Asupra conflictului negativ de competenţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 777 din 7 august 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis excepţia invocată din oficiu în conformitate cu art. 47 alin. (4) C. proc. pen. şi, în consecinţă;
În baza art. 50 C. proc. pen., s-a declinat competenţa de soluţionare a apelului declarat de revizuentul A., deţinut în Penitenciarul Mioveni împotriva Sentinţei penale nr. 777 mai 2018 a Tribunalului Dâmboviţa, în favoarea Curţii de Apel Piteşti.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 777 din 7 mai 2018 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A., în prezent aflat în Penitenciarul Mioveni, împotriva Sentinţei penale nr. 47/2015 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 662/A din 3 iunie 2016 a Curţii de Apel Piteşti.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. revizuentul a fost obligat la 100 RON cheltuieli judiciare faţă de stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub numărul mai sus rubricat la data de 17 ianuarie 2018, petentul A. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 47/2015 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 662/A din 3 iunie 2016 a Curţii de Apel Piteşti.
Cauza a fost înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. x/2017 însă urmare a constatării incompatibilităţii tuturor judecătorilor secţiei penale ai acestei instanţe, Curtea de Apel Piteşti a desemnat ca instanţă competentă să judece prezenta cerere Tribunalul Dâmboviţa în conformitate cu dispoziţiile art. 68 alin. (8) C. proc. pen.
În motivarea cererii de revizuire, s-a precizat esenţialmente că ar fi incidente prevederile art. 453 alin. (1) lit. a) şi f) C. proc. pen. în sensul că în cauză ar exista împrejurări noi care nu au fost cunoscute de instanţele care au soluţionat fondul şi care ar fi de natură să ducă la o altă soluţie în cauză. Acestea ar consta într-o ordonanţă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul de parchet nr. x/2006, o sesizare înregistrată sub nr. x/21.06.2006 către Prefectura Râmnicu Vâlcea, în care ar fi denunţat falsurile pentru care ar fi fost acuzat fie ca le-ar fi executat fie ca le-ar fi acceptat de conivenţă cu o altă persoană condamnată, sesizări la Ocolul Silvic Voineasa din anul 2006.
Revizuentul a mai susţinut că ar fi revendicat alături de familia sa suprafeţe de teren aflate pe cei 3 munţi la care face referire dosarul (fiind depuse anumite mijloace de probă în acest sens) aspect ce ar demonstra că nu ar fi avut nici un interes să-l ajute pe B. şi C. în reconstituirea drepturilor de proprietate în sensul în care a fost acuzat.
În plus, la termenul din 7 mai 2018 a fost depus la dosar un Protocol din 2009 încheiat între DNA şi SRI asupra colaborării dintre aceste instituţii, revizuentul arătând prin apărător că anumite probe de la dosar ar fi rezultatul acestei colaborări, revizuentul fiind interceptat de SRI în intervalul 2009 - 2014.
În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 453 lit. f) C. proc. pen. petentul a arătat că urmare a deciziilor Curţii Constituţionale a României din 22 iunie 2017, respectiv 405/2016, ar fi fost dezincriminată infracţiunea de abuz în serviciu pentru care a fost condamnat.
A fost ataşat dosarul de fond al Tribunalului Vâlcea nr. 1043/90/2012, dar şi Ssentinţa penală nr. 100/2017 a Tribunalului Vâlcea definitivă prin Decizia penală nr. 325 din 27 martie 2018 a Curţii de Apel Piteşti.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a constatat că prin Sentinţa penală nr. 47/2015 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 662/A din 3 iunie 2016 a Curţii de Apel Piteşti revizuentul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru un concurs de infracţiuni, respectiv cele prevăzute de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 31 alin. (2) C. pen. anterior comb. cu art. 248 şi art. 2481 C. pen. anterior rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen. şi art. 254 alin. (2) C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.
Referitor la cererea de revizuire, tribunalul a constatat că nu se mai poate repune în discuţie pe calea revizuirii reinterpretarea probelor administrate într-un dosar, astfel cum solicită revizuentul pentru a se acredita că soluţia retrocedării ar fi corectă, pentru că statul nu ar fi avut drept asupra munţilor respectivi. Aspectele învederate asupra fondului sau asupra unor înscrisuri ce se referă la acţiuni de retrocedare ale familiei sale pentru suprafeţe din munţii respectivi nu au nici o relevanţă asupra soluţiei de condamnare ce a vizat un fapt pozitiv - restituirea frauduloasă către terţii care au falsificat un act în legătură cu dreptul de proprietate, a unor suprafeţe de pădure. Nici repunerea în discuţie a probatoriului administrat în cauză pe motiv că actualmente Curtea Constituţională a României ar fi pronunţat hotărâri din care să reiasă faptul că s-ar încălca drepturile fundamentale ale omului prin implicarea Serviciului Român de Informaţii în procesul administrării unor probe (interceptarea convorbirilor telefonice în cauză) nu este posibilă pe calea revizuirii, neputând fi încadrată într-unul dintre motivele prevăzute expres de lege pentru a interveni revizuirea hotărârii de condamnare.
S-a mai reţinut de către instanţa de fond că nici existenţa unui protocol încheiat în anul 2009 între Direcţia Naţională Anticorupţie (organ de urmărire penală ce a realizat ancheta în cauză) şi Serviciul Român de Informaţii şi care s-ar reflecta în cauză printr-un sprijin logistic al efectuărilor interceptărilor convorbirilor telefonice (inclusiv ale revizuentului) nu are semnificaţia unui înscris nou care să dovedească o situaţie de fapt contrară şi să ducă la netemeinicia hotărârii de condamnare.
În final, s-a constatat că cerere de revizuire nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen. motiv pentru care instanţa de fond a respins-o ca inadmisibilă, cu consecinţa obligării revizuentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva Sentinţei penale nr. 777 din 7 mai 2018 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în termen legal a declarat apel inculpatul A. care, fiind deţinut în Penitenciarul Mioveni unde a fost citat pentru fiecare termen de judecată, a solicitat repetat şi constant ca în conformitate cu dispoziţiile art. 364 alin. (4) C. proc. pen., cauza să fie soluţionată în lipsa sa.
În şedinţa dezbaterilor, în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul-revizuent, Curtea a pus în discuţie cu prioritate excepţia de necompetenţă a soluţionării apelului exercitat în cauză şi luând concluziile procurorului de şedinţă şi ale apelantului-revizuent prin avocat, astfel cum au fost consemnate în partea introductivă a deciziei de faţă, constată următoarele:
S-a arătat că revizuentul A. a adresat cererea sa Tribunalului Vâlcea, fiind înregistrată sub nr. x/2017 însă urmare admiterii cererilor de abţinere formulate de toţi judecătorii secţiei penale a instanţei respective, Curtea de Apel Piteşti, ca instanţă ierarhic superioară în sensul dat de art. 68 alin. (8) C. proc. pen. a desemnat Tribunalul Dâmboviţa ca fiind competent să soluţioneze cererea de revizuire.
La această din urmă instanţă, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2018 şi a fost soluţionată prin Sentinţa penală nr. 777 pronunţată 7 mai 2018, ce face obiectul controlului de legalitate şi temeinicie în apelul de faţă, exercitat de apelantul-revizuent şi înregistrat la Curtea de Apel Ploieşti cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează normele de competenţă fiindcă spre deosebire de procedura strămutării, al cărei efect similar cu cel de desemnare a unei instanţe egale în grad cu cea în faţa căreia s-au formulat cererile de abţinere, este acela de prorogare de competenţă.
În pofida acestui efect, cele două instituţii procesual penale au norme diferite de competenţă.
Astfel, prin voinţa legiuitorului, numai în cazul strămutării unei pricini, norma procesual penală care este de strictă şi imediată aplicare, prevede expres prin art. 75 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., că după strămutare, contestaţiile şi celelalte căi de atac se judecă de instanţele corespunzătoare din circumscripţia instanţei la care cauza a fost strămutată, situaţie valabilă şi în ipoteza rejudecării dispuse după admiterea apelului.
Drept urmare, s-a arătat că, dacă voinţa legiuitorului ar fi fost aceeaşi şi în situaţia desemnării unei instanţe egale în grad cu cea în faţa căreia s-au formulat şi admis cererile de abţinere ale tuturor judecătorilor, prevăzută de art. 68 alin. (8) C. proc. pen., la fel ca şi în ipoteza strămutării, ar fi instituit reguli de competenţă derogatorie de la cele de drept comun care fiind imperative, în caz de încălcare sunt sancţionate cu nulitatea.
În consecinţă, cum norma procesuală nu permite analogia pe de o parte, iar pe de alta, Curtea de Apel Ploieşti nu a fost desemnată la rândul ei să soluţioneze apelul de faţă printr-o hotărâre pronunţată în cadrul procedurii prevăzute de art. 68 alin. (8) C. proc. pen., precum în cazul primei instanţe, s-a constatat că nu există nici un fundament legal care să permită judecarea căii de atac de către o altă curte de apel decât cea competentă potrivit legii şi care este Curtea de Apel Piteşti ca instanţă de control judiciar faţă de Tribunalul Vâlcea, unde cererea de revizuire a fost corect depusă iniţial de revizuentul A..
Prin Decizia penală nr. 1130/A din data de 5 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie s-a admis excepţia ridicată de către revizuentul A., în prezent aflat în Penitenciarul Mioveni.
În baza dispoziţiilor art. 50 C. proc. pen. s-a declinat competenţa soluţionării apelului în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.
În baza art. 51 C. proc. pen. s-a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi s-a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
Analizând excepţia invocată de apelant, Curtea a constatat că acesta este fondată având în vedere următoarele considerente:
În conformitate cu dispoziţiile art. 38 alin. (2) din C. proc. pen. curtea de apel judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate în primă instanţă de judecătorii şi tribunale.
Din textul de lege enunţat rezultă că legiuitorul a instituit regula generală conform căreia apelurile formulate împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii şi tribunale sunt soluţionate de curtea de apel în circumscripţia căreia se află judecătoriile şi tribunalele ale căror hotărâri sunt apelate.
Având în vedere că Sentinţa penală nr. 777 din 7 mai 2018 a fost pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, tribunal ce se află în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, rezultă cu evidenţă că această din urmă curte de apel este competentă să soluţioneze prezenta cale de atac, dispoziţiile art. 38 alin. (2) C. proc. pen. stabilind competenţa curţii de apel în funcţie de instanţa care a pronunţat hotărârea ce este apelată, iar nu în funcţie de instanţa la care a fost iniţial înregistrată cauza.
Curtea a constatat că nu există niciun text de lege care să deroge de la regula generală impusă de art. 38 alin. (2) C. proc. pen., dispoziţiile art. 75 alin. (1) din acelaşi cod reluând aceeaşi soluţie legislativă instituită prin dispoziţiile legale anterior menţionate.
Examinând conflictul de competenţă ivit între Curtea de Apel Ploieşti şi Curtea de Apel Piteşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (2) C. proc. pen. curtea de apel judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor penale pronunţate în primă instanţă de judecătorii şi tribunale.
În prezenta cauză, revizuentul A. a declarat apel împotriva Sentinţei penale nr. 777 din data de 7 mai 2018 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr. x/2018, tribunal care se află în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti.
Din actele dosarului rezultă că obiectul cauzei îl constituie cererea de revizuire formulată de petentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 47/2015 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 662/A din data de 3 iunie 2016 a Curţii de Apel Piteşti, cauza fiind înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Vâlcea.
Însă, datorită constatării incompatibilităţii tuturor judecătorilor secţiei penale din cadrul Tribunalului Vâlcea, Curtea de Apel Piteşti a desemnat ca instanţă competentă să judece prezenta cerere Tribunalul Dâmboviţa în conformitate cu dispoziţiile art. 68 alin. (8) C. proc. pen.
Din modul de organizare ierarhică a instanţelor judecătoreşti, calea de atac nu poate fi soluţionată decât de o instanţă de control judiciar, care este instanţa ierarhic superioară în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 777 din data de 7 mai 2018 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa este Curtea de Apel Ploieşti.
În baza art. 51 alin. (6) C. proc. pen. va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe revizuentul A. în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe revizuentul A. în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, instanţă căreia i se trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru revizuent, în sumă de 130 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 ianuarie 2019.
Procesat de GGC - CL