După deliberare, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la 14 februarie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., obligarea acesteia la plata sumei de 15.706 euro, reprezentând preţ neachitat, în baza contractului de furnizare cherestea din 23 martie 2016, estimat la 74.517,12 RON, la cursul valutar la data depunerii cererii de chemare în judecată; a sumei de 14.413,43 RON, constând în dobândă legală penalizatoare şi a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1067 şi art. 1072 C. proc. civ., art. 2637, art. 1270, art. 1350, art. 1766, art. 1767, art. 1771, art. 1709, art. 1714, art. 1420, art. 1523 alin. (2) lit. d) şi art. 1535 C. civ.
Prin cererea depusă la termenul din 5 decembrie 2019, reclamantul a majorat cuantumul celui de-al doilea capăt de cerere, solicitând obligarea pârâtei, pe lângă pretenţiile indicate în cererea de chemare în judecată, şi la plata dobânzii legale penalizatoare, calculate la debitul menţionat în primul petit, de la data depunerii acţiunii civile până la plata efectivă.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
2. Sentinţa Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti
Prin Sentinţa nr. 5134 din 17 septembrie 2019, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive, invocate din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a prezentei cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpeni.
Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a apreciat că este incident Regulamentul Uniunii Europene nr. 1215/2012 privind competenţa judiciară.
Potrivit art. 5 raportat la art. 7 pct. 1 lit. a) din Regulament, persoana care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru (în speţă, pârâta cu sediul în judeţul Alba), poate fi acţionată în justiţie într-un alt stat membru în materie contractuală, la instanţele de la locul de executare a obligaţiei, respectiv sediul pârâtei.
Apreciind că dispoziţiile privind normele de competenţă din Regulament sunt imperative, a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive şi a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Câmpeni.
Susţinerile reclamantei, în sensul că prin alegerea de competenţă s-a derogat de la normele Regulamentului, au fost apreciate de Judecătoria ca fiind neîntemeiate, prin raportare la dispoziţiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ.
Instanţa a constatat că, prin contractul încheiat, părţile au menţionat că, în cazul litigiilor izvorâte din convenţie, se vor adresa "instanţelor din Bucureşti" (clauza 7.3), însă, având în vedere că la nivelul municipiului Bucureşti există 6 instanţe, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a apreciat că nu poate fi considerată valabilă o clauză de alegere a competenţei care nu precizează, concret, în favoarea cărei instanţe se prorogă competenţa teritorială.
Reţinând că prorogarea de competenţă este un caz de excepţie de la regulile generale, a considerat că este necesar să fie expres prevăzută instanţa în favoarea căreia aceasta trebuie să opereze.
3. Hotărârea Judecătoriei Câmpeni
Prin Sentinţa nr. 1140 din 5 decembrie 2019, Judecătoria Câmpeni a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. Constatând ivit conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a dispune astfel, Judecătoria Câmpeni a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile Regulamentului Uniunii Europene nr. 1215/2012, întrucât acesta se aplică doar litigiilor în care toate părţile domiciliază în statele membre ale Uniunii Europene.
Dimpotrivă, această instanţă a reţinut că sunt incidente prevederile art. 1066 - 1068 C. proc. civ., nepunându-se, în cauză, problema unei competenţe teritoriale exclusive.
Judecătoria Câmpeni a apreciat că neprecizarea instanţei din Bucureşti nu semnifică faptul că părţile, cu ocazia încheierii contractului, nu au convenit cu privire la o instanţă din această localitate, întrucât alegerea instanţei se poate face şi după depunerea cererii de chemare în judecată, această opţiune fiind la latitudinea reclamantului.
De asemenea, a apreciat că, prin neinvocarea excepţiei necompetenţei teritoriale prin întâmpinare, pârâtul a fost decăzut din dreptul de a mai ridica această excepţie, iar, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ. are loc un acord tacit din partea acestuia la alegerea instanţei de către reclamant.
Judecătoria Câmpeni a arătat că, potrivit aceluiaşi articol, necompetenţa de ordine privată nu poate fi invocată de instanţă din oficiu, astfel că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, rămâne competentă să judece cauza.
4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Obiectul litigiului este reprezentat de cererea de chemare în judecată precizată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, prin care reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., obligarea acesteia la plata sumei de 15.706 euro, reprezentând preţ neachitat, conform contractului de furnizare cherestea din 23 martie 2016 şi a sumei de 14.413,43 RON, constând în dobândă legală penalizatoare şi a dobânzii legale penalizatoare calculate la debitul menţionat în primul capăt de cerere, de la data depunerii acţiunii civile până la plata efectivă.
Înalta Curte constată că între reclamantul A., cetăţean ucrainean, cu domiciliul în Ucraina, în calitate de furnizor, şi pârâta B. S.R.L., cu sediul în România, jud. Alba, în calitate de beneficiar, a fost încheiat contractul de furnizare cherestea din 23 martie 2016, care are ca obiect achiziţionarea, pe bază de comandă scrisă, a sortimentelor de cherestea de fag.
Prin art. 17 din contract, intitulat "Legea contractului. Litigii. Forţa majoră", la pct. 7.1, părţile au stipulat că acesta este supus legii române. De asemenea, la pct. 7.3, au menţionat că, "în cazul în care nu este posibilă rezolvarea litigiilor pe cale amiabilă, părţile se vor adresa instanţelor judecătoreşti competente din Bucureşti."
În cazul procesului civil internaţional, ale cărui norme de aplicare sunt reglementate în Cartea a VII-a din C. proc. civ., se prevede, la art. 1065, că "Dispoziţiile prezentei cărţi se aplică proceselor de drept privat cu elemente de extraneitate în măsura în care prin tratatele internaţionale la care România este parte, prin dreptul Uniunii Europene sau prin legi speciale nu se prevede altfel.
Titlul I din C. proc. civ. intitulat "Competenţa internaţională a instanţelor române", stabileşte, la art. 1066, că, "Sub rezerva situaţiilor în care legea dispune altfel, instanţele române sunt competente dacă pârâtul are domiciliul, iar în lipsa domiciliului, reşedinţa obişnuită, respectiv sediul principal, iar în lipsa sediului principal, un sediu secundar sau fondul de comerţ pe teritoriul României la data introducerii cererii."
Art. 1067 alin. (1) din acelaşi act normativ reglementează o prorogare voluntară de competenţă în favoarea instanţei române în materiile având ca obiect drepturi de care părţile dispun liber conform legii române, în sensul că, dacă acestea au convenit valabil competenţa instanţelor române de a judeca litigii actuale sau eventuale privind asemenea drepturi, instanţele române sunt singurele competente.
Totodată, art. 1068 alin. (1) C. proc. civ. prevede că, "În materie patrimonială, părţile pot conveni asupra instanţei competente să judece un litigiu actual sau eventual izvorând dintr-un raport cu elemente de extraneitate. Convenţia poate fi încheiată prin înscris, telegramă, telex, telecopiator sau orice alt mijloc de comunicare ce permite a-i stabili proba printr-un text. În lipsă de stipulaţie contrară, competenţa forului ales este exclusivă.
Potrivit art. 1071 alin. (1) din cod, "Instanţa sesizată verifică din oficiu competenţa sa internaţională, procedând conform regulilor interne privind competenţa, iar dacă stabileşte că nu este competentă nici ea, nicio altă instanţă română, respinge cererea ca nefiind de competenţa jurisdicţiei române, sub rezerva aplicării prevederilor art. 1070.
Art. 129 alin. (2) C. proc. civ. prevede că "Necompetenţa este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2) în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura. Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată.
În ceea ce priveşte obiectul litigiului dedus judecăţii, astfel cum s-a arătat, acesta constă în solicitarea reclamantului, cetăţean ucrainean, la obligarea pârâtei, persoană juridică română, cu sediul în România, la plata debitului restant izvorât din contractul de furnizare cherestea şi a dobânzii penalizatoare până la plata efectivă a sumei restante.
Aşadar, prin raportare la prevederile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., mai sus enunţate, norma de competenţă aplicabilă în cauză este de ordine privată.
Conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii."
Din examinarea înscrisurilor aflate la dosarul cauzei se constată că pârâta B. S.R.L. nu a formulat întâmpinare, excepţia de necompetenţă fiind invocată din oficiu de prima instanţă învestită, respectiv de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Reţinând că, în cauză, nu se pune problema existenţei unei competenţe teritoriale exclusive, fiind aplicabile dispoziţiile art. 1066 - 1067 C. proc. civ., devine operantă clauza inserată în art. 17 din contractul de furnizare cherestea, referitoare la alegerea de competenţă convenită de părţi pentru soluţionarea litigiilor izvorâte din executarea acestuia.
Împrejurarea că părţile contractante nu au precizat cu exactitate care este instanţa din municipiul Bucureşti competentă să soluţioneze litigiile survenite cu ocazia executării contractului nu semnifică faptul că acestea nu au convenit cu privire la o asemenea instanţă, de vreme ce alegerea acesteia putea fi făcută cu ocazia depunerii cererii de chemare în judecată.
Or, reclamantul a înţeles să învestească Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti cu judecarea acţiunii civile, iar, prin neinvocarea excepţiei necompetenţei teritoriale prin întâmpinare, se poate considera că pârâta şi-a exprimat acordul tacit cu privire la această alegere a instanţei de către reclamant.
Constatarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în sensul incidenţei dispoziţiilor Regulamentului Uniunii Europene nr. 1215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, nu poate fi reţinută în cauză, întrucât aceste reglementări se aplică în baza Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene numai în ceea ce priveşte instanţele din statele membre.
Or, Ucraina, al cărei cetăţean este reclamantul, nu a semnat până în prezent un tratat de aderare la Uniunea Europeană pentru a fi aplicabil Regulamentul mai sus menţionat.
Pentru toate considerentele expuse, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 februarie 2020.
GGC - CL