Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la 30 iulie 2015, sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. au solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzelor cuprinse la punctele 1.1 - 1.3, respectiv:
- clauzele care permit băncii modificarea ratei dobânzii în mod unilateral în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piaţa monetară - art. 3 lit. d) din Condiţiile speciale;
- clauzele care prevăd că rata dobânzii este fixă sau variabilă - art. 3.1.2 lit. a) din Condiţiile generale;
- clauzele ce fac referire la calculul dobânzii anuale raportat la o perioadă de 360 zile - pct. 3 lit. c) şi secţiunea 3 art. 3.1.2 din Condiţiile generale;
- clauza referitoare la comisionul de risc - art. 5 lit. a) din Condiţiile speciale şi art. 3.5 din Secţiunea 3 din Condiţiile generale;
- clauza referitoare la declararea scadenţei anticipate a creditului - art. 8.1 lit. a) liniuţele 2 şi 3 din Condiţiile generale; art. 8.1 lit. b) din Condiţiile generale; art. 8.1 lit. c) şi d) din Condiţiile generale; art. 8.3 din Condiţiile generale;
- clauza referitoare la modificarea conturilor creditului în baza secţiunii 10 "Costuri suplimentare" din Condiţiile generale.
Solicită să se constate în temeiul art. 95 alin. (4) din O.U.G. nr. 50/2010 că toate clauzele referitoare la dobândă şi instituite prin art. 1, 2 şi 3 din Actul adiţional nr. x/19.08.2011 prin care pârâta a inclus comisionul de administrare/risc în componenţa dobânzii, cât şi cele prin care a fost transformată dobânda din fixă în variabilă sunt nule de drept şi să fie eliminate, dispunând păstrarea valorii fixe a dobânzii, de 3,99% prevăzut în convenţia iniţială, iar în subsidiar desfiinţarea în întregime a actului adiţional nr. x/2011, având în vedere că cele trei scopuri pentru care a fost încheiat au fost viciate şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii acestuia; obligarea pârâtei la plata către reclamanţi a tuturor sumelor achitate nedatorat în temeiul clauzelor lovite de nulitate; obligarea pârâtei la punerea în aplicare a pct. 4.2 din Convenţia de credit nr. x/1.08.2008, în sensul de a converti în RON creditul acordat reclamanţilor, utilizând cursul CHF/RON practicat de către pârâtă la data efectuării conversiei, începând de la 24.12.2008, moment în care cursul de schimb pentru moneda creditului a fluctuat în sens crescător cu mai mult de 10% faţă de valoarea acestuia de la data semnării convenţiei şi să fie obligată pârâta la restituirea sumelor încasate nedatorat; obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor reţinute drept penalităţi în situaţia în care se va constata că la data perceperii acestora erau deja încasate nedatorat diverse sume de bani rezultate din comision de risc/administrare, dobândă suplimentară; obligarea pârâtei la refacerea şi punerea la dispoziţie a unui nou grafic de rambursare de la începutul derulării contractului; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente de la data perceperii fiecărei sume în plus şi până la data restituirii efective; obligarea pârâtei la actualizarea tuturor sumelor reţinute suplimentar cu indicele de inflaţie al preţurilor şi plata acestor sume de la data perceperii fiecărei sume în plus şi până la data restituirii efective; obligarea pârâtei la plata de daune morale în valoare de 5000 euro/reclamant pentru a repara astfel prejudiciul moral suferit ca urmare a introducerii în această convenţie a unor clauze contractuale abuzive.
Prin Sentinţa civilă nr. 1021 din 18 februarie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2015 a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B. împotriva pârâtei D. S.A.
S-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea următoarelor clauze din Convenţia de credit nr. x/1.08.2008 încheiată de părţi:
- clauza de la art. 3 lit. d) din Condiţiile speciale,
- clauza de la art. 3.1.2 lit. c) din Condiţiile generale,
- clauza de la pct. 3 lit. c) şi secţiunea 3 art. 3.1.2 din Condiţiile generale
- clauza de la art. 5 lit. a) din Condiţiile speciale şi art. 3.5 secţiunea 3 din Condiţiile generale
- clauza de la art. 8.1 lit. a) liniuţele 2 şi 3 din Condiţiile generale
- clauza de la art. 8.1 lit. b) din Condiţiile generale
- clauza de la art. 8.1 lit. c) şi d) din Condiţiile generale
- clauza de la art. 8.3 din Condiţiile generale
- secţiunea 10 Costuri suplimentare din Condiţiile generale privind modificarea costurilor.
Totodată, s-a constatat nulitatea de drept a clauzelor de la art. 1, 2 şi 3 din Actul adiţional nr. x/19.08.2011.
A fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor sumele încasate în baza clauzelor a căror nulitate a fost constatată, să convertească în RON creditul acordat reclamanţilor în baza convenţiei, la cursul CHF/RON de la data efectuării conversiei, începând din data de 2.10.2008 şi să achite sumele încasate nedatorat.
A fost respins capătul 5 de cerere constatând că la petitul 3 a admis cererea de restituire a tuturor sumelor încasate în mod nejustificat de către pârâtă.
A fost obligată pârâta să refacă graficul de rambursare conform celor dispuse anterior şi să îl pună la dispoziţia reclamanţilor şi să achite dobânda legală aferentă sumelor pe care trebuie să le restituie reclamanţilor, de la data perceperii fiecărei sume încasată nejustificat şi până la data restituirii efective.
Au fost respinse petitele 8 şi 9 ca neîntemeiate.
Prin încheierea de şedinţă din 23 iunie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea de lămurire cu privire la întinderea şi aplicarea dispozitivului Sentinţei civile nr. 1021 din 18 februarie 2016.
Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii de şedinţă din 23 iunie 2016, pârâta D. S.A. a declarat apel, cererea fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, la 3 octombrie 2016, sub nr. x/2015.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 267 din 5 februarie 2018 a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă D. S.A. împotriva încheierii de şedinţă din 23 iunie 2016 şi a Sentinţei civile nr. 1021 din 18 februarie 2016, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2015, schimbând în parte sentinţa atacată în sensul că a respins ca neîntemeiate capetele de cerere nr. x (convertirea în RON a creditului) şi nr. 6 (refacerea graficului de rambursare). A schimbat în parte pct. 7, referitor la data de la care se va calcula dobânda legală aferentă sumelor încasate în temeiul clauzelor anulate, în sensul că aceasta va fi data înregistrării cererii de chemare în judecată, 30 iulie 2015, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei civile atacate.
Împotriva Deciziei civile nr. 267 din 5 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a declarat recurs recurenta-pârâtă D. S.A.
Recurenta-pârâtă a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel şi obligarea intimaţilor reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.
În esenţă, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra motivelor de apel ce priveau dobânda variabilă (pct. 3.1.2. din Condiţiile generale ale convenţiei de credit) şi clauzele Actului adiţional nr. x din 19 august 2011.
Printr-o altă critică, recurenta-pârâtă arată că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 4 (6) din Legea nr. 193/2000 care a transpus art. 4 (2) din Directiva CEE 93/13.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 13 septembrie 2018 potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 19 septembrie 2018, recurenta depunând punct de vedere asupra raportului de admisibilitate în principiu.
Prin încheierea din 26 septembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 267 din 5 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi a acordat termen la data de 14 noiembrie 2019, cu citarea părţilor.
Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Din perspectiva motivului invocat, recurenta a susţinut că motivarea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, având în vedere că instanţa nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra motivelor de apel ce priveau dobânda variabilă (pct. 3.1.2. din Condiţiile generale ale convenţiei de credit) şi clauzele Actului adiţional nr. x din 19 august 2011.
În acest context, arată că la pct. 1 al dispozitivului sentinţei apelate - dar menţinută prin ultima dispoziţie din decizia pronunţată în apel - constată caracterul abuziv şi declară nulă "de drept" întreaga secţiune 3.1.2. din Condiţiile generale.
La liniuţa a 3-a din dispozitivul sentinţei menţinute prin decizia atacată se menţionează:
"- clauza de la pct. 3 lit. c) şi secţiunea 3 art. 3.1.2. din Condiţiile generale". Astfel, prin conjuncţia copulativă "şi" se înţelege că a fost declarată nulă de drept şi întreaga secţiune 3.1.2. din Condiţiile generale, ceea ce conduce implicit - prin coroborarea pct. 1 cu pct. 3 şi 6 din dispozitivul acestei sentinţe - la concluzia că instanţa a dispus restituirea întregii sume de bani percepută de bancă cu titlu de dobândă, deoarece nulitatea "Secţiunii 3.1., art. 3.1.2." din Condiţiile generale, induce nulitatea pct. 3.1.2 lit. a), b) şi c) din Condiţiile generale. Art. 3.1.2. conţine aceste trei litere, a - c, în care este reglementat modul de calcul şi de plată a dobânzii contractuale.
Această critică este fondată, având în vedere că, prin decizia atacată nu s-a adus nicio precizare cu privire la aceste motive de apel, iar menţiunile din decizia recurată, cu referire la dobânda pretinsă de intimaţii-reclamanţi pentru sumele pe care le-ar datora banca, nu acoperă şi situaţia dobânzii contractuale anulată prin sentinţa apelată.
De asemenea, se constată că decizia atacată a menţinut, fără vreo motivare şi dispoziţiile privind constatarea caracterului abuziv şi a nulităţii absolute a art. 1 - 3 din Actul adiţional nr. x din 19 august 2011, în condiţiile în care, actul respectiv a fost încheiat după apariţia O.U.G. nr. 50/2010, la cererea de restructurare a creditului formulată chiar de intimaţii-reclamanţi.
În acest context, se reţine că nici sentinţa, nici decizia recurată nu analizează aceste dispoziţii, prin care variabilitatea dobânzii nu poate fi arbitrară ori discreţionară, cât timp variaţia este legată doar de indicele de piaţă LIBOR, indice care nu se află sub controlul sau puterea de modificare a Băncii.
Din această perspectivă, se reţine în ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.
În raport de cele reţinute, Înalta Curte apreciază această critică a fi fondată, întrucât hotărârea este pronunţată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar lipsa oricărei motivări cu privire la aceste aspecte ori la diferenţa dintre clauza contractuală iniţială şi cea stabilită prin Actul adiţional privind dobânda, relevă lipsa de temei a deciziei recurate.
În ceea ce priveşte critica recurentei, potrivit căreia, instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 4 (6) din Legea nr. 193/2000 care a transpus art. 4 (2) din Directiva CEE 93/13, aceasta urmează a fi avută în vedere, în rejudecarea apelului.
În contextul relevat, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a procedat, în mod efectiv, la cercetarea fondului cauzei - prin prisma analizei susţinerilor părţilor, a înscrisurilor dosarului şi a temeiului de drept invocat, fără referiri la motivele de nelegalitate privind situaţia dobânzii variabile (pct. 3.1.2. din Condiţiile generale ale convenţiei de credit) şi clauzele Actului adiţional nr. x din 19 august 2011, aspecte ce nu satisfac exigenţele unei analize a raportului juridic dedus judecăţii, din perspectiva aspectelor de nelegalitate evocate.
Astfel, cu ocazia rejudecării cauzei, instanţa de apel se va preocupa să răspundă criticilor formulate de părţi în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor într-o formă clară şi concisă şi va analiza din această perspectivă situaţia dobânzii variabile (pct. 3.1.2. din Condiţiile generale ale convenţiei de credit) şi clauzele Actului adiţional nr. x din 19 august 2011.
Constatând că instanţa de apel nu a intrat în cercetarea pretenţiilor deduse judecăţii sub aspectul cererilor cu care a fost învestită, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., apreciază că se impune admiterea recursului declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 267 din 5 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, cu consecinţa casării deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 267 din 5 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A. şi B.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2019.
Procesat de GGC - NN