Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 23.12.2019, petentul A. a solicitat strămutarea Dosarului nr. x/2018 de la Tribunalul Vaslui la o altă instanţă, în afara circumscripţiei Curţii de Apel Iaşi, arătând că judecata cauzei nu se poate realiza în condiţii de obiectivitate şi de imparţialitate, întrucât intimata B. este judecător la Judecătoria Iaşi, care, împreună cu Tribunalul Vaslui, sunt instanţe aflate în circumscripţia Curţii de Apel Iaşi.
A mai arătat petentul că cererea de strămutare se încadrează în dispoziţiile art. 142 alin. (1) teza a III-a C. proc. civ., astfel cum această normă de competenţă a fost modificată prin Legea nr. 310/2018, scopul modificării fiind acela al punerii de acord a C. proc. civ. cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 558/2014, norma de competenţă fiind de imediată aplicare (deci şi proceselor pornite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018).
Reţinerea competenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este necesară cu atât mai mult cu cât, într-o cerere de strămutare anterioară, instanţa supremă a decis strămutarea, de la Curtea de Apel Iaşi la Curtea de Apel Suceava, a judecării recursului împotriva hotărârii pe care intimata a atacat-o cu cererea de revizuire obiect al prezentei strămutări.
În cadrul strămutării s-a solicitat suspendarea judecăţii dosarului în raport de care s-a formulat această cerere, petentul arătând că raportat la termenul acestuia, respectiv 14.01.2020, cererea de strămutare este imposibil a fi soluţionată într-un interval atât de scurt de timp, existând posibilitatea ca cererea de revizuire să fie soluţionată anterior cererii de strămutare.
Cererea de strămutare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 140 şi urm. C. proc. civ.
Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:
Dosarul a cărui strămutare se solicită are ca obiect cererea de revizuire formulată de revizuenta B. împotriva Deciziei nr. 587/A/16.05.2018, pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia civilă în Dosarul nr. x/2016.
Cererea de chemare în judecată formulată în Dosarul nr. x/2016 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Vaslui la data de 26.01.2017, ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., ale cărui dispoziţii sunt aplicabile prezentei cauze, dar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/17.12.2018, publicată în M. Of. nr. 1074/18.12.2018 şi invocată în susţinerea argumentelor formulate în cadrul cererii de strămutare cu privire la instanţa competentă a soluţiona această solicitare, situaţie faţă de care actul normativ indicat nu este aplicabil.
Petentul susţine că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar fi competentă a soluţiona cererea de strămutare întrucât art. 18 din Legea nr. 310/2018 nu face decât să pună în acord norma procesuală civilă cu privire la cele statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 558/2014, dar nici această decizie nu este incidentă pricinii.
Prin Decizia nr. 558/16.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 897/10.12.2014, s-a reţinut că dispoziţiile art. 142 alin. (1) teza I şi ale art. 145 alin. (1) teza I C. proc. civ. sunt constituţionale "în măsura în care motivul de bănuială legitimă nu se raportează la calitatea de judecător la curtea de apel a uneia dintre părţi".
Potrivit considerentelor acestei decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are o competenţă specială, de excepţie, atunci când cererea de strămutare de competenţa unei curţi de apel vizează motive de bănuială legitimă rezultate din calitatea uneia din părţi de judecător la respectiva curte de apel.
În acest sens, Curtea Constituţională a reţinut că "(...) ceea ce se critică în cauza de faţă nu este imparţialitatea subiectivă, ci cea obiectivă a judecătorului, dată de calitatea reclamantului de judecător la curtea de apel, deci la o posibilă instanţă de control judiciar (...)".
Reglementarea evocată are în vedere situaţia în care una din părţile dosarului a cărui strămutare se solicită are calitatea de judecător în funcţie la respectiva curte de apel, petentul fiind în eroare cu privire la circumstanţele în care, pe cale de excepţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar dobândi asemenea competenţe.
Cauza de faţă nu se circumscrie ipotezei reglementate prin Decizia nr. 558/2014 a Curţii Constituţionale, întrucât intimata nu deţine calitatea de judecător la Curtea de Apel Iaşi (competentă a soluţiona cererea de strămutare a dosarului având ca obiect revizuire, aflat pe rolul Tribunalului Vaslui), aşa cum se reţine prin decizia Curţii Constituţionale, ci are calitatea de judecător la Judecătoria Iaşi, situaţie ce nu se circumscrie celor statuate prin decizia de neconstituţionalitate.
În acest sens, prin Decizia în interesul legii nr. 7/16.05.2016, publicată în M. Of. nr. 461/22.06.2016 (deci, aplicabilă cauzei pendinte), s-a reţinut că sintagma instanţa la care îşi desfăşoară activitatea din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă.
Prin concluziile orale formulate în cadrul şedinţei de judecată cu referire la statuările cuprinse în Decizia nr. 558/2014 a Curţii Constituţionale, reprezentantul petentului susţine că "(...) standardul de imparţialitate obiectivă pe care l-a reţinut aceasta este în mod egal aplicabil sau impune aceeaşi soluţie a competenţei Înaltei Curţi, chiar dacă partea este judecător la o instanţă inferioară curţii de apel, respectiv la o instanţă din circumscripţia curţii de apel care, în mod normal, ar fi competentă să soluţioneze cererea de strămutare (...)".
Contrar acestor susţineri, care dau o interpretare denaturată textelor legale la care fac referire, prin Decizia în interesul legii nr. 7/2016 s-a reţinut că premisa dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ. este aceea "(...) ca judecătorul să funcţioneze la instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă. Condiţia nu este îndeplinită dacă partea este judecător la o altă instanţă decât cea competentă, de acelaşi grad, chiar situată în raza aceleiaşi curţi de apel (...)"
Prin aceeaşi decizie s-a reţinut că "Prevederile art. 127 din C. proc. civ. au în vedere sesizarea primei instanţe, nu şi exercitarea căilor de atac" şi că interpretarea extensivă a acestor dispoziţii "(...) contravine redactării restrictive a textului de lege, întrucât circumstanţiază atât persoanele care intră sub incidenţa normei (calitatea de reclamant a judecătorului, procurorului, asistentului judiciar, grefierului), cât şi instanţa vizată (care nu poate fi decât prima instanţă)."
Cu privire la acest aspect, decizia în interesul legii menţionată a mai reţinut că "Interpretarea extensivă nu poate fi reţinută şi pentru că nu se poate anticipa exercitarea căii de atac în cauză, fiind posibil ca părţile să achieseze la hotărârea pronunţată sau aceasta să rămână definitivă prin neexercitarea căii de atac prevăzute de lege."
Pe de altă parte, aşa cum deja s-a arătat, dispoziţiile art. 142 alin. (1) teza a III-a C. proc. civ. astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, nu sunt aplicabile cauzei pendinte raportat la data cererii de chemare în judecată (26.01.2017), întrucât actul normativ a fost publicat în M. Of. nr. 1074/18.12.2018 şi a intrat în vigoare în 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, conform art. 78 din Constituţia României, fiind incident proceselor pornite ulterior acestei date.
Astfel, întrucât potrivit art. 142 alin. (1) C. proc. civ. în forma incidentă cauzei pendinte, "cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competenţa curţii de apel, dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia (...)", iar în cauză, cererea de strămutare dedusă judecăţii este întemeiată, aşa cum s-a arătat anterior, pe motive de bănuială legitimă şi este formulată cu privire la un dosar înregistrat ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., competenţa de soluţionare aparţine Curţii de Apel Iaşi, ca instanţă în circumscripţia căreia se află Tribunalul Vaslui, pe rolul căruia se află înregistrată cererea de revizuire a cărei strămutare se solicită.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 131 raportat la art. 142 C. proc. civ., instanţa competentă material a soluţiona cauza este Curtea de Apel Iaşi, instanţă în favoarea căreia va opera prezenta declinare de competenţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa de soluţionare a cererii de strămutare a dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Vaslui, secţia civilă, formulată de petentul A., în favoarea Curţii de Apel Iaşi.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 ianuarie 2020.
Procesat de GGC - NN