Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Acţiune în constatarea nulităţii absolute a unor clauze dintr-un contract de credit. Invocarea puterii de lucru judecat. Condiţii si efecte

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Judecata

Index alfabetic : acţiune în constatarea nulităţii absolute

  • comision de risc şi de adaptare
  • putere de lucru judecat

 

Legea nr. 193/2000

Directiva nr. 93/13/CEE

            Reclamantului nu i se poate nega dreptul, în calitate de consumator, potrivit legislaţiei speciale, de a avea acces la o cale de atac devolutivă, cum este calea de atac a apelului, pe motiv că problema respectivă s-ar fi tranşat într-un litigiu în care nu a fost parte, părţi fiind doar o autoritate administrativă, cum este ANPC-ul şi, respectiv, banca ce a acordat creditul, pentru că, altfel, s-ar nega însuşi dreptul reclamantului-recurent de a avea acces la justiţie, în calitatea lui de consumator, calitate în care se bucură de o protecţie specială a legii, respectiv, de prevederile Legii nr. 193/2000, lege care transpune în legislaţia românească Directiva nr. 93/13/CEE.

Prin urmare, este nelegală hotărârea instanţei de apel prin care s-a reţinut excepţia puterii de lucru judecat cu referire la alte hotărâri judecătoreşti pronunţate în dosare în care reclamanţii nu au fost parte, nefiind îndeplinită condiţia triplei identităţi de obiect, părţi şi cauză, şi fără ca instanţa să fi analizat dacă clauzele ce au făcut obiectul cererii de constatare a nulităţii absolute au acelaşi conţinut cu clauzele care au făcut obiectul analizei în dosarele pentru care s-a constatat lipsa caracterului abuziv şi care a constituit temei al invocării puterii de lucru judecat.

 

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1050 din 16 mai 2019

 

A.Obiectul cererii introductive.

1. Prin cererea adresată Judecătoriei Tulcea şi înregistrată la nr. x/327 din 7 aprilie 2015 reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâta D. IFN SA, au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate nulitatea absolută a clauzei privind comisionul de risc şi de adaptare achitat la momentul încheierii contractului, obligarea la restituirea sumelor reţinute abuziv din cont în executarea convenţiei de credit nr. 103002 din 11 ianuarie 2008, respectiv 6.632 CHF şi 1.287 CHF, eliminarea acestor comisioane din convenţie şi perceperea doar a dobânzii fixe; pentru sumele constatate a fi reţinute ilegal, în baza reciprocităţii în clauze, obligarea pârâtei la plata de dobânzi şi dobânzi penalizatoare în cuantum şi în acelaşi mod de calcul pe care banca le aplică în caz de neplată; revizuirea retroactivă a nivelului dobânzii conform pct. 4.3 din convenţie; obligarea pârâtei la convertirea în RON a creditului acordat la cursul de schimb CHF/RON de la data acordării creditului, curs majorat cu mai mult de 10%, cu cheltuieli de judecată.

 2. Prin sentinţa civilă nr. 3605 din 4 decembrie 2015 pronunţată de Judecătoria Tulcea, Secţia civilă şi penală, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială şi s-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Tulcea.

3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr. x/88/2015.

B. Hotărârea primei instanţe.

4. Prin  sentinţa civilă nr. 274 din 22 februarie 2017 pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosar nr. x/88/2015, s-a dispus respingerea excepţiilor invocate, ca nefondate.

A fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii SC D. IFN SA, E. NV și F. România, ca nefondată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

            5. Împotriva acestei hotărâri au promovat apel reclamanţii A., B. şi C., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

            D. Hotărârea instanţei de apel.

6. Prin decizia civilă nr. 751 din 22 noiembrie 2017, a Curţii de Apel Constanţa, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins apelul - litigii cu profesioniştii - promovat de apelanţii reclamanţi A., B. şi C., împotriva sentinţei civile nr. 274 din 22 februarie 2017 pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosar nr. x/88/2015, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi D. IFN SA, E. NV şi F. România SA, ca nefondat.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

7. Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenţii-reclamanţi A., B. şi C., aducându-i următoarele critici:

8. Instanţa de apel a invocat în mod greşit puterea lucrului judecat cu referire la sentinţa civilă nr. 4003 din 28 iunie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/3/2015*, respectiv decizia civilă nr. 320/2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. y/3/2015* prin care s-a stabilit că nu sunt abuzive clauzele privind comisionul de acordare şi comisionul de administrare.

9. În acest sens, s-a arătat că în considerentele deciziei recurate s-a reţinut că nu este necesară existenţa triplei identităţi de părţi, cauză şi obiect, fiind necesară doar proba identităţii între problema soluţionată definitiv şi problema dedusă judecăţii, instanţa fiind ţinută să pronunţe aceeaşi soluţie, deoarece, în caz contrar, s-ar ajunge la situaţia încălcării puterii de lucru judecat.

10. S-a mai arătat că recurenţii-reclamanţi au solicitat constatarea nulităţii comisionului de adaptare şi a comisionului de risc şi restituirea sumelor reţinute sub această denumire, iar nu a comisionului de acordare şi, respectiv, de administrare aşa cum au fost denumite comisioanele în hotărârile invocate de instanţa de apel.

11. S-a mai subliniat că nu se poate porni de la premisa că toate contractele încheiate de banca pârâtă au acelaşi conţinut şi, în orice caz, reclamanţii-recurenţi nu au de unde să cunoască conţinutul acestora.

F. Apărările intimatei-pârâte.

12. La data de 8 iunie 2018, intimatele-pârâte D. IFN SA, E. NV şi F. România SA, prin apărător, au depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care au solicitat, în principal, anularea recursului, în temeiul art. 489 C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat.

G. Considerentele instanţei de recurs.

            13. Analizând decizia recurată, prin raportare la motivele de recurs şi la apărările formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

            14. Instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, excepţia puterii de lucru judecat, cu referire la sentinţa civilă nr. 4003/2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/3/2015*, rămasă definitivă, respectiv decizia nr. 320/2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. y/3/2015*.

            15. Astfel, pe de o parte, reclamanţii-recurenţi nu au fost parte în aceste litigii, nefiind îndeplinită condiţia triplei identităţi de obiect, părţi şi cauză, iar, pe de altă parte, instanţa de apel nu a analizat dacă în ce priveşte clauzele ce au făcut obiectul cererii de constatare a nulităţii absolute, în prezenta speţă, au acelaşi conţinut cu clauzele care au făcut obiectul analizei în dosarele pentru care s-a constatat lipsa caracterului abuziv şi care a constituit temei al invocării puterii de lucru judecat.

            16. Ca atare, recurenţilor-reclamanţi nu li se poate nega dreptul lor, în calitate de consumatori, potrivit legislaţiei speciale, de a avea acces la o cale de atac devolutivă, cum este calea de atac a apelului, pe motiv că problema respectivă s-ar fi tranşat într-un litigiu în care nu au fost parte, părţi fiind doar o autoritate administrativă, cum este ANPC-ul şi, respectiv, banca ce a acordat creditul, pentru că, altfel, s-ar nega însuşi dreptul reclamanţilor-recurenţi de a avea acces la justiţie, în calitatea lor de consumatori, calitate în care se bucură de o protecţie specială a legii, respectiv, de prevederile Legii nr. 193/2000, lege care transpune în legislaţia românească Directiva nr. 93/13/CEE.

            17. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 496 şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.