Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 16 decembrie 2019, petentele A. şi B. au solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 444 C. proc. civ., completarea dispozitivului Deciziei nr. 2399 din 10 decembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în sensul pronunţării asupra cererii de obligare a intimatei C. SRL la plata cheltuielilor de judecată în favoarea sa.
A arătat că instanţa a omis să se pronunţe asupra cheltuielilor de judecată, iar potrivit dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
Analizând cererea formulată, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 444 alin. (1) C. proc. civ., dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii.
Art. 453 alin. (1) C. proc. civ. instituie regula conform căreia partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
În cauză, se reţine că prin Decizia nr. 2399 din 10 decembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursul declarat de reclamantele A. şi B. împotriva Deciziilor nr. 826A din 6 iulie 2018 şi nr. 1585A din 12 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2016, a casat deciziile şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Este adevărat că, atât prin cererea de recurs, cât şi cu ocazia dezbaterilor orale consemnate în încheierea de amânare a pronunţării din 26 noiembrie 2019, recurentele reclamante A. şi B. au solicitat obligarea intimatei pârâte C. SRL la plata cheltuielilor de judecată însă, se constată că art. 453 alin. (1) C. proc. civ. prevede că partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
La baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea care a câştigat procesul.
Prin urmare, textul de lege invocat constituie prezumţia de culpă procesuală a celui ce cade în pretenţii, pentru că, dacă debitorul din raportul juridic ce face obiectul judecăţii şi-ar fi respectat obligaţia, creditorul obligaţiei nu ar fi trebuit să suporte sarcinile pecuniare ale unui proces.
Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual şi are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părţii câştigătoare a procesului.
În speţă, prin casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, la instanţa de apel, cauza nu a fost soluţionată.
Rejudecarea cauzei presupune reanalizarea tuturor cererilor părţilor, inclusiv a celor privitoare la cheltuielile de judecată, acordarea acestora din urmă fiind într-o dependenţă strictă de soluţia dată cererii de chemare în judecată şi, după caz, a altor cereri incidentale sau conexe formulate în cauză, inclusiv a cererii de apel.
Numai după soluţionarea pretenţiilor deduse judecăţii în apel se poate şti care este partea care datorează celeilalte cheltuielile de judecată, ca fiind partea căzută în pretenţii în înţelesul art. 453 C. proc. civ.
Ca atare, nepronunţarea instanţei de recurs asupra cheltuielilor de judecată nu constituie o omisiune posibil de îndreptat prin procedura prevăzută de art. 444 alin. (1) C. proc. civ., această chestiune urmând a fi avută în vedere de instanţa de trimitere odată cu soluţionarea fondului.
În consecinţă, Înalta Curte, constatând că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 444 C. proc. civ., va respinge cererea de completare dispozitiv formulată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentele A. şi B. de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 2399 din data de 10 decembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2016.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 februarie 2020.
Procesat de GGC - GV