Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 229/2020

Şedinţa publică din data de 30 ianuarie 2020

Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin Decizia nr. 1532 din 26 septembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a anulat recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii din 20 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Hotărârea a fost pronunţată în procedura filtrului, în condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

2. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva acestei hotărâri a promovat cerere de revizuire contestatorul A.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând excepţia de inadmisibilitate a cererii de revizuire, Înalta Curte o va admite pentru următoarele considerente:

Hotărârea împotriva căreia a fost exercitată prezenta cale de atac a fost pronunţată în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin aceasta fiind anulat recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii din 20 iunie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. dispun: "În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează, sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac."

Rezultă, deci, că legiuitorul a optat ca deciziile pronunţate în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. să nu fie supuse niciunei căi de atac, ordinară sau extraordinară, ceea ce duce la concluzia că aceste hotărâri nu pot fi susceptibile de a fi atacate cu revizuire sau contestaţie în anulare.

Aşa fiind, hotărârea pronunţată în şedinţa camerei de consiliu de la 26 septembrie 2019 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, nu este supusă căii de atac a revizuirii.

În aplicarea prevederilor legale evocate anterior, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 1532 din 26 septembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 1532 din 26 septembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, formulată de revizuentul A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - NN