Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Complet de divergenţă. Limitele reluării judecăţii

 

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Deliberarea şi pronunţarea hotărârii

Index alfabetic : repunere pe rol

  • complet de divergenţă
  • nulitate absolută

                                                             C.proc.civ., art. 174, art. 176, art. 398, art. 399

 

În raport cu dispoziţiile art. 399 alin. (2) şi alin. (5) din Codul de procedură civilă, dezbaterile în fața completului de divergență, constituit conform art. 398 alin. 3 din acelaşi cod, pot avea ca obiect exclusiv chestiunea cu privire la care instanţa a constatat ivirea divergenţei.

Prin urmare, împrejurarea că dezbaterile, după repunerea pe rol a cauzei, au vizat nu numai chestiunea care a atras constituirea completului de divergență, ci întregul apel declarat de partea pârâtă, părțile punând concluzii în fața completului de divergență cu privire la toate motivele de apel formulate, reprezintă o încălcare a prevederilor art. 399 alin. (5) Cod procedură civilă, iar soluţionarea căii de atac de către un complet de judecată compus din trei judecători atrage, conform art. 174 raportat la art. 176 alin. (1) pct. 3 din Codul de procedură civilă nulitatea absolută necondiționată a actului de procedură astfel efectuat.

 

Secţia I civilă, decizia nr. 1626  din 3 octombrie 2019

 

  1. Circumstanţele cauzei

1.   Obiectul cererii de chemare în judecată

  Prin cererea adresată Tribunalului Constanţa la data de 10.06.2016, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. au chemat în judecată pe pârâta S.C. M. S.A. și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 648.000 euro şi 5355 lei reprezentând restul de 90% aferent daunelor morale şi materiale pentru fiecare dintre reclamant, astfel:

 - pentru A., suma de 46500 euro (echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii), din care 45000 euro reprezintă daune morale şi 1500 euro daune materiale privind înmormântarea şi pomenirea victimelor N. şi O.;

 -  pentru B., suma de 46500 euro (echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii), din care 45000 euro reprezintă daune morale şi 1500 euro daune materiale privind înmormântarea şi pomenirea victimelor N. şi O.;

  - pentru C., suma de 28500 euro (echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii), din care 27000 euro reprezintă daune morale şi 1500 euro daune materiale privind înmormântarea şi pomenirea victimelor N. şi O.;

  - pentru P., suma de 46500 euro (echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii), din care 45000 euro reprezintă daune morale şi 1500 euro daune materiale privind înmormântarea şi pomenirea victimelor N. şi O.;

   - pentru E., suma de 28500 euro (echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii), din care 27000 euro reprezintă daune morale şi 1500 euro daune materiale privind înmormântarea şi pomenirea victimelor N. şi O.;

  - pentru F., suma de 28500 euro (echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii), din care 27000 euro reprezintă daune morale şi 1500 euro daune materiale privind înmormântarea şi pomenirea victimelor N. şi O.;

    - pentru Q., suma de 63000 euro (echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii), ce reprezintă daune morale;

   - pentru R., suma de 63000 euro (echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii), ce reprezintă daune morale;

    - pentru I., suma de 49500 euro (echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii), din care 45000 euro

reprezintă daune morale şi 4500 euro daune materiale privind înmormântarea şi pomenirea victimelor S. şi T.;

  - pentru J., suma de 31500 euro (echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii), din care 27000 euro

reprezintă daune morale şi 4500 euro daune materiale privind înmormântarea şi pomenirea victimelor S. şi T.;

 - pentru U., suma de 63000 euro (echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii), ce reprezintă daune morale;

 - pentru V., suma de 153000 euro (echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii), ce reprezintă daune morale, iar suma de 5355 lei reprezentând 9/30 din venitul minim pe economie garantat în plată pentru perioada 01.02.2012-07.01.2014 reprezintă daune materiale.

     Totodată, reclamanţii au solicitat şi obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere calculate de la data cererii de despăgubire (03.11.2014) şi până la data plăţii efective a despăgubirilor, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

    Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 998-999 Cod civil din 1865, Legea nr. 136/1995, art. 9 şi urm  din Legea nr. 136/1995, precum şi art. 37 şi art. 39 din Ordinul 20/2008 modificat prin Ordinul nr.21/2009.

 Prin cererea depusă la dosar la data de 21.09.2016, reclamanţii au arătat că modifică/completează capătul de cerere privind penalităţile de întârziere în sensul că solicită 0,2% pe zi de întârziere de la data formulării cererii de despăgubire (03.11.2014) şi până la data plăţii efective, conform art. 37 din ordinul CSA 14/2011 modificat prin Ordinul 3/2013 (act normativ în vigoare la data formulării cererii de despăgubire din 03.11.2014) şi apoi prin Norma ASF nr. 23/2014.

  Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 07.07.2016, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune. În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesual pasive, pârâta a arătat că poliţa de asigurare depusă a avut valabilitate în perioada 19.04.2008 - 18.10.2008 şi nu la data accidentului. În privința excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, pârâta  a arătat că termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 a început să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea, această dată fiind 28.12.2008, data evenimentului rutier.

La termenul de judecată din 09.12.2016, pârâta a renunţat la susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

Prin încheierea de la termenul de judecată din 19.12.2016, instanța a respins, ca nefondată, excepţia prescripției dreptului la acţiune, reţinând că termenul de prescripţie începe să curgă de la data soluţionării definitive a cauzei penale, respectiv 13.05.2016.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Constanţa

Prin sentinţa civilă nr. 337 din 28.02.2017, Tribunalul Constanţa a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta S.C. M. S.A. la plata către reclamanţi  a următoarelor sume:

-A., suma de 46500 euro (echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii), din care 45000 euro reprezintă daune morale şi 1500 euro daune materiale;

-B., suma de 46500 euro (echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii), din care 45000 euro reprezintă daune morale şi 1500 euro daune materiale;

-C., suma de 28500 euro (echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii), din care 27000 euro reprezintă daune morale şi 1500 euro daune materiale;

-P., suma de 46500 euro (echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii), din care 45000 euro reprezintă daune morale şi 1500 euro daune materiale;

-E., suma de 28500 euro (echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii), din care 27000 euro reprezintă daune morale şi 1500 euro daune materiale;

-F., suma de 28500 euro (echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii), din care 27000 euro reprezintă

daune morale şi 1500 euro daune materiale;

-Q., suma de 63000 euro (echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii), ce reprezintă daune morale;

-R., suma de 63000 euro (echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii), ce reprezintă daune morale;

-I., suma de 2250 euro (echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii) reprezentând daune materiale;

-J., suma de 29250 euro (echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii), din care 27000 euro reprezintă

daune morale şi 2250 euro daune materiale;

-U., suma de 31500 euro (echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii), ce reprezintă daune morale;

-V., suma de 121500 euro (echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii), ce reprezintă daune morale, la care se adaugă suma reprezentând 9/60 din venitul minim net pe economie garantat în plată pentru perioada 01.02.2012-07.01.2014 ce reprezintă daune materiale.

A fost obligată pârâta  S.C. M. S.A. la plata către reclamanţi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, calculate pentru fiecare sumă, de la data  expirării celor 15 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la data plăţii efective.

Au fost respinse celelalte pretenţii ca nefondate.

A fost obligată pârâta S.C. M. S.A. la plata către reclamanţi a sumei de 6000 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat ales redus, câte 500 lei către fiecare reclamant.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Constanța

Prin decizia civilă nr. 185/16.04.2018, Curtea de Apel Constanţa, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepția inadmisibilității invocării excepției autorității de lucru judecat și a respins excepția autorității de lucru judecat ca nefondată.

A admis apelul declarat de apelanții-reclamanţi A., B., C., P., E., F., Q., R., I., J., U., L.și a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 337 din 28.02.2017 a Tribunalului Constanţa în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamanţi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere calculate la fiecare sumă, de la data  expirării termenului de  3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat şi până la data plăţii efective.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate și a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. M. S.A.

4.  Calea de atac formulată în cauză

   Împotriva deciziei civile nr. 185/2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta SC M. SA.

Prin motivele de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 pct. 8 Cpc., pârâta formulează următoarele critici:

Printr-o primă critică, pârâta susține că instanţa de apel a aplicat în mod greşit normele de drept material privind prescripţia dreptului la acţiune, respectiv dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, având în vedere faptul că reclamanţii au cunoscut şi trebuiau să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de pagubă încă de la data producerii accidentului rutier. Măsura în care fiecare a contribuit la producerea accidentului nu se confundă cu întinderea pagubei.

O altă critică vizează cuantumul daunelor morale acordate, recurenta susținând că instanța de apel nu ar fi avut în vedere criteriile jurisprudenţiale obligatorii, pronunţând în acest fel o decizie cu ignorarea şi încălcarea dispoziţiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 20/07.11.2018. Apreciază că daunele morale acordate de Curtea de Apel Constanţa sunt vădit mai mari decât cele acordate în practica judiciară naţională și solicită reducerea acestora, având în vedere jurisprudenţa în materie.

Printr-o altă critică, recurenta arată că instanţa de apel a aplicat în mod greşit normele de drept material privitoare la curgerea penalităţilor de întârziere (art. 36 alin. (1) din Ordinul nr. 8/2008), penalităţi care, în opinia recurentei, ar fi putut să curgă cel mai devreme din data următoare celei în care asigurătorul RCA avea scadenţa obligaţiei de plată.

Recurenta-pârâtă arată că, atâta timp cât nu se afla într-o situaţie de culpă cu privire la obligaţia de a achita daunele morale, nu ar fi putut fi sancţionată pentru neîndeplinirea obligaţiilor legale prin aplicarea penalităţilor de întârziere prevăzute de art. 37 din Normele aprobate prin Ordinul CSA nr. 8/2008 decât de la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti.

Subliniază că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că penalităţile de întârziere curg de la data expirării

termenului de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat, în loc de 15 zile de la data la care a devenit definitivă hotărârea pronunţată în cauză, cum ar fi fost corect.

5.Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin.(2) şi (3) C.pr.civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din data de 30.05.2019, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta SC M. SA şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea recursurilor la data de 03.10.2019.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. 3 Cpc., a supus dezbaterii părților aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 1 Cpc. raportat la art. 174 Cpc., art. 176 pct. 4 Cpc. și art. 398 Cpc., pentru următoarele considerente:

La termenul de judecată din data de 22.01.2018, în acord cu prevederile art. 482 Cpc. raportat la art. 244 Cpc., instanța de apel, constatând încheiată cercetarea judecătorească, a acordat cuvântul părților pentru dezbateri asupra fondului.

După două amânări succesive de pronunțare asupra cauzei – la data de 05.02. 2018 și la data de 12.02.2018 – instanța de apel a considerat că se impune repunerea pe rol a cauzei.

Așa cum rezultă din încheierea de la data de 12.02.2018 cauza repunerii pe rol a fost divergența apărută în ceea ce privește problema prescrierii dreptului la acțiune.

Potrivit art. 399 alin. (3) Cpc. raportat la art. 398 alin. 3 Cpc., în cazul în care acordul membrilor completului de judecată nu poate fi întrunit, procesul se judecă în complet de divergență. În această situație, așa cum în mod expres prevede art. 399 alin. (2) Cpc., „dezbaterile vor fi reluate asupra chestiunilor rămase în divergență”, iar potrivit alin. 3 al aceluiași articol, „părțile vor pune din nou concluzii asupra chestiunilor aflate în divergență”.

Conform art. 399 alin. (5) Cpc.: „Când divergența nu privește soluția ce trebuie dată întregii cauze, după judecarea chestiunilor rămase în divergență, completul care a judecat înainte de ivirea ei va putea continua judecarea cauzei”.

Or, curtea de apel a constatat ivirea divergenței cu privire la chestiunea prescrierii dreptului la acțiune, iar în respectarea textelor legale menționate, dezbaterile în fața completului de divergență constituit conform art. 398 alin. (3) Cpc., puteau avea ca obiect exclusiv această chestiune.

Însă, astfel cum rezultă din încheierea de la termenul de judecată din data de 02.04.2018, care constituie practicaua deciziei recurate, dezbaterile au vizat nu numai chestiunea prescripției dreptului la acțiune, chestiune care a atras constituirea completului de divergență, ci întregul apel declarat de pârâta SC M. SA., părțile punând concluzii în fața completului de divergență cu privire la toate motivele de apel formulate în cauză.

Această împrejurare reprezintă o încălcare a prevederilor art. 399 alin. (5) Cpc. Soluționarea apelului de către un complet de judecată compus din trei judecători atrage, conform art. 174 Cpc. raportat la art. 176 alin. (1) pct. 3 Cpc. nulitatea absolută necondiționată a actului de procedură (decizia instanței de apel) astfel efectuat.

Prin urmare, în temeiul art. 488 alin.(1) pct. 1 Cpc., Înalta Curte a admis recursul declarat de pârâta SC M. SA., iar în baza art. 497 Cpc. a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

Față de motivul de casare reținut, Înalta Curte nu a mai analizat criticile cuprinse în cererea de recurs formulată de pârâta SC M. SA.