Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 3 decembrie 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Judeţeană Vrancea, Primăria comunei Milcovul, prin primar, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună:
- în principal, constatarea calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii constând în compensare prin puncte pentru cota ce i se cuvine din imobilul situat în comuna Milcovul, jud. Vrancea, compus din teren în suprafaţă totală de 338 mp şi construcţie demolată, confiscat în perioada comunistă, în calitate de moştenitor legal al defunctului B., conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, şi stabilirea numărului de puncte la care este îndreptăţit în urma evaluării imobilului conform grilei notariale din anul 2013, potrivit art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013;
- în subsidiar, emiterea pe numele reclamantului a deciziei de compensare prin puncte pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în comuna Milcovul, jud. Vrancea, compus din teren în suprafaţă de 338 mp şi construcţie demolată, şi stabilirea numărului de puncte la care este îndreptăţit în urma evaluării imobilului conform grilei notariale din anul 2013, conform art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013.
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 165/2013 şi Legii nr. 10/2001.
Prin Sentinţa civilă nr. 1914 din 13 septembrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea.
În motivarea soluţiei de declinare instanţa a reţinut că, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, decizia/dispoziţia de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căreia se află sediul unităţii deţinătoare/entităţii învestite cu soluţionarea notificării.
Potrivit Deciziei 20/2007 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa competentă potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 soluţionează pe fond şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate.
A constatat că dosarul reclamantului nu a fost transmis Secretariatului CNCI, precum şi că sediul unităţii deţinătoare, şi anume Primăria comunei Milcovul, este în judeţul Vrancea.
Învestită cu soluţionarea cauzei după declinare, Tribunalul Vrancea, secţia I civilă, prin Sentinţa civilă nr. 610 din 19 decembrie 2019, a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a instanţei şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus din oficiu suspendarea judecăţii cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul Vrancea a constatat că cererea introductivă de instanţă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 03.12.2018, şi a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013.
Dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, în vigoare la data sesizării instanţei, stabileau competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului în a cărui circumscripţie se afla sediul entităţii care urma a fi obligată la emiterea deciziei/titlului de compensare, şi anume CNCI.
Ulterior, prin Legea nr. 111/24.05.2019 s-a modificat alin. (1) al art. 35 din Legea nr. 165/2013, însă aceste dispoziţii nu sunt aplicabile în cauză, astfel cum reiese din interpretarea art. 24 şi 25 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., noua lege aplicându-se numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea sa în vigoare, iar nu şi celor demarate anterior şi aflate în curs de desfăşurare.
Analizând conflictul de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prezentul conflict negativ de competenţă a fost generat de aprecierea diferită a celor două instanţe cu privire la normele legale care reglementează competenţa de soluţionare a pricinii, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, dând eficienţă dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în timp ce Tribunalul Vrancea, secţia I civilă, a făcut aplicarea art. 35 alin. (1), (2) din Legea nr. 165/2013.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat constatarea calităţii sale de persoană îndreptăţită la măsuri compensatorii prin puncte pentru imobilul situat în comuna Milcovul, preluat abuziv de către Stat în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001, precum şi stabilirea numărului de puncte ori, în subsidiar, emiterea deciziei de compensare prin puncte.
Astfel, reclamantul A. a învestit instanţa cu o cerere având un conţinut complex, anume: stabilirea existenţei şi întinderii dreptului la măsuri reparatorii, dar şi acordarea acestor reparaţii prin hotărârea ce se va pronunţa. Având în vedere acest conţinut complex al pretenţiei deduse judecăţii, dar şi finalitatea urmărită de reclamant prin demersul judiciar întreprins, competenţa de soluţionare a cauzei trebuie stabilită în mod unitar, în considerarea scopului unic urmărit.
Astfel, câtă vreme se tinde la obţinerea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se acorde măsurile reparatorii solicitate în condiţiile legii speciale, incidenţa prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 trebuie stabilită corespunzător acestei finalităţi.
Se constată că, la data sesizării instanţei, 3 decembrie 2018, dispoziţiile art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 prevedeau că "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor."
Ulterior, prin Legea nr. 111/2019, alin. (1) al art. 35 din Legea nr. 165/2013 s-a modificat în sensul că "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării".
Această modificare legislativă a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 418 din 28 mai 2019.
În cauza de faţă, acţiunea introductivă a fost formulată la 3 decembrie 2018, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 111/2019, astfel încât, în conformitate cu dispoziţiile art. 24 şi 25 C. proc. civ., rămân aplicabile prevederile Legii nr. 165/2013, în forma în vigoare la data demarării procesului.
Astfel, raportat la prevederile legale anterior enunţate, Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 februarie 2020.
Procesat de GGC - GV