Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 11 septembrie 2019, sub nr. x/2019, în temeiul dispoziţiilor art. art. 665, alin. (1) din C. proc. civ. executorul judecătoresc A. din cadrul Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi B. şi A., a solicitat instanţei să încuviinţeze executarea silită a titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin seria x nr. x emis la 17.05.2017, scadent la 24.07.2019 pentru suma de 410.564,44 RON emis de C. SRL şi avalizat de D., la cererea creditoarei E. SA membră a grupului F., în contradictoriu cu debitoarea D., pentru recuperarea sumei de 410.564,44 RON, reprezentând debit.
Prin Sentinţa civilă nr. 9890 din 23 septembrie 2019, Judecătoria Iaşi a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de instanţă din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului I Bucureşti, reţinând, în esenţă că, având în vedere faptul că locul plăţii biletului la ordin este Bucureşti, în temeiul prevederilor art. 529 raportat la art. 666 alin. (1) şi art. 651 alin. (1) C. proc. civ., competenţa teritorială aparţine acestei instanţe.
Învestită prin declinare, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 7522 din 06 noiembrie 2019, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, raportat la dispoziţiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., şi având în vedere că domiciliul debitorului este în Iaşi, la dosarul cauzei neexistând probe din care să reiasă că acesta ar deţine bunuri în circumscripţia Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, singura instanţă competentă în soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite formulată în cauză fiind Judecătoria Iaşi.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
La data de 16 octombrie 2017, pe rolul Judecătoriei Iaşi, sub nr. x/2019, a fost înregistrată cererea formulată de executorul judecătoresc A. din cadrul Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi B. şi A., prin care a solicitat instanţei să încuviinţeze executarea silită a titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin seria x nr. x emis la 17.05.2017, scadent la 24.07.2019 pentru suma de 410.564,44 RON emis de C. SRL şi avalizat de D., la cererea creditoarei E. SA membră a grupului F., în contradictoriu cu debitoarea D., pentru recuperarea sumei de 410.564,44 RON, reprezentând debit.
Biletul la ordin este un înscris prin care o persoană (emitentul) se obligă să plătească altei persoane (beneficiarul, creditorul), sau la ordinul acesteia, o anumită sumă de bani, la scadenţă, acesta putând fi garantat prin aval.
Prin avalizare se oferă o garanţie a îndeplinirii obligaţiei asumate de către unul dintre semnatarii biletului la ordin, acesta fiind semnat de debitor (emitent) şi de terţul garant, numit avalist. Prin semnarea biletului la ordin avalistul îşi asumă obligaţia de plată faţă de beneficiar, la fel ca emitentul, obligându-se să achite suma din biletul la ordin dacă, la scadenţă, emitentul nu face acest lucru. La scadenţă, biletul la ordin care nu este plătit către beneficiar, poate fi învestit de instanţă cu formulă executorie, la cererea beneficiarului şi apoi se trece la executarea silită a emitentului sau a avalistului pentru suma care trebuie plătită.
Din biletul la ordin seria x nr. x emis la 17.05.2017, scadent la 24.07.2019 aflat în copie la dosarul Judecătoriei Iaşi nr. x/2019, rezultă că emitent este C. SRL, la ordinul creditoarei E. SA membră a grupului F., iar D. are calitate de avalist care şi-a asumat, prin avalizarea biletului la ordin, obligaţia de a plăti suma înscrisă în biletul la ordin emis de C. SRL.
Din perspectiva fazei executării silite, debitorul poate fi reprezentat atât de emitentul biletului la ordin, în calitate de debitor principal, cât şi de avalist, în calitate de garant.
În acest sens, sunt dispoziţiile art. 645 alin. (1) C. proc. civ., care dispun că: "sunt părţi în procedura de executare silită creditorul şi debitorul" şi cele ale art. 648 alin. (1) din acelaşi act normativ, potrivit cărora "creditorul, în condiţiile legii, poate urmări, în limita creanţei şi a accesoriilor acesteia, concomitent, sau, după caz, separat, şi bunurile terţilor care au garantat plata datoriilor debitorului. În acest caz, dispoziţiile privitoare la drepturile şi obligaţiile debitorului se aplică în mod corespunzător şi terţilor garanţi, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel."
Se reţine că, în cauză, cererea de încuviinţare a executării silite este formulată împotriva avalistului D.
În ceea ce priveşte norma legală care a determinat ivirea conflictului negativ de competenţă, se constată că ambele instanţe au reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 651 C. proc. civ., însă Judecătoria Iaşi s-a raportat la locul efectuării plăţii.
Înalta Curte reţine că sunt aplicabile dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ. - normă de competenţă proprie fazei de executare silită - potrivit cărora: "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."
Stabilirea competenţei în raport de locul plăţii menţionat în biletul la ordin la care s-a raportat Judecătoria Iaşi nu este susţinută de niciun temei legal, întrucât, în faza de executare silită, se aplică dispoziţiile speciale din Cartea a V-a a C. proc. civ., respectiv art. 651, derogatorii de la dreptul comun.
De altfel, se reţine că prin Decizia nr. 7/2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 220/30.03.2017, obligatorie de la publicare, conform art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a statuat că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. VII din O.U.G. nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi a unor acte normative conexe, raportat la art. 640 şi art. 666 din C. proc. civ., învestirea cu formulă executorie a biletului la ordin se face în cadrul procedurii de încuviinţare a executării silite, iar nu ca o etapă prealabilă distinctă."
În raport de considerentele reţinute şi de textele legale evocate, precum şi faţă de împrejurarea că la data sesizării organului de executare avalistul D., în calitate de debitor împotriva cărora se solicită încuviinţarea executării silite, are domiciliul în municipiul Iaşi, aşa cum reiese din conţinutul cererii de încuviinţare a executării silite aflate la dosarului Judecătoriei Iaşi nr. x/2019, competenta soluţionării cererii de încuviinţare a executării silite, în raport de art. 651 alin. (1) C. proc. civ., aparţine Judecătoriei Iaşi.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de creditoarea E. SA membră a grupului F., în contradictoriu cu debitoarea D. şi petenţii A. şi Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi B. şi A., având ca obiect "încuviinţare executare silită", în favoarea Judecătoriei Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de creditoarea E. SA membră a grupului F., în contradictoriu cu debitoarea D. şi petenţii A. şi Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi B. şi A., având ca obiect "încuviinţare executare silită", în favoarea Judecătoriei Iaşi.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 februarie 2020.
Procesat de GGC - GV