Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea în parte a Deciziei F.G.A nr. 1916/22.09.2016, cu consecinţa obligării pârâtului la plata în favoarea reclamantei a întregii sume de 39.899 RON, reprezentând prejudiciul material şi moral suferit în urma accidentului rutier din data de 26.04.2015, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea primei instanţei Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 1518 din 26 aprilie 2017, a respins acţiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă consideră că prima instanţă a aplicat greşit norma de drept material, în momentul în care se concluzionează că "această dispoziţie din Norma ASF nr. 23/2014 nu contravine prevederilor menţionate din C. civ.".
Încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 1385, art. 1387, art. 1388 şi art. 1389 C. civ. este evidentă, deoarece se acordă prevalenţă unui act normativ cu forţă inferioară - Norma ASF nr. 23/2014, în detrimentul unei legi organice.
Aplicarea şi interpretarea normelor de drept material sunt realizate în mod greşit de către judecătorul fondului, întrucât acesta instituie o condiţie neprevăzută de lege şi anume, dovedirea legăturii de cauzalitate dintre cheltuielile suportate cu combustibilul şi cele efectuate cu serviciile mediale de îngrijiri (contravaloarea Facturii nr. x/04.06.2015) şi necesitatea efectuării acestora.
Legătura de cauzalitate este o condiţie specifică răspunderii civile delictuale şi priveşte raportul dintre ilicitul civil şi prejudiciul cauzat şi, în plus, nu a fost pusă în discuţia părţilor litigante, conform disp. art. 14 C. proc. civ.
Suportarea cheltuielilor de transport de către recurenta-reclamantă este dovedită prin simpla împrejurare că deţine bonurile aferente achiziţiei de combustibil, iar caracterul rezonabil al acestora se poate deduce din cel puţin două împrejurări necontestate, respectiv: domiciliul recurentei, situat în localitatea Sighişoara şi sediul diverselor entităţi de profil medical situate în localitatea Târgu Mureş, la o distanţă de aproximativ 110 km, dus-întors.
În mod greşit, prima instanţă a acordat prevalenţă condiţiei prevăzute de art. 50 lit. e) din Norma ASF nr. 23/2014 şi a considerat neîntemeiată pretenţii recurentei-reclamante privind decontarea c/valorii Facturii nr. x/04.06.2015, întrucât necesitatea serviciilor medicale de îngrijire nu a fost prevăzută în certificatul medico-legal.
Potrivit art. 9 alin. (2) lit. c) din Normele procedurale privind efectuarea expertizelor, constatărilor şi altor lucrări medico-legale aprobate prin Ordinul nr. 1134/C/2000, prin certificat medico-legal se înţelege actul întocmit de medicul legist la cererea persoanelor interesate şi care cuprinde date privind constatarea medico-legală, astfel că un atare act nu trebuie să privească "recomandări" referitoare la efectuarea unor activităţi de îngrijire şi recuperare medicală şi nici sugestii privind efectuarea cheltuielilor de transport.
Prin urmare, aplicarea art. 50 lit. c) din Norma ASF nr. 23/2014, în detrimentul disp. art. 1385 şi art. 1387 C. civ., este eronată, susţine recurenta-reclamantă.
Art. 1385 alin. (3) C. civ. nu impune ca acele cheltuieli efectuate de către partea prejudiciată să fi fost necesare, ci vizează cheltuielile făcute pentru evitarea sau limitarea prejudiciului, pentru ameliorarea stării de sănătate afectate şi accelerarea vindecării.
Realitatea prestării serviciilor medicale şi beneficiul adus reclamantei sunt atestate de martora B., sub prestare de jurământ.
O altă critică formulată de recurenta-reclamantă vizează interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material din C. civ., cu ocazia soluţionării capătului de cerere privind cuantumul daunelor morale.
Susţine recurenta-reclamantă că instanţa de fond a analizat legalitatea actului administrativ atacat, prin prisma unor împrejurări care nu au fost avute în vedere la momentul emiterii sale, respectiv ajutorul dat de familie, prieteni şi vecini, care de altfel, conturează şi dovedeşte existenţa unei vătămări morale importante.
Se mai susţine că prima instanţă a aplicat greşit disp. art. 1381, art. 1385, art. 1386, art. 1387 şi art. 1391 C. civ., atunci când afirmă că acordarea unei despăgubiri în cuantum de 474 RON/zi de îngrijire medicală este disproporţionată.
Pentru a afirma existenţa acestei disproporţii, instanţa de fond a se raportează la criterii improprii, circumstanţele speţei astfel cum au fost ele relevate în cursul cercetării judecătoreşti.
Or, se atestă astfel legalitatea deciziei contestate, prin raportare la aspecte extrinseci şi care nu au fost avute în vedere la momentul emiterii, mai ales că propunerea iniţială a intimatei în privinţa daunelor morale era chiar de 494 RON/fiecare zi de îngrijire medicală.
Instanţa de fond nu argumentează care sunt acele împrejurări care situează reclamanta în ceea ce priveşte amploarea vătămărilor nepatrimoniale, sub situaţia "victimei medii".
Din probele dosarului reiese că suferinţele recurentei-reclamante au depăşit cele 40 de zile estimate iniţial prin certificatul medico-legal, astfel că se conturează vătămarea nepatrimonială suferită, cu privire la viaţa socială, viaţa de familie, la posibilităţile de a realiza activităţi de agrement, dar şi la demnitatea acesteia.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analiza motivelor de casare
1. Cu privire la criticile aduse hotărârii instanţei de fond din perspectiva daunelor materiale
Recurenta-reclamantă a solicitat de la intimatul-pârât o despăgubire în cuantum total de 39.899 RON, reprezentând prejudiciu material şi moral ca urmare a accidentului suferit în data de 11.05.2015.
Intimatul-pârât, prin Decizia nr. 1916/22.09.2016, a admis în parte cererea şi a considerat că este justificată suma de 8.205 RON, compusă din 6.800 RON daune materiale şi 1.405 RON, daune morale.
Prima instanţă a menţinut actul administrativ atacat, arătând în privinţa sumei de 3.494 RON, reprezentând c/valoarea bonurilor fiscale pentru carburant şi c/valoarea Facturii nr. x/04.06.2015 privind serviciile medicale de îngrijire de care a avut nevoie reclamanta, că în materie există reglementări speciale, date de art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, ce nu contravin prevederilor C. civ.
În privinţa bonurilor de carburant, prima instanţă a hotărât respingerea pretenţiei, deoarece acestea datează dintr-o perioadă ulterioară convalescenţei, sunt din zile diferite, dar apropiate şi nu s-a justificat necesitatea efectuării cheltuielii.
De asemenea, în privinţa serviciilor medicale de îngrijire, prima instanţă a indicat disp. art. 50 lit. e) din Norma ASF nr. 23/2014, potrivit căreia, la stabilirea despăgubirii se iau în considerare "cheltuielile cu îngrijiri pe perioada incapacităţii de muncă, dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru".
Înalta Curte reţine întrunirea disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în privinţa sumei de 3.494 RON, daune materiale, având în vedere că Norma ASF nr. 23/2014 reprezintă o normă internă ce contravine dispoziţiilor C. civ. ce reglementează repararea prejudiciului şi anume disp. art. 1385 şi 1387.
Potrivit disp. art. 1385 C. civ., prejudiciul, în cazul răspunderii delictuale, se repară integral şi cuprinde prevederea suferită, dar şi cheltuielile făcute pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.
În cazul vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii, art. 1387 C. civ., despăgubirea trebuie să acopere cheltuieli de îngrijire medicale şi orice alte prejudicii materiale.
Acordarea cheltuielilor legate de serviciile de îngrijire nu pot fi respinse deoarece certificatul medical nu recomandă acest lucru, avându-se în vedere cele arătate mai sus, dar şi pentru că dispoziţiile legale incidente nu conţin obligativitatea ca un astfel de certificat să prevadă astfel de recomandări.
În ceea ce priveşte c/valoarea bonurilor pentru combustibil, ieşirea din perioada de convalescenţă nu influenţează acordarea daunelor materiale, întrucât dispoziţiile C. civ. obligă la repararea întregului prejudiciu, iar perioada 15.05.2015 - 17.06.2016, se înscrie, potrivit probelor administrate în ceea ce corespunde vizitelor la clinicile din Târgu Mureş, recurenta-reclamantă având domiciliul în Sighişoara.
Prin urmare, Înalta Curte va constata că este fondată cererea recurentei-reclamante de plată a sumei de 3.494 RON, cu titlu de despăgubiri materiale.
2. Cu privire la criticile aduse sentinţei de fond din perspectiva neacordării sumei de 28.200 RON cu titlu de daune morale
Sub acest aspect, instanţa de fond a considerat că este rezonabil calculul realizat de către pârât, prin care s-a stabilit un cuantum de 170 RON/fiecare zi de îngrijire medicală + 40 zile de îngrijire medicală, rezultând suma de 6.800 RON.
Recurenta-reclamantă susţine, dimpotrivă că este rezonabilă suma de 494 RON pentru fiecare zi de îngrijire medială şi un total de 19.760 RON.
Înaltă Curte va constata neîntrunirea motivelor de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu privire la daunele morale deoarece acestea se acordă corespunzător legislaţiei şi jurisprudenţei instanţelor de judecată.
Recurenta-reclamantă nu a arătat modul în care au fost interpretate şi aplicate greşit normele de drept material ce vizează materia despăgubirilor de ordin moral de către prima instanţă, astfel că instanţa de recurs nu poate face o analiză corespunzătoare acestor critici.
Faţă de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, se va admite recursul reclamantei, se va casa în parte sentinţa atacată şi, rejudecând, urmează să se admită, în parte, acţiunea.
Se va dispune anularea, în parte, a actului administrativ atacat şi va fi obligat pârâtul la plata sumei de 3.494 RON cu titlu de daune materiale.
Urmează a se menţine în rest dispoziţiile sentinţei atacate cu privire la soluţia asupra daunelor morale.
În temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., obligă pârâtul la plata sumei de 1.550 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond, şi a sumei de 100 RON în recurs, către reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva Sentinţei nr. 1518 din 26 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează, în parte, sentinţa atacată şi, rejudecând, admite, în parte, acţiunea.
Anulează, în parte, Decizia nr. 1916/22.09.2016 şi obligă pârâtul şi la plata sumei de 3494 RON, cu titlu de daune materiale.
Menţine în rest dispoziţiile sentinţei atacate, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a daunelor morale.
Obligă pârâtul la plata sumei de 1550 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în fond, şi a sumei de 100 RON, în recurs, către reclamantă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 ianuarie 2020.
Procesat de GGC - NN