Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 31 iulie 2014 sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), obligarea acesteia la plata sumei de 1.759.521.53 USD, reprezentând dobânda legală aferentă debitului principal de 5.175.020 USD, pentru perioada 06.07.2009 - 30.06.2014 şi în continuare, până la data plăţii efective a debitului principal, a sumei de 1.636.643 RON, reprezentând dobânzi, comisioane şi speze bancare aferente creditului în valoare de 3.625.000 euro, contractat de reclamantă pentru achitarea preţului de adjudecare, în cadrul licitaţiei din 15.12.2006 şi a cheltuielilor de judecată.
La data de 5.02.2016 şi apoi la data de 09.09.2016, reclamanta a formulat cerere precizatoare a acţiunii introductive, prin ultima dintre acestea arătând că pentru perioada analizată de expertiza contabilă judiciară încuviinţată de prima instanţă solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 1.841.669,10 USD reprezentând dobânda legală aferentă debitului principal de 5.175.020 USD pentru perioada 01.08.2011 - 15.01.2016 şi în continuare, până la data plăţii efective a debitului principal şi a sumei de 223.057,98 euro reprezentând dobânzi, comisioane şi speze bancare aferente creditului în valoare totală de 3.625.000 euro contractat de reclamanta pentru achitarea preţului de adjudecare în cadrul licitaţiei organizate de pârâtă la 15.12.2006, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa nr. 1582 din 23 decembrie 2016 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca prescrise, atât cererea privind plata dobânzii legale aferente debitului principal pentru perioada 06.07.2009 - 31.07.2011, cât şi cererea privind plata dobânzilor, comisioanelor şi spezelor bancare aferente creditului contractat pentru achitarea preţului de adjudecare, pentru perioada 2006 - 2010; a respins, în rest, ca neîntemeiată, cererea formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.
Prin Decizia nr. 781/A din 25 iunie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul incident formulat de către pârâtă împotriva sentinţei, a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentinţa, a obligat pârâta să plătească reclamantei dobândă legală penalizatoare calculată conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 raportată la echivalentul în RON al sumei de 5.175.020 USD, calculată pe fiecare zi de întârziere, începând cu 31.07.2014 până la data plăţii efective. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei şi a obligat intimata să plătească apelantei reclamante suma de 92.545,5 RON reprezentând taxă de timbru în primă instanţă şi apel, în limita pretenţiilor admise.
Împotriva acestei decizii au declarat recursuri, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ambele părţi.
Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a arătat că în mod nelegal instanţa de apel a înlăturat dispoziţiile art. 1531 alin. (1) şi (2), art. 1535 alin. (1) din noul C. civ., prin care au fost reglementate atât repararea integrală a prejudiciului constând în dobândă, cât şi momentul de la care curge dobânda legală. În mod greşit instanţa de apel a acordat dobânda legală de la data introducerii cererii de chemare în judecată (31.07.2014), iar nu de la data pronunţării sentinţei prin care pârâta a fost obligată la restituirea sumei de 5.175.020 USD (24.09.2012), aşa cum era corect şi legal, fără a prezenta argumentele pentru care a adoptat atare soluţie. A invocat Decizia în interesul legii nr. 2/17.02.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în susţinerea apărărilor formulate.
Recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) a susţinut că în mod nelegal s-a reţinut aplicarea în cauză a art. 1088 din vechiul C. civ. raportat la inexistenţa efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a Sentinţei nr. 97/24.09.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, text legal ale cărui dispoziţii au fost greşit interpretate şi aplicate de către instanţa de apel. Extinderea aplicabilităţii art. 522 alin. (2) din vechiul C. proc. civ. prin raportare la art. 1088 din acelaşi cod este nelegală, în speţă neputând fi avut în vedere decât preţul de adjudecare. Particularitatea speţei, având în vedere izvorul debitului, limitează reclamanta, în calitate de adjudecatar, la recuperarea numai a debitului, atât prin neoperarea dispoziţiilor privind actualizarea debitului, cât şi prin neoperarea art. 1088 din vechiul C. civ., contrar celor reţinute de către instanţa de apel. În acest sens, sunt nelegale reţinerile instanţei de apel privitoare la încadrarea sumei reprezentând dobânzile legale în limita prevăzută de art. 522 alin. (2) C. proc. civ. Faţă de nelegalitatea soluţiei instanţei de apel, nu se impune nici obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În cadrul cererii de recurs, pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 781/A/25.06.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, respinsă prin încheierea de şedinţă din 21.11.2018.
Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 06.12.2018, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Completul de filtru C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia de la aceeaşi dată, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
În cauză nu s-au formulat puncte de vedere la raportul de admisibilitate, iar în recurs nu au fost administrate probe suplimentare.
Analizând recursurile declarate în ordinea impusă de aspectele criticate în cuprinsul lor, Înalta Curte apreciază asupra acestora, după cum urmează:
1) Recursul dedus judecăţii de pârâtă, prin care s-a contestat recunoaşterea dreptului reclamantei de a fi despăgubită cu dobânda legală penalizatoare calculată conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 aferentă echivalentului în RON al sumei de 5.175.020 USD, calculată pe fiecare zi de întârziere începând cu 31.07.2014 până la data plăţii efective, este nefondat.
Potrivit recurentei-pârâte, soluţia instanţei de apel este nelegală sub un dublu aspect: pe de o parte, întrucât a apreciat greşit asupra inexistenţei efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 97/24.09.2012 a Curţii de Apel Bucureşti în privinţa necuprinderii în sfera art. 522 alin. (2) vechiul C. proc. civ. a dreptului la actualizarea preţului de adjudecare cu indicele de inflaţie sau cu dobânda legală; pe de altă parte, nelegalitatea ar decurge din aprecierea eronată a instanţei de apel în sensul că sumele solicitate cu titlu de dobânzi legale se încadrează în limitele art. 522 alin. (2) vechiul C. proc. civ.
Înalta Curte apreciază că niciuna din aceste susţineri nu poate fi reţinută.
Astfel, după cum corect a reţinut şi instanţa de apel, pretenţia vizând acordarea de dobânzi legale la suma de 5.175.020 USD nu a făcut obiectul judecăţii finalizate prin Sentinţa civilă nr. 97/24.09.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, litigiu ce a soluţionat cererea S.C. A. S.R.L. de întoarcere a executării silite prin obligarea AAAS la restituirea sumei de 5.175.020 USD, actualizată cu rata inflaţiei.
Prin această sentinţă, rămasă irevocabilă în urma respingerii recursului (Decizia civilă nr. 4273/3.12.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă) a fost încuviinţată doar cererea de restituire a sumei menţionate, nu şi aceea a actualizării debitului principal cu rata inflaţiei. În privinţa acestei din urmă pretenţii, instanţa care a pronunţat hotărârea a reţinut că suma datorată este exprimată în valută (dolar american) care s-a apreciat faţă de moneda naţională până la momentul soluţionării litigiului, că din modul de calcul se înţelege că nu s-a avut în vedere o actualizare cu o eventuală rată de inflaţie a monedei străine, ci aplicarea dobânzii legale, ce nu corespunde obiectul cererii de chemare în judecată şi, de asemenea, că în raporturile dintre părţi sunt aplicabile dispoziţiile art. 522 alin. (2) C. proc. civ., din al cărui conţinut s-a apreciat că poate face obiectul restituirii preţul de adjudecare, în limita sumei încasate, care nu poate fi majorată prin actualizarea cu rata inflaţiei.
Nefăcând obiectul de cercetare judecătorească în Dosarul nr. x/2011, nici statuări din partea instanţei de judecată nu puteau exista asupra dreptului reclamantei la dobânzi legale în raport de conţinutul art. 522 alin. (2) C. proc. civ., în cuprinsul Sentinţei civile nr. 97/24.09.2012 a Curţii de Apel Bucureşti. Ceea ce nu a fost dedus judecăţii şi, mai ales, ceea ce nu dezleagă prin hotărârea sa o instanţă de judecată, nu are cum să fie înzestrat cu puterea lucrului judecat, astfel că fără temei şi lipsit de orice bază reală se prevalează recurenta-pârâtă de puterea lucrului judecat a menţionatei sentinţe în sensul unei statuări asupra necuprinderii în textul art. 522 alin. (2) din vechiul C. proc. civ. a dobânzii legale.
Singura trimitere a considerentelor Sentinţei nr. 97/2012 la menţiunea de dobânzi legale - atunci când semnalează incorectitudinea calcului pretinsei actualizări efectuat, nu în raport de o eventuală rată de inflaţie a monedei străine (USD), ci prin aplicarea dobânzii legale - susţine ideea exprimată anterior, aceea că dobânda legală nu a făcut obiectul judecăţii, de vreme ce instanţa reţine că o atare pretenţie "nu corespunde obiectului cererii de chemare în judecată".
Astfel fiind, argumentul că se opune recunoaşterii dreptului reclamantei la acordarea dobânzii legale aplicate sumei de 5.175.020 USD, puterea lucrului judecat a Sentinţei civile nr. 97/2012 prin care s-ar fi statuat asupra incidenţei între părţi a dispoziţiilor art. 522 alin. (2) din vechiul C. proc. civ., dar şi asupra faptului că suma încasată nu poate fi actualizată nici cu rata inflaţiei, dar nici conform altui criteriu de actualizare, cum ar fi dobânda legală, reprezintă o adăugare nepermisă pe care prima instanţă a adus-o considerentelor hotărârii analizate şi o interpretare eronată a acesteia.
Această statuare greşită a primei instanţe, în mod legal şi justificat înlăturată de curtea de apel, este şi consecinţa confundării rolului ori funcţiei dobânzii legale - de fructe civile, în cazul dobânzii convenţionale sau de daune-interese (dobânda moratorie, penalizatoare) pentru neexecutarea ori pentru executarea cu întârziere a unei obligaţii băneşti, funcţie care este şi cea a pretenţiilor din acţiunea reclamantei - cu acela al unei actualizări a creanţei (operaţiune prin care se asigură menţinerea puterii de cumpărare în cazul unei sume exprimată într-o monedă afectată de fenomenul inflaţionist).
Această premisă de analiză greşită a primei instanţe, a fost corect explicată şi înlăturată de instanţa de apel.
Cât priveşte sfera de cuprindere a dispoziţiilor art. 522 alin. (2) din vechiul C. proc. civ., pe care recurenta-pârâtă o vede ca fiind limitată la suma încasată cu titlu de preţ de adjudecare în considerarea particularităţii speţei, aşadar prin excluderea posibilităţii acordării de dobânzi legale, instanţa de apel a statuat din nou în mod corect, înlăturând apărarea AAAS în acest sens.
Susţinerile recurentei-pârâte nu au nici un suport în dispoziţiile textului de lege menţionat. Practic, nimic din tezele de reglementare ale acestuia nu lasă de înţeles că norma în discuţie şi-ar propune a consacra o excepţie de la regulile generale aplicabile materiei răspunderii, între care se regăseşte şi principiul reparării integrale a prejudiciului, a cărui expresie este cererea de plată a daunelor moratorii sub forma dobânzii legale.
Reglementând dreptul de regres al adjudecatarului evins împotriva creditorilor care au încasat preţul de adjudecare, alin. (2) al art. 522 din vechiul C. proc. civ. stabileşte limita răspunderii la "suma încasată de aceştia" nu în scopul înlăturării vreuneia din regulile aplicabile reparării prejudiciului (limite obiective), ci pentru a limita răspunderea între creditorii ce s-au îndestulat din preţul adjudecării (limite subiective), atunci când e cazul, la suma încasată de fiecare dintre aceştia, prevăzând că niciunul dintre ei nu poate fi ţinut pentru întreg ori în numele celorlalţi.
Recurenta-pârâtă nu detaliază ce face atât de particulare raporturile între părţi cât să se admită că, spre deosebire de cumpărătorul dintr-un contract de vânzare-cumpărare ce a fost evins - care, potrivit art. 1341 din vechiul C. civ., poate cerere restituirea preţului, fructele bunului, spezele din procesul deschis contra vânzătorului sau a celui deschis de evingător, daunele-interese şi spezele contractului de vindere -, adjudecătorul unui bun la licitaţie publică (care este cumpărătorul dintr-o vânzare forţată), de asemenea evins, nu ar avea dreptul decât la restituirea preţului, nu însă şi a daunelor-interese sub forma dobânzii legale.
Întrucât o dispoziţie legală care să limiteze în acest fel răspunderea sa nu a fost arătată de recurenta-pârâtă şi întrucât o asemenea soluţie nu se poate justifica în dispoziţiile art. 522 alin. (2) din vechiul C. proc. civ., Înalta Curte apreciază criticile susţinute de această parte ca fiind nefondate, astfel că va respinge, în consecinţă, recursul său.
2) Recursul dedus judecăţii de reclamantă a contestat data de la care, prin hotărârea instanţei de apel, i-a fost recunoscut dreptul la acordarea dobânzii legale calculată la suma de 5.175.020 USD, respectiv data cererii de chemare în judecată, 31.07.2014.
Determinarea acestui moment a fost justificat prin decizia atacată ca efect al aplicării dispoziţiilor art. 1088 alin. (2) C. civ. de la 1865 (incident prin prisma dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 71/2011), potrivit cu care daunele-interese sunt debite "decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept".
Recunoscând dreptul reclamantei la daune-interese sub forma dobânzii legale, instanţa de apel a reţinut în fundamentarea acestei pretenţii că este vorba despre "executarea cu întârziere a obligaţiei de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul ei (…)" şi că "În cauză, (…) deşi hotărârea prin care s-a stabilit existenţa obligaţiei de plată a sumei de 5.175.020 USD a devenit executorie la 24.09.2012, momentul la care Sentinţa civilă nr. 97/24.09.2012 a devenit definitivă, iar la 3.12.2013 aceasta a devenit şi irevocabilă, până în prezent, pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată stabilită prin titlu executoriu".
Recurenta-reclamantă a criticat soluţia instanţei de apel, susţinând că aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 1531 alin. (1) şi (2) şi art. 1535 alin. (1) din noul C. civ., dat fiind că dreptul la dobânzi i-a fost recunoscut începând cu 31.07.2014, iar nu începând cu data pronunţării Sentinţei civile nr. 97/2012 (respectiv 24.09.2012).
Pe de o parte, s-a susţinut că instanţa de apel nu a motivat înlăturarea aplicării dispoziţiilor art. 1531 alin. (1) şi (2) şi ale art. 1535 alin. (1) din noul C. civ., a căror incidenţă reclamanta a invocat-o prin motivele de apel, iar pe de altă parte, că este nelegală în sine soluţia de a nu recunoaşte dreptul său la dobânzi legale începând cu data de 24.09.2012, când prin Sentinţa civilă nr. 97/2012 pârâta a fost obligată în mod definitiv să-i restituire suma de 5.175.020 USD, ca urmare a anulării procesului-verbal al licitaţiei.
Înalta Curte, contrar criticilor recurentei-reclamante, reţine că decizia instanţei de apel cuprinde o justificare a neaplicării în cauză a acestor dispoziţii legale, care se regăseşte în chiar motivarea ce argumentează aplicarea dispoziţiilor echivalente din vechiul C. civ. (art. 1088 alin. (2) C. civ. de la 1865), prin reţinerea normei tranzitorii a art. 5 din Legea nr. 71/2011.
Potrivit acestei norme, dispoziţiile C. civ. se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare, iar efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior (intrării în vigoare a acestuia), doar când sunt derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie, obligaţia legală de întreţinere, raporturi de proprietate, regimul general al bunurilor, raporturi de vecinătate, ceea ce nu e cazul în speţă.
Deşi nu o explică suficient, se înţelege că norma tranzitorie aplicată de instanţa de apel a fost cea a art. 5 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu referire la raporturile juridice născute între părţi prin încheierea Procesului-verbal de licitaţie nr. x/15.12.2006.
Cu toate acestea, aşa cum s-a arătat, dreptul reclamantei la dobânzi legale a fost recunoscut cu titlu de daune-interese pentru executarea cu întârziere a obligaţiei de plată a sumei de 5.175.020 USD stabilită prin Sentinţa civilă nr. 97/24.09.2012, executorie din 24.09.2012 (punctual, pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată stabilită prin titlu executoriu).
Deşi a dedus judecăţii o cerere prin care a solicitat, iniţial, obligarea pârâtei A.A.A.S. la plata dobânzii legale aferentă debitului principal în sumă de 5.175.020 USD pentru perioada 6.07.2009 (data notificării pârâtei în vederea restituirii debitului principal) - plata debitului principal, iar conform ultimei precizări (determinată de admiterea de către prima instanţă a excepţiei de prescripţie a pretenţiilor pe perioada 6.07.2009 - 31.07.2011), pentru perioada 1.08.2011 - plata debitului principal, această cauză juridică a pretenţiei recurentei-reclamante se regăseşte afirmată în acţiunea sa, alături de aceea a lipsei unui temei legal care să justifice deţinerea preţului bunurilor vândute la licitaţie de către A.A.A.S., ca o consecinţă a anulării Procesului-verbal de licitaţie nr. x/15.12.2006 prin Decizia nr. 1550/21.05.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Această cauză a acţiunii a fost mai amplu dezvoltată prin memoriul de apel al reclamantei, în cuprinsul căruia partea se referă în mod repetat la fapta ilicită a pârâtei de a nu executa Sentinţa civilă nr. 97/24.09.2012 a Curţii de Apel Bucureşti şi prin care se prevalează de dispoziţiile art. 1531 alin. (1) şi (2) şi 1535 din noul C. civ.
Întrucât ceea ce instanţa de apel a sancţionat din conduita pârâtei a fost faptul de a nu executa o obligaţie stabilită în sarcina sa, cu titlu executoriu, prin dispoziţia unei instanţe judecătoreşti (iar nu faptul de a folosi şi profita de suma încasată de la reclamantă ulterior momentului anulării procesului-verbal de licitaţie sau ulterior momentului notificării ei asupra restituirii preţului licitaţiei), înţelegând să acopere prejudiciile suferite de reclamantă prin refuzul executării titlului executoriu - Sentinţa civilă nr. 97/2012 a Curţii de Apel Bucureşti (iar nu pe acelea decurgând din lipsa unui titlu pentru deţinerea sumei de 5.175.020 USD de către pârâtă, urmare a anulării Procesului-verbal de licitaţie nr. x/15.12.2006), se apreciază că dispoziţiile tranzitorii ale art. 5 din Legea nr. 71/2011 nu oferă o justificare legală a reţinerii aplicării în cauză a dispoziţiilor art. 1088 alin. (2) C. civ. de la 1865, în detrimentul celor ale art. 1531 alin. (1) şi (2) şi art. 1535 alin. (1) din noul C. civ.
Art. 5 din Legea nr. 71/2011 nu oferă o explicaţie legală pentru reţinerea regimului legal dat de C. civ. de la 1865 în privinţa unei obligaţii stabilite în sarcina pârâtei la 24.09.2012, aşadar sub regimul noului C. civ., intrat în vigoare la 1.10 .2011. Aceste dispoziţii tranzitorii pot justifica, cel mult, aplicarea regimului legal al vechiul C. civ. obligaţiilor născute între părţi la 15.12.2006, însă nu sancţionarea acestora, cu corelativul acoperirii prejudiciilor aferente, a dispus-o instanţa de apel prin hotărârea sa.
Deoarece instanţa de apel a considerat îndreptăţită pretenţia reclamantei de a fi despăgubită pentru neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiei de plată stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 97/24.09.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, obligaţie născută sub regimul noului C. civ., Înalta Curte apreciază întemeiate susţinerile recurentei-reclamante referitoare la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1531 alin. (1) şi (2) şi art. 1535 alin. (1) din noul C. civ., corespondente, de altfel, celor ale art. 1088 din C. civ. de la 1865 şi identice în conţinut acestora, cu singura diferenţă a reglementării momentului de la care sunt datorate daunele moratorii ca fiind cel al scadenţei (spre deosebire de reglementare din art. 1088 alin. (2) C. civ., care vorbeşte despre faptul că daunele-interese se cuvin "decât din ziua cererii în judecată").
Astfel fiind, şi în aceste limite, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiat recursul reclamantei fundamentat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea instanţei de apel fiind nelegală sub aspectul greşitei determinări a regimului legal aplicabil obligaţiei a cărei nerespectare a reţinut-o şi ale cărei prejudicii generate (prin neexecutarea) a înţeles să le asigure repararea prin recunoaşterea dreptului la dobânzi legale, cu consecinţe directe asupra momentului de la care acestea sunt datorate.
Acest moment este cel prevăzut de art. 1535 alin. (1) C. civ., respectiv data scadenţei, care în cazul dedus judecăţii, se confundă cu data pronunţării Sentinţei nr. 97/2012 a Curţii de Apel Bucureşti, respectiv 24.09.2012.
Date fiind însă limitele judecăţii de recurs pe care o realizează Înalta Curte, determinate prin dispoziţiile art. 497 C. proc. civ., care nu dispune de o soluţie de casare şi/sau de modificare în acelaşi timp a deciziei de apel constatată ca fiind nelegală, recursul declarat va fi admis iar decizia instanţei de apel va fi casată în parte, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului în ce priveşte dobânda penalizatoare pentru suma de 5.175.020 USD, potrivit celor mai sus arătate.
Celelalte dispoziţii ale deciziei de apel vor fi menţinute pentru motivele reţinute în considerentele anterioare sau ca nefiind atacate (spre exemplu, dezlegarea dată pretenţiilor vizând plata de dobânzi, comisioane şi speze bancare aferente creditului în valoarea de 3.625.000 euro).
Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel se va pronunţa inclusiv asupra cererii recurentei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată aferente judecăţii de recurs (taxe de timbru şi onorariu de avocat) ce a fost câştigat de această parte, dar asupra căreia nu s-a putut dispune la acest moment dată fiind soluţia care s-a impus, în baza legii, a casării cu trimitere, care nu a permis finalizarea litigiului în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., cu sediul în Bucureşti, str. x, sector 2 şi de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, cu sediul în Bucureşti, str. x., sector 1 împotriva Deciziei nr. 781/A/25.06.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează în parte decizia recurată şi trimite cauza în rejudecarea apelului în ce priveşte dobânda penalizatoare pentru suma de 5.175.020 USD.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva aceleiaşi decizii.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 15 mai 2019.
Procesat de GGC - NN