Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 361/A din data de 13 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 941 din 3 decembrie 2018, pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul-revizuent la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu pentru apelantul-revizuent, în cuantum de 627 RON, s-a suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a constatat că apelantul revizuent A. a formulat apel împotriva sentinţei, susţinând faptul că erau îndeplinite condiţiile pentru a se dispune admiterea în principiu a cererii de revizuire.
Prima instanţă a constatat că în cauza de faţă revizuentul nu a făcut dovada existenţei vreunei împrejurări de natură a împiedica constatarea printr-o hotărâre definitivă a săvârşirii infracţiunilor reclamate de mărturie mincinoasă/sustragere de înscrisuri/abuz în serviciu sau a infracţiunilor de fals şi nici nu a făcut dovada existenţei vreunei hotărâri definitive în care să se constate aspectele sesizate. Sub acest aspect, s-a apreciat că cererea de revizuire formulată de revizuentul A. a fost în mod corect respinsă ca inadmisibilă, solicitarea de administrare a probei testimoniale sau de ataşare la dosar a mai multor înscrisuri pentru a dovedi direct în faţa instanţei învestite cu soluţionarea cererii de revizuire a cazurilor prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. b) şi d) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în acord cu Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, Curtea de Apel a constatat că aspectele sesizate de revizuent făcut obiectul analizei în Dosarul nr. x/2013, neconstituind "fapte sau împrejurări noi ce nu au fost avute în vedere la soluţionarea cauzei". În acest sens, Curtea de apel a observat că Sentinţa civilă nr. 1588 din 5 martie 2003 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin Decizia civilă nr. 2361 din 27 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, Sentinţele civile nr. 5269 din 1 iulie 2004 şi nr. 953 din 4 februarie 2005 ale Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti sunt menţionate în cuprinsul Sentinţei penale nr. 898 din 22 octombrie 2013 a cărei revizuire se solicită şi fac parte din situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpatului. De altfel, argumente similare, atât cu privire la caracterul fals al unor înscrisuri şi la săvârşirea unor infracţiuni de persoane implicate în instrumentarea dosarului penal iniţial, cât şi cu privire la influenţa hotărârilor pronunţate de instanţele civile în Dosarul nr. x/2013, au fost avansate şi în faţa Tribunalului Bucureşti, în soluţionarea recursului declarat împotriva Sentinţei penale nr. 898 din 22 octombrie 2013, acestea fiind respinse prin Decizia penală nr. 128 din 30 ianuarie 2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a Penală.
În acest context, reţinând şi faptul că nu există identitate în aspectele ce au fost analizate prin Decizia penală nr. 2361 din 27 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi sentinţa penală supusă revizuirii, după cum în mod judicios a precizat prima instanţă, Curtea de apel a apreciat că restul criticilor formulate de apelant nu pot fi circumscrise unor motive de revizuire, condiţii în care soluţia de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă este legală şi temeinică.
Împotriva acestei decizii penale a formulat contestaţie revizuentul A.
Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 8 mai 2019, când s-a amânat cauza la cererea contestatorului revizuent A., pentru a angaja un avocat. La acelaşi termen s-a prorogat discutarea excepţiei inadmisibilităţii căii de atac a contestaţiei, invocată de către reprezentantul Ministerului Public.
La termenul de astăzi, în dezbateri, reprezentantul Ministerului Public a susţinut că Decizia nr. 361 din 13 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, pronunţată în materia revizuirii este definitivă şi, având în vedere dispoziţiile legale, respectiv dispoziţiile art. 4251 C. proc. pen., calea de atac este inadmisibilă.
Apărătorul din oficiu desemnat în cauză a fost de acord cu reprezentantul Ministerului Public, însă revizuentul a susţinut, personal, are dreptul să contestate toate soluţiile pronunţate şi întreaga cercetarea penală care a început în anul 2008 împotriva sa.
Examinând contestaţia formulată în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu dispoziţiile legale în materie, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
În materie penală, căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pot fi exercitate în condiţiile strict prevăzute de normele de procedură. Căile ordinare de atac reglementate de actualul C. proc. pen. sunt apelul (art. 408 - art. 425 C. proc. pen.) şi contestaţia (art. 4251 C. proc. pen.).
Făcând un istoric al cauzei, se constată că prin Sentinţa nr. 941 din 3 decembrie 2018 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Prin Decizia penală nr. 361/A din data de 13 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală (atacată în prezent de contestator) s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei nr. 941 din 3 decembrie 2018 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în dispozitivul hotărârii menţionându-se faptul că aceasta este definitivă.
Prin urmare, în privinţa deciziei penale atacate, definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.
În materia contestaţiei, reglementată în Titlul III, Capitolul III din C. proc. pen., art. 4251 alin. (1) prevede următoarele: calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel art. 4251 alin. (7) C. proc. pen., iar la alin. (7) al aceluiaşi articol se menţionează contestaţia se soluţionează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac.
Înalta Curte constată că revizuentul A. a formulat contestaţie împotriva unei hotărâri definitive, pronunţate în ultimul grad de jurisdicţie, astfel încât o cale de atac declarată împotriva acesteia este inadmisibilă.
Având în vedere dispoziţiile art. 129 din Constituţie care prevăd că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii, precum şi dispoziţiile art. 21 din legea fundamentală privind liberul acces la justiţie, se constată că în C. proc. pen. sunt reglementate hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 361/A din data de 13 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în Dosarul nr. x/2018.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 361/A din data de 13 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/2018.
Obligă contestatorul A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 313 RON rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului de Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 septembrie 2019.
Procesat de GGC - LM