Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 311/2020

Şedinţa publică din data de 5 februarie 2020

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21 noiembrie 2018, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele Comisia Naţională pentru Compensare Imobilelor - ANRP, Comisia Locală de Fond Funciar Piteşti şi Primăria Municipiului Piteşti prin Primar şi a solicitat obligarea comisiilor de stabilire a dreptului de proprietate să întocmească documentaţia necesară pentru acordarea şi plata despăgubirii în baza Legii nr. 165/2013 şi înaintarea acesteia Comisiei Naţionale pentru Compensare Imobilelor, obligarea pârâtei la emiterea deciziei, reprezentând titlul de despăgubire, obligarea pârâtei CNCI să emită decizie de Compensare prin puncte pentru imobilul în suprafaţă de 470 mp, situat în Municipiul Piteşti, strada x nr. x, judeţul Argeş, potrivit Legii nr. 165/2013.

Tribunalul Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 1313 din 10 iunie 2019, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor - ANRP Comisia Locală de Fond Funciar Piteşti, Primăria Municipiului Piteşti prin Primar, şi Comisia Judeţeană Argeş, în favoarea Tribunalului Argeş, secţia civilă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificat prin dispoziţiile Legii nr. 111/2019, competentă să soluţioneze cererea formulată în baza art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, este secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul. Or, imobilul în litigiu este situat în Municipiul Piteşti, judeţul Argeş, astfel că, în temeiul dispoziţiilor legale arătate, competenţa teritorială de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta A. revine Tribunalului Argeş, secţia civilă.

Învestit prin declinare, Tribunalul Argeş, prin Sentinţa civilă nr. 390 din 30 octombrie 2019, a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea cauzei în vederea soluţionării conflictului de competenţă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În pronunţarea acestei soluţii, Tribunalul Argeş a reţinut că, raportat la data sesizării instanţei de judecată, anterior modificării art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 prin Legea nr. 111/2019, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Bucureşti, ca instanţă în circumscripţia căreia se află sediul entităţii învestite cu întocmirea documentaţiei necesare pentru acordarea şi plata despăgubirii în baza Legii nr. 165/2013.

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Obiectul prezentului regulator de competenţă îl reprezintă conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Argeş cu privire la instanţa competentă să soluţioneze cererea de chemare în judecată, prin care reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele Comisia Naţională pentru Compensare Imobile - ANRP, Comisia Locală de Fond Funciar Piteşti şi Primăria Municipiului Piteşti prin Primar şi a solicitat obligarea comisiilor de stabilire a dreptului de proprietate să întocmească documentaţia necesară pentru acordarea şi plata despăgubirii în baza Legii nr. 165/2013 şi înaintarea acesteia Comisiei Naţionale pentru Compensare Imobile, obligarea pârâtei la emiterea deciziei, reprezentând titlul de despăgubire, obligarea pârâtei CNCI să emită decizie de Compensare prin puncte pentru imobilul în suprafaţă de 470 mp, teren situat în Municipiul Piteşti, strada x nr. x, judeţul Argeş, potrivit Legii nr. 165/2013.

Art. 35 alin. (1) prevede că "Deciziile emise cu respectarea prevederile art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării", iar alin. (2) prescrie: "În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor".

Dispoziţiile legale sus-menţionate instituie o normă de competenţă teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite de lege competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.

Noţiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013 în sensul că au această semnificaţie următoarele structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deţinătoare, în înţelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în înţelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; d) comisia judeţeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România; f) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică; g) Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, înfiinţată potrivit legii.

Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior redate rezultă că raţiunea avută în vedere de legiuitor a fost aceea de a stabili, în privinţa litigiilor izvorâte din aplicarea Legii nr. 165/2013, competenţa absolută în favoarea secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii.

În speţă, întrucât se solicită instanţei să dispună obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea deciziei de restituire în echivalent prin măsuri reparatorii, potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această instituţie are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, în conformitate cu dispoziţiile art. 35 din acelaşi act normativ, competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul acestei entităţi.

Având în vedere că sediul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, aceasta este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.

Modificările aduse dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 prin Legea nr. 111/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 418/28.05.2019, în sensul stabilirii instanţei competente teritorial la tribunalul în a cărui circumscripţie se află imobilul, nu sunt incidente în cauza pendinte, în raport de dispoziţiile art. 24 şi art. 25 alin. (1) C. proc. civ., faţă de data iniţierii demersului judiciar - 21.11.2018, conform ştampilei aplicate pe cererea de chemare în judecată, aflată la dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Bucureşti.

În consecinţă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripţia căreia se află sediul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, respectiv Tribunalul Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Judeţeană Argeş Piteşti, Primăria municipiului Piteşti prin primar, Comisia Locală de Fond Funciar Piteşti şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, având ca obiect "Legea nr. 165/2013", în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 februarie 2020.

Procesat de GGC - GV