Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 357/2019

Şedinţa publică din data de 2 iulie 2019

Deliberând asupra contestaţiei declarate de persoana solicitată A., în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 143/F din data de 26 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în Dosarul nr. x/2019, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi în baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 21 iunie 2019 de Curtea de Magistraţi din Westminster, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord pe numele persoanei solicitate A. .

S-a dispus predarea persoanei solicitate către autorităţile britanice, cu respectarea regulii specialităţii.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, de la 26 iunie 2019 la 25 iulie 2019.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută pentru 24 de ore, la data de 25 iunie 2019, ora 21:20.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Onorariul parţial al apărătorului din oficiu care a asigurat asistenţa juridică a persoanei solicitate până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 1.500 RON, s-a achitat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că la data de 26 iunie 2019, a fost înregistrată sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare britanice la data de 21 iunie 2019, faţă de cetăţeanul român A., urmărit pentru săvârşirea infracţiunilor de conspiraţie la comiterea de jafuri (nu din locuinţe) prevăzută de art. 1 (1) din C. pen. britanic din 1977, conspiraţie la tăinuirea, convertirea, transferul şi eliminarea bunurilor furate prevăzută de art. 1 (1) din C. pen. britanic din 1977, tăinuirea, convertirea, deghizarea, transferul şi eliminarea bunurilor furate prevăzută de art. 327 din Legea privind produsele infracţiunilor (Proceeds of Crime Act) din 2002 şi implicarea în aranjamente în scopul achiziţiei, deţinerii, utilizării şi controlării bunurilor furate prevăzută de art. 328 din Legea privind produsele infracţiunilor (Proceeds of Crime Act) din 2002, pentru a dispune, în conformitate cu dispoziţiile art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu privire la predarea persoanei solicitate.

Împotriva persoanei solicitate s-a dispus măsura reţinerii, pe o durată de 24 ore, începând cu data de 25 iunie 2019, ora 21:20, până la 26 iunie 2019, ora 21:20, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 87/2019.

A fost ataşată lucrarea cu nr. 1872/II-5/2019 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În şedinţa publică din data de 26 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu art. 104 din Legea nr. 302/2004, a luat act de faptul că persoana solicitată a primit o copie a mandatului european de arestare tradus în limba română, a procedat la verificarea identităţii persoanei solicitate, căreia i s-au adus la cunoştinţă motivul prezentării sale în faţa instanţei, drepturile pe care le are, de a fi asistată de apărător ales sau numit din oficiu, regula specialităţii şi luarea consimţământului la predare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, Curtea de Apel Bucureşti a procedat la audierea persoanei solicitate A., care a arătat că nu doreşte să fie predat autorităţilor britanice şi a precizat că înţelege să nu renunţe la regula specialităţii.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este întemeiată, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 104 din Legea nr. 302/2004 şi nefiind incident niciun motiv de neexecutare a mandatului european de arestare dintre cele prevăzute de 99 din acelaşi act normativ.

Curtea de apel a constatat că apărătorul persoanei solicitate a invocat o eroare strecurată în cuprinsul actelor emise de autorităţile britanice cu privire la data naşterii numitului A., în sensul că s-a menţionat că aceasta ar fi 6 septembrie 1986, în loc de 5 septembrie 1986, cum este corect, învederând inclusiv posibilitatea ca, de fapt, mandatul european de arestare să vizez o altă persoană.

Instanţa a reţinut însă că această obiecţie nu poate fi primită, menţionarea inexactă a datei naşterii persoanei solicitate datorându-se doar unei simple erori a autorităţilor britanice. În acest sens, curtea de apel a observat că diferenţa dintre cele două date de naştere (cea greşit menţionată în mandatul european şi cea reală) este de doar o zi, în timp ce numele şi locul naşterii (Paşcani) persoanei solicitate sunt corecte. Totodată, fotografia persoanei solicitate ataşată de autorităţile britanice mandatului european de arestare este similară cu fizionomia numitului A. şi, audiat de procuror, acesta a precizat expres că nu are obiecţiuni privind identitatea şi că el este persoana indicată în mandatul european de arestare .

De asemenea, persoana solicitată a precizat că merge săptămânal în Marea Britanie, efectuând transport de marfă, iar din actele depuse la dosar de acesta rezultă că firma sa de transport, B. SRL, foloseşte un autovehicul de transport cu un număr de înmatriculare similar celui menţionat în mandatul european (x, respectiv x, f.18 dosar P.C.A.B.) şi care conţine inclusiv particula "B.", regăsită şi în denumirea societăţii sale.

Raportat la cele arătate, instanţa a apreciat că persoana vizată de mandatul european de arestare a fost corect identificată.

În continuare, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că mandatul a fost emis de un judecător din cadrul Curţii de Magistraţi din Westminster şi are la bază un mandat de arestare emis de aceeaşi instanţă la data de 18 iunie 2019.

În fapt, s-a observat că, din cuprinsul mandatului european de arestare rezultă că, în urma anchetelor făcute de Poliţia Metropolitană britanică şi de autorităţile române şi italiene, persoana solicitată A. a fost identificat ca fiind membru al unui grup infracţional organizat, implicat în comiterea unei serii de jafuri în Londra şi alte districte de pe teritoriul Regatului Unit între decembrie 2016 şi 2019. Anchetele comune au stabilit că gruparea infracţională organizată îşi are sediul în Iaşi, în estul României şi are un istoric complex, având la activ furturi mare valoare. Dovezi din investigaţiile comune au stabilit faptul că A., împreună cu alţi membri ai grupării infracţionale organizate au călătorit în Regatul Unit al Marii Britanii pentru săvârşirea de jafuri şi aveau ca ţintă localuri comerciale sau depozite, perioada în care folosea maşina personală C. x la diverse date pentru transportul portul bunurilor furate în exteriorul Regatului Unit via Eurotunel. Bunurile furate în cadrul mai multor jafuri includ cărţi vechi, evaluate la peste 2 milioane de lire sterline, precum şi bunuri IT sau electronice. Probele au arătat că A. a fost conspirator şi a fost implicat împreună cu alţi membri ai grupării infracţionale organizate în comiterea de jafuri în diferite locaţii comerciale din Regatul Unit, după cum urmează:

i) la depozitul aparţinând D., Petersborough în data de 6 decembrie 2016;

ii) la depozitul E., Feltham, Londra între 29 - 30 ianuarie 2017;

iii) la depozitul E., Feltham, între 29 - 30 ianuarie 2017;

iv) la depozitul F., Ealingi în data de 5 februarie 2017:

v) la depozitul G., Sheffield în data de 13 martie 2017;

vi) la depozitul H., St Albas în data de 1 iulie 2017;

vii) la depozitul I., Hounslow, în data de 9/S/2017;

viii) la depozitul J., Staford în 4 martie 2018;

ix) la depozitul H. Nottingham în 13 aprilie 2018;

x) la depozitul H. Nottingham în 1 iunie 2018;

xi) la depozitul K., L., Amersham în 24 februarie 2019;

xii) M., Daventry, în 14 aprilie 2019.

S-a arătat că modul de operare pentru jafurile separate/tentativele de jafuri este similar, având acelaşi element de sofisticare şi înalt grad de premeditare şi executare. Intrarea era forţată prin acoperişul depozitului, iar accesul în locaţie se făcea din clădirile adiacente, prin spargerea pereţilor din cărămidă. Totodată, datele privind călătoriile, comunicaţiile telefonice şi datele celulare ale cartelelor preplătite româneşti şi britanice au dus la identificarea lui A. că participant în organizarea având ca scop eliminarea bunurilor rezultate din jafuri.

S-a mai reţinut că există probe care ţin de contactele în comunicaţii la datele respective între numere de telefon româneşti şi celulele din reţelele atribuite telefoanelor care arată că A. s-a deplasat la Londra ca să se întâlnească cu membrii grupării infracţionale organizate şi la câteva zile după comiterea faptelor a călătorit în afara Regatului Unit, uneori în compania unor membri identificaţi ai grupării infracţionale organizate, că poliţia română a confiscat un transport de marfă care conţinea laptopuri furate cu ocazia jafului din depozitul H. St. Albans din 1 iulie 2017, care se găseau în posesia lui A. la întoarcerea sa din Regat. Maşina sa a fost capturată aproape de adresa folosită pentru depozitarea cărţilor antice luate de la depozitul E. cu ocazia jafului din data de 29 - 30 ianuarie 2017, după care a părăsit regatul Unit prin Eurotunnel.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor şi dispoziţiile legale aplicabile, s-a menţionat că faptele pentru care este cercetată persoana solicitată reprezintă infracţiunile de conspiraţie la comiterea de jafuri (nu din locuinţe) prevăzută de art. 1 (1) din C. pen. britanic din 1977, conspiraţie la tăinuirea, convertirea, transferul şi eliminarea bunurilor furate prevăzută de art. 1 (1) din C. pen. britanic din 1977, tăinuirea, convertirea, deghizarea, transferul şi eliminarea bunurilor furate prevăzută de art. 327 din Legea privind produsele infracţiunilor (Proceeds of Crime Act) din 2002 şi implicarea în aranjamente în scopul achiziţiei, deţinerii, utilizării şi controlării bunurilor furate prevăzută de art. 328 din Legea privind produsele infracţiunilor (Proceeds of Crime Act) din 2002.

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că faptele anterior menţionate sunt incriminate şi de legea penală română, reprezentând infracţiunile de constituire a unui grup criminal organizat, prev. de art. 367 C. pen., tăinuire, prev. de art. 270 C. pen. şi spălare de bani, prev. de art. 29 din Legea nr. 656/2002. Totodată, infracţiunile de constituire a unui grup criminal organizat şi spălare de bani se regăsesc în cadrul infracţiunilor pentru care predarea nu este condiţionată de existenţa dublei incriminări, conform art. 97 alin. (1) pct. 1 şi 9 din Legea nr. 302/2004.

De asemenea, instanţa de fond a constatat că motivul de refuz al predării invocat de persoana solicitată (nu a săvârşit faptele pentru care este cercetat) nu se încadrează în motivele obligatorii sau opţionale de refuz a executării mandatului prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004.

În continuare, curtea de apel a reţinut, referitor la onorariul solicitat de apărătorul din oficiu al persoanei solicitate, că, potrivit art. 8 alin. (1) lit. b) din Protocolul nr. 37-AUT din 14 februarie 2019 privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor, încheiat între Ministerul Justiţiei, Ministerul Public şi U.N.B.R., cuantumul onorariului este de 1.012 RON pentru fiecare persoană solicitată în cursul procedurii de executare a unui mandat european de arestare.

Totodată, conform art. 8 alin. (3) din acelaşi protocol, onorariul anterior menţionat se acordă o singură dată pentru întreaga durată a procedurii de executare a unui mandat european de arestare.

De asemenea, potrivit art. 8 alin. (4) raportat la art. 5 alin. (3) din protocol, onorariul se majorează cu 100% în cazul în care asistenţa judiciară din oficiu este asigurată între orele 20:00 - 8:00.

În fine, la termenul de judecată din 26 iunie 2019, Curtea a constatat că delegaţia apărătorului din oficiu a încetat în urma prezentării apărătorului ales, astfel că acesta nu va avea dreptul decât la un onorariu parţial, a cărui valoare nu poate fi mai mică de 25% din valoarea onorariului cuvenit dacă prestaţia avocaţială din oficiu ar fi fost finalizată, conform art. 8 alin. (4) rap. la art. 6 din protocol.

Raportat la aceste dispoziţii legale, Curtea de Apel a constatat că onorariul apărătorului din oficiu ar fi trebuit să fie, dacă delegaţia sa nu ar fi încetat, de 2.024 RON (onorariul de 1.012 RON, majorat cu 100%, deoarece procedura la parchet s-a desfăşurat după ora 20:00, f.7 dosar P.C.A.B.). În mod evident, raportat la dispoziţiile art. 8 alin. (3) din protocol, apărătorul din oficiu nu are dreptul la două onorarii, unul aferent procedurii desfăşurate în faţa procurorului şi altul aferent procedurii în faţa instanţei, în condiţiile în care dispoziţia menţionată prevede expres că onorariul se acordă o singură dată.

Drept urmare, curtea de apel a stabilit apărătorului din oficiu un onorariul parţial în valoare de 1.500 RON.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie persoana solicitată A..

În esenţă, persoana solicitată, prin apărător ales, a învederat că mandatul european de arestare se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, au fost comise pe teritoriul României. În acest sens, s-a arătat că, în sarcina persoanei solicitate s-au reţinut infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, tăinuire şi complicitate la furt, bunurile sustrase de pe teritoriul statului străin fiind transportate pe teritoriul României cu intenţia de a facilita valorificarea acestora. Or, potrivit art. 41 alin. (2) din C. proc. pen., prin locul săvârşirii infracţiunii se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia.

Aşadar, având în vedere că o parte din activitatea ilicită s-a desfăşurat pe teritoriul României, apărarea a apreciat că, în cauză, este aplicabilă legea penală română, cu atât mai mult cu cât gruparea infracţională a fost constituită nu doar în vederea sustragerii bunurilor, ci şi în scopul valorificării acestora, aceste din urmă acţiuni fiind desfăşurate pe teritoriul naţional.

Un argument suplimentar invocat de apărare a fost reprezentat de faptul că, la 11 iulie 2017, Serviciul de Investigaţii Criminale şi Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Iaşi l-a depistat pe A. în timp ce transporta cu microbuzul N. un număr de 30 laptopuri marca O., aplicând acestuia sancţiunea contravenţională prev. de art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990 şi dispunând confiscarea acestor obiecte. Împotriva procesului-verbal a formulat plângere A., aceasta fiind anulată la netimbrată prin sentinţa civilă nr. 905/2017 a Judecătoriei Iaşi.

Referitor la laptopurile anterior menţionate, apărarea a subliniat că acestea sunt prezumate ca fiind furate din mai multe depozite, fapt ce rezultă din mandatul european de arestare emis de autorităţile engleze, dar bunurile au ajuns pe teritoriul României şi au format obiectul confiscării dispuse de autorităţile naţionale.

Prin urmare, având în vedere că o parte din activitatea ilicită s-a derulat pe teritoriul României, apărarea a apreciat că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 302/2004, motiv pentru care s-a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea Sentinţei penale nr. 143 din 26 iunie 2019, respingerea cererii de punere în executare a mandatului european de arestare din 21 iunie 2019 privind persoana solicitată A., şi punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate.

Analizând contestaţia declarată de persoana solicitată A., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Instanţa de fond a evaluat corect particularităţile cauzei şi a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru punerea în executare a mandatului european de arestare emis faţă de persoana solicitată A..

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Mandatul european de arestare reprezintă un instrument prin care a fost pus în aplicare principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor judiciare, care presupune că decizia unei autorităţi judiciare a unui stat membru, prin care se cere arestarea şi predarea unei persoane, să fie recunoscută şi executată fără alte formalităţi în celelalte state membre.

Din dispoziţiile art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004 rezultă că rolul instanţei române în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz al predării pe care aceasta le invocă.

Înalta Curte constată că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004, republicată, privind conţinutul şi forma mandatului. În acest sens, se observă că judecătorul din cadrul Curţii de Magistraţi din Westminster a emis la data de 21 iunie 2019, un mandat european de arestare faţă de cetăţeanul român A., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de conspiraţie la comiterea de jafuri (nu din locuinţe) prevăzută de art. 1 alin. (1) din C. pen. britanic din 1977, conspiraţie la tăinuirea, convertirea, transferul şi eliminarea bunurilor furate prevăzută de art. 1 (1) din C. pen. britanic din 1977, tăinuirea, convertirea, deghizarea, transferul şi eliminarea bunurilor furate prevăzută de art. 327 din Legea privind produsele infracţiunilor (Proceeds of Crime Act) din 2002 şi implicarea în aranjamente în scopul achiziţiei, deţinerii, utilizării şi controlării bunurilor furate prevăzută de art. 328 din Legea privind produsele infracţiunilor (Proceeds of Crime Act) din 2002.

În conţinutul mandatului european de arestare s-a reţinut, în esenţă, că persoana solicitată A. a fost identificat ca fiind membru al unui grup infracţional organizat, implicat în comiterea unei serii de jafuri de mare valoare în Londra şi alte districte de pe teritoriul Regatului Unit între decembrie 2016 şi 2019, gruparea infracţională organizată având sediul în Iaşi, în estul României. De asemenea, s-a reţinut că A., împreună cu alţi membri ai grupării infracţionale organizate au călătorit în Regatul Unit al Marii Britanii pentru săvârşirea de jafuri (care includ cărţi vechi, evaluate la peste 2 milioane de lire sterline, precum şi bunuri IT sau electronice) şi aveau ca ţintă localuri comerciale sau depozite, persoana solicitată folosind maşina personală C. x la diverse date pentru transportul bunurilor furate în exteriorul Regatului Unit via Eurotunel. Totodată, s-a arătat că modul de operare pentru jafurile ori tentativele de jafuri este similar, având acelaşi element de sofisticare şi înalt grad de premeditare şi executare, respectiv intrarea era forţată prin acoperişul depozitului, iar accesul în locaţie se făcea din clădirile adiacente, prin spargerea pereţilor din cărămidă. În plus, s-a subliniat că datele privind călătoriile, comunicaţiile telefonice şi datele celulare ale cartelelor preplătite româneşti şi britanice au dus la identificarea lui A. că participant în organizarea având ca scop eliminarea bunurilor rezultate din jafuri. În acest sens, în mandatul european de arestare s-a reţinut că A. s-a deplasat la Londra ca să se întâlnească cu membrii grupării infracţionale organizate şi la câteva zile după comiterea faptelor a călătorit în afara Regatului Unit, uneori în compania unor membri identificaţi ai grupării infracţionale organizate, precum şi că poliţia română a confiscat un transport de marfă care conţinea laptopuri furate cu ocazia jafului din depozitul H. St. Albans din 1 iulie 2017, care se găseau în posesia lui A. la întoarcerea sa din Regat. Maşina acestuia a fost capturată aproape de adresa folosită pentru depozitarea cărţilor antice luate de la depozitul E. cu ocazia jafului din data de 29-30.01.2017, după care a părăsit regatul Unit prin Eurotunel.

Faptele reţinute în sarcina persoanei solicitate A., astfel cum au fost expuse în cuprinsul mandatului european de arestare, sunt incriminate şi de legea penală română, reprezentând infracţiunile de constituire a unui grup criminal organizat, prev. de art. 367 C. pen., tăinuire, prev. de art. 270 C. pen. şi spălare de bani, prev. de art. 29 din Legea nr. 656/2002. Mai mult, infracţiunile de constituire a unui grup criminal organizat şi spălare de bani se regăsesc printre cele enumerate în dispoziţiile art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată (respectiv la pct. 1 şi 9 al articolului menţionat), care duc la executarea mandatului european fără verificarea dublei incriminări a faptei, în cazul în care sunt pedepsite în statul emitent cu o pedeapsă sau o măsură privativă de libertate cu o durată maximă de cel puţin trei ani.

În continuare, Înalta Curte observă că persoana solicitată nu este de acord cu predarea către autorităţile din Marea Britanie. Însă, potrivit art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, republicată, dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia care se limitează la consemnarea poziţiei acesteia faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventuale obiecţii în ceea ce priveşte identitatea.

În ceea ce priveşte identitatea persoanei solicitate, se observă că, audiat atât de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, la data de 25 iunie 2019, cât şi de instanţa de fond, la termenul din 26 iunie 2019, aceasta nu a formulat obiecţiuni, admiţând că este persoana menţionată în mandat, însă a precizat că nu consimte la predarea sa către autorităţile judiciare din Marea Britanie şi că nu renunţă la beneficiul regulii specialităţii.

De asemenea, Înalta Curte constată că persoana solicitată nu a invocat existenţa vreunuia dintre motivele obligatorii de neexecutare a mandatului european de arestare, prevăzute de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, însă a apreciat că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte reţine că, în cauză, contrar celor susţinute de apărare, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea 302/2004, republicată conform căruia autoritatea română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când mandatul european de arestare se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României. Astfel, se observă că, împotriva persoanei solicitate A. s-a emis mandat european de arestare pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, respectiv: conspiraţie la comiterea de jafuri; conspiraţie la tăinuirea, convertirea, transferul şi eliminarea bunurilor furate; tăinuirea, convertirea, deghizarea, transferul şi eliminarea bunurilor furate; implicarea în aranjamente în scopul achiziţiei, deţinerii, utilizării şi controlării bunurilor furate. Împrejurarea invocată de apărare, respectiv că bunurile furate erau transportate, în scopul valorificării, pe teritoriul României, nu conduce la concluzia că toate infracţiunile pentru care este cercetată persoana solicitată de autorităţile din Marea Britanie au fost comise în România.

De altfel, chiar dacă o parte dintre actele de executare ale uneia dintre infracţiunile imputate persoanei solicitate ar fi fost comise pe teritoriul statului român, trebuie menţionat că, într-o astfel de situaţie, legea lasă la aprecierea instanţei oportunitatea refuzului executării mandatului european de arestare. Or, un eventual refuz poate fi justificat doar de oportunitatea demarării unei proceduri penale în România pentru aceleaşi fapte care au motivat mandatul european de arestare. În acest sens, trebuie subliniat că autorităţile judiciare române nu au fost sesizate cu fapte penale ce ar fi fost comise de persoana solicitată. Prin urmare, faţă de caracterul de transnaţionalitate al acestor fapte, locul în care se presupune că a fost săvârşită majoritatea actelor de executare, naţionalitatea presupuşilor coautori, precum şi stadiul avansat al cercetărilor efectuate de către autorităţile din Marea Britanie, cel puţin la acest moment, nu se poate identifica vreo justificare pentru a se refuza executarea mandatului european de arestare.

Prin urmare, Înalta Curte constată, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004, republicată, pentru executarea mandatului european de arestare emis la data de 21 iunie 2019 de Curtea de Magistraţi din Westminster, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord pe numele persoanei solicitate A., mandatul fiind emis în vederea efectuării urmăririi penale faţă de contestator, cuprinde faptele pentru care se solicită predarea şi nu există niciun impediment în executare din cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Faţă de aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 143/F din data de 26 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată A., va rămâne în sarcina statului.

În continuare, Înalta Curte constată că împotriva dispoziţiei privind cuantumul onorariului apărătorului desemnat din oficiu din Sentinţa penală nr. 143/F din data de 26 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în Dosarul nr. x/2019, a formulat contestaţie avocatul P.

În esenţă, contestatoarea P. a arătat că a fost desemnat apărător din oficiu pentru persoana solicitată A., atât în faţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul x/2019, cât şi în faţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în Dosarul nr. x/2019, cuantumul sumelor menţionate fiind 2.024 RON (Delegaţia nr. 11147 din 26 iunie 2019 emisă în baza adresei de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti), respectiv 1.024 RON (Delegaţia nr. 11156 din 26 iunie 2019 emisă în baza adresei de la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală).

De asemenea, a precizat că, s-a prezentat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la data de 14 februarie 2019, la ora 19, şi a aşteptat aproximativ două ore pentru ca persoana solicitată A. să fie adus de la DIICOT. Totodată, a învederat că, în faţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, persoana solicitată nu a avut apărător ales, fiind asistat doar de apărătorul desemnat din oficiu. Apărătorul ales a fost angajat la instanţă, la ora 13:10, ulterior emiterii, de către Barou, a delegaţiei în Dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Aşadar, având în vedere, pe de-o parte, că au fost emise două delegaţii, care stabilesc două onorarii distincte, iar, pe de altă parte, că onorariile prevăzute în protocol nu pot fi reduse, a solicitat admiterea contestaţiei şi acordarea onorariului în cuantum de 3036 RON (2024 pentru asistenţa juridică acordată în faţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi 1012 RON pentru asistenţa juridică acordată în faţa Curţii de Apel Bucureşti).

Analizând contestaţia formulată de avocatul P. împotriva dispoziţiei privind cuantumul onorariului apărătorului desemnat din oficiu din Sentinţa penală nr. 143/F din data de 26 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Astfel, se observă că, potrivit art. 8 alin. (1) lit. b) din Protocolul privind acordarea onorariilor cuvenite avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă judiciară, încheiat între Ministerul Justiţiei, Ministerul Public şi U.N.B.R., cuantumul onorariului care se cuvine avocaţilor pentru asistenţa judiciară acordată persoanei solicitate este de 1.012 RON pentru fiecare persoană solicitată în cursul procedurii de executare a unui mandat european de arestare.

Conform art. 8 alin. (3) din acelaşi protocol, onorariul cuvenit avocaţilor pentru asistenţa judiciară acordată, potrivit prevederilor alin. (1), se acordă o singură dată pentru întreaga durată a procedurii de executare a unui mandat european de arestare.

De asemenea, art. 8 alin. (4) raportat la art. 5 alin. (3) din protocol, prevede că onorariul stabilit potrivit alin. (1) se majorează cu 100% în cazul în care asistenţa judiciară din oficiu este asigurată între orele 20:00 - 8:00 ori în zilele nelucrătoare sau sărbătorile legale.

Totodată, art. 8 alin. (4) raportat la art. 6 din protocol statuează că delegaţia apărătorului desemnat din oficiu încetează, potrivit art. 91 alin. (4) din C. proc. pen., la prezentarea apărătorului ales. În acest caz, onorariul stabilit pentru apărătorul desemnat din oficiu nu poate fi mai mic de 25% din valoarea onorariului ce ar fi fost cuvenit dacă prestaţia avocaţială din oficiu ar fi fost finalizată.

Examinând actele dosarului, în raport de prevederile anterior menţionate, Înalta Curte constată că avocatul P. a asigurat asistenţa judiciară a persoanei solicitate în faţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în data de 25 iunie 2019, după ora 20:00 .

De asemenea, se observă că, prin delegaţia pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 11156 din 26 iunie 2019, avocatul P. a fost desemnată să asiste persoana solicitată şi în faţa Curţii de Apel Bucureşti, la termenul din 26 iunie 2019, însă delegaţia a încetat întrucât la acel termen de judecată s-a prezentat apărătorul ales al persoanei solicitate.

Înalta Curte constată însă, în acord cu instanţa de fond, că apărătorul desemnat din oficiu nu are dreptul la două onorarii, unul aferent procedurii desfăşurate în faţa procurorului şi altul aferent procedurii în faţa instanţei, chiar dacă au fost emise două delegaţii, întrucât art. 8 alin. (3) din protocol prevede expres că onorariul se acordă o singură dată pentru întreaga durată a procedurii de executare a unui mandat european de arestare.

Aşadar, având în vedere că delegaţia apărătorului desemnat din oficiu a încetat la prezentarea apărătorului ales, iar onorariul se acordă o singură dată pentru întreaga procedură, în mod corect instanţa de fond a stabilit un onorariu parţial în cuantum de 1.500 RON.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge contestaţia formulată de avocatul P. împotriva dispoziţiei privind cuantumul onorariului apărătorului desemnat din oficiu din Sentinţa penală nr. 143/F din data de 26 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 143/F din data de 26 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019.

Respinge contestaţia formulată de avocatul P. împotriva dispoziţiei privind cuantumul onorariului apărătorului desemnat din oficiu din Sentinţa penală nr. 143/F din data de 26 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată A., în sumă de 1012 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 iulie 2019.

Procesat de GGC - LM