Asupra cauzei penale de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea penală din data de 27 septembrie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în dosarul nr. x/2016, în baza art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 111 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 formulată de inculpatul A.
Astfel, având în vedere cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 111 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002, Curtea a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi se impune respingerea cererii pentru următoarele considerente:
Prin Sentinţa penală nr. 3807 din 12 decembrie 2018 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului. Constatând că infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin hotărârea apelată a fost săvârşită în termenul de încercare al suspendării condiţionate a pedepsei de 1 an închisoare aplicate inculpatului prin Sentinţa penală 72 din 19 ianuarie 2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin Decizia penală nr. 463/R din 20 martie 2012 a Curţii de Apel Cluj, în temeiul art. 83 alin. (1) C. pen. 1968 raportat la art. 15 alin. (2) din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a C. pen., a revocat suspendarea condiţionată a pedepsei, rezultând pedeapsa de 2 ani închisoare pe care inculpatul o va executa în regim de detenţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt că la data de 29 ianuarie 2015 în jurul orei 02:30 inculpatul a condus autoturismul marca Citroen cu nr. x pe str. x din Cluj-Napoca, având o alcoolemie peste limita legală (conform buletinului de analiză toxicologică alcoolemia fiind de 1,65 g/l şi respectiv de 1,45 g/l la cele două probe recoltate).
S-a mai reţinut că inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală 72 din 19 ianuarie 2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin Decizia penală nr. 463/R din 20 martie 2012 a Curţii de Apel Cluj, la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea unor infracţiuni tot la regimul rutier. Executarea acestei pedepse a fost suspendată condiţionat pe un termen de încercare de 3 ani, termen ce s-ar fi împlinit în martie 2015. Se observă astfel că inculpatul a comis infracţiunea din prezenta cauză în termenul de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate anterior inculpatului.
Conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
La alin. (6) al textului de lege se prevede că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivata cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Curtea a constatat că, deşi primele două condiţii prevăzute în art. 29 sunt îndeplinite, excepţia invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei.
În sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională a identificat două condiţii pentru stabilirea legăturii excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei, condiţii care trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ: aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecaţii şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014).
Prevederile art. 111 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 se referă la eliberarea dovezii de circulaţie în condiţiile în care permisul de conducere se reţine, respectiv atunci când titularul acestuia a săvârşit una din infracţiunile prevăzute la art. 334, art. 335 alin. (2), art. 336, 337, art. 338 alin. (1) şi la art. 339 alin. (2), (3) şi (4) din C. pen.
Astfel, dispoziţiile a căror constituţionalitate se contestă prin excepţia invocată, au un caracter pur administrativ, consecinţă a săvârşirii unei infracţiuni la regimul rutier, cu efecte pe durata procesului penal şi nu sunt relevante pentru soluţia ce se pronunţă în prezenta cauza penală, din punct de vedere a stabilirii vinovăţiei inculpatului şi a sancţiunii penale aplicabile.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs inculpatul A., prin apărător ales, la data de 29 septembrie 2019, menţionând că motivarea căii de atac va fi redactată şi comunicată instanţei după ce i se va comunica motivarea încheierii, însă la dosarul cauzei nu au fost transmise motivele pe care se întemeiază calea de atac.
Examinând actele dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul formulat este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Din analiza coroborată a textului de lege criticat şi a motivelor invocate de către recurent în cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, nefiind îndeplinită una dintre cerinţele de admisibilitate expres prevăzute de lege.
Astfel, din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor exigenţe de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege:
- calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;
- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii; sub acest aspect, se impune observaţia că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiţie absolut necesară în etapa evaluării admisibilităţii cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, dar şi existenţa legăturii dintre norma criticată şi soluţia ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înţeles să uzeze de mijlocul procedural al excepţiei;
- existenţa unei legături dintre norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului; fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în MO nr. 916 din 16 decembrie 2014);
- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.
Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.
O atare evaluare nu contravine dispoziţiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Curtea Constituţională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituţionalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.
Încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale are însă valenţele unui act procedural prin care sunt definite limitele învestirii autorităţii de jurisdicţie constituţională. În întocmirea unui astfel de act procedural, instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia are, potrivit legii, nu doar competenţa, ci şi responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorităţii de jurisdicţie constituţională, în strictă conformitate cu dispoziţiile legii pertinente, dar şi cu specificul cauzei.
În aceste coordonate de principiu, raportându-se la particularităţile cauzei, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului nu au o legătură indisolubilă cu soluţionarea cauzei întrucât criticile aduse au un caracter administrativ şi privesc eliberarea dovezii de circulaţie în condiţiile în care permisul de conducere se reţine ca urmare a săvârşirii uneia din infracţiunile prev. de art. 334, art. 335 alin. (2), art. 336, 337, art. 338 alin. (1) şi la art. 339 alin. (2), (3) şi (4) din C. pen.
Astfel, aşa cum în mod corect a reţinut Curtea de Apel Cluj, dispoziţiile a căror constituţionalitate se contestă prin excepţia invocată nu sunt relevante pentru soluţia ce se pronunţă în prezenta cauza penală, din punct de vedere a stabilirii vinovăţiei inculpatului şi a sancţiunii penale aplicabile.
În consecinţă, dacă ar fi declarate neconstituţionale dispoziţiile criticate, astfel cum doreşte autorul excepţiei, aceasta nu ar putea influenţa soluţia ce s-ar pronunţa în cauză deoarece dispoziţiile menţionate nu constituie norme juridice în baza cărora instanţa ar pronunţa o soluţie diferită.
Înalta Curte arată că decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune, pe de o parte existenţa unei legături directe între norma contestată şi soluţia ce urmează a se da în cauză, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia Curţii Constituţionale în proces, aceasta trebuind să aibă efecte asupra conţinutului hotărârii judecătorului.
Astfel, sub aspectul legăturii dispoziţiilor criticate cu soluţionarea cauzei de faţă - exigenţe stipulate de art. 29 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 47/1992, modificată, se constată faptul că nu este îndeplinită această condiţie.
În consecinţă, instanţa apreciază că sesizarea Curţii Constituţionale nu are nicio finalitate în ceea ce priveşte soluţionarea cauzei în cadrul căreia s-a invocat sesizarea Curţii Constituţionale atâta timp cât norma criticată are caracter administrativ şi priveşte eliberarea unei dovezi de circulaţie în situaţia săvârşirii unor infracţiuni privind regimul de circulaţie rutieră.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petentă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva Încheierii penale din data de 27 septembrie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2016.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 noiembrie 2019.
Procesat de GGC - LM