Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 76/2020

Şedinţa publică din data de 4 februarie 2020

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 975/A din 9 iulie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 457 alin. (1) C. proc. pen.

S-a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de revizuentul A. cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul - revizuent A. împotriva Sentinţei penale nr. 571 din 3 aprilie 2019 a Tribunalului Bucureşti, pronunţate în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul - inculpat la plata către stat a sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 315 RON rămâne în sarcina statului şi se va avansa din fondurile MJ.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. pen. din cuprinsul Deciziei penale nr. 975/A din 9 iulie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală revizuentul A. a formulat recurs.

Curtea de apel a reţinut că primele patru condiţii prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 sunt îndeplinite.

Cu privire la ultima condiţie, existenţa legăturii excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, s-a reţinut că aceasta presupune întrunirea, cumulativă, a următoarelor condiţii: aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014). Prin urmare, condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat (a se vedea şi Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, paragraful 20, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014; Decizia nr. 712 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 24 noiembrie 2015, paragraful 19).

Curtea a subliniat în jurisprudenţa sa că, "în cadrul procesului judiciar, excepţia de neconstituţionalitate se înscrie în rândul excepţiilor de procedură prin care se urmăreşte împiedicarea unei judecăţi care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională. Constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia şi nu poate constitui doar un instrument de drept abstract.[...] Neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale nu are numai o funcţie de prevenţie, ci şi una de reparaţie, întrucât ea vizează în primul rând situaţia concretă a cetăţeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată" (Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, paragraful 30, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016).

Prin urmare, condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat (a se vedea Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014; Decizia nr. 189 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 15 iunie 2015; Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015; Decizia nr. 397 din 28 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 7 iulie 2015).

Tot astfel, Curtea a mai reţinut, într-o altă cauză, că "autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu are un interes real, personal, în promovarea acesteia. Astfel, posibila admitere a excepţiei nu ar schimba cu nimic situaţia acestuia, ci ar privi numai drepturile altor persoane" (Decizia nr. 315 din 5 iunie 2014, paragraful 20, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 24 iulie 2014, cu referire la Decizia nr. 29 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014). S-a apreciat că aceste considerente sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi în prezenta cauză, unde eventuala admitere a excepţiei de neconstituţionalitate ar sluji doar unui interes general, iar nu şi cauzelor în care a fost ridicată, unde nu ar mai produce nicio consecinţă. Ori de câte ori o excepţie de neconstituţionalitate este invocată într-o procedură inadmisibilă, excepţia devine la rândul ei inadmisibilă. Chiar dacă s-ar admite excepţia de neconstituţionalitate a art. 432 alin. (4) C. proc. pen., o astfel de situaţie nu ar produce niciun efect asupra situaţiei petentului deoarece Decizia penală nr. 11 din 26 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Braşov este definitivă, modalitatea prin care acesta a contestat soluţia dispusă nefiind prevăzută de lege. Contestatorul ar fi trebuit să invoce respectiva excepţie la momentul soluţionării respectivului dosar, ulterior rămânerii definitive a hotărârii fiind exclusă orice verificare a instanţei de contencios constituţional.

Curtea de apel a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 457 alin. (1) C. proc. pen. nu are legătură cu cauza, cererea de revizuire formulată nefiind respinsă pentru că nu ar fost respectat termenul impus de legiuitor, ci pentru că nu există o decizie a Curţii Constituţionale prin care a fost admisă o excepţie de neconstituţionalitate după rămânerea definitivă a hotărârii.

În cauză, s-a acordat posibilitatea revizuentului A. să beneficieze de o apărare efectivă, dosarul fiind amânat prin încheierea din data de 21 ianuarie 2020 şi înlocuit avocatul desemnat din oficiu iniţial.

Cu ocazia dezbaterilor, revizuentul A., beneficiind de asistenţa juridică a unui apărător din oficiu, a susţinut că prevederile art. 457 alin. (1) C. proc. pen. încalcă dispoziţiile art. 16, 20, 21, 24 din Constituţie, dar şi dispoziţiile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului referitoare la egalitatea în faţa legii. În opinia apărării, excepţia invocată are legătură cu cauza, prin urmare s-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia invocată.

Examinând recursul formulat cu privire la dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. pen., invocată de revizuentul A., Înalta Curte constată următoarele:

Legat de admisibilitatea sesizării instanţei de contencios constituţional, se constată că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condiţiilor enumerate anterior, Înalta Curte constată că excepţia a fost invocată de A. într-un dosar aflat pe rolul instanţei de judecată, autorul invocând neconstituţionalitatea art. 457 alin. (1) din C. proc. pen.

Înalta Curte constată că prevederile art. 457 alin. (1) C. proc. pen. arată că cererea de revizuire în favoarea condamnatului se poate face oricând, chiar după ce pedeapsa a fost executată sau considerată executată ori după moartea condamnatului, cu excepţia cazului prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. f), când cererea de revizuire poate fi formulată în termen de un an de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Înalta Curte, examinând cererea de sesizare prin prisma motivelor invocate şi a prevederilor legale în această materie, constată că nu este îndeplinită condiţia ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanţa de judecată realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

Examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, prin raportare la stadiul proceduri, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală o are în speţă (Încheierea nr. 128 din 23 februarie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014). Într-o jurisprudenţă constantă, instanţa supremă a statuat că această condiţie nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

În fond, cauza pendinte a avut ca obiect apelul declarat de către apelantul-revizuent A., împotriva Sentinţei penale nr. 571 din 3 aprilie 2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, care a fost examinat şi respins, ca nefondat prin Decizia penală nr. 975/A din 9 iulie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, nefiind incident cazul de revizuire invocat de revizuent.

În cadrul apelului, revizuentul a solicitat sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 457 alin. (1) C. proc. pen., cererea sa fiind respinsă, întrucât nu are legătură cu cauza.

Examenul legăturii cu cauza a excepţiei de neconstituţionalitate invocate de recurent se face atât prin raportare la stadiul procedurii, cât şi prin prisma interesului specific al autorului acesteia şi influenţa pe care dispoziţiile legale o au în concret. În speţă, criticile autorului excepţiei nu constituie o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate, întrucât nu există vreo decizie a Curţii Constituţionale care să nu fi putut fi invocată de acesta în cererea de revizuire şi care să fi creat pentru revizuentul începutul termenului la care face referire art. 457 alin. (1) C. proc. pen.. Deciziile Curţii Constituţionale invocate de parte în cadrul soluţionării cererii de revizuire au vizat infracţiunea de abuz în serviciu şi au fost pronunţate înainte de soluţionarea cauzei şi examinate de instanţa de apel.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 975/A din 9 iulie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. pen.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 975/A din 9 iulie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. pen.

Obligă recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 februarie 2020.

Procesat de GGC - LM