tragerii sale la răspundere penală pentru faptele săvârşite" (parag. 30).

Totodată, a arătat că "soluţia legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) C. pen. din 1969, îndeplinea condiţiile de previzibilitate impuse prin dispoziţiile constituţionale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat" (parag. 34).

Aceste considerente ale Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale relevă că instanţa de contencios constituţional nu a constatat doar neconstituţionalitatea soluţiei legislative care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., ci a oferit şi interpretarea conformă cu normele constituţionale, prin trimiterea la reglementarea din cuprinsul art. 123 alin. (1) C. pen. din 1969 care prevedea întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat suspectului sau inculpatului, stabilind că, în aceste condiţii, legea devine previzibilă.

Astfel, prin parag. 24 din Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituţională a precizat că "întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale devine eficientă, producându-şi efectele, într-o manieră completă, doar în condiţiile existenţei unor pârghii legale de încunoştinţare a persoanei în cauză cu privire la începerea unui nou termen de prescripţie. Or, o astfel de procedură de aducere la cunoştinţă poate consta tocmai în comunicarea acelor acte efectuate în cauză, ce au ca efect curgerea unui nou termen de prescripţie a răspunderii penale."

Curtea Constituţională a mai arătat că:

"se impune a fi garantat caracterul previzibil al efectelor dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen. asupra persoanei care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, inclusiv prin asigurarea posibilităţii acesteia de a cunoaşte aspectul intervenirii întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale şi al începerii cursului unui nou termen de prescripţie. De altfel, data efectuării unui act de procedură ce produce efectul anterior menţionat este şi data de la care începe să curgă şi poate fi calculat noul termen de prescripţie. A accepta soluţia contrară înseamnă a crea, cu ocazia efectuării unor acte procedurale care nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului şi care au ca efect întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, pentru persoana în cauză o stare de incertitudine perpetuă, dată de imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a intervalului de timp în care poate fi trasă la răspundere penală pentru faptele comise, incertitudine ce poate dura până la împlinirea termenului prescripţiei speciale, prevăzut la art. 155 alin. (4) C. pen." (parag. 28).

Efectul direct al Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale derivă din împrejurarea că a statuat în favoarea persoanelor care au comis infracţiuni, declarând neconstituţională soluţia legislativă a art. 155 alin. (1) C. pen. care optase pentru extinderea sferei actelor de procedură susceptibile să întrerupă cursul prescripţiei, la oricare act de procedură îndeplinit în cauză.

Prin trimiterea la fosta soluţie legislativă în materie, cât şi prin formulări exprese, Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale susţine importanţa instituţiei întreruperii cursului termenului prescripţiei răspunderii penale şi împrejurarea că o funcţionare constituţională a acesteia presupune recunoaşterea efectului întreruptiv specific doar actelor de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului (în acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 168/A din 7 mai 2019).

Considerentele Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale sunt obligatorii conform jurisprudenţei sale, prin care s-a statuat cu valoare de principiu că forţa obligatorie care însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care acesta se sprijină (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995, publicată în M. Of. nr. 16/26.01.1995).

Ca urmare, având în vedere Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, referitoare la soluţia legislativă prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză din cuprinsul art. 155 alin. (1) C. proc. pen., care statuează întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură, care potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului, în prezenta cauză, nu este posibilă examinarea cursului prescripţiei răspunderii penale doar prin prisma termenului general al prescripţiei răspunderii penale.

Aşadar, dispoziţiile C. pen. intrat în vigoare la 01.02.2014, ca şi cele ale C. pen. de la 1969, reglementează instituţia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale şi indică actele de procedură care întrerup acest curs, cu menţiunea că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din noul C. pen. sunt previzibile numai în sensul stabilit prin Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale.

Instanţa de apel a avut în vedere, la pronunţarea soluţiilor prin hotărârea contestată, Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale (chiar dacă, în mod explicit, a examinat efectele acesteia când a analizat situaţia unui alt inculpat decât contestatorii), arătând că instanţa de contencios constituţional nu a declarat integral neconstituţional art. 155 alin. (1) C. pen., ci doar sintagma "oricărui act de procedură în cauză", aşa încât întreruperea cursului termenului de prescripţie se poate realiza prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, învinuitului sau inculpatului.

Prescripţia răspunderii penale se înscrie pe planul dreptului penal substanţial şi este supusă principiului legii penale mai favorabile, în caz de succesiune a reglementărilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 C. pen.

În cauză, în raport la situaţia juridică a fiecăruia dintre contestatorii A., B. şi C., instanţa de apel a identificat legea penală mai favorabilă.

Stabilirea legii penale mai favorabile nu poate face obiectul cenzurii în contestaţie în anulare, întrucât nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres şi limitativ prev. de art. 426 C. proc. pen.

În aceste condiţii, ţinând seama că instanţa de apel a stabilit C. pen. de la 1969 ca fiind lege penală mai favorabilă pentru contestatori, se observă că limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile de spălarea banilor şi evaziune fiscală, pentru care contestatorii au fost condamnaţi, răspund criteriilor prevăzute de art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969, termenul general de prescripţie a răspunderii penale fiind de 8 ani.

În cazul contestatorului A., instanţa de apel a considerat că activitatea specifică infracţiunii de spălarea banilor, în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen., a luat sfârşit (s-a epuizat) prin încheierea Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/22.06.2012. Or, cursul prescripţiei răspunderii penale a fost întrerupt prin acte care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului, evidenţiind punerea în mişcare a acţiunii penale din datele de 12.09.2014 şi 03.10.2014 şi procesul-verbal din 03.10.2014 prin care i s-a adus la cunoştinţă punerea în mişcare a acţiunii penale.

Cât priveşte situaţia contestatorului B., se observă că ultimul act material al infracţiunii de spălarea banilor, în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen., a fost reţinut ca fiind comis la data de 28.05.2009, infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. s-a reţinut că a fost săvârşită la data de 28.05.2009, iar infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. s-a reţinut că a fost săvârşită la data de 28.05.2012. Însă, termenul general al prescripţiei răspunderii penale a fost întrerupt prin acte care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului, evidenţiind punerea în mişcare a acţiunii penale din datele de 21.03.2014 şi 02.10.2014 şi procesul-verbal din 02.10.2014 prin care i s-a adus la cunoştinţă punerea în mişcare a acţiunii penale.

În cazul contestatoarei C., s-a reţinut că ultimul act material al infracţiunii de spălarea banilor în formă continuată prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen., a fost comis la 19.02.2010, infracţiunea de spălarea banilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 din C. pen. a fost săvârşită la data de 04.12.2008, iar ultimul act material al infracţiunii de spălarea banilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen., s-a reţinut că a fost comis la 25.11.2008. Cursul prescripţiei răspunderii penale a fost întrerupt prin acte care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului, relevantă fiind punerea în mişcare a acţiunii penale din 12.03.2014 şi 31.10.2014 şi procesul-verbal din 31.10.2014 prin care i s-a adus la cunoştinţă punerea în mişcare a acţiunii penale.

Potrivit art. 123 alin. (2) C. pen. din 1969, după fiecare întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, începe să curgă un nou termen de prescripţie.

Aşadar, fiind întrerupt cursul prescripţiei răspunderii penale prev. de art. 122 C. pen. din 1969, prin acte de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului, nu se ia în calcul termenul general de prescripţie, ci se calculează termenul de prescripţie specială a răspunderii penale care, în conformitate cu art. 124 C. pen. din 1969, este de 12 ani şi nu s-a împlinit înainte de pronunţarea deciziei instanţei de apel, în legătură cu niciuna dintre infracţiunile pentru care au fost condamnaţi contestatorii.

În acest context argumentativ, se constată că instanţa de apel a verificat incidenţa, în cauză, a Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, considerând că actele de procedură îndeplinite anterior publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale, au condus la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, deoarece sunt dintre cele care, potrivit legii, trebuiau comunicate suspectului sau inculpatului.

Concluzionând, lipsa incidenţei dispoziţiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen. derivă din împrejurarea că termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a întrerupt şi a început să curgă un nou termen de prescripţie, care nu s-a împlinit înainte de pronunţarea de către instanţa de apel a deciziei, termenele fiind calculate conform dispoziţiilor C. pen. din 1969, stabilită ca lege penală mai favorabilă de către instanţa de apel, chestiune care nu poate forma obiectul cenzurii pe calea contestaţiei în anulare, după cum s-a subliniat în cele ce preced.

B). Potrivit art. 426 lit. d) din C. proc. pen., se poate face contestaţie în anulare împotriva hotărârilor penale definitive când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate.

În baza acestui text legal, s-a invocat nelegala compunere a completului de judecată care a pronunţat decizia în apel, raportat la modul în care au fost desemnaţi membrii completului de judecată, la schimbarea compunerii completului de judecată, precum şi în raport de faptul că unul dintre judecători/judecătorii care au pronunţat decizia contestată ar fi fost incompatibili să judece cauza în apel.

Contestatorii au solicitat, în esenţă, anularea Deciziei penale nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi rejudecarea cauzei de către un complet legal constituit şi imparţial.

În argumentarea cazului de contestaţie în anulare prev. de art. 426 lit. d) C. proc. pen., s-a susţinut că instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii întrucât componenţa completului nu a fost stabilită prin tragere la sorţi, apreciindu-se încălcate principiile imparţialităţii şi obiectivităţii, astfel cum reţine Decizia nr. 685/2018 a Curţii Constituţionale.

Raportat la cele statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, publicată în M. Of. nr. 1021 din 29 noiembrie 2018, Înalta Curte reţine că instanţa de contencios constituţional a avut în vedere exclusiv compunerea Completurilor de 5 judecători, în cazul cărora, art. 32 din Legea nr. 304/2004 instituie, în mod expres, obligativitatea tragerii la sorţi a membrilor acestora, text de lege care îşi găseşte aplicabilitatea doar în privinţa acestui tip de completuri, neputând fi aplicat prin extindere şi în cazul completurilor de 3 judecători din cadrul secţiilor Înaltei Curţi.

Constatarea care se impune este că, acolo unde a considerat necesar, legiuitorul a prevăzut expres desemnarea, prin tragere la sorţi, a membrilor completului de judecată. Or, nu există nicio dispoziţie legală care să prevadă obligaţia constituirii completelor de 3 judecători prin tragere la sorţi.

Ca atare, cele statuate în considerentele Deciziei nr. 685 din 07.11.2018 (publicată în M. Of. nr. 1021/29.11.2018):

"Întrucât atât în materie penală, cât şi extrapenală, sancţiunea compunerii nelegale a completului de judecată este nulitatea necondiţionată şi, prin urmare, absolută, a actelor îndeplinite de un astfel de complet (...)", nu pot fi extinse la alte situaţii decât situaţia premisa avută în vedere de instanţa constituţională, respectiv modul de constituire a Completurilor de 5 judecători din cadrul Înaltei Curţi.

Caracterul aleatoriu vizează repartizarea dosarelor prin programul ECRIS, completelor preexistente, legal constituite. Potrivit prevederilor art. 101 alin. (1), (5) şi 9 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti:

"(1) Repartizarea cauzelor se va efectua în sistem informatic prin programul ECRIS (...) (5) Pentru aplicarea criteriului aleatoriu, completele se vor constitui la începutul fiecărui an şi se numerotează pe instanţă sau, după caz, pe secţii, ţinându-se seama de materiile în care judecă, de specializarea completelor şi de stadiul procesual în care se află cauzele. Modificarea numărului completelor de judecată sau schimbarea judecătorilor care le compun se va putea realiza doar pentru motive obiective, în condiţiile legii (...) (9) Ori de câte ori se impune excluderea unui complet de la repartizarea aleatorie, aceasta se dispune de preşedintele de secţie sau de preşedintele de instanţă, după caz."

Se mai impune precizarea că dispoziţiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în conformitate cu care:

"La începutul fiecărui an, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la propunerea preşedintelui sau vicepreşedintelui acesteia, poate aproba înfiinţarea de complete specializate în cadrul secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în funcţie de numărul şi natura cauzelor, de volumul de activitate al fiecărei secţii, precum şi de specializarea judecătorilor şi necesitatea valorificării experienţei profesionale a acestora.", exced problematicii prezentei cauze deoarece textul legal se referă la complete specializate, iar după niciun criteriu nu se justifica exercitarea funcţiei de judecată, în calea de atac a apelului în prezenta cauză, de un complet specializat.

Prevederile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 la care s-a făcut referire în susţinerea contestaţiilor, vizează completele specializate, înfiinţate pentru judecarea anumitor tipuri de cauze ce au ca obiect infracţiuni săvârşite de minori sau infracţiuni de corupţie şi nu la compunerea şi numerotarea completelor în cadrul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dispoziţiile art. 354 alin. (1) din C. proc. pen. cu denumirea marginală - Compunerea instanţei, prevăd că instanţa judecă în complet de judecată, a cărei compunere este cea prevăzută de lege.

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară cuprinde în Titlul II intitulat "Instanţele judecătoreşti" - Capitolul I, dispoziţii referitoare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la Secţiunile I - IV care vizează organizarea, competenţa, conducerea şi completele de judecată ale instanţei supreme (art. 18 - art. 34).

Organizarea judiciară are ca obiectiv asigurarea respectării dreptului la un proces echitabil şi judecarea proceselor de către instanţe judecătoreşti în mod imparţial şi independent de orice influenţe externe.

Dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 304/2004 prevăd funcţionarea la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a unor completuri de judecată formate din unul, doi sau trei judecători, în funcţie de stadiul procesual al cauzelor sau de obiectul acestora.

Compunerea completului de judecată, în calea de atac a apelului, în prezenta cauză, a fost determinată de dispoziţiile art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004, în conformitate cu care în materie penală, completurile de judecată se compun, pentru apelurile împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de curţile de apel, din 3 judecători.

Potrivit art. 29 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 304/2004, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie exercită alte atribuţii prevăzute în Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar potrivit art. 52 alin. (1) teza I din acelaşi act normativ colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuităţii completului.

Totodată, este de remarcat că dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004 stabilesc în favoarea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de a aproba Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a instanţei supreme.

Aceste prevederi legale au fost puse în aplicare prin dispoziţiile art. 19 din Regulamentul de organizare şi funcţionare administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu care: "Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are următoarele atribuţii: a) aprobă Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă, precum şi statele de funcţii şi de personal al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; Colegiul de conducere poate stabili, prin hotărâre, reguli de desfăşurare a şedinţelor sale ordinare şi extraordinare; a¹) aprobă numărul completelor de 5 judecători în materie penală, la propunerea preşedintelui secţiei penale, aprobă compunerea completelor de 5 judecători şi a completelor din cadrul secţiilor; (...) j) dezbate şi aprobă măsurile necesare pentru buna desfăşurare a activităţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie".

Potrivit art. 32 din acelaşi Regulament: "(1) Preşedinţii de secţii stabilesc judecătorii care compun completele de judecată din cadrul secţiilor, transmit spre aprobare Colegiului de conducere compunerea completelor de judecată din cadrul secţiilor şi programează şedinţele acestora.

(2) Dacă numărul de judecători necesar formării completului de judecată nu poate fi asigurat, acesta se constituie cu judecători de la celelalte secţii, desemnaţi de către preşedintele sau unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin tragere la sorţi ."

Această atribuţie a preşedintelui de secţie este firească, având în vedere că, potrivit art. 31 alin. (2) lit. a) din Regulament, organizează, îndrumă şi controlează activitatea secţiei, răspunzând de buna desfăşurare a activităţii de judecată a secţiei pe care o conduce. În îndeplinirea acestor atribuţii, preşedintele secţiei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are în vedere, pe de o parte, asigurarea continuităţii completului de judecată, iar pe de altă parte, criterii ce ţin de eficientizarea şi echilibrarea activităţii în cadrul secţiei, pe complete, materii, faze procesuale (drepturi şi libertăţi, cameră preliminară, fond) pentru buna desfăşurare a actului de justiţie.

În acelaşi sens, se reţine că sunt dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 din 17.12.2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în conformitate cu care:

"Colegiul de conducere îndeplineşte următoarele atribuţii referitoare la problemele generale de conducere a instanţei (...) h) stabileşte, la începutul anului compunerea completelor de judecată şi, acolo unde este cazul, asistenţii judiciari ce fac parte din aceste complete, urmărind asigurarea continuităţii acestora", precum şi dispoziţiile art. 24 alin. (1) lit. b) din acelaşi regulament:

"Preşedintele secţiei organizează activitatea administrativ-judiciară a secţiei, având următoarele atribuţii: (...) b) propune colegiului de conducere înfiinţarea şi desfiinţarea, compunerea şi configurarea completelor de judecată, urmărind asigurarea continuităţii acestora".

Ţinând cont de motivele indicate în argumentarea cazului de contestaţie în anulare, se mai precizează că schimbarea compunerii completurilor de judecată, în baza art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, poate avea loc din motive obiective ce împiedică sau exclud existenţa compunerii anterioare (pensionare, promovare, detaşare, suspendare, etc.). În aceste situaţii, Colegiul de conducere este cel care aprobă modificarea compunerii completurilor, într-o procedură similară, la propunerea preşedintelui de secţie, conform dispoziţiilor art. 32 din Regulamentul de organizare şi funcţionare administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi art. 24 alin. (1) lit. b) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor.

Modificarea compunerii completurilor nu trebuie să conducă la încălcarea principiului continuităţii care presupune ca aceiaşi judecători să facă parte din compunerea completului de judecată la toate termenele de judecată într-o anumită fază procesuală (primă instanţă, apel, căi extraordinare de atac), până la dezînvestirea prin pronunţarea soluţiei în cauză.

Hotărârea nr. 25/08.12.2016 (din care face parte integrantă Anexa nr. 1195/06.12.2018, ce vizează completele secţiei penale) a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a aprobat în temeiul dispoziţiilor art. 19 lit. a¹) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, compunerea şi numerotarea completurilor din cadrul secţiei penale, pe anul 2017, se bucură de prezumţia de legalitate, nefiind atacată şi desfiinţată în contencios administrativ. De aceeaşi prezumţie de legalitate se bucură Hotărârea nr. 4 din 09 martie 2017, prin care Colegiul de conducere al instanţei supreme a aprobat schimbarea componenţei completului de judecată C9, unul dintre judecători nemaifăcând parte din compunerea acestui complet, aprobată iniţial pentru anul 2017.

Dincolo de această prezumţie de legalitate, Înalta Curte adaugă, totuşi, că hotărârile sunt emise de către organul competent (stabilit potrivit normelor legale în vigoare să le adopte) şi sunt în deplin acord cu dispoziţiile legale.

Prin Adresa nr. x P din 23.01.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Biroul de informare şi relaţii publice a comunicat contestatorului A. că, după anul 2014, completurile de 3 judecători în materie penală au fost constituite potrivit dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 şi a celor regulamentare, compunerea completurilor de judecată fiind aprobată de Colegiul de conducere, la propunerea preşedinţilor de secţie. A fost indicat că Hotărârea nr. 25 din 08.12.2016 şi anexele privind compunerea completurilor de judecată sunt publice pe portalul instanţei supreme, ca şi Hotărârea nr. 4 din 09 martie 2017.

La judecata în apel în prezenta cauză, completul învestit a avut aceeaşi compunere (evaluată şi aprobată de Colegiul de conducere), de la momentul sesizării şi, ulterior, pe tot cursul judecăţii (de la primul termen de judecată, din 28.09.2017, până la pronunţarea deciziei contestate), fiind respectat principiului continuităţii.

Pentru toate considerentele anterior expuse, se apreciază că motivul de contestaţie în anulare prin care s-a invocat că instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii, este neîntemeiat.

Critica privind existenţa unui caz de incompatibilitate, argumentată prin aceea că unul din membrii completului care a pronunţat decizia în apel şi-ar fi spus opinia, în cauză, prin Încheierea nr. 705 din 12.07.2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2016, disjuns din dosarul care a format obiectul Cauzei nr. x (Dosarul nr. x/2014 disjuns din cauza x/P/2012), este neîntemeiată.

Sub acest aspect, s-a arătat că, soluţionând o contestaţie în procedura camerei preliminare, judecătorul era obligat să se abţină de la judecarea apelului în Dosarul nr. x/2014, întrucât îşi exprimase opinia în cauză.

În acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, Înalta Curte reţine că imparţialitatea judecătorului, garanţie a dreptului la un proces echitabil, poate fi examinată printr-un demers subiectiv, luându-se în considerare convingerea sau interesul personal al judecătorului într-o cauză anume, cât şi prin prisma unui demers obiectiv, în sensul de a se verifica dacă oferă garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privinţa sa.

Or, participarea unui judecător la soluţionarea unei contestaţii în procedura camerei preliminare în care se verifică competenţa instanţei, legalitatea sesizării, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, într-o anumită cauză, nu poate fi asimilată unei cauze de incompatibilitate, în sensul art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., în situaţia în care acelaşi judecător face parte şi din compunerea completului care judecă apelul, într-o cauză distinctă, din care prima a fost disjunsă.

Judecarea contestaţiei formulate împotriva modului de soluţionare a cererilor şi excepţiilor în camera preliminară nu presupune examinarea ori stabilirea situaţiei de fapt în baza probelor administrate, aşa încât judecătorul să-şi exprime părerea în legătură cu fondul dedus judecăţii.

Ca urmare, exercitarea atribuţiilor de judecător de cameră preliminară într-o cauză disjunsă din prezenta cauză, de către unul dintre membrii completului de judecată care au pronunţat decizia în apel, ce formează obiectul acestei contestaţii în anulare, nu răstoarnă prezumţia de imparţialitate, examinată prin prisma testului obiectiv şi testului subiectiv, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Mai mult decât atât, legiuitorul chiar a prevăzut, prin dispoziţiile art. 3 alin. (3) din C. proc. pen., că, în desfăşurarea aceluiaşi proces penal, exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii sau netrimiterii în judecată este compatibilă cu funcţia de judecată.

Motivele prin care contestatorul B. a argumentat cazul de contestaţie în anulare prev. de art. 426 lit. d) C. proc. pen. (respectiv, completul şi-a depăşit competenţa funcţională prin calificarea Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, ca decizie interpretativă şi faptul că nu a dat eficienţă acesteia la judecata în apel, în sensul că nu a constatat împlinit termenul general de prescripţie a răspunderii penale), nu se circumscriu ipotezei acestui text legal ce vizează existenţa unui caz de incompatibilitate.

Contestatorul a invocat cazul de incompatibilitate prev. de art. 64 lit. f) din C. proc. pen.

Referindu-se la conceptul de imparţialitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta se defineşte prin "absenţa prejudecăţilor sau a părerilor preconcepute" şi că trebuie apreciată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale judecătorului într-un anume caz, cât şi din perspectivă obiectivă, prin care se verifică dacă judecătorul a oferit garanţii suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere (cauza Piersack contra Belgiei).

Demersul obiectiv a fost explicat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în sensul că ceea ce trebuie asigurat este încrederea pe care, într-o societate democratică, instanţele trebuie să o inspire publicului (cauza Fey contra Austria). În aplicarea acestui test, opinia părţii în cauză cu privire la imparţialitatea instanţei este importantă, dar nu decisivă. Imparţialitatea obiectivă constă "în a pune problema dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite fapte verificabile justifică suspectarea imparţialităţii acestuia din urmă" (cauza Hauschildt contra Danemarcei).

Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că aparenţele au un rol decisiv, iar limitele lor au fost stabilite de jurisprudenţa instanţei europene în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.

Pornind de la aceste consideraţii teoretice, nu se poate admite că un anumit mod de aplicare a Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale ar echivala cu incompatibilitatea judecătorilor care au compus completul de judecată ce a pronunţat decizia contestată.

În cauză, în raport de efectele Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, instanţa de apel a stabilit legea penală mai favorabilă, ţinând seama de situaţia juridică a fiecăruia dintre inculpaţi. Astfel, a examinat problematica actelor de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, luând în considerare, în procesul de stabilire a legii penale mai favorabile, dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în sensul constituţional oferit de Curtea Constituţională sintagmei prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză.

În cazul unei jurisprudenţe neunitare pe o anumită problematică, izvorâtă chiar şi din aplicarea unei decizii a Curţii Constituţionale, nu poate fi vorba de încălcarea competenţei funcţionale a instanţei de judecată, legiuitorul însuşi prevăzând proceduri pentru unificarea practicii judiciare (recursul în interesul legii - art. 471 C. proc. pen. şi hotărârile prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept - art. 475 C. proc. pen.).

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, contestaţiile în anulare formulate de contestatorii A., B. şi C. împotriva Deciziei penale nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatorii A. şi C., în sumă de câte 200 RON, vor rămâne în sarcina statului, ca şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul B., în sumă de 647 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestaţiile în anulare formulate de contestatorii A., B. şi C. împotriva Deciziei penale nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014.

Obligă contestatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatorii A. şi C., în sumă de câte 200 RON, rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul B., în sumă de 647 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 iulie 2019.

Procesat de GGC - NN

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj